La fiecare ediție a The Vast&The Curious, am rugat invitații mei să vorbescă despre cartea care i-a influențat cel mai mult sau care a schimbat ceva în felul în care văd lumea. Mai jos sunt recomandările lor. Le-am parcurs pe toate și am învățat din fiecare. Voi veți avea preferatele voastre. Dar fiecare merită.
Simona Baciu
Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieții
”Fără sens” spune Simona, ”fără substanța care să susțină construcția unei vieți, lucrurile se destramă”.
Omul în căutarea sensului vieții nu e o carte simplă. Viktor Frankl a supraviețuit lagărelor de concentrare. A fost martor la incredibila suferință și la moartea a nenumărați deținuți și nu a încetat să se întrebe ce-i face pe supraviețuitori să îndure.
Cartea spune povestea experienței și supraviețuirii lui Frankl și a nașterii unei noi școli de terapie, din această experiență – logoterapia, sau terapia prin sens. Strădania de a da un sens vieții, chiar și în fața celor mai negre întâmplări, este, spune Frankl, cea mai puternică forță din viața unui om.
”Un om” spune Frankl în unul dintre puținele interviuri filmate ”nu e niciodată liber de condiționări. Dar cea din urmă libertate ce ne este rezervată este libertatea de a reacționa la condițiile ce ne sunt date. Dacă nu putem schimba o situație, avem ultima libertate de a ne schimba atitudinea în fața acestei situații”.
Dan Isai
Malcolm Gladwell, David și Goliath
”Mi-a dat de multe ori curaj” spune Dan. ”Pornind de jos și cu puțin, ai de multe ori o teamă care te oprește să îți asumi anumite riscuri. De cele mai multe ori, riscul acela e mai mic decât potențialul sau decât realizările la care ai acces, dacă ți-l asumi”.
David și Goliath e o carte care, cumva, satisface nevoie noastră umană de a vedea că și cei mici și de nicăieri au șanse în fața unor coloși. Teza lui Gladwell este că am înțeles complet greșit povestea cu David și Goliath: exact dimensiunea l-a făcut pe cel din urmă vulnerabil. E, evident, ceva ce va fi pe placul oricărui antreprenor care pleacă de foarte jos, așa cum Dan a făcut-o. Gladwell țese, cu marele său talent, povești dintre cele mai diverse pentru a susține această idee. Criticii lui spun că, spre deosebire de alte cărți, de data aceasta a pornit cu o teorie pe care a vrut neapărat să o demonstreze.
Îl puteți vedea în acest minunat speech TED explicând esența cărții: Giganții nu sunt atât de puternici pe cum ne-am putea închipui”. Giants are not as strong and powerful as they seem.
Felix Pătrășcanu
Institutul Arbinger, Mentalitatea deschisă
”Este cartea care mi-a arătat că lucrurile se pot face și altfel. Întotdeauna se pot face altfel” spune Felix.
Mentalitatea deschisă este rodul muncii de câteva decenii a Institutului Arbinger cu organizații din toată lumea. Esența cărții este simplă, genul acela de simplitate care te face să spui ”bineînețeles că așa este”: ca să construim organizații durabile și cu rezultate pe termen lung, trebuie să luăm în calcul aspirațiile și planurile celorlalți. În viața reală nu e chiar atât de bineînțeles: știm cu toții că suntem concentrați, în majoritatea timpului, pe propria noastră persoană și pe ceea ce vrem noi să realizăm. Alții sunt adesea doar o masă indescifrabilă de ”clienți”, ”angajați”, ”public” sau asemenea. O mentalitate deschisă este orientată către exterior și către oameni. O mentalitate închisă este orientată către ea însăși.
În aceste cinci minute, autorii cărții vorbesc despre cele două mentalități și cea mai importantă consecință în a distinge între ele: ”o persoană nu poate fi concentrată pe ea însăși și pe realizarea propriilor obiective și, în același timp, să ia în calcul obietivele și rezultatele organizației”.
Florin Talpeș
Erin Meyer, The Culture Map
”Sunt popoare întregi, culturi întregi, care comunică cu 20 de manuși” spune Florin. ”Cartea m-a ajutat enorm să trec dincolo de modul în care cineva comunică. Să mă duc pe ceea ce comunică. Să încerc să înțeleg esența a ceea ce comunică. De multe ori, modul in care cineva comunică ne creează o emoție care ne oprește din a ne mai ocupa de ceea ce ne spune, de fapt.”
Erin Meyer este profesor la INSED, una dintre cele mai bune școli de business ale lumii. Cartea este o descifrare a felului în care percepem și înțelegem – de multe ori greșit – oameni din culturi diferite, doar pentru că nu corespund cu propriile noastre reprezentări ale lumii și cu obiceiurile noastre. Și nu e vorba doar despre faptul că un american ne va vedea într-un fel care nouă ni se pare neadevărat. Ci despre faptul că un german ne va vedea în cu totul alt fel. În organizații diverse, cu management multinațional, de exemplu, genul acesta de înțelegere e esențială. Există opt dimensiuni ale hărții culturale descrise în carte: comunicare, evaluare, persuasiune, leadership, decizie, încredere, dezacord, organizarea timpului.
O puteți vedea pe Erin Meyers vorbind despre ce înseamnă și care este impactul acestor diferențe culturale în această conversație de 11 minute cu Des Dearlove.
Iulian Stanciu
Dan Senor și Saul Singer, Start-Up Nation
”Este o carte despre mentalitatea societății israeliene și despre formarea statului Israel și ce înseamnă mentalitatea asta” explică Iulian alegerea. Și mai mult de atât: ”Am învățat am aplicat mai departe în business că dintr-o chestie pe care ai făcut-o, greșită sau bună, trebuie să înveți ceva la final. Câștigul real. Care îți va folosi în viitor, nu este faptul că ai făcut bine ceea ce trebuia să faci. Este ceea ce înveți de acolo.”
Întrebarea cărții, al cărei subtitlu este ”povestea miracolului economic al Istrelului”, e una simplă: cum se face că un popor cu un trecut atât de zbuciumat a reușit să construiască țara care deține cea mai mare concentrație de inovație și antreprenoriat? (cartea a fost publicată în 2009). ”Este nu doar o poveste despre talent, dar despre tenacitate, o insațiabilă poftă de a critica autoritatea, despre informalitate combinate cu o atitudine unică vis-a-vis de eșec, muncă de echipă, misiune, risc și creativitate multi-disciplinară” spun autoprii. E de remarcat că există două lucruri care au facilitat toate acestea: serviciul militar obligatoriu (complet diferit de ceea ce știm noi) și imigrația. O națiune de emigranți, spune cartea, e o națiune de antreprenori.
Dragoș Petrescu
Oliver James, Afluenza
”O carte care vorbește despre limita de fericire versus banii pe care îi faci. Veți rămâne surprinși că banii, de fapt, nu aduc fericire” spune Dragoș.
Cartea este rezultatul unei călătorii pe patru continente, în care psihologul și jurnalistul Oliver James a investigat care este influența banilor și a nevoii de a acumula și a consuma asupra oamenilor din diferite locuri. Poveștile lui James sunt ale unor oameni realizați financiar sau extrem de bogați, cu vieți însă mizerabile. Dar și ale unor oameni ”vindecați” și al unor sopluții de ”vindecare”. Antidot, cum le numește. Teza este aceea că goana după ”a avea”, ”a realiza” și ”a fi văzut într-un fel” sunt o sursă de anxietate, depresie și alienare. Trăim, spune autorul, într-un Capitalism Egocentric care a dat naștere acestei maladii stranii numite Afluenza. Epidemia de Afluenza se manifestă prin aceea că cei afectați confundă A avea cu A fi.
Ce să explorați mai departe:
- Dacă vă simțiți complet în vacanță, câteva cărți despre creativitate sunt un companion bun. Cu mențiunea că am mai citit de atunci și că voi completa cât de curând lista.
- Puteți călători prin arhiva video a The Vast&The Curious, pe canalul de youtube. De la sfaturi de viață, la sfaturi de business, puteți explora secvențe din fiecare conversație.