Angela Achiței. Motivație și sens în viață, cum să vinzi batiste când alții plâng și cea mai neobișnuită companie românească

„Să nu stai să-ți plângi de milă. Eu mai spun că «decât să plângi, mai bine vinzi batiste», adică să faci niște lucruri care să-ți aducă plus-valoare și să fii tu schimbarea aceea pe care vrei să o vezi în jurul tău și la ceilalți. E foarte ușor să spui că ar trebui făcut așa sau așa, dar câți dintre noi efectiv facem și poate spunem mai puține, dar arătăm mai multe din ceea ce facem? Cred că acesta a fost drive-ul care m-a mânat să fac… Și, bineînțeles, și echipa. Pentru că nu poți face lucrurile fără oameni în jurul tău.”

Angela este președinte al fundației Alături de Voi. De 20 de ani, conduce una dintre cele mai mari și mai inovative întreprinderi sociale. Este un antreprenor social recunoscut internațional, premiată în Top 100 Femei în Întreprinderi sociale. A inițiat prima organizație de creditare a întreprinderilor sociale, AFIN, un accelerator de întreprinderi sociale cu 50 de „absolvenți” în România, Republica Moldova și Ucraina. Conduce mai multe afaceri sociale, de la o prăjitorie de cafea, la una dintre cele mai performante agenții de turism, și de la o companie de producție de echipament de lucru, la un business de arhivare de documente.

Povestea ei este o poveste de creativitate în business și de urmărire a unui ideal pe termen lung, indiferent de obstacolele care i-au apărut pe drum.

Am vorbit cu Angela despre mentalitatea și principiile ei și despre cum să găsești soluții pentru a face schimbarea pe care dorești să o vezi în jurul tău.

Idei principale

Ceea ce facem zi de zi ne definește viitorul. Progresul este dat de lucrurile cu sens. Niciun lucru de valoare nu se naște dintr-un simplu simț al datoriei, ci mai degrabă din dragoste pentru oameni și lucrurile obiective pe care ni le propunem să le facem pentru ei, care aduc un impact pozitiv în viața acestora.
Suntem suma experiențelor pe care le avem. Dacă oamenii ar face voluntariat mai mult, dacă ar lucra în organizații neguvernamentale, în întreprinderi sociale, dacă ar face internship sau măcar ar veni să cunoască persoane cu dizabilități, s-ar schimba mult mai mult în bine. Ar ști să aprecieze mult mai mult ceea ce au, să vadă lucrurile altfel, să aprecieze și să se bucure de viața pe care o au.
Ca antreprenor, trebuie să știi și tu un pic din toate. Nu e suficient să angajezi oameni specializați, ci trebuie să înțelegi un pic cum funcționează lucrurile, să știi ce să le ceri și cum să monitorizezi lucrurile acestea chiar dacă nu le faci tu efectiv. Trebuie să știi și un pic de financiar, să înțelegi niște rapoarte din contabilitate, și un pic de marketing și achiziții, și producție, dar și responsabilitate socială.
AFIN, primul IFN specializat pe finanțare socială. 170 de oameni – antreprenori și angajați din zona de întreprinderi sociale, precum și oameni din zona de finanțe – și-au dat mâna și au înfințat prima instituție de acest tip cu capital românesc. Oamenii din zona de economie socială și-au dat seama că dacă ei nu vor face ceva pentru ei, șansele să facă altcineva sunt și mai mici. Afin are în prezent 182 de acționari și a dat în jur de 25 de credite într-un an de funcționare.
Peste 800.000 de persoane cu dizabilități sunt înregistrate oficial în România, dar mulți n-ajung să fie înregistrați. Avem una din cele mai scăzute rate de angajare din Europa, undeva la 7,15%, deși aproximativ 500-600.000 dintre ei ar avea capacitate de muncă – sunt adulți, între 18 și 65 de ani. Avem o politică total incoerentă de a activa pe piața muncii aceste persoane. Importăm foarte mulți asiatici – în general, forță de muncă slab calificată –, care, la rândul lor, vin cu alte probleme sociale, medicale, care creează pe termen mediu și lung niște costuri pentru România, în loc să activăm persoanele cu dizabilități din grupuri vulnerabile.
Întreprinderile sociale de inserție. E foarte ușor să spunem că persoanele din grupul vulnerabil nu vor să muncească, dar inserția acestora pe piața muncii este un proces în sine. E foarte important de urmărit echilibrul între partea de impact social, de integrare socio-profesională și de activitate economică efectiv prestată. Este vorba de persoane care au un cumul de probleme. Pentru a putea fi gestionate corespunzător, e nevoie de un pachet de servicii pe care cel mai bine îl pot oferi întreprinderile sociale de inserție, care au și componenta de învățare, și pachetul de servicii sociale, dar și componenta de ocupare cu atenție și grijă pentru angajat, pentru calificare.
Oamenii frumoși au un ADN social comun. Frumusețea acestor oameni vine din interior. În ei se regăsește practic același set de valori. Sunt oameni cărora le place să ajute necondiționat și se bucură de bucuria celorlalți. Sunt oameni pe care îi vezi în tot felul de acțiuni de voluntariat sau acțiuni civice, oameni care fac ceva pentru ceilalți din jur și au un sens al vieții. Genul acesta de ADN social este destul de rar, nu-l regăsești chiar oriunde. De aceea este foarte important să îl scoatem în evidență și să-l promovăm.

Acest podcast este susținut de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială, 100% românească, ce crede în puterea de a schimba lumea prin perseverență și implicare, dar și în puterea de a o construi prin fiecare proiect – personal sau profesional, mai mic sau mai mare. Dedeman promovează inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partenerul de încredere al The Vast&The Curious aproape de la început. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni, ca oameni și ca organizații.

****

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursă. E o companie românească, fondată acum 26 de ani la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. AROBS este astăzi o companie internațională, cu birouri în nouă țări și mai mult de 1.200 de oameni și parteneri în Europa, Asia și America. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify. O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Această conversație a fost transcrisă folosind platforma Vatis Tech

Podcast editat

Andreea Roșca: Bine ai venit, Angela! îți mulțumesc foarte mult că ți-ai făcut timp pentru conversația aceasta.

Angela Achiței: Eu îți mulțumesc foarte mult! E o bucurie să fiu aici, pentru că și tu ești o persoană foarte specială și te admir foarte mult. Mulțumesc pentru această oportunitate!

Andreea Roșca: Mulțumesc! Admirația e reciprocă. Am citit la un moment dat, într-un interviu dat de tine, ceva ce mi s-a părut foarte interesant și am să te rog să detaliezi un pic. Vorbeai despre povestea broaștei care a ajuns în vârful copacului pentru că nu a auzit vocile care i-au spus că nu se poate.

Angela Achiței: Da, e un exemplu pe care îl dau fiindcă m-am simțit parte din povestea aceasta, mai ales în 2008, când am încercat să angajăm pe piața muncii o parte din tinerii cu dizabilități cu care noi lucram. Am început cu ei când erau copii, au crescut, ne-am adaptat și noi programele și am zis că e momentul să-i ducem pe piața muncii. Dar n-am reușit să-i angajăm pe niciunul dintre ei. Ne-am supărat foarte tare, așa că i-am angajat noi în cadrul fundației. Au fost foarte multe voci – și din interiorul, dar și din exteriorul organizației, în special – care au spus că n-o să reușim niciodată să facem progres cu acești tineri, să-i integrăm, să înțeleagă și să învețe cum este să schimbe acest rol – de la o persoană care beneficiază de tot felul de servicii sociale la statutul de angajat, care înseamnă cu totul alte reguli, alt mindset pe care trebuie să și-l creioneze. Am reușit. Așa s-a adeverit povestea broscuței. ☺

Andreea Roșca: Sunt curioasă care a fost sau care este felul vostru de a gândi – pentru că presupun că vi se întâmplă constant să vi se spună că ceva nu e posibil. Tu una, ce-ți spui în cap, care e procesul tău de gândire ca să ajungi la „Merită să încerc” sau „Eu cred că se poate”?

Angela Achiței: Cred că sunt și construită într-un anumit fel, în care întotdeauna în primul rând dau credit și șanse oamenilor. Aleg tot timpul să văd frumosul din oameni și posibilitatea de progres, de a reuși. Eu sunt asistent social de formație și deseori îmi tot spuneam că nu e suficient doar să fac asistență socială, trebuie să merg un pic mai departe. E principiul acela, de a-i învăța pe oameni să pescuiască, nu doar de a le da pește. Cumva asta tot timpul m-a determinat să merg în locuri care poate erau închise pentru alții sau unde nu vedea nimeni nicio oportunitate.

Al doilea principiu a fost: „să nu stai să-ți plângi de milă”. Eu mai spun că „decât să plângi, mai bine vinzi batiste”, adică să faci niște lucruri care să-ți aducă plus-valoare și să fii tu schimbarea aceea pe care vrei să o vezi în jurul tău și la ceilalți. E foarte ușor să spui că ceva ar trebui făcut așa sau așa, dar câți dintre noi efectiv facem și poate spunem mai puține, dar arătăm mai multe din ceea ce facem? Cred că acesta a fost drive-ul care m-a mânat să fac… Și, bineînțeles, și echipa, pentru că nu poți face lucrurile fără oameni în jurul tău.

Andreea Roșca: Pentru oricine care știe puțin sau nu știe nimic despre „Alături de voi” și despre ce faceți – voi practic acum sunteți un grup de companii și de organizații –, poți să spui în câteva cuvinte ce este „Alături de voi”? Cu câți oameni lucrați, cât de mare e și ce conține grupul?

Angela Achiței: Sigur. Povestea a început în 2002 sub formă de fundație. Am fost înființați de o organizație americană care avea niște programe în România. Când au terminat finanțarea aveau două posibilități: ori să ne dea pe toți afară, ori s-au gândit să înființeze două organizații românești, una dintre ele fiind ADV-ul, a cărui coordonare mi-au propus atunci să vin s-o preiau. Ulterior, în 2008, ne-am dus pe partea de angajare pe piața muncii, ceea ce a fost un eșec total, n-am reușit să angajăm. De aceea ne-am supărat foarte tare și am angajat noi. După aceea, ne-am uitat un pic în jur să vedem dacă am descoperit noi apa caldă. Am văzut că, de fapt, ce facem se numește economie socială. Ne-a plăcut, ne place foarte mult acest concept, ne regăsim foarte bine în el.

Am lucrat foarte mult să promovăm legea economiei sociale în România. A apărut mai târziu, în 2015. Treptat, am înființat întâi Util Deco, care a fost prima întreprinire socială de inserție din grupul nostru, unde am angajat și lucrează și în prezent 20 de persoane cu dizabilități, șapte din alte grupuri vulnerabile. În total sunt 40 de oameni angajați doar pe această întreprindere socială. Ulterior, am înființat Wise.travel, o altă întreprindere socială din grupul nostru, care este tur-operator de turism și singurul broker din România în domeniul turismului. Avem și aici șase persoane care lucrează full-time doar pe partea de turism. Ulterior, mai târziu un pic, a apărut JobDirect, o agenție de HR specializată pe angajarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități și din categorii vulnerabile – ne-am dat seama că nu putem noi să-i angajăm pe toți, aveam foarte multe solicitări, dar această experiență putea fi valorificată.

Cele trei entități sunt SRL-uri cu acționar unic sau majoritar Fundația „Alături de Voi” România. Practic suntem un grup și funcționăm la același sediu. Ultima întreprindere socială pe care am creat-o este Afin, un IFN, o societate pe acțiuni de data aceasta. Pentru că nu exista finanțare socială pentru întreprinderi sociale, în urmă cu doi ani și ceva am făcut o strigare în piață și am zis să ne dăm mâna mai mulți antreprenori, mai mulți oameni care știu și partea de finanțare – noi știam partea de antreprenoriat social – și să creăm această instituție de finanțare non-bancară. Am făcut și studii de piață. La început, înainte de pandemia COVID, calculele ne spuneau că vor veni oameni de afaceri și vor investi, dar surpriza a fost că după pandemie, s-a reconfigurat traseul acestui produs, în sensul în care am văzut interesul antreprenorilor sociali pentru a deveni acționari. Așa că Afin are în prezent 182 de acționari. Când ne-am înființat, avea 170 – atâția oameni am mers la Registrul Comerțului, în acte, ca să înființăm această societate pe acțiuni. ADV și Util Deco sunt și ei acționari. Ne-am autorizat la Banca Națională a României ca IFN specializat pe finanțare socială. Este prima instituție de acest tip cu capital românesc, care funcționează în piață, și suntem foarte mândri de lucrul acesta pentru că nu e ușor să aduni atât de mulți oameni. Poate lecția cea mai valoroasă a fost că oamenii din zona de economie socială și-au dat seama că dacă ei nu vor face ceva pentru ei, șansele ca să facă altcineva sunt și mai mici.

Andreea Roșca: Mă întorc un pic în urmă. Tu ai studiat asistență socială – ești născută în Republica Moldova și ai venit aici ca să studiezi la Iași. De ce ai ales zona aceasta?

Angela Achiței: N-am ales-o eu. Ea m-a ales pe mine. A fost o pură coincidență. Nici nu știam ce înseamnă asistență socială când am venit la Iași. Eu am aplicat la facultatea de drept și trebuia să vin să fac dreptul în Iași. A fost o încurcătură, nu știu exact ce s-a întâmplat. Trei fete ne-am trezit pe listele de la facultatea de filozofie, secția asistență socială și psihopedagogie, care erau două secții diferite. Am încercat să ne transferăm. Atunci se introdusese și să faci an pregătitor. Eu am spus că nu vreau să fac an pregătitor pentru că eu vorbeam românește, părinții mei vorbeau românește acasă. Învățasem de un an și grafia latină și mă simțeam pregătită să fac direct anul întâi de facultate. După vreo trei luni încă nu reușisem să ne transferăm. Decanul ne-a spus că trebuie să decidem: ori asistență socială, ori psihopedagogie. Nu știam nimic nici de una, nici de alta, iar întrebarea mea a fost: „Care îmi va oferi cea mai bună șansă să mă angajez în viitor?”. Mi-a zis: „Asistență socială”. Eram a doua promoție de asistență socială în România. Am zis: „Bine, asistență socială să fie”. Dar cred că n-a fost nimic întâmplător și nu mă văd făcând altceva. Eu cred că a fost o șansă extraordinară.

Când am făcut Wise.travel, voiam să facem partea de concept, de brand, iar colegul nostru care se ocupa de partea de marketing a venit într-o zi la mine și m-a întrebat „De ce faci lucrurile acestea pe care le faci?” Am zis: „Le fac, pentru că am terminat asistență socială, că e meseria mea”. Zice: „Nu, nu. Trebuie să fie ceva mai mult decât atât”. N-am știut să-i răspund pe moment, dar într-o dimineață, când mă pieptănam în oglindă, pur și simplu am avut un flash în fața ochilor și mi-am adus aminte că toată copilăria mi-am petrecut-o cu un copil cu sindrom Down. Cea mai bună prietenă a mamei mele avea un copil cu sindrom Down. Era cu câțiva ani mai mare decât mine și era din păcate foarte neglijat de cei din jur. Familia avea grijă de el, dar toată lumea râdea de el, nimeni nu voia să danseze cu el – erau petreceri la școală, când se făceau serate, și eu eram singura persoană care dansam cu el. Tot timpul eram împreună și îi luam apărarea. Atunci mi-am dat seama că de fapt a fost ceva care practic mi-a schimbat modul de a vedea persoanele cu dizabilități.

Andreea Roșca: Și locul lor între noi.

Angela Achiței: Da. A fost poate cea mai valoroasă lecție. Cred că s-au legat lucrurile și prin faptul că am ajuns la asistență socială. Dar nu mi-am dat seama decât procesând întrebarea: „De ce fac lucrul acesta?”. Mi-am dat seama că eu de fapt mi-am setat valorile acestea din copilărie. De atunci am vrut și am luat apărarea celor care erau poate mai puțin norocoși în această viață.

Andreea Roșca: De câte ori am câte o conversație, întrebarea „De unde vii?” se dovedește întotdeauna a fi cea care lămurește foarte multe alegeri de viață, decizii, chiar dacă la început nu suntem conștienți de asta. Undeva în copilăria noastră, de fapt, este sursa pentru drumul pe care îl alegem sau drumul care ne alege pe noi. E foarte interesant.

Angela Achiței: În viață suntem suma experiențelor pe care le avem cu diferite persoane cu care intrăm în contact. De aceea spun că dacă oamenii ar face voluntariat mai mult, dacă ar lucra în organizații neguvernamentale, în întreprinderi sociale, dacă ar face internship sau măcar ar veni să cunoască aceste persoane, sunt convinsă că se vor schimba mult mai mult în bine. Vor ști să aprecieze mult mai mult ceea ce au. Deseori spun că nu știu dacă noi am ajutat aceste persoane din grupuri vulnerabile sau cu dizabilități sau, de fapt, ei ne-au ajutat – în special pe mine ca persoană – să văd lucrurile altfel, să apreciez și să mă bucur de viața pe care o am. Sunt extrem de norocoasă și că le-am întâlnit în viața mea și că mi-au clădit setul de valori pe care mă bazez.

Andreea Roșca: Voi ați început să lucrați în 2002 și ați început cu programe de pregătire.

Angela Achiței: De asistență socială, de prevenție. Lucram foarte mult cu copii seropozitivi HIV – lua amploare și acest fenomen. Făceam advocacy pentru că nu aveau tratament, era o mare problemă cu întreruperea de tratament. Am creat prima școală de zi în spital pentru că foarte mulți abandonau. Aveam mai mult programe soft de dezvoltare de abilități, de viață independentă și de asistență.

Andreea Roșca: În 2008, când ați creat Deco Util – care e, de fapt, principala voastră companie – ați făcut-o pentru că v-ați dat seama că nu e atât despre a-i învăța lucruri și a-i ajuta să stea pe picioarele lor pe aceștoi oameni, cât este și despre a le crea oportunitatea de a sta pe picioarele lor. Ați creat-o pentru a angaja o parte din acești oameni.

Angela Achiței: Da, am învățat că trebuie să ne adaptăm programele la nevoile din piață, chiar dacă erau programe gratuite. Principiul e același, trebuie să răspunzi cât mai bine nevoilor. Atunci lucram cu mulți tineri din centre de plasament, care erau și seropozitivi HIV, și cu dizabilități, cărora nimeni nu le dădea nicio șansă. Îmi aduc aminte când am creat primul club al tinerilor chiar în centrul de plasament și începusem să lucrăm cu ei. Inclusiv personalul de acolo ne spunea: „Ce vă bateți capul cu ei, că mai mult de 16 ani nu vor prinde?”. Adică nu vor trăi mai mult de atât . Ne-am încăpățânat să facem lucrul acesta. A fost foarte, foarte greu, pentru că erau practic copii de care nimeni nu se ocupase. Toți voiau să vină la activitățile noastre, după care personalul devenea neprietenos cu noi, pentru că arătam copiilor că se poate și altfel de tratament.

Ne-am dat seama că nu e suficient să ne ducem noi acolo zi de zi. Creasem clubul, am început să-i învățăm să gătească, să danseze, îi scoteam la film, în Grădina Botanică, la muzeu. Făceam tot felul de activități pe care nu le făcuse nimeni cu ei niciodată. Am zis că trebuie să-i aducem în comunitate, trebuie să-i scoatem de acolo pentru că ce lucram noi ziua să dărâma peste noapte. Astfel am înființat primul club la noi la sediu. Am început să-i scoatem de acolo și am văzut progresul. După aceea ne-am gândit că vor face 18 ani, vor trebui să iasă din casa de copii, au nevoie de alte tipuri de servicii. În plus, îi avem și pe cei din familiile care veneau la noi. Așa că am zis să ne autorizăm noi pe servicii de mediere și plasare pe piața muncii. Am transformat ateliere noastre vocaționale – avem ateliere de croitorie, pictură, artizanat, calculatoare, confecționare lumânări decorative – le-am transformat în ateliere de formare profesională. Ne-am autorizat ca furnizor de formare profesională, adică să-i învățăm o meserie. Făceam cursuri de 720 de ore, de 360 de ore, chiar cursuri de calificare, să-i învățăm o meserie. Ne-am pregătit să ne ducem pe piața muncii. În 2008 a venit criza economică, n-am reușit să-i angajăm pe piața muncii, dar din dorința noastră de a-i ajuta, am zis să-i angajăm noi. Am angajat nouă la Iași, opt la Constanța, opt la Târgu Mureș. Le-am închiriat la o parte apartamente, le-am plătit chirii, i-am învățat să gătească – mergeau colegele mele. Aveam situații în care le era frică de frigiderul pe care îl puneau în priză și scotea zgomot. Sunt lucruri foarte simple pentru noi, dar atât de complexe pentru ei.

În plus, să treacă de la statutul de asistat social la cel de persoană angajată n-a fost ușor. Dar când vedem acum că s-au căsătorit, unii au copii, unii și-au cumpărat și case prin prima casă. Mai mare bucurie decât să vezi această realizare pentru faptul că cineva le-a dat o șansă. Acum… noi ținem cursuri de antreprenoriat, dar nu așa se face. ☺ Trebuie să pornești un pic altfel. Noi n-am gândit-o ca pe o afacere socială.

Andreea Roșca: Spui că atunci când ați început, n-ați avut în cap nici ideea de afacere, nici ideea de afacere socială, niciun fel de idee. Spune-mi un pic despre 2015. Ați intrat într-o criză, s-a întâmplat ceva în anul acela. Vorbește un pic de momentul respectiv și despre implicarea soțului tău care acum lucrează alături de tine.

Angela Achiței: Chiar dacă am început să facem economie socială, în 2008 am ieșit frumos pe piață și am zis: „Uitați, noi am angajat persoane seropozitive HIV, uite ce produse facem ca să vindem”. Nimeni nu cumpăra și nu ne dădeam seama de ce. După care am mai întrebat în stânga și în dreapta. Ne ziceau că se tem să nu se infecteze cu HIV. N-aveau încredere că produsele sunt de calitate. Am ieșit și am zis: „Am angajat persoane cu dizabilități” – am lăsat HIV/SIDA, să nu asociem. Nici atunci nu cumpărau. Pentru că oamenii au senzația cu privire la zona aceasta că poți să faci lucruri foarte simple, gen picturi, felicitări, mărțișoare, nu echipamente de lucru, de protecție sau arhivare fizică, electronică și depozitare cum facem acum.

Practic, chiar dacă nu vindeam, ne-am încăpățânat să ținem aceste locuri de muncă. Ele însemnau și înseamnă niște costuri. Și noi plătim aceleași taxe și impozite ca orice companie for-profit. Am cheltuit tot, am terminat toate resursele, tot ce mai aveam. Mai încercam să acoperim din proiecte, în sensul în care oamenii munceau la dublu – munceau și pe proiect, dar și în întreprinderea socială. Unele costuri administrative erau acoperite pentru că n-am avut efectiv proiecte să dezvoltăm partea aceasta de economie socială.

Andreea Roșca: Practic erați pe punctul de a închide.

Angela Achiței: Da. La un moment dat, pur și simplu nu mai aveam bani în cont. Am angajat oameni de vânzări, dar n-au reușit. Nici noi n-am știut ce să le cerem. Aceasta a fost o altă lecție pe care am învățat-o. Și ne-am trezit în situația aceasta. Eu aveam deja o anxietate foarte mare legat de ce o să fac cu oamenii, ce le spunem oamenilor, că nu mai aveam de unde să le plătim salariile, că trebuie să reducem posturile, că trebuie să facem ceva. Eram atât de panicată, nu mai puteam să dorm, ajunsesem într-o stare… Încercam să-mi țin echilibrul la birou și cumva să-i încurajez pe toți că o să găsim soluții. Dar a fost poate singura dată în viață când mi-am dat seama că nu mai știu ce soluție să găsesc. De obicei găsesc soluții, dar atunci a fost așa…

Soțul meu, când m-a văzut că eram foarte anxioasă și deja depresivă în unele momente, mi-a zis: „Lași tot și mergem o săptămână în vacanță”. Am zis: „Cum vacanță? Ție îți arde vacanță? Eu nu știu pe unde să scot cămașa că avem probleme”. , Mi-a zis: „Ai nevoie să te detașezi, să vezi lucrurile un pic altfel”. Și am plecat în vacanță. Bineînțeles că eu plângeam tot timpul – „Ce mă fac? Cum fac?”. La întoarcere, îmi zice în avion: „Lasă, că dacă tu nu te descurci, vin eu să te ajut”. El a zis în glumă, că voia să mă destreseze – mi-a zis asta după aceea. Dar a fost singura dată în viață când efectiv am simțit că cineva mi-a luat un sac de greutate de pe spate. Nu știu dacă ai avut vreodată senzația asta, dar efectiv m-am relaxat instantaneu. Am zis: „Vii tu să mă ajuți?”. El având cunoștințe de business, lucrând în foarte multe companii multinaționale, a fost manager la nivel național pe companii, a restructurat companii. Practic aveam resursa lângă mine, dar a fost probabil și mândria asta a mea că n-am vrut să apelez. Pe de altă parte, el a vrut să-mi asum toată creșterea fundației și m-a susținut tot timpul să fie proiectul meu. M-a încurajat tot timpul: „Poți, poți, poți”. Dar uite că nu mai puteam. Atunci am ajuns pur și simplu la limită.

Andreea Roșca: Și a venit.

Angela Achiței: A venit. Înțelegerea a fost să vină o săptămână să facă un fel de audit, să vadă ce facem în organizație și să-mi zică ce ar trebui să fac, cum să procedez. A cerut rapoarte, și-a dat seama că noi nici nu știam să ne uităm pe rapoarte, pe cifre. S-a uitat pe tot felul de circuite ale documentelor, ale producției.

A venit și-a zis: „Voi aici vă încălțați cu fesul pe dos. Nu se poate. De fapt voi nu faceți economie socială, voi faceți foarte multă asistență socială cumva împachetată, că ați creat locuri de muncă. Atelierul acela nu merge, celălalt nu merge, acelea trebuie închise”. Din punctul lui de vedere, trebuia cam totul închis. I-am zis: „Sorin, eu te-am chemat aici să mă ajuți să găsim o soluție. Tu ești specialist. Ai zis că știi partea de business. Eu știu partea de asistență socială, tu știi partea de business. Aceste ateliere au materii prime, au utilaje, au oameni cu experiență, au angajați. Tu ești specialistul, fă-le să meargă. Găsește soluția. Dar înainte de lucrul acesta, te mai rog ceva – mergi în toate birourile și stai de vorbă cu oamenii, întreabă-i cum au ajuns la noi, care le e povestea vieții, ce înseamnă pentru ei ADV-ul. După aceea să-mi spui dacă poți să-i dai afară sau nu. Că așa puteam și eu să închid totul. Nu trebuia să te chem pe tine în organizație.” S-a întors înapoi și a început să stea de vorbă cu oamenii.

Asta, apropo de lecții, e ce se întâmplă în companiile mari când externalizează evaluarea aceasta și toți oamenii devin cifre – e foarte ușor să iei decizia. Dar în momentul în care treci dincolo de cifre și te uiți la oameni… M-am trezit dimineața că nu mai era în pat. După o săptămână s-a trezit noaptea cu tensiune, avea 19 cu 20, ceva foarte mare. S-a dus singur la urgență, s-au speriat cei de-acolo. De abia atunci a conștientizat că nu pot să închid și că ceea ce facem noi acolo este cu totul altceva. A stat o săptămână în spital atunci, după care s-a întors înapoi acasă. S-a întors schimbat. Din omul acela foarte business to business, foarte pragmatic, s-a întors un om în care pur și simplu s-a declanșat toată empatia, a ieșit la suprafață partea socială din el. Eu știam că există acolo, dar probabil că încerca foarte bine să și-o ascundă, că e bărbat și așa sunt educați în general băieții.

Andreea Roșca: Și a decis că rămâne să construiasă alături de tine.

Angela Achiței: Da. I-am zis: „Hai, mai rămâi un pic să punem la punct toate circuitele”. A zis că mai stă o lună. El avea firma lui de IT, cu totul alt domeniu față de ce făceam eu. A început să îmi pună circuitele la punct. A renunțat la unele produse care nu erau ok, la care se muncea mult, dar fără valoare adăugată mare. A făcut toate circuitele în organizație și pur și simplu s-a îndrăgostit de acest domeniu. A început să-i placă foarte mult, au început să-l placă foarte mult și oamenii. Venea cu sacoșa cu covrigi, a cumpărat abonamente la stadion pentru persoane cu dizabilități, făcea multe lucruri despre care nu-mi venea să cred. Și a rămas în povestea asta. L-am rugat să rămână, pentru că noi creșteam și pur și simplu nu reușeam nici eu să mă mai implic. Am zis: „Uite ce poveste frumoasă. Eu cu background-ul de social, tu cu background-ul de business, am făcut cea mai autentică economie socială care se putea întâmpla”.

Andreea Roșca: Dacă ar fi să-i spui cuiva care au fost pentru tine din toată perioada asta una-două lecții esențiale pe care le-ai învățat, ce ai spune?

Angela Achiței: În primul rând, trebuie să-ți angajezi oameni de specialitate dacă vrei să mergi în zona de activitate economică plecând de la zona socială. Dar ca antreprenor, părerea mea este că trebuie să știi și tu un pic din toate. Nu e suficient să angajezi, de exemplu, oameni de vânzări sau de marketing specializați pe partea de afacere, ci trebuie să înțelegi un pic cum funcționează lucrurile, să știi ce să le ceri și cum să monitorizezi lucrurile acestea.

Andreea Roșca: Îți trebuie gândirea de strategie de business.

Angela Achiței: Da, chiar dacă nu le faci tu efectiv, dar trebuie să ai un pic de cunoștințe. Eu recomand tuturor antreprenorilor să aibă cunoștințe din toate specialitățile – să știi și un pic de financiar, să înțelegi niște rapoarte din contabilitate, și un pic de marketing și achiziții, și producție, și partea de proiecte și social.

A doua lecție este că trebuie să creezi produse și servicii wow, să fie calitative, să fie necesare în piață. Noi în economia socială, din punctul meu de vedere nu prea vindem povestea. E iluzia asta că dacă ești social ai să vinzi foarte bine. În practică lucrurile nu stau așa. Oamenii asociază încă foarte mult zona de social cu zona de caritate, nu cu activitatea economică continuă, cu valoare adăugată, cu produse și servicii de calitate pe care le poți face. Noi vindem poveste 3-5% din ce facem. În rest, vindem beneficiile produsului, ale serviciului, prețul, relația cu clientul și alte servicii adiționale.

Andreea Roșca: Toate atributele care sunt legate de un produs într-o piață competitivă. Nu cumpără nimeni doar pentru că este un produs creat de o întreprindere socială. Oamenii cumpără din aceleași motive pentru care cumpără orice altceva.

Angela Achiței: Așa este. Avem o singură excepție pe Util Deco – dar doar pe Util Deco, care este autorizată și ca unitate protejată. Aici practic avem o facilitate non-fiscală, singura de altfel, în care companiile care au peste 50 de salariați și n-au angajate 4% persoane cu dizabilități pot ca jumătate din taxa pe care o plătesc la stat ca un fel de pedeapsă că n-au angajat, cu jumătate din banii aceștia – vorbim cam de 250 euro pe fiecare loc de muncă neocupat, că se raportează la un salariu minim brut pe economie – pot achiziționa produse și servicii de la unități protejate. Astfel că o parte din clienți cumpără pe această taxă. În schimb pe Wise.travel, pe JobDirect, noi funcționăm în piață ca orice operator economic clasic.

Andreea Roșca: Am văzut un lucru interesant în structura voastră de management. E o echipă care conduce, dar ei se numesc co-manageri. N-am mai întâlnit chestia asta. Care e conceptul?

Angela Achiței: E o participare a oamenilor din organizațiile din grupul nostru la procesul de decizie. Suntem aproximativ 100 de angajați și colaboratori pe tot grupul și avem pe fiecare întreprindere socială manageri. Dar pe Util Deco – unde sunt și mai mulți angajați, dar avem și partea inserție socio-profesională – avem trei co-manageri, le spunem noi. Unul care răspunde de tot ce înseamnă producție de echipamente de lucru, tipografie digitală și prăjitoria de cafea Opya – cea mai nouă componentă de activitate a noastră. Avem un manager pe partea de arhivare fizică, electronică și depozitare – și acolo sunt echipe mobile care lucrează la sediul clientului sau la sediul nostru. Al treilea manager este pe inserție socio-profesională a persoanelor cu dizabilități, grupuri vulnerabile. E foarte important să urmărești echilibrul acesta între partea de impact social, de integrare socio-profesională și de activitate economică efectiv prestată.

Avem persoane care au un cumul de probleme. Trebuie să ai un pachet de servicii. Într-o întreprindere socială de inserție, noi nu doar producem și angajăm, ci consiliem, orientăm profesional, avem baterii speciale de teste să vedem nativ ce pot face aceste persoane dacă n-au reușit să aibă o calificare, un fel de Românii au talent, să facem cea mai bună potrivire pe job. Știi care e diferența? Dacă eu aș fi un angajator clasic și aș vrea să te angajez pe tine, când mă uit la tine mă gândesc să văd în cât timp îmi produci și cât produci ca să fac eu profit, să reușesc să-mi cresc cifra de afaceri sau valoarea adăugată pe care o aduci tu companiei.

În momentul în care eu sunt întreprindere socială de inserție, mă uit la Andreea să văd dacă ea este o persoană dintr-un grup vulnerabil sau cu dizabilitate, ce știe să facă, ce nu știe să facă, ce persoane de suport pot să-i ofer, în ce atelier o pot integra cel mai bine, cine să fie echipa care să o ajute să crească profesional. Mă adaptez la programul ei de muncă, la capacitatea ei de muncă. Îi dau operațiunile pe care știu că într-adevăr le poate duce. Dacă îmi taie materia primă și greșește, o consider proces de învățare, nu îi tai din salariu. Încerc să pun în jurul acestor persoane, altele care sunt foarte echilibrate emoțional tocmai ca să reușească, să fie un exemplu și să crească alături de acestea.

Andreea Roșca: Dacă ar fi să spui câteva cuvinte despre cât de mulți oameni sunt în România care sunt într-o situație de a avea nevoie de astfel de ajutor, cum arată realitatea din jurul nostru? Trebuie să recunosc că eu nu știu mare lucru despre ea.

Angela Achiței: Dacă ne uităm la statisticile oficiale, vedem că aproximativ 43% din populație este în risc de sărăcie. Cam jumătate dintre aceștia chiar sunt în sărăcie. Risc de sărăcie înseamnă inclusiv că muncești și ești sărac. Dacă ne uităm la statisticile persoanelor cu dizabilități, vedem că avem peste 800.000 de persoane cu dizabilități înregistrate oficial, dar numărul cu siguranță este mult mai mare, pentru că mulți n-ajung efectiv să fie înregistrați. E un număr destul de mare, iar rata de angajare pe care noi am calculat-o plecând de la datele furnizate de către ANAF – ei au evidența persoanelor cu dizabilități angajate – este undeva de 7,15%, adică foarte puțin din tot numărul lor.

Din aceștia, din calculele noastre, cam 500-600.000 ar avea capacitate de muncă, ar fi adulți, între 18-65 de ani, la categoria de vârstă. Ar putea practic să meargă pe piața muncii. Noi avem una din cele mai scăzute rate de angajare din Europa. Pe de altă parte, avem o politică total incoerentă de a activa aceste persoane din grupuri vulnerabile. Am aprobat și anul trecut, și anul acesta, câte 100.000 de persoane, cotă de import de forță de muncă. Importăm foarte mulți asiatici – în general, forță de muncă slab calificată. Aceste persoane, la rândul lor, vin cu alte probleme sociale, medicale, care creează pe termen mediu și lung niște costuri pentru România, în loc să activăm persoanele din grupuri vulnerabile.

Andreea Roșca: Cum putem face lucrul acesta?

Angela Achiței: Nu-l putem face pur și simplu angajându-i, creând locuri, pentru că aceste persoane au un cumul de probleme. Îți trebuie un pachet de servicii. Lucrurile acestea le pot oferi cel mai bine întreprinderile sociale de inserție, care au și componenta de învățare, și pachetul de servicii sociale, dar și componenta de ocupare cu atenție și grijă pentru angajat, pentru calificare. Să-l facă practic să dobândească niște abilități de calificare și să poată merge ulterior pe piața muncii. E foarte ușor să aruncăm că persoanele din grupul vulnerabil nu vor să muncească.

Am avut un tânăr pe care inclusiv la noi l-am angajat de două ori cu contract de muncă și n-am reușit, pur și simplu. Plus că am avut cred că cinci-șase angajări pe piața muncii ale acestui tânăr. Era extraordinar ca persoană – desena, era foarte muncitor, era o plăcere să vorbești cu el. Din păcate, consuma droguri pentru că a avut un istoric care l-a dus aici. Îl angajam 3 zile, era foarte ok, după care nu mai venea la serviciu. Noi nu reușeam să înțelegem ce se întâmplă. Până ne-am dus un pic mai adânc pe situația lui și am aflat că avea un tată violent care îl aștepta acasă cu scandal de fiecare dată. Atunci, el prefera ca după serviciu să stea prin oraș. Se ducea acasă pe la 1-2 noaptea, și dimineața nu se mai putea trezi să vină la serviciu. E foarte complicat. L-am angajat la noi. Am zis: „Ok, n-ai să te trezești o zi, n-ai să vii la serviciu, nu se întâmplă nimic. N-ai să vii o săptămână, nu se întâmplă nimic”. I-am închiriat inclusiv apartament, ca să îl scoatem cumva din partea aceasta din context. De unde?! L-au căutat dealerii de droguri. Pentru că odată ce ai venituri, ești foarte bun prieten, toată lumea își aduce aminte de tine. Au început alte probleme. Deci pur și simplu n-am reușit cu el. În momentul de față este plecat în străinătate să muncească. Pur și simplu trebuie să-l rupi de context câteodată.

Andreea Roșca: Trebuie să înțelegi cum funcționează lumea în care ei trăiesc.

Angela Achiței: Avem persoane angajate cărora le vin propriri de la șapte-opt bănci odată. Ce angajator ar sta să calculeze pe fiecare bancă și să plătească comisioane bancare? Aceste persoane, culmea este că vin la noi și ne spun: „N-aș putea să muncesc la negru, că nu îmi mai ajung banii, fiindcă trebuie să-i dau în stânga și în dreapta?”. Le explicăm că nu se poate, și tot ce derivă din lucrul acesta pe termen mediu și lung. Am avut inclusiv o persoană care și-a dat demisia și a plecat în Italia să muncească la negru tocmai pentru a nu plăti taxe.

Andreea Roșca: Voi de fapt reinvestiți profiturile din activitățile for-profit din toate întreprinderile de care ai pomenit, de la arhivare de documente la prăjitoria de cafea, la echipamente de lucru – cea mai mare dintre ele – agenția de turism, le reinvestiți în tot ce înseamnă servicii pentru oamenii aceștia.

Angela Achiței: Da, avem trei categorii. Am decis la nivel de grup să ne investim 100% profitul, deși legea ne obligă doar 90%. Avem un centru de zi pentru tineri cu dizabilități, pe care-l finanțăm integral din această activitate. Avem partea de proiecte, prin care aducem foarte mulți bani în comunitate – pe fundație –, aplicăm și dezvoltăm întreprinderi sociale, dar care necesită cofinanțări inclusiv până la 20% și atunci venim cu acești bani. Am investit și noi în înființarea de întreprinderi sociale – le-am dat și bani europeni, dar și banii noștri.

Andreea Roșca: Aveți o rețea de vreo 50 de întreprinderi sociale care există astăzi prin acest program al vostru de finanțare și de înființare de întreprinderi sociale.

Angela Achiței: Da, am aplicat pe fonduri europene și am înființat 42 de întreprinderi sociale în România.

Andreea Roșca: E ca un incubator. Pe principiile acestea ar și funcționa ca un incubator de start-upuri.

Angela Achiței: Noi le-am oferit training, vizite de studiu, consultanță permanentă și finanțare, chiar dacă au fost banii europeni. Pe un proiect au venit integral banii prin fondurile europene, dar pe un alt proiect am venit și noi cu 10% din finanțarea pe care le-am dat-o ca să înceapă afacerea. După aceea le-am oferit mentorat și dezvoltare, sunt în continuare cu noi, am creat și un cluster cu ei, l-am înregistrat pe platforma europeană a clusterelor, am venit cu alți bani, alte fonduri pe partea de digitalizare, pe prototipare, pe punerea pe piață a produselor inovative.

Andreea Roșca: Aș vrea să vorbim puțin despre această bancă de întreprinderi sociale, despre AFIN. Apropo de înființarea de companii și de resurse, țin minte că are legătură cu o experiență a ta, cu acel credit pe care l-ai luat din Polonia. Așa e?

Angela Achiței: Da, are foarte mare legătură. În 2010, am vrut să luăm un credit din România pentru că aveam un proiect european pe care puteam construi Centrul de Resurse de Economie Socială, practic sediul în care funcționăm în momentul de față. Aveam nevoie de cofinanțare și de cash flow. Ne-am dus la băncile din România, deși noi aveam activități economice. Util Deco era departament în cadrul fundației, practic aveam intrări chiar pe entitatea juridică. Nu ne-a dat nimeni credit pentru că nu înțelegeau ce facem noi. Cineva mi-a zis că există în Polonia o bancă care finanțează întreprinderi sociale specializate. Ne-au pus în contact, cumva au garantat ei printr-o scrisoare pentru noi 20%. Ne-au cerut tot felul de situații din contabilitate și ne-au aprobat un credit de 100.000 euro pe 3 ani. Ne-au dat un contract de două pagini. L-am trimis la banca locală cu care lucram noi și am rugat să-mi spună dacă sigur e ok ce semnez, că mi se părea ireal cât de ușor a mers procesul. Cei de la bancă mi-au zis că e ok. M-au întrebat dacă pot trimite și la București să vadă și colegii lor. Am zis că fără nicio problemă. Am lucrat foarte bine cu ei.

După aceea, această bancă a venit în România. Voiau să deschidă un punct de lucru. Ne-au propus să lucrăm cu ei, cumva să facem un parteneriat, să găsim o formă de colaborare. Am zis că nu mă mai bag și în instrumente financiare, că e ceva care mă depășește. La 2 ani am fost sunat de o altă bancă din România care voia să piloteze un program de finanțare socială. M-au întrebat dacă avem o idee de afacere pe care ar putea ei s-o finanțeze. Am zis că avem servicii de arhivare fizică pentru clienți, dar am vrea să extindem și la arhivare electronică și depozitare. Plus că multe sedii de clădiri în care noi arhivam nu erau încălzite sau erau condiții insalubre și nu putem duce angajații noștri acolo. Ne-ar fi trebuit un spațiu ca să putem lua arhiva, s-o arhivăm la noi. Le-a plăcut ideea și ne-au zis să facem un plan de afaceri. Am făcut unul ca la carte. Am pregătit două bibliorafturi de documente, ca să înțelegă. Ne trebuiau 250.000 euro. Noi aveam terenul, voiam să construim acest depozit și ne-au spus că ne dau doar 150.000 euro cu condiția să-i cheltuim noi întâi pe ai noștri, după care vor semna contractul. Practic am plecat la drum fără să am un contract semnat, doar o promisiune de finanțare. M-am încăpățânat foarte mult. A fost și un experiment, am vrut să văd și cum merge tot procesul acesta. Am reușit, am construit, am inaugurat depozitul. Anul trecut am terminat și creditul de rambursat. A fost totul ok, am lucrat destul de bine cu banca. În final au înțeles și ei cam ce înseamnă economia socială.

Andreea Roșca: Acum aveți cred că unul dintre cele mai state-of-the-art servicii de arhivare din partea aceasta a țării.

Angela Achiței: Da. Avem cel mai mare depozit din Iași pe zona de arhivare și suntem autorizați de Arhivele Naționale. Avem patru licențe pe toate tipurile de servicii care pot fi autorizate. Când am făcut design-ul, i-am zis arhitectei să proiecteze conform legislației pentru că vreau să-l pot autoriza ca să nu avem probleme. A fost totul totul ok

Acum vreo 5 ani m-a sunat o persoană pe care nu o cunoșteam – Bogdan Merfea –, care mi-a zis că a auzit de noi și m-a întrebat dacă n-am drum prin București să ne vedem un pic să discutăm despre o propunere de parteneriat. Ne-am întâlnit și mi-a zis: „Uite, eu vin din sectorul bancar, am văzut în alte țări că există finanțare socială, hai să facem lucrul acesta”. Zic: „Bogdan, am mai avut propuneri și am zis că nu, că e ceva complicat”. Zice: „Hai că facem împreună. Mai aducem și alți oameni care înțeleg conceptul”. Și atunci am zis „da” și am acceptat să construim o bancă. Dar știi ce este fain? Pentru România e ceva nou, dar în alte țări sunt bănci care au peste 4-5.000 de acționari. O bancă din Spania are peste 25.000 de acționari. Sunt bănci ale oamenilor, ale celor care au investit. Și ce e mai frumos decât să știi că banul tău practic multiplă valoarea adăugată pe care o creează, valoarea asta socială? Până la urmă, despre asta este vorba.

Andreea Roșca: Nu este doar despre a finanța, ci și despre a crește.

Angela Achiței: Sigur. Despre a crește împreună. Până acum avem în jur de 25 de credite date deja, avem un an de funcționare.

Andreea Roșca: Cât de mare e banca în termeni de capital?

Andreea Roșca: Păi suntem undeva la vreo 700.000 euro acum.

Andreea Roșca: Dar planul n-a fost de la început să aveți atât de mulți acționari, nu?

Angela Achiței: Nu. Inițial am zis că vom avea doar câțiva acționari.

Andreea Roșca: Care trebuiau să fie cine?

Angela Achiței: În general companii sau persoane fizice. După care, refăcând studiul de piață după pandemie, ne-am dat seama că de fapt ar putea mai degrabă să investească antreprenorii sociali, angajații din întreprinderi sociale.

Andreea Roșca: Cum v-ați dat seama de asta?

Angela Achiței: Din interviuri. Am făcut studiul ca la carte – cu chestionare, focus grupuri, interviuri.

Andreea Roșca: Ați văzut că oamenii sunt dispuși să investească.

Angela Achiței: Să investească, dar nu tichete mari. Atunci am pus minimum 300 euro, care însemna trei acțiuni, să poată să devină acționari. Foarte mulți au răspuns chemării și a fost foarte impresionant.

Andreea Roșca: Astăzi ce acționari aveți? Cum arată structura? Cine sunt? Sunt oameni care dețin întreprinderi sociale. Cine mai e în acționariatul vostru?

Angela Achiței: Sunt angajați de la aceste întreprinderi sociale, sunt ONG-uri, sunt și companii, sunt oameni care lucrează în bănci. E o diversitate destul de mare.

Andreea Roșca: Dar criteriile de acordare a creditelor – spuneai că aveți deja 20 și ceva de oameni care au luat bani din această bancă – pe ce principii se dau?

Angela Achiței: Se evaluează. Avem doi manageri, unul evaluează partea financiară și unul impactul social. Noi ne uităm în general la operatori cu impact social și de mediu, chiar dacă sunt autorizați sau nu ca întreprinderi sociale. E foarte important să evaluăm din perspectiva asta. Avem un comitet care după aceea aprobă în funcție de aceste evaluări și se face practic un sumar al acestei evaluări. Noi dăm credite în general tichete mici, 20.000 euro, cam asta este valoarea. Avem trei tipuri de credite: credite puncte, credite de investiții și capital de lucru. Noi practic cumva suntem disponibili pentru cei care nu sunt eligibili pentru bănci. Nu suntem în concurență cu sistemul bancar, suntem complementari. Dar ce este fain este că pe lângă partea de finanțare, le oferim inclusiv mentorat, coaching – e un pachet de servicii. Am creat inclusiv un ONG – Social Finance Association – tocmai ca să reușim să atragem chiar și donații, sponsorizări. Dacă cineva are un plan de afaceri foarte bun și îi trebuie, de exemplu, 50.000 euro, să putem să-i dăm 20.000 euro credit și restul să-i dăm granturi, de exemplu, ca să poată să pună pe picioare. Pentru că e posibil ca un credit să fie prea mult pentru ei.

Andreea Roșca: Practic ce vedeți voi este dezvoltarea unui sistem de servicii financiare pentru sectorul acesta.

Angela Achiței: Da, pentru că nu exista în piață și au nevoie. Noi avem fonduri europene care au s-au dus foarte mult pe start-upuri, dar pe partea de dezvoltare a îndeprinderilor sociale, nu avem programe de finanțare. Iar întreprinderile sociale, ca să fie competitive în piață, au nevoie și ele să își cumpere echipamente, să-și formeze oamenii, să-și digitalizeze activitatea, să fie în aceeași condiții de competitivitate ca să poată face față.

Andreea Roșca: Cum v-a trecut prin cap să faceți o prăjitorie și ambalare de cafea?

Angela Achiței: Pe de o parte, ne și place foarte mult cafeaua, dar nu contează asta, ce ne place nouă, important e ce vrea și ce are nevoie piața. Noi lucrând foarte mult cu companii pe Util Deco, ei sunt clienții noștri, aveam companii care pur și simplu n-aveau ce cumpăra de la noi.

Andreea Roșca: Faceți echipamente de lucru, salopete, printuri.

Angela Achiței: Da. Și am întrebat companiile de IT și de servicii, care n-aveau nevoie de ce făceam noi, ce cumpără, ce le trebuie. Și, din discuții, am văzut că se repeta răspunsul legat de cafea și ceai. Ne-am gândit să vedem ce-ar fi dacă am face o cafea de genul acesta, de specialitate, proaspăt prăjită – vedem în general, în companii, tot felul de tonomate de cafea care nu sunt foarte sănătoase; am avut și noi în sediu și am testat pe propria piele. Sunt diferențe de la cer la pământ. Am zis că dacă angajatorii într-adevăr țin la angajații lor și îi valorizează – și aici este o poveste, fiindcă le dai beneficii, le dai cafea, dar contează și ce fel de cafea le dai. Trebuie să ții la sănătatea oamenilor, să ai grijă de ei. Nu e numai despre ce le dai, ci despre ce valoare adăugată are ce faci pentru ei.

Atunci am venit cu această cafea, avem și abonamente, avem și un parteneriat cu o companie care furnizează mașini de cafea. Pentru abonamente putem să le oferim și gratuit aceste mașini. Pentru ONG-uri și întreprinderi sociale, avem și reducere, pentru că ținem foarte mult la zona de a investi în partea socială.

Andreea Roșca: Mi se pare foarte interesantă ideea de a crea oportunitatea de a face bani. Îmi pare că asta e o gândire foarte antreprenorială. Când spun a face bani, de fapt asta vine cu tot ceea ce pot susține banii pe care îi faci. Ideea că dacă faci bine nu trebuie să faci bani nu e ok, dimpotrivă – mai mulți bani înseamnă mai mult bine. Mi se pare foarte antreprenorial felul în care voi lucrați – „Haideți să descoperim oportunități de a construi plus-valoare pentru un client, în așa fel încât să avem resurse”.

Angela Achiței: Am mers și mai departe. De exemplu, am lansat o colecție de fashion. Am făcut un parteneriat foarte fain cu Irina Schrotter, un designer local. I-am dat saci de cafea și alte deșeuri sau resturi de material pe care le avem rămase de când facem echipamente de lucru și am rugat-o să ne creeze 10 produse pe care să putem să le comercializăm.

Andreea Roșca: Pe segmentul de design.

Angela Achiței: Da. Au ieșit niște produse foarte faine, care sunt pe magazinul nostru online opya.ro. Sunt deosebite, sunt haine fashion unicat pentru că sunt din saci de cafea. Aceștia au o textură și un design foarte faine. Noi avem cafea din toate țările care au plantație de cafea de pe globul acesta. Avem 18 sortimente de cafea și o capacitate mare de producție, de aproape 10 tone pe lună într-un singur schimb. Nu ajungem acum să avem piață atât de mare, dar avem potențial și ne-am dori să vină cât mai multă lume către noi pentru că așa putem multiplica valoarea adăugată pe care o avem.

Andreea Roșca: De ce ați creat o agenție de turism?

Angela Achiței: Din dorința și din plăcerea de a călători. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, am vrut să avem și un produs care era destinat persoanelor fizice, în special, nu companiilor. Pe Util Deco ne-am specializat pe companii business-to-business. Am vrut să mergem și pe persoane fizice. Și așa am dezvoltat. Ne-am uitat un pic să vedem care sunt piețele

Andreea Roșca: Deci e turism personalizat ce faceți voi.

Angela Achiței: Foarte mult mergem pe variante customizate. Când am plecat cu Wise.travel la drum, am lucrat la o platformă, am angajat o întreagă echipă de programatori IT care au lucrat 3 ani să facă o platformă gen Booking.com. Integrasem acolo hoteluri-întreprinderi sociale, restaurante, cafenele sociale din întreaga lume. Practic ele veneau primele în lista de căutări.

Avem și noi integrați furnizori mari de hoteluri, pe care-i are și Booking-ul, dar eu zic că era mult mai faină platforma noastră pentru că avea și componenta aceasta socială. Cumva, dacă făceai rezervare la un hotel clasic, îți recomanda din zonă – locuri unde să iei prânzul, de exemplu, sau să faci activități cu copiii cu dizabilități. Listasem inclusiv ONG-uri care puteau face tot felul de ateliere pentru turiști, dacă te duceai într-un oraș, oriunde în lume, mapasem tot sectorul acesta. Aveam o bază de date cu câteva mii de întreprinderi sociale.

Andreea Roșca: Ce s-a întâmplat cu platforma?

Angela Achiței: N-am reușit să o susținem pentru că genera costuri foarte mari. Nu am mai avut putere de marketing și de promovare. A intrat foarte puternic Booking-ul în piață și n-am putut concura.

Andreea Roșca: Și-atunci ați făcut agenție de turism.

Angela Achiței: Da, 3 ani de muncă i-am lăsat deoparte, și tot programul. Am făcut un site simplu de prezentare, am început să organizăm și evenimente pentru companii, pentru ONG-uri.

Andreea Roșca: Agenția, având toată baza aceasta de date, ea poate face acest serviciu? Sa-mi sugereze, de exemplu, restaurante cu componentă socială?

Angela Achiței: Nu le avem pe site, dar noi și organizăm astfel de vizite de studiu inclusiv la întreprinderi sociale, ONG-uri. Organizăm totul, de la a la z: cazare, masă, transport și vizite la aceste întreprinderi sociale. Partea faină este că acești oameni când ajung la întreprinderile sociale, plătesc o taxă de vizitare, bani care ajung practic la întreprinderea socială, cumpără produse, leagă parteneriate. Dar, în general, genul acesta de servicii sunt cumva cumpărate tot de zona de ONG-uri sau întreprinderi sociale, mai puțin de companii.

Andreea Roșca: E mare agenția, nu? Pe mine m-a surprins. Am crezut că e o agenție micuță, dar nu.

Angela Achiței: Anul trecut am avut o cifră de afaceri de în jur de 1.200.000 euro. Și suntem parteneri TUI Germania, cel mai mare partener pe regiunea Nord-Est. Ca cifră de afaceri, am ieșit și pe locul întâi în județul Iași la Tour Operator de Turism, cu Wise.travel, și cu Util Deco, la fel, pe locul întâi la producători de echipamente de lucru. Suntem cei mai mari pe zona aceasta.

Andreea Roșca: Spui că iubești provocările și inovația. Te-ai educat în spiritul acesta în vreun fel? De unde îți vin ideile?

Angela Achiței: Câteodată nici eu nu știu de unde îmi vin, cred că e și suma experiențelor. Citesc foarte mult din zona mea de specialitate, din zona de economie socială, de dizabilitate și tot ce înseamnă partea asta socială. Și atunci cumva, probabil că o parte din intuiție și din viziune îmi vin și de acolo, pentru că mă documentez, practic dețin niște informații. O altă sursă sunt oamenii din jurul meu. Lucrând în mod direct, văzând nevoile, anticipez cumva care ar trebui să fie soluțiile. E foarte fain când scrii proiecte. Tu practic gândești un proiect astăzi, îl scrii, dar poate să dureze și 2 ani până se contractează, se implementează de obicei un an, doi sau chiar trei. Trebuie apoi să asiguri și partea de sustenbilitate.

La noi proiectele nu sunt doar proiecte, sunt programe. Noi le integrăm în ceea ce facem noi, în tot puzzle-ul acesta de ecosistem. Îmi place să spun că oferim servicii one stop shop, toate într-un singur loc. Plus suntem membri în tot felul de platforme europene, naționale. Am creat și noi multe rețele. Cred că acest contact cu oamenii și deschiderea, și bucuria de a învăța – îmi place foarte mult să văd, să cunosc, să învăț de la oameni, să stau de vorbă cu oamenii – cred că și asta contribuie.

Andreea Roșca: Spui: „scopul vieții mele este să construiesc lucruri frumoase pentru oamenii din jurul meu, lucruri care contează cu adevărat și aduc valoarea adăugată”. Știu că e o întrebare puțin mai neobișnuită, dar conceptul acesta de frumusețe e foarte interesant. Ce e pentru tine un lucru frumos?

Angela Achiței: Da, e o întrebare interesantă. Nu știu dacă aș putea spune cum să definesc, dar ceea ce am observat eu e că, în general, oamenii frumoși, cum îi numesc eu, au un anumit tipar – eu zic că un au ADN social, în ei se regăsește practic același set de valori. Au venit la cursurile noastre mii de oameni, am format în zona de economie socială, am participat la tot felul de evenimente, adică am interacționat cu foarte mulți oameni și din sectorul de business, dar și din sectorul social – oamenii aceștia cu ADN social sunt, în general, oameni cărora le place să ajute necondiționat, se bucură de bucuria celorlalți. Noi avem și aici o problemă, când cineva e fericit, noi devenim nefericiți. Sunt oameni pe care îi vezi în tot felul de acțiuni de voluntariat sau acțiuni civice, sunt oameni care fac ceva pentru ceilalți din jur și au un sens al vieții. Genul acesta de ADN social este cam rar, nu-l regăsești chiar oriunde. Dar este foarte important să îl scoatem în evidență, să-l promovăm. De asta mie îmi place să spun că investesc în oameni, și în oamenii frumoși. Pentru că frumusețea acestor oameni vine din interior. Noi așa suntem construiți ca lume: progresul este dat de lucrurile cu sens. Întotdeauna spun că niciun lucru de valoare nu se naște dintr-un simplu simț al datoriei, ci mai degrabă din această dragoste pentru oameni și aceste lucruri obiective pe care ni le propunem să le facem pentru ei și care aduc impact în viața lor.

Andreea Roșca: Ce frumos! Îți mulțumesc foarte mult! Nu pot să-mi imaginez un fel mai bun de a încheia conversația noastră. Îți mulțumesc că ai venit, Angela! Îmi dai multe lucruri de gândit și multă curiozitate. Am toată admirația pentru tine și pentru ceea ce faceți.

Angela Achiței: Mulțumesc foarte mult! Cred că e important ca toți să reținem că ceea ce facem zi de zi, asta ne definește viitorul. Inclusiv ceea ce faci tu prin aceste podcasturi creează această perspectivă altfel pentru viitor. Mulțumesc și eu foarte mult pentru invitație!

Resurse

Află mai multe informații despre Angela Achiței:

De pe paginile sale de LinkedIn, Facebook, Instagram

Află mai multe despre Fundația „Alături de voi” România (ADV România) – Util Deco, WISE.travel, JobDirect, Afin, Opya

Urmărește și acest interviu realizat de ComEnt project.

Mențiuni în conversație:

Bogdan Merfea

Irina Schrotter – Colecția Opya