Marius Bîcu. O fundație solidă în business și în viață, valoarea smereniei și cum mai puțin înseamnă mai mult

Și viața noastră, și viața de business, în general, se schimbă. Companiile cresc, clienții se schimbă. Unii oameni din companii nu cresc cu aceeași viteză. Asta nu-i transformă în oameni buni și în oameni răi, dar unii se adaptează foarte bine creșterii, sunt entuziasmați de creștere sau de schimbări, și alții suferă din cauza asta. Mi-am dat seama că atunci când văd oamenii că suferă, că nu mai vor să învețe lucruri noi, nu mai vor să se dezvolte în direcția aia, spun „nu” de prea multe ori – nu devin dintr-odată oameni răi, dar nu se mai potrivesc cu businessul. Atunci, cu toate că e un moment dificil, e bine să ne despărțim și să o luăm fiecare pe drumul nostru, astfel încât noi să aducem în companie omul de care avem nevoie ca să facem strategia, să ne ducem businessul la nivelul la care ne dorim, să ne atingem obiectivele, și el să nu mai fie frustrat că nu-i place în business.

Marius deține și conduce Ferma cu Omenie, un business de familie aflat la a doua generație. Produsele lor ajung, de la fabrica de lactate dintr-un mic sat transilvănean, în 15 țări.

Ferma cu Omenie este o afacere mică, cu 50 de angajați, 500 de vaci, 800 de oi și o producție zilnică de trei tone de brânză. Dar ce este interesant este mentalitatea lui Marius și felul în care ia decizii nu pentru acum, ci pentru viitor. Am vorbit cu el despre momentul de cotitură care i-a schimbat viața, despre obsesia lui pentru a învăța, despre cum își alege mentorii, despre ce înseamnă agilitate, despre smerenie și rolul ei în business, despre disciplina personală și rolul ei în business și în viață și despre farmecul de a lucra cu animale și a produce mâncare într-o lume din ce în ce mai digitală.

Idei principale

Am schimbat distracția pe educație. Când am renunțat să mă uit la televizor, a fost o schimbare uriașă, dintr-odată mi s-a eliberat foarte mult timp. M-am apucat de citit din nou. Am descoperit și cărți de business, și cărți de dezvoltare personală, și romane mișto. M-am dus la un nutriționist și trei luni am învățat să mănânc. Mi-am schimbat corpul imediat. După aceea am învățat să fac sport. Sunt lucruri pe care nu le-am mai putut lăsa niciodată. Am rămas cu învățatul, cu mâncatul corect.
Integritatea e foarte importantă. Să fim corecți față de noi și față de ceilalți. Tindem să tăiem colțurile acolo unde nu ni se pare atât de important (cum ar fi să depășim limita de viteză legală), dar credem că o să fim capabili să luăm deciziile bune în zonele importante. Dacă vrem să fim corecți în primul rând față de noi, nu putem fi integri numai într-o parte a vieții noastre. Ori suntem, ori nu suntem.
Dezvoltare prin consolidare. Nu se poate face expansiune pe o companie care nu e stabilă. Trebuie consolidată fundația întâi – optimizate procesele din companie, ocupate pozițiile care nu există și sunt necesare. Asta înseamnă o perioadă de timp fără investiții în linii de business noi, fără expansiune pe piețe noi, până se ajunge la stabilitate.
Antreprenorii sunt ca sportivii de performanță, spune Robin Sharma. Au perioade de antrenament foarte intense, cu foarte mare provocare la muncă, după care au nevoie de perioade foarte mari de refacere. Acestea trebuie să echilibrate zilnic, săptămânal și anual. Aceste perioade de relaxare și de detașare de business pot fi o sursă de creativitate extraordinară pentru planuri și idei noi.
Smerenia este cheia deschiderii către nou. În general, schimbarea sperie pe toată lumea. Dar nu întotdeauna trebuie să fie: „Hai să facem ceva în plus”. Poate fi și: „Hai să nu mai facem «x». Hai să renunțăm la niște obiceiuri, să renunțăm la niște procese”. Simplificarea vieții noastre, simplificarea proceselor – simplificarea, în general, poate să dea niște rezultate miraculoase.
Să fii agil înseamnă să fii adaptabil la schimbările din mediul economic. Să absorbi orice schimbare din comportamentul consumatorilor. Astfel de schimbări vor fi constante. Imaginează-ți să ai o investiție de câteva milioane în realizarea unui produs care nu mai poate fi vândut. Și să nu fii adaptabil. Dacă nu suntem atenți la lucrurile acestea, ne putem pierde piața.
Dacă schimbăm toți local, impactul va fi mai mare decât dacă schimbă un jucător global. Fiecare companie poate avea un impact local și poate face lucrurile altfel. Nu doar rezultatele financiare aduc bogăție. Și impactul pe care îl avem în comunitate și în societate în călătoria aceasta înspre rezultate e important. Ca și în viața personală, bucuria durează mai mult când dăruim ceva decât atunci când primim.
O echipă scumpă și mare susține o strategie amplă de investiții. În setarea strategiei trebuie planificate nu doar produsele, serviiciile sau liniile de business noi, ci și resursele umane, oamenii de care e nevoie ca să susțină planul de expansiune. Fără ei, acesta nu se poate realiza.
Soții trebuie să crească împreună. Dacă nu cresc împreună personal și profesional, se creează un dezechilibru în familie. Trebuie să se tragă unul după celălalt, să muncească împreună, să se împingă înainte și să sprijine reciproc în procesul de dezvoltare personală.

Acest podcast este susținut de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială, 100% românească, ce crede în puterea de a schimba lumea prin perseverență și implicare, dar și în puterea de a o construi prin fiecare proiect – personal sau profesional, mai mic sau mai mare. Dedeman promovează inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partenerul de încredere al The Vast&The Curious aproape de la început. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni, ca oameni și ca organizații.

****

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursă. E o companie românească, fondată acum 26 de ani la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. AROBS este astăzi o companie internațională, cu birouri în nouă țări și mai mult de 1.200 de oameni și parteneri în Europa, Asia și America. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify. O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Această conversație a fost transcrisă folosind platforma Vatis Tech

Podcast editat

Andreea Roșca: Bine ai venit, Marius! Mulțumesc!

Marius Bîcu: Bine te-am găsit, Andreea! Mulțumesc că m-ai invitat!

Andreea Roșca: Cu mare plăcere! O să vorbim mult despre viața ta de fermier modern, dar aș vrea să plecăm de la un moment care cumva ți-a configurat existența așa cum este ea astăzi. Aș vrea să te rog pe tine să spui care a fost declicul pentru procesul de a deveni tu, cel care ești astăzi – că n-ai fost tot timpul așa preocupat de creștere, de învățare, de sănătate, de relații, de toate valorile acestea. Vorbește-mi un pic de momentul când a început călătoria aceasta a ta.

Marius Bîcu: Am fost foarte ancorat în business, mi-a plăcut ce fac și-mi place în continuare ce fac, însă n-am știut să păstrez măsura, echilibrul. Făcând business și plăcându-mi ce făceam – am făcut brânză, mâncare, am fost ancorat în ferma tatălui meu – și fiind un business la început de drum, mi-a solicitat tot ce-ți poate solicita un business: de dimineață până seară la muncă. Fiind foarte tânăr, la 25-26 de ani, nu știam să fac diferența și să mă echilibrez singur. M-am trezit că am crescut un business, dar mi-am distrus familia. S-a simțit foarte tare acest dezechilibru în viața mea, a dus la un divorț. Cred că declicul despre care vorbim – că ceva trebuie să se schimbe în viața mea, că ceva nu fac bine – a fost înainte de divorț, când suferința a fost foarte mare. Din acea suferință, din căderea aia până la fundul oceanului și dat tare cu capul, a venit dorința de schimbare majoră, de a schimba viața pe care o am – și personal, și profesional.

Andreea Roșca: Ai venit alături de tatăl tău în 2002 și ai lucrat în stilul acesta – fără echilibru, cum spui tu – cam 10 ani, înainte să…

Marius Bîcu: Și fără echilibru, și fără rezultate senzaționale. N-am prea făcut bani în primii 10 ani de business. Au fost eforturi foarte mari, dar rezultatele nu au fost senzaționale. Am venit în 2002, la rugămintea tatălui mea de a construi o fabrică cu fonduri europene. Erau la început atunci programele de investiții cu fonduri europene.

Andreea Roșca: Tu ești inginer.

Marius Bîcu: Da, de IT. Dar am făcut politehnică. Pot să fac orice în lumea asta.

Andreea Roșca: Ca toți absolvenți de politehnică. ☺

Marius Bîcu: Cel puțin asta ne pun oamenii ăia în cap. ☺ Că mergem acolo și putem învăța orice în 3 zile. ☺ După ce am construit fabrica, tatăl meu mi-a zis: „Uite, e o oportunitate pentru tine. Acum ai construit fabrica asta. Eu nu știu nimic din ce ai construit tu aici. Tu știi fiecare cablu, fiecare robinet, fiecare detaliu al clădirii, al instalației. Mi-ar plăcea să rămâi să administrezi partea aceasta a businessului”. N-am stat mult pe gânduri. Mi-a plăcut. Cred că m-am implicat emoțional în construcție. A fost o dezvoltare. Iar unui inginer îi plac jucăriile și mașinile. ☺

Am rămas, fără să știu absolut nimic despre businessul respectiv. Trebuia să procesez lapte și să-l transform în brânză fără să am cunoștințe și competențe de managementul producției sau de industrie alimentară. Sau, și mai rău, fără să am o echipă. Noroc că tata fost inspirat și a zis că știe un domn care se pricepe foarte bine la fabricarea brânzei. Îl cunoscuse în urmă cu câțiva ani. Noi aveam o manufactură, un atelier mic lângă fermă. Domnul acesta, domnul Grecu, a devenit mentorul meu în ceea ce privește industria alimentară – producția și businessul cu mâncare. A stat lângă mine cred că timp de 10 ani. Am avut o întâlnire în fiecare săptămână. A fost un mentor bun. Am învățat business de industrie alimentară, am învățat producție la nivel de detaliu. M-a făcut să cunosc lumea din businessul acesta. M-am dus într-o asociație a patronatelor din industria laptelui și am cunoscut pe toată lumea. După ce am cunoscut producția, după ce am cunoscut businessul și am cunoscut și oamenii, jucătorii din piață, am început să fac și bani. Dar a durat 10 ani. ☺

Andreea Roșca: Mă întorc un pic la 2012. Când spui că nu făceai foarte mulți bani cu afacerea și nici viața ta personală nu era ce ar fi trebuit să fie la nivel de familie. Ce ai făcut? Ce decizie ai luat atunci?

Marius Bîcu: Am luat decizia de a o lua de la început după divorț, de a avea grijă de copilul meu, de Gloria, care avea 4 ani atunci. Mi s-a părut un capăt de lume să nu mai fiu împreună cu copilul meu. Bineînțeles că toate filmele erau construite de mine în capul meu, nu existau în realitate. S-a dovedit, după un an, că, din grupul meu, eu eram tăticul care stătea cel mai mult cu copilul lui. Ea venea 4 zile pe săptămână la mine și petreceam 4 zile și nopți împreună și făceam lucruri minunate. Prietenii mei care aveau familii normale nu stăteau nici 10 minute pe zi cu copiii. A fost o perioadă în care mi-am construit o relație foarte faină cu fiica mea Gloria, pe care o am și acum. Acum mai am doi copii mici. Sunt foarte legați și foarte uniți ca frați. Ne bucurăm de relațiile acestea dintre Gloria, copilul mare, și Ania și Vladi care-s mărunței. Din frică, din gândurile negative multe pe care le aveam atunci, mi-am construit o realitate urâtă, dar pe care am reușit să o depășesc în timp destul de scurt. M-am reechilibrat repede, zic eu.

Andreea Roșca: Spui că atunci te-ai apucat de învățat la modul foarte serios.

Marius Bîcu: Din punct de vedere profesional. Atunci m-am apucat de citit din nou. Nu citisem până atunci mult timp. Am început să citesc tot, fiindcă aveam timp. Am descoperit și cărți de business, și cărți de dezvoltare personală, și romane mișto. Am avut mult timp de citit. Țin minte că într-o duminică dimineața mă uitam pe YouYube și l-am văzut pe Lorand Soares la Timișoara, le Business Days – vorbea despre niște fundamente ale businessului. Mi-am zis: „Ce bine vorbește omul ăsta! Ce de chestii sunt pe care eu nu le știu în lumea asta. Cum nu am învățat eu lucrurile astea de la început?”.

Așa a făcut viața, ca după câțiva ani să vorbesc și eu ca speaker la Business Days, împreună cu el, pe aceeași scenă. După aceea, am ajuns să ne cunoaștem foarte bine, să muncim împreună vreo 2 ani într-un grup de mastermind, împreună și cu alți antreprenori minunați. A fost o transformare uriașă pentru mine. Am avut mai mulți mentori de-a lungul timpului. Am tras de mine, am mers din nou la școală formal. M-am dus la un master de agribusiness, după aceea m-am dus la o școală de management, la o școală de vânzări – școli formale la care am mers, am studiat, am făcut proiecte, mi-am dat examenele, mi-am luat diplomele. Mi-au făcut foarte bine. Nu cred că aș fi făcut-o dacă n-aș fi avut timpul acesta mult și motivația să mă schimb.

Andreea Roșca: Dacă te gândești la tine înainte și la tine după, care au fost două-trei lucruri care ai spune că au fost esențiale pentru cine ești tu azi? Poate principii, poate convingeri, feluri de a face lucrurile, feluri de a te raporta la relații.

Marius Bîcu: Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut și au determinat schimbarea mea fost schimbarea distracției pe educație. Atunci când am renunțat să mă uit la televizor și am început să citesc mai mult, a fost o schimbare uriașă. Dintr-odată mi s-a eliberat foarte mult timp. M-am dus la un nutriționist și trei luni am învățat să mănânc. Mi-am schimbat corpul imediat. După aceea am învățat să fac sport. Sunt lucruri pe care nu le-am mai putut lăsa niciodată. Am rămas cu învățatul, cu mâncatul corect. Cred că cel mai important și mai important a fost – ca o pălărie peste tot – să fiu corect față de mine și față de ceilalți. Integritatea mea e foarte importantă pentru mine. Nu cred că aș mai putea funcționa fără integritate, nici măcar în mică măsură. Ca să-ți dau un exemplu, conduc cu viteza legală. Nu am niciun prieten care să facă asta. Eu conduc cu viteza legală pentru că mie mi se pare că așa e corect să fie. E o extremă asta, dar nu am nicio problemă să trăiesc așa. Poate că cei din dreapta mea zic că sun ciudat, dar nu îmi mai pasă. Mi se pare că așa e mersul în lumea asta și dacă vrei să fii corect în primul rând față de tine, nu poți să fii integru numai într-o parte a vieții tale. Ori ești, ori nu ești.

Andreea Roșca: E foarte adevărat că noi tindem să tăiem colțurile acolo unde nu ni se pare atât de important și credem că, de fapt o să fim capabili să luăm deciziile bune în zonele importante, chiar dacă tăiem în colțurile unde nu e important. Dar cred că ne înșelăm. Cred că e ceva important în ce spui.

Marius Bîcu: Câteodată, 10 minute în plus durează drumul, dar călătoria e mai plăcută, să știi. E extrem de liniștit să conduci cu viteza legală. Ai timp să te mai uiți și la peisaj, să vorbești cu un prieten la telefon. Nu-i nimic stresant. Dacă eu aș conduce cu 140km/h pe un drum simplu, aș fi foarte agitat. Și nu mai vreau să fiu agitat. Am fost destul.

Andreea Roșca: E interesant conceptul acesta, să asociezi antreprenoriatul cu lipsa de agitație. Mie mi se pare că, prin definiție, 99% din oamenii pe care îi cunosc eu și sunt antreprenori sunt oameni destul de intenși. Viteza cu care se mișcă e unul dintre criteriile de performanță.

Marius Bîcu: Eu cred că e ok să faci asta la serviciu. Dar crezi că acei antreprenori pot fi acasă altfel?

Andreea Roșca: Nu-i cunosc suficient de bine pe toți.

Marius Bîcu: De obicei suntem așa cum suntem. Mi-ai zis că te simți bine aici.

Andreea Roșca: Da.

Marius Bîcu: E important să fim așa cum suntem și să ne simțim bine, și acasă, și la serviciu, și în trafic, și în viața pe care o trăim în general, oră de oră. Cred că dacă ești agitat, ești agitat peste tot. Dacă vorbești tare, vorbești tare peste tot. Dacă ești blând, ești blând peste tot. Dacă ești iubitor, ești iubitor și cu familia de acasă, și cu colegii de la serviciu. Cred că putem fi altfel cu eforturi foarte mari, pe termen foarte scurt.

Andreea Roșca: Cred că nu sunt foarte mulți oameni care să știe cine sunteți voi și ce faceți. Ce e Ferma cu omenie? Ce ai spune cuiva care nu știe nimic despre voi?

Marius Bîcu: I-aș spune că noi facem brânză. Suntem la Unirea, în județul Alba, în mijlocul Transilvaniei. Avem o fermă mare, în care trăiesc vaci, oi și șase măgari – avem un nou-născut de o săptămână, o cheamă Burdufina, o măgărușă drăguță. ☺ Lucrez împreună cu tatăl meu de 20 de ani – el administrează ferma și eu împreună cu soția mea administrăm fabrica de brânză și depozitul logistic, cu serviciile de vânzare. Facem brânză, nici multă, nici puțină – aproximativ 3t de brânză pe zi.

Andreea Roșca: O vindeți în 15 țări.

Marius Bîcu: O vindem în 15 țări, o vindem și local, și în online, și la București, în supermarketuri. Provocarea noastră pentru următorii 2 ani e să o vindem foarte bine local. Ne dorim tare mult să devenim un producător care își vinde foarte proaspăt produsele locale. Așa că avem magazin în Piața Mihai Viteazul, în centrul Clujului. Am avut o ezitare, dar am făcut până la urmă un magazin online de brânză și vindem brânză direct din fermă.

Andreea Roșca: Te-am rugat să spui câteva cuvinte pentru că vreau să vorbim un pic despre cum arată managementul organizației și principiile tale de management. Am vrut să facem introducerea aceasta pentru că știu că, în momentul în care am vorbit despre asta, am fost destul de uimită de felul în care ți-ai gândit echipa. Vorbește-mi de momentul în care aveai un director de producție – cum ai ajuns la concluzia că ai nevoie de o echipă de management?

Marius Bîcu: La un moment dat le făceam pe toate. Cum eram înainte se reflecta și în business. Le făceam pe toate destul de agitat și multe ore pe zi. Mi-am dat seama că lucrurile nu pot continua așa, eficient. Efectiv munceam foarte mult și eu, și colegii mei, iar rezultatele nu erau ce trebuiau să fie, compania nu era destul de profitabilă. Am făcut un training de management extrem de practic, pe durata a șase luni, în cadrul căruia am primit un proiect de a construi strategia companiei pe următorii 2 ani, lucrând cu oameni din training. M-am trezit într-o luni dimineața că acei oameni au venit la mine la birou să lucrăm împreună. Au venit 10 oameni din toată țara la noi la fermă și m-am trezit cu ei la masă – am mâncat micul dejun – și ne-am apucat să muncim, să facem analize, să cunoaștem businessul. Când am văzut la sfârșitul zilei cât e de ușor să vorbești cu oameni care se pricep la business, care învață, care se dezvoltă personal, care nu-ți spun „nu” la orice provocare pe care o aduci, care nu zic „nu se poate”, doar că „se poate mai mult” și că „de ce să nu încercăm”, care vin cu alte perspective, mi s-a părut fascinant. Mi-am zis: „Cu oameni din ăștia putem conduce și lumea, nu numai fabrica de brânză. Așa trebuie să arate echipa noastră”. A fost inspirațional și chiar am muncit – am avut de lucrat șase luni la proiectul respectiv. Am muncit împreună, am scris proiectul, l-am prezentat împreună și am și executat strategia aceea în măsură de 99%. A fost o strategie bună, de dezvoltare prin consolidare, îmi amintesc și acum. Am făcut-o din 2018 până în 2020.

Andreea Roșca: Ce înseamnă dezvoltare prin consolidare?

Marius Bîcu: Fără linii de business noi, fără expansiune pe piețe noi. Prin consolidare înseamnă optimizând procesele din companie, ocupând pozițiile care nu există – ce lipseau, n-aveam poziții, n-avem departament, n-aveam echipă de marketing.

Andreea Roșca: Să consolidați practic ceea ce aveați deja – fundația – înainte să vă gândiți să extindeți și să lansați alte lucruri.

Marius Bîcu: Asta a fost concluzia analizei. Nu putem face expansiune pe o companie care nu e stabilă. Și atunci hai să o consolidăm. Timp de 2 ani n-am făcut investiții. A fost foarte greu să stau cuminte, să nu construiesc nimic 2 ani, a fost o provocare foarte mare. Dar așa mi-am asumat, că în loc să construim ceva, de exemplu, închiriem un depozit. Compania are nevoie să se așeze. După ce sunt niște structuri, niște sisteme… Până când nu e făcută fundația bine, nu putem face expansiune. A fost foarte folositor. Am avut în echipă oameni minunați care au lucrat ca și pentru compania lor.

Andreea Roșca: Așa ai ajuns la concluzia că vrei să angajezi o echipă.

Marius Bîcu: Că așa trebuie să arate oamenii. N-am știut până atunci cum trebuie să arate o astfel de echipă, care ar fi valoarea pe care poate s-o aducă. A venit momentul în care soția mea a trebuit să iasă temporar din business pentru că a rămas însărcinată cu Ania. Când a ieșit, a zis: „Trebuie să angăjăm un director de vânzări. Rapid. Nu mai putem aștepta mult. În câteva luni, trebuie să-l avem. Nu o să luăm cel mai bun director de vânzări, nu pierdem timp. Luăm unul care să nu strice ce am făcut eu”. Ea dezvoltase toată piața externă și toate relațiile noastre de export. Așa am și angajat. Așa am și meritat. Am primit un director de vânzări, de la universul acesta care a avut grijă de tot. Nici n-a crescut businessul fantastic, dar nu am pierdut niciun client din cei adunați de Ligia.

Andreea Roșca: A făcut exact ce vă așteptați.

Marius Bîcu: Ce ne-am dorit.

Andreea Roșca: Înțeleg că nu mai e cu voi azi.

Marius Bîcu: Nu, nu mai e cu noi, dar și-a făcut businessul lui. E într-un alt domeniu.

Andreea Roșca: Deci v-ați dat seama că nu genul acesta de director de vânzări vă doreați.

Marius Bîcu: Da. De atunci am fost dispuși să angajăm top management, prima poziție. Știam ce ce ne trebuie și am găsit. După aceea a venit unul mai bun. Am angajat director de producție. După aceea am avut director financiar. Când a venit directorul financiar, ne-a schimbat viața și universul. A fost omul care a venit și a completat echipa prin competențele lui, competențe pe care nu le aveam niciunul dintre noi. Noi nu ne pricepem la bani, nu ne pricepem la investiții, nu ne pricepeam la credite. Le făceam că așa știam noi că trebuie făcute. Când a venit cineva să le facă ca la carte, imediat s-a schimbat. Nu a trebuit să-l învățăm nimic. A venit, și-a pus geanta și într-o lună a creat rezultate. Într-o lună a negociat toate contractele de credit cu băncile, a încropit rapid un buget de venituri și cheltuieli. Am avut raportare.

Andreea Roșca: N-aveați buget?

Marius Bîcu: Nu, n-aveam. Următorul an am avut unul adevărat.

Andreea Roșca: Atâția ani fără…

Marius Bîcu: Atâția ani. Sunt foarte multe companii care lucrează fără buget sau cu un buget de formă, pe care nu-l compară cu realitatea.

Andreea Roșca: Ți-a fost greu să lași atât de multe frâie din mână?

Marius Bîcu: Uneori da, uneori nu. Depinde de departament. Când vorbim de departamentul financiar, unde eu nu știam meseria și nu știam ce trebuie să-i cer omului aceluia, singura provocare pe care am avut-o a fost că trebuie să învăț. Am avut o contabilă cu care m-am întâlnit în fiecare marți dimineață, la ora 9:00, timp de vreo 2 ani, ca să învăț contabilitate, să știu aceeași limbă. Am făcut asta încă înainte de a angaja directorul financiar, pentru că în calitate de director general, eu nu puteam vorbi aceeași limbă cu omul respectiv dacă nu-i știam meseria. Am învățat contabilitate. Nu formal – nu am o diplomă – dar am acumulat astfel încât să pot vorbi aceeași limbă și să pot înțelege ce face la serviciu.

În alt caz, unde știam foarte bine lucrurile, la marketing, mi-a fost foarte greu. În continuare am acolo niște provocări. Cea mai mare provocare a fost în noiembrie, când am angajat un director general și am făcut un pas în spate. Atunci chiar am fost nevoit să las controlul pentru că a venit altcineva în companie. Am făcut un plan de integrare de patru luni pentru directorul general, astfel încât eu să îi predau, în calitate de mentor, toate activitățile, procesele, interacțiunile, să-l fac să cunoască echipa, să cunoască partenerii. După patru luni de lucrat cot la cot – ne-am făcut birou și am lucrat efectiv cot la cot – a fost o mare provocare pentru mine să las totul și să nu mai fiu director general. Puteam să jur că n-o să fac asta. Puteam să jur că mie n-o să-mi fie greu, că doar deja de un an și jumătate planificasem să aducem un director general, aveam buget pentru el, aveam plan de integrare, avem profilul postului. Știam exact ce are de făcut. Știam că am primit o recomandare extraordinară de la compania de recrutare cu care lucrăm și acesta era omul care trebuia să vină la noi în companie. Îmi plăcea de el, am zis că n-o să fie nicio problemă. Și totuși mi-a fost incredibil de greu. Puteam se jur că eu nu sunt din acela care se bagă peste directorul general, că eu nu sunt din acela care vorbește cu membrii echipei fără să știe șeful echipei.

Andreea Roșca: Și ai făcut-o.

Marius Bîcu: Am făcut-o cu vârf și-ndesat. Noroc că mi-a dat Dumnezeu minte să apelez la un coach de business. În februarie l-am sunat pe un coach cu care mai lucrasem înainte și i-am zis: „Ovidiu, te rog, ajută-mă! Fac niște tâmpenii, nu-i ok. Fără să-mi dau seama, vine din subconștient. 20 de ani am știut ce să le dau la toți de lucru, acum nu mai trebuie să fac asta și nu știu cum.”

Andreea Roșca: Și probabil că nici nu știi ce să faci într-o astfel de situație – „Dacă rolul meu nu mai acesta, care e rolul meu în această companie?”

Marius Bîcu: Rolul meu era foarte clar scris pe hârtie.

Andreea Roșca: Vorbesc în viața reală, zi de zi, când te trezești dimineața.

Marius Bîcu: Da. Am avut niște sesiuni de coaching one-to-one, și eu, și Dan, managerul general, Am avut și în trei niște întâlniri, a venit și în ședințele noastre de top management într-un zoom să ne vadă cum muncim. Cred că în 3-4 săptămâni mi-am clarificat toate prostiile pe care le făceam. M-am oprit din a le face pe majoritatea dintre ele. M-a ajutat enorm că mi-a pus cineva o oglindă din exterior: „Uită-te la tine cum acționezi. Nu e ok. Încurci și membrii echipei, și-l încurci și pe directorul general”. Cred că lucrurile s-au schimbat radical, cel puțin din punctul meu de vedere. Am avut o ședință trimestrială, săptămâna trecută, și, pentru prima dată cred, în istoria firmei, am avut targetul de vânzări depășit, am făcut un profit mai mare decât era bugetat. Mi-am zis: „Ce trebuie să le mai spun eu ce să facă oamenilor ăstora?!”. Rezultatele arată că ei știu treaba și au nevoie de mine și de Ligia, de soția mea, doar ca mentori – să îi susținem, să îi sprijinim. Au nevoie de viziunea mea, de direcție. Dar ei trebuie să întrebe, nu trebuie să mă mai duc eu să le spun ce să facă.

Andreea Roșca: Câți oameni sunt în momentul acesta în echipa voastră de management?

Marius Bîcu: Cinci.

Andreea Roșca: Cât de mare este businessul vostru, cu totul?

Marius Bîcu: Anul trecut am avut 6 milioane de euro cifră de afaceri. Este un business mediu. Nu ar avea nevoie de o echipă așa de mare.

Andreea Roșca: E o echipă foarte mare și, din câte am înțeles eu, sunt oameni foarte calificați. După ce ați încercat cu directorul de vânzări, v-ați dus către unii dintre cei mai buni oameni.

Marius Bîcu: Așa este.

Andreea Roșca: Deci e o echipă scumpă și mare.

Marius Bîcu: Foarte scumpă.

Andreea Roșca: Explică, te rog frumos, de ce?

Marius Bîcu: Pentru că strategia noastră de acum nu mai este strategie de consolidare, urmează niște investiții și avem niște investiții în fabrica actuală, avem investiții în marketing, în branding. Avem niște investiții foarte mari programate în următorii ani. Muncind la strategie – am avut un consultant din Anglia cu care am muncit opt luni să facem strategia pe trei ani – am planificat nu doar game noi, produse noi, linii de business noi, ci am planificat și resursele umane: de ce oameni avem nevoie ca să facem investiția asta? De ce oameni avem nevoie ca să putem face proiectul ăsta de branding? Am pus în calendar și momentul în care trebuie să vină oamenii: în momentul „x” trebuie să vină încă doi agenți de vânzare, în momentul „y” trebuie să angajăm un achizitor pentru că avem nevoie de un flux de furnizare mai bun, în alt moment bugetăm și o să ne permitem un director general, ceea ce s-a și întâmplat. Planul continuă încă un an și jumătate de azi încolo. Toți știm când o să vină oameni noi, când o să crească echipa.

Andreea Roșca: Practic ați angajat înainte, cumva, echipa pentru planul pe 3 ani.

Marius Bîcu: În avans. Fiindcă fără oamenii aceștia nu s-ar putea face planul. Am fi nebuni să credem că cu aceleași resurse putem avea alte rezultate. Una dintre resurse e capitalul, una sunt oamenii, una sunt clienții.

Andreea Roșca: Spuneai la un moment dat, că în perioada în care tu conduceai businessul, nici măcar nu-ți permiteai să pleci în vacanță mai mult de câteva zile.

Marius Bîcu: Așa a fost. Acum am o regulă de la mentorul meu să plec în vacanță două luni în fiecare an. Iulie și august nu există în calendarul meu, sunt desenate cu roșu și nu planific nimic pentru lunile acestea. Este doar vacanța mea, a familiei, timp liber. Nu înseamnă că stau undeva la un hotel două luni, dar nu muncesc, nu mă duc la serviciu. Primul experiment a fost anul trecut. Mi s-a părut de necrezut că am planificat asta în decembrie. Fiind cu roșu în calendar, n-am pus nimic acolo. M-am trezit că se apropie, vine luna iunie și avem deja multe de făcut, iar eu știu că nu mai vin înapoi în iulie, n-o să vin la serviciu, dar totuși sunt multe de făcut. Am intrat într-o turație mare în luna iunie.

În iulie am fost în vacanță, n-am plecat din țară, am stat foarte mult pe acasă, am mers cu tatăl meu până în Maramureș, am mers cu soția mea în Spania. Un concediu ușor. În august, am plecat cu totul și am stat o lună în Spania cu familia. A fost incredibil, o experiență atât de puternică. N-ai voie să te duci la serviciu, că doar ai spus la toată lumea că tu n-o să mergi. Și dacă am spus, nu pot să nu mă țin de cuvânt. Dintre toți, managerul financiar mi-a zis: „Marius, aș vrea să ne vedem luni, o jumătate de oră în ședința de top management. Poți să vii?” Și am zis: „Cum să nu? Cu mare plăcere. O să-mi fie dor de voi, cum să nu pot veni?”

M-am dus. Era la opt dimineața, toți dormeau de obicei în casă la ora aia. O singură dată cred că am contribuit cu ceva, în rest i-am ascultat. Ei s-au simțit bine să fiu acolo, iar pentru mine a fost o bucurie să-i aud. Dar nu am făcut chestiuni majore. Dacă m-a sunat un client, i-am spus că îmi pare rău, sunt în vacanță. A fost o confirmare pentru mine că echipa e ok. Oamenii și-au văzut de treabă, au făcut absolut tot, au livrat mai mult decât ar fi trebuit. Și pentru ei a fost o confirmare mare, că n-au nevoie de mine, își pot face treaba și fără mine.

Andreea Roșca: De unde se vede că bătăliile noastre cele mai importante sunt, de fapt, cu noi înșine. Nici cu strategia, nici cu lumea de afară, nici cu ceilalți. Ci cu convingerile noastre și poveștile pe care ni le spunem.

Marius Bîcu: Că se poate și fără noi, că nu suntem noi supereroii, iar fără noi oamenii nu și-ar face treaba. Eu cred că ne-a făcut bine la toți. Cel mai mare semn pe care l-am primit a fost creativitatea extraordinară din ultimele două-trei săptămâni. Îmi veneau idei peste idei: „Trebuie să scriu asta, trebuie să scriu…”

Andreea Roșca: Din acea vacanță.

Marius Bîcu: Da, îmi făcusem o măsuță în camera de jocuri, în casă, și îmi notam ideile acolo. Îmi era și dor să merg la serviciu, spre deosebire de vacanțele de dinainte, în care aș fi zis: „Mâine trebuie să plecăm. Dacă ar mai fi 3 zile…”, aici era invers: „Mi-e dor să mă duc. De-abia aștept să mă duc să fac asta. Ce idee minunată, de abia aștept s-o pun în practică”. Am avut o seară în care stăteam în pat și mi-a venit o idee. Am zis că trebuie să notez, dar nu-mi venea să mă duc jos. Apoi încă o idee. La a treia am zis că nu se poate, mă duc jos că trebuie să notez – „Sunt trei idei bune, trebuie să le scriu pe o hârtie”. Am stat acolo până dimineață la șase și am scris. Am o agendă în care am scris până dimineața la șase niște planuri foarte mari de viitor.

Nu cred că ar fi venit niciodată fără relaxarea aceea mare, fără detașarea de business, fără refacere. Mentorul meu, Robin Sharma, zice că noi, antreprenorii, suntem ca sportivii de performanță, avem perioade de antrenament foarte intense, cu foarte mare provocare la muncă, după care avem nevoie de perioade foarte mari de refacere. Acestea trebuie să le echilibrăm zilnic, săptămânal și anual. Zilnic trebuie să muncim foarte intens, să simți că transpiri. Eu muncesc cinci ore pe zi, foarte greu, foarte intens, după care am refacere – mă duc la sport, stau cu familia, mă plimb.

Andreea Roșca: Ce faci în cele cinci ore? Care e filozofia ta legată de cele cinci ore ca într-adevăr să produci lucruri valoroase?

Marius Bîcu: Stau foarte puțin timp la birou în ultima perioadă. Am două zile pe săptămână în care merg la fermă și la fabrica de brânză, două zile pe săptămână la birou. Miercurea nu lucrez. În aceste 4 zile mă dedic în totalitate echipei, sunt cu echipa, primesc și parteneri în vizită, merg în vizite la parteneri împreună cu colegii mei. Rolul meu este de a dezvolta businessul prin produse noi, prin piețe noi, prin parteneriate strategice noi, prin investiții, prin a veni cu o viziune și cu o claritate maximă atunci când cer ceva echipei. Muncesc și singur.

Andreea Roșca: Claritate. Mi se pare foarte interesant conceptul acesta. Și eu mă gândesc mult la el în ultimul timp. De la felul în care scriem un email – mă gândesc mult cum să scriu un email în așa fel încât să fie cât se poate de clar și să genereze un minimum de răspunsuri.

Marius Bîcu: Și să fie acționabil.

Andreea Roșca: Exact. Să fie ceva cu care oamenii să poată să facă ce au de făcut, să aibă toată informația acolo, să aibă răspuns la toate posibilele întrebări. Să fiu cât se poate de serioasă atunci când apăs butonul „send” la un email. De la asta până la claritate legată de ce vrei să faci, cum vrei să faci, ce e mai important decât altceva.

Marius Bîcu: Eu am un business coach care îmi zice: „Marius, tu când ai claritate, ești un alchimist. Transformi lucrurile în jurul tău. Când nu ai claritate, te stresezi și te agiți.”

Andreea Roșca: Ce faci când n-ai claritate? Sau cum ajungi la ea?

Marius Bîcu: Coaching-ul m-ajută.

Andreea Roșca: Adică îți pune întrebări.

Marius Bîcu: Da, lucrez cu un coach care mă ajută să-mi găsesc eu soluțiile fără să intre în cadrul meu de referință, fără să-mi spună cum se fac lucrurile, fără să-mi dea sfaturi. Mă ajută să-mi descopăr singur soluțiile. În ultimul an, mă ajută foarte mult rutina mea zilnică de dimineață. Dimineața îmi găsesc claritatea. Mă trezesc foarte devreme de mulți ani. Acum, din februarie, am o rutină de meditație, rugăciune – timp în singurătate de o oră – de vizualizare, de gândire. Timpul acesta de o oră mă ajută enorm în a-mi găsi soluțiile în timpul zilei. Recunosc, văd de la o poștă și sunt conștient de zilele în care nu mi-am făcut rutina asta de dimineață și zilele în care lucrurile zboară și merg șnur, casc gura și știu ce am de spus fără să-mi dau seama de unde le zic. Pentru că sunt odihnit, sunt liniștit.

Andreea Roșca: Ai avut spațiul acela în care să clarifici practic și să stai tu cu tine și să înțelegi despre ce e ziua care urmează.

Marius Bîcu: Știu că ziua aceea mi-a fost planificată, că a fost gândită, știu că mi-am construit-o eu, nu mi-au construit-o alții. Dacă nu-mi acord timp zilnic și săptămânal pentru asta, pentru a-mi construi viitorul de scurtă durată, o să mi-l construiască alții. Pentru că zilele se întâmplă – vine un coleg și trage de tine, vine un copil și trage de tine, vine un furnizor și trage de tine, te cheamă un client în oraș. La sfârșit de zi sau de săptămână, dacă nu sunt eu acela care a făcut planul vieții mele, mă trezesc că sunt frustrat și chinuit – pentru că n-am fost la sport, pentru că am mâncat prost din oraș, pentru că am sărit o dimineață cu meditație. Nu-mi dau seama de ce nu mă simt bine la sfârșitul săptămânii. Și atunci, fac asta religios: îmi planific săptămânile și zilele duminică dimineața întotdeauna și le revizuiesc zilnic. Planific tot: și somnul, și meditația, și timpul cu copiii, și timpul cu soția mea, absolut tot ce e la serviciu. Nu las pe alții să-mi facă programul, spunând „nu” la multe dintre invitații.

Andreea Roșca: Am văzut că mi-ai trimis cum arată planul tău.

Marius Bîcu: Să-mi amintești să-ți dau o foaie la sfârșit. ☺

Andreea Roșca: Mi-ai adus o foaie goală?

Marius Bîcu: Două. ☺ Să planifici două săptămâni, să-mi dai un feedback, să vezi cum se schimbă de frumos viața.

Andreea Roșca: Vorbeai mai devreme de felul în care ai acceptat, în procesul pe care l-ați făcut cu acea companie de consultanță, să renunțați să mai creșteți, să mai aduci idei noi; ați renunțat mai demult la anumite linii de producție, ați închis produse. Când vorbești despre toate lucrurile acestea, spui: „Smerenia este cheia deschiderii către nou”. Poți să spui un pic mai multe cuvinte despre asta?

Marius Bîcu: În general, schimbarea sperie pe toată lumea. Dar nu întotdeauna trebuie să fie: „Hai să facem ceva în plus”. Poate fi și: „Hai să nu mai facem ceva. Hai să renunțăm la niște obiceiuri, să renunțăm la niște procese”. Pot să-ți dau un exemplu foarte simplu: am făcut o brânză genială care e pe locul întâi în vânzări de 15 ani, la noi – telemea puțin sărată. Ghici ce a fost nevoie să facem? Să scoatem sare. Am scos o parte din sare, acesta a fost procesul.

Andreea Roșca: Așa a ajuns produsul să fie mult mai bun. Vedetă.

Marius Bîcu: Poți să faci la nesfârșit asta. Optimizând niște procese, simplificându-ți viața, simplificându-ți ziua, nemaifăcând anumite lucruri. Uite, nu m-am mai uitat la televizor. Dintr-odată n-am mai știut ce să fac cu două ore pe zi. Am avut atâta timp. M-am apucat de citit. Ce să fac? Că două ore de timp liber m-au speriat. N-am știut ce să fac.

Andreea Roșca: Deci e conceptul acesta de a extrage în loc să adaugi sau în primul rând să extragi, ca să vezi apoi ce vrei să adaugi. Dacă mai vrei ceva.

Marius Bîcu: Da. Fac asta cu echipa mea. Uneori gândesc complicat și întreb cum putem face altfel. Chiar acum o oră, am avut o convorbire cu directorul general, Dan, care zicea: „Cred că putem face treaba asta mult mai simplu. Nu ne trebuie așa un loc mare ca să facem un proces de ambalare. Am găsit o soluție mai simplă.” Simplificarea vieții noastre, simplificarea proceselor, simplificarea, în general, poate să dea niște rezultate miraculoase. Și în design sunt niște teorii legate de minimalism – că e mai frumoasă viața și mai simplă, cu mai puține lucruri în jurul tău. În loc să te chinui să încarci, poți să scoți din lucrurile care nu-ți plac și să devină mai frumoasă camera. Am făcut asta și personal, și profesional de foarte multe ori.

Și viața noastră, și viața de business, în general, se schimbă. Companiile cresc, clienții se schimbă. Unii oameni din companii nu cresc cu aceeași viteză. Asta nu-i transformă în oameni buni și în oameni răi, dar unii se adaptează foarte bine creșterii, sunt entuziasmați de creștere sau de schimbări, și alții suferă din cauza asta. Mi-am dat seama că atunci când văd oamenii că suferă, că nu mai vor să învețe lucruri noi, nu mai vor să se dezvolte în direcția aia, spun „nu” de prea multe ori – nu devin dintr-odată oameni răi, dar nu se mai potrivesc cu businessul. Atunci, cu toate că e un moment dificil, e bine să ne despărțim și să o luăm fiecare pe drumul nostru, astfel încât noi să aducem în companie omul de care avem nevoie ca să facem strategia, să ne ducem businessul la nivelul la care ne dorim, să ne atingem obiectivele, și el să nu mai fie frustrat că nu-i place în business.

Am avut o întâlnire fascinantă acum doi ani cu fondatorul de la Waze, sistemul de navigare, Uri Levine este numele lui. Am fost la o conferință de-ale lui în Madrid, care a fost urmată de un workshop mic cu 20 de oameni. I-am spus: „Am o situație. Departamentul de marketing nu merge, e chinuit. Nu pot să cresc, nu pot să angajez oameni”. După ce i-am dat câteva date mărunte, mi-a spus: „Trebuie să dai afară managerul de marketing. Îl chinui foarte tare, nu e ok să faci asta cu un om. Du-te acasă și dă-l afară și sună-mă după aceea”. Zic: „Cum să fac asta? E 15 decembrie. Cine dă afară oameni înainte de Crăciun?” „Du-te. Îi faci cea mai mare bucurie. O să aibă cel mai frumos Crăciun. O să-i faci cadou cel mai frumos Crăciun din viață ei.” Am zis că dacă tot m-am dus la workshop-ul omului, dacă tot l-am întrebat, hai să fac. Am făcut asta și am văzut așa o ușurare în ochii doamnei de care am decis să mă despart – „Nu mai vreau să lucrăm împreună. Simt că te chinui”.

Oamenii din business simt când nu-și fac lucrurile, când nu au rezultate. Sunt oameni, suferă – „Trebuie să mă duc iar în ședință, iar nu mi-a reușit, iar n-o să pot face. Iar vine șeful, îmi dă ceva greu”. Omul nepotrivit e atât de chinuit. Dar nu e rău. E un om nepotrivit. O să meargă în businessul în care e potrivit și o să fie fericit. Era decembrie. În ianuarie Uri Levine urma să-și lanseze cartea, „Fall in Love with the Problem, Not the Solution”. Mi-a zis: „Vezi capitolul «Firing and Hiring», l-am scris pentru tine, trebuie să-l înveți pe de rost”. E o carte pe care am recomandat-o multor antreprenori, iar capitolul acesta e fascinant.

De atunci, am o regulă de la care nu mă mai abat. Este o perioadă de probă, pe care o acceptăm la începutul unei colaborări. După perioada de probă, poți să-i spui omului: „Pleci” sau „Rămâi”. Dacă-ți asumi să rămână, să-i dai mărire de salariu – în momentul acela, cu toate că n-ai semnat contractul că o să-i dai. Dacă nu simți că-ți vine să-i dai o mărire de salariu în momentul acela, înseamnă că trebuie să plece. Nu este altă cale. Ori: „Primești mărire de salariu”, ori: „Îți mulțumim frumos pentru perioada de probă, dar pleci”. Mi s-a părut fascinant că se duce undeva în subconștient și îți arată: „Omul ăsta merită. Nu vreau să plece, chiar dacă trebuie să fac un efort neplanificat pentru el”. Uri Levine a făcut chiar și o metodologie pentru start-upuri, bazată pe cartea asta – nu s-a oprit la Waze, a mai făcut start-upuri, e un priceput în ale start-upurilor.

Andreea Roșca: Dacă tot vorbim despre zona aceasta de adaptare și despre viitor, vreau să vorbim puțin despre parcul tematic dedicat mâncării pe care vreți să-l faceți, pentru că mi s-a părut foarte interesantă schimbarea de strategie. Voi ați vrut inițial să faceți o fabrică foarte mare. A venit anul 2022 când v-ați dat seama că e atât de multă incertitudine încât să faceți o fabrică foarte mare e un pariu mult prea greu de controlat, prea riscant. Cum ați gândit? De unde ați plecat și cum ați gândit strategic? Unde este astăzi partea aceasta de extindere strategică a voastră?

Marius Bîcu: Când am făcut analize pentru strategie, am tras concluzia că trebuie să fim agili, adică să ne adaptăm la schimbările din mediul economic. Compania să fie puternică, astfel încât să absoarbă orice schimbare în felul de a mânca al oamenilor. Noi facem mâncare, iar oamenii își schimbă comportamentul foarte des. Îți dau un exemplu în ceea ce privește brânza. Ani de zile brânza s-a vândut la galantar – cineva îți tăia o bucățică, o gustai. Și în comerțul modern, și la piață, marea majoritate a brânzei se vindea la galantar. După pandemie, nimeni nu a mai vrut să accepte ca cineva să pună mâna pe brânza sa și galantarele s-au restrâns, au dispărut din magazinele mari. Asta s-a întâmplat într-o jumătate de an. Galantarele s-au restrâns, nu se mai vinde așa de mult acolo din ceea ce acum 2-3 ani se vindea foarte mult – reprezenta 80% din vânzările categoriei noastre.

Andreea Roșca: Imaginează-ți să ai o investiție de câteva milioane în a face un produs care nu mai poate fi vândut.

Marius Bîcu: Și să nu fii adaptabil, să nu-ți poți schimba linia de ambalare în pachete mici, că ai făcut o investiție uriașă în cutii mari. Ne-am dat seama că astfel de schimbări vor fi constante. Singura certitudine în industria alimentară e că se va schimba mult. Discutam azi dimineață cu designerul nostru, care îmi zicea au apărut în București niște locuri de unde-ți poți cumpăra mâncare, pe fiecare stradă sunt două sau trei, e ca un „Împinge tava”, dar nu-i un „Împinge tava”. Te duci acolo, îți iei mâncare și te duci acasă și-o mănânci. Este unul pe strada voastră aici, am trecut pe lângă el. Stau oamenii pe o treaptă și mănâncă în față sau își duc acasă. Nu are nicio masă. E un alt soi de restaurant. N-am văzut în viața mea. Niște spații mici…

Andreea Roșca: Nu e nici delivery. Deci poți s-o vezi, să ți-o alegi, s-o iei…

Marius Bîcu: Și durează un minut să-ți iei mâncarea, nu trebuie să aștepți. E un alt model de business pe care nu l-am mai văzut. Și cică sunt foarte multe. Mă gândesc la bicicliștii care circulă prin oraș cu mâncare în spate. Nu ne-am imaginat acum 3-4 ani așa ceva, era de neconceput. Era de neconceput că mănânci de amiază împreună colegii și să strângi un sac de gunoi de ambalaje. N-o să țină pe veci, o să se schimbe în continuare, pentru că nu e ok să avem ambalajele acelea în bucătăria de la serviciu în fiecare zi, la ora 1:00. Cumva or să schimbe lucrurile. Dar trebuie să fim atenți, pentru că noi facem brânză și oamenii tineri nu știu să o mai folosească. Eventual, știu să pună niște feliuțe într-un sandviș. Dar nu mai știu să gătească cu brânză, nu mai știu să gratineze brânză, nu mai știu să fac un sos de brânză – ăsta-i greu de făcut deja.

Dacă nu suntem atenți la lucrurile acestea, s-ar putea să ne pierdem piața. Dacă fac o fabrică uriașă de lapte și brânză, și lucrurile se schimbă cu viteza asta, ce se întâmplă cu ea? Fabrica aia nu se poate transforma în nimic – are niște țevi pe care intră lapte și iese brânză în partea cealaltă. Atunci am luat decizia de a face mai multe fabrici mai mici într-un parc. Am făcut o investiție și am luat un teren în Ocna Mureș, lângă ferma noastră. Era un teren industrial. Am vrut să facem o fabrică de 10.000m², dar ne-am întrebat ce-o să facem cu ea? N-au trecut decât câteva luni și în jurul nostru au venit niște investitori și au cumpărat terenuri ca să facă turism. Ne-am zis, cum să facem noi o fabrică aici? Vine tirul cu lapte, pleacă camionul cu brânză, iar oamenii se plimbă în șlapi pe lângă noi? Ce-o să fie aici? Am vorbit cu primarul și cu ceilalți investitori și am angajat o altă companie de arhitectură care ne-a făcut în plan urbanistic zonal.

Am transformat complet zona. Din acel monstru care era o fabrică mare am decis să facem niște fabricuțe mici, niște depozite, multă verdeață. Am lăsat un hectar pentru agricultură comunitară și activități legate de mâncare în aer liber. Am planificat un pavilion în mijlocul grădinilor, unde să facem activități de after-school, să aducem oameni de toate vârstele care se învețe despre mâncare. Turiștii care vor veni la băile sărate din Ocna Mureș vor avea o activitate, să vină să vadă ce facem, cum facem mâncare. Vor putea deveni clienți și chiar ambasadori după ce vizitează parcul acesta tematic. Am avut un sprijin foarte mare. Primăria ne-a aprobat planul de urbanism și acum ne planificăm investițiile acolo, dar cu alt curaj. Pentru că o fabrică de 600m² poate fi schimbată, poate fi convertită. Dacă se schimbă radical felul în care mâncăm, ne putem schimba și noi una dintre fabrici.

Andreea Roșca: Nu vreau să intrăm în detalii financiare, vreau doar să întreb dacă ați făcut și proiecția financiară sau de model de business. E același lucru la nivel de rezultat pentru companie?

Marius Bîcu: Nici vorbă. Doar la nivel de impact în lumea asta și în societate.

Andreea Roșca: Adică faceți mai puțini bani?

Marius Bîcu: Mult mai puțini și investița e mult mai mare. Doar că avem un impact în oraș, avem un impact în comunitate. Vrem să creăm o comunitate acolo, în care oamenii să vină și să petreacă timp afară, să grădinărească, să gătească în aer liber. Parcul de acolo va fi un parc deschis, n-o să aibă taxă de acces și n-o să aibă poarta închisă. O să fie un loc public, pe malul Mureșului, într-o zonă frumoasă. Am decis să facem mai puțini bani pentru că nu-mi doresc să am o fabrică cu 1.000 de angajați sau o fabrică cu 2.000 de angajați. Îmi doresc să păstrez o parte din manufactură, o parte din felul în care ne raportăm la mâncare. Vreau să păstrez prospețimea mâncării. Brânza pe care o vom face acolo va fi ultraproaspătă și va fi distribuită local. O să facem astăzi brânza din laptele produs astăzi și o să o vindem mâine în multe orașe din jurul nostru.

Andreea Roșca: Deci mai degrabă o apropiere de comunitate și de proximitate, decât o dezvoltare industrială.

Marius Bîcu: Da. Cred că asta va funcționa pe termen foarte lung. Dacă vorbim de sustenabilitate, de sacul cu ambalaje de care vorbeam mai devreme, eu nu cred că lucrurile vor funcționa pe termen lung. Nu-i făcut să fie așa. Noi nu putem să trimitem brânză fără ambalaje în America, sau în Spania, sau la clienții noștri din Franța. Asta este, așa trăim, așa e lumea din jurul nostru – ambalăm brânză și o trimitem. Dar cred că vom putea schimba fundamental lucrurile local. Avem clienți în Cluj, în Alba, în Sibiu, în Mureș, în Sebeș. Sunt un milion de oameni în jurul nostru. Cred că putem avea un impact local și putem face lucrurile altfel. Dacă le facem ca și până acum, natura și economia ne arată că nu-i sustenabil. Trebuie să schimbăm ceva. Cred că dacă schimbăm toți local, impactul va fi mai mare decât dacă schimbă un jucător global.

Andreea Roșca: Mi se pare foarte interesant că toată lumea caută cumva extindere –globalizare mai multă, mai mulți clienți, mai multe piețe, să ducem mai departe produsele. Și îmi dau seama că, de fapt, pentru voi succesul este cumva un proces invers, de integrare și de impact în comunitate mai mult.

Marius Bîcu: Am făcut paralela acestea încă de la început – business și personal. Cred că și în viața personală e la fel. Te bucuri mai puțin când primești un ceas decât atunci când dăruiești cuiva ceva și se bucură de acel ceva.

Andreea Roșca: Depinde de ceas. ☺

Marius Bîcu: La urma urmei e tot un ceas, după două săptămâni uiți că l-ai primit. Bucuria durează mai mult dacă e invers, dacă contribui cu ceva în comunitate, în societate. Cred că făcând acest parc și creând această comunitate, această poveste, și inspirând-i pe alții să facă la fel ca noi, iar noi să putem multiplica ceea ce am făcut la Ocna Mureș și în alte locuri, cred că va fi o bucurie mult mai mare pentru compania noastră.

Sunt ferm convins că nu doar rezultatele financiare ne aduc bogăție. Eu cred că și impactul pe care îl avem și aventura asta, călătoria aceasta înspre rezultate e minunată. Și oamenii de care ne înconjurăm. Mă întrebai de ce ți-ai luat așa o echipă mare și așa niște oameni scumpi – ca să-mi placă să muncesc cu ei, ca să pot învăța de la ei, ca să mă pot bucura de interacțiunea cu ei. Pentru că sunt acolo cinci ore pe zi și dacă nu mă simt bine acolo… La urma urmei, asta e bucuria antreprenorului, să-și construiască micro-climatul în care el să performeze și simtă bine – o lume frumoasă și mică a ta, fie că e la birou sau la fermă.

Andreea Roșca: Acesta cred că e privilegiul antreprenoriatului.

Marius Bîcu: Eu cred că e singurul. Să construiești locul în care tu faci, așa cum visezi. Dacă vrei să vopsești pereții albaștri, să poți vopsi pereții albaștri.

Andreea Roșca: Și să construiești, să creezi lucruri noi.

Marius Bîcu: Și impact.

Andreea Roșca: Da. Ca să fie un cerc al conversației noastre, am să mă întorc la locul de la care am început. Vorbește un pic despre cum lucrați împreună, cum v-ați gândit relația tu și cu Ligia, apropo de experiența ta anterioară. Ce faci?

Marius Bîcu: A fost o frică mare a mea să nu mai fac a doua oară aceeași tâmpenie. Cred că am dus-o mult cu mine și trebuie să lucrez mult cu capul meu ca să pot scăpa de ea.

Andreea Roșca: Taică-meu spunea: „N-o să mai facem aceleași greșeli, o să facem altele noi”.

Marius Bîcu: Da. Dar e mai bine se facem altele decât să le facem pe aceleași. Relația mea cu Ligia e minunată, și acasă, și la serviciu. Am avut o oportunitate de a dezvolta piețe internaționale și de a călători foarte mult la începutul relației noastre. Nici nu eram căsătoriți și călătoream mult timp împreună. Am văzut o oportunitate că puteam crește businessul prin export enorm. Ea lucra la bancă, era îmbrăcată frumos, cu tocuri și a hotărât să vină la fermă. Aveam biroul atunci exact la 25 m de grajdul vacilor. S-a dus la președintele băncii și i-a zis: „Eu vreau să merg la soțul meu în companie, dar mi-e frică, nu cred că mă potrivesc. Sunt niște oportunități, dar mi-e frică”. Acesta a fost deștept și i-a zis: „Ligia, du-te! Dacă vezi peste o lună că nu-ți place, vii înapoi. Dacă vezi peste două luni, vii înapoi. Dacă vii peste 3 ani, ai un loc la mine în companie. Oricând. Vii înapoi, nu trebuie să-ți fie frică. Du-te și vezi ce se întâmplă”. I-a dat curaj și încredere mai mult decât i-am dat eu, iar lucrurile au ieșit minunat. Am călătorit mult, am făcut lucruri minunate, am dezvoltat businessul, am bătut Europa.

Andreea Roșca: Aveți niște principii sau ritualuri, sau lucruri ca să construiți o relație bună și care s-o păstrați?

Marius Bîcu: Cel mai important principiu l-am învățat de la un mentor de-ai mei, de la Petre Nicolae, e că soții trebuie să crească împreună. Dacă nu cresc împreună personal și profesional, se creează un dezechilibru în familie. L-am crezut pe cuvânt, fără să analizez. Mi-am amintit că și bunicul meu a făcut același lucru. Bunicii mei au fost profesori, iar după război au făcut o familie, au construit o casă. Bunica mea era învățătoare și bunicul meu profesor. După ce au făcut trei copii, în anii 60, bunicul meu i-a zis: „Octavia e timpul să mergi la școală din nou, să mergi la universitate să devii profesor”. Cu trei copii mici în anii 60, n-aveau nimic, era atât de greu totul. A făcut universitatea și a devenit profesoară.

După alți 60 de ani, Petre mi-a zis același lucru: Ăsta e rolul tău, să tragi de Ligia, să creșteți împreună, să fiți la fel. Trebuie să tragi de mâna ei până simți că pârâie umărul și atunci o lași. Și după aia mai tragi o dată și după iar o lași. Ăsta trebuie să fie rolul tău de bărbat în casă. Și ți-l asumi, pentru că altfel n-o să ai o experiență frumoasă”.

Când avea Ania 5 luni, noi am mers la training de leadership, cu copilul în cameră. Mergea și îl alăpta. După aceea, însărcinată, la alte training-uri. Am făcut strategii împreună, am muncit împreună foarte mult, chiar în condiții de disconfort maxim. După aceea s-a întors roata, a tras Ligia de mine să învăț din nou. Am crescut așa de frumos împreună și ne-am dezvoltat niște obiceiuri, și la serviciu, și acasă. E așa de fain. Suntem conștienți să nu amestecăm lucrurile. Părinții mei au lucrat tot împreună, erau cercetători în chimie. Lucrând împreună, țin minte niște perioade din copilărie când auzeam mai mult oxid de magneziu în casă decât numele nostru. Am zis că noi n-o să facem niciodată asta și-am pus pedepse. ☺ Cine vorbește de serviciu după ora 18:00 primește pedeapsă. Acum nu mai avem nevoie, că ne-a intrat în obicei și nu mai vorbim de serviciu seara.

Avem timp împreună, nu lucrăm miercurea și petrecem timp împreună fără copii. Noi doi. Nu facem lucruri mărețe, dar petrecem timp și ne ținem de mână. Stăm acasă sau ieșim la plimbare, dar e miercurea noastră, e timpul nostru. Mergem în câteva vacanțe scurte împreună, fără copii, de-a lungul anului. Cu toate că e incomod câteodată, Ligia îmi dă cel mai sincer feedback. Câteodată nu-mi dă cel mai elegant feedback.

Andreea Roșca: Dar poți să ai încredere în punctul ei de vedere.

Marius Bîcu: Pot am încredere. Unor colegi de la serviciu le-ar fi greu să-mi dea așa un feedback, așa de direct și de rapid. După o ședință, mă pot aștepta să-mi zică: „Nu e ok ce ai făcut, l-ai făcut să se simtă prost. Nu ești atent, trebuie să te duci să-ți ceri iertare”. Cine altcineva să-ți spună asta? Nu-ți zice nimeni asta.

Andreea Roșca: Suntem la finalul conversației noastre. Ai un ultim gând, un mesaj, o recomandare de carte, o recomandare de orice fel, orice ai vrea să pui în mintea oamenilor care ne ascultă și ne văd, ca idee de final?

Marius Bîcu: A fost o mare bucurie conversația cu tine. A fost fain pentru mine să rememorez etape din viața mea, să le retrăiesc oarecum. Cred că e frumos să dai în lumea asta și să fii dăruitor. Aș vrea să recomand o carte care se numește „The Go-Giver”, de Bob Burg și John David Mann. E o carte roșie, drăguță, de citit într-un weekend. O carte care arată ce frumos se întâmplă lucrurile în lumea asta când dai și nu aștepți, și nu crezi că ți se cuvine ție.

Andreea Roșca: Mulțumesc foarte mult! A fost o bucurie să vorbim.

Marius Bîcu: Mulțumesc, Andrea!

Resurse

Află mai multe informații despre Marius Bîcu:

De pe pagina sa de LinkedIn

Urmărește și prezentarea sa din cadrul conferințelor TedX Talks, despre cum să recrutezi cu omenie, TEDxAlbaIulia.

Află mai multe despre Ferma cu omenie – Facebook, Instagram, YouTube, TikTok

Cărți recomandate de Marius Bîcu:

Fall in Love with the Problem, Not the Solution – Uri Levine

The Go-Giver – Bob Burg, John David Mann

Alte mențiuni în conversație:

Robin Sharma