Lucian Butnaru. Cum să alegi ce-i important în viață


Interviul cu Lucian Butnaru, fondatorul SelfPay, pe scena The Vast&The Curious. Mulțumim partenerilor noștri Banca Transilvania, Dedeman, Apollo111 și Radio Guerrilla, fără de care acest proiect nu ar fi posibil. Toate interviurile cu antreprenori, inovatori și pionieri se află aici


 

Lucian Butnaru a reușit, de-a lungul a mai mult de două decenii în antreprenoriat, să-și creeze o practică rar întâlnită: aceea de a reflecta la ceea ce este important pentru el și pentru oamenii pe care-i conduce, pentru business și viața personală. 

Este antreprenorul din spatele unei companii cu care mulți interacționăm, dar căreia nu îi dăm mare atenție. SelfPay este un sistem de 5.000 de terminale de plăți prezent în mai mult de 800 de orașe și în plin proces de extindere în Europa. Un sistem care integrează plăți diverse – de la utilități, la impozite – de sute de milioane de euro anual. 

Lucian conduce, de asemenea, ca CEO, biroul din București al unei companii multinaționale de software. Este un job care îi permite să facă unul dintre lucrurile care valorează cel mai mult pentru el: să învețe. 

Dacă este ceva care să-l definească, este o claritate despre ce e important în viață. Motto-ul lui este legat de perseverență și anduranță. ”Să nu renunți niciodată.” Evident, spune, poți să renunți strategic, dar ca principiu nu renunți. ”Când ai succes ușor, nu cred că te poți bucura cu adevărat.” Spune nu cu multă ușurință, tocmai pentru că a muncit ani întregi să înțeleagă ce contează pentru el: echilibrul între planul familiei, cel profesional și cel personal. 

Conversația noastra la The Vast&The Curious a acoperit subiecte diverse, de la cum salvezi o companie – treabă pe care a făcut-o de cel puțin două ori – la de ce trebuie să recrutezi pe bază de valori, la de ce e bine să renunți la lucruri în favoarea libertății de a decide ce faci cu timpul. 

 

Timpul e cea mai valoroasă monedă

Lucian vine din Brașov. Părinții lui trăiesc încă acolo. S-au cunoscut la 20 și ceva de ani și, o săptămână mai târziu, s-au căsătorit. Tatăl lui, lăcătuș mecanic, a venit din Moldova la Brașov pentru a lucra la uzinele Roman. 

Una dintre lecțiile importante în viață vine de la mama lui, infirmieră la o creșă. Au petrecut mult timp împreună și, la 3 ani, Lucian putea citi. Dar mai important de atât, i-a insuflart bucuria de a învăța și l-a învățat că să-și definească libertatea și să-și asume responsabilitatea care vine cu ea.  

”Îmi aduc aminte e că nu eram niciodată controlat la teme. Aveam note bune și, cât timp lucrurile rămâneau așa, ei nu simțeau nevoia să mă controleze. Am primit libertatea de a decide cât timp petrec învățând și conștiința că rezultatul contează și de mine depinde.”

”Mi-a plăcut să învăț și, mai departe, când am dat peste perioade dificile, am avut conștiința că pot gestiona timpul cum îmi doream, important era ca rezultatul să fie bun. Acest lucru s-a impregnat în stilul meu: dau oamenilor multă libertate. Când ai libertate, te simți responsabil.”

E interesant cum această lecție despre timp a devenit parte din gandirea de business a lui Lucian. Când ai de rezolvat o problemă, ce îți trebuie e, adesea, moneda numită timp. Dacă poți da ceva la schimb ca să cumperi timp, merită să o faci. Iată cum arată raționamentul în viața reală:

”Când ai termene de livrare pentru un produs sofisticat, se întâmplă să nu estimezi corect și să ai derapaje de multe săptămâni și luni față de ce ai planificat. Nu sună bine. Și povara e pe umerii tăi, pentru că tu ai făcut o promisiune. Cum faci să anunți clientul? Pentru mine a creat un mare stres la început, munceam 20 de ore pe zi. Până când mi-am dat seama că trebuie să comunic transparent unde suntem: pot să vă dau ceva, dar cu probleme sau issues, sau hai să mai amânăm. Comunicarea și riscul de a fi onest îți cumpără timp. Mi-am dat seama că dacă câștig timp dispare acest stres. Atunci am făcut o schimbare și nu am mai muncit nici weekenduri, nici nopți.”

Această claritate despre o anumită ierarhie a importanței lucrurilor e și azi parte din disciplina de viață a lui Lucian. Un rezultat bun poate fi cumpărat cu timp și timpul poate rezolva problemele:

”Mai degrabă dau calitate clientului decât să dau repede. E ca într-o relație. Ori comunici, ori nu comunici. Dacă nu comunici, ai probleme. Dacă îți arăți vulnerabilitatea și comunici, nu e o relație client – furnizor, e o relație de parteneriat.”

 

Să faci ceva bun cu ceva prost

În una dintre primele lecții dure pe care viața i le-a aplicat, Lucian a picat cu 9,40 sau 9,45 la facultate. Contestația nu i-a fost acceptată (era necesară o diferență de minimum un punct între cât crezi că meriți și cât ai luat) și știa că urmează o perioadă care nu-l va pasiona prea tare, ca student la inginerie mecanică. A decis să se angajeze, pentru a avea totuși șansa să facă ceea ce îi place, adică informatică. Lucian nu stă prea mult pe gânduri despre ce nu a ieșit, ci caută următorul pas, o calitate pe care mulți antreprenori o împărtășesc.  

Într-o decizie pe care Carol Dweck, autorul celebrei cărți Mindset, ar fi catalogat-o ca fiind dovada unei mentalități orientate spre creștere, Lucian a decis să-și urmeze pasiunea, pe alt drum. Fondarea primei lui companii, Akela, e o consecință și ilustrarea faptului că știi mereu de unde placi și reareori unde ajungi:

”Faptul că am picat m-a impulsionat. Nu m-am gândit să mă angajez din anul I, dar am zis ”măcar să fac ce îmi place, să îmi urmez pasiunea pentru computere și să muncesc să îmi câștig existența în București, nu din bursă, dar dintr-un job part time”.”

Angajat fiind, a primit oferta de a deveni fondator – fără să contribuie cu bani, ci doar cu știința de programator – cu 30% într-o nouă companie. N-a întrebat neapărat ce-ar fi de câștigat, ci s-a gândit ce-ar avea de pierdut. Nimic, până la urmă. 

”Fiind angajat la o firmă de software, mi s-a propus ”hai să facem o firmă împreună. Nu pui tu banii, îți dăm acțiuni”. Ce era de refuzat? Mi-am spus că dacă ei chiar cred că pot să facă business cu mine, am o oportunitate.” 

 

Să nu amâni decizii dificile

Akela a făcut titluri de prima pagină la începutul anilor 2000, când Lucian a vândut-o către o companie americană de software. Dar nu îniante de a trece cu ea, ca unic acționar, de data aceasta, prin spectrul falimentului. 

Uneori, oportunitățile nu sunt neapărat ce par a fi: în 2000, Akela a primit o ofertă de preluare. Acțiunile erau încă împărțite 30% la Lucian, restul la partenerul lui francez. Partenerul l-a rugat să nu vândă, i-a oferit încă 20% fără bani. Lucian a acceptat și au devenit parteneri egali. Câteva luni mai târziu, criza dot.com a lovit toate companiile de tehnologie. Partenerul francez și-a pierdut afacerea din Franța și, evident, interesul pentru România. 

”Mi-a sugerat că aș putea să cumpăr jumătatea lui. I-am cumpărat acțiunile. Aveam 100 de oameni, nu mai aveam muncă nici pentru 20. Fostul meu partener mi-a spus ”acum îți iei bastonul de mareșal și te apuci să vinzi”. Nu mai făcusem asta, mă ocupam de produse și angajam oameni. Și m-am apucat să vând. Toată viața mea era investită în această companie.”

”Au fost momente critice, când am luat decizii dificile. Am tăiat salariile la jumate oamenilor mei cheie, pentru că altfel nu rezistam. A trebuit să las oameni foarte buni să plece. Adică tot talentul pe care îl strânsesem în jur, cei mai buni oameni din industrie.”

”Am învățat că trebuie să fiu mult mai agil. Eram aproape să pierdem tot pentru că nu am luat deciziile la timp. Am amânat decizia de a reduce costurile, de a reduce echipa, în așteptarea că vă trece criza. N-am înțeles ce greu și grav va fi.”

Câțiva ani mai târziu, a intrat în ZebraPay (companie care avea să devină SelfPay) ca investitor minoritar și pasiv (neimplicat în business), la insistența unui prieten. Puțin mai târziu, a adus alături un investitor mult mai important, care a cumpărat 30% din companie. Șase luni mai târziu, lucrurile nu mergeau spre bine: ZebraPay rămânea rapid fără bani. 

”Aveam o responsabilitate față de acest investitor, care venise cu peste două milioane de dolari la masă. La 6 luni după, când lucrurile nu mergeau bine, s-a uitat spre mine. ”Tu m-ai adus aici” mi-a spus. M-a întrebat ce facem, că echipa nu era ceea ce trebuia. Decizia a fost să preiau eu managementul.” 

”Am schimbat imediat strategia. Am renunțat la o creștere rapidă și la investiții atât de mari. Am încercat să maximizez fluxurile de bani care intrau în firmă. Am luat destul de repede un număr de decizii rapide, în așa fel încât, dacă nu reușim să creștem vânzările, măcar să reducem costurile și să păstrăm un nivel de cash flow acceptabil, să rezistăm mai mult. Eram în 2011, nu aveam de unde să luăm altă rundă de finanțare.”

Dacă ar fi să spună două lucruri care au contat în acele momente, să sfătuiască pe cineva, Lucian ar spune cam așa:

”Mă gândesc la ce am făcut eu atunci… Am încercat foarte multe lucruri într-o perioadă foarte scurtă de timp și cred că am muncit 15 ore pe zi minim. Și, doi, trebuie să ai o echipă alături, să îți găsești oameni care să fie pasionați, motivați și să fie alături de tine. Nu poți să faci nimic singur. Am avut noroc de o echipă incredibilă care este și azi la conducerea SelfPay. Condiția pentru a putea salva o companie este cultura ei internă.” 

 

Să renunți strategic

Una dintre valorile lui Lucian este perseverența. Să renunți, spune, e cel mai simplu. Oricine poate să facă asta. L-am întrebat dacă crede că orice poate fi salvat. ”Nu” a spus, categoritc. Trebuie să înțelegi când are sens să renunți și să o faci strategic, nu prin abandon, ci prin decizie. 

”S-ar putea să sfârșești prin a salva ceva cu un preț mult prea mare financiar, de timp, de efort sau emoțional. Există mulți antreprenori care nu renunță din motive care țin de ego, nu de strategie. De atașament. Pentru că țin foarte mult la un business, împing momentul și tot încearcă, deși financiar decizia e greșită.”

”Am trecut de multe ori prin asta. Eram atașat emoțional de idei și nu m-am uitat neapărat la partea financiară, ci m-am uitat mai mult la partea emoțională. Am vrut ca aceste idei să trăiască.”

”Una dintre valorile mele e perseverența. Deci e implicit că încerc, încerc, încerc. Renunț greu sau strategic.”

Ce înseamnă să renunți strategic? Asta, spune Lucian, depinde de fiecare dintre. Aventura SelfPay l-a lămurit de un lucru: că ideea de a petrece 15 ore pe zi în business și prea puțin cu familia nu este acceptabilă. Echilibrul este criteriul lui apropos de a renunța strategic. 

”Petreceam mult prea mult timp în business și prea puțin timp alături de familie și am decis strategic să ies din partea executivă. Mi-am dat seama că într-un startup petreci mult mai mult timp decât ți-ai putea dori și renunți la familie. Băiatul meu avea 2 ani atunci și am decis că trebuie mai mult timp pentru el. Asta înțeleg eu prin a renunța strategic.”

 

Cum să fii un bun CEO

Oamenii, echipele și partenerii trebuie să se potrivească în zona valorilor. Valorile sunt un criteriu de decizie și, dacă știi care sunt, îți simplifici semnificativ viața. Decizia de a merge ca CEO la Cegeka are legătură cu potrivirea între valorile personale ale lui Lucian și cele ale companiei. 

Iar decizia despre cum va conduce Cegeka are legătură cu valorile lui personale și credințele despre ce e o echipă bună. Dacă nu te potrivești cu cultura și valorile companiei, spune Lucian, mai degrabă ești invitat să lucrezi în altă parte. Când decizi să lucrezi undeva, acesta e un parteneriat, nu o tranzacție. Dacă nu-ți place partenerul și nu-ți place cum se comportă, nu va dura prea mult. 

”Mi-a plăcut compania, mi-au plăcut valorile lor și m-am simțit că am extrem de multe de învățat. Era tot ce mi-aș fi dorit în prima mea firmă, unde nu aveam de la cine să învăț. M-am simțit exact la locul meu, am zis că ăsta e un loc unde mi-ar plăcea să continui. Cegeka face software. Dar diferența între companii nu o face ceea ce fac, ci cum. Cekega e o companie unde se pune accent pe antreprenoriat. Lucrează aici zeci de antreprenori care și-au vândut companiile către ei și au rămas să lucreze. Cheltuim probabil dublu sau triplu față de medie pentru învățare. Sunt ghidați de responsabilitate, autonomie respect, și libertate. Am simțit din ziua 1 ca și cum e firma mea.”

”Eu nu cred că poți să ai un business și să nu îți pese de situația personală și familială a angajaților tăi. Ședințele noastre încep cu exerciții de spart gheața care sunt adesea întrebări personale și despre familie. Nu poți să fii concentrat pe business dacă ai o problemă, dacă tatăl tău are o problemă de sănătate. Dacă nu te poți nici măcar deschide pe subiecte personale, e foarte dificil. 

E greu să desparți personalul de profesional și să spui ”acum sunt super-fericit la birou și arăt toată energia” dacă acasă am o problemă care îmi ia toată energia. Trebuie să ne preocupe lucrurile astea, cel puțin la nivel de echipă de management. Trebuie să ne pese de oameni.”

”Îmi întreb mereu colegii dacă le place ce fac. Dacă nu vă place, schimbați job-ul. Mergeți în companii care au valorile aliniate cu valorile voastre. Într-o companie stăm pentru că valorile noastre sunt aliniate cu valorile celui pentru care lucrăm. Dacă eu lucrez pentru tine și ție îți place să micromanage și să controlezi tot și mie îmi place să am libertate, ar trebui să schimb job-ul”.

”O greșeală pe care să o eviți ca CEO… Eram foarte autocrat. Mă rog, eu nu mă vedeam autocrat, dar spuneam tuturor clar ce au de făcut și nu îi lăsam să vină cu ideile și felul lor. Tu trebuie să fii ultimul care vorbește, nu primul, ca oamenii să se exprime și să poată gândi constructiv și să vină cu idei. Trebuie să înțelegi că ideile tale nu sunt neapărat cele mai bune.”

Când alegem cu ce oameni să lucrăm, alegem adesea după competențe. E o greșeală, crede Lucian. Trebuie să te uiți la alte lucruri, la trăsăturile greu de schimbat, pentru că va trebui să trăielti cu ele mult timp. 

”Eu nu cred că nu există oameni buni sau oameni răi. Doar comportamentele lor pot fi dăunătoare. Eu nu pot schimba un om, doar el se poate schimba dacă înțelege că trebuie să o facă și dacă vrea. Dar comportamentul nu se schimbă într-o săptămână sau o lună. Nu aș alege spă lucrez cu oameni cu care nu am o chimie, pentru că procesul de transformare ar fi mult prea lung. Prefer să îl învăț lucruri tehnice sau despre management, dar dacă nu am chimie sau simt că valorile sau comportamentul lui sunt într-o altă direcție, spun nu.”

 

Nu-ți lăsa egoul să conducă spectacolul

Sentimentul propriei importanțe poate fi util – te împinge să realizezi lucruri, să construiești un business, să fii mai bun. Dar când devii una cu imaginea ta, spune Lucian, uiți că tu nu ești nici ceea ce faci, nici funcția, nici banii din bancă. Și încep să te afecteze diverse lucruri: părerea celorlalți, o pierde financiară, un insucces în business. Viața ta e condusă de imaginea în fața celorlalți și de părerea lor și nevoia de a-ți proteja egoul. 

Dacă te uiți în perspectivă la lucruri, nu cred că doar business-ul contează în viață. Ok, egoul te ajută poate să fii un om mai de succes ca antreprenor, să ai reușite mai mari, și mai mari, și mai mari. Dar devii dezechilibrat pe toate celelalte planuri. O să faci planuri doar din perspectiva a ceea ce cred alții despre tine. Contează mai mult părerea altora și imaginea ta decât ceea ce tu cu adevărat simți sau ești sau vrei să fii.”

”Realitatea este ceea ce spunem noi că este. Nu există bun sau rău. Noi dăm sens lucrurilor, nu există decât ceea ce mintea noastră spune că e adevărat sau fals; ea dă sens unor situații și aspecte din viață. Aceeași situație poate fi interperetată în diferite unghiuri, în moduri cu totul diferit.” 

”Mi-am dat seama asta destul de devreme că sufeream că eram catalogat sau etichetat în diverse feluri. Și m-am gândit ”Dar de ce? De ce sufăr eu?”. Până la urmă, nu contează. A fost așa un proces gradual. 

Hai să îți dau un exemplu. Am asistat la un discurs al unei antreprenoare din Statele Unite care a povestit că a fost într-o misiune la Dalai Llama. Dalai Llama a ales diverse roluri pentru cei prezenți la acest seminar și ea a trebuit să spele toaletele 48 de ore. Tipa zice ”Stai puțin, eu am creat o bancă, am vândut 5 firme… Și mă pune să îi spăl toaletele.”. Dar fost intenționat gândită ca perioadă de curățare. A avut apoi privilegiul să se ocupe de camera lui personală și a stat 7 zile cu Dalai Llama. A fost o mică inițiere, o lecție pe care a primit-o.”

Crizele, spune Lucian, sunt cele care scot la iveală lucrurile pe care trebuie să le confruntăm în noi. Frică, mai ales. 

În momente de criză, ai multe frici. Ce se întâmplă dacă..? Cum o să fiu analizat? Mi-am pus și eu întrebările astea și întotdeauna am mers pe ideea ”care e cel mai prost scenariu?”. Mi-am dat seama că dacă rămâi fără bani, fără absolut nimic, s-ar putea să fii mult mai fericit decât azi. La facultate nu aveam nimic, stăteam la cămin și nu aveam bani de absolut nimic, dar eram super fericit. Și aș lua-o cu drag de la capăt. 

Dacă analizezi foarte sincer ce s-ar putea întâmpla în cel mai rău caz, probabil că ți-e mult mai ușor să iei anumite decizii și dispar anumite frici. Doar că uneori ne e și frică să ne gândim ce ar fi dacă. Cum ar fi să ajung eu din poziția în care sunt, să mă apuc să mătur pe jos? N-ar fi o problemă, dar mulți s-ar putea să aibă. Ce o să zică lumea?”

 

Libertate înseamnă să decizi ce faci cu timpul

Nu veți găsi foarte des această mentalitate în lumea de business: orice lucru pe care îl deții îți îngrădește libertatea. Lucian a luat decizia conștientă de a renunța la ceea ce el numește balast, adică proprietăți fizice. E fotograf pasionat și pilot amator, navigator și îndrăgostit de călătorii și experiențe. A păstrat pasiunea, dar a vândut barca. 

”Orice lucru pe care îl deții îți cere timp. Iar timpul este o resursă pe care nu o poți crea, deci trebuie să îl eliberezi din alte lucruri. Barca și avionul, la fel ca o casă de vacanță la mare, consumă două resurse neregenerabile: timp și atenție. Se strică ceva, trebuie să repari, să plătești asigurări, să plătești facturi, să faci casa aia să fie funcțională. La fel e cu orice alt bun pe care îl ai: ca să îl ții în stare de funcționare îți ia timp. Timp și atenție.

Am făcut greșeli aici, în sensul că aveam prea multe lucruri. Mi-am spus că mai bine închiriez o barcă decât să am barca. Am scăpat de tot ce puteam. 

Viața mea e mult mai bună acum. Sunt liber să fac alegeri mai bune pentru timpul meu.”

Pasiunile, l-a care n-a renunțat, sunt interesante și pentru felul în care îmbogățesc și educă părți din noi pe care poate nu le putem crește altfel. 

”Fotografia m-a învățat să fiu prezent. Să observ și să fiu cu totul în acel moment. Când capturezi un moment, capturezi o emoție. Trebuie să fii prezent în tot ceea ce se întânplă în mediul din jurul tău. Nu poți să te gândești la altceva pentru că scopul tău este să suprinzi acel gest, acea privire, acea picătură.”

”Pilotajul m-a învățat să fiu coordonat, disciplinat și să îmi păstrez calmul în condiții de stres. Când ceva se întâmplă… Să zicem că se oprește un motor: primul lucru e să pui avionul pe direcția celui mai apropiat aeroport. Apoi deschizi checklist pentru situația în care nu ai motor și vezi ce spune procedura despre cum reîncepi să pornești motoarele. După ce ai trecut prin toată procedura și nu poți să le repui în funcțiune, vezi ce ai de făcut ca să aterizezi. Cauți un loc unde vrei să aterizezi. 

În tot timpul ăsta, tu nu ai motoare. Prima regulă este că nu trebuie să te stresezi.”

Cărțile lui Lucian Butnaru:

  1. Bad Blood, John Carreyrou. Povestea incredibilă a unui antreprenor de 20 de ani care a ajuns din student la Stanford la un business de câteva miliarde de dolari, încercâd să rezolve o problemă esențială în medicină, și anume diagnosticarea timpurie a bolilor grave. Ambiția, orgoliul și presiunea investitorilor au dus-o pe Elizabeth Holmes către practici precum minciună sau ascunderea unor rezultate. Este povestea prăbușirii unei idei revoluționare.
  2. Șlefuitorul de diamante,  Geshe Michael Roach. O îmbinare interesantă între budism și business, scrisă de un practicant și profesor care a clădit, folosind filozofia asiatică, un imperiu de comerț cu diamante. Cartea este greu de digerat pe alocuri, te face să te întrebi cum se leagă diamantele (o industrie faimoasă pentru exploatare, practici criminale și corupție) cu budismul. Dar interesantă ca filozofie de business.
  3. Cum îți vei măsura viața, Clayton Christensen. Cartea care l-a pus pe Lucian pe gânduri și l-a pornit în călătoria de a înțelege ce e important. E ușor de citit și inovativă, în aceea că ia concepte din management și strategie și le aplică pentru a răspunde la întrebări fundamentale desprte viața personală.
avatar