Sfaturi pentru mine tânăr. Ce aș face dacă aș lua-o de la capăt?

Imaginați-vă că ați putea da timpul înapoi. Ce decizii diferite ați lua? Știind tot ceea ce știți, ce ați face diferit, cum v-ați încuraja sau împinge mai mult? Ați avea mai mult curaj? V-ați gândi mai bine înainte de a lua o decizie? Ați face aceleași compromisuri? Ați fi mai buni, ca oameni?

Ce v-ați spune vouă înșivă și altora care sunt, azi, acolo unde ați fost voi la început de drum?

Ori de câte ori am ocazia, pun această întrebare. Deși scenariul e imposibil – să fii în același punct, cu mintea de azi – întrebarea nu e fără sens. E, poate, un exercițiu de învățare și încredere și curaj, în sensul în care, indiferent unde ne-am afla pe drum, e în regulă să greșim, să avem dileme și să nu știm. Unii dintre cei mai buni oameni pe care îi cunosc nu erau chiar atât de deștepți la început. Deși se spune că nu învățăm din experiența altora, mai jos sunt câteva lucruri valoroase din viața și drumul unor antreprenori pe care îi admir și respect. Răspunsuri din categoria ”sfaturi pentru mine tânăr”.

AI ÎNCREDERE ÎN DRUMUL TĂU

Sfaturile din această categorie se leagă, deși nu aceasta a fost intenția, de gândire critică, de a pune întrebări și a fi conștienți de capcanele pe care singuri ni le meșterim: nevoia de confirmare, frica de a fi diferiți, nevoia de certitudine.

Întrebările despre ce ar putea merge rău și dubiile au un rol în construcția oricărui lucru. Limitat. Nici așteptările exagerate nu ajută. Fără un mușchi de analiză critică, gândirea pozitivă induce imediat în eroare; dar când scenariile despre ceea ce poate merge rău preiau conducerea, începem să jucăm jocuri mici și timide.

Întrebarea este: jucăm pentru a câștiga, sau pentru a nu pierde? – Voicu Oprean

Voicu Oprean, fondatorul AROBS Transilvania, conduce azi o afacere care ține sub observație mii de mașini, în România și nu numai. Are o afacere interesantă în Indonezia și, când nu e la lucru, e unul dintre puținii atleți de Ironman din țară. Totuși, sfatul lui către un Voicu mai tânăr sună în felul următor: ”i-aș spune să meargă cu toată viteza înainte atunci când a găsit ceva ce funcționează, când lucrurile se întâmplă cum trebuie. Am adoptat adesea o atitudine defensivă, mă tot întrebam ce pot pierde. Întrebarea este jucăm pentru a câștiga, sau pentru a nu pierde? Am învățat să mă concentrez mai mult pe a câștiga”.

Întrebarea este cum te poți concentra pe a câștiga, atâta timp cât îți stă în drum frica de necunoscut? Acest exercițiu, numit ”în loc să-ți definești obiectivele, definește-ți fricile” mi-a fost de mare folos.

Caută să fii tu însuți și să ai încredere în ce vrei tu să construiești. Când te uiți la ceilalți, ești o copie, nu ești tu – Cristina Bâtlan

Cristina Bâtlan a lucrat întreaga viață în domeniul creativității. Este fondatorul companiei Musette, una dintre poveștile frumoase ale antreprenoriatului românesc. Pantofii și gențile ei sunt purtate de oameni din toată lumea și, când nu creează, călătorește și meditează. ”Arena leilor” a făcut-o, probabil, mai cunoscută decât era deja. Dacă ar fi să spună ce a învățat, ar suna așa: ”să cauți să fii tu însuți și să ai încredere în ce vrei tu să construiești. Când te uiți la ceilalți, ești o copie, nu ești tu. Creează ceva nou și obișnuiește-te cu gândul că, o dată ce i-ai dat drumul în lume, este al tuturor, nu mai este al tău. Oricine te poate copia. Dar oamenii care copiază știu asta și aspiră, întreaga lor viață, să fie originali. De fapt, nimeni nu vrea în viața lui copii, oricât de sărac ar fi”. Cristina este designerul colecțiilor Musette și, cu fiecare nouă colecție, cu fiecare nouă creație, își asumă riscul de a eșua, fiind ea însăși. ”Aplicăm adesea orbește ceea ce au făcut alții și nici măcar nu ne întrebăm dacă ni se potrivește” spune.

Andrei Amărășteanu e un antreprenor mai puțin cunoscut. S-a auto-educat în desen, a făcut freelancing, a lucrat fel de fel de vizualuri pentru trupe românești cunoscute, a ”pictat” mașini. Într-o zi, a decis că vrea altceva, o fundație pe care să poată construi, un angajament mai important. A creat o linie întregaă de produse, pe care le-a finanțat prin platforma de crowdfunding Kickstarter. Apoi, împreună cu Radu Niță, au gândit un produs cu care au reușit cea mai interesantă campanie de crowdfunding: lămpița Lampster. Dacă ar fi să o ia de la capăt, Andrei s-ar sfătui să grăbească ”trecerea spre antreprenoriat. În freelancing, tu depinzi de tine, în antreprenoriat clienții și echipa sunt mult mai importanți. Înveți să delegi” și crești tu, ca om, din interacțiunea cu clienții și partenerii.

Încredere” spune Oana Gheorghiu, una dintre cele două fondatoare ale organizației Dăruiește Viață. Asociația fondată de Oana și Carmen Uscatu tocmai construiește primul spital de oncologie pediatrică din România ultimei jumătăți de secol. ”Mi-aș fi dorit să plec mai repede din firma unde lucram, dar nu am avut suficientă încredere în mine.

Plecam urechea la neîncrederea altora. N-ar fi trebuit să mă opresc să ascult pe toată lumea – Simona Baciu

Simona Baciu, fondatorul uneia dintre cele mai bune școli din lume, privește în urmă la Simona care visa o instituție de educație de elită și ar vrea să îi spună ”ai încredere în tine”. Transylvania College s-a născut din nimic, dintr-o grădiniță în apartamentul familiei Baciu din Cluj. ”De multe ori, plecam urechea la neîncrederea altora și poate această neîncredere m-a și ambiționat. Dar mă afecta. N-ar fi trebuit să mă opresc să ascult pe toată lumea”.

DECIDE CE E IMPORTANT

În viața fiecărui antreprenor – și a fiecăruia dintre noi – vin momente grele. Sau intense. Stres. Presiunea de a crește, de a rezolva probleme, de a supraviețui. În momente din acestea ni se întâmplă să pierdem buna măsură a lucrurilor și să sacrificăm ceea ce este important pe termen lung, pentru ceea ce pare mai urgent și mai aproape pe termen scurt.

Urmărește nevoia clientului. Construiește o organizație care să fie condusă de această credință – Dan Șucu

Dan Șucu, a cărui poveste este spusă pe larg în cartea ”Cei care schimbă jocul, este unul dintre acei oameni a căror minte este clară și structurată și strategică. A fondat Mobexpert în 1993 și a decis că destul de devreme care e zona la care se pricepe cel mai bine și de care se va ocupa mai ales: produs. Are capacitatea de a se concentra doar pe acest lucru, chiar cu riscul de a lăsa unele focuri să ardă, în alte zone din grupul pe care îl conduce.

Dacă ar lua-o de la capăt, și-ar da un singur sfat, pe care îl crede cel mai important dintre toate. ”Urmărește nevoia clientului. Construiește o organizație care să fie condusă de această credință. Orice problemă crezi tu că ai avea, problema lui e prima. Am pierdut de fiecare dată când am permis altor lucruri să mă deturneze: probleme de fabrică, de producție, administrative, de organizare internă. Mai ales când firmele trec prin momente complicate, fie la început, fie când cresc, fie când nu mai cresc, când încep să aibă probleme, prioritățile ajung să fie altele. Nu e simplu și pentru că, uneori, doar credem că știm ce vrea clientul. Înțelegi cel mai bine doar când petreci zi de zi timp cu el”.

Monica Cadogan, co-fondator al Vivre, o platformă online pentru mobilă și decorațiuni cu prezență în opt țări – de altfel, cel mai mare business de felul său din regiune – spune că, dacă s-ar întoarce în timp, i-ar spune Monicăi să ceară mai mult și mai devreme. ”În timp, am învățat că îi poți convinge pe cei din jur, partenerii tăi, dacă ai tu o idee clară despre unde vrei să ajungi. Proiectezi, pentru tine și pentru toți cei din jur, această realitate viitoare și visele tale. Ceri în funcție de asta, nu de realitatea imediată.”

Percepția, spun psihologii, este realitate. Sau, cu cuvintele unui mare antrenor care a rămas în istoria hocheiului, ”un jucător bun joacă acolo unde este pucul. Unul extraordinar, joacă acolo unde va fi”. Când poți articula această realitate viitoare, crede Monica, visul tău nu mai este doar al tău, este al tuturor celor cu care lucrezi. ”De la un punct încolo, e ca bulgărele de zăpadă, îl împingi până la un punct și, apoi, nu trebuie să îl mai împingi”.

Toate poveștile omenești de succes, spune Monica, au în spate un munte de perseverență pe diferite motivații. ”În toate este un filon comun de urmărire a unui obiectiv.

Credeam că am să cresc foarte repede, pentru mulți ani. Ce mi-aș spune este <las-o mai încet> – Octavian Radu

Când Octavian Radu, fondatorul RTC și Diverta, a decis, cu un timp înainte de criza din 2008, să aducă și să extindă în România aproape toate francizele interesante de fashion, a ales calea creșterii accelerate. Prin definiție, alegerea unui obiectiv anume exclude multe alte variante și Octavian și-ar fi spus atunci să aleagă mai înțelept. Deși e ușor azi să să își dai sfaturi privind în urmă…

Era cel mai mare chiriaș în mall-urile românești, un business de cam 300 de milioane de euro. În următorii ani, și-a văzut evaporate aproape trei sferturi din tot ceea ce clădise. ”Ce am învățat eu din creșterea mea este cum să crești sustenabil. Poate mai încet, dar pe termen lung, mai degrabă decât accelerat și pe trei ani. Credeam că am să cresc foarte repede, pentru mulți ani. Ce mi-aș spune este <las-o mai încet>. Se pot întâmpla lucruri care ies complet din tipar și să te dea imediat peste cap. Pe de altă parte, nici nu ne putem conduce viața pe ideea că se va întâmpla cel mai prost scenariu.

Pentru Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria, sfatul către Wargha are legătură cu vânzarea rețelei, în 2015. Poate părea ciudat, având în vedere că a fost cea mai mare tranzacție din industria de servicii medicale, dar Wargha spune ”nu vinde”. Dacă n-ai construit doar pentru profit, dacă te leagă ceva de compania ta, nu vinde. ”Dacă întrebi pe cineva din afară, îți va spune că sunt cel mai tare din parcare. Pentru mine nu a fost așa. Există patru motive pentru care ai putea vinde: know-how, bani, recunoaștere sau frică. Know-how poți cumpăra, iar bani poți găsi, dacă afacerea merge. Eu am vândut pentru satisfacția recunoașterii și din frică. Asta mi-aș spune și spun tuturor: nu vinde.

EXPERIMENTEAZĂ LUMI DIFERITE. ÎNVAȚĂ

Walter Isacsson vorbește, într-un minunat interviu, imediat după ce a lansat biografia lui Leonardo da Vinci, despre marele sectet al tuturor inovatorilor: capacitatea de a experimenta și de a integra în viziunea lor unghiuri diferite și lumi diferite. Artă, tehnologie, filozofie, business, arhitectură, design, inginerie. Geniul lui da Vinci stă în intersecția între toate aceste lumi diferite și în perspectiva pe care fiecare i-a dat-o despre cealaltă.

Cară-te doi ani, vezi lumea, du-te cu câți bani ai – Tudor Giurgiu

Poate că nu ne e tuturor la îndemână acest gen de multi-disciplinaritate a Renașterii. Dar perspectivele diferite pot fi căpătate altfel. ”Știu sigur ce i-aș spune lui Tudor: cară-te doi ani, vezi lumea, du-te cu câți bani ai”. Tudor Giurgiu este fondatorul Festivalului Internațional de Film Transilvania, regizor și producător de film. La mijlocul anilor ’90, Tudor a petrecut un timp mai îndelungat în America, la o bursă. ”M-am întors alt om, am învățat foarte multe despre mine” spune.

A experimenta și a cunoaște lumea este, alături de abilitatea de a crea timp pentru lucrurile importante, cel mai util dar pe care ni-l putem face, indiferent de vârstă.

Dacă ar fi să privească în urmă, Radu Savopol, fondatorul lanțului de cafenele 5ToGo – unul dintre cele mai iubite branduri de azi, creat din nimic, cu doar trei ani în urmă – s-ar trimite la școală. ”Nu mi-a plăcut foarte mult școala. Am făcut multe greșeli pentru că nu am studiat la momentul potrivit” spune Radu azi. Pentru Radu de azi, succesul s-a dovedit a sta la intersecția între experiență practică de business, experiență de viață și învățare. Avem nevoie de toate cele trei.

Dan Isai, fondatorul rețelei de restaurante SaladBox, nu a terminat facultatea. Nu e mândru de asta, privind în urmă. Dacă ar fi să spună ceva despre începuturi, s-ar sfătui – și ar sfătui pe oricine – să-și termine studiile. Facultatea te învață să înveți, o abilitate crucială pentru antreprenori. ”După care să lucrezi într-o firmă mică. Nici nu contează unde, contează să alegi un șef bun. Așa înveți chestiile practice, scadențe, obligații, responsabilități, profit. Acolo înveți realitatea, înveți să aplici. Dacă termin facultatea și am capul plin de microeconomie, macroeconomie, marketing, finanțe și, în realitatea trebuie să le pun pe toate la un loc, cât crezi că durează? 15 ani. Nu poți singur și nu stă nimeni să te ajute.

PĂSTREAZĂ UN ECHILIBRU

Uneori, ceea ce este complicat nu e să descifrăm ce se întâmplă în business-ul pe care l-am fondat, ci să ne gestionăm pe noi înșine. Stresul și presiunea cu care vin la pachet antreprenoriatul. În ce anume alegem să investim resursele foarte limitate de timp, atenție, efort pe care le avem, fiecare dintre noi. Cum alegem să celebrăm reușitele și cine devenim când ele apar. Cum păstrăm un echilibru. Multe dintre lucrurile pe care antreprenorii le-au învățat pe propria piele – și din sfaturile pe care și le-ar da – au legătură cu a învăța cum să fie mai buni, ca oameni.

Ia lucrurile pas cu pas. Viața îți oferă șansa să le faci pe toate – Dragoș Roșca

Lucian Butnaru a fondat câteva companii. A vândut parte dintre ele. A salvat din pragul dezastrului altele. Deține Zebra Pay, un business recunoscut ca unul dintre cele mai interesante din acesată parte a lumii. Dar își petrece marea majoritate a timpului ca CEO al unei corporații belgiene de soft ”pentru că aici pot învăța permanent”. Dintre toate sfaturile, și l-ar da pe cel legat de cum gestionezi stresul. ”Am descoperit că luăm decizii proaste, pentru că eram stresat. Și am realizat că timpul rezolvă aproape orice și e singura resursă pe care nu o pot produce. Așa că am creat timp. De exemplu, le-am spus clienților că aș putea livra foarte repede un produs care să nu fie chiar cel mai bun, sau unul foarte bun care va dura puțin mai mult. Normal că au preferat a doua variantă. Cred că trebuie să ai curajul să pui orice sub semnul întrebării, chiar și propriile tale obiective. E foarte bine să ceri mult, dar să fii conștient că s-ar putea să nu le atingi și să nu devii mult prea critic cu tine”.

Dacă ar fi să-i dea un sfat lui Dragoș de la început, Dragoș Roșca i-ar spune cam așa: ”Ia lucrurile pas cu pas și nu încerca să faci totul de-o dată. Îți trebuie adâncime în relații și asta cere timp. Trebuie să investești în relațiile partenerii, managerii și echipa ta. Nu împinge lucrurile prea tare și nu te împrăștia.” Compania lui de investiții, Delta Investment, găsește și crește idei și companii. Azi, are șase companii în portofoliu, dar a avut de-a face cu zeci de-a lungul anilor. Le-a născut, crescut, închis, vândut, păstrat. ”Viața îți oferă șansa să le faci pe toate” spune.

Cred că trebuie să ai curajul să trăiești, din când în când, fără nici un ban – Iulian Stanciu

Succesul vine la pachet cu diferite fețe mai puțin luminoase. Imagine de sine umflată. Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill, chiar crede că ego-ul este cel mai mare dușman al unui antreprenor.

Iulian Stanciu, fondator al câtorva companii de tehnologie, acționar și CEO al eMag, privește în istoria lui și vede cum el însuși a căzut în păcat. ”Pericolul succesului este să te sui repede pe masă. Să crezi că ești buricul universului. Eu am reușit să fac bani destul de devreme și am făcut praf destul de repede o parte din bani. Mi-am dat seama că lucrurile importante sunt altele. Experiențele pe care le trăim, de exemplu. 

Când timpul tău este consumat pentru a-ți gestiona posesiunile sau a-ți întreține imaginea, devii un prizonier. Cred că trebuie să ai curajul să trăiești, din când în când, fără nici un ban.

Cu siguranță, e simplu să dai sfaturi, mai ales când lucrurile par atât de clare doar privind în urmă. E mai complicat să ai o asemenea claritate, privind în viitor. Mai ales atunci când sfaturile nu sunt decât atât, niște sfaturi, care vin din experiența directă a unor oameni și sunt, poate, foarte legate de acea experiență irepetabilă. Ar putea fi, totuși, teme de reflecție.

________________

Ce să explorați mai departe:

  1. O conversație foarte interesantă cu Radu Atanasiu despre de ce luăm decizii stupide și cum ne joacă rațiunea feste. 
  2. Idei, strategii și experiență din viața antreprenorilor de mai sus și a altora, în aceste secvențe video foarte scurte. 
  3. O carte excelentă despre strategii de business și de viață: Clayton Christensen, ”Cum îți vei măsura viața”. Una dintre lecturile favorite ale antreprenorilor. 
avatar
1 Comment threads
1 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
2 Comment authors
Andreea RoșcaDenis Recent comment authors
Denis
Denis

Am 34 de ani si cred ca raspunsul depinde de cat de mult as putea da timpul inapoi, si daca evenimentele ar decurge la fel.

Daca evenimentele nu ar decurge asa cum au decurs, nu as da timpul inapoi chiar daca as avea cunostintele pe care acum le am. In schimb, daca evenimentele ar decurge asa cum au decurs pana in prezent si as putea, m-as intoarce la aniversarea mea de 8 ani si mi-as construi o viata mult mai frumoasa decat am in prezent.

Daca nu as putea sa ma intorc atat de departe (sau cel putin prin 1995), m-as intoarce la majoratul meu si mi-as intemeia familia pe care odata o visam cu ochii deschisi. Daca nici atat de departe nu m-as putea intoarce, m-as intoarce in primavara lui 2016 si mi-as imunatati enorm situatia financiara prin deciziile pe care le-as lua pt ca as sti ce va urma.

Daca maine m-as trezi doar cu 6 luni in urma probabil nu as schimba nimic in timpul petrecut de atunci si pana acum.

In schimb, daca as sti ca de maine o sa mi se repete aceeasi zi / saptamana (sir de zile) la nesfarsit, as calatori prin toata lumea si as face foarte multi oameni bucurosi de-a lungul calatoriilor mele.

Dar daca prin acest exercitiu ne putem intoarce in trecut, de ce nu am putea incerca sa privim putin in viitor si turnurile lui ?