Bogdan Ivănel. Soluții elegante la probleme existențiale. Și cum scalezi binele la nivel global

Suntem într-o lume a crizelor. De la crizele umanitare care se multiplică, la criza democrației de peste tot în lume – care ne frânează în a lua deciziile de care avem nevoie –, la criza climei care le îngreunează pe toate celelalte și creează o grămadă de dezastre naturale în jurul lumii. Toate acestea creează grupuri vulnerabile care se multiplică zi de zi și sunt mai aproape de noi decât ne dăm seama. (…) Crizele acestea sunt globale. Trebuie să începem să acționăm strategic, nu mai putem să rezolvăm doar simptome. (…) Avem nevoie de cât mai mulți oameni (…) care înțeleg că trebuie să rezolvăm cauzele și nu simptomele.

Bogdan (în fotografie, alături de primarul Hagăi) este CEO și co-fondator Code4Romania. În șapte ani, Code4Romania a reușit performanța de a deveni cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume. A construit platformele digitale pentru sprijinul refugiaților din Ucraina, pentru coordonarea ajutorului umanitar, pentru monitorizarea alegerilor, pentru bugetarea publică participativă soluții de informare în criza Covid și multe altele.

Am vrut să vorbesc cu el despre o mișcare surprinzătoare – aceea de a crea prima organizație globală non-profit pornită din România. În septembrie 2023, Bogdan a anunțat la Haga lansarea Commit Global, o organizație care construiește infrastructură de tehnologie pentru situații de criză și intervenție umanitară rapidă în toată lumea. O numește „Crucea Roșie a secolului 21”.

Am vorbit cu el despre cum s-a născut Commit Global într-o conversație, despre ce înseamnă să transformi un succes local într-o instituție globală, despre ce a trebuit să învețe pentru a reuși la un cu totul alt nivel, despre avantajul competitiv unic al unei organizații cu peste 3.000 de voluntari și peste 312 soluții documentate și proiectate, despre de ce e esențial să înțelegem problemele înainte de a încerca să le rezolvăm, despre viteza cu care se succed crizele globale și incapacitatea noastră de a reacționa la ele și despre ambiția de a folosi know-how românesc pentru a rezolva situații critice oriunde și a face o lume mai bună.

Bogdan este doctor în drept internațional la Paris, cu un traseu academic ce cuprinde Universitatea din Utrecht, Oxford și Berkeley. Până în 2016, când a renunțat la cariera academică și s-a întors în țară pentru a fonda Code4Romania, avea un deceniu de experiență directă cu fenomene sociale și comunități cu probleme. Ceea ce l-a obișnuit să nu caute revoluții, ci soluții inteligente, care să facă lucrurile funcționale.

Idei principale

O infrastructură a binelui, și în România, și în lume. Frustrarea față de status quo și o ambiție foarte mare de a schimba lucrurile în jur au alimentat energia cu care oamenii din Code4Romania au construit în ultimii 8 ani o infrastructură digitală prin care să ajute atât instituțiile publice, cât și ONG-urile să fie mai eficiente în a ne ajuta pe noi înapoi. O infrastructură pe care au început să o construiască deja și în restul lumii. Demersul lor are nevoie de cât mai mulți aliați și de cât mai mulți oameni care înțeleg că trebuie rezolvate cauzele și nu simptomele crizelor globale cu care ne confruntăm.
„N-am vrut o organizație care să depindă de mine”, spune Bogdan Ivănel. Visul său a fost, încă de la început, să creeze un sistem care să nu mai aibă nevoie de el pentru a merge mai departe. Majoritatea organizațiilor nu sunt făcute să reziste dispariției liderului. Însă cele care deservesc mulți oameni au datoria să poată rezista indiferent de schimbările care apar la nivel de capital uman, voluntar sau nu. Nimeni nu trebuie să fie de neînlocuit, mai ales în rândul celor care lucrează în serviciul public. E important ca cineva să poată să vină și să facă acel job în continuare.
Sisteme sustenabile, open source. Niciunul dintre sistemele create de Code4Romania nu este în proprietate. Toate sunt deschise și oricine le poate utiliza fără a avea nevoie de vreo aprobare. Cum nicio persoană nu trebuie să fie de neînlocuit, nici organizația în sine nu trebuie să fie de neînlocuit. Dacă se întâmplă ceva cu aceasta, oricine poate să vină să preia soluțiile respective și să le ducă mai departe. Trebuie doar să vrea.
De la local la global. Momentul de cotitură care a dus la trecerea Code4Romania la nivelul următor s-a produs când șeful UNHCR (The United Nations High Commissioner for Refugees), văzând soluțiile create și implementate pentru refugiații din Ucraina a spus: „Mi-aș fi dorit să avem asta în Liban”. Au realizat atunci că nevoia de astfel de sisteme nu se limitează doar la România, este peste tot în lume. Problema refugiaților are aceleași elemente, indiferent de țară. La fel și cea a poluării. Multe dintre probleme sunt globale, dar noi acționăm încă la nivel local, în cele mai multe cazuri.
Un succes al soluțiilor de peste 95%. Din aproape 50 de soluții create și implementate de Code4Romania, care există acum live and running, doar două nu au funcționat așa cum se așteptau. Asta în timp ce eșecul soluțiilor de tehnologie civică în alte părți ale lumii este mult mai mare. Motivul fiind că se apucă să rezolve probleme fără să le studieze bine înainte. În Code4Romania există trei zone de activitate. Prima este cea în care se identifică și se studiază problemele, apoi se crează designul și prototipul soluției. A doua este zona de codare, iar a treia este partea de întreținere a aplicațiilor și de folosire pe termen lung. Modelul acesta, care se păstrează și la Commit Global, a făcut din Code4Romania cea mai eficientă organizație de tehnologie civică din lume.
Un acordeon care nivelează presiunea și păstrează armonia. Comunitatea de voluntari Code4Romania numără peste 2.700 de oameni, gata oricând să se activeze în caz de ugență. Pe lângă aceștia, există și un staff full-time care se asigură de permanența soluțiilor implementate și de munca de zi cu zi. Dar de oricâți bani și resurse ar dispune o organizație, pur și simplu nu există timpul necesar pentru a angaja rapid mai mulți oameni când e nevoie de o soluție în 48-72 de ore. Comunitatea de voluntari funcționează ca un acordeon care ajută organizația ca într-un moment de criză să își lărgească foarte mult capacitatea într-un timp foarte scurt, acoperind nevoia urgentă până la aducerea de resurse plătite.
Ce ar fi ca din Europa să dăm semnal că tehnologia ar trebui să-i deservească pe oameni? În America avem preponderent tehnologie care deservește acționarii, iar în restul majorității lumii tehnologie care deservește regimul politic. E foarte posibil ca Europa să nu poată vreodată să câștige competiția cu America din punctul de vedere al tehnologiei care servește acționarii. Dezvoltarea unui model de tehnologie în slujba oamenilor ar fi însă o alternativă excelentă.

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.

****

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Bogdan, bine te-am regăsit!

Bogdan Ivănel: Bine te-am regăsit și eu! Mulțumesc de invitație!

Andreea Roșca: Cu foarte mare plăcere! Am vorbit ultima oară, cred că la sfârșitul lui 2021. Unul dintre lucrurile pe care mi le-ai spus atunci a fost că te pregăteai să pleci din Code4Romania. Chiar m-am temut că o să apară discuția noastră și că tu nu vei mai fi în organizație. Ne regăsim acum, aproape doi ani mai târziu, cu un salt pe care voi îl faceți către o organizație globală, Commit Global. Ce s-a întâmplat? Cum de ai rămas? Ce te-a convins?

Bogdan Ivănel: Să iau povestea de la început. Am revenit în România la final de 2016. În ianuarie 2017 am renunțat la apartamentul meu din Olanda și m-am mutat cu tot cu bagaj. Mi-am spus că sunt gata să dau cinci ani din viața mea României, să încerc să construiesc ceva în lumea de după Colectiv, să creez cumva un canal de implicare a oamenilor, care îmi va fi și mie util după aceea, când poate mă voi întoarce în diaspora.

Mulți oameni mă întrebau atunci dacă m-am întors în România și spuneam tot timpul că nu-mi place să folosesc termenul acesta, „întors”, pentru că lucrurile nu sunt finale niciodată – acum sunt în România, am o treabă de făcut și mi-am dat cinci ani pentru asta. Din primul moment am fost foarte atent să construiesc o echipă solidă în jurul meu. Să nu construiesc încă o organizație de lider sau care să depindă de mine. Visul meu, încă de la început, a fost să fie o organizație care nu mai are nevoie de mine și este doar o alegere voluntară a mea să fiu parte din echipă. Nu e o dependență.

Când ne-am auzit noi, eram spre finalul celor cinci ani și începusem să mă gândesc la faptul că trecuseră cei cinci ani și ce ar trebui să fac mai departe. Mai rămân în organizație? Mai am alte planuri? Este organizația destul de solidă să poată rezista fără mine? N-am vrut să pun o presiune pe mine, să dau un răspuns peste noapte. De aceea m-a prins iarna și începutul lui 2022 fără un răspuns clar. Chiar la prima discuție pe care am avut-o cu Olivia după Anul Nou, fix aici, în biroul în care stăm și noi acum, am întrebat-o dacă vrea să facă asta pe mai departe, dacă va fi la Code4Romania și peste cinci, și peste zece ani. Și a spus da.

Andreea Roșca: Olivia, care e unul dintre cofondatorii organizației, alături de tine.

Bogdan Ivănel: Da. O persoană alături de care am construit organizația. Am spus: „Atunci, hai să ne gândim la o perioadă de tranziție în care poți să preiei tu leadership-ul organizației, într-un an, doi-trei”, fără să pun o presiune. După aceea a venit războiul. Nu luasem o decizie finală. A venit războiul exact la doi ani după începutul crizei COVID, când credeam că totul revine la normal. Chiar eram în primul teambuilding al echipei după mai mult de doi ani. Peste noapte, m-am trezit că cele două vieți ale mele – eu înainte de Code4Romania fiind cercetător în zone de război, lucrând în zona umanitară – au venit împreună pentru prima oară, într-un mod brusc.

Andreea Roșca: Într-un mod neașteptat și nefericit.

Bogdan Ivănel: Da. Și ne-am apucat de lucru. Nu mi-am mai pus niciun fel de problemă – stau, nu stau, ce-i de făcut? Ne-am suflecat mânecile și am construit pentru a doua oară în doi ani o infrastructură digitală foarte complexă, care a salvat vieți.

Andreea Roșca: Vorbește puțin de prima, că nu toată lumea știe. Prima a fost pentru COVID. Ce infrastructură ați construit?

Bogdan Ivănel: A fost toată acea rețea de soluții utilizată de peste 16 milioane de români, adică aproape de toată lumea. Platformele știrioficiale.ro, datelazi.ro – unde ne uitam fiecare și se uita și presa la câte cazuri sunt azi, ce se întâmplă în oraș la noi – până la platforme interne utilizate de autoritățile publice pentru a putea face trasabilitatea cazurilor.

Andreea Roșca: Ai spus că în momentul în care a început războiul din Ucraina s-au schimbat complet datele problemei și v-ați apucat de treabă. Pe ce insight? De ce anume v-ați apucat?

Bogdan Ivănel: Asta este în ADN-ul nostru. Organizația noastră a pornit după Colectiv. Cumva, majoritatea celor care am pus un număr la crearea Code4Romania avem instinctul acesta ca următorul moment când va fi o criză, când viețile oamenilor sunt puse în pericol, noi să putem face ceva. Bineînțeles, muncim și pe timp de pace. Este o chestiune foarte emoțională pentru noi să putem să ne implicăm și să fim acolo când lucrurile devin foarte grave.

M-am trezit în dimineața aceea de joi cu un telefon de la unul dintre voluntarii noștri din Iași – el de fapt fiind din Basarabia – întrebându-mă: „Ce facem, ne apucăm de treabă?”. Eram abia trezit din somn și am zis: „Dar ce s-a întâmplat?” „Păi, au invadat Ucraina.” Se vorbea de această posibilitate de o lună-două, dar părea că lucrurile intră într-un unghi mort. Ne-am strâns cu toții – cei care eram în teambuilding – în sala pensiunii din Sinaia, unde eram atunci. Am zis: „Haideți să discutăm repede, să vedem ce facem”. Am rămas în sala aceea toată ziua. 48 de ore mai târziu, s-a lansat dopomoha.ro, prima platformă dintre cele legate de acest război.

Andreea Roșca: Deci ați făcut-o acolo, fiind în teambuilding, platforma de asistență pentru refugiații din Ucraina, care funcționează și astăzi și e punctul central de legătură.

Bogdan Ivănel: Da. Am întrerupt totul. Cum spuneam, cele două vieți ale mele s-au unit. Nu doar că în viața mea anterioară am fost cercetător în zone de război, dar specializarea mea era fix pe această regiune, fix pe tipul acesta de conflicte. Știam foarte bine Ucraina, știam foarte bine Rusia. Specializarea mea este pe Rusia și acest spațiu geografic. Știam ce se va întâmpla pas cu pas. Fusesem în multe locuri de felul acesta și văzusem ce se întâmplă cu refugiații în majoritatea momentelor. A fost un noroc și pentru noi ca echipă, pentru că de obicei trebuie să aducem expertul la masă. La momentul respectiv aveam expertul printre noi – eu –, de aceea am putut să răspundem atât de repede.

Andreea Roșca: Când vorbeai de cei cinci ani, cât ți-ai propus să lucrezi la asta, ai spus: „N-am vrut o organizație care să depindă de mine”. Dacă ar fi să te gândești la ce ai învățat, la ce știi sau care-s principiile tale legate de o organizație care să nu depindă de tine, ce ai spune?

Bogdan Ivănel: În primul rând, dacă ne uităm la societatea civilă din România și din alte locuri, majoritatea organizațiilor nu sunt făcute să reziste dispariției liderului. Sunt făcute în jurul acelei personalități, nu au niște mecanisme, niște proceduri. Lumea nu le poate vedea, dar noi avem o listă de proceduri ale Code4Romania/Commit Global, la care lucrăm de câteva luni. Mi-am dorit, unu la mână, să existe niște proceduri în spate, nu voința unui lider. Doi la mână, ADN-ul și valorile care m-au făcut pe mine și pe noi să facem lucrul acesta să se transmită în restul echipei și să nu fie ținute doar de o singură persoană. Trei la mână, să existe și o memorie instituțională – care nu este doar a mea, este a organizației cu totul – și niște persoane care să aibă capacitatea să preia oricare dintre funcții.

Nu este vorba doar de poziția mea. Le-am spus întotdeauna – și Oliviei, și tuturor celor din echipă: „Fiecare dintre noi trebuie să nu fie de neînlocuit”. Nu e doar o decizie voluntară, se poate întâmpla ceva cu noi. E o datorie pe care o avem, mai ales lucrând în serviciul public, ca organismul pe care noi l-am făcut și care deservește atâția oameni să poată rezista dispariției noastre. Ca cineva să poată să vină și să facă acel job în continuare. Bineînțeles, poate n-o va face exact ca mine, poate va avea o viziune puțin diferită, dar organizația să nu sufere o decelerare în momentul respectiv.

Andreea Roșca: Da. Și trebuie să păstrezi esența. Sigur că lucrurile se schimbă, felul în care le facem se schimbă, dar esența – cine suntem –, acela este lucrul care trebuie păstrat de fapt, pentru că de acolo izvorăsc toate celelalte – din cine suntem și cum facem.

Bogdan Ivănel: Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut când am mers către acest pas internațional cu Code4Romania și a început să se mărească echipa într-un mod accelerat a fost să punem pe hârtie 11 principii ale noastre – cei care am început organizația asta, care am fost în ea timp de opt ani. Am stat împreună la masă să ne gândim ce ne face pe noi să fim noi. Să le punem pe hârtie și să fim siguri că le putem transmite către toți ceilalți care vin în echipă. Să vedem dacă ei au acele valori, să găsim oameni cu acele valori care să vină în echipă.

Andreea Roșca: Poți vorbi de unul sau două?

Bogdan Ivănel: Unul este foarte natural: cât de centrală este ideea de serviciu public pentru noi. Faptul că înțelegem că suntem aici să servim interesele celor vulnerabili, nu interesele noastre, lucru care se răsfrânge asupra a tot ceea ce facem – de la modul în care ne uităm la banii organizației la modul în care cheltuim banii respectivi. Acesta este unul dintre celelalte principii – „frugality” l-am numit noi. Și dacă am avea toți banii lume, trebuie să facem maximum de impact cu minimum de costuri. Chiar dacă noi îi considerăm într-un sens foarte strict bani publici – chiar dacă vin de la donația unui om, a unei companii sau dintr-un fond public –, banii aceia vin cu o încredere foarte mare investită în noi și cu așteptarea unui impact. Trebuie să fim foarte atenți să creăm cât mai mult impact din banii aceia. Așa că „frugality” e unul dintre celelalte principii.

Andreea Roșca: În timp ce vorbeai despre primul, faptul că organizația aceasta este legată de binele public și de serviciul public – nu voi sunteți cei pentru care lucrează – mă întrebam dacă așa ați fost tot timpul. Dacă așa s-a construit organizația – cu această conștiință de sine, care e în planul doi cumva – sau dacă ați învățat asta pe parcurs?

Bogdan Ivănel: Eu am învățat-o cu mult înainte să încep organizația. Este modul în care am fost construit. Cred că și în familie, dar mai ales în cei 11 ani în care am trăit în afara României. Am venit cu o cultură puțin diferită din Olanda, din America, fiind instruit – în universitățile și în locurile în care am lucrat – să fiu în serviciul public. Sunt niște lucruri care mi s-au insuflat continuu, cel puțin de la 19 ani, și pe care le-am adus și eu în interior organizației. Cineva ne-a spus de curând că pentru el suntem de fapt o organizație olandeză care are mulți angajați români. Cred că o gândea mai mult ca pe o jignire, dar e foarte mult adevăr acolo. Am venit cu niște valori și cu niște moduri de a face lucrurile pe care mi-a fost greu prima oară să le implantez în echipa din România, dar pe care le-am învățat cu toții împreună.

Un alt principiu pe care noi îl avem este acela că suntem o organizație foarte orizontală, din punctul de vedere al punerii a orice sub semnul întrebării. Oricine – nu contează dacă este în echipa noastră de o zi sau de șapte ani, dacă are 23 de ani sau are 45 de ani – poate veni să mă întrebe de ce am luat decizia aceea, să vină cu idei noi. Dar în momentul în care luăm o decizie, cine ia decizia respectivă își asumă și răspunderea să o ducă la îndeplinire. E cumva o orizontalitate în modul în care luăm decizii, modul în care ajungem la decizia respectivă și, apoi, în asumarea acesteia.

Andreea Roșca: Am văzut niște abțibilduri cu Apple acolo și mi-am adus aminte că Steve Jobs avea această chestie care se numea „DRI” – directly responsibile individual. Era obsesia ca fiecare lucru să aibă un singur responsabil de la cap la coadă, nu fragmentat. Acesta era unul dintre secretele eficienței lor.

Bogdan Ivănel: Asta poate coexista cu alt principiu care este printre cele 11 ale noastre, respectiv „Question everything”. Oricine are dreptul să pună orice la îndoială, dar după aceea să-și asume răspunderea și să mergem mai departe cu o decizie.

Andreea Roșca: Mă întorc un pic la Commit Global. Poți să identifici momentul în care ați avut revelația că Code4Romania ar putea fi o organizație globală?

Bogdan Ivănel: A fost treptat. În perioada 2017-2018, eu am condus și o rețea de organizații de tehnologie civică la nivel mondial. Atunci am și organizat la București un summit foarte mare de tehnologie civică. Știam problemele pe care mișcarea le are și una dintre frustările mele majore era faptul că nu avem un sistem de coordonare la nivel global, că multe dintre probleme sunt globale, dar că noi acționăm la nivel local.

Andreea Roșca: Cum ar fi problema refugiaților, care are aceleași elemente, indiferent în ce țară.

Bogdan Ivănel: Sau poluarea, care trece granița cu vântul, cu aerul. Noi încercăm să rezolvăm problema măsurării poluării separat în Germania, separat în România, separat în America. Aveam o frustrare interioară legată de asta. Nu am reușit să fac foarte multe să rezolv problema aceasta cât am condus Code4All.

Andreea Roșca: De ce nu?

Bogdan Ivănel: Din cauza naturii acelei organizații. Era o organizație de network, în care fiecare dintre membri trebuie să strălucească și trebuie s-o facă în mod egal. În momentul în care creezi un mecanism de acțiune la nivel global, automat trebuie să iei și niște decizii – să hotărăști că un sistem e mai bun decât celălalt, soluția aceasta este o soluție mai viabilă decât altă soluție, vom interveni acolo și nu vom interveni în alt loc. Acest lucru nu se poate face într-o zonă de rețea, ci doar ca o organizație independentă.

Andreea Roșca: Fiecare vrea ca soluția lui să fie cea care este adoptată. Asta apropo de ceea ce vorbeam mai devreme, și anume că misiunea noastră pe lume nu e să ne vindem soluția, ci să facem bine.

Bogdan Ivănel: Exact. Așa că îți trebuie independență ca organizație, să îți permiți să poți lua aceste decizii care câteodată nu sunt confortabile. Apoi, noi am avut foarte multe indicii că de soluțiile noastre e nevoie și în alte părți ale lumii. De exemplu, în perioada COVID, ne-a contactat guvernul italian spunându-ne că au și ei nevoie de soluțiile pe care noi le construisem pentru România. Le-am spus că sunt open source, le pot lua și le pot reutiliza dacă au capacitatea, noi nu avem capacitatea să mergem în Italia și să lucrăm alături de ei, fiindcă suntem puțini și misiunea noastră e România – scrie și în nume. Dar momentul de cotitură pentru noi a fost, cred, când șeful UNHCR, văzând soluțiile noastre, a spus: „Mi-aș fi dorit să avem asta în Liban”. Și am realizat că nu era doar în România nevoia aceasta, era peste tot în lume.

Ne-am pus întrebarea cum ne asigurăm că sistemul acesta pe care noi l-am făcut cu foarte multă muncă în sprijinul refugiaților ucraineni poate fi folosit, tot în sprijinul refugiaților ucraineni, și în Polonia, și în Moldova, și în Bulgaria. Sau poate fi folosit în Etiopia, în Sudan, în Armenia, în Yemen, oriunde este nevoie. Obiectivul nu este să ajuți Crucea Roșie sau aceste organizații să fie mai eficiente doar în România. Ele au nevoie de aceeași eficiență oriunde intervin. Astfel că, după ce a trecut febra intervenției umanitare pentru Ucraina, undeva în martie-aprilie 2022, am spus să strângem la o masă toate celelalte organizații mari de tehnologie civică din lume – Code4Africa, CodeandoMéxico, Fundación Ciudadanía Inteligente etc. Am spus: „Nu mai putem continua așa, fiecare încercând in silos să rezolvăm aceeași problemă din nou și din nou, replicând aceleași eforturi și până la urmă creând inițiative care nu sunt sustenabile. Este nevoie de un răspuns global, pentru că crizele cu care noi ne confruntăm sunt globale, fie că ne uităm la cele umanitare, fie că ne uităm la criza de climă sau la presiunile asupra democrației oriunde în lume”. Și au fost de acord.

Andreea Roșca: Spuneai că ceea ce creați voi ca soluție poate fi folosită oriunde în lume. Aceeași soluție poate fi folosită pentru refugiații ucraineni în Polonia, în Bulgaria, în Ungaria sau în altă parte. În momentul acesta există soluții care sunt localizate? Fiecare țară și-a creat propria ei soluție? Cum funcționează acum?

Bogdan Ivănel: Majoritatea lumii nu are acces la tipul acesta de tehnologie. Pur și simplu nu are tipul acesta de tehnologie.

Andreea Roșca: Și ce se întâmplă cu refugiații din Polonia?

Bogdan Ivănel: Se face cu creionul pe hârtie. Mult mai puțin eficient, fără trasabilitate, fără utilizarea tehnologiei. Se face ca acum 10, 15, 20, 50, 100 de ani.

Andreea Roșca: Acesta este motivul pentru care ai spus, când am vorbit acum câteva zile, că România este o țară foarte sigură pentru refugiații ucraineni?

Bogdan Ivănel: Da. Dacă ne uităm doar la situația pe care o avem azi, dacă un refugiat ucrainean alege să intre în România, este mult mai în siguranță. Pentru că are toată această rețea de suport creată de infrastructura noastră digitală – de la accesul la informații vitale, la accesul la servicii medicale dacă sunt bolnavi cronici, la asistență pentru femei prin Woman’s Health Centers, la un adăpost, la trasabilitatea ajutoarelor, a transporturilor. Aceasta din urmă – ca să dau doar unul dintre exemplele vulnerabilităților extreme – îi ține mai în siguranță față de posibilitatea traficului de persoane, pentru că marea majoritate a celor care trec granița sunt femei și copii. Dacă trec granița în Polonia în momentul de față, nu au nimic din toată infrastructura aceasta care oferă o trasabilitate și eficiență organizațiilor care îi asistă.

Asta se datorează doar unui accident istoric, faptului că România a avut o organizație precum Code4Romania, care a reușit să construiască aceste sisteme. Polonia – o țară foarte similară nouă și puțin mai dezvoltată, puțin mai mare – n-a avut o organizație similară și nu are tipul acesta de infrastructură. Din păcate, febra digitalizării care a transformat total mediul de business în ultimii 20-30 de ani, care a început să transforme guvernele și intervenția guvernamentală în diferite locuri ale lumii, încă atinge foarte puțin spre deloc societatea civilă, de care noi depindem fix în aceste situații extreme de viață prin care oricare dintre noi poate să treacă.

Andreea Roșca: De ce nu?

Bogdan Ivănel: Unu la mână, pentru că nu a existat în niciun moment knowledge, know-how în cadrul acestor organizații. Nu vorbim doar de cele mici, vorbim și de cele mari – Crucea Roșie, organizații cu bugete destul de mari. Nu au în echipe oameni care să înțeleagă zona digitală și au continuat să lucreze în același mod analog, tradițional, pe care l-au avut. Mulți nici nu și-au imaginat vreodată că s-au putea altcumva. În programul oribil pe care îl au, pe care îl avem cu toții în societatea civilă, în care sacrificăm și fiecare oră din zi, fiecare bănuț pe care îl avem ca să ajutăm cât mai mulți oameni, n-au avut niciun moment în care să se oprească și să zică: „Stai așa, nu putem să facem lucrul acesta puțin mai eficient? A apărut chestia asta, tehnologia. Avem telefoane mobile, cum am putea să ne folosim de ele cât mai bine?” Bineînțeles, se folosesc și ei la nivelul de suprafață la care ne ajutăm cu toții.

Andreea Roșca: Și al doilea?

Bogdan Ivănel: Al doilea este faptul că nu există o piață.

Andreea Roșca: Adică un cumpărător. Ca să dezvolți o soluție trebuie să ai un cumpărător și nu există.

Bogdan Ivănel: Da, nu există bani. Aceste organizații, în majoritatea țărilor lumii, nu au fondurile necesare ca să stârnească vreun interes companiilor mari sau mici de tehnologie. Așa că nevoia lor poate fi acoperită doar de un alt ONG, pentru că ei nu au capacitatea să plătească pentru acea soluție.

Andreea Roșca: Asta mă duce cu gândul la ceva ce am discutat, cred că în conversația noastră anterioară. Aveai atunci un soi de supărare când vorbeai despre faptul că toată lumea – donatorii, finanțatorii – plătește pentru proiecte, dar nimeni nu plătește pentru infrastructură.

Bogdan Ivănel: Da, inclusiv asta se întâmplă. Și chiar dacă ar plăti finanțatorii pentru infrastructură, cine o construiește? Să ne uităm la Salesforce. Salesforce are o soluție fantastică, folosită de business-uri din toată lumea. Organizațiile non-guvernamentale au și ele nevoie de soluții tip Salesforce. Dar Salesforce nu este construită pentru nevoile unui ONG, și aproape nici un ONG din lume nu are fondurile necesare să plătească Salesforce sau să plătească asistență din partea Salesforce ca aceștia să customizeze soluția pentru ei. Și ONG-urile nu sunt o piață destul de mare ca Salesforce să construiască o soluție pentru acestea.

Andreea Roșca: E incredibil faptul că o organizație precum Crucea Roșie, de exemplu, – care prin vocație, și prin misiune, și prin istorie e prima care răspunde în cazul unui dezastru – e o organizație care nu are infrastructura să coordoneze răspunsul.

Bogdan Ivănel: Sau o face într-un mod foarte analog. Ei sunt o organizație cu resurse, dar nu au know-how. Chiar acum două luni am petrecut 10 zile la Geneva cu o mare parte din echipă, stând cu toată echipa Crucii Roșii, trecând prin toate sistemele lor, prin toate nevoile lor. Suntem la un punct de a semna MoU, memorandum of understanding, pentru a le oferi tipul acesta de asistență. Pentru că, din păcate, oricâte resurse ar avea, nu au pregătirea necesară să înțeleagă nevoile lor digitale. Și este foarte normal.

De aceea, viziunea noastră este că alături de Crucea Roșie – care se duce și intervine din primul moment al oricărei crize -trebuie să existe și o Cruce Roșie digitală, o organizație care intervine cu infrastructura digitală. Asta este ceea ce construim noi acum – o Cruce Roșie pentru secolul 21, care să elibereze organizația de efortul de a face niște lucruri la care nu se pricepe. Dar nu o facem din poziția cuiva care le vinde ceva, ci a unui alt ONG, a cuiva care înțelege problemele din teren la fel de bine pe cât le înțeleg ei. Cineva care lucrează cot la cot cu ei și care le oferă infrastructura pe care să poată funcționa.

Andreea Roșca: Ai spus un pic mai devreme că momentul în care într-adevăr vi s-a aprins beculețul, apropo de ce făceați voi și de cât de necesar este în altă parte din lume, a fost discuția cu UNHCR, despre faptul că ar fi vrut să aibă această soluție în Liban. Care sunt primele lucruri pe care le-ați făcut când ați conectat aceste puncte? Poate că e ceva ce e util și pentru alți oameni care se gândesc să treacă organizația la următorul nivel.

Bogdan Ivănel: În primul rând, am făcut un plan – pentru că începeam să construim o organizație care nu mai era tocmai Code4Romania, era Commit Global. Cum prezentăm, cum explicăm, mai ales unor oameni care nu înțeleg neapărat tehnologia, nevoia unei infrastructuri digitale de intervenții. Bineînțeles, UNCHR văzuseră tehnologia asta la lucru în teren, în România. Nu toată lumea o vede direct, intră și o utilizează. Vorbim de ceva care există în eter pentru mulți dintre ei.

A fost efortul nostru de a explica, după aceea a fost efortul nostru de a crea arhitectura acestei noi organizații. Vorbim de o Cruce Roșie digitală – care sunt mecanismele prin care organizația aceasta funcționează, de câți oameni are nevoie, care sunt principiile pe baza cărora activează, care sunt zonele în care intervine și care sunt zonele în care nu intervine, care sunt – pentru că vorbim de serviciul public – constrângerile și care sunt mecanismele de guvernanță astfel încât să se mențină misiunea pe termen lung. Acestea au fost celelalte lucruri la care ne-am gândit.

Timp de două luni am stat și am creat toată arhitectura acestei organizații ca să putem să răspundem oricărei întrebări. După aceea, am început să explicăm lucrurile acestea marilor finanțatori internaționali – fie că sunt guverne, fie că sunt fundații internaționale –, spunându-le că nu putem să mai lăsăm societatea civilă în urmă când vorbim de digitalizare, și să vorbim doar de digitalizarea business-ului și de digitalizarea statului. Mai avem un al treilea sector, unul de care viețile noastre depind de foarte multe ori și pe care nu putem să-l lăsăm în urmă. Avem nevoie să acționăm acum, până nu este prea târziu. Până crizele acestea nu sunt peste capul nostru de grave, să aducem o viteză de acțiune, o scară de acțiune pe care doar tehnologia o poate aduce.

Andreea Roșca: Felul în care voi lucrați în România era pe aceste trei niveluri, zone de activitate. Prima era cea în care identificați și studiați probleme, creați designul și prototipul soluției. A doua era zona de codare, unde, dacă nu mă înșel, ultima oară erau vreo 2.700 de voluntari. A treia era partea de întreținere a aplicațiilor și de folosire pe termen lung. Mi-e puțin neclar care este arhitectura pentru Commit Global.

Bogdan Ivănel: Păstrăm același model. Modelul acesta ne-a făcut cea mai eficientă organizație de tehnologie civică din lume.

Andreea Roșca: Cum măsurăm asta?

Bogdan Ivănel: Ca număr de soluții deployed, live an running și ca impact absolut al soluțiilor respective, impact măsurabil pe care îl vedem în Analytics zi de zi. Asta e partea frumoasă cu tehnologia, că lucrurile sunt foarte măsurabile. Asta m-a ținut aici cinci ani și am continuat și după aceea. Faptul că față de zona academică sau de research, în care rezultatele apar mult mai târziu și sunt necuantificabile, aici, dacă deschid telefonul, pot să văd exact câte persoane sunt în momentul acesta pe dopomoha.ro, pe ce pagini stau ele, de pe ce dispozitive au intrat etc. Avem o înțelegere a impactului foarte detaliată, pe care doar un lucru ingineresc ți-o oferă. Aspectul care ne-a diferențiat pe noi în eficiență față de alte organizații de tehnologie civică a fost prima parte, cea de cercetare și proiectare.

Andreea Roșca: De fundamentare a soluției, de fapt, că despre asta este – să fii sigur că găsești soluția la problema corectă.

Bogdan Ivănel: Lucru care a venit din istoria mea personală, din faptul că eu veneam din cercetare și din mediul academic, Olivia este user experience designer. Primii care ne-am strâns în jurul organizației eram mai puțin programatori și mai mult cercetători. Celelalte organizații au mers pe modelul: „Haideți să ne apucăm să scriem cod, chiar dacă nu înțelegem exact problema”. Asta a însemnat că Code4Romania a avut un succes al soluțiilor de peste 95%. Din aproape 50 de soluții care există acum live and running, doar două nu au funcționat așa cum ne așteptam noi să funcționeze. Asta în timp ce eșecul soluțiilor acestora de tehnologie civică în alte părți ale lumii este mult mai înalt, pentru că nu studiau problema înainte, se apucau să o rezolve fără să o studieze. Instinctul acesta rămâne în Commit Global. Cea mai importantă, pe lângă partea de construcție care e bineînțeles, esențială, este partea de mentenanță. Nu este destul să avem o infrastructură critică digitală pe care sectorul ONG din toată lumea să funcționeze. Avem nevoie de oamenii aceia care fac munca plictisitoare și la care nu se uită nimeni – să o țină în priză, să facă mentenanță, să se asigure că ea funcționează, că n-a dat nimeni site-ul jos, că el funcționează la standard.

Andreea Roșca: Asta înseamnă cumva și lărgirea ariei de recrutare? În zonele în care va exista Commit Global, vor exista voluntari din zonele acelea sau rămâne o organizație globală în care practic toată lumea contribuie la soluții pentru toată lumea?

Bogdan Ivănel: Noi de mult nu mai suntem doar o organizație de voluntari, chiar dacă chestia asta este în ADN-ul nostru. Toți am pornit ca voluntari. În primii 3 ani, de Code4Romania n-am avut bani.

Andreea Roșca: Da, dar sunt 2.700 de oameni care contribuie și voi sunteți 20.

Bogdan Ivănel: Dar avem un staff full-time. Obiectivul este să avem un staff full-time în șapte birouri în jurul lumii, la Commit Global, care să se asigure de permanența acestor soluții și de munca de zi cu zi. Comunitatea de voluntari va rămâne în jurul Code4Romania și încet-încet – nu e ceva în care să ne aruncăm cu o viteză foarte mare – vom începe o internaționalizare a comunității de voluntari, să aducem împreună comunități și din alte părți ale lumii.

Comunitatea noastră de voluntari are o valoare foarte mare, mai ales în momentele de criză. Funcționează ca un acordeon. Pentru că oricâți bani ai avea, oricâte resurse ai avea, pur și simplu nu ai timpul necesar să angajezi mai mulți oameni când ai nevoie de soluție în 48h, în 72h, altfel pierzi vieți omenești. Comunitatea de voluntari ne ajută ca într-un moment de criză să lărgim capacitatea noastră foarte mult, să putem merge pe o capacitate mult mărită timp de o săptămână-două, până reușim să aducem resurse plătite în interiorul organizației.

Așa s-a întâmplat la ambele crize, și la criza COVID, și la criza refugiaților. În primele două săptămâni, impactul voluntarilor a fost unul foarte mare. Au fost peste 400 de oameni care au lucrat zi și noapte la soluții. Lucrul acesta nu poți să-l menții pe termen lung. După două săptămâni, am avut personal full-time care a putut să înceapă să preia de la voluntari toate zonele critice ale infrastructurii.

Andreea Roșca: E o arhitectură foarte interesantă cu acest acordeon – așa cum îl numești – pentru situații de criză, care să niveleze practic presiunea în momentele acelea, până când reușesc să intre într-o soluție de termen lung. Ideea aceasta de supracapacitate, de buffer, mi se pare foarte interesantă și cred că poate fi aplicată și în alte părți.

Bogdan Ivănel: Și ei se implică mult mai mult când e o situație critică decât într-o zi oarecare de joi la prânz.

Andreea Roșca: De ce ați ales Haga pentru sediul Commit Global?

Bogdan Ivănel: Cumva nu are nicio treabă cu istoria mea personală, faptul că am trăit atât de mult și am studiat în Olanda. Deși spuneam mai devreme că am construit în Code4Romania o organizație care, ca mod de a privi lucrurile, ca mod de acțiune, este parțial românească, parțial olandeză, parțială americană, la fel cum sunt și eu. Au venit stream-uri culturale din foarte multe locuri. Poate nu întâmplător țările care au văzut prima oară valoarea în ceea ce încercam noi să facem sunt fix Olanda, America, țările cărora noi ne asemănăm ca acțiune, ca discurs, ca mod de intervenție.

Andreea Roșca: Când spui că au văzut, este pentru că tu sau voi ați început să vorbiți despre această idee de organizație globală și acolo v-ați dus sau pentru că au venit acestea către voi?

Bogdan Ivănel: Au fost ambele situații. Din luna august a anului trecut, noi am fost peste tot în lume, din America până în Franța, Norvegia, Marea Britanie, vorbind despre planurile noastre, încercând să convingem marii finanțatori, guvernele, să acționeze și să sprijine o astfel de entitate. În unele locuri am avut mai mult succes, în unele locuri am avut mai puțin. Întâmplarea este că Olanda a venit către noi puțin mai devreme decât ne-am dus noi către ei. Observaseră deja activitatea pe care am avut-o noi pentru refugiații ucraineni.

Haga își dorește să se poziționeze cât mai mult ca „The peace and justice capital of the world”, capitala justiției și păcii la nivel mondial. Au un program special în primăria din Haga, finanțat și de ministerul lor de externe, prin care încearcă să aducă organizații ale societății civile de oriunde din lume și să le convingă să se relocheze în Haga pentru a crea un ecosistem de organizații acolo care să nu fie doar tribunale. Și-au dat și ei seama acum vreo cinci-șase ani că sunt doar un oraș al instituțiilor publice internaționale și vor să fie mai mult decât atât. Când au venit către noi, nu știau de tot planul Commit Global. Le-am povestit despre planul acesta și s-a potrivit extrem de bine cu ambițiile orașului, ale țării, cu modul în care Olanda și Haga vor să se poziționeze la nivel global. Din primul moment am discutat cu ei faptul că ambiția noastră la nivelul Crucii Roșii este să construim o Cruce Roșie a secolului 21. Ca s-o putem construi, avem nevoie de sprijin din partea orașului și țării în care suntem. Fie că e România, fie că e Olanda, dacă ne gândim la Crucea Roșie, sunt aproape sinonimi ei cu Geneva și cu Elveția. Și orașul cu ei, și ei cu orașul, și țara cu ei, și ei cu țara.

Am spus că o chestiune atât de ambițioasă poate să apară numai dacă există și un sprijin, inclusiv diplomatic. Și am simțit în Olanda că avem acel sprijin. Ne-am simțit foarte bine primiți, ca acasă, poate mai bine decât acasă. După prima discuție pe care am avut-o la primăria din Haga, Olivia a spus că îi vine să plângă. Niciodată nu a vorbit cineva atât de frumos și laudativ cu no, deși noi nu făcusem nimic pentru ei, pentru Olanda, până în momentul respectiv. Era pur și simplu respectul față de munca pe care o făcusem, chiar dacă era în România.

Andreea Roșca: E foarte important, mai ales când ai în față o ambiție sau o dorință de nivel global, să ai un partener puternic, care înțelege și pe care nu mai trebuie să-l convingi.

Bogdan Ivănel: Exact. Așa că biroul nostru european este la Haga. Ecosistemul nostru de asistență umanitară și infrastructura umanitară va avea echipa la Haga, iar infrastructura civică, cea pentru societatea civilă, va avea sediul la București. Biroul cel mai mare va fi în continuare în continuare în România, la București.

Andreea Roșca: În tot procesul acesta, care a durat aproape un an de zile – ai spus că ați fost în America, în Norvegia, într-o grămadă de țări, ca să explicați nevoia de infrastructură umanitară globală – din discuțiile cu ei sunt lucruri despre care ți-ai schimbat părerea, lucruri despre care te-ai răzgândit, pe care le-ați schimbat în plan? Cum a evoluat gândirea voastră despre Commit Global în urma tuturor acestor interacțiuni?

Bogdan Ivănel: Ne-a ajutat foarte mult faptul că am stat acele două luni, vara lui 2022, și am gândit toate arhitectura. Bineînțeles că n-am gândit-o doar eu, am gândit-o alături de Dan, de Olivia, cu inputul altor organizații similare din jurul lumii. Așa că ne-am dus foarte pregătiți către către ei. Arhitectura organizației a fost foarte mult îmbrățișată. Autoritățile din Germania ne-au tot spus „It makes sense”. Asta este convingător pentru ei. Mulți s-au întrebat de ce nu au deja chestia asta. Asta este frumusețea unei idei foarte bune.

Andreea Roșca: Asta a fost și uimirea mea. Și mi-ai spus: „Poate ți se pare normal că eMag are o structură de tehnologie extraordinară în spatele livrărilor. Are logistică, stocuri, toate lucrurile”.

[00:45:21]
Bogdan Ivănel: Cum spuneam, am găsit mai multă deschidere în unele locuri, mai puțină deschidere în altele, în funcție de zona culturală în care ne-am dus. America are o tradiție mult mai mare în zona de tehnologie decât are Europa. Are o înțelegere mult mai bună. Am găsit foarte multă deschidere acolo și în multe dintre țările europene, dar în care noi ne aflăm și în poziția de a educa, de foarte multe ori, pe cei cu care discutăm – pentru că e prima oară când ei se gândesc la tehnologie din punctul acesta de vedere. În noiembrie anul trecut, una din primele noastre victorii este recunoașterea primită la Paris Peace Forum, principalul eveniment diplomatic al Franței, unde Commit Global a fost aleasă ca unul dintre cele 10 proiecte ale anului, ceea ce a însemnat un sprijin logistic din partea diplomației Franței. Și sperăm să se traducă și într-un sprijin foarte mare pentru organizație, sprijinul Olandei, sprijinul pe care îl discutăm cu multe alte țări europene și pe care îl discutăm și la Bruxelles direct. Pentru că noi o vedem și ca pe o poziționare a Europei.

Unul dintre lucrurile foarte interesante pe care mi le-a spus cineva din primăria din Haga, care mi-a rămas în minte și ne-a convins cumva să ne ancorăm foarte bine în Europa, a fost că dacă în America avem tehnologie care deservește acționarii și în restul lumii avem tehnologie care deservește regimul politic, ce ar fi ca din Europa să dăm un semnal că tehnologia ar trebui să-i deservească pe oameni? Mi-am dat seama că nu o să putem să câștigăm vreodată competiția Europa cu America din punctul de vedere al tehnologiei care servește acționarii sau din punctul de vedere al companiilor de tehnologie, nu vrem să fim să construim tehnologie care deservește regimul. Să facem ca Europa să formeze un nou model.

Andreea Roșca: La un nivel foarte personal, care sunt lucrurile pe care poate că a trebuit tu să le înveți în aceștia 8 ani ca să fii azi în situația de a putea să creezi împreună cu Olivia această organizație?

Bogdan Ivănel: În primul rând, adaptarea aceasta culturală prin care eu am trecut, pe care a avut-o și restul echipei la mine, și am avut-o și eu la restul echipei. Pentru mine, revenirea în România după 11 ani a venit cu multe șocuri culturale. 11 ani pot să nu pară mult, dar a fost fix perioada de la 19 la 30 de ani, când e perioada formativă ca individ, ca mod în care faci lucrurile. Am învățat multe dintre instinctele, unele bune, din România. De exemplu, o anumită flexibilitate. În România există o flexibilitate. Câteodată, dusă la extrem, poate fi rea, dar în doze mici poate fi foarte bună. Partea foarte românească la Code4Romania este pasiunea pusă în munca asta. N-am găsit această pasiune pentru schimbare, pentru a transforma lucrurile din jurul tău, acel „acum ori niciodată” pe care îl avem și în imn. Suntem o generație care a simțit foarte puternic chestia asta. Avem în echipă oameni de 20 de ani care spun: „Eu vreau să muncesc, să fie lucrurile altfel”. Energia asta n-o găsești în Olanda, în America, la același nivel la care o găsești în România – o frustrare față de status quo și o ambiție foarte mare de a schimba lucrurile în jur.

Andreea Roșca: E foarte interesant și foarte contraintuitiv. Dacă te uiți la discursul legat de cinismul noii generații, de faptul că n-au chef, că nu mai ai cu cine să muncești, mi se pare complet altă perspectivă. Cred că dacă oamenii cred în ceva, nu trebuie să-i mai motiveze și să-i mai impulsioneze nimeni. Și dacă găsesc contextul în care să poată face lucrurile în care cred.

Bogdan Ivănel: Sincer, la Code4Romania, vedem o generație fantastică care vine din urmă. Care are foarte mult curaj, care nu este ușor de intimidat. Noi suntem mult mai ușor de intimidat decât sunt ei. N-au nicio jenă să dea telefon la Președinție sau oriunde să discute cu oricine. Nu mai există o frică de ierarhie. Sunt niște lucruri foarte benefice pe care le văd în generația Z, care care vine în urma noastră.

Andreea Roșca: E foarte interesant. Cred că sunt multe generații Z în România, ca în orice generație. Nu e o singură generație.

Bogdan Ivănel: Un alt lucru pe care l-am învățat în anii aceștia alături de echipă a fost această agilitate de acțiune. Agilitate se folosește și ca un termen de producție la noi în tehnologie. Dar mă refer la agilitatea de a ști că nimic nu este bătut în cuie. Ca să atingi obiectivul pe care îl ai, și care pentru noi este social, folosim o grămadă de lateral thinking. Dacă ceva nu merge, mai încercăm, mai încercăm, până dăm de o soluție care merge. Nu așteptăm trei patru, șapte luni cu ceva care nu merge. Schimbăm a treia zi, a patra zi. Încercăm până reușim să trecem.

Andreea Roșca: Nu e chiar modul de gândire academică din care tu veneai, dacă mă gândesc un pic.

Bogdan Ivănel: Da, mediul m-a forțat și ne-a forțat. Și trei la mână, a avea o capacitate foarte mare de a gestiona frustrarea. Aveam un coleg care avea o expresie: „Nicio zi fără caterincă”. Nu e aproape nicio zi în care să nu se întâmple ceva dintr-o zonă care nu ne este nouă sub control, care să nu ne afecteze munca. Societatea civilă este o zonă în care ai o putere imensă de impact, ai o putere imensă să transformi viețile oamenilor înspre bine și, în același timp, ai foarte puțină putere în rest. Nu avem putere financiară, nu avem putere politică, nu avem puterea aceea clasică pe care lumea o înțelege. Asta ne face vulnerabili în foarte multe situații, mai ales într-o societate care este obișnuită cu puterea în formele ei cele mai tradiționale.

Andreea Roșca: Da. Politic, administrativ, ierarhic.

Bogdan Ivănel: Nimănui nu îi e frică de Code4Romania, ca să spun așa. Lumea are nevoie de noi.

Andreea Roșca: Cum poți transforma această vulnerabilitate într-o putere?

Bogdan Ivănel: E nevoie de foarte multă reziliență, pentru că ți se poate închide oricând o ușă-n nas. Poți fi tot timpul tratat de sus, tratat nasol, chiar de oamenii pe care vrei să-i ajuți.

Andreea Roșca: Dar puterea asta totuși, care e cumva nevăzută? Dacă mă gândesc la sistemele pe care funcționează, de la tot management-ul și viața refugiaților, până la COVID, până la ISU. E ceea ce tu numești infrastructură critică. E invizibilă, nu se gândește nimeni la ea, dar e o formă de putere, până la urmă.

Bogdan Ivănel: Cu toate astea, noi venim ca un ONG. Neavând vreo putere reală în ochii lor, încercând de fiecare dată să-i convingem să facă lucrurile acelea. Noi neavând o putere de a-i forța, o putere de a le spune: „Trebuie să faceți asta, trebuie să aplicați soluțiile acestea, trebuie să vă schimbați mecanismele”. Singura noastră putere este de a-i convinge și asta poate fi o muncă foarte frustrantă.

Andreea Roșca: Dacă asistența umanitară globală funcționează pe soluție, cod, proceduri scrise de Code4Romania sau Commit Global, nu e asta totuși o vulnerabilitae?

Bogdan Ivănel: Pentru ei?

Andreea Roșca: Nu știu. De la un moment încolo, depinzi până la urmă de o organizație care-ți furnizează infrastructura vitală pe care să funcționezi. Că ești Înaltul Comitet pentru Refugiați, că ești Crucea Roșie, că ești guvernele a patru țări din Europa sau orice altă instituție.

Bogdan Ivănel: Răspunsul simplu este faptul că tot ce facem noi este sustenabil, fiind open source. Niciunele dintre sistemele noastre nu sunt proprietary. Noi le deschidem și oricine le poate utiliza fără aprobarea noastră. Dacă organizația mâine nu se mai descurcă să-și îndeplinească misiunea, sau i s-a pierdut ADN-ul pe drum, sau nu mai este capabilă și moare mâine din lipsă de finanțare, oricine poate să vină să preia soluțiile acelea, să le ducă mai departe. Oricine poate să preia soluțiile acelea și să le reutilizeze fără să ne întrebe pe noi.

Asta a venit tot din instinctul nostru de a nu fi de neînlocuit. Cum nu trebuie să fiu nici eu și nici nicio persoană de înlocuit, nici noi ca organizație nu trebuie să fim de neînlocuit. Dacă mâine se întâmplă o magie și Code4Romania și biroul acesta dispar cu totul împreună cu toți oamenii din el, rămân niște soluții foarte bine documentate. Sunt în Github. Oricine le poate prelua și utiliza. Trebuie doar să vrea.

Andreea Roșca: Îți vin în minte una-două cărți, care ți se par valoroase, pe care tu le recitești sau care ți-au rămas în minte legate poate de realitatea căreia munca voastră i se adresează, poate să înțelegem un pic mai bine lucruri pe care nu le înțelegem din lumea din jur? Orice care îți pare relevant pentru discuția noastră.

Bogdan Ivănel: Nu știu ce să aleg. Acum sunt sub impresia a ce se întâmplă în Armenia, în Israel, apropo de realitatea pe care tehnologia noastră vrea s-o schimbe aducând trasabilitatea, aducând evidence collection etc. în zona de asistență umanitară. E o carte care pe mine m-a influențat foarte mult în cariera mea precedentă. Se numește „They would never hurt a fly”, scrisă de Slavenka Drakulić, o scriitoare croată. Cartea analizează cazurile a câtorva criminali de război din fosta Iugoslavie și demonstrează ce oameni obișnuiți erau ei de fapt. Cum poate vulnerabilitățile acestea sunt, de fapt, oriunde în jurul nostru și cum lucrul acela se putea întâmpla oriunde.

Andreea Roșca: Mă duce cu gândul la Hanna Arendt, la banalitatea răului. Îți mai vine în minte altă recomandare?

Bogdan Ivănel: O carte care ajută și în business, și în zona de scalare internațională este „The culture map”, Erin Meyer. Vorbeam și de șocurile mele culturale întorcându-mă în România, cum Code4Romania e un melanj de organizație olandezo-românească încă de la început. E o carte foarte interesantă, care ne ajută să înțelegem mai bine modul cum cultura influențează totul.

Andreea Roșca: Decodifică într-un fel semnale, comportamente, cutume din diverse culturi, în așa fel încât să nu faci gafe, să te înțelegi cu oamenii.

Bogdan Ivănel: Are o abordare asupra ierarhiei, a felului în care fiecare cultură se uită la ierarhie, la responsabilitate.

Andreea Roșca: E ceva, ca temă de gândire, ca mesaj, pentru oricine care ascultă conversația noastră? Dacă ai putea să-i pui ceva în minte și în inimă.

Bogdan Ivănel: De fapt frustrarea de la care pleacă toată construcția noastră la Commit Global și din care pleacă și Code4Romania. Suntem într-o lume a crizelor. Este foarte clar lucrul acesta. De la crizele umanitare care se multiplică, la criza democrației de peste tot în lume – care ne frânează de la a lua decizii de care avem nevoie – și la criza climei, care le îngreunează pe toate celelalte și creează o grămadă de dezastre naturale în jurul lumii. Toate acestea creează grupuri vulnerabile care se multiplică zi de zi și sunt mai aproape de noi decât ne dăm seama. Spuneam în discursul meu de la lansarea biroului de la Haga că e nevoie de infrastructura pe care noi o construim și în Armenia, și în Ucraina, și în Sudan, și în Afganistan. Și va fi nevoie de ea foarte curând, și în Olanda, și în America.

Andreea Roșca: Din motive climatice.

Bogdan Ivănel: Da. Crizele acestea sunt globale. Trebuie să începem să acționăm strategic, nu mai putem să rezolvăm doar simptome. Răspunsul nostru este această infrastructură digitală pe care o construim de 8 ani în România. O numim „o infrastructură a binelui în România”, prin care să ajutăm și instituții publice, și ONG-uri să fie mai aficiente în a ne ajuta pe noi înapoi. O infrastructură pe care am început să o construim și în jurul lumii. Avem nevoie de cât mai mulți aliați în munca asta și de cât mai mulți oameni care înțeleg că trebuie să rezolvăm cauzele și nu simptomele.

Andreea Roșca: Și cred că avem nevoie de din ce în ce mai multe conversații de genul acesta, apropo de o privire mai dincolo de interesele noastre asupra a ceea ce se întâmplă cu lumea. E și pentru mine întotdeauna un reminder bun.

Bogdan Ivănel: Da. Și să nu uităm de al treilea sector de care viețile noastre depind. Hai să n-ajungem în momentul acela în care avem nevoie de o societate civilă puternică și ea nu e acolo. Hai să investim de acum în ea.

Andreea Roșca: Mulțumesc foarte mult! Baftă! Abia aștept să văd ce fel de discuție vom avea peste doi ani. ☺

Bogdan Ivănel: Cu siguranță. Nu plec nicăieri. ☺

Andreea Roșca: Mulțumesc!

Resurse

Află mai multe informații despre Bogdan Ivănel:

De pe paginile sale de LinkedIn, Facebook, Instagram, Twitter, din descrierea de pe site-ul Commit Global sau din această prezentare realizată de Good Bureau.