Frica omoară mai multe idei decât eșecul. Am putea învăța să facem ceva cu ea?

“Ce te ține pe loc?”. Am pus această întrebare de zeci de ori în ultimii doi ani, tuturor oamenilor care vor să treacă prin programul Effectuation, care vor să înceapă un proiect nou sau să încerce ceva pe cont propriu. La prima vedere, răspunsurile sunt diferite: nu cunosc destui oameni, nu știu să vând, nu știu dacă o să iasă, nu am cercetat destul subiectul, nu știu dacă sunt destul de bun, și dacă nu e o idee bună, ce vor spune ceilalți dacă nu iese…

Chiar dacă sunt formulate diferit, am învățat, în timp, că ele vorbesc de fapt despre un singur lucru: frică. O recunosc imediat, pentru că este unul dintre cei mai statornici parteneri pe care i-am întâlnit în viață, e acolo indiferent ce vreau să fac, îmi spune că nu e momentul, că poate mâine. Că n-am bani, că să-i pierd… Mâine se transformă în luni, apoi în ani. Și nu doar pentru mine. Aud despre visuri și idei încuiate de ani de zile într-un sertar, proiecte amânate și povești care trăiesc în mintea noastră cu eticheta “mi-ar plăcea, cândva…”. (dacă, la acest punct, gândiți „bine, bine, dar mie banii îmi lipsesc”, spun de acum că nu despre bani este acest text, ci despre barierele mentale. Las banii pentru altă dată…)

Dacă două treimi dintre companiile noi mor în primul an, așa cum spun statisticile, poate că frica de eșec e cât se poate de justificată. Victimele fricii sunt, însă, mult mai numeroase, doar că nu le numără nimeni, pentru că nu stă nimeni să cerceteze câte lucruri nu au fost începute niciodată. Tot ce avem e o măsurătoare a Global Entrepreneurship Monitor din 2016, care pune România pe locul 16 din 60 de țări ca intenții antreprenoriale și pe locul 19 la teama de eșec (din motive pe care nu le cunosc, ediția din 2017 a raportului nu include România). Și un studiu recent al Metro AG care a descoperit că aproape trei sferturi dintre noi ar vrea să încerce un business pe cont propriu.

Mai avem, de asemenea, un indiciu, de data asta despre contextul cultural: România, descrisă după dimensiunile definite de Geert Hofstede, e o țară care valorizează puterea distribuită ierarhic și colectivitatea în fața individului și ai cărei cetățeni evită incertitudinea. Nu e cea mai bună alcătuire culturală pentru inițiativă.

Am vrea să încercăm, dar nu o facem. În parte din cauza condițiilor din economie. Mare parte, din cauza fricii de necunoscut și de judecata majorității.

Alcătuirea noastră, ca ființe umane, face frica perfect explicabilă. Dintre toate lucrurile de pe lume, creierul nostru tratează incertitudinea ca pe unul dintre cele mai înspăimântătoare lucruri. “Cei mai mulți oameni” scrie Jonathan Fields în Uncertainty, “experimentează incertitudinea precum o formă de suferință care trebuie eliminată prin toate mijloacele”.

Societățile definite de o cultură care evită incertitudinea – așa cum este cea în care trăim – nu tolerează comportamentul care iese din norme și ideile noi. Ceea ce face perfect inteligibilă o altă față a fricii de a începe ceva nou: teama de a fi judecați și respinși.

“Uităm” scriu David Kelley și Tom Kelley (fondatorii IDEO) în minunata lor carte Creative Confidence, “că în grădiniță eram cu toții creativi. Cu toții ne jucam, experimentam și încercam chestii ciudate, fără frică sau rușine. Frica de respingere socială este ceva ce am învățat pe măsură ce am crescut”. Am învățat atât de bine, încât tratăm un refuz sau dezaprobarea precum amenințări la adresa propriei noastre ființe. Cu siguranță nu vrem să ne expunem de bună-voie la așa ceva…

Și, apoi, mai este ceva ce creierul nostru nu tolerează: să nu aibă răspunsuri. O situație ambiguă – așa cum este orice proiect nou – activează imediat mecanismul (adesea inconștient) care ne mână să găsim un răspuns cert, pentru a elimina ambiguitatea. Oricine a lucrat luni întregi la un plan, încercând să prevadă cât mai bine viitorul, știe exact cum arată această nevoie de “closure”, profund umană.

În antreprenoriat, una dintre calitățile importante ale oamenilor care reușesc este capacitatea de a sta confortabil în prezența unei întrebări. Ideile importante încep cu întrebări – dacă elimini întrebarea, elimini posibilitatea de a crea ceva nou.

Mai în glumă, mai în serios, Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, mi-a spus la un moment că e capabil să stea cu “30 de întrebări în minte, în fiecare moment. Când găsesc un răspuns, îl recunosc imediat. Dar dacă întrebarea nu există, n-o să vezi răspunsul nici dacă dă peste tine”.

Învățăm cu toții cum să facem un plan de business, cum să controlăm un cash-flow și ce este aceea net present value, cum să măsurăm dimensiunea viitoare a unei piețe și cât înseamnă x% cotă de piață. Devenim foarte buni în încercarea de a controla viitorul și incertitudinea și, când ea nu se lasă controlată (faptul că e incrontrolabilă fiind însăși esența incertitudinii, nu-i așa?) ne trezim într-o perfectă inerție, blocați de frică.

Învățăm rareori despre dimensiunea umană a oricărei întreprinderi, despre insecuritățile, fricile, deciziile și emoțiile din care este alcătuită. În consecință, ar putea fi de la sine înțeles că antreprenorii și creatorii nu se tem, nu-i așa? Din moment ce nu vorbim despre asta, poate că nu există?

Greșit. “Cu toții ne temem că nu va ieși” spune Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill. E natural, crede Monica Cadogan, co-fondator al Vivre – “E foarte simplu să îți fie frică atunci când vezi că unii dau faliment, că altora nu le merge bine. Până la urmă, e vorba despre ce alegi, atunci când te uiți la lumea din jur”.

Până la urmă, nu e adevărat că antreprenorii nu se tem, că stăpânesc la perfecție arta de a controla incertitudinea, de a evita respingerea și abilitatea de a ști toate răspunsurile de la început. Mai degrabă – am descoperit studiindu-le de câțiva ani gândirea – învață cum să navigheze cu toate aceste lucruri în preajma lor.

Câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat:

Să conteze

Când încercăm să rezolvăm o problemă reală, de care ne pasă profund, frica e oarecum balansată de motivația de a face ceva în direcția aceea. Suntem, cum spune Marius Tudosiei, fondatorul Băcănia Veche, “mult mai preocupați de ceea ce vrem să facem decât de ceea ce spun alții sau de ce s-ar putea să nu meargă”. Acum șapte ani, când a început, dorința lui de a aduce la un loc furnizorii de mâncare bună și oamenii care voiau să mănânce lucruri bune, a fost mai importantă decât frica de ce-o să fie.

Ce nu e definit nu poate fi îmblânzit.

Pe cât îi este de greu creierului nostru primitiv să accepte incertitudinea, pe atât de greu îi este minții evoluate să rezolve probleme vagi. Teama de eșec e o astfel de situație, pentru că eșecul e altceva pentru fiecare dintre noi – dezaprobarea cuiva drag? pierdere financiară? produse nu destul de bune? În acest discurs TED există o metodă inteligentă de a defini frica, pentru a lucra apoi cu ea. Funcționează J

Victorii mici, eșecuri mici.

Adesea jucăm, în mintea noastră cel puțin, în scenarii în care mizăm totul pe o singură carte. Pe principiul “chestia asta trebuie să iasă, altfel s-a terminat”, mizele mari provoacă o frică pe măsură. De cele mai multe ori, antreprenorii experimentați sunt adepții proiectului pilot, al încercărilor și testelor pe suprafețe mici, la început. Dacă citiți povestea lui Radu Savopol, fondatorul francizei 5 To Go, veți afla că n-a început cu ideea de franciză națională. Ci cu o singură cafenea, într-un spațiu de câțiva metri pătrați.

Cardul “Out of Jail Free”.

La Monopoly, există un card care te salvează când ajungi pe căsuța cu închisoarea. Cum ar arăta echivalentul lui în realitate? Ori de câte ori creăm o imagine strictă și fixă a felului în care vor arăta lucrurile, acest plan este echivalentul închisorii. Nu mai avem nicio altă posibilitate decât să reușim exact așa cum am promis. Cardul “Out of Jail” poate avea multe forme dar, în general, permite realității să fie altfel decât am proiectat-o noi pe hârtie: datorită lui, putem reveni la o poziție anterioară, fără să ne rupem gâtul. Dacă ne-am boteza ideile cu titlul de “experiment”, în loc de “business”, am putea anunța pe toată lumea că încercăm ceva nou. Caz în care presiunea de a reuși nu mai e chiar atât de teribilă, nu?

Intenția de a învăța.

Învățăm puțin din lucrurile care funcționează, spune adesea Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender. Atâta timp cât intenția este să învățăm din experimente și lucrurile noi pe care ne încumetăm să le încercăm, și cât nu mizăm tot ce avem pe o singură carte, incertitudinea devine ceva mai puțin înfricoșătoare. O mentalitate bazată pe învățare, scrie psihologul american Carol Dweck, autorul minunatei cărți Mindset “permite oamenilor să treacă peste obstacole în cele mai dificile perioade din viața lor”. O ilustrare simplificată a teoriei de bază a ideiide mindset concentrat către învățare sau fix se află aici. Iar un test simplu, aici.

O notă personală: Am crescut într-un context în care am învățat să evit greșelile și necunoscutul. Am fost premiantă cu coroniță până în clasa a opta (nu glumesc). Am avansat foarte repede în carieră. Majoritatea vieții mele am trăit într-un context predictibil. Până când n-a mai fost predictibil. Să învăț ce să fac cu această frică de incertitudine e proiectul meu de termen lung.

Dacă simțiți că sunteți în “barca” asta, m-aș bucura să aflu ce proiect vă inspiră și ce frică vă oprește. Lucrez la o ideea de carte despre frică și sper să fiți, astfel, parte din acest proiect.

___________________

Ce să explorați mai departe:

  • Programul Effectuation, un atelier practic de două zile despre cum gândesc și iau decizii antreprenorii. Și, evident, despre frică și cum să facem ce dorim, indiferent de ea.
  • Teama de greșeală ne face fragili. Câteva gânduri despre cum am putea greși mai inteligent.
  • Lucian Butnaru, fondatorul ZebraPay, despre de ce să renunți nu e niciodată o cale înțeleaptă,deși e cea mai ușoară.

 

 

Spune-mi ce crezi

avatar
wpDiscuz