Știința spune că suntem mai mult decât suma relațiilor noastre. Deci nu suntem doar oamenii cu care ne înconjurăm, ci oamenii din jurul nostru ne pot crea potențialul sau ni-l pot limita.
Silvia este unul dintre pionierii români în studiul rețelelor – a acelor conexiuni între oameni care modelează societatea, creează culturi, fac posibilă inovația și ne pot schimba viața.
Am vorbit cu ea în noiembrie 2021 despre rețelele de putere și influență în organizații. De data aceasta, am pus pe masă o idee în care cred foarte mult și care conturează aproape tot ce facem la The Vast&The Curious: conversațiile la care participăm și oamenii lângă care stăm determină ce e posibil în lumea noastră.
E adevărat, spune Silvia: oamenii din jur creează sau zădărnicesc potențialul nostru. Comportamentele și credințele se transmit nu doar în cercul nostru apropiat, ci chiar mai departe: dacă avem aproape o persoană supraponderală, avem o probabilitate de 40% de a fi noi supraponderali. Influența cercului mai îndepărtat e 20%. Negativitatea și optimismul, încrederea și neîncrederea se transmit și ele.
Am vorbit despre puterea miraculoasă a întrebărilor de a deschide lumi, despre cum creăm realitatea în interacțiunea cu ceilalți și despre cum să folosim limbajul drept cheie de intrare în cercurile unde vrem să fim.
Silvia este doctor în științe politice, cu o specializare în Știința Rețelelor și predă la Departamentul de Filozofie și Comunicare al Universității de Vest din Timișoara.
Idei principale
- Lumea se naște în jurul nostru în funcție de conversațiile pe care le avem. Conversațiile la nivel micro se unesc sau ajung, la un moment dat, să fie unite într-o structură mai mare, atunci când deja ai impresia că în jurul tău toată lumea vorbește despre același lucru. Conversațiile în care ne aflăm definesc ceea ce-i posibil, ne definesc realitatea. E important să înțelegem că dacă vrem să schimbăm conversația, suntem într-un joc pe termen lung.
- Interacțiunile la scară mică determină fenomene emergente la scară mare. Există o transformare prin care trecem în momentul în care interacționăm one-by-one. Formăm macrostructuri de relații, de idei, de interacțiuni de diverse feluri, ce pot avea proprietăți le care nici nu ne-am gândit. Pot genera transformări, pe care le putem controla destul de puțin. Trebuie să încercăm să ne gândim la mulți pași distanță, să înțelegem care sunt intențiile pozitive de la baza fiecărei interacțiuni și totuși ce consecințe negative ar putea să aibă asupra sistemului.
- Știința spune că suntem mai mult decât suma relațiilor noastre. Nu suntem doar oamenii cu care ne înconjurăm, ci oamenii din jurul nostru și subiectele pe care le discutăm ne pot crea potențialul, ni-l pot deschide sau ni-l pot limita. De aici derivă și ideea de a ne gândi nu doar la potențialul nostru într-un anumit context social în care ne aflăm, dar la ce putem crea, atât pentru noi, cât și pentru alții.
- Atașamentul preferențial, tranzitivitatea sau gradul de clustering și tendința biologică de similaritate, de armonie psihologică sunt trei mecanisme importante care guvernează funcționarea relațiilor și rețelelor sociale, ducând la formarea de opinii, fundamentarea de opinii și deschiderea unor lumi noi.
- Atașamentul preferențial definește tendința de a ne conecta cu cei care sunt mai vizibili decât noi, au mai multe resurse decât noi sau cel puțin așa par. Facem asta pentru că ne interesează să fim și noi populari, să fim și noi influenceri, să avem acces la resurse. Și genul ăsta de interacțiune se perpetuează în foarte multe din comportamentele noastre.
- Tranzitivitatea sau gradul de clustering. Dacă suntem prieteni cu cineva, prietenii acestuia ajung să fie prieteni cu noi. Prietenul prietenului meu mi-e prieten. Este un mecanism care creează familiaritate, suport, baza pentru încredere și pentru răspândirea ideilor și crearea de noi realități.
- Similaritatea, armonia psihologică este tendința naturală de a fi cu cei asemenea nouă, de a ne conecta cu oameni foarte similari nouă în gândire, în atribute. Tindem să luăm forma, culoarea și comportamentele grupului în care ne aflăm.
- Tendința grupului este să minimizeze comportamentele și gândirea diferită a membrilor săi. Ajungem să preluăm din comportamentele grupului instinctiv, fără să ne gândim, și după o perioadă ne dăm seama că am preluat foarte mult din cultura în care existăm. Ar trebui să capitalizăm mai mult pe a ieși din bulele noastre, să interacționăm și cu alții.
- Gândirea critică nu este ceva ce ne vine extrem de natural din cauza faptului că suntem atât de orientați social, pentru că urmăm și avem încredere în ce ne spun alții și urmăm și copiem comportamentele din jurul nostru. Avem un nucleu în jurul nostru care ne influențează foarte mult. E nevoie de o educație de calitate pentru a gestiona asta.
- Întrebările au puterea de a aduce ceva nou pe lume, de a schimba, de a inova. Trebuie să avem curajul să punem întrebări, pentru că e natural să nu avem răspunsuri la toate întrebările din lume. Trebuie să creăm acele contexte în care conversațiile să curgă, să avem un safe space pentru a pune întrebări, să trecem ideile de la un om la altul, să construim pe ideile respective.
- Există conversații care deschid lumi noi, cu condiția să punem întrebări diferite. Întrebările tind să devină aceleași în grupurile strânse. Ca urmare a faptului că suntem prieteni, la un moment dat vom începe să gândim la fel, pentru că avem acces la aceleași informații, la aceleași surse, la același mod de a vedea lumea, și devenim cumva omogeni. Pierdem oportunități dacă nu apelăm și la oamenii cu care avem mai puțină interacțiune. Pentru că experiența noastră și a prietenilor noștri sunt extrem de similare. De aceea, trebuie să ne deschidem și către experiența altora, oameni care au trăit în alte medii, alte conversații, alte structuri. Ei ne vor da idei noi, ne vor da informații noi.
- Este mai puțin despre cum formulezi întrebarea și este mai mult despre curiozitatea de a formula o întrebare. Trebuie să ieșim din zona de confort, să încercăm să ne scoatem din constrângerile limitative din jurul nostru, oamenii cu care ne înconjurăm, contextul în care am crescut, cultura în care trăim. Să căutăm altceva, să putem pune întrebări diferite. Putem încerca să facem asta pe cont propriu ori putem lucra cu oameni care asta fac, asta e misiunea lor – să ne arate și altceva, să ne deschidă și alte lumi.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcriere
Andreea Roșca: Bună dimineața, Silvia, și îți mulțumesc pentru timp! E întotdeauna o bucurie să te revăd.
Silvia Fierăscu: Bună dimineața, Andreea! Mulțumesc tare mult pentru invitație! Mă bucur super mult de ocazia asta.
Andreea Roșca: Provocarea pe care ți-am trimis-o pentru această conversație mi-a venit din ideea cu care noi o să începem un nou sezon la Apollo 111, de conversații live pe scenă, respectiv că, într-un fel, conversațiile în care ne aflăm definesc ceea ce-i posibil, ne definesc realitatea, și că lumea se naște în jurul nostru în funcție de conversațiile pe care le avem. Și mi-am dat seama că, oricât de frumoasă ar fi această idee, simt nevoia s-o discut cu cineva care o studiază, care studiază lucrurile astea, în așa fel încât să înțelegem un pic și știința din spate. Deci despre asta va fi conversația noastră de astăzi.
Silvia Fierăscu: Superb subiectul. Abia aștept.
Andreea Roșca: Aș vrea să încep cu ceva ce auzim foarte des, într-o formă sau alta. ”Ești cei 5 oameni cu care petreci cel mai mult timp”, fie ”suntem atât de buni sau atât de performanți pe cât contextul în care trăim mare parte din viața noastră” sau, cum îmi place mie să spun, ”suntem oamenii cu care ne înconjurăm”. Și voiam să te întreb cum privești tu lucrul ăsta și ce ne spun datele despre asta? E adevărat, nu e adevărat? Cât de mult contează?
Silvia Fierăscu: Asta e o chestie foarte interesantă, pentru că, intuitiv, gândim așa. Simțim că suntem influențați de oamenii din jurul nostru. Educația noastră contează acasă, oamenii cu care petrecem timpul contează în cum ne formăm noi ca adulți, ca adolescenți și așa mai departe. Însă știința spune că suntem mai mult decât suma relațiilor noastre. Deci nu suntem doar oamenii cu care ne înconjurăm, ci oamenii din jurul nostru ne pot crea potențialul sau ni-l pot limita. Există, e adevărat, o filozofie, discuția asta între „a avea free will” și „a nu avea free will”, empiric vorbind contează cu siguranță puterea și perspectiva pe care o ai tu față de tine însuți/însăți, dar contează foarte mult și contextul în care te afli. Până la urmă este despre nurture mai degrabă decât despre a ne naște cu anumite abilități de a schimba lumea, de a face lucrurile într-un anumit fel. Mai degrabă suntem cizelați social, ca să spun așa, în direcția respectivă.
Andreea Roșca: E foarte interesant că ai spus că suntem mai mult decât suma oamenilor cu care ne înconjurăm. Poți să spui câteva cuvinte despre ce înseamnă asta? Ce știm din știință, poate?
Silvia Fierăscu: Cumva, toate sunt acoperite sau explicația e acoperită de știința complexității, care spune un lucru destul de simplu, dar care este foarte greu de măsurat: interacțiunile la scară mică determină fenomene emergente la scară mare. Și anume, interacțiunile dintre noi două, dintre oameni – one-on-one, pot genera la nivel macro alte tipuri de fenomene. Multe din ele au unintended consequences, adică există o transformare prin care noi trecem în momentul în care interacționăm one-by-one, modul în care se conectează lucrurile aceste interdependente, fie că vorbim despre relații între acești oameni – eu sunt prietenă cu tine, tu ești prietenă cu „x”, „x” e prieten cu „y” și așa mai departe. Formăm macrostructuri de relații, de idei, de interacțiuni de diverse feluri, iar acestea pot avea proprietăți le care nici nu ne-am gândit. Dacă, de exemplu, noi ne gândeam că altruismul se întâmplă one-on-one, putem descoperi, de fapt, că la nivel macro nu creăm contexte alturiste, creăm poate inegalități structurale sau, eu știu, tot felul de alte fenomene emergente. Și asta cred că e foarte interesant să înțelegem un pic – că nu este suficient să gândim la nivel de univers limitat, ci trebuie să încercăm să ne gândim la mulți pași distanță. De exemplu, poți să iei foarte personal chestia asta și să te gândești: în ce contexte conversaționale sunt eu acum?
Andreea Roșca: Da.
Silvia Fierăscu: Deschid conversațiile respective lumi noi, idei noi sau mă țin cumva în niște bule de gândire? E adevărat că trebuie să fii introspect și să reflectezi mult la poziția ta în lume și la ce-ți dorești tu, ca să poți să ajungi la întrebarea asta. Dar, pe de altă parte, există oameni – de exemplu, eu îmi asum rolul ăsta de educator – care atunci când știu că nu există un context în care să-ți pui întrebările astea, le pun ei pentru oameni. Și așa cred că se și naște cumva ideea asta de a ne gândi puțin mai departe – nu doar despre potențialul meu într-un anumit context social în care sunt, dar ce pot să creez eu pentru mine și pentru alții.
Andreea Roșca: Ai spus câteva lucruri care mi se par foarte interesante și poate putem să le ilustrăm cu un exemplu sau poate chiar cu experiența ta personală. Primul dintre ele este ideea asta din știința complexității, că interacțiunile micro generează fenomenele macro. Vorbește-mi puțin mai mult despre asta, pentru că mă duce cu gândul la ideea asta, care-i oarecum filozofică, și anume că dacă noi nu discutăm, dacă noi nu creăm între noi două ceva nou, atunci e foarte puțin probabil că ceva nou se va naște vreodată în lume. Că totul pleacă de la interacțiunea între doi, trei, patru, cinci oameni și se multiplică, dar trebuie să existe mai întâi ca o discuție între doi oameni sau trei sau într-un grup. Vorbește puțin mai mult despre această interacțiune micro care generează fenomenele macro. Și poate ne gândim la un exemplu – poate din viața ta.
Silvia Fierăscu: În general, ce spune știința complexității și știința rețelelor este că avem nevoie de un momentum, avem nevoie de un phase transition, ca să-i spun așa – un moment de acumulare de astfel de conversații la nivel micro, care la un moment dat se unesc sau ajung să fie unite într-o structură mai mare, atunci când deja ai impresia că în jurul tău toată lumea vorbește despre același lucru. Așa cum știi, am început noi două conversația asta, dar uite că acum, fiecare cu fiecare a tot avut conversația asta, și la un moment dat se creează această perspectivă asupra întregului spațiu conversațional cu ideile respective. Deci trebuie acest cumul de idei, nu se întâmplă peste noapte. De aia, cumva mi se pare important să înțelegem că dacă vrem să schimbăm conversația, suntem într-un joc pe termen lung. Trebuie să încercăm incremental și apoi, prin diferite procese sau activități sau idei, să încercăm să creăm contexte în care ele se pot multiplica, tocmai ca să putem ajunge la acel punct de cotitură, ca să spun așa.
Din experiența mea personală, ar fi destul de multe de discutat aici, dar mă gândeam să-ți dau un exemplu din cercetarea mea, că e cercetare empirică și e făcută la scară mare. M-am uitat, spre exemplu, la faptul că politicienii fac parte din boards of directors – consilii, forurile de decizie din organizații economice, din business-uri, din mediul de afaceri. Politicienii, fie că sunt la putere sau nu, sunt invitați în aceste comitete executive pentru a ajuta la viziune, misiune, a ghida organizația respectivă spre succes, spre ceea ce își propune să facă. Aceste interacțiuni sunt one-on-one, cum s-ar spune, adică eu te invit la mine, în biroul executiv, pentru că experiența ta este relevantă pentru ce fac eu. Cumva, intenția este una pozitivă. Ce am ajuns să descopăr, uitându-mă la toate aceste intenții pozitive la nivel micro, este că, la nivel macro, au generat o interdependență și o dependență a organizațiilor economice față de spațiul politic. A trecut ceva timp, m-am uitat la relațiile astea din 1990 până în 2006 în Ungaria, cele mai mari companii, peste 9.000-10.000 de companii din Ungaria de-a lungul timpului, cu afilierile lor politice, și au reieșit două lucruri de acolo. Pe de o parte, faptul că una din unintended consequences – consecințe neintenționate sau negândite la început – era că există această orientare către mediul economic. Ei bine, puterea politică a fost, se pare, mai puternică și a schimbat cumva regulile jocului, au început practic politicienii să se lupte pentru business-uri din economie și astfel să creeze o rețea extrem de inegală în economie. Și atunci, genul ăsta de fenomene emergente sunt câteodată greu de prezis, greu să te gândești la ele. Dar ele sunt acolo și trebuie înțelese. Trebuie să înțelegem care sunt intențiile pozitive și totuși ce consecințe negative ar putea să aibă asupra sistemului. La fel și cu exemple de genul affirmative action sau lucruri pe care încercăm să le facem în scopuri pozitive, dar care mai târziu pot genera inegalități dacă nu creăm contextele în care să evităm aceste lucruri. Știința rețelelor ne arată foarte clar că acesta este demersul în general: fiecare interacțiune la scară mică va genera în timp fenomene emergente pe care le putem controla destul de puțin, transformări.
Andreea Roșca: Dar ele pot fi în același timp și pozitive. Până la urmă, așa se nasc trendurile, așa se nasc schimbările în viața fiecăruia dintre noi, dar și în societate. Adică ele apar la margini prima oară.
Silvia Fierăscu: Da, și trebuie să înțelegi cu cine trebuie să te afiliezi mai departe. Dar ăsta iarăși e un fenomen, un mecanism în știința rețelelor, care se numește preferential attachment.
Andreea Roșca: Hai să vorbim puțin despre asta, despre ce înseamnă cu cine te afiliezi. Practic întrebarea este: în ce fel de conversații stai și cu ce fel de oameni? Nu?
Silvia Fierăscu: Da. Eu m-aș lega sau aș explica aici mai multe tipuri de fenomene, de mecanisme care se întâmplă în conversațiile sau relațiile sociale, care duc la formare de opinii, fundamentare de opinii și deschiderea unor lumi noi, de exemplu, dacă ne uităm în zona de inovație. Atașamentul preferențial este un mecanism foarte puternic descoperit în relațiile sociale, în rețelele sociale, și anume faptul că preferăm să ne atașăm sau să intrăm în contact cu persoane care sunt mai vizibile decât noi, care sunt văzute mai bine decât noi, care au mai multe resurse decât noi. Și genul ăsta de interacțiune, destul de naturală sau biologică se perpetuează în foarte multe din comportamentele noastre. De exemplu: te pun la o școală nouă, pe cine îți faci prieteni? Vom trage către oameni care simțim că sunt un pic mai ok decât noi, din mai multe puncte de vedere
Andreea Roșca: Mai populari.
Silvia Fierăscu: Exact. Până la, când îți crezi un website nou pe internet, cu cine îl conectezi, cu ce site-uri îl conectezi? Avem tendința de a ne conecta cu cei care sunt mai vizibili decât noi sau cel puțin par mai vizibili decât noi tocmai pentru că ne interesează zona de popularitate, ne interesează să fim și noi populari, să fim și noi influenceri, să avem acces la resurse, să putem valida încrederea pe care o avem față de aceste persoane și așa mai departe. Albert-László Barabási și Réka Albert au vorbit pentru prima oară despre acest mecanism în 1999, și de-atunci se tot vorbește despre el în știința complexității și în știința rețelelor. Acest fenomen, din păcate, pe lângă faptul că are intenția bună de a conserva sau de a împuternici pe cineva, ce ajunge să creeze este un mecanism de inegalitate, the Matthew effect – the rich get richer and the poor get poorer. Dacă toți mergem către cei care sunt „mai…” decât noi, acei „mai…” devin și „mai…”, este și mai multă încredere, și mai multă vizibilitate, și mai multe influență.
Andreea Roșca: Este după Matei: „și celor care au, li se va da, și celor care n-au, li se va lua”. Din Biblie.
Silvia Fierăscu: Da. Internetul e un exemplu legat de această scale free network, această structură de conversații care este monopolizată de acești hubs, de aceste persoane care devin ultrainfluente pentru că noi preferăm în permanență să ne afiliem cu ei. Problema cu acest preferat și preferential attachment este că nu prea oferă loc de a crea triunguri. Când ești într-o rețea conversațională de tip scale free, spre exemplu, ai configurații de tip hub-and-spoke, adică eu sunt conectată cu mulți oameni care, ei între ei, nu sunt conectați. De acolo vine problema aceasta, vulnerabilitatea aceasta a sistemului față de anumiți pioni cheie care controlează conversația.
Andreea Roșca: Sunt doar bidirecționale relațiile.
Silvia Fierăscu: Sunt bidirecționale, da. Și atunci limitează foarte mult audiența acelor hub-uri, pentru că informația ta vine preponderent de la acel hub, e filtrată prin hub-ul respectiv prin modul în care vede lumea. Dar influencerii – că așa îi și numim de fapt în toate mediile astea – se nasc natural, lumea merge către ei, ierarhiile astea există. Bun, deci ăsta e unul, atașamentul preferențial. Al doilea mecanism care contează foarte mult în conversațiile astea este the closure effect, tranzitivitatea sau gradul de clustering, de grupare. Ăsta e un fenomen pe care cred că o să-l recunoașteți cu toții, pentru că este unul dintre cele mai faine pe care le descoperi în conversații cu oamenii – uite, eu sunt prietenă cu tine, eu sunt prietenă cu Georgi, mai târziu tu și Georgi vă veți cunoaște și veți avea o interacțiune, veți avea o conversație și așa mai departe. Fenomenul acesta de prietenul prietenului meu mi-e prieten. Ăsta este iarăși un fenomen, un mecanism pe care îl găsim extrem de des în conversații și în relațiile interumane și care creează familiaritate, încredere, suport, lucruri pe care atașamentul preferențial nu le face la nivel de grup, le face poate la nivel de individ. Dar fenomenul ăsta de closure, nici nu știu cum să-l traduc în română…
Andreea Roșca: Apropiere, tranzitivitate. Dacă eu sunt prietenă cu tine, atunci ajung să fiu prietenă cu prietenul tău.
Silvia Fierăscu: Exact. Și atunci de ce sunt ele foarte importante? Pentru că ele sunt baza pentru a crea grupuri puternice, în care și ceea ce gândești, și ceea ce vorbești e destul de congruent.
Andreea Roșca: Și putem face lucrul ăsta? Adică este o chestie deliberată?
Silvia Fierăscu: Da, unele dintre ele sunt deliberate, altele nu. Practic știința rețelelor ne arată empiric că există pervasively – peste tot, în tot felul de contexte. Acum diferența este ce facem cu informația asta. Dacă încercăm să creăm contexte deliberate pentru astfel de relații sau ele se întâmplă spontan, datorită modului în care ne trăim viața.
Andreea Roșca: Deci ai spus așa: atașament preferențial și acest efect de tranzitivitate este baza pentru încredere și pentru, probabil, răspândirea ideilor și crearea de noi realități. Nu? Că dacă noi două vorbim acum despre ideea că trebuie să ne poziționăm în conversațiile potrivite pentru a schimba ceva, și intră un al treilea om în discuția noastră, atunci ideea începe să se răspândească. Deci mă gândesc că în felul ăsta putem să creăm noi idei și să aducem ceva nou în lume. Mai sunt alte tipologii?
Silvia Fierăscu: Aș mai spune așa: contează foarte mult, avem această tendință biologică naturală de similaritate, de armonie psihologică.
Andreea Roșca: De a fi cu cei asemenea nouă.
Silvia Fierăscu: Exact. De a ne conecta cu oameni foarte similari nouă în gândire, în atribute și așa mai departe. Avem tendința asta naturală de a o face. Nicholas Christakis și James Fowler, spre exemplu, vorbeau despre puterea homofiliei până la nivel fizic – adică faptul că trăiești sau ești prieten foarte bun cu cineva care este obez, ai, la rândul tău, șanse mai mari să fii obez. Comportamente de tip fumat, băut alcool, comportamente sexuale și așa mai departe se transmit prin relațiile sociale din care faci parte și au ca bază ideea că încercăm să intrăm într-o zonă de echilibru cognitiv, alegând să fim prieteni cu oameni care au similarități cu noi. Asta împreună cu fenomenul de tranzitivitate sunt foarte puternice pentru aceste grupuri cu identități foarte puternice. Însă ele au și o unintended consequence, și anume faptul că aceste grupuri pot deveni extrem de autistice, foarte închise, care reglementează foarte strict comportamentele oamenilor care aderă la grupul respectiv și care se închid față de alte idei noi. Și atunci rolul nostru este să jonglăm între atașamentul preferențial și crearea de structuri din astea deschise care să-ți poată aduce informații noi din diverse medii, și structurile astea închise prin care construim familiaritate și suport, susținere, încredere. E un balans interesant de explorat.
Andreea Roșca: Ce interesant! Mă gândeam înainte să vorbim la o idee pe care cred că am citit-o undeva. Cred că am plecat de la Pablo Picasso care spunea: „tot ceea ce poți să-ți imaginezi este real”. Și se leagă un pic de aceste comportamente care se transmit în grupurile în care suntem. Mă gândeam: ce înseamnă că tot ceea ce poți să-ți imaginezi este real? Și cred că una din valențele ideii este că, în momentul în care noi ne imaginăm ceva nou sau avem o dorință de a face ceva – de exemplu, dacă eu vreau să fac acest eveniment la Apollo, am în minte o idee vagă despre cam ar fi: ok, e o conversație pe scenă, avem public în sală, lucrurile se întâmplă cam așa –, dar este ceva cu o rezoluție foarte mică, adică sunt numai tușe foarte mari ale ideii. N-am vizibilitate în „cum”-uri, în detalii, în texturi, în toate acele lucruri care creează de fapt experiența. Și că unul dintre rolurile oamenilor, al rețelelor, al conversațiilor, al contextelor în care ne aflăm este să mărească rezoluția, să introducă acel detaliu fără de care ideea din mintea mea n-ar putea niciodată să fie reală exact. Și mă întreb cum vezi asta? Dacă are vreun sens ce spun?
Silvia Fierăscu: Absolut. Asta mi se pare extrem de important: să creăm aceste contexte în care conversațiile să curgă, să ai un safe space pentru a pune întrebări, să creezi un context de conversație în care lumea să se simtă psychologically safe. Să ai curajul, pentru că e natural să nu avem răspunsuri la toate întrebările din lume . Dar tu, ca om, într-un sistem de conversații, care îți dorești să înțelegi mai multe și noi să înțelegem mai multe prin faptul că participăm la conversațiile pe care tu le pui împreună, creezi practic contextul în care e ok să pui întrebări ca să afli ce nu știi și să creezi un context în care să bounce ideas, să treci ideile de la un om la altul, să construiești pe ideile respective.
Andreea Roșca: Da. Ai vorbit mai devreme despre ideea că există conversații care deschid lumi noi, cu condiția să punem întrebări diferite. Și voiam să intrăm un pic în zona asta de putere a întrebărilor și cum privești tu puterea întrebărilor de a aduce ceva nou pe lume, puterea întrebărilor de a schimba, de a inova. Ce știm, dacă știm, din această știință a rețelelor? Care-i rolul întrebărilor în toată povestea asta?
Silvia Fierăscu: Am să-ți dau aici exemplul celei mai citate lucrări științifice din sociologie, se numește „The Strength of Weak Ties”, de Mark S. Granovetter, scrisă în 1973. Autorul vorbește despre faptul că aceste întrebări sunt condiționate de contextele de interacțiune. De exemplu, vorbește despre cum să-ți găsești un job, practic, prin puterea relațiilor pe care le ai și de două tipuri de relații pe care le avem: bonding ties și bridging ties sau strong ties și weak ties – conexiuni puternice și conexiuni slabe – cu oamenii din jurul nostru. Granovetter spune că în contextul de tranzitivitate, de homofilie, cognitive balance, întrebările tind să devină aceleași în grupurile acestea strânse. Deci, ca urmare a faptului că noi suntem prietene, la un moment dat vom începe să gândim la fel, pentru că avem acces la aceleași informații, la aceleași surse, la același mod de a vedea lumea, și devenim cumva omogene.
Andreea Roșca: Prin contagiune ajungem cumva să avem aceeași înțelegere despre anumite lucruri.
Silvia Fierăscu: Exact. Și asta e ok, nu? Avem interese și țeluri comune. E super ok să avem așa ceva. Însă el spune că la un moment dat firul se rupe și pierzi oportunități dacă nu activezi sau nu apelezi la oameni din rețeaua ta slabă, oameni cu care ai mai puțină interacțiune. De ce? Pentru că experiența mea și experiența ta sunt extrem de similare, pe când noi trebuie să ne deschidem și către experiența altora, oameni care au trăit în alte medii, alte conversații, alte structuri și așa mai departe. Ei ne vor da idei noi, ne vor da informații noi. Și uite așa, încercăm să jonglăm dinamic între relațiile puternice, care ne dau stabilitate și ne dau încredere, și relațiile noi, care ne aduc idei. Sau relațiile interstițiale, care ne aduc idei noi.
Andreea Roșca: Ce sunt relațiile interstițiale?
Silvia Fierăscu: Oameni cu care te-ai întâlnit la un moment dat în viață și apoi ai cam pierdut contactul, dar care, odată ce îi reactivezi, sunt acolo în sprijinul tău. Știi, genul ăla de comportamente de care ne spuneau părinții, și anume: nu arde podurile cu alți oameni. Adică oamenii vin și pleacă din viața ta, e important să lași un loc de bună ziua. Genul ăla de relații. Și, bineînțeles, acquaintances sau, ce numim noi, amici.
Andreea Roșca: Dacă vorbim despre puterea întrebărilor, pentru mine întrebările sunt chei de acces. Nu întotdeauna știu în ce cameră am să intru, dar ele sunt cheia care îmi permite să deschid o ușă care uneori poate fi surprinzătoare, alteori nu mă duce nicăieri. Că de multe ori am pus o întrebare care nu a relevat nimic nou sau nimic interesant, sau n-a fost o întrebare chiar potrivită. Dar dacă ar fi să te gândești la tipologii de întrebări, modele de întrebări sau exemple de întrebări care ne pot scoate din această omogenitate la care te refereai când vorbeai de faptul că tindem să luăm forma, culoarea și comportamentele grupului în care ne aflăm, te poți gândi la niște tipologii de întrebări care să ne dea acces la altceva?
Silvia Fierăscu: Nu știu dacă aș ști să-ți spun chiar niște tipologii de întrebări, dar aș ști să-ți spun, mai degrabă, cum să te gândești când folosești diverse întrebări. E suficient să știm că lumea este mare și că dacă este vreo întrebare pe care ți-ai pus-o până acum, cu siguranță altcineva a pus-o înaintea ta. Și dacă te interesează răspunsul la întrebare, you just google search it, și o să vezi că, într-adevăr, ai pe Google Scholar, ai, pur și simplu, pe internet, idei care sunt cam aceleași cu ce ai gândit tu la un moment dat sau ce te interesează pe tine la un moment dat. Să înțelegi că sursele de informare sunt mai importante decât întrebarea în sine. De exemplu, îmi vine în minte un exemplu foarte personal, atunci când mă gândeam eu ce să fac, unde să dau la doctorat. Și aveam posibilitatea să aleg dintre Statele Unite sau Europa. A trebuit să fac un pic de research. Eu aveam o întrebare de cercetare și trebuia să mă gândesc unde și cu cine răspund la acea întrebare de cercetare. În primul rând, a trebuit să-mi deschid foarte mult orizonturile și să mă uit la ce posibilități există în lume. Dacă vrei să studiezi întrebarea respectivă, dacă te interesează ceva anume: cine sunt oamenii care vorbesc despre asta în afară de cei pe care îi cunosc eu? Asta înseamnă desk research. Și te duci, te documentezi despre ce există acolo, ce forme de organizare există în jurul întrebărilor, intereselor respective și ce cu cine ar trebui să stai de vorbă? Să stau de vorbă cu oameni din zona asta, cu oameni din zona asta, mă interesează organizațiile în care se face așa și se răspunde la întrebare în forma „x” sau în forma „y”. Deci, efectiv să te documentezi. În realitate, există destul de puține contexte în care noi suntem încurajați și avem posibilitatea să ne documentăm în afara sferei noastre de zi cu zi. Și aici, din punctul meu de vedere, cred că e foarte important ce facem noi – și eu, și tu, și oamenii ca noi, în general, care se duc în fața altor oameni și pun întrebări diferite sau pur și simplu vorbesc despre diversitatea care există acolo, și îi scot pe oameni din mentalitatea sau ideea pe care o au atunci, și încearcă să le deschidă un pic orizontul spre altceva. Creează acele contexte.
Andreea Roșca: Deci, dacă înțeleg bine ce spui, este mai puțin despre cum formulezi întrebarea și este mai mult despre curiozitatea de a formula o întrebare.
Silvia Fierăscu: Exact. Ca și cum – mă tot gândesc întotdeauna și la studenții mei, și în general –, te duci într-o țară nedemocratică și le spui că ar trebui să le placă democrația, dar ei nu au nicio experiență cu democrația, nici măcar nu știau că există democrație, nu știau că există o alternativă. Exact așa și în contextele noastre. Nu știi că trebuie să pui o întrebare altfel, habar nu ai, că n-ai trăit în contextul social în care să-ți pui vreodată problema că ar exista altceva față de ceva ce știi deja. Și atunci, ori pe cont propriu, încerci să te scoți din constrângerile astea limitative din jurul tău, oamenii cu care te-nconjori, contextul în care ai crescut, cultura în care trăiești. Și încerci să te rupi, intenționat, să cauți altceva, să îți dai seama, să poți să pui întrebări diferite. Ori devii, sau încurajezi, sau lucrezi cu oameni care asta fac, asta e misiunea lor – să îți arate și altceva, să-ți deschidă și altceva. Și asta se poate întâmpla nu doar în viața offline, ci și în viața online. Adică din ce grupuri de facebook faci parte, cum îți ajustezi tu propriul algoritm de feed, pe instagram, și pe twitter, și pe toate cele. Acolo se văd cel mai stringent aceste probleme legate de omogenitatea oamenilor și ideilor cu care ne înconjurăm, la nivel atât de mare încât poți să observi polarizarea între grupuri și necomunicarea între grupuri, la nivel foarte mare.
Andreea Roșca: Cred, în același timp, că această baleiere între confortul de a ști că sunt între ai mei – gândim la fel, suntem la fel, facem la fel, avem același gen de credință, de valori – și nevoia de a ieși practic, de a accesa alte noduri de rețea în care se întâmplă altceva e un lucru destul de inconfortabil. Și să păstrezi această dualitate nu e primul lucru care ne vine la îndemână. Din experiența ta sau din ce știi, din ce ai citit, din ce ai văzut, din lucrul tău cu ideile astea, cum e cel mai bine să gestionăm această dualitate – nevoia de confort care vine din grupul în care suntem și intenția de a deschide cumva uși noi?
Silvia Fierăscu: Asta e o întrebare foarte bună și foarte dificil de răspuns la ea, pentru că nu există o rețetă. Nu cred că există o rețetă. Am să-ți dau un exemplu din munca pe care îmi doresc eu să o fac acum în Timișoara și suntem în discuții să încercăm să facem așa ceva. Tot vorbim despre smart city, transformarea orașului, capitală culturală europeană, vorbim despre contexte urbane în care vrem să avem o societate civilă sustenabilă, rezilientă, care să se susțină în momente de criză și așa mai departe. Ca să poți să creezi un astfel de ecosistem, cum m-am gândit eu și cum ne-am gândit noi să facem, începi prin a spune: ok, hai întâi să înțelegem rețeaua de parteneriate, colaborări, de interacțiuni între organizații și oameni, în jurul anumitor idei. Hai să înțelegem un pic care e structura acestui ecosistem. Suntem fragmentați, e o chestie coezivă? Care sunt vulnerabilitățile unui astfel de ecosistem? De exemplu, putem descoperi că există o singură organizație sau două-trei organizații care conectează întregul sistem, diferite grupuri de organizați, de idei. Sau putem să descoperim că nu comunicăm de fapt unii cu alții așa cum ar trebui. Care sunt părțile pozitive sau the strengths of this ecosystem?
Andreea Roșca: Punctele forte
Silvia Fierăscu: Exact. Faptul că există aceste comunități, gupuri foarte puternice, cu identități foarte puternice și vizibile. Ăsta ar putea să fie și un punct forte pe care putem construi ceva mai departe. Însă mi-am dat seama că nu e suficient să studiezi lucrurile astea, să înțelegi cine sunt pionii cheie, trebuie să încerci să creezi contexte de conectare care să schimbe un pic, să facă mai rezilient ecosistemul respectiv. Și atunci, ne-am gândit la o serie de evenimente în care, bazat pe analizele pe care le facem, să conectăm diferite tipuri de oameni și să structurăm acele întâlniri de networking în jurul unor întrebări, tocmai ca ele să fie oportunități deschise de a crea idei noi, de a discuta idei similare, de a întâlni oameni noi din comunitate. Și cumva, jonglând între zona asta de cunoaștere și potențial, putem, după o rundă, două, trei, să venim cu o metodologie, o chestie care poate funcționa, poate fi replicabilă. Mă gândesc tot timpul la ce fac cei de la World Café Europe sau World Café, nu știu dacă știi despre ei. Sunt o organizație non-guvernamentală, non-profit, care merge în comunități și invită diferite tipuri de stakeholders la dialog. Ca o metodologie despre invitat, organizație și oameni la dialog, în diferite scopuri. Dacă ne dorim să facem ceva în oraș, cum facem lucrul respectiv? Așa mă gândeam și la contextul ăsta, că e greu să ai o rețetă, dar dacă ai un plan bine documentat și te gândești un pic și la the unintended consequences – ce spargi și ce creezi: spargi bisericuțele, recreezi interacțiunea dintre oameni, dar încerci să păstrezi efectul de siguranță psihologică, creezi un context safe în care oamenii respectivi să poată dialoga. Cred eu că putem aduce transformări semnificative, și pozitive, și durabile, pentru că creezi un context controlat, semicontrolat, în care singura ta misiune este să aduci ce-i mai bun din om în momentele respective.
Andreea Roșca: Care este rolul limbajului în tot acest proces de a aduce lumi diverse la un loc și de a crea o nouă realitate în conversații, mă întorc la ideea de început. Care este rolul limbajului? În sensul în care fiecare lume are limbajul ei. Știi cum e, fiecare personalizează anumite lucruri folosind anumite cuvinte. Este limbajul găștii, este limbajul academic. Adică nu ai acces în lumi dacă n-ai acces la limbaj. Există limbajul bordurilor de business care, mă rog, e un limbaj de care toată lumea râde, că e foarte formă fără fond așa. Deci care-i rolul limbajului în povestea asta?
Silvia Fierăscu: Asta e o chestie foarte interesantă și mi se pare extrem de importantă, pentru că așa cum spuneai tu, ne putem lovi de lumi diferite, limbaje diferite și atunci e foarte greu să intermediezi, pentru că, cu cât limbajul între 2 grupuri diferite nu este cumva conectat, cu atât și nivelul de valori și de idei vor rămâne aceleași, contondente, nu vom încerca să găsim un spațiu comun.
Andreea Roșca: Dar și accesul tău e complicat. Deci nu numai să intermediezi, nu numai să conectezi, dar să ai tu acces pentru tine, pentru a-ți lărgi orizontul, pentru a explora altceva.
Silvia Fierăscu: Eu, cu știința rețelelor, trebuie să recunosc că am fost privilegiată din punctul ăsta de vedere, pentru că vocabularul folosit de această disciplină interdisciplinară vine din toate disciplinele respective. Ceea ce înseamnă că eu, la final de zi, pot să citesc și din economie, și din sociologie, și din științe politice și așa mai departe, ca să înțeleg fenomenele astea toate, fără niciun fel de problemă. Da, cred cumva într-un vocabular din ăsta, nu neutru neapărat, dar deschis, care să poată să conecteze mai degrabă decât să separe grupuri diferite.
Andreea Roșca: Dar cred că, pe de altă parte, în momentul în care lucrezi cu studenții tăi, în momentul în care ai generații de anul I de exemplu, presupun că există o lume diferită acolo în care n-ai neapărat acces din prima. Și atunci întrebarea este: cum faci? Cumva încerci să înveți elementele esențiale ale vocabularului, folosești poate o lingua franca, genul acela de limbaj de conectare care e foarte uman și empatic? Spune-mi câteva cuvinte despre asta.
Silvia Fierăscu: Cu siguranța asta e, da. Sigur, e adevărat că trebuie să-ți cunoști întotdeauna audiența, dar când ai spus tu de lingua franca nu înseamnă neapărat că devin extrem de informală cu ei, însă vorbesc la un nivel foarte uman și personal. Cred că, până la urmă, ăsta e conectorul între noi toți, ca oameni. Și de aia cred că și story telling merge așa de bine. Pentru că este o tehnică care face apel la umanitatea noastră, indiferent de domeniul din care venim, indiferent cu ce ne preocupăm și cum ne ducem zilele. La final de zi suntem toți oameni, toți avem aceleași emoții, aceleași trăiri, poate aceleași idei. Mă rog, pot diferi lucrurile astea, dar ne putem înțelege. Mie mi se pare că asta e extrem de important – să te poți conecta cu omul la nivel de om.
Andreea Roșca: Și la nivel de experiență personală. Eu am constatat că, în cazul meu, asta e felul în care pot să creez o relație, că dacă n-ai relație, e foarte greu să pui orice deasupra. Pentru mine totul are la bază un fundament de relație care e întotdeauna o relație cu celălalt om – nu e o relație cu un antreprenor, nu e o relație cu un profesor. Este o comunicare, în primul și în primul rând, umană. Și ăsta e, pentru mine, drumul de acces. Este acest apel la experiențe comune, umanitate, curiozitate față de celălalt om. Dar sigur că sunt lumi în care – dacă, de exemplu, vorbim despre lumea antreprenorială –, fără să știi limbajul de capital de risc, limbajul de finanțare sau limbajul de creare de produs, care e un limbaj foarte specific, are termenii lui foarte bine definiți, probabil că nu ai acces în lumea aia. Adică cred că sunt două etape: este etapa de a te conecta cu oamenii și apoi este etapa de a deveni fluent în lumea respectivă.
Silvia Fierăscu: Da, dar cred că contează super mult și contextul în care vrei să faci chestia asta. Pentru că mă gândeam că practic oamenii care creează produs, spre exemplu, cumva aia fac ei zi de zi la lucru, într-o organizație care are procese are tot ce trebuie. Noi folosim oportunitățile astea de a crea altceva în care îi scoatem din contextul respectiv, din vocabularul respectiv și ne conectăm cu ei om-la-om. Cred că de fapt, ce am ajuns noi să facem, și asta și prin, de exemplu, ce face Doru Șupeală, să aducem în discuții, în conversații publice și la nivel mare ideea asta, că vocabularul jargonic de disciplină nu este suficient de human-centric și că trebuie să găsim un alt vocabular și alte tipuri de activități, și să creăm alte tipuri de interacțiuni, și în organizații, și în societate, care să fie mai mari și să pornească de la această relație de empatie, înțelegere. Da, cred că avem mult de luptat acolo.
Andreea Roșca: Când spui că oamenii din jur și subiectele pe care le discutăm ne creează potențialul, poți să spui câteva cuvinte despre cum pot să limiteze sau pot să deschidă potențialul? Poate ne gândim la o experiență a ta personală sau poate la studenții cu care lucrezi.
Silvia Fierăscu: Cred că la studenții cu care lucrez și în experiența mea personală, de fapt, se vede cel mai bine lucrul ăsta: calitatea educației de care dai în timpul vieții tale îți poate schimba în mod pozitiv sau negativ viața mai târziu. Misiunea mea, venind înapoi în România și lucrând în mediul universitar, este să-ncerc să-i scot pe acești copii dintr-o cultură în care li se limitează potențialul și să le arăt că există și alte modele și alte alternative pentru ei. Și, practic, sunt acel liant care efectiv te scoate din pattern-urile tale mentale și te duce către altceva, și apoi te lasă-ți alegi singur ce-ți dorești să faci și cum îți dorești să faci, care îți arată că există alte căi. Asta cred că este experiența mea personală și cu ei. Când îi văd… De exemplu, sunt tineri care nu au avut suport acasă din partea părinților sau din partea altcuiva. Au crescut într-un sătuc, într-un orășel mic, nu au alte oportunități. Venind la universitate, din start, lumea ta se deschide și către altceva și vezi că există alternative să devii și altceva, sau poți să faci și altceva. Și mulți dintre ei merg în direcția asta, alții nu. Dar până la urmă, ideea este să creezi acele contexte în care pot să o facă, pot să aleagă.
Andreea Roșca: Vreau să te mai întreb un lucru care e legat, tot așa, de potențial și de experiența mea foarte personală. Și eu pot doar să o descriu, nu pot să pun pe ea niciun fel de teorie științifică, pentru că nu știu. Dar ce am constatat eu este că, ori de câte ori încep să argumentez cu prea multă convingere în favoarea unui model sau a altuia, în favoarea unui fel în care lumea este, ăla e momentul în care simt că, indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să îmi pun sub semnul întrebării lucruri, să găsesc o cale în care să-mi să zgudui puțin aceste lucruri. Adică, ori de câte ori intru într-o zonă în care zic: vă spun eu că așa este, dați-mi voie să vă explic de ce, pentru mine e un semnal de alarmă.
Silvia Fierăscu: Exact. Foarte bine.
Andreea Roșca: Și nu știu dacă e ceva general valabil sau dacă are vreo vreo relevanță ce spun eu aici, dincolo de experiența mea, dar spune-mi tu.
Silvia Fierăscu:: Mie mi se pare foarte interesant, pentru că și eu sunt la fel. Dar să știi că eu am devenit la fel, eu nu am fost instinctiv la fel. Și cred că de aici cumva și interesul meu foarte mare în zona de educație. Pentru că gândirea critică nu cred că este ceva ce ne vine extrem de natural din cauza faptului că suntem atâta de orientați social, pentru că urmăm și avem încredere în ce ne spun alții și urmăm și copiem comportamentele din jurul nostru. Gândirea critică nu e ceva ce ne vine natural. În schimb, o educație de calitate în sensul ăsta poate să facă. La mine nu știu dacă a fost neapărat pentru că am crescut într-un sistem educațional extrem de tradițional, în care mergeai foarte multe memorare, pe lucruri de genul ăsta. Ei bine, am descoperit un alt sistem educațional în care principiul de bază era gândirea critică și care acum îmi dă voie să fac anumite lucruri într-un mod inovator sau altfel. Și asta este ce încercăm și noi acum cred. În secolul 21 nu mai putem vorbi despre educația tradițională bazată pe memorie, efectiv nu ai cum. Deci trebuie toate aceste modele regândite prin prisma întrebărilor, zic eu. Altă soluție e mai greu de găsit pentru că există așa de multă diversitate. În schimb să găsești întrebările cu sens, acolo poți să construiești.
Andreea Roșca: Mă întorc din nou la ce ai spus mai devreme – cele trei componente, dintre care atașamentul preferențial, efectul de apropiere, și de asta comportamentele se transmit. Poți să spui mai multe cuvinte despre cercetările care au arătat cum se transmite felul de a fi, comportamentul, obiceiul și chiar greutatea, tendința de de obezitate?
Silvia Fierăscu: Da. În principiu, e clar ce spun toate studiile sociologice și psihologice este că avem un nucleu în jurul nostru care ne influențează foarte mult. Începem de la părinți, prietenii foarte buni, ei sunt our strong ties, conexiunile noastre puternice, și ei ne modelează foarte mult din our world view, modul în care vedem lumea, și cu asta creștem. Acolo suntem de la începutul vieții și până aproape de final. Dar pe măsură ce creștem și interacționăm și ne mărim cumva universul de relații, ajungem să întâlnim și alți oameni care ne pot schimba un pic modul în care vedem lumea. Avem tot felul de discrepanțe cognitive și așa mai departe. E o întrebare legată și de propria persoană, cât de mult, cât de bine, cât de confortabil te simți sau ajungi să te simți în situații în care îți este pus la îndoială modul în care ai presupus și ai înțeles lumea până acum, dar este și această presiune socială sau presiune culturală de a rămâne într-o zonă de confort.
Andreea Roșca: Mi se pare fantastică ideea asta, că dacă în jurul meu sunt oameni care sunt supraponderali, oameni care fumează, oameni care beau, deci oameni care au comportamente, obiceiuri nu neapărat sănătoase, șansele ca eu să am acest comportament cresc cu 40%. Dacă ei au prieteni care au aceste comportamente în continuare șansele sunt de 20% ca eu să am acel comportament sau acel fel de a fi sau acel stil de viață. În primul rând despre asta vorbim, nu?
Silvia Fierăscu: Da. Și influența personală la nivel macro. Adică ce faci tu influențează nu numai ce face cel de lângă tine, ci și ce fac ceilalți și invers. Adică, rețelele, din păcate sau din fericire, sunt extrem de dinamice și lucrurile astea se întâmplă continuu cu absolut toți pionii. Imaginează-ți ce complexitate există acolo! Cât la sută crezi că te influențează discuția noastră de acum versus următoarea ta conversație? Dacă stai să te gândești, poate unele dintre aceste conversații pot să te ducă 80% în altă direcție sau să te ducă 5% în altă direcție. Acum, data viitoare altfel. Există extrem de mult dinamism, dar ce contează până la urmă sau ce au reușit să demonstreze cercetătorii din știința rețelelor este că suntem constant afectați de relațiile noastre apropiate extrem de mult. Ar trebui să capitalizăm mai mult pe a ieși din bulele noastre, să interacționăm și cu alți.
Andreea Roșca: Asta înseamnă că se transmit la fel și cinismul, pesimismul, optimismul, această stare de „se poate, e posibil”, dar și starea de „nu se poate, nu-i posibil”. E și asta, probabil?
Silvia Fierăscu: Da. Mi-aduc aminte și ce spunea Alin Gavreliuc într-unul din interviurile tale, despre acea minoritate de impact, minoritatea care poate să facă diferența. Ca să ajungi la contagiune cred că, mai ales la nivel de idei sau de comportamente, spre exemplu, cred că este foarte greu și-ți trebuie acel momentum, acel critical mass ca să poți să ajungi să transformi interacțiuni din astea micuțe în fenomene mari, fenomene largi și cu totul diferite față de ce te-ai gândit tu până acum. Dar cred că e important să găsești acele bule în care lucrurile se întâmplă. Mi-e greu să cred că putem generaliza, că putem crea ceva total nou fără să avem aceste implemental tryouts.
Andreea Roșca: Gândindu-mă la felul în care alegem în ce discuții intrăm și în ce discuții stăm, există probabilitatea ca, dacă eu stau prea mult timp într-o zonă în care oamenii vorbesc despre ce nu se poate și ce nu funcționează, să adopt același fel de a gândi? Și dintr-o dată lumea mea să se închidă?
Silvia Fierăscu: Absolut. De ce? Unu la mână, tendința grupului este să îți minimizeze ție comportamentele și gândirea diferită. Ajungem să preluăm din comportamentele astea la modul extrem de incremental și nici măcar nu ai timp să te gândești la ele, o faci instinctiv și ajungi, uitându-te 5 ani mai încolo, că de fapt ai preluat foarte mult din cultura în care exiști. E foarte greu să rămâi altfel într-un domeniu omogen. E foarte mult și foarte greu la nivel psihologic, pentru că ești într-o zonă de imbalance. Din ce spunea, Heider, spre exemplu, nu suntem într-o zonă de echilibru cognitiv cu oamenii cu care lucrăm, contextul în care suntem. Și atunci, ori tragi singur să te ții pe linia de plutire, ori, involuntar, ajungi să preiei din comportamente, din modul de gândire de la ceilalți. Și atunci e dificil.
Andreea Roșca: Un singur lucru vreau să te mai întreb înainte de a te întreba despre una-două recomandări de cărți. Pentru că tu ai fost pusă în foarte multe contexte cu oameni diferiți și faci încă parte din foarte multe lumi, ce știi tu, din experiența ta, că ne ajută nici să nu devenim niște paria – în sensul: sunt de peste tot și de niciunde –, dar nici să nu cădem pradă acestei tendințe a grupului de ne aplatiza, de a ne uniformiza?
Silvia Fierăscu: Asta e o întrebare foarte bună. Am învățat că nu poți singur și ai tendința de a căuta oameni care sunt similari cu tine și asta e bine pentru că-ți oferă acel confort și suport de care ai nevoie să înțelegi că nu ești nebun, singur pe lume, mai sunt alții nebuni ca tine – îmi place mie să-i numesc the change makers. Și e bine să te conectezi cu alți change makers ca să înțelegi lumea lor, ce fac ei, cu cine, în ce contexte. Vei avea aceleași tipuri de întrebări, aceleași tipuri de provocări. E minunat să stai la conversații cu ei și să dezbați cum facem lumea mai bună. Dar să încerci să creezi în jurul tău un grup de suport, un grup care poate să fie acolo pentru tine. Și tu, la rândul tău, să fii parte din grupul respectiv pentru ceilalți. Să ai întotdeauna procese și proceduri informale sau formale, în care te obligi să ieși din zona asta de confort, prin tot felul de activități, exerciții. Și să nu cazi pradă triburilor, tribalizării. Când vezi că un domeniu este extrem de închis, că nu există moduri diferite de a comunica, să nu rămâi în contextul ăla. Din nou, ca să poți să realizezi că ești în contextul ăla îți trebuie un pic de reflection sau un context în care să înțelegi că există și altceva acolo, și poate nu e cel mai potrivit context pentru tine.
Andreea Roșca: Da. Dacă te-ai gândi la o carte sau două care crezi că explică, aduc o lumină nouă, ne dau curaj să ieșim totuși din lumile noastre confortabile măcar din când în când, și cum să facem asta sau cum să înțelegem toată această dinamică, la ce cărți te-ai gândi?
Silvia Fierăscu: Nu știu să zic, îmi vin în minte doar articole științifice, seminal papers. Eu sunt așa un pic mai kiki. Aștept recomandări de la voi, că mie cred că-mi și lipsește un pic zona asta de a ieși din bula mea științifică în zona de real life.
Andreea Roșca: Am vorbit de „Connected” mai devreme un pic.
Silvia Fierăscu: Da, am vorbit de „Connected”. Așa mai sunt cărți, dar sunt toate legate de știința asta în care mă învârt eu. Pentru că așa cum îi spuneam eu ție și cu alte ocazii, pentru mine e mai mult decât o știință. Pentru mine este un mod de a vedea lumea și de a înțelege lumea. Și atunci, pentru mine toate lucrurile astea se conectează și se simt extrem de congruente. Fain este și faptul că ele de fapt sunt interdisciplinare și atunci am acces un pic și la zona de psihologie, și economie, și altele. Dar aș recomanda „Connected”.
Andreea Roșca: Despre ce e „Connected”?
Silvia Fierăscu: „Connected” este scrisă de Nicholas Christakis și James H. Fowler, cred că în 2009 sau 2011. Este despre modul în care relațiile ne afectează, de la sănătatea fizică la sănătatea mentală, la oportunități, constrângeri, cum îți efectuezi potențialul și așa mai departe. Este tot bazată pe știința rețelelor, cercetări făcute în domeniul acesta al complexității.
Andreea Roșca: Și „Linked”?
Silvia Fierăscu: „Linked”, de Albert-László Barabási, este o carte pe care o recomand tot timpul, pentru că mi se pare că, pentru cei care nu au auzit încă de știința rețelelor sau care este de fapt perspectiva asta lumii în care totul este conectat și contează cum e conectat, e o carte care te introduce în zona asta de gândire și care e extrem de interesantă din perspectiva exemplelor pe care le dă. Dar, v-aș îndrepta un pic și către zona asta de literatură științifică. Desigur poate nu va fi suficient de entertaining s-o citești. Dar dacă citești măcar printre ele, să vezi un pic cum se pune problema la nivel de a sistematiza și a înțelege în mod sistematic cum se întâmplă lucrurile astea, v-aș recomanda cu toată căldura „The Strength of Weak Ties” al lui Mark S. Granovetter, din 1973. E un articol despre cum îți găsești job-uri folosind aceste bonding and bridging ties sau the strong and the weak ties, relații puternice și relații slabe. V-aș recomanda, dacă vă interesează – acum, în zona asta de atașament preferențial sau tranzitivitate, sunt chestii un pic prea matematice ca să fie interesant pentru populație –, dar poate balance theory sau teoria echilibrului cognitiv. Asta e teorie foarte veche, din 1946, scrisă de Fritz Heider și pe care s-a construit foarte mult în literatură, dar vorbește foarte fain despre procesele acestea prin care încercăm să păstrăm un echilibru cu oamenii cu care interacționăm. Și uitându-ne un pic la zona asta, poți să înțelegi how to break some rules.
Andreea Roșca: Da. E ce vorbeam mai devreme, despre cum ne păstrăm totuși un sentiment de integritate, dar în același timp să ne și provocăm tot timpul. Mulțumesc, Silvia! Crezi că e ceva, o idee, un mesaj, un îndemn, orice cu care vrei să încheiem? Poate ceva ce n-am atins?
Silvia Fierăscu: Aș vrea poate să reiterez un pic care cred eu că este rolul nostru, al meu, al tău, al oamenilor, ca noi, în contexte de conversații. Și eu ca și tine, și ca mulți alții, probabil că am avut oameni în viața noastră cu care a fost suficient să avem o conversație astfel încât să ne schimbăm cu totul lumea. Sau să avem progresiv conversații și să avem o relație de lungă durată care efectiv ne-a dus într-o zonă mai bună a vieții noastre din multe puncte de vedere. Eu cred că noi creăm și luptăm să creăm astfel de spații. Și ca să putem face asta, din punctul meu de vedere, trebuie să reach conversation. Adică să ne poziționăm astfel încât să putem aduce oameni care altfel nu sunt conectați și să-i conectăm, să creăm aceste idei noi și apoi coeziune în jurul ideilor noi prin faptul că oamenii încep să discute lucruri similare, să deschidem lumile, să creăm spații sigure în care să punem întrebări – răspunsuri cred că puțini mai avem în ziua de astăzi la o grămadă de chestii –, dar să punem întrebări și să discutăm despre ele e un atu pe care îl avem, și să creăm aceste contexte de învățare și reflecție la propriile idei, propriile contexte, și cum descoperim mai mult.
Andreea Roșca: Da, îți mulțumesc foarte mult, Silvia! Am să zic din nou ce cred că ți-am mai spus și nu știu dacă am spus-o vreodată public, că până să te întâlnesc și să vorbim prima oară, am avut tot timpul sentimentul că e foarte ciudat, m-am simțit tot timpul trăind într-o intersecție și mi se părea că nu e ok și că nu aparțin cumva niciunde. Dar după ce am vorbit cu tine, mi-am dat seama că e chiar un privilegiu. Și uite, discuția cu tine mi-a schimbat felul în care mă uit la munca pe care o fac și la alegerile pe care le fac în viața profesională și personală. Așa că vreau să-ți mulțumesc pentru asta!
Silvia Fierăscu: Mă bucur mult să avem aceste conversații, sunt foarte valoroase.
Resurse
Informații despre Silvia Fierăscu:
Găsești pe LinkedIn, Facebook sau pe site-ul ei; pe YouTube o poți urmări într-o conferință online la care a fost invitată și într-un episod din seria nCunoscuții, creată de platforma evoCariera. Iar aici sunt câteva articole academice publicate de Silvia.
Scriitori/specialiști menționați în conversație:
Albert-László Barabási and Réka Albert – Barabási–Albert model, preferential attachment
Albert-László Barabási – Linked
Nicholas Christakis și James H. Fowler – Connected
Mark S. Granovetter – The Strength of Weak Ties
Fritz Heider – cognitive balance
Noțiuni/concepte/organizații menționate în conversație:
bonding ties/strong ties și bridging ties/weak ties
