Coralia Sulea. Cum să privești stresul pentru a-l înțelege și a-l folosi

Ce mă ajută să navighez prin aceste situații cu potențial mare de generare de stres este să știu unde mă aflu, ce fel de compromisuri am făcut, care e viziunea de ansamblu și ce resurse ale mele îmi sunt afectate.

Conversația cu Coralia a plecat de la o problemă de viață foarte reală și concretă: toate statisticile arată că nivelul nostru de stres e la maxime istorice. Precum peștii care nu știu că sunt înconjurați de apă, navigăm zilnic prin această realitate incertă care ne influențează calitatea vieții, deciziile, relațiile. Am întrebat-o pe Coralia cum poate fi interpretat și gestionat acest stres.

Între îndemnul complet nerealist al adepților psihologiei pozitive exagerate – ”orice lucru rău poate fi un fapt pozitiv” – la ideea că trebuie cu orice preț să ne ferim de stres, trebuie să existe o știință care chiar să funcționeze.

Am vorbit despre ce e, de fapt, stresul. Despre rolul determinant al mindsetului și al credințelor, dar și despre strategii și mecanisme pentru a-l folosi în favoarea noastră. Am vorbit despre stres bun și stres rău și despre legătura între stres și emoție.

Despre a învăța să discernem între ceea ce putem controla și ceea ce nu putem controla și cum să lucrăm cu fiecare dintre aceste realități. Și, evident, despre cum putem îmbrățișa provocările pentru a descoperi noi oportunități.

Coralia este doctor în psihologie organizațională și face parte din grupul de cercetare în psihologia organizațională de la Universitatea din Leuven. Coralia predă la Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul de Psihologie. Cercetarea ei e concentrată pe experiența stresului în organizații. Cel mai recent studiu a explorat felul în care pauzele scurte pot contribui la o performanță mai bună.

Idei principale

Stres, stresori și reacție la stres. Stresul e o reacție la stresori, la acele evenimente din context la care suntem expuși. Ceea ce percepem ca fiind stres e legat de felul cum interpretăm, ce spunem despre ceea ce ni se întâmplă. Este un răspuns generic, o senzație nedefinită, de agitație, care ne determină să facem ceva. Modul în care ne raportăm la ea determină răspunsul nostru la stres, unul de ordin psihologic și unul de natură fiziologică.
Stresul e informație. E important să creăm acel spațiu în care să avem posibilitatea să interpretăm informația respectivă. Întâi, trebuie să ne dăm seama ce înseamnă pentru noi un anumit eveniment, un anumit context, în ce măsură ne afectează. Ce valori sunt asociate emoțiile pe care le simțim? Trebuie să ne aducem aminte să creăm acest spațiu: nu e ceva ce facem în mod natural, ne e mult mai ușor să ne panicăm sau să ne imaginăm cele mai neplăcute consecințe. Dar, o dată ce ne dăm seama care este vulnerabilitate noastră în situația respectivă, putem defini care sunt consecințele pentru noi. Cu cât definim mai bine care e miza pentru noi, cu atât vom putea să mobilizăm resursele de care avem nevoie ca să gestionăm acel lucru.
Agilitatea și granularitatea emoțională. Stresul are o legătură importantă cu emoțiile. Agilitatea e legată de modul în care alegem să stăm cu emoțiile, să avem o grijă mai mare față de emoțiile pe care le simțim, să învățăm să le primim, să ne uităm la ele cu bunătate și cu răbdare. Granularitatea se referă la abilitatea de a defini emoțiile cât mai specific. Acest lucru este important: dacă știm să definim emoția, știm ce simțim, putem da acesteia ce are nevoie. Fiecare emoție are o nevoie specifică. O nevoie, o emoție neadresată va apărea în alte forme. Dacă o ignorăm dar rămâne o preocupare pentru noi, ne va bruia dintr-o altă direcție, din subconștient.
Setul de instrumente potrivite pentru gestionarea stresului se dezvoltă în timp. Când luăm contact cu stresul, câmpul nostru cognitiv se îngustează. Suntem concentrați pe ceea ce ni se întâmplă și, chiar dacă rezolvăm situația respectivă, pierdem foarte multe nuanțe de context. Aici ne ajută să avem strategii rulate în timp, care funcționează. Nu există soluție general valabilă, avem nevoie să explorăm și să exersăm, în timp, să vedem ceea ce funcționează pentru noi, în așa fel încât să avem un fel de repertoriu pe care să-l putem aplica într-o varietate de situații.
Să înțelegem ce putem controla și ce nu. Incertitudinea reprezintă una dintre cele mai mari provocări și o importantă sursă de stres. Ne confruntăm cu o situație nedefinită, ambiguă, care nu este delimitată în spațiu sau în timp, sau nu suntem foarte siguri de ce resurse avem nevoie pentru a gestiona situația. Ce putem face este să încercăm să aducem lucrurile cât mai în concret, să le punem pe hârtie, să le ordonăm și să găsim posibile soluții. Cu cât ne e mai clar ce depinde de noi și care-s acțiunile pe care le putem face, cu atât ne putem recăpăta cumva un sentiment de liniște, și cu atât putem să rezolvăm ce putem rezolva din situația stresantă.
Scopul nu e absența disconfortului. Scopul trebuie să fie să reușim să trecem printr-o situație problematică, cu un disconfort mai mic, nu inexistent. Să ne propunem să nu mai simțim stres deloc e un lucru nerealist, care nu e congruent cu funcționarea obișnuită a unui om.
Mindset-ul care favorizează stresul și mindset-ul care defavorizează stresul. Mindset-ul poate înfățișa aceeași realitate ca pe o provocare sau ca pe o situație copleșitoare. Ajungem să simțim stres când avem impresia că resursele noastre nu sunt suficiente să gestionăm ceea ce avem de gestionat. E important să clarificăm care sunt credințele noastre despre stres. Ce am avem tendința să facem? Ne îngrijorăm foarte tare și ne vine să fugim, să evităm stresul și stresorul cu orice preț? Sau ne gândim că suntem pe cale să avem o provocare? Poate că nu va fi cel mai ușor lucru, dar vrem să o explorăm, să vedem cum se leagă de scopurile, de valorile noastre, de ceea ce ne dorim să facem.
Un mindset favorabil stresului înseamnă să facem loc mai multor emoții pozitive, nu să le eliminăm pe cele negative. Emoțiile coexistă, putem să simțim mai multe emoții în același context. Poate să ne bucure un anumit proiect și, în același timp, să ne fie teamă că nu facem față. Cu cât acceptăm coexistența emoțiilor, cu atât suntem mai conștienți de propria realitate și putem gestiona emoțiile pe rând. Nu înseamnă că nu ne e frică, ci că nu lăsăm groaza să ne împiedice, căutăm acel lucru care să ne dea sentimentul că avem un cuvânt de spus, că putem face ceva, că putem avea controlul.
Mindset-ul referitor la stres poate fi schimbat. Putem să schimbăm capacitatea noastră de a lucra cu mediul din jur, modul în care ne raportăm la acesta și la lucrurile care vin către noi. E demonstrat experimental că mindset-urile legate de stres sau de alte aspecte pot fi modificate prin expunerea la informație. Dacă suntem expuși sau dacă alegem să ne expunem la informații relevante, care susțin o abordare centrată pe optimizarea stresului, se produce o ajustare a felului cum înțelegem stresul și cum relaționăm cu acesta, iar efectele pot fi imediate.
Nu putem transforma tot ce e negativ în ceva pozitiv. Să ne dorim să scoatem ce e mai bun dintr-o situație neplăcută nu înseamnă să nu acceptăm că e neplăcută, pentru că ne-am îndepărta de realitate într-un mod neproductiv. Faptul că alegem să o privim într-un mod în care ne dorim să găsim soluții, să vedem ce poate fi ancorat de valorile și de identitatea noastră înseamnă să ne orientăm către a optimiza stresul prin care trecem și nu către a-l pozitiva.

Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Transcriere

Andreea Roșca: Neața, Coralia! Bine te-am găsit și mulțumesc frumos că ești la Vast and Curious!

Coralia Sulea: Bună dimineața, Andreea! Mă bucur că sunt aici. Mulțumesc pentru invitație!

Andreea Roșca: Cu mare drag! Aceasta va fi o discuție despre stres, dacă există stres bun și stres rău – dacă putem să-l catalogăm așa –, și despre cum să ne raportăm și ce să facem cu el. Pentru că suntem într-un moment în care pare că a crescut foarte mult nivelul de stres, s-a acumulat în ultimii ani. Aș vrea să încep dintr-un punct puțin diferit, să vorbim despre ideea de mindset, înainte de toate. Vorbește-mi, te rog frumos, despre un studiu care mi s-a părut foarte interesant. A fost realizat în 2007, pe 84 de cameriste împărțite în două grupuri. Ce s-a întâmplat și care au fost concluziile?

Coralia Sulea: Da, e un studiu foarte interesant, realizat de Alia J Crum și Ellen J Langer, în 2007. 84 de cameriste au fost împărțite în două grupuri. Unora li s-a spus că mișcarea fizică pe care o fac, asociată muncii lor corespunde recomandărilor generale legate de sănătate. Cameristelor din celălalt grup nu li s-a spus nimic. Se considera că munca lor, deși implică mișcare, nu corespunde niciunor recomandări. La finalizarea experimentului, s-a constatat că cele care au primit această informație și au fost mai atente la faptul că munca lor – de a face curat, de a muta diferite lucruri, mișcarea pe care o fac – nu este doar muncă, nu este doar ceva pentru ceilalți, ci înseamnă că ele însele ajung să facă mișcare, ceea ce este bine pentru sănătatea lor, au avut efecte benefice pentru starea lor fizică, pentru starea lor de bine. Acest experiment „a ridicat mingea la fileu” și altor cercetători, dar în special grupului de la Stanford și al colaboratorilor de acolo, care au dus mai departe și au conturat această idee de mindset ce înseamnă practic un set de credințe, de asumpții pe care le avem despre diferite domenii din viața noastră – despre alimentație, despre stres, despre mișcare fizică – credințe pe care noi ni le formăm în timp, ca urmare a influenței familiei noastre, a educației, a diferitelor grupuri în care trăim sau în care lucrăm. Aceste credințe se formează parțial conștient, parțial inconștient, e un melanj de influențe care ne ajută sau ne influențează reacțiile pe care le avem în aceste domenii despre care discutam. Și practic, dacă e să limităm sau să ne concentrăm pe acest mindset legat de stres, atunci acesta se referă la credințele, presupunerile, asumpțiile pe care noi le avem despre stres. Și putem vorbi despre două categorii aici: un mindest care favorizează stresul și un mindset care defavorizează stresul.

Andreea Roșca: Ce mi s-a părut foarte interesant în experimentul de mai devreme a fost faptul că femeile care au crezut că toată agitația și strânsul din timpul zilei este o formă de mișcare sănătoasă chiar au slăbit, chiar și-au stabilizat tensiunea. Măsurătorile făcute după 4 săptămâni au indicat valori obiectiv mai bune cu privire la sănătatea celor din primul grup, decât a celor din cel de-al doilea grup, care n-au primit absolut niciun fel de informație. Asta apropo de credințe. Atunci când vorbim despre credințele pe care le avem, dacă mindset-ul este un set de credințe despre diverse lucruri din viața noastră – despre stres, despre risc, despre prieteni –, acestea sunt implicite sau explicite? Adică sunt lucruri pe care știm că le credem sau sunt lucruri despre care nu suntem conștienți că le credem?

Coralia Sulea: Pot fi și implicite și explicite. De asta ajută în orice demers pe care noi îl facem legat de gestionarea stresului, să ne punem această întrebare: care sunt credințele mele despre stres? Ce am eu tendința să fac când am o experiență de acest tip? Mă îngrijorez foarte tare, îmi vine să fug, vreau să investesc energie, să evit stresul și stresorul cu orice preț sau mă gândesc: ok, sunt pe cale să am o provocare, poate că nu va fi cel mai ușor lucru, dar sunt acolo ca să văd cum se leagă de scopurile mele, de valorile mele, de ce îmi doresc eu să fac. Deci ajută să clarific un pic această combinație dintre implicit și explicit, pentru că atunci când lăsăm lucrurile în zona implicită, și reacționăm mai degrabă automat în viața noastră – mai degrabă mă duc într-un mod obișnuit de a reacționa față de stres, cum ar fi să evit, de exemplu, să caut să nu mă expun sau să fug din fața lui, fără să mă gândesc de ce fac asta sau ce aș putea să fac diferit –, atunci mai degrabă consolidez un mindset care nu mă ajută să gestionez într-un mod nuanțat stresul.

Andreea Roșca: Cred că mai e ceva pe care eu l-am constatat din propria mea experiență. În momentul în care reacția mea automată este să mă feresc de anumite lucruri, ele devin din ce în ce mai amenințătoare. Adică – am să dau un exemplu foarte simplu –, dacă într-o zi în care sunt aglomerată, îmi apar încă cinci lucruri pe listă de făcut și încerc să le evit, reacția mea după 2-3 zile de evitat va fi mult mai puternică la orice lucru nou care apare decât a fost în prima zi. Adică, dacă le evit, o să-mi crească inflexibilitatea și starea negativă.

Coralia Sulea: Da, pentru că ceea ce apare ca efect cumulativ – ce a fost ieri un lucru dificil sau trei lucruri dificile, iar astăzi sunt cinci lucruri dificile și alte trei mai puțin dificile, dar, de fapt, sunt șapte, opt sau câte sunt – creează o situație în care experiența stresului devine mult mai puternică. Și ceea ce am de gestionat necesită resurse mult mai mari din partea mea, pe care uneori nu-mi dau seama dacă le am sau nu le am. Pentru că așa ajungem să simțim stres – când avem impresia, când credem că resursele noastre nu sunt suficiente să gestionăm ceea ce avem de gestionat.

Andreea Roșca: Dacă ar fi să dai o definiție, ce este stresul?

Coralia Sulea: Ne uităm încă din ’74, de la definiția lui Hans Selye, pionierul cercetărilor în domeniul stresului, care a emis o definiție ce s-a păstrat și astăzi – sigur, un pic renuanțată –, din care înțelegem că stresul este un răspuns generic, un răspuns non-specific, o senzație de agitație care te determină să faci ceva, să te miști. Dar această senzație este nedefinită, ea este generică până când ajungi s-o definești cu acel mindset de care vorbeam anterior. Și aici intervine controlul pe care noi îl avem în gestionarea stresului. Poate că ajută aici să facem o distincție între stres, stresori și reacție la stres. Această experiență a stresului, non-specifică, de care vorbeam mai înainte, o avem ca o reacție la ceva care se numește stresor. Acesta poate să fie un deadline foarte strâns, un conflict, incertitudine, o discuție neplăcută cu cineva. Lista e foarte lungă, sunt convinsă că fiecare dintre noi putem completa. Aceștia sunt stresorii – acele evenimente din context, la care noi suntem expuși. Atunci apare această experiență a stresului, când spunem că simțim stres. E această reacție non-specifică, care în funcție de modul în care ne raportăm la ea determină un răspuns al nostru la stres, un răspuns de ordin psihologic și unul de natură fiziologică.

Andreea Roșca: Ce înțeleg eu din ce spui tu – și vreau să văd dac-am înțeles bine – este că nouă ni se întâmplă tot timpul lucruri, adică prin simplul fapt de a trăi ni se întâmplă lucruri. De exemplu, azi dimineață am constatat că aveam un deadline care n-a fost respectat; mai încolo probabil că o să mi se întâmple c-am să dau de trafic în oraș. Deci, simplul fapt de a trăi înseamnă că ni se întâmplă lucruri. Și ceea ce percepem ca fiind stres e, de fapt, legat de cum interpretăm – ce spunem despre ceea ce ni se întâmplă.

Coralia Sulea: Da, modul în care percepi, modul în care te raportezi, modul în care interpretezi ceea ce se întâmplă. Sigur, una este situația în care vorbim despre evenimente majore, neplăcute, din viața noastră – pierderi, accidente –, lucruri în care nuanțele nu sunt multe. E destul de clar pentru mulți dintre noi în ce direcție mergem și e nevoie de ceva efort să găsim lucruri bune în acele experiențe, nu vin așa din prima, cum poate apar în situațiile în care primesc un proiect dificil. În acest caz, poate că intru într-o stare de agitație, simt anxietate sau simt teamă, dar, în același timp, pot să simt și bucurie că sunt percepută ca fiind capabilă să primesc ceva atât de complicat și nuanțat, și poate că asta înseamnă o promovare în carieră. Aici, nuanțele sunt ceva mai ușor de făcut.

Andreea Roșca: Spui că stresul e informație și că e important să creăm acel spațiu în care să avem posibilitatea să interpretăm informația respectivă. Vorbește, te rog frumos, un pic mai mult despre ideea asta, că stresul este informație – ce ne transmite și despre ce spațiu vorbești?

Coralia Sulea: Și stresul, și emoțiile asociate cu acesta. Pentru că stresul are o legătură importantă cu emoțiile – simțim teamă, simțim agitație, simțim, poate, furie uneori –, e o paletă emoțională diversă. Simțim bucurie uneori, pentru că și evenimentele care ne declanșează bucurie vin cu stres la pachet. Și când trăim o promovare, sau o nuntă, sau chiar o zi de naștere, putem să avem un stres ca și în evenimentele negative. Și cum spuneam înainte, fiind această experiență mai puțin definită, într-un prim moment, avem nevoie să ne dăm seama ce înseamnă pentru noi – în ce măsură ne afectează, de exemplu, un anumit eveniment, o anumită expunere, un anumit context, sau feedback al unui coleg, sau faptul că cineva nu a respectat deadline-ul într-un proiect pe care noi trebuie să îl finalizăm și de a cărui completare depinde finalizarea acestuia. Avem nevoie de acel spațiu, pe de o parte, pentru a calibra cât mai bine stresul – pentru a-mi da seama în legătură cu ce valori sunt asociate emoțiile acestea pe care le simt, ce valoare îmi este mie afectată, dacă vorbim de zona profesională: profesionalismul meu, sau valoarea mea de a face lucrurile la timp, sau valoarea mea de a face lucrurile bine? Și odată ce îmi dau seama care este zona mea vulnerabilă, pot să încep să determin ce mă poate ajuta în această situație, în care pot să-mi definesc un pic pericolul, pot să definesc ce consecințe sunt pentru mine: consecințe financiare, consecințe relaționale – e posibil ca relația cu anumite persoane să se redefinească sau e posibil să pierd niște bani pentru că nu depun un proiect la timp? Cu cât definesc mai bine care e miza pentru mine, cu atât voi putea să mobilizez resursele de care am nevoie ca să gestionez acel lucru. Pentru că uneori sărim peste etapa în care ne acordăm spațiu și în care ne uităm care este de fapt problema, cât de gravă este situația, și ne ducem direct în panică, în catastrofizare. Ori dacă ne acordăm acest spațiu – pe care trebuie să ne aducem aminte să-l luăm, nu e ceva ce facem în mod natural, ne e mult mai ușor să ne ducem într-o zonă în care ne panicăm sau în care ne imaginăm cele mai neplăcute consecințe –, dar aducându-ne aminte de opțiunea aceasta, fiindcă putem să spunem că e și o strategie, putem să calibrăm și să vedem: chiar așa este? Chiar așa spune regulamentul sau chiar așa se întâmplă în realitate în organizația noastră dacă n-am respectat termenul? Au fost astfel de consecințe? Și atunci să ne dăm voie să punem informațiile într-un fel care ne aduce mai aproape de realitate și de consecințele reale.

Andreea Roșca: Mă face să mă gândesc la un principiu pe care cred că l-am întâlnit prima oară la Victor Frankl, care spunea că „între stimuli și reacție este totdeauna un spațiu – în spațiul acela este libertatea noastră.”

Coralia Sulea: Da. Scott Barry Kaufman spune că nu e al lui Frankl, ci al lui Rogers, dacă-mi amintesc bine, dar s-a preluat partea asta cu Victor Frankl destul mult. Ideea rămâne însă valabilă – acest spațiu pe care eu am nevoie să mi-l dau. Nu sunt invitată mereu de către celălalt sau de către context să reflectez și am nevoie să mă obișnuiesc să fac acest lucru pentru a-mi calibra nu doar definirea stresorilor cu care mă întâlnesc, ci opțiunile pe care le am cu privire la reacție. Pentru că reacțiile la stres sunt utile când ele se întâmplă în timp real, de cele mai multe ori. Când sunt într-o ședință, când sunt în fața unor oameni, când țin o prezentare sau când fac diferite lucruri pe care le am de făcut la serviciu sau în diferite contexte. Stresul apare cu câteva minute înainte să intru într-o înregistrare live, sau într-o ședință, sau când intru în amfiteatru să am un curs în fața studenților. Ele mă ajută foarte mult. Sigur, bunele practici pe care le facem sau pe care ar fi bine să le facem acasă, care țin de grija față de propriul corp – o alimentație bună, un somn bun, mișcare –, acestea sunt lucruri nenegociabile și sunt demonstrate de foarte multe studii. Fiecare dintre noi le știm și le aplicăm, poate mai greu sau mai puțin constant, dar ele sunt extraordinar de importante pentru sănătatea noastră fizică și psihică, și e bine să le avem în fundal și să le practicăm. Și, în același timp, avem nevoie să vedem și să exersăm ce ne ajută în timp real. De exemplu, mă ajută să fac niște exerciții de respirație. Aici sunt mai multe variații pe această temă, dar, în general, când expirația e mai lungă decât inspirația, sistemul nostru nervos și corpul nostru intră într-o stare de relaxare.

Andreea Roșca: Vreau să vorbim despre această zonă de management, de gestionare a situațiilor, dar înainte de asta, pentru că ai vorbit despre emoții și despre nevoia de a fi atenți la ce anume ne provoacă, la evenimentele prin care trecem în fiecare zi – mai bune, mai rele, mai grave, mai puțin grave –, vorbește puțin, te rog frumos, despre ideea de agilitate și granularitate emoțională.

Coralia Sulea: Acestea sunt concepte promovate și de Susan David, și de Lisa Feldman Barrett, specialiste recunoscute în zona aceasta a studiilor legate de emoții, în special Lisa Feldman Barrett. Susan David a contribuit foarte mult la popularizarea și la explicarea acestor strategii emoționale pe care le aminteai: agilitate și granularitate. Agilitatea e un concept mai mare sau un ansamblu de strategii care se referă la modul în care alegi să stai cu emoțiile, alegi să ai o grijă mai mare față de emoțiile pe care le simți, să înveți să le primești, să te uiți la ele cu bunătate, și cu răbdare, și curiozitate. Aceasta ar fi poziția mentală, dacă vrei, pe care o presupune agilitatea emoțională. Granularitatea se referă la abilitatea de a defini emoțiile cât mai specific. De ce e important acest lucru? Pentru că dacă știu să definesc emoția, știu cât de bine pot eu ce simt, înseamnă că pot să dau emoției mele ce are nevoie. Pentru că fiecare emoție are o nevoie specifică. Dacă eu simt tristețe, am nevoie de grijă, am nevoie să simt că cineva are grijă de mine sau că eu însămi am grijă de mine. Dacă simt furie, înseamnă că percep că ceva, o situație, că cineva mi-a încălcat niște drepturi, că s-a întâmplat ceva nedrept pentru mine. Așa cum dacă simt frică, dacă simt teamă, înseamnă că percep o amenințare, un anumit pericol. Voiam să atrag atenția și asupra modului în care am formulat aceste expresii legate de emoții. Am spus „simt teamă”, „simt furie”, și nu am spus „sunt furioasă”. Pentru că și această verbalizare a emoțiilor are legătură cu a crea spațiu între mine și emoții. Eu nu sunt una cu emoția, nu sunt eu, toată, o furie. Ci, în acest moment, simt furie. În acest moment, am o emoție care se numește teamă. Și, când simt furie, revenind la această idee de granularitate, am nevoie să îmi dau seama că furia are mai multe nuanțe. Poate sunt semne că sunt iritată, sâcâită sau că sunt mânioasă, extrem de furioasă. Și atunci, plasând lucrurile pe o axă în care mă uit și la intensitate, pot să îmi dau seama mai bine ce acțiuni am de făcut. Când un coleg mă întrerupe într-o ședință, poate în mod repetat, dacă eu simt iritare, înseamnă că simt furie pentru că nu pot să-mi duc ideea la capăt și e o emoție pe care o pot gestiona mult mai ușor, e o emoție de intensitate scăzută. Iritarea e legată de faptul că poate, într-adevăr, îmi va lua mai mult timp să îmi duc ideea până la capăt, însă pot să înțeleg că e un coleg care face acest lucru pentru că nu știe exact cum să se exprime în ședință. Însă dacă simt furie de intensitate mai mare, acest lucru e posibil să însemne că eu percep acele întreruperi ca fiind niște încercări deliberate de a mă bloca în a exprima ceea ce este important pentru mine și a-mi aduce contribuția. Deci percepția mea asupra nedreptății s-ar putea să fie mult mai mare și am nevoie să o gestionez în consecință. Am nevoie, de exemplu, când îmi dau seama de intensitatea emoției, să nu deschid gura imediat. Am nevoie să stau un pic, să diminuez intensitatea și apoi să exprim ceea ce am de făcut. Pe când atunci când simt iritare, e o emoție care s-ar putea să nu mă influențeze atât de tare, s-ar putea să n-am nevoie de atâta spațiu și de procesare. Ideea este că dacă îmi dau seama – și vreau să îmi dau seama, că astea nu sunt lucruri care apar automat, nu ne apare o pancartă cu: „Eu sunt iritare.”, „Eu sunt mânie.” –, am nevoie să mă uit un pic la aceste lucruri. Dacă le definesc bine, atunci și reacțiile mele au mai mari șanse să fie adaptative. Iar asta înseamnă să fie protective pentru mine, să nu mă expun într-un mod care nu e ok pentru mine, pentru exprimarea emoțiilor într-un context, și să îmi urmăresc scopul pe care îl am într-o anumită întâlnire, într-o anumită discuție, într-o anumită relație. Interesul meu e ca emoțiile să mă ajute să mă adaptez contextului și să-mi ating un scop urmărit.

Andreea Roșca: Aș vrea să vorbim puțin despre lucrurile pe care le putem controla și lucrurile pe care nu le putem controla. Dacă ne uităm în toate măsurătorile despre starea noastră de bine – și aici vorbesc despre Europa, vorbesc despre România, vorbesc despre noi, oamenii, în general –, peste tot, stresul este la un nivel de maximă istorică. Cumva pare că e nu numai din ce în ce mai intens, dar și din ce în ce mai răspândit. Adică e ca peștele care trăiește în apă – cumva asta este apa în care trăim cu toții. Și tu vorbești despre două lucruri aici. Primul dintre ele este că trebuie să ne dăm seama ce putem controla și ce nu, apropo de instrumentele pe care le putem folosi. Iar al doilea lucru, că există situații în care starea asta de stres nu e neapărat un lucru rău. Și aici, dacă mă gândesc, de exemplu, la antreprenorii cu care eu lucrez de atâția ani și a căror mentalitate am investigat-o, aud de multe ori de la ei că toate aceste probleme prin care trecem ca societate, ca business, ca oameni, ca angajați, uneori pentru ei sunt binevenite, îi energizează – ceea ce pentru mine e greu de dus pe ei îi energizează. Deci aceste două paliere: ideea de control și ideea de „e bun sau nu e bun”.

Coralia Sulea: Da, o să încerc să răspund la aceste provocări începând cu partea de incertitudine, care reprezintă una dintre cele mai mari provocări pe care le avem. Atunci când ne confruntăm cu o situație nedefinită, ambiguă, care nu este delimitată în spațiu sau în timp, sau nu suntem foarte siguri de ce resurse avem nevoie pentru a gestiona stresorul respectiv, pe care nu-l putem obiectiva, nu-l putem pune în ceva specific, aceste situații sunt cele mai nuanțate, dacă vrei. Și atunci, poate că în această situație ne ajută ceea ce discutam mai devreme, modul în care ne raportăm cognitiv la această incertitudine, modul în care alegem anumite tipuri de informație, de exemplu, pe care să le procesăm. Dacă vorbim de o anumită incertitudine socială sau economică, sau ceva ce se întâmplă la un nivel general – mai ales dacă este mediat de alte surse de informație, nu sunt lucruri pe care noi le percepem în mod direct.

Andreea Roșca: La modul foarte concret, de aici poți să vezi această creștere a stării de stres generale. De ce? Pentru că avem acest război în Europa, avem iminența unei recesiuni economice, avem inflație, avem incertitudine legată de job-uri, de salarii, de dobânzile la bancă. Deci cumva, asta e genul de incertitudine despre care vorbești, care e mai generală.

Coralia Sulea: Da, e generală și mai puțin predictibilă. Nu știm exact ce se întâmplă peste o lună, peste un an, de asta este și greu să ne facem anumite planuri. De asemenea, dacă le luăm pe toate deodată, și partea economică, și partea de securitate, e destul de greu să procesăm cognitiv așa o cantitate de provocări sau de informație, de incertitudine. Și atunci, poate că e util, pe de o parte, să alegem lucrurile care sunt cele mai importante pentru noi și pe care le putem controla. Vorbeai de rate la bancă – poate că mă ajută să vorbesc cu un consultant bancar, să văd o posibilă refinanțare, sau să văd ce înseamnă pentru mine să câștig mai mulți bani, sau să fac o simulare și să văd ce lucruri concrete pot să fac în eventualitatea în care crește ROBOR-ul, rata. Pot să aduc lucrurile mai în concret și să găsesc posibile soluții, posibile variante. Asta înseamnă să mă duc către o strategie centrată pe acțiune. Iau ceva nedefinit, ceva economic care mă duce în panică și caut să îl obiectivez foarte specific – să văd ce se poate, care sunt riscurile, care sunt posibilitățile pe care le am, ce resurse am. Pot să economisesc mai bine? Pot să fac cumpărăturile într-un mod mai atent? Pot să consum mai puțină căldură? Ce pot să fac? Ok, acum n-o să închid și căldura, o să mănânc și mai puțin și nici nu o să mai ies în oraș. N-o să reduc lucrurile în felul acesta, dar punându-mi-le pe hârtie, ordonându-mi opțiunile pentru o situație care îmi creează anxietate, pot să-mi construiesc o strategie și pot să văd ce opțiuni sunt bune pentru mine, să mă simt safe.

Andreea Roșca: Să înțeleg că, cu cât ne e mai clar ce depinde de noi și care-s acțiunile pe care le putem face, cu atât ne putem recăpăta cumva un sentiment de liniște, și cu atât putem să rezolvăm ce putem rezolva din stres?

Coralia Sulea: Da. Ajută resursele personale pe care le avem, consolidarea controlului, optimismul, autoeficacitatea – atunci când simțim că ne ies lucrurile și că putem să facem față adversităților, lucrurilor care nu sunt tocmai bune pentru noi. Când am credința aceasta – și dacă nu o am, mi-o consolidez – că voi face față și că am avut și în trecut reușite, am reușit să trec peste lucruri foarte dificile și s-ar putea să trec și acum, chiar dacă este foarte greu, cu cât îmi cresc această paletă de resurse personale, cu atât șansele sunt mai mari să găsesc opțiuni de gestionare a stresului. Relația nu e întotdeauna foarte liniară – dacă sunt optimist, nu mai simt stres sau dacă am un optimist scăzut, stresul e scăzut, nu-l mai văd sau chiar dispare. Din păcate, când vorbim de stres, lucrurile sunt nuanțate și complexe. Însă, ca să răspund concret la întrebarea ta, dacă reușesc să obțin informații relevante pentru mine, să îmi văd experiențele mele trecute și alte resurse personale pe care eu le am, atuuri pe care le am, experiențe trecute în care am reușit, resursele relaționale, informații pe care le pot obține, atunci pot să găsesc opțiuni mai bune pentru mine în diferite situații stresante.

Andreea Roșca: Deci, dacă înțeleg bine ce spui, ne întoarcem la ideea din filosofia stoică, care spune: „controlează ceea ce poți controla și învață să faci diferența între asta și ceea ce nu poți controla”.

Coralia Sulea: Da, ajută această abordare. Așa cum și în situațiile de incertitudine din zona socială, zona economică – în care nu pot să pun pe hârtie așa cum îmi pun împrumutul de la bancă, să fac niște calcule –, nu știu exact cum vor evolua lucrurile, dar și acolo pot să îmi selectez informația care e relevantă pentru mine, ca prim-pas: să-mi aleg niște surse din mass-media din care să mă informez; dacă se poate, să văd articole scrise pe care să le citesc, nu neapărat imagini care au și o conotație emoțională inevitabilă; să verific calitatea persoanelor care scriu anumite informații în funcție de care eu pot să iau anumite decizii. Deci, aici este zona mea de control. Poate că nu e una perfectă, nu pot să controlez ce se întâmplă în lume, dar pot să controlez modul în care eu sunt informată – să nu mă las bombardată de informații din mass-media, mai ales televizor sau social media, unde informațiile nu sunt filtrate, ci să mă duc în zone în care informația este verificată – și să caut să mă duc în acea zonă în care să am grijă de resursele mele mentale și fizice generale. Adică, într-un fel percep stresul și incertitudinea dacă am mâncat bine, am dormit bine, am făcut un pic de mișcare – deci, sunt rezilientă eu ca persoană, sunt bine eu în întregul meu –, atunci am mai multe resurse și fizice, și psihice să stau cu incertitudinea și ambiguitatea. Pentru că uneori, din păcate, avem nevoie sau trecem prin aceste experiențe în care nu găsim imediat o soluție prin care să luptăm, sau să facem ceva să o înlăturăm, sau să disecăm acea ambiguitate. Am nevoie de resurse ca să stăm cu ea și să vedem ce se întâmplă. Câteva zile sau câteva săptămâni. Și atunci, ce ajută sunt aceste strategii de grijă față de noi înșine pe care avem nevoie să le rulăm în viața noastră.

Andreea Roșca: A doua întrebare: de ce privim aceeași realitate și unii dintre noi o vedem ca fiind o provocare, și alții o vedem ca fiind copleșitoare?

Coralia Sulea: Revenim la ideea de mindset-. Unii dintre noi avem acest mindset că realitatea presupune provocări și că ne place când suntem într-o situație dificilă și e fain să fim „in a problem solving mode”, să rezolvăm probleme. Pentru că, pentru noi, astea sunt dovezi legate de capacitatea noastră de dezvoltare profesională, vrem să creștem prin aceste provocări. Dar alții dintre noi, care poate am crescut în familii în care i-am văzut pe ceilalți din jur mai degrabă fugând de stres sau evitând stresul sau neștiind să gestioneze stresul, nici noi, la rândul nostru, nu am prins, nu am învățat foarte bine cum să facem acest lucru și tentația pentru noi poate fi să căutăm să evităm cu orice preț.

Andreea Roșca: Putem să pozitivăm orice? Cum spuneam înainte să înregistrăm, pe mine mă irită puțin ideea asta de psihologie pozitivă dusă în extrem, în sensul în care: nu contează ce se întâmplă, hai să zâmbim, hai să ne uităm la soare, orice poate fi transformat în ceva pozitiv. Putem orice?

Coralia Sulea: Nu. Adică, sigur, de putut se poate dar nu înseamnă că este și eficient. Așa cum nu e eficient să spui unei persoane nervoase: „Calmează-te, liniștește-te!” Niciodată, nimeni nu se va liniști dacă îi spui aceste lucruri. Și nici tu însăți/însuți, când lucrezi pe cognitiv cu tine, în acest registru. Deci așa e și cu pozitivarea care, din păcate, a dus psihologia pozitivă – care este un domeniu legitim și foarte bine conturat al psihologiei – într-o zonă prea populară, care oferă oamenilor poate soluții un pic în alb și negru sau cu punctulețe, în care vrem să ne simțim bine, căutăm să transformăm ce e negativ în ceva pozitiv. Nu e adaptativ să facem asta, nu la modul by default, pentru că e o nuanță aici foarte importantă. Faptul că te confrunți cu ceva neplăcut, cu o situație uneori tragică, uneori dramatică, uneori extrem de serioasă, nu doar neplăcută, și alegi să te raportezi într-un mod adaptativ, să accepți realitatea – da, este o problemă importantă, sunt pe cale să pierd acest proiect sau sunt pe cale să pierd această relație, e o problemă, un stresor foarte important, unul neplăcut – faptul că aleg să mă uit într-un mod în care vreau să găsesc soluții și vreau să văd ce poate fi ancorat de valorile mele și de identitatea mea și de ce e important pentru mine înseamnă că eu mă orientez către a-mi optimiza stresul prin care trec și nu a-l pozitiva. Faptul că vreau să scot ce e mai bun dintr-o situație neplăcută nu înseamnă că nu accept că e neplăcută, pentru că m-aș îndepărta de realitate într-un mod neproductiv, într-un mod care mă duce într-o zonă dezadaptativă – dacă mă uit la ceva neplăcut să spun: „îi pun o fundă și e plăcut”. Nu, e neplăcut și doare ca naiba, e foarte rău acest lucru, este ceea ce este. Sunt în contact cu treaba aceasta, cu emoțiile mele, cu trăirile mele, cu durerea pe care o simt și, în același timp, caut să văd ce fac, cum cresc eu din această situație. Nu în secunda 2, dar poate mâine, poate poimâine. Mă uit și îmi asum experiența prin care trec, experiența de viață care vine uneori cu intensități pentru care nu suntem pregătiți. Nu avem un tool sau nu ne ajută când cineva ne spune: „lasă, că va fi bine!”. Probabil va fi, dar avem nevoie de altceva în acel moment.

Andreea Roșca: Vorbeai de faptul că noi putem să schimbăm aceste credințe, putem să schimbăm felul în care ne raportăm, putem să schimbăm capacitatea noastră de a lucra cu mediul din jur și cu lucrurile care vin către noi. Dar vorbeai de două lucruri, și anume: că nu putem face asta decât în timp real, și al doilea lucru, că e vorba de un set de instrumente pe care nu le putem dezvolta în timp real.

Coralia Sulea: Da, aici ar fi trei puncte de discutat. Mindset-ul poate fi schimbat. Aici sunt rezultatele cercetărilor celor de la Stanford, dar și de la alte universități, Alia Crom și colaboratorii, Jamison, studii care au pornit din zona aceasta, din 2007, s-au accentuat în 2013 și până în prezent, și care demonstrează experimental că mindset-urile noastre legate de stres sau de alte aspecte pot fi modificate. Și pot fi modificate prin expunerea la informație: fie la informație citită, se pare că dacă citim informație în care vedem dovezi științifice explicate conform cărora dacă simțim anxietate și stres, lucrul acesta ne poate potența performanța. Dacă citesc acest lucru înainte de un examen, chiar pot să am o performanță mai bună. Pentru că conotez altfel emoția pe care o simt, o văd ca ajutându-mă, nu ca împiedicându-mă – lucrul ăsta a fost testat experimental. Sau expunerea la diferite tipuri de video-uri în care se arată că stresul este bun pentru performanță, pentru sănătate, pentru stil de viață – deci expunerea la informație relevantă, contează lucrurile la care te expui. Și se pare că și într-un experiment din 2013, în cadrul căruia participanții au fost expuși de trei ori pe săptămână, la trei astfel de video-uri, s-a observat o schimbare în săptămâna următoare și până peste 2 săptămâni – mai departe, nu știm cât de mult durează în timp această expunere –, dar știm că efectele pot fi imediate și se produce o ajustare. Acum, nu se produce o schimbare a mindset-ului complet, adică nu vorbim așa, în alb și negru, dar ideea este că dacă suntem expuși – dacă noi alegem să ne expunem, că nu suntem întotdeauna în context experimental – la informații relevante pentru noi, care susțin o abordare centrată pe optimizarea stresului, chiar se pot întâmpla aceste aceste lucruri. Cum spuneam înainte, nu știm exact pe termen lung. Experimentele, de obicei, sunt pe câteva săptămâni, pe câteva zile, nu putem urmări participanții foarte mult timp sau nu-i putem expune la condiții experimentale pe termen foarte lung, dar rezultatele sunt în această direcție. Și, bineînțeles că această expunere este o idee, este o abordare. Nu există – din câte știu eu și din câte știu și alți cercetători pe care i-am citit –, o soluție sau o abordare universală. De asta, când vorbim de gestionarea stresului – și revin la cele două puncte pe care mi le-ai „ridicat la fileu” –, ne uităm la optimizarea stresului, ce am discutat mai înainte, la aceste aspecte legate de mindset-, ne uităm la reglarea emoțională, ne uităm la strategie în timp real, la partea aceea legată de respirație sau de a număra de la 100 până la 3, din 3 în 3, de la mare la mic, pentru restabilirea focusului, de exemplu. Și deja începem să construim o paletă din care fiecare dintre noi putem alege în primul rând să experimentăm. Asta este foarte important. Pentru că ni se par utile și faine lucrurile pe care le citim și ne sună bine, dar noi nu ne dezvoltăm strategii de reglare a stresului doar auzind despre ele. E ca atunci când vrei să faci sport – nu te ajută doar să te uiți la un video, la o doamnă sau un domn care se mișcă foarte bine. Ai nevoie tu însăți/însuți să faci aceste lucruri. Și de asta faci lucruri în timp real, și aici poate mai dau un exemplu de strategie. Una dintre strategiile pe care le putem folosi în timp real este acceptarea. Când lucrezi de acasă – poate că mulți au trecut prin această experiență de a lucra de acasă, a avea zoom-uri, meeting-uri, cu un copil în casă – în care ai o experiență a stresului, cel puțin eu am avut-o, că intră copilul și te va întrerupe, va fi un moment de anticipare. Pentru că stresul apare nu doar când trăiești interacțiunea, întâlnirea cu stresorii, ci și când anticipezi – când ești într-o întâlnire și anticipezi că cineva intră peste tine, începe experiența stresului. Mai ales în cazul copiilor mici, cei care sunt părinți și au trecut prin această situație știu cât este de dificil să delimitezi, să faci un spațiu, să faci niște reguli care să fie foarte clare. Și atunci, poate că ajută acceptarea situației că e posibil ca în timpul întâlnirii să existe această întrerupere – sau întreruperi de alt tip, că nu e vorba doar de copii mici –, acceptarea că lucrurile sunt imperfecte în acest moment, că ele se întâmplă și că există în acest context.

Andreea Roșca: Mă-ntorc un pic la ideea asta de set de instrumente, care îmi pare foarte interesantă și la ideea de explorare și curiozitate. Tu spuneai că unul dintre răspunsurile bune la stres este acțiunea prin explorare. Și, de fapt, vorbim despre a explora ceea ce funcționează pentru fiecare dintre noi. Și ajungi la ideea de a dezvolta în timp un set de instrumente potrivite, pentru că nu există soluție general valabilă, în așa fel încât să avem un fel de repertoriu pe care să-l putem aplica în fiecare moment. Pentru că ele nu pot fi dezvoltate când ni se întâmplă.

Coralia Sulea: Exact. Când ni se întâmplă contactul cu stresul, câmpul nostru cognitiv se îngustează. Noi suntem focusați, suntem concentrați pe ceea ce ni se întâmplă. Într-adevăr, putem să rezolvăm situația specifică pe care o avem în față, dar nu avem o viziune panoramică, nu vedem ce se întâmplă în jur, pierdem diferite nuanțe din context. Și atunci, având în vedere această reacție de natură fiziologică, pe care o avem – adică așa funcționează mintea noastră –, creierul nostru ne permite o astfel de abordare. Are, sigur, și dezavantajul lipsei viziunii de ansamblu pe moment, dar are și avantajul concentrării, pentru că îmi pot aduna toate resursele să mă duc spre acea problemă care e importantă pentru mine. Și atunci, mă ajută dacă reușesc în timp să am aceste lucruri rulate, să am acest exercițiu al strategiilor care funcționează pentru mine în diferite momente. Ca să ajung să știu ce funcționează pentru mine, am nevoie și să îmi dau seama că nu întotdeauna aceleași strategii mă ajută mereu. Poate că acceptarea nu mă ajută de fiecare dată în aceeași situație. Alteori poate mă ajută negocierea, sau am nevoie să stabilesc o limită mai fermă, sau am nevoie să am o discuție dificilă cu cineva. Deci această flexibilitate și această agilitate de care vorbeam mai devreme în context emoțional se aplică și aici. Lucrez și aleg ce e bine pentru mine.

Andreea Roșca: Când vorbim despre curiozitate, explorare, dacă pun asta în registrul pe care eu îl cunosc mai bine, de antreprenoriat, de întrebări relevante – curiozitatea în contextul de antreprenoriat și explorarea în contextul de antreprenoriat –, e despre a pune niște întrebări, despre a găsi acele întrebări. Există câteva exemple de întrebări pe care le putem folosi în situația asta, când vorbim despre curiozitate și explorare în relația dintre noi și mediu, și ceea ce ne stresează, și cum gestionăm stresul?

Coralia Sulea: Poate că ajută întrebările pe care mi le adresez mie însămi/însumi, în primul rând, în care caut să îmi dau seama în ce fel această experiență e legată de anumite valori importante pentru mine, în ce mod este legată de ceea ce vreau eu să obțin, ce e important pentru mine aici. Pentru că uneori poate fi important să câștig acest proiect cu orice preț, să am un câștig financiar. Și atunci, poate că un stres relațional care este dat de interacțiuni abrazive cu ceilalți să fie o experiență neplăcută, dar una mai puțin relevantă pentru scopul pe care îl am în minte. Sau pot să fiu într-un alt moment de viață sau cu alte interese, în care a conduce un business, a avea relații de afaceri cu oameni cu valori similare mie este ceea ce este important pentru mine în acel moment sau în general. Și atunci, dacă răspunsul la întrebarea mea e de această natură, atunci poate că voi alege chiar să și renunț la ceva financiar pentru mine, pentru că valorile mele și scopurile mele sunt într-o zonă de acest tip, în care vreau să mențin relația, vreau să lucrez într-un ritm care e sănătos pentru mine mental. Deci astfel de întrebări, dacă îmi dau pauză și sunt curioasă cu adevărat care este răspunsul pentru mine, merg mai departe într-un mod asumat. Sigur că pot să îmi răspund că relațiile sunt importante pentru mine și vreau să colaborez cu oameni care-mi sunt similari mie din punct de vedere valoric și, în același timp, problema majoră pe care o am să fie una financiară, pentru că sunt într-o situație aproape de faliment sau e important să câștig acești bani, și atunci voi alege supraviețuirea sau câștigarea acelui contract, chiar dacă este în conflict cu partea aceasta valorică pe care o am. Pot să fac acest lucru pentru că, uneori, supraviețuirea e mai importantă decât partea relațională într-un anumit moment. Și e ok lucrul acesta. Ce mă ajută pe mine este însă să știu unde stau, să știu unde o să-mi consum energie de aici încolo. Pentru că dacă fac ceva împotriva valorii mele, înseamnă că voi depune mai multă energie, mai multe resurse în a gestiona ceva care nu e sănătos pentru mine, dar pe care o fac dintr-un motiv care e important pentru familia mea, sau pentru supraviețuirea mea, sau supraviețuirea colegilor sau a angajaților. Pentru că deciziile în viața reală nu sunt perfecte, nu întotdeauna suntem aliniați cu ce ne dorim, nu avem relațiile cele mai bune care duc la câștigurile contractuale cele mai bune. Sunt diferite combinații. Ce mă ajută însă să navighez prin aceste situații cu potențial mare de generare de stres este să știu unde mă aflu, ce fel de compromisuri am făcut, care e viziunea de ansamblu și să știu ce resurse ale mele îmi sunt afectate. Pentru că dacă eu pun la o parte ceva relațional important pentru mine, îmi sunt încălcate niște valori sau nerespectate așa cum mi le doresc, înseamnă că eu am nevoie de resurse emoționale ca să gestionez niște interacțiuni care nu sunt cele mai sănătoase pentru mine. Și pot să fac asta, pot să mă mobilizez, pentru că știu care e miza pentru mine. Doar că în același timp am nevoie să știu că trebuie să aduc niște resurse de-ale mele, trebuie să mă pregătesc un pic înainte, să fiu dispusă să ascult, să știu că atunci când intru într-o întâlnire voi avea de făcut mai multă reglare și autoreglare emoțională cu mine însămi/însumi pentru a avea în minte scopul pe care îl urmăresc. Deci, în sensul acesta mă ajută curiozitatea și explorarea de a ști cum plasez situațiile în care mă aflu la elemente care pe mine mă ghidează – valori, identitate, scopuri pe care le urmăresc, raportate la nevoile fundamentale sau importante pentru mine într-un anumit moment.

Andreea Roșca: Foarte interesant. Ai spune că există situații în care este bine să căutăm deliberat să ne expunem? Așa cum atunci când te duci la sală, cauți deliberat să ridici poate puțin peste limita ta, în așa fel încât să-ți crești capacitatea musculară, forța, pragul de reziliență la stres fizic. Există oare un echivalent în lumea stresului psihologic?

Coralia Sulea: Depinde ce urmărești. Dacă în zona profesională, de exemplu, ești într-o perioadă în care vrei să înveți, îți dorești o promovare, vrei să îți sporești expertiza într-un anumit domeniu, te poate ajuta această combinație între stres și învățare, în care te ajută să îți iei un proiect mai dificil sau să cauți să gestionezi cât mai multe sarcini deodată, adică în aceeași perioadă de timp. Pentru că asta te ajută să îți dezvolți abilitățile de organizare, de concentrare, de management al timpului și așa mai departe. Deci, da, alegi să te expui la situații care pot fi provocatoare și care au această semnificație pentru tine. Contează, din punctul meu de vedere, și această reflecție: să știu de ce o fac, unde o pun în ansamblu și ce resurse am nevoie ca să susțin această provocare. Așa cum alteori, una dintre strategiile care mă ajută, că tot vorbeam de expunerea la stres, este să aleg să confrunt, să am o discuție dificilă, care, da, va fi stresantă pentru toată lumea implicată, dar urmăresc ca relația să fie mai deschisă, să fie mai transparentă sau să aducem la suprafață ceea ce poate mocnește sau ceea ce poate se traduce în alte comportamente neplăcute. Ce contează și aici este să știu de ce fac un anumit lucru, ce urmăresc, și să fiu conștientă de faptul că va fi stresant, va fi neplăcut. Și când îmi iau o provocare, îmi iau un proiect mai dificil în context profesional, nu înseamnă că dacă e exciting, nu poate fi și neplăcut. Poate fi dificil. Uneori, ne putem întreba: vai, dar cine m-a pus, că am crezut că va fi foarte fain și mă voi superdezvolta. Pentru că uităm uneori sau nu știm că emoțiile coexistă. Ele nu vin la modul: acum simt furie și acum simt frică. Dacă vine bucuria, ea trebuie să stea la rând până trec toate celelalte. Nu. Noi putem să simțim mai multe emoții într-un ansamblu. Poate să mă și bucure un anumit proiect și, în același timp, să-mi fie teamă că nu fac față. Deci complexitate emoțională. Și, revenind la granularitate și la curiozitate, cu cât mă uit la acest ansamblu și accept coexistența emoțiilor – că nu sunt doar bucuroasă, sau doar anxioasă, sau supărată, că cine m-a pus să iau proiectul respectiv, ci îmi dau seama că în aceeași secundă, în același context poate să mă bucure proiectul, dar să simt și teamă că nu știu exact de unde să-l apuc –, cu atât înseamnă că îmi dau voie să simt ceea ce simt și sunt mult mai conștientă de propria mea realitate și încep să gestionez emoțiile pe rând. Scopul nostru în a ne încuraja un mindset care este favorabil stresului înseamnă să facem loc mai multor emoții pozitive. Nu înseamnă să le eliminăm pe cele negative, nici nu pot uneori – într-un proiect dificil, mereu îmi va fi frică că nu primesc la timp, că nu am suficiente resurse, că se strică calculatorul. Adică nu sunt emoții pe care le poți elimina și nici nu este acesta scopul. Nu putem gândi în alb și negru, apropo de ce mă întrebai înainte: acum suntem bucuroși de provocare și nu suntem deloc temători. Da, suntem și bucuroși, și temători. Coexistă aceste emoții, ele sunt complexe și mă uit pe rând la fiecare, în context.

Andreea Roșca: Crezi că e important să învățăm să dăm din ce în ce mai mult loc sau să interpretăm lucrurile în așa fel încât să fie mai multă emoție pozitivă?

Coralia Sulea: Da, asta susțin, în direcția aceasta sunt. Susținerea dezvoltării unui mindset favorabil stresului în care faci mai mult loc emoțiilor pozitive, afectelor pozitive, care să coexiste cu cele negative pe care le ai, nu să le elimini.

Andreea Roșca: Nu înseamnă că nu mi-e frică, nu înseamnă că nu sunt îngrijorată că lucrurile ar putea să nu iasă așa cum îmi doresc sau că starea economiei ar putea să se ducă de râpă. Înseamnă că nu las groaza să mă împiedice, ci caut lucrul care să îmi dea sentimentul că am un cuvânt de spus, și că pot să fac ceva, și că aș putea avea controlul. Nu?

Coralia Sulea: Da.

Andreea Roșca: Putem controla anumite lucruri și alte lucruri nu le putem controla. Nu putem controla direcția războiului, nu putem controla prețul combustibilului sau ratele la bancă. Ai spune că mai degrabă să ne concentrăm – și aici mă gândesc la cât sunt de stresante – către cele care sunt în controlul nostru și mai puțin pe cele care nu sunt în controlul nostru?

Coralia Sulea: Aș spune că depinde care e valoarea lor pentru noi. Pentru că, pentru fiecare dintre noi, această combinație dintre stresori definiți și nedefiniți poate să fie diferită. Pentru unii dintre noi, să fie mai acaparatoare partea economică sau partea de insecuritate să fie mai importantă decât ce se întâmplă la serviciu. Pentru alții dintre noi, s-ar putea să fie mai important să gestionăm în fiecare zi ce se întâmplă conform provocărilor. Și atunci, cred că ajută ca fiecare dintre noi să ne dăm seama ce ne preocupă în acest moment, în această perioadă – că poate săptămâna viitoare sau luna viitoare această proporție se schimbă – și să ne dăm seama care este nevoia noastră cea mai mare. Să nu punem sub preș, pentru că dacă ne preocupă și ne bruiază lucrurile legate de incertitudine, privirea de ansamblu, atunci avem nevoie să ne uităm la acelea și să vedem ce putem face. Poate că acolo ajută strategiile de selectare a informațiilor, ajută strategiile în care am grijă de mine ca să pot să gestionez pe termen lung ceva care este ambiguu. Nu am o strategie neapărat specifică. Deci aș merge pe să îmi dau seama ce important pentru mine și ce să adresez, cum să adresez cât mai bine nevoia pe care o am, emoția pe care o am așa cum este, să-i dau spațiu să fie. Pentru că dacă o pun la o parte și spun că e ceva prea nedefinit, oricum n-am control, o las la o parte, dar, de fapt, e o preocupare pentru mine, atunci mă va bruia dintr-o altă direcție, din subconștient. Va apărea în viața mea, în comportamentele mele, în alte forme. Și gestionez cum pot. Nu trebuie să am și nu am întotdeauna un arsenal perfect potrivit pentru a elimina un stresor. Nu, a gestiona înseamnă și să diminuezi intensitatea pentru a trăi cu un disconfort mai mic, o situație problematică pentru mine. Ăsta este scopul meu, și uneori este extrem de valoros. Dacă îmi propun că reușita pentru mine înseamnă să nu mai simt stres deloc, s-ar putea să fie un lucru nerealist, un lucru care să nu fie în contact cu funcționarea obișnuită a unui om care e în contact cu emoțiile. Pentru că ideea este – cum vorbeam mai devreme, de agilitate emoțională în contextul stresului – să te lași să simți ceea ce simți și să vezi: e ceva ce pot gestiona? Uneori am nevoie să vorbesc cu cineva, am nevoie să vorbesc cu un terapeut, cu un consilier. Pentru că uneori emoțiile sunt extrem de copleșitoare și reacția mea la stres poate să fie dezadaptativă pentru mine și pentru ceilalți. Dar, odată ce îmi dau voie să simt, pot să caut ajutor într-un mod care e potrivit pentru mine. Dacă nu mă uit acolo, s-ar putea ca disfuncționalitățile să apară altfel – s-ar putea să nu dorm bine, să nu mănânc bine – și să trec de la ceea ce înseamnă un stres acut, ceea ce mi se întâmplă aici și acum, într-un stres pe termen mediu sau cronic. Când deja nu mai funcționez bine, când fiziologia mea, corporalitatea mea nu mai funcționează bine.

Andreea Roșca: Foarte valoros. Îți mulțumesc foarte, foarte mult! Spune-mi, te rog, dacă sunt una-două cărți, sau resurse, sau practici pe care ai vrea să le amintești, recomanzi.

Coralia Sulea: Da. Cartea lui Susan David, despre agilitatea emoțională. Cartea Lisei Feldman Barret, despre cum funcționează creierul, care este scrisă într-un mod foarte accesibil, nu e nevoie de cunoștințe de specialitate, deși are și o grămadă de trimiteri pentru cei interesați în această direcție. Sunt podcast-urile realizate de către Katy Milkman, legate de schimbare, în care dă câteva insight-uri despre cum putem să ne ducem către schimbări care durează, pentru că aceste idei legate de stres și de schimbare a mindset-urilor țin și de o anumită schimbare a obiceiurilor, de niște practici pe care le putem face. Este podcast-ul lui Andrew Huberman, un neuroscientist de la Stanford University, în care explicațiile sunt foarte clare. Articolele Aliei Crom. Sigur, sunt și altele, poate că acestea ar fi cele pe care le-aș menționa acum.

Andreea Roșca: Îți foarte mulțumesc, Coralia!

Coralia Sulea: Și eu îți mulțumesc, Andreea!

Andreea Roșca: Am învățat o grămadă de lucruri, sper să le și aplic.

Coralia Sulea: Pas cu pas, așa, încet-încet.

Resurse

Află mai multe informații despre Coralia Sulea:

Pe LinkedIn, pe Facebook, din descrierea de pe site-ul Facultății de Sociologie și Psihologie, a Universității de Vest din Timișoara, din prezentarea susținută în cadrul webinarului organizat de Connecting Nature.

Cărți

Lisa Feldman Barrett: Șapte lecții și jumătate despre creier (o carte scrisă într-un mod accesibil despre cercetări din neuroștiință), Emotional Agility; TED Conference: The gift and power of emotional courage

Susan David – Emotional Agility(pentru a înțelege mai bine rolul emoțiilor, strategii de gestionare a lor și relația emoțiilor cu valorile noastre); TED Conference: The gift and power of emotional courage

Katy Milkman – How to change (o descriere accesibilă a unor importante experimente recente din psihologie și recomandări legate de schimbarea autentică a comportamentelor noastre ); Podcasts

Cal Newport – Deep work (despre cum ne putem organiza mai bine pentru a ne implica cu succes în munca profundă pe care o avem de făcut)

Alia J. Crum, Ellen J. Langer – Mind-set matters: exercise and the placebo effect

Studii

Studiile realizate de Alia Crum despre implicațiile mindset-ului pentru comportamentele noastre: https://profiles.stanford.edu/alia-crum?tab=publications

Podcasts

Tools for Managing Stress & Anxiety

Dr. Alia Crum: Science of Mindsets for Health & Performance

Videos

Strategii scurte foarte utile pentru gestionarea stresului în momentul în care apare.

Instrumente

Instrumente puse la dispoziție de Stanford University pentru a avea o înțelegre mai nuanțată despre stres: http://sparqtools.org/rethinkingstress/

Specialiști și noțiuni menționate în conversație:

Mindset (mentalitate)
Hans Selye, founder of the stress theory

What is Stress?

Viktor Frankl

Scott Barry Kaufman