Sergiu Neguț. Cum iei decizii când lumea se schimbă și de ce să nu te iei chiar în serios. Despre importanța de a fi și bun, și brav.

E foarte ușor să te crezi deștept. Și nu-ți aduce nimic bun. Pentru că de cele mai multe ori, aroganța aia taie două lucruri: capacitatea de a pune întrebări și de a pune sub semnul întrebării.

 

 

Sergiu Neguț este antreprenor, investitor, profesor de strategie de business și cofondator al FintechOs, un startup de tehnologie cu clienți pe patru continente. 

Am vorbit cu el în februarie 2023, într-o conversație live, la teatrul Apollo111. 

Dacă ar fi să păstrez doar un lucru din toată conversația cu Sergiu, l-aș păstra pe acesta: ”E o chestie importantă în armonia Universului care zice să nu fim nasoi unii cu alții. Ca să construim o civilizație mai bună, trebuie să colaborăm mai bine. Și cel mai bun mod de a colabora unii cu alții este să fim mai buni. Mai buni în sensul de oameni mai cumsecade, mai kind unii cu alții.

Am vorbit cu el despre strategie într-o lume în schimbare, despre ce a învățat în procesul de a ”ridica” 100 de milioane de euro pentru FintechOS, despre cum să găsești oameni extraordinari și cum să te poți cu ei, despre cum să devii prieten al incertitudinii, despre a-ți ține în frâu orgoliul și a-ți pune credințele sub semnul întrebări, dar și despre a cultiva un soi de atitudine care, se pare, l-a adus pe Sergiu unde este azi: aceea de a fi, în același timp, curajos și cu iubire pentru oameni. 

Idei principale

  1. Curajul de a încerca lucruri e absolut esențial. Dacă n-avem curaj să facem nimic altfel, vom face zi după zi aceleași lucruri, până când, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge să ne plafonăm și ne va fi foarte dificil (spre imposibil) să ieșim din zona de confort cu care ne-am obișnuit. Ne vom refuza astfel șansa de a evolua către nivelul următor sau de a încerca diferit, dacă nivelul următor nu e disponibil. 
  2. Să încercăm să fim mai buni unii cu alții. Să nu fim răi, mojici, vulgari – să nu fim nasoi unii cu alții. Noi, românii, cultural, am moștenit o răutate pe care o mai vedem și acum. Trebuie să colaborăm mult mai bine ca să construim o civilizație mai bună. Cel mai bun mod de a colabora este să fim mai buni, în sensul de oameni mai cumsecade. 
  3. A fi bun și brav în același timp, două valori care fac casă bună împreună. Există o mulțime de oameni foarte curajoși și ambițioși care lucrează în domenii de vârf, sunt super performanți, dar care nu sunt prea cumsecade – canaliile competente. De cealaltă parte, există și o mulțime de oameni buni și blânzi, dar care parcă n-au flacăra aceea, de a acționa, de a evolua. 
  4. Deciziile de business nu sunt etichetate cu right or wrong. În business, gestionăm incertitudine. Fiecare moment în care gestionam o incertitudine, înseamnă că o eliminam și o înlocuim cu o alegere – care nu e o certitudine a corectitudinii, este doar o alegere. Mai bună sau mai rea. Procesul de a elimina incertitudinea este unul scump, de ordinul a milioane de dolari uneori, cum este cazul start-upurilor în tehnologie.
  5. Incertitudinea e bună, ea nu trebuie evitată, ci închisă cât mai rapid. Există niște momente în care dacă închizi prea devreme și iei o decizie, devine scump sau impractic să te răzgândești, pentru că sunt prea mulți oameni care au comis-o în direcția respectivă. Dar dacă întârzii decizia prea mult, e posibil ca toată povestea să tărăgăneze și să creeze frustrare. 
  6. Stabilește-ți un nivel de pierdere acceptată, momentul până la care poți să continui: dacă până la momentul „X”, nu se întâmplă „Y”, atunci renunț. Pentru că altfel te ia valul și vei lua în continuare decizii proaste. Asta funcționează și ca o plasă de siguranță, care ne poate ajuta să pornim un proiect, o investiție, știind că avem un punct de ieșire foarte clar stabilit.
  7. Principiul „water under the bridge”. Indiferent de ce investiții am făcut până la un moment dat, trebuie să luăm cea mai bună decizie uitându-ne numai la viitor, nu și la trecut. Dacă am ajuns într-un punct în care e evident că lucrurile nu mai merg, trebuie să avem puterea de a renunța, indiferent cât am investit. Dacă nu suntem obiectivi, putem pierde și mai mult în încercarea de a salva o investiție. 
  8. Importanța lucrurilor pe care nu ni le-a cerut nimeni. În business, dar și în viața personală ar trebui să combinăm activitățile de exploatare – să facem mai bine ce făceam până azi – cu cele de explorare – în care să încercăm să facem ceva nou. E important să facem bine ce ni se cere, să facem bine ce am făcut până azi, să ne perfecționăm, dar este la fel de important să facem lucruri noi pe care nu ni le-a cerut nimeni. S-ar putea ca asta să ne aducă pe termen lung mai multă fericire și să aducă lumii ceva mai bun.

Conversațiile live The Vast&The Curious sunt susținute de BCR. BCR e alături de antreprenori la fiecare pas de la idee la un business inteligent, pentru a obține finanțarea de care au nevoie. În ultimul an și jumătate, a consiliat, mentorat și finanțat 10.000 de companii, care creează 600.000 de locuri de muncă.

Partenerul nostru este de asemenea MedLife, cel mai mare sistem medical privat din România. O organizație construită cu pasiune și îndrăzneală de către un grup de antreprenori români care cred că împreună putem să facem România bine.

Evenimentele live vă sunt prezentate și de Autonom, o companie de familie, cu o experiență de peste 16 ani în furnizarea de soluții de mobilitate „ca la carte”. Autonom crede în impactul pozitiv pe care îl poate avea prin învățare continuă și implicarea directă în comunitate, prin susținerea educației și a antreprenorilor cu viziune.

Conversațiile live sunt susținute de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.


Transcriere

Andreea Roșca: Sergiu Neguț, bine ai venit la Vast and Curious!

Sergiu Neguț: Bine v-am găsit la Vast and Curious! 

Andreea Roșca: Avem o fotografie cu tine de când erai copil, cu un glob pământesc în brațe. Spune-ne, te rog frumos, câteva cuvinte despre de unde vii, despre puștiul din imagine. 

Sergiu Neguț: Eu sunt dintr-un sat de unde se aude trenul. Este comuna Vadu Pașii, satul Vadu Pașii. Cum mergi cu trenul spre Moldova, după ce treci de orașul Buzău și de apa Buzăului, pe partea dreaptă, acolo este casa în care m-am născut. Sunt ultimul din neamul meu cu buletin de Vadu Pașii. Scrie în el Vadu Pașii, ceea ce e o chestie de mare mândrie. Drept pentru care firmulița de consultanță, pe care am făcut întotdeauna consultanță, se cheamă SVP Consult, adică Sergiu de la Vadu Pașii. 

Andreea Roșca: Serios, de la asta vine?

Sergiu Neguț: Da. Cei care s-au născut după mine, deși au rămas mai multă vreme în satul natal, au buletine Buzău – se făcuse între timp maternitate la Buzău, deci au putut să fie născuți acolo. Eu am plecat la Buzău când eram preșcolar, părinții mei s-au mutat ca eu să merg la școală la oraș.

Andreea Roșca: Și ce-i cu globul pământesc? 

Sergiu Neguț: Cică eram foarte curios și puneam foarte multe întrebări. Eram din-ăla de-i luau copiii, de ziua lui, cărți, în loc să-i ia jucării, fiindcă eu asta ceream. 

Andreea Roșca: Probabil că părinții erau aici de vină. Când erau întrebați de ceilalți ce să-ți ia de ziua ta, răspundeau „Luați-i o enciclopedie”.

Sergiu Neguț: Da, să știi. Aveam (și am) un unchi care e și el o persoană cunoscută, Silviu Neguț. A fost decan la Relații Internaționale, e geograf și, ulterior, geopolitician. Avea o mulțime de cărți interesante, enciclopedii – „Enciclopedia statelor lumii”. Îmi amintesc că, printre primele lucruri, am citit aceste în enciclopedii. A scris și o carte foarte mișto acum vreo 50 de ani, cred, „Un singur pământ”, ce punea niște probleme de ecologie, care sunt și acum actuale. Cred că era o fascinație cu geografia în familia noastră. Problema e că eu când eram mic, nu eram așa de bun la asta, eram mai bun la altceva. 

Bunica mea era croitoreasă și avea un centimetru de croitorie. Pe centimetrul ăla de croitorie, eu am putut întotdeauna să număr. Îmi amintesc de când eram mic și mă trăgea cu el ca să învăț să merg. Asta e prima mea amintire vizuală. Și mi-aduc aminte că puteam să fac scăderi pentru că puteam să număr câte pătrățele sunt între două numere și mi-am creat niște ancore. Și după aia făceam socoteli cu trecere peste ordin, fiindcă știam că dacă, de exemplu, 53 minus 47 fac șase, și 43 minus 37 tot șase o să facă. 

Andreea Roșca: O să facem un salt în timp pentru că mi se pare interesantă nașterea companiei FintechOS. Tu erai și ești investitor în Softelligence, unde fondator este Teodor Blidăruș, iar FintechOS s-a născut practic din Softelligence. Și îmi pare că, pentru Teodor, cel puțin, dar și pentru tine, a fost o mișcare foarte curajoasă, foarte riscantă, de a părăsi această companie care funcționa și de a se apuca de un start-up – o situație de incertitudine desăvârșită. 

Sergiu Neguț: Ideea de a face un produs într-o companie de consultanță era acolo de ceva vreme. Ideea de concept de soft care să scrie alt soft era acolo. Problema e că dacă ești într-o companie de consultanță, ce faci? Faci proiecte pentru clienți. Clienții ăia sunt importanți. Sună un client și e ceva nasol, rezolvi problema. Cum rezolvi problema? Iei cei mai buni programatori, cei mai buni consultanți, și îi trimiți acolo să facă treaba. Asta înseamnă că cei care lucrează la produs iar fac cu totul altceva două săptămâni, și iar nu se întâmplă nimic la produs. Și la un moment dat, chestia asta a devenit destul de vizibilă. Mai eram și eu acolo care ziceam: „Băi, Doru, nu merge așa. Dacă vrem să facem chestia asta și să o scalăm global, trebuie să luăm bani serioși de la investitori. Nimeni n-o să investească, dacă nu e acolo cineva care să fie un personaj credibil, care să cunoască piața și care să își asume să fie CEO. Și nu-mi imaginez scenariul în care tu renunți la job-ul de CEO la SoftElegance – unde erau vreo 150 de oameni, compania chiar făcea bani – ca să pornești o chestie în care suntem noi, doi-trei?” 

Dar contrar înțelepciunii colective, chestia asta s-a întâmplat. Mi-aduc și acum aminte, eram la Barca, în Domenii – la vremea respectivă și el stătea în Domenii, foarte aproape de mine –, eram la a doua bere din seara aia, care n-a fost ultima, și omul a zis: „Știi ce? M-am gândit să fac chestia asta. M-am gândit să ieșim din SoftElegance. Te bagi cu mine?” Da, evident, după ce-mi bătusem gura că asta trebuie făcut. După care am zis: „Stai să vorbesc și eu acasă”. Dar a rămas da. Asta a însemnat și 200.000 de euro prima investiție. Dar n-aveam banii la momentul respectiv. 

Andreea Roșca: Asta n-am știut. Și ce ai făcut? Ai vândut din portofoliu?

Sergiu Neguț: Am făcut ce trebuia să fac. N-am făcut împrumut, dar am eșalonat suma. Ne-am gândit în cât timp avem nevoie de banii ăștia și ne-am asigurat după aceea că îi avem. Am mai vândut câte ceva.

Andreea Roșca: Ok, câțiva ani mai târziu, în 2022, ați primit 100 de milioane de euro finanțare pentru FintechOS. Cred că tu te ocupi de strategia de adunat bani. 

Sergiu Neguț: Da, dacă ne uităm la cifre, pare că mi-a plăcut foarte tare să ridic bani. 

Andreea Roșca: Și pare că ești foarte bun. Cred că e startu-pul care a adunat cei mai mulți bani din România. 

Sergiu Neguț: Dacă măsurăm performanța prin câți bani ridici, da.

Andreea Roșca: Și tu n-o măsuri așa. 

Sergiu Neguț: Păi așa am măsurat-o până când i-am ridicat. Acum nu mai sunt așa de sigur că e cel mai bine. 

Andreea Roșca: Despre asta vreau să vorbim. Deci 100 de milioane de euro finanțare, evaluare 220 de milioane de euro, 300-350 de oameni. 

Sergiu Neguț: La momentul respectiv era evaluarea aia. După ce am terminat runda, se marchează la piață câți bani ai luat peste câți bani ai avut, cât valora înainte, și pe-acolo ajunge. E foarte interesant că după aceea piața oscilează. După cum se poate vedea și pe companiile care sunt listate, pe companiile publice. Deci nu știm răspunsul la întrebarea „Cât valorează FintechOS astăzi?”. Din punctul meu de vedere, dacă mă uit la parametrii din piață, valorează mai mult decât atunci. Dar asta e o combinație dintre compania care a crescut foarte mult și o piață care s-a prăbușit foarte repede. 

Andreea Roșca: Dar dacă v-ați duce astăzi să ridicați bani, crezi că i-ați mai ridica pe evaluarea aia? 

Sergiu Neguț: Cred că da, dar cred că n-ar merita. Cred că ar merita mai degrabă să așteptăm. De fapt, ce s-ar întâmpla? Să luăm exact scenariul respectiv. Noi am intra în niște în vorbe cu niște potențiali investitori. Unul dintre ei ar zice că probabil s-ar băga, după care ar urma o perioadă destul de lungă între signing și closing, în care ar trebui urmăriți niște parametri ca să regleze ce așteaptă piața acum. 

Andreea Roșca: Ceea ce v-ar deraia complet de la ce aveți de făcut. 

Sergiu Neguț: Nu ne-ar deraia, dar n-ar fi cel mai eficient mod de a ne face treaba. Că noi știm să facem chestia asta oricum și e mult mai bine să ne apucăm să facem genul ăsta de ridicare de rundă în momentul în care compania e deja așezată și a demonstrat în ultimele șase luni, 12 luni, că e unde trebuie. Plus că, probabil, toată lumea comentează că e foarte posibil, undeva în următoarele 6-12 luni, să ajungă la un alt echilibru între ce se cheamă dry powder – banii care sunt investiți în fonduri și care așteaptă să fie investiții în companii – și necesarul de finanțare din industria de tehnologie. 

Andreea Roșca: Aș vrea să vorbim un pic despre cum arată în momentul ăsta realitatea. Pentru că ultima oară când ați vorbit despre planul pentru 2023 – asta era anul trecut – ați vorbit de ideea că anul ăsta vreți să ridicați alte 200 de milioane de euro sau dolari. 

Sergiu Neguț: Sunt niște companii care sunt listate la bursă și pe care le urmărești și îți dai seama cam cât s-a prăbușit piața. Adică te uiți la rezultatele companiei ăleia: s-au deteriorat, sau au crescut, sau au rămas constante? Și dacă te uiți la companiile care au evoluat și a căror valoare s-a prăbușit cu trei sferturi, să zicem, îți dai seama că pe acolo pe undeva s-a așezat piața pentru tot restul pieței de companii mari, care au crescut deja și care atrag finanțare. Companiile mici, care sunt la început, sunt mai puțin vitregite din punctul ăsta de vedere. Pentru că până la urmă, tot de ăia cinci programatori ai nevoie ca să faci un minimum viable product. Deci, rundele de seed/preseed nu sunt așa de rău afectate. Dar pentru companiile mari, chestia asta s-a întâmplat. Și atunci e un echilibru, cumva, o cursă între cât de repede crește compania față de cât de repede s-a deteriorat piața. Și pentru majoritatea companiilor din zona de tehnologie, listate – la care creșterea a încetinit, că de aia îți listezi compania că a devenit destul de matură –, asta a însemnat scăderea cotației la bursă. Avem și noi un exemplu glorios, pe care îl urmărim cu toții.

Andreea Roșca: UiPath. 

Sergiu Neguț: Exact. Și deși compania are rezultate foarte bune, te uiți la chestia asta și tragi niște concluzii despre cam pe unde ar putea să fie piața. Nu vrei neapărat să ridici bani atunci când piața e proastă pentru chestia asta, preferi să ridici bani atunci când piața e bună pentru chestia asta. Și atunci, am zis că dacă piața de finanțare continuă să fie așa de proastă cum e acum… Că piața de ce facem noi e bună, nu e asta problema. 

Andreea Roșca: Pentru produse de tehnologie, de industrie financiară. 

Sergiu Neguț: Exact. Pentru toată categoria asta de companii de tehnologie, finanțate prin venture capital. Pentru astea toate, piața de investiții s-a deteriorat semnificativ. Și atunci avem două variante. Unu – să planificăm să luăm o rundă de serie C, runda ulterioară, în condițiile pe care ni le dă piața, ceea ce poate să însemne condiții mai proaste decât cele de azi, atunci când am ajunge să avem nevoie de banii ăia, sau doi – să încercăm, de ce nu, să ne asumăm că am ridicat toți banii pe care puteam să-i ridicăm în 2022, știind că piața se deteriorează, folosim toți banii pe care-i avem în bancă, schimbăm planul, facem o conversie la break even, ceea ce înseamnă niște restructurări, dar după aia nu mai depindem de piață. Ridicăm runda de serie C când o fi piața bună, care poate să fie înainte sau după ce noi am ajuns pe profit.

Andreea Roșca: Deci, practic, voi ați schimbat strategia, de la o strategie de creștere accelerată și angajare de oameni care să lucreze la creștere de produs pe o strategie de profitabilitate, de break even. 

Sergiu Neguț: De conversie către profitabilitate. Că nu poți să ai profitabilitate „poimâine” dintr-o situație de genul ăsta.

Andreea Roșca: De aspirație, de țintire către profitabilitate.

Sergiu Neguț: Exact. Știi câți bani ai în bancă, știi câți bani ai nevoie ca să poți să faci tot traseul ăla, știi cam ce ar trebui să se întâmple și care sunt miles stone-urile necesare, și atunci faci ajustarea asta. Nu e o alegere că ne-am îmbățoșat noi că vrem asta, e o alegere în care vrem să fim poziționați bine când se întâmplă treaba aia, să ne ia serios. Și investitorii, între timp, preferă să investească în companiile care demonstrează că pot să conveargă spre profitabilitate mai degrabă decât în alea care așteaptă în continuare runde de finanțare. Și atunci, lucrurile sunt cumva aliniate. Noi am înțeles ce vor ei, ei au înțeles ce facem noi, și acum stăm cu ochii unii pe alții, să ajungem într-un punct în care noi ne apropiem de profitabilitatea aia, demonstrăm că facem creștere în continuare, ei se bucură că se întâmplă treaba asta și că o să aibă unde să investească – pentru că dacă mai investește cineva astăzi în condițiile din 2021, o să fie dat afară. Așa funcționează. 

Andreea Roșca: Deci și cerințele lor, și ceea ce urmăresc ei s-a schimbat. Ok. Spune-mi cum a fost. Vorbește un pic despre procesul ăsta, pentru că el sună foarte simplu când spui că v-ați gândit să vă reorientați de la creștere către a urmări profitabilitatea. Dar presupun că asta înseamnă cumva o reorientare a unei corăbii mari – e o echipă mare –, voi, echipa de management, aveați poate și un atașament emoțional față de creștere. Spune-mi un pic, poate din perspectiva ta, pentru că probabil că poți să vorbești mai bine din perspectiva ta decât a echipei sau management-ului, cum arată schimbarea asta de direcție a corăbiei? Sau ce decizie a trebuit să iei sau să luați?

Sergiu Neguț: Sunt decizii care merg din aproape în aproape fiindcă noi am ținut întotdeauna contactul cu investitorii și cu piața de investiții. Ce și-a propus FintechOS de la bun început este să obțină maximum de creștere pe care poate să-l obțină, iar pentru asta trebuie să poată să ridice maximum de bani care sunt realist de ridicat din piață, ca investiție. Că de aia am ridicat 100 și ceva de milioane în 5 ani. În contextul ăsta, noi am tatonat permanent cu potențialii investitori de la runda următoare, să vedem cam cum se uită ei la piață. Și am ajuns la concluzia că există un oarecare consens asupra faptului că orice companie care își dorește finanțare trebuie să demonstreze creștere eficientă, față de paradigma lui 2021 care era doar creștere. Înseamnă că pentru fiecare dolar investit trebuie să obții un volum de creștere profitabilă, de așa natură încât chestiile astea la un moment dat să conveargă și să se alinieze. 

Odată ce am internalizat-o, asta a însemnat pentru noi că trebuie să creștem eficiența. Ce înseamnă creșterea eficienței? Practic, tu ai în fiecare departament niște chestii care sunt acolo ca să pregătească creșterea viitoare, și care nu sunt neapărat eficiente. Și atunci începi să gândești un pic pe termen mai scurt din punct de vedere financiar, ca să vezi care sunt resursele pe care te poți baza și ce vrei să obții cu ele. Și începi să faci alegeri: asta da, asta mai încolo – mai încolo înseamnă „nu acum”. Asta s-a tradus prin niște departamente care au fost reduse ca dimensiune, niște departamente care au fost reorientate ca activitate, niște teritorii în care ne gândeam că o să facem investiții ca să ne extindem piața – de exemplu, Asia – și acum vorbim mult mai „încet” despre asta.

Andreea Roșca: Și la nivel emoțional, pentru tine, pentru Teodor, pentru oamenii cu care lucrați, cum a fost tranziția asta? 

Sergiu Neguț: Nașpa. Pentru că e absolut evident că nu-ți dorești neapărat să dai veștile proaste și să zici: „Uite, noi acum cel mai bine ar fi dacă am reduce echipele care lucrează în teritoriile astea în care n-am obținut rezultat, dacă am reduce echipele care lucrează pe lucrurile alea din produs care nu sunt încă cerute în piață, dar s-ar putea să fie cerute peste 2 ani”. Și chestiile astea vin cu toată dezamăgirea care evident că știi că se întâmplă cumva în toată echipa. Dar de-aia comunici până la urmă. Adică spui ce s-a întâmplat, spui care e logica, de ce facem chestia asta, până unde vrem să o ducem, ce vrem să se întâmple, care sunt așteptările, care sunt lucrurile după care reglăm treaba asta pe parcurs, dacă o să fie nevoie. 

E foarte interesant că te adaptezi și tragi destul de repede la noua realitate. Mi se pare că lucrurile s-au simplificat și s-au clarificat foarte mult. O mulțime de discuții despre ce e mai eficient dintre „a” și „b”, care erau ambele neeficiente, s-au clarificat – niciunul nu e eficient. Dacă e eficient, se măsoară simplificat în „aia facem și merge”. Și atunci, niște alegeri au fost mult simplificate.

A mai fost o chestie foarte importantă care a venit acum la pachet, din categoria „dacă nu luăm bani de la investitori, de unde luăm bani?”. De la clienți. Ce ne trebuie ca să luăm bani de la clienți? Clienți fericiți. Ce ne trebuie ca să facem clienții fericiți? Luăm oamenii buni pe care îi avem și care sunt prea mulți, poate, în momentul ăsta, pentru dezvoltarea feature-urilor de produs de care e nevoie peste 3 ani și îi aducem în echipe care să lucreze pentru clienți, ca să fie clienții fericiți. 

Andreea Roșca: E interesant că poate e, de fapt, cel mai bun lucru care se putea întâmpla, că v-a orientat brusc și radical, mai degrabă către a asculta clienții, decât a vă uita la cum ridicați bani. 

Sergiu Neguț: Categoric.

Andreea Roșca: Te-am auzit vorbind de multe ori despre ideea de a fi bun și brav în același timp. Spui: „asta-i preocuparea mea, asta-i întrebarea mea”. Ce înțelegi prin a fi bun și brav în același timp. Cum lucrezi cu întrebarea asta? Mi se pare foarte frumoasă ca orientare. 

Sergiu Neguț: E o căutare acolo. Adică n-am ajuns la combinația asta de „Fii bun, fii brav!” prea ușor. Cumva s-a clarificat în timp, fiindcă mie mi se pare că e foarte mult elan antreprenorial, elan de creștere a afacerilor, care duce societatea înainte. Asta presupune că trebuie să ai ceva care înseamnă curaj – și nu vorbesc acum numai de antreprenori. De exemplu, la școala de afaceri, la BISM (Bucharest International School of Management), când facem cursuri de MBA sau de executive development, ne uităm la cum să ajutăm oamenii să devină intraprenori, să devină agenți de schimbare, agenți de creștere în locurile unde sunt. Asta înseamnă că vrei să ai un curaj de a încerca lucruri. Curajul de a încerca lucruri e absolut esențial. Dacă n-ai curaj să faci nimic, o să faci ce ai făcut și ieri. Dacă faci ce ai făcut și ieri, o să constați că o grămadă de oameni în universul ăsta ajung – unii la vârsta de 25 de ani, alții la vârsta de 45 de ani – pe un platou. Și le e așa de bine… Și nu mai fac nimic care înseamnă curajul de a merge la nivelul următor, curajul de a încerca diferit dacă nivelul următor nu e disponibil. De-aia mi se pare că toată povestea asta a noastră de a explora ce se poate face mai mișto cu viețile noastre – cea mai simplă investiție – e esențial. Trebuie să ai curajul să explorezi mai departe.

Andreea Roșca: Cam asta e partea de „Fii brav!” 

Sergiu Neguț: Da, asta e partea de „Fii brav!”. Altă chestie pe care am remarcat-o eu de mai multă vreme decât asta cu curajul e o chestie importantă în armonia Universului, care zice să nu fim răi, mojici, vulgari – să nu fim nasoi unii cu alții. Mie mi se pare că noi, românii, cultural, am moștenit o răutate pe care o mai vezi și acum: urci într-unul din „autobuzele” astea contemporane de navetiști, respectiv avioanele low-cost, și vezi niște răutăți gratuite – „Dă-te, mă, mai încolo!”. Și îmi dau seama că trebuie să colaborăm mult mai bine unii cu alții ca să construim o civilizație mai bună. Și cel mai mai bun mod de a colabora unii cu alții este să fim mai buni, în sensul de oameni mai cumsecade, mai kind unii cu alții. Și m-am trezit cumva pe un traseu cu totul diferit. 

Făceam un proces de masă la FintechOS, în care ne-am apucat să colectăm povești mișto din companie cu ce au făcut oamenii și a fost considerat valoros, și de acolo să extragem niște comportamente, și din comportamentele alea, să extragem niște valori, și din valori să structurăm ceva care să semene a cultură organizațională formală. Cultură organizațională oricum ai, dar dacă ai trecut de 150 de oameni, probabil că e cazul să încerci să o formalizezi cumva. Am pus noi cap la cap ce-am aflat și au ieșit cinci valori. Și, în mod interesant, două dintre ele sunt „Be brave!” și „Be human!”, care exprimă foarte tare ce îmi doresc eu de la oamenii cu care lucrez. Îmi doresc să aibă curaj, să nu fie tocmai papagali și să fie cumsecade, respectiv să nu fie nașpa. Și pare foarte banal când te gândești. Dar sunt o mulțime de oameni foarte curajoși și foarte ambițioși care lucrează în domenii de vârf, care sunt super performanți, dar care nu sunt prea cumsecade.

Andreea Roșca: Canaliile competente.

Sergiu Neguț: Da, canaliile supercompetente. Și toate cărțile și sfaturile de management zic că ăștia trebuie concediați. Dar ai și o mulțime de oameni buni, și blânzi, și cumsecade, dar care parcă n-au flacăra aia vie – să facă, să dreagă –, nivelul ăla de energie. Și vrei și una, și alta.

Andreea Roșca: Și?

Sergiu Neguț: Și mai găsești.

Andreea Roșca: Asta dacă te încăpățâneazi, dacă nu-ți spui că e mai important termenul scurt decât… 

Sergiu Neguț: Ce-i mișto este că-ți mai amintești și ție că poate ar fi cazul să fii un pic mai brave, un pic mai kind, every now and then. 

Andreea Roșca: Tu te întrebi lucrurile astea? Sunt destul de curajos, sunt destul de bun? Sunt eu primul care vorbește frumos?

Sergiu Neguț: Mă cam întreb, da. Nu trebuie să fiu primul, trebuie să fiu al doilea că așa e cariera mea. ☺ Eu mi-am spus la un moment dat că nu-mi doresc să fiu number one, dar că îmi doresc să fiu un foarte bun advisor și un foarte bun number two. Și mi se pare că mi-a ieșit chestia asta în mai multe locuri, și seamănă cu ideea de a fi membru de board, de a fi vice-, de a fi ajutor, de a fi cofondator etc. Motivul e că e mai puțină presiune, ceea ce îmi dă posibilitatea să explorez mai multe lucruri în afara presiunii care e întotdeauna pe number one. Dar asta e alegerea mea. 

Andreea Roșca: Asta mă duce cu gândul la relația ta cu Teodor. Nu e ușor ce faceți voi. Și viteza cu care crește compania, și, probabil, problemele cu care vă confruntați pentru prima oară. Nu e nimeni, cred, care să fi ridicat suma asta pentru o companie în afară de UiPath până acum. 

Sergiu Neguț: Care să fi ridicat atât de repede. 

Andreea Roșca: Da. Și sunt lucruri noi și frontiere pe care le deschideți. Îmi imaginez că parteneriatul tău cu Teodor nu e ca un mariaj fericit în Maui, în care, de dimineață până seara, râdem și bem cocktail-uri. Vorbește un pic despre parteneriatul vostru, dacă are vreo regulă, dacă sunt principii pe care le-ați stabilit în așa fel încât să puteți să funcționați bine.

Sergiu Neguț: N-am negociat o cartă, dar am clarificat un lucru de la bun început, și anume că el e CEO. Ceea ce mie îmi dă libertatea să îmi dau cu părerea, să îi spun ce și cum. El ia o decizie. Uneori, consider că e critic să o schimbe. Uneori o schimbă. 

Andreea Roșca: Și dacă nu o schimbă? 

Sergiu Neguț: El e CEO-ul. Sunt foarte ok cu treaba asta.

Andreea Roșca: Și susții, și lucrezi pentru decizia respectivă?

Sergiu Neguț: Da, lucrez pentru și susțin deciziile cu care nu sunt neapărat de acord. Nu sunt decizii fundamental proaste, sunt alegeri. 

Andreea Roșca: Și cum te împaci cu lucrul ăsta? Când tu știi că direcția este pe la stânga și CEO-ul e de altă părere? 

Sergiu Neguț: Nu e chiar așa. Adică nu știu, nimeni nu știe. Deciziile astea de business nu sunt etichetate pentru nimeni cu right or wrong. Sunt decizii, și fiecare are niște implicații. Și poate că fiecare dintre noi are o ierarhie de valori, și de priorități, și de experiențe care îi spun mai degrabă să meargă într-o anumită direcție. Dar asta nu le elimină pe ale celuilalt. Poate din cauza asta, frecvent ascultă când îmi dau cu părerea că nu e bine așa, după cum, din când în când, e altfel. În business, mai ales în busines-ul antreprenorial, noi gestionăm incertitudine. Și la fiecare moment în care gestionezi o incertitudine, asta înseamnă că elimini o incertitudine și o înlocuiești cu o alegere. Alegerea aia nu e o certitudine a corectitudinii. Alegerea este o alegere. Mai bună sau mai rea.

Andreea Roșca: E ca în știință, când testezi un experiment, o ipoteză. 

Sergiu Neguț: Da. Uneori viața, reluând comparația cu știința, nulifică ipoteza respectivă. 

Andreea Roșca: Adică nu o validează.

Sergiu Neguț: Exact. Câteva milioane de dolari mai târziu, îți spune că aia n-a fost o decizie bună. 

Andreea Roșca: Ăsta e motivul pentru care startup-urile trebuie să ridice bani. Pentru că lucrează în incertitudine și pentru că procesul de a elimina incertitudinea și a o înlocui cu o alegere e un proces scump. Mai ales la nivelul ăsta de start-up de tehnologie, cu ambiții globale și cu ambiții de creștere.

Sergiu Neguț: Da. Sunt o mulțime de ipoteze. Pot să vorbesc la modul general. Sunt ipoteze de piață până când n-ai un pic de tracțiune pe piața pe care o dezvolți inițial, pentru că nu crezi că ai un product market fit, ai doar niște clienți care au adoptat și care fac deja chestiile alea. Și atunci tu practic zici: „Ok, pariez că mai mulți clienți o să facă același lucru”. Fain, dar cât e pariul? Fiindcă dacă vrei să te miști foarte repede – în lumea asta de inovație, care se mișcă foarte repede, și dacă nu te miști tu, se mișcă altcineva –, n-ai timp să o iei cu țârâita și să zici, o dată la patru luni: „Hai să mai punem aici o jumătate de FTE”. Că s-ar putea să nu apuci să crești până unde vrei să crești. 

Andreea Roșca: Adică o jumătate de om, de normă. FTE – full-time employee.

Sergiu Neguț: Da.

Andreea Roșca: Și atunci, cum faci? Cumva trebuie să arunci mai multe resurse. 

Sergiu Neguț: Până la urmă faci niște educated guesses, niște proiecții, cam cât ți-ar trebui ca să poți să obții niște rezultate pe bucata de timp pe care ai vizibilitate cât de cât. Asta înseamnă inclusiv că dacă tu ai avut o vizibilitate și piața nu s-a mișcat în direcția aia, sau rezultatele au întârziat să apară, sau, între timp, au apărut niște oportunități în altă parte, sau au apărut niște probleme în altă parte, înseamnă brusc că trebuie să deviezi cursul. E ceva care se învață la business school, despre water under the bridge indiferent de ce investiții am făcut până acum, eu ar trebui să iau cea mai bună decizie uitându-mă numai la viitor, nu și la trecut. Faptul că eu am cheltuit 30 de lei ca să ajung până aici… Apropo, nu e prea târziu să ieșiți din sală. ☺

Andreea Roșca: Da, asta e clasică, mi-am luat bilet deci trebuie să mă duc. Nu, dacă te-ai răzgândit, nu trebuie să te duci.

Sergiu Neguț: Dacă nu e bine, dacă nu e ce trebuie, e un moment foarte bun să faci cu totul altceva. Și același lucru, până la urmă, e și cu deciziile un pic mai scumpe, de investiții și de creștere, în care, la un moment dat, ai ajuns pe un drum pe care povestea aia pare că nu mai merge. De obicei, și asta e o chestie foarte interesantă, organizațiile mari amână momentul ăla de răzgândire un pic prea mult. Organizațiile antreprenoriale, de obicei, au puterea de a se răzgândi, fiindcă decizia este mai scurtă, sunt niște oameni care-și dau seama că n-au făcut bine și se răzgândesc. 

Andreea Roșca: Leg asta de ceva ce spuneai – un lucru la care eu mă gândesc și care m-a ajutat foarte mult, e ceva timp de când mi l-ai spus –, și anume ideea că incertitudinea e bună, ea nu trebuie evitată, ci închisă cât mai rapid. Inclusiv în viața personală, că vorbeam atunci de viața personală. Tu cum faci? Poți să te gândești la un exemplu, la cum nu te ferești de incertitudine, ci o iei și o închizi rapid?

Sergiu Neguț: Există exit pentru fiecare decizie. Există niște momente în care, dacă închizi prea devreme o decizie și o iei, devine scump să te răzgândești sau devine impractic să te răzgândești, pentru că sunt prea mulți oameni care au comis-o în direcția respectivă. Dacă întârzii decizia prea mult, e posibil ca toată povestea să tărăgăneze și să creeze frustrare. Și atunci, există, teoretic, un optim. Dar tendința oamenilor e spre certitudine. Și iarăși mă refer la tendința din organizații mai mari, fiindcă majoritatea oamenilor au lucrat în organizații mari și au tendința să prefere certitudinea. Ce înseamnă certitudine? Înseamnă că am luat o decizie, e proastă, dar rămânem cu ea până când moare de tot. E o experiență uriașă de proiecte în organizații mari care sunt abandonate abia după ce au pierdut o grămadă de bani. Pentru că oamenii de acolo preferă certitudinea. Ce spun eu este că, din fericire, cu cât suntem mai antreprenoriali, cu atât ne bucurăm că există o bucată de incertitudine. Ne bucurăm de moment, de secunda aia în care moneda e în aer și nu știm pe ce parte a căzut, ca să putem să luăm decizia în mai bună cunoștință de cauză, cu ceva mai multe date, pe măsură ce s-a întâmplat. Ăla e momentul în care scoți valoare din incertitudine, momentul în care încerci, pe cât mai multe data points, să-ți dai seama dacă a căzut, e albă, e neagră. Inclusiv înainte să cadă, că n-ai timp s-o aștepți să cadă. 

Andreea Roșca: Te poți gândi la un exemplu? Mi se pare foarte valoros ca aplicare în practică. Și în viața personală, nu neapărat doar în viața de business. 

Sergiu Neguț: Hai să o iau într-o zonă care nu e nici personală, nici de business – cariera proprie. Faci ceva, ai o meserie, ești cât de cât bun la treaba aia, că dacă ești foarte prost probail că îți schimbi meseria. O faci bine, adică te chinui să ajungi să fii printre cei mai buni, că d-aia muncești 8-9-7-3 ore pe zi, ca să fii mai bun. Dacă nu vezi că-ți iese din ce în ce mai bine, ai momentul ăla de certitudine, că aia nu e o treabă bună și că trebuie să te oprești. Pe lângă chestia asta, cum zice o colegă de-a mea de la FintechOS, viața e vie. Și dacă viața e vie, trebuie să fii atent la ce e dincolo de orizontul de lucruri pe care le faci profesional, să vezi ce alte lucruri ar putea să fie interesante. Mie, de exemplu, mi s-a întâmplat ca la fiecare 7 ani, mai mult sau mai puțin, să sar dintr-o barcă principală într-o barcă pe care o vedeam trecând pe acolo, uneori cu o baie rece între cele două. Dar e important să știi cam pe unde sunt celelalte lucruri interesante de făcut în carieră. Foarte mulți din conaționalii noștri s-au gândit ce bine ar fi să plece din țară. Știți voi, țara aia unde sunt câini cu covrigi în coadă. Mie mi se pare, de exemplu, că e o zonă de incertitudine acolo, care-i valoroasă. Hai să mă duc acolo și să stau câteva săptămâni, nu două zile ca turist. Să mă duc să stau de vorbă, să văd cum sunt, cum lucrează oamenii care seamănă cu mine și fac meseriile alea pe care mi le propun eu să le fac acolo, că poate obțin un pic mai multe informații. Și cu o investiție relativ mică. 

Andreea Roșca: Ăsta e un fel de îmblânzi incertitudinea fără să iei o decizie definitivă, gen „vând tot și plec”. 

Sergiu Neguț: Am luat o decizie radicală, probabil cea mai bună decizie din viața mea profesională, când am decis să cheltui toți banii familiei ca să fac un MBA la Insead – o decizie discutabilă din multe puncte de vedere. M-am și împrumutat… Dar am cheltuit încă un pic mai mult ca să mă duc în campus la fiecare din școlile care m-au acceptat, să stau o zi acolo. Să stau de vorbă cu oamenii care făceau studii acolo, să-i întreb ce oportunități sunt după, ce le place, ce nu le place ș.a.m.d., înainte să mă arunc în un an-doi de cheltuieli și a lua cumva viața de la capăt. Asta nu înseamnă să nu-ți asumi risc, înseamnă să înțelegi și să cuantifici un pic riscul de fiecare dată când te bagi într-o chestie. 

Andreea Roșca: Și să încerci cumva să faci acceptabilă pierderea. 

Sergiu Neguț: Întotdeauna ai un nivel de pierdere acceptată, îți pui o plasă de siguranță. Aveam un prieten care pornise un start-up aici – era ceva foarte interesant –, care zicea: „Am un excel. În aprilie mi se termină banii. Dacă până în aprilie nu reușesc să ajung pe plus sau să iau o rundă de finanțare, mă duc să mă angajez”.

Andreea Roșca: Și? 

Sergiu Neguț: Și e un angajat fericit în Barcelona. 

Andreea Roșca: Am înțeles. Și ăla este minimum minimum. Dacă am ajuns acolo, înseamnă că s-a terminat. 

Sergiu Neguț: Nu, omul are o viață bună acolo. Ce vreau să spun este că trebuie să tragi o linie și să stabilești care este momentul până la care poți să continui. Pentru că altfel te ia valul și iei în continuare decizii proaste. Trebuie să-ți așezi trigger points și să-ți îngustezi alegerile. Nu trebuie să iei neapărat alegerea finală, dar trebuie să îngustezi alegerile, să ți le predefinești înainte, să știi „când” și „ce”. 

Andreea Roșca: Adică dacă până la momentul „X”, nu se întâmplă „Y”, ăsta e momentul în care renunț. E foarte bună asta.

Sergiu Neguț: Da. Să-ți dau un exemplu din ce discutam mai devreme, e un exemplu foarte real. Fereastra de timp în care puteai, pe FintechOS, să iei o decizie dacă convergi spre profitabilitate sau dacă la un moment dat o să fii absolut forțat să ridici o rundă de investiții, nu era deschisă pe o perioadă foarte lungă. Evident, dacă nu restructurezi spre o chestiune care să crească profitabil, la un moment nu mai ai cu ce, nu mai ai resurse. Și atunci, sigur că e valoros să nu te apuci de nebun, dar e valoros să știi să calculezi, să înțelegi momentul ca să iei o decizie eficientă. Nici măcar eficientă – o decizie care-ți aduce valoare. 

Andreea Roșca: Da, mi se pare foarte interesant felul ăsta de a gândi. Și-mi aduc aminte că eu asta am făcut când am început podcastul. Am zis că fac 7-8 episoade, fac episoadele din conversațiile live, și dacă îmi place, și dacă funcționează, și dacă învăț – aveam niște indicatori care erau și emoționali, și mai hard data așa –, continui. Și dacă nu, îl opresc. Și asta m-a făcut să n-am o problemă foarte mare să-l pornesc, știind că am un punct de ieșire foarte clar stabilit. Cred că despre asta vorbești, nu?

Sergiu Neguț: Exact despre asta vorbesc. Și e foarte interesant atunci când faci investiții. Eu în continuare mai fac investiții. La fiecare rundă de investiții, ai opțiunea: „Ce fac? Mai pun niște bani să-i ajutăm pe oamenii ăștia?”. Dar scopul poate este nu să-i ajutăm pe oamenii ăștia, ci să facem o companie stabilă, puternică, profitabilă. Și întrebarea, poate relevantă, este: „Are sens să mai pui încă niște bani peste banii ăia dinainte?”. Și uneori răspunsul este „da”, alteori răspunsul este „nu”. Dar asta e o chestiune în care trebuie să înțelegi ce se întâmplă de aici încolo, nu ce s-a întâmplat până aici. Pentru că paradigma în care noi am trăit până azi se poate schimba. 

Andreea Roșca: Adică ideea că am pus deja 200.000 sau 20.000 sau 10.000, deci hai să mai pun o rundă de 5.000? 

Sergiu Neguț: Din categoria: „Dacă nu punem acum, ….” Am auzit de mai multe ori discuția asta în grupuri de angels, în care am investit. Am auzit de mai multe ori discuția asta în fonduri de investiții: „Am pus 500.000. Dacă nu le punem 100.000, ăștia închid firma”. 

Andreea Roșca: Deci dacă viitorul aproape sigur este închiderea, atunci n-are rost să mai pui 100.000.

Sergiu Neguț: Acolo e o judecată care nu e automată. Că dacă mai pun 100.000, ca să mai pun încă 100.000, ca să mai pun încă 100.000, n-ajungem nicăieri. Eu trebuie cumva să văd că aia este o sumă de bani care duce undeva. Și asta e valabil întotdeauna cu investițiile. Că te uiți la rundele pe care le ridică un start-up, totdeauna o întrebare foarte relevantă acolo este: banii ăștia pe care îi ridică ei acum – indiferent câți sunt și în ce monedă –, îi duce suma asta, pe oamenii ăștia, cu calitățile lor și cu cunoștințele lor și cu produsul pe care îl au sau cu activitatea pe care o au, îi duce din punctul ăsta la punctul viitor în care: a. să devină profitabil de mic; b. să poată să ia altă rundă de finanțare? Asta-i întrebarea de fapt. 

Andreea Roșca: Tu ești considerat unul dintre cei mai buni fundraisers din România, pe fundrasing de runde de finanțare, de capital de risc. Ai niște principii care crezi că ar fi de împărtășit, care explică de ce ți-a ieșit așa de bine?

Sergiu Neguț: Mi-a ieșit că m-am concentrat pe chestia asta. Și că îmi place. În orice chestie care pe care care vrei să o faci bine, trebuie să-ți placă la nebunie. Mi-am dat seama că eu eram acolo într-un fel de joc, în care – mamă, ce mișto – mă întâlnesc cu toți oamenii ăștia; le povestesc; învăț din fiecare ochi dat peste cap de ăia care nu înțeleg ce vreau să zic, pentru că, evident, n-am explicat cum trebuie; cer feedback de fiecare dată când primesc un „nu” nejustificat, caut explicația. 

De fiecare dată când reușesc să mă agăț de cineva care pare cumva că chiar ar vrea să investească niște bani, mă duc și mai sun la încă cinci uși la care mi s-a părut că s-ar putea să primesc un „da”, pentru că dacă găsesc două-trei părți care să fie în concurență și care să-și dorească același activ, s-ar putea ca prețul pe care îl obții acolo și, ca atare, sumele care să adună să fie mai mari. 

Deci mie îmi place treaba asta foarte tare. E important să-ți placă. Cred că în orice meserie. E foarte greu să faci bine o meserie pe care o urăști. Asta mie mi-a plăcut, mi-a umplut inima de bucurie, și în continuare mi se pare foarte mișto. E o justificare mult mai adâncă despre de ce e important să atragi investiții în business-uri. 

Pentru că poți să le crești mult mai repede, pentru că ele la un moment dat o să se vândă pe bani mulți. Ce o se întâmplă cu banii ăia mulți? O să fie reinvestiți, indiferent cine-i încasează, indiferent unde-i pune. Toți antreprenorii români pe care i-ați văzut aici sau unde i-ați văzut, în momentul în care au făcut un exit și s-au trezit cu niște bani, ce crezi că au făcut cu banii ăia? N-am auzit de unu să fi plecat în vreo insulă cu plajă albă. S-au apucat să investească în alte businessuri. Pe lângă banii lor, au mai luat niște bani de la bancă, au creat niște datorii, au atras alți investitori peste banii proprii. Toată chestia asta e un tăvălug uriaș care creează valoare, care creează prosperitate. Și eu cred foarte tare în treaba asta. 

Există un motiv fundamental pozitiv pentru care investițiile accelerează dezvoltarea economiei. Momentul la care am înțeles că – indiferent, post Bretton Woods, post…. –, nu e despre câți bani s-au făcut, ci despre faptul că în fiecare moment în care noi ne gândim la un proces investițional cu toți agenții, băncile care fac procese investiționale, noi accelerăm mișcarea banilor. Și accelerând mișcarea banilor, accelerăm producerea de bani. Ceea ce până la urmă, ne face pe toți mai prosperi. Dacă nu suntem complet tolomaci, probabil că fiind mai prosperi, am putea să ne permitem să fim și mai buni. Da, mă rog, aici s-ar putea să fie o chestie mai filozofică și mai spirituală. 

Revenind – trebuie să-ți placă. Te ajută să îți placă faptul că crezi că faci un lucru bun. Mă gândesc că dacă te gândești că faci un lucru rău, s-ar putea să-ți placă mai puțin – dacă nu ești complet malefic. Pe lângă să-ți placă, trebuie să planifici o treabă și să-i dedici destul timp, destulă energie, destulă înțelegere a sistemului.

Ce am făcut noi în prăvălia asta este că am jucat-o întotdeauna cu un pas înainte. Adică dacă noi ridicam serie A, ne gândeam care e investitorul de care am nevoie ca să pot să ridic cu el serie B, care este tipul de rundă care să îmi permită să maximizez seria B, când va veni ea? Când am pus eu ăia 200.000, la început, în pre-preseed, m-am gândit: „din oamenii pe care îi cunosc, cu cine stau eu de vorbă începând de ieri, începând de azi, ca să pună banii următori?”. Pentru că eu n-o să mai pot pune pe lângă ăștia decât, cine știe, probabil tot o sumă relativ mică. Trebuie să găsești la fiecare investiție, pe cei care o să pună mai mulți bani la runda următoare – cine sunt fondurile alea și cu cine stăm de vorbă? 

Și nu e de mirare, dacă te uiți că în toate ecosistemele bogate e o densitate mare de oameni care au mai făcut investiții împreună. De ce e așa de șmecher Silicon Valley? Că e „PayPal mafia” – mă rog, e toată lumea aia foarte complexă cu sute, mii de miliardari care au făcut bani împreună în alte companii și care o să investească în continuare la un cu totul alt ordin de mărime, ordinul de mărime al buzunarului lor, al buzunarului lor nu de persoană fizică, ci buzunarul lor instituțional, care înseamnă o amplificare de zeci-sute de ori peste puterea buzunarului lor de persoană fizică. Și toată treaba aia se aglomerează în câțiva kilometri pătrați. Dar de aia se întâmplă acolo ce se întâmplă, și n-are legătură cu ce e în New York, în Londra, adică inclusiv în orașe din astea de rangul unu. Și atunci, trebuie să vezi cine cu cine a mai făcut afaceri, cine cu cine a mai făcut chestii.

Andreea Roșca: Ca să vezi în ce ecosistem intri.

Sergiu Neguț: Ca să cumperi cu fiecare investiție, nu doar banii ăia, ci accesul la un ecosistem care înseamnă alt nivel de resurse și un alt nivel de experiență, de cunoaștere pe care tu nu o ai. Și-am făcut chestia asta la fiecare pas, inclusiv la ultima rundă. Adică ne-am uitat, din toți ăia care au fost dispuși să facă investiția la momentul respectiv, care sunt investitorii care ne dau cea mai bună combinație de înțelegere a pieței și posibilitatea de a pune bani suplimentari și de a convinge alți investitori, cu care au mai făcut co-investment, să investească la nivelul următor. 

Andreea Roșca: Am să mă duc în altă zonă. M-am întrebat tot timpul cum fac oamenii care ajung la un nivel oarecare de succes și cărora le ies lucrurile la un anumit nivel – e și pentru mine întrebarea asta – cum te ferești de capcana asta de a te crede foarte șmecher, de capcana egoului. Și am așa un sentiment că tu ești bun în te feri de chestia asta. Mă întreb cum?

Sergiu Neguț: Cred că e important să te iei peste picior permanent și să nu te iei foarte în serios. E foarte ușor să te crezi deștept, și nu-ți aduce nimic bun. Pentru că de cele mai multe ori, aroganța aia taie două lucruri: capacitatea de a pune întrebări și de a pune sub semnul întrebării. Capacitatea de a pune sub semnul întrebării, eu am văzut-o făcută și cinic, și critic. Dar e mai depresiv să o faci cinic și critic, decât s-o faci un pic mai la mișto, așa – „Bun, am înțeles că aș putea să cred că e așa, dar poate că totuși există și alte explicații. Norocu-i un lucru important în viață…”. Să fii statistic norocos, aia e mare șmecherie. Cum dibui și falsifici statistica încât să-ți iasă să fii norocos de fiecare dată? 

Andreea Roșca: Să nu te iei în serios înseamnă că ce anume îți spui tu ție? Sau cumperi, faci investiții de care să poți să faci mișto? 

Sergiu Neguț: Nu. Asta este mai degrabă o formă de autoironie. Să nu ne imaginăm vreo secundă că dacă ne-au ieșit niște lucruri, asta brusc ne transformă în niște arătări superpedante, care trebuie să transmită mai departe un univers de conservatorism, ci mai degrabă să ne păstrăm bucuria de a râde, bucuria de a ne juca. Eu îmi doresc ca toți dintre noi să rămânem copii cât mai multă vreme, că dacă reușim să rămânem copii, o să ne jucăm împreună și o să ne placă. Dacă nu rămânem copii, o să ne luăm prea tare în serios și în loc să ne jucăm, o să facem ședințe sau mai rău, alte prostii. Deci nu e cazul, hai s-o luăm domol și să ne jucăm. Pentru că în joacă e multă explorare. Poți să iei mai în ușor atunci când se întâmplă un eșec, și să treci peste el ca să înveți ceva și să mergi mai departe. Poți, dacă ai avut un succes, să nu-l iei așa de în serios încât să-ți construiești vreun sistem de oameni de jur împrejur care să-ți dea dreptate. Lucru foarte periculos. Dacă te iei un pic în neserios, poți să ții prin preajmă niște oameni care să-ți spună din când în când: „Bă, ești prost!”

Andreea Roșca: Îți spun oamenii că ești prost? 

Sergiu Neguț: Da. 

Andreea Roșca: Și-n echipă? 

Sergiu Neguț: Da.

Andreea Roșca: Îi încurajezi?

Sergiu Neguț: Da. 

Andreea Roșca: Wow!

Sergiu Neguț: Am ocazia de fiecare dată când avem angajați noi în companie. E o mică discuție de jumătate de oră, pe zoom, pe teams, în care am grijă de cele mai multe ori – adică când îmi amintesc, dar de cele mai multe ori îmi amintesc –, să le zic că e un moment foarte bun în perioada asta de început, când încă văd cât de proști suntem la niște chestii, să ne amintească unde suntem proști. În viața personală, pe mine mă ajută foarte mult când vin oamenii să-mi spună: „Poate că ție ți se pare că ai făcut o treabă bună, dar a fost cam de 2 lei”. Asta uneori e pe decizii intelectuale, de bani, de exemplu, dar de cele mai multe ori, e de cum lucrăm cu oamenii și cât de kind suntem, mai degrabă. 

Andreea Roșca: Ai o chestie cu Yoda care e un fel de mentor așa pentru tine. 

Sergiu Neguț: Uită-te și tu cum arată, nu poți să nu râzi. Și, în același timp, dacă te gândești, este kintesența personajului spiritual, inspirațional, guru gurului. În universul Star Wars, este esența înțelepciunii, și totuși, modul cum au construit personajul ăsta este cu multă ironie. Nu pot să nu empatizez când îl văd cât e de înalt și ce păr stufos are. ☺ Adică nu pot să nu mă identific și să sper că și eu când o să fiu un pic mai vârstnic, poate-mi mai cresc urechile și o să semănăm mai tare. ☺

Andreea Roșca: Dar te inspiră? Chiar e la un nivel de mentor pentru tine? Că are chestii care te aduc la nivelul la care trebuie să fii.

Sergiu Neguț: Mie mi se pare că în forma noastră de a ne juca cu lucruri, creăm spațiu pentru multe adevăruri și lucruri în care alegerile astea corecte, deciziile înțelepte, nu sunt impuse asupra noastră. Ci sunt mai degrabă niște bucurii pe care le primim în viața noastră. Și nu e numai Yoda, mai sunt niște personaje foarte importante a căror înțelepciune se regăsește din când în când în slide-urile pe care le prezint. Gru din Despicable me – un personaj de o colosală înțelepciune ☺, Kung Fu Panda, Shreck, care este un personaj cu multă înțelepciune practică. Îmi place foarte mult Donkey din Shreck. Shrek povestește la un moment dat cum „Ogers are like onions” – au mai multe straturi: un nivel superficial, un nivel mai puțin superficial și un nivel foarte profund. La fel și noi, când nu suntem într-o zi bună și ne purtăm ca niște căpcăuni… 

Andreea Roșca: Care a fost cel mai înfricoșător lucru pe care l-ai făcut? 

Sergiu Neguț: M-am căsătorit. ☺ Mai în glumă, mai în serios, este mai cel mai mare commitment pe care l-am făcut. Când te căsătorești, în general, o faci pentru o viață.

Dar cel mai înfricoșător lucru pe care l-am făcut nu este pentru că l-am făcut, ci pentru că mi s-a întâmplat. Pot să vorbesc despre asta, mai ales că ai mai avut un invitat care a trecut printr-o întâmplare oarecum similară (n.r. Andrei Pitiș). Când eram în anul patru de facultate – nu-mi amintesc prea bine anul, și o să vedeți imediat de ce – la un moment dat, am alunecat și am căzut. Asta e ceva care mi se întâmplă destul de frecvent. Mi s-a întâmplat și acum o lună: am alunecat, am căzut și mi-am rupt patru coaste. Atunci, din păcate, am căzut pe geam de la căminul P16 din Politehnică, unde eram student foarte valoros al facultății la momentul respectiv. ☺ M-am ridicat de acolo pe picioarele mele. Eram mai tânăr și mai robust, evident. ☺ Am urcat pe trepte, m-am dus în camera de cămin, m-am spălat pe față și am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-au zis: „Bă, ești bou? Ai căzut pe geam.” Ok, am înțeles. Nasol! M-am spălat iar pe față și am întrebat ce s-a întâmplat. „Bă, faci mișto?” După ce am pus a treia oară întrebarea, oamenii s-au prins că e groasă și că trebuie să mă ducă la spital. 

Andreea Roșca: Ai căzut în cap?

Sergiu Neguț: Nu știu cum am căzut. Știu doar de unde am căzut. Pot să înțeleg de ce am căzut. Ca prostul. Deci sper că am învățat. 

Andreea Roșca: Invitatul de care vorbești este Andrei Pitiș, care a avut un accident la schi, și a luat o cușcă de câine cu capul. 

Sergiu Neguț: Și cu care, întâmplător, chiar am fost coleg de facultate. Dar nu-mi amintesc că am fost colegi de facultate, că nu prea îmi mai amintesc din perioada aia mare lucru. Medicina era la un nivel fabulos la momentul respectiv. ☺ Ce au încercat să facă în seara aia a fost să mă țină treaz ca să nu adorm, că cine știe dacă adormeam, poate nu mă mai trezeam – lucru la care poate ar fi cazul să ne gândim în fiecare zi. ☺

Prima mea amintire, o amintire foarte puternică vizual, este legată de un ceas din acelea cu leduri roșii. Îmi amintesc că așteptam dimineața, am văzut ceasul ăla și la un moment dat mi-am adus aminte singur că nu trebuie să întreb cât e ceasul și trebuie să mă uit într-un anume loc, că acolo o să fie un ceas care o să îmi spună cât e ora. A doua amintire pe care o am este cu mine făcând cunoștință cu cel cu care eram în camera de spital, eu întinzând ferm și zâmbitor mâna, el întinzându-mi o mână moale și uitându-se în altă parte, iar eu gândindu-mă „what a jerk!”. Ca să aflu apoi că de fapt făcusem de vreo 50 de ori cunoștință cu el în noaptea aia. 

A doua zi, memoria mea ajunsese la fabuloasa anvergură de 15 minute. Dacă ai memorie de 15 minute, poți să ai o conversație cu cineva, și ăla să nu se prindă că tu ai o problemă, cu condiția să nu fie o conversație prea lungă. Au venit părinții, m-au vizitat, plânși toți. După încă vreo două zile puteam să țin minte aproape o zi. Dacă ești cât de cât bunuț la școală, într-o zi înveți cât să treci examenul. Așa că am cerut caietele, cursurile și mi-am dat examenele, că trebuia să iau bursă în continuare. Două luni mai târziu, habar n-aveam ce materii avusesem în anul ăla, nu mai zic ce era în examenele alea. 

Ceea ce mi-a dat două concluzii importante. Prima: că din păcate, deștept am fost până la un moment în viață; de-acum, trebuie să mă bazez pe noroc. Și a doua: că se poate întâmpla să se termine – nu neapărat fizic, e suficient să se piardă legătura cu ce a fost înainte, să nu-ți mai amintești, să nu mai știi. Și m-a mai speriat o chestie – când eram în bucla aia de un minut, în care eram ca un automat programabil, puneam aceleași întrebări și dădeam aceleași răspunsuri: „Ce s-a întâmplat? / Ai căzut pe geam / Dar, degeaba că nu-ți aduci aminte. / Aoleu, înseamnă că am o amnezie. / Dacă am o amnezie, nu îi suna pe părinții mei, sun-o pe mătușa mea la numărul de telefon cutare”. Numărul de telefon mi-l aduceam aminte că era din memoria de lungă durată. După aia, reluam la fel. Și, cumva, m-am gândit că nu se poate să fim atât de programabili. Acum până și ChatGPT schimbă răspunsul la aceeași întrebare, dacă-l întrebi de șase ori la rând. Hai să încercăm să facem ceva ca să facem lucrurile un pic altfel. Un pic altfel înseamnă că dacă există o soluție consacrată pentru un lucru, s-ar putea să fie foarte multă valoare în a căuta o soluție mai puțin consacrată și să le evaluezi pe cele două alternativ. Poate e important să faci lucrurile diferit de cât le face toată lumea, că dacă toată lumea le face într-un fel, s-ar putea să fie al naibii de plictisitor. Și dacă tot putem să murim mâine, poate ar fi mai bine să trăim o viață mai puțin plictisitoare decât una plictisitoare ș.a.m.d. 

Andreea Roșca: De unde apetitul tău pentru diverse aventuri și schimbări la 7 ani.

Sergiu Neguț: Poate și chestia asta sau poate nu mai țineam minte de ce am început bucata aia de carieră. Acum durata buclei este de 7 ani. ☺ 

Pe munte nu mă duc ca să mor acolo, că e înfricoșător și mi-e frică. Am urcat pe Kilimanjaro, pe Elbrus, pe Mont Blanc. M-am dus acolo cum mă duc și cu prietenii mei pe barcă. Nu pentru că m-aș pricepe, ci pentru că mă duc cu niște oameni și că îmi place ce se întâmplă: că e peisajul frumos, că sunt niște discuții interesante, că mai vezi ceva nou, ceva care e diferit, înveți să te cunoști pe tine într-un mod în care poate nu te cunoșteai până atunci.

Andreea Roșca: Să îți înțelegi limitele. 

Sergiu Neguț: Nu e așa de serios cum o zici tu. La mine e mult mai jucăuș. Adică: „Hai să vedem, poți să mai bagi?” Te dai șmecher, te dai curajos.

Andreea Roșca: Prima mie de metri și la mine e pe stil jucăuș, dar 5.895 m, cât are Kilimanjaro… Spiritul meu ludic, dorința mea de joacă se oprește mult înainte.

Andreea Roșca: E vreun mesaj de final pe care ai vrea să-l spui?

Sergiu Neguț: Da, un îndemn pe care vreau să vi-l transmit din suflet, pentru cariera, munca, viața voastră. E o teorie care se numește Ambidexterity, care spune că un business poate să aibă două timpuri de activități: unele de exploatare – să facem mai bine ce făceam până azi – și unele de explorare – în care să încercăm să facem ceva nou. Există multe teorii despre cum se face asta, dar vă rog, nu uitați că permanent e important să faci bine ce ți se cere, e important să faci bine ce ai făcut până azi și e important să te perfecționezi, dar este la fel de important să faci lucruri noi pe care nu ți le-a cerut nimeni. Importanța lucrurilor pe care nu ți le-a cerut nimeni, chiar dacă ele vin parte din jobul tău și ai loc să le faci acolo sau sunt despre potențialul tău viitor job, viitor hobby, viitor orice altceva, s-ar putea ca bucata aia să vă aducă pe termen lung mai multă fericire și să aducă lumii ceva mai bun – în combinația asta de exploatare și explorare, între a face ce ți s-a cerut și a face ceva ce vrei tu să faci. Toate bucățile astea sunt la fel de importante pentru orice business, ca pentru orice persoană. Doar că atunci când ne luăm pe noi ca persoană la trei-păzește și ne întrebăm ce avem de făcut, să nu uităm, fundamental: să nu fim fraieri, să nu fim papagali, să nu fim nașpa.

Andreea Roșca: Ce frumos!

Sergiu Neguț: Atât. Mersi! 

Andreea Roșca: Îți mulțumesc foarte mult! 

Resurse

Află mai multe informații despre Sergiu Neguț:

De pe paginile sale de LinkedIn, Facebook, vizionând acest podcast realizat de startupcafe.ro, despre atragerea rundei Serie B de 60 de milioane de dolari sau din acest articol, realizat de economedia.ro, despre lansarea FintechOS pe piața din Statele Unite.

Urmărește și aceste două secvențe din cadrul primului interviu cu Sergiu Neguț de pe andreearoșca.ro:

Sergiu Neguț. Cel mai important sfat

Sergiu Negut. Dacă nu îți iubești clientul, n-ai șanse

Și ascultă și podcastul The Vast and the Curious, realizat în februarie 2020.

Companii (co)fondate sau în care Sergiu Neguț este investitor

FintechOS

SoftElegance, fondator Teodor Blidăruș

Cărți recomandate de Sergiu Neguț

Dilbert, Scott Adams – o serie de cărți despre cultura organizațională 

Crossing the chasm, Geoffrey A. Moore – marketing și transformare organizațională

Disruptive innovation: The innovators DNA, Clayton Christensen – despre metode, instrumente, procese care să accelereze ADN-ul antreprenorial; 

Problema celor trei corpuri, Liu Cixin – roman SF; SF-ul este originea tehnologiei pe care o folosim azi și e o modalitate de a ne da frâu liber imaginației despre „ce ar fi dacă?”, la un moment viitor.

Mențiuni în conversație

Comuna Vadu Pașii, Buzău

Silviu NeguțEnciclopedia statelor lumii, Un singur pământ

Bucharest International School of Management (BISM)

UiPath

FTE – full-time employee

Water under the bridge

Insead

Bretton Woods

Silicon Valley

Yoda, Star Wars

Gru, Despicable me 

Kung Fu Panda

Shreck, DonkeyOgres are like onions

Jocul Autonom

Kilimanjaro, Elbrus, Mont Blanc

Ambidexterity

avatar