Putem folosi această perioadă pentru a dezvolta încrederea: dacă pui oameni care n-au încredere unii în alții în niște proiecte cu scopuri comune, pe care și le asumă împreună și lucrează împreună pentru atingerea lor, dezvoltă încredere unii în alții. De multe ori, nici nu este importantă atingerea scopului, ci demersul în sine e important.”
În absența încrederii, spune Daniel David, nu putem coopera și găsi soluții în vremuri grele. Sau în vremuri bune. Încredere înseamnă capacitatea de a-ți asuma riscuri în raport cu tine, cu alți oameni și cu instituții. Dai ceva, așteptându-te să primești ceva în schimb, dar fără să fii sigur că vei primi. Încrederea este o ieșire dintr-o zonă cunoscută, cu credința că acest risc va fi meritat. Dar nu e un dat. E o construcție la care fiecare dintre noi trebuie să pună prima cărămidă.
Daniel David este rectorul Universității Babes Bolyai din Cluj și este unul dintre cei mai buni psihologi ai României. Conduce catedra de psihologie clinică și psihoterapie de la aceeași universitate. Din 2008, Daniel este profesor la Ichan School of Medicine at Mount Sinai din New York, una dintre cele mai prestigioase școli medicale din lume.
Câțiva ani, între 2000 și 2007, a locuit mai degrabă în Statele Unite decât în România și spune că, după Cluj, singurul loc unde i-ar plăcea să locuiască este New York. A studiat cu doi dintre titanii psihologiei secolului 20, Aron Beck și Albert Ellis.
În 2015, a publicat Psihologia Poporului Român, rezultatul primei cercetări psihologice serioase asupra românilor de la cea a lui Constantin Rădulescu Motru, acum mai bine de 80 de ani.
Are un concept plastic pentru a defini cum încrederea pleacă de la fiecare dintre noi: ”spune da, dar taie cărțile” – acordă credit celorlalți, dar fii conștient că nu întotdeauna va exista reciprocitate.
Am vorbit cu Daniel despre multele fețe ale încrederii: în noi, în organizații, în ceilalți oameni. Despre atitudinea potrivită în fața unei crize, astfel încât să găsim împreună soluții, despre leadership în timpuri grele și despre mecanismele psihologice care cresc sau scad capacitatea noastră de a acționa productiv în aceste zile.
Idei principale din conversație:
În cine avem încredere. Profilul nostru se schimbă cu schimbarea generațiilor
Există două mari categorii de încredere: interpersonală, între oameni (între membrii familiei, între prieteni și cunoscuți, față de străini) și încrederea în instituții.
Ce știm azi este că nivelul nostru de încredere în instituții și în comparație cu țările vestice este mult mai scăzut, dar și că tinerii au un nivel de încredere interpersonală mai ridicat de 2-3 ori în raport cu vârstnicii. Acesta este un risc în România, pentru că astăzi doar instituțiile (guvern, administrație) pot lua deciziile majore.
Avem mare încredere în familie, ceea ce este din nou un risc, pentru că tindem să fim mai puțin precauți. Dar încredere puțină în străini, ceea ce ajută la distanțarea socială, dar împiedică relația de colaborare.
În aceste zile este vizibil gradul mai mare de încredere al tinerilor, și asta explică multitudinea de inițiative de sprijin și mobilizarea socială.
Situația de muncă la distanță amplifică stresul
Legea lui Parkinson spune că munca se dilată pentru a ocupa tot spațiul pe care îl are la dispoziție pentru a fi dusă la bun sfârșit. Cei mai mulți dintre noi nu asociem activitatea online cu munca, efortul sau oboseala, ci cu distracția. Trebuie să ne schimbăm stilul și rutinele și să vedem această perioadă ca pe o oportunitate de dezvoltare, altfel ajungem în situații de stres.
Lucrul de acasă are nevoie de program, pentru a ne păstra productivitatea.
Disciplina personală e esențială: suntem obișnuiți cu o rutină de viață, cu comportamente care se declanșează automat într-o anumită situație. Când schimb contextul, trebuie să schimb rutina de viață.
Oamenii sunt naivi: cred că pot schimba oricând comportamentul, ceea ce e o iluzie. Să stăm la sfârșit de săptămână să ne facem un orar zilnic, cu intervale din două în două ore. Altfel, se activează comportamente automate. Când apare discrepanță între ce îți vine să faci și ceea ce poți să faci în contextul tău, apare stresul și stări de frică, panică, anxietate, furie, nemulțumire.
Leadership, încredere, inovație în momente dificile
Transparența despre ceea ce facem de la un interval la altul și predictibilitatea care vine cu un plan sunt foarte importante. Creează semnificație pentru oameni. Predictibilitatea e acea bază pe care te poți sprijini pentru a-ți asuma riscuri și a fi creativ.
Siguranța pentru angajați și comunitate e un alt lucru esențial.
Noi, ca și cultură, tindem să vedem incertitudinea ca pericol. Încercăm să o evităm și să blocăm lucrurile. E nevoie de reziliență și creativitate: ”am înțeles că trecem printr-o perioadă grea, haide să vedem cum o putem folosi în avantajul nostru”.
Haosul este și el un element interesant: când n-ai predictibilitate, când lucruile sunt foarte incerte, oamenii încearcă să creeze predictibilitate venind cu noi paradigme. Lucruri cu care fac ordine în viață și în jur.
Depinde de la organizație la organizație și de la situație la situație: creezi predictibilitate ca să poți inova, sau pleci de la incertitudine și creezi paradigme și mecanisme de predictibilitate.
Cum să vezi oportunitate în amenințare. Înapoi la raționalitate
Când suntem înconjurați de pericole, tindem să maximizăm negativul: ”e groaznic”, ”cel mai mare rău care se poate întâmpla”. Sigur că pandemia e un rău teribil de mare, dar nu e cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei civilizații – e irațional, n-are suport logic, empiric și pragmatic.
Să vedem negativul nuanțat: ”da, e o situație negativă, dar nu e o catastrofă”.
Al doilea lucru este toleranța la frustrare: viața este asimetrică, nu e bună sau rea, e asimetrică are și elemente bune și elemente neplăcute. Dacă ai această atitudine de a nu catastrofa și de a fi tolerant în fața stresului, ești mai predispus, când te confrunți cu o situație incertă sau cu un pericol, să poți găsi soluții care merg pe ideea optimistă.
Catastrofarea și lipsa de toleranță duc la panică, furie, depresie și anxietate, ceea ce ne face defensivi. Oamenii defensivi nu pot vedea incertitudinea ca oportunitate.
Al treilea lucru este gândirea flexibilă. Noi, oamenii, avem dorințe: să nu se fi întâmplat, să fie altfel, să nu sufăr. Dacă ne luăm dorințele drept realitate obligatorie: ”nu trebuia să fie așa” probabilitatea de a suferi, de a vedea pericole, de a-ți fi teamă, este foarte mare. Sugestia mea este să te raportezi la situațe într-o manieră rațională flexibililă: ”îmi doresc să nu fiu contaminat, fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că uneori nu pot controla situația. Hai să fac ce depinde de mine”. Nu abandonez, ci încep să mă orientez către soluții.
Gândirea flexibilă duce la toleranță la frustrare și te ajută să nu fii catastrofic.
Cum poți dezvolta încrederea într-o societate cu încrederea la pământ
Nu putem schimba această realitate peste noapte. Dar putem folosi această perioadă drept oportunitate pentru a dezvolta încrederea: dacă pui oameni care n-au încredere unii în alții în niște proiecte cu scopuri comune, pe care și le asumă împreună și lucrează pentru atingerea scopului, dezvoltă încredere unii în alții. De multe ori, nici nu este importantă atingerea scopului, ci demersul în sine e important.
Chiar guvernanții pot contribui la astfel de demersuri – scopuri majore în care să ne regăsim.
Încrederea de sine asertivă și relația cu colaborarea, inovația, explorarea
Încrederea în sine și în cacitatea de a contribui și a găsi soluții e piatra de temelie pentru orice demers. Încrederea personală cu încrederea interpersonală sunt foarte bine legate.
Dacă încrederea în sine e scăzută, oamenii sunt defensivi și evită implicarea și incertitudinea.
În partea cealaltă, există narcisism și egoism, lipsă de cooperare.
Varianta psihologic sănătoasă este varianta cu stimă de sine crescută, dar asertivă: ești conștient de drepturile tale și te bati pentru ele, dar respectând drepturile, demnitatea și valoarea celorlalți.
Această variantă te face mai curajos în interacțiunea cu ceilalți, te face să fii mai explorator în situații de incertitudine și creativ în situații de pericol.
Suntem cu toții egal de valoroși. Doar comportamentele diferă.
Am învățat crescând că dacă facem lucruri bune suntem lăudați și avem o părere bună despre noi. Dacă avem comportamente neperformante sau agresive, proaste, suntem criticați și avem părere proastă despre noi.
Dar noi, ca indivizi, suntem intrinsec valoroși. Diferențele dintre noi sunt date de comportamente. Altfel spus, nu eu sunt performant, ca om (în termeni de stimă de sine), ci comportamentul meu este performant. Nu eu sunt agresiv, ci am avut un comportament agresiv.
Dacă începem să înțelegem că nu trebuie să ne evaluăm ca persoane, ci să ne acceptăm necondiționat așa cum suntem și să ne evaluăm doar comportamentul, în acel moment ajungem la un nivel în care avem reziliență la stres, suntem mai curajoși și acceptăm incertitudinea.
Acceptarea necondiționată nu se aplică doar la noi, ci la toți ceilalți. Se aplică și vieții, în mod egal.
Dai o mai mare șansă de dezvoltare și cooperare și schimbare dacă nu cataloghezi omul, ci comportamentul.
Resurse menționate în discuție:
- Statistică privind gradul de încredere în societate – interviu cu Daniel David, 2018.
- Legea lui Parkinson: munca se întinde în tot spațiul pe care i-l dai.
- Teoria legată de atașamentul sigur: secure base.
- Psihologia Poporului Român: prima cercetare psihologică legată de profilul nostru cultural, în ultimii 80 de ani.
- Recomandările lui Daniel David privind disciplina personală în izolare și lucrul de acasă
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
