Dacă aș fi antreprenor, fie mi-aș propune să schimb lumea și să inventez un iPhone, dar asta nu este ceva ce poți să-ți planifici. Fie, și asta pot face programatic, m-aș uita spre un domeniu pe care-l cunosc, îl stăpânesc, să fac o bucățică extraordinar de bine și să-mi construiesc o echipă în jurul meu care să mă asigure că execuția de business a acelei bucăți este absolut perfectă.”
2021 a fost un an absolut spectaculos pentru investiții în companii antreprenoriale. În România, investițiile de tip venture au fost 85 de milioane de euro, de două ori și jumătate mai mari decât în 2020.
În acest context, am vorbit cu Radu despre cum să te gândești la valoarea companiei tale, despre cum să înțelegi mentalitatea investitorilor și de ce șansele tale de câștig, ca antreprenor, cresc cu 70% dacă înțelegi acest lucru, despre cum lucrează Seedblink – platforma de crowdinvesting care democratizează, cumva, investițiile în startupuri.
Radu Georgescu împlinește anul acesta trei decenii ca antreprenor. Este unul dintre pionierii români în tehnologie. A fondat 37 de companii, parte dintre ele nereușite, parte subiect al unor tranzacții remarcabile: vânzarea tehnologiei RAV către Microsoft în 2003, a business-ului de ePayment către Naspers în 2010, a Avantgate către Fracisco Partners în 2013 și a tehnologiei Wector Watch către fitbit în 2016. Este Președinte al boardului Seedblink și unul dintre cei mai pozitivi și fericiți oameni pe care-i cunosc.
Conversațiile noastre anterioare, din septembrie 2019 și decembrie 2020, sunt incursiuni detaliate în teme precum echilibru și cum să privești un eșec, când e cazul să renunți la un proiect și viitorul tehnologiei și al business-ului.
Idei principale
- Trebuie să înțelegem nu doar oportunitățile aduse de investițiile în startup-urile de tehnologie, ci și riscurile. Ne aflăm într-un moment spectaculos, în care oamenii încep să vadă oportunitățile pe care le prezintă investițiile în companii de tehnologie. Dar e important să înțelegem atât oportunitățile, cât și riscurile pe care le presupun aceste investiții. Pentru fiecare companie care a devenit un mare succes sunt nenumărate altele care au ratat și în care banii investitorilor s-au pierdut. Energia pozitivă pe care o presupune acest fenomen ar trebui însoțită de luciditate: să nu ne imaginăm că proporția dintre succes și risc este 80% succes și 20% risc, este 1% succes și 99% risc.
- Fenomenul interesant care se petrece în Europa de Est în acest moment este construcția de ecosistem. După 30 de ani, regiunea noastră începe să aibă un sistem complet, coerent, care să asigure antreprenorilor și investitorilor un cadru corect în care să se poată dezvolta. Există un număr semnificativ de companii, de investitori în tehnologie, de mentori, consultanți, cumpărători, există o piață dinamică de M&A, fonduri de venture capital, angel investors. Investițiile tradiționale ale oamenilor în real estate sunt tot mai mult înlocuite cu investiții în fonduri de investiții. Jucători mai mari sau mai mici învață cum să-și folosească banii și altfel, cum să-și construiască portofolii de investiții – este începutul democratizării acestui domeniu al investițiilor.
- Diferența în business n-o face viziunea, ci execuția. Viziunea unei companii este foarte importantă, dar ceea ce o propulsează spre succes sau o menține într-o zonă modestă este performanța pe care o poate atinge în execuție. Trăim într-o lume în care, spre deosebire de acum 30 de ani, când cine avea tehnologia conducea discuția, acum tehnologia a devenit commodity – toată lumea are acces la ea. De aceea, companiile de succes sunt de succes în primul rând datorită abilității de execuție a business-ului.
- În cele mai multe cazuri, succesul nu înseamnă să fii diferit, ci un pic mai bun decât ceilalți. Schimbările în business sunt mai degrabă incrementale, nu sunt schimbări de distorsiune completă. Toți avem acces la aceleași surse, sunt multe companii care fac aproximativ același lucru. Ideea e să stăpânești foarte bine un domeniu și să construiești o echipă cu care să poți obține excelența în acel domeniu, chiar dacă nu inventezi tu o nouă nișă. În general, companiile de succes nu sunt cele care au inventat ceva – Google nu a fost primul motor de căutare, Facebook nu a fost prima rețea socială. În orice industrie ne uităm, nu primul este cel care a avut cel mai mare succes, ci cel care a făcut lucrurile puțin mai bine decât ceilalți.
- Investiția într-o companie este un bilet de loterie Este mai înțelept este să investești într-un portofoliu de companii. Ca investitor, pentru a-ți construi un portofoliu de companii, ai nevoie în primul rând de o teză de investiții. Poți investi în mai multe companii din aceeași industrie, sau de pe o anumită verticală (sănătate, cyber security), în companii dintr-o anumită regiune sau care au fondatori cu un anumit profil – important este să ai un criteriu de selecție și să-l respecți, fiindcă îți va ușura foarte mult alegerile. În același timp, dacă te specializezi, va fi mai ușor și pentru cei mai buni antreprenori să vină ei către tine.
- E important să înțelegem, și ca antreprenori, și ca investitori, diferența dintre investiție și achiziție. În cazul investiției, investitorul vine și pune bani în companie, care se folosesc pentru dezvoltarea companiei. În cazul achiziției, investitorul vine și cumpără o bucată din ce există de la fondator și banii se duc în buzunarul fondatorului. La începutul dezvoltării unei companii, banii investitorilor e bine să fie puși la muncă, să rămână în firmă. Abia apoi ne putem gândi la achiziție și la a scoate bani din firmă, în general cumpărând acțiunile unor investitori mai mici.
- Companiile mor dintr-un singur motiv: nu mai au bani. Sunt multe companii cu potențial foarte mare care se opresc pentru că nu mai au bani. UiPath a ridicat bani de la Early Bird și Credo cu trei luni înainte să li se termine și să trebuiască să închidă. Antreprenor fiind, tratezi investițiile de bani ca fiind un element de importanță secundară, dar banii nu vin singuri. Aproape orice antreprenor va spune că importanți sunt clienții, produsul, angajații. Dar, dacă intri în discuții mai aprofundate, de fapt cel mai important lucru este să obțină finanțare, mai ales dacă sunt la început, fiindcă altfel nu pot merge mai departe.
- Așteptarea complet nerealistă a antreprenorilor de la investitori este că le vor aduce clienți. Atunci când caută „smart money”, 90% dintre antreprenori au această așteptare. Niciun investitor nu le va aduce însă clienți – dar îi va ajuta în orice alt fel, cu tot ceea ce știe despre acel domeniu. Marea majoritate a antreprenorilor spun însă: smart money bani pentru mine sunt bani care-mi aduc clienți și mă lasă în pace să fac treaba așa cum știu eu, pentru că eu știu mai bine. Ar trebui mai degrabă să-și dorească și să ceară ajutor strategic. Asta înseamnă smart money – să cauți bani care să vină însoțiți de know-how.
- Evaluarea unei companii nu este un număr, este parte din viitorul acelei companii. Primii bani pe care îi obții ca antreprenor sunt o cărămidă foarte importantă a traseului pe care compania îl va avea. Compania va fi o companie bună sau rea nu numai dacă face vânzări, ci și dacă și-a structurat bine traseul din punct de vedere al investitorilor. Când firma este la început și solicită finanțare, investitorul are mai multă putere decât antreprenorul. Dacă acesta are prea multe acțiuni, firma nu va mai fi atractivă în viitor pentru alte finanțări. La fel, dacă antreprenorul forțează o evaluare prea mare la început, e posibil ca în viitor, compania, chiar dacă e bună, să nu poată demonstra o creștere suficient de mare care să atragă alți investitori. Dacă vrei să atragi capital nu doar o dată, dacă vrei să te dezvolți pe termen lung, trebuie să privești atragerile de capital ca pe niște pași pe care-i face compania pe scara pe care vrea să o urce.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcrierea conversației
Andreea Roșca: Am zis să facem discuția asta așa, la început de an, pentru că am în jurul meu din ce în ce mai mulți oameni și citesc tot mai mult despre oameni care se apucă de business pe cont propriu. Și, pentru că anul trecut a fost absolut spectaculos în ceea ce privește start-up-urile și rundele de finanțare și de capital disponibil pentru antreprenoriat – în România, în Europa, în America, în toată lumea –, mă gândeam să începem cu un pic de context. Am văzut un raport care spune că în România au fost investite 85 de milioane de euro în capital de risc, în venture pentru companii. Și asta nu spune nimic decât dacă comparăm cu cele 38 de milioane investite în 2020 – deci este de două ori și ceva mai mult capital an la an. E spectaculos! Iar în Europa s-au investit 113 miliarde. De altfel, toată lumea spune că a fost anul Europei, adică creșterea de investiții în Europa a fost mai rapidă decât în China și în Statele Unite – evident, sumele sunt mai mici. Și mie asta îmi pare că, dacă am avut vreodată în istoria ultimilor 20-35 de ani un moment bun pentru idei noi și pentru adunat capital, cred că anul trecut a fost momentul.
Radu Georgescu: Aș avea câteva comentarii: unul legat de situația globală, altul legat de situația Europei și un al treilea legat de situația României. Legat de situația globală am un disclaimer mare: nu sunt cel mai priceput în macroeconomie, deci sunt niște păreri ale cuiva care se uită dinafară. Într-o piață globală, devalorizarea banilor, inflația, trecerea banilor din depozite în equity, în investiții foarte riscante pe bursă, la startup-uri și așa mai departe este un fenomen prociclic (așadar, va veni și o vale foarte adâncă după), care a fost încurajat de evaluări foarte mari ale Apple, Microsoft, Facebook, Elon Musk, Bitcoin. Toate acestea au creat niște valuri emoționale, au venit în paralel și cu doi sau trei ani de zile în care dobânzile au fost negative, în care costurile de a ține bani erau semnificativ mari, deci a fost o autoîncurajare, un self-fulfilling prophecy, în care toată lumea și-a scos banii și a încercat să investească în următorul Apple, în următorul Elon Musk, în următorul Facebook și așa mai departe… Și vorbim aici nu numai de investitori micuți, vorbim de bani mulți, de banii mari, de banii fondurilor de pensii, de banii hedge-fondurilor, vorbim de sute de miliarde, care fac diferența și învârt, în mod ciclic, o roată.
Și, da, știu că toată lumea spune că o să o luăm în jos, dar pare că nu o mai luăm în jos. E imposibil să creștem pentru totdeauna, la un moment dat o vom lua în jos. Și fiind elemente prociclice, emoția care ne-a suit foarte sus, probabil ne va duce și jos. Acesta este contextul global.
Europa are o poziție deosebită pornind de la un element geostrategic destul de interesant. Fac o paranteză, mă întorc un pic înapoi. Dacă după cel de-Al Doilea Război Mondial, de prin anii ’69, epoca flower power, speram să ne îndreptăm cu toții înspre o lume globală din ce în ce mai unită, în care să fim toți fericiți, încet-încet lucrurile s-au schimbat și au început să se regionalizeze, să devină o Chină fericită, o Rusie fericită, o Americă fericită, o Europă fericită. Și dintr-o lume globală fericită, cu un internet care să ne unească, cu linii aeriene care să ne unească, cu tot ce creștea în direcția acestei globalizări fără restricții, încet-încet lumea a început să se prindă că nu este chiar așa, că, de fapt, diferențele culturale, de ego, de interese de diverse forme ne împart în China, Rusia, America, Europa (inițial, spațiul transatlantic).
Și chestia asta s-a dus repede din geopolitic în tehnologie, pentru că tehnologia a devenit ce a devenit – elementul esențial al vieții și al puterii. Și dintr-un singur internet care să ne unească, am ajuns la mai mulți „interneți” pseudoregionali: China, cu internetul ei, cu infrastructura proprie, foarte ușor de deconectat de restul internetului din lume, de către Guvern chiar, și cu instrumentele software proprii de infrastructură, nu numai fizică, ci infrastructură software; Rusia, cu tehnologia proprie și cu elementele proprii de infrastructură. Și, la un moment dat, acum vreo 10-15 ani, Europa s-a prins că nu are așa ceva și că depinde în totalitate de America, într-un context în care unicornii erau de ordinul sutelor în America, de ordinul zecilor, spre sută, în Rusia și China mai ales, iar Europa poate avea unul, dacă îl căutai bine. Chestia asta a făcut Uniunea Europeană să își pună întrebări, să se aricească destul de mult și să vină să spună „trebuie să avem și noi propria tehnologie, propriul nostru Internet, nu atât de riguros despărțit de americani, dar să avem elementele noastre de infrastructură”.
Ce s-a întâmplat este că, începând cu fondurile Jeremy, cu elemente de tip bani din EIF (European Investment Fund), din EBRD (European Bank for Reconstruction and Development), din IFC (International Finance Corporation), Uniunea a început un plan pe mai multe decade, în care a investit întâi foarte mulți bani în startup-uri, bani SEED, adică foarte la început în dezvoltarea unui business. Eu nu sunt un mare fan al Uniunii Europene din punctul acesta de vedere, al birocrației și al modului lor de gândire, dar asta a făcut-o destul de interesant: a pus toți banii ăștia cumva în paralel cu bani privați, a reușit să atragă, să pună la lucru bani privați, să pună la lucru energii. A reușit să schimbe în timp discursul din „noi toți antreprenorii mergem în America, pentru că acolo trebuie să mergem” în „putem să luăm bani din Uniunea Europeană”. Putem să luăm bani din România, din Bulgaria, din Franța, din Germania. Și, încet-încet, fondurile de SEED s-au transformat în fonduri de Serie A, în fonduri de Serie B, și treptat, de data asta programatic, s-au construit aceste instrumente, cu bani de la Uniunea Europeană, dar și cu bani privați, instrumente profesionale de tip fonduri de investiții professionally managed, semnificativ de multe, mai întâi prin Anglia, iar după ce a ieșit Anglia, restul țărilor se cam bat pentru cine conduce lucrarea.
Între timp, în Uniunea Europeană sunt mulți unicorni, a făcut multă lume bani, pentru că unicornii sunt bani făcuți din această industrie și sunt bani care se întorc în industrie într-un număr semnificativ. Cine a gustat o dată din prăjitură își dorește să mai guste o dată. Deci există tot contextul pentru a se întâmpla lucrurile astea la nivelul Uniunii Europene. Acum, România este parte din Uniunea Europeană, beneficiază de toată întâmplarea asta. Mai mult decât atât, beneficiază de UiPath, care a făcut o schimbare semnificativă în percepția ecosistemului din România și, din afară, despre România.
Andreea Roșca: Apropo de ce este posibil, de potențial.
Radu Georgescu: Apropo de cum UiPath a construit knowledge foarte mult. Deci UiPath în momentul ăsta, în momentul anului trecut, este, păstrând proporțiile, ce a fost RAV (tehnologia antivirus RAV pe care Radu a vândut-o în 2002 către Microsoft – n.n.) acum douăzeci de ani, a adus un mindshift semnificativ, mult mai mare decât a fost RAV la momentul respectiv, fără îndoială. A adus bani, a adus knowledge despre cum să faci să se întâmple lucrurile, a adus ambiție. Foarte interesant. Deci, ne aflăm într-un moment absolut spectaculos, în care lumea începe să înțeleagă oportunitățile investițiilor în startup-uri de tehnologie. Lumea are bani și își dorește să facă aceste investiții. Sperăm cu toții că lumea înțelege nu numai oportunitatea, ci și riscul. Pentru că pentru fiecare UiPath sunt nenumărate companii, ale căror nume nu le știm, în care s-a investit, care au ratat și în care s-au pierdut bani. Și mi se pare foarte important ca, împreună cu această energie pozitivă care construiește startup-uri și succes, să avem în cap, noi, antreprenorii, noi, investitorii, noi, moderatorii, noi toți să avem în cap că există și risc și că nu este ca și cum ar fi 80% succes – 20% risc, este 1% succes – 99% risc.
Andreea Roșca: Și când spunem „risc” cred că nu ne gândim numai la riscul intrinsec de a investi într-o companie sau alta – există risc și incertitudine într-un sens mai larg. Pentru că vorbeai mai devreme de una din cauzele care au dus la această abundență de bani în zona de capital de risc, dobânzile foarte mici, negative în unele părți din lume, sunt un criteriu foarte important. În momentul în care băncile centrale o să înceapă să schimbe politica asta, e greu de spus cum un punct sau 0,5 sau 0,75 în plus la dobândă influențează mutarea banilor dinspre capital de risc către investiții cu un risc mai mic – dobânzi, acțiuni, obligațiuni de stat și așa mai departe. Și ăsta e un trend pe care îl vedem acum.
Radu Georgescu: Absolut corect. Banii s-au mutat, iar la un moment dat se vor muta în altă parte.
Andreea Roșca: Vorbeai despre lucruri foarte interesante care se întâmplă, apropo de acumularea de capital și de fonduri, în zona noastră.
Radu Georgescu: În zona est-europeană, în jurul României, în general, se întâmplă construcția de ecosistem. În sfârșit, după 30 de ani, în zona asta se vede un ecosistem semnificativ de companii, de tehnologie, de investitori în tehnologie, de mentori, de adviseri, de cumpărători. A apărut o piață de M&A (n.r. mergers and acquisitions), o piață de achiziții foarte interesantă. Deja nu mai sunt niște excepții: Bitdefender – spectaculos, eMAG – spectaculos, UiPath – spectaculos. Este o găleată cu toate ingredientele, o grădină zoologică cu tot ce-i trebuie înăuntru.
Dintre lucrurile interesante menționam apariția VC-urilor (n.r. venture capital). Noi, România, am apărut cam cu vreo cinci ani mai târziu decât Bulgaria, de exemplu, dar am alergat foarte repede și acum avem un ecosistem de fonduri de venture capital, de capital de risc, foarte interesant. Cei care investeau până acum, tradițional, în real estate și atât, acum deja se uită la a investi în fonduri de investiții, pe termen mai lung, dacă vor să se țină mai departe, fără să se gândească ei în ce să investească. Apar bani ai oamenilor care vor să fie un pic mai hands-on – angel investors –, mulți care ajută nu numai cu bani, ci și cu elemente de tip knowledge la creșterea startup-urilor.
Apariția SeedBlink este un element interesant, care unește destul de bine investitorii de tip angel investors cu investitorii mai mici, cei care investesc două-trei mii de euro într-o companie și care vor să-și construiască niște portofolii de companii și altfel nu ar fi avut acces la companii bune. Apar din ce în ce mai multe companii în care investesc fonduri de investiții de nivelul următor, de Serie B. În urma lui UiPath au venit companii ca FintechOs, FlowX.AI, Druid, TypingDNA, companii care care cresc foarte mult, foarte bine.
Andreea Roșca: Vreau să te întreb ceva apropo de asta. Pentru mine e un lucru care începe să fie un semn de întrebare din ce în ce mai mare. Mă uit pe SeedBlink la rundele de finanțare anterioare, la companiile deja finanțate pentru care s-au închis rundele, și văd că sunt foarte multe sau multe care par a face același lucru: companii care optimizează lucrul echipelor, companii care oferă diverse metode de a învăța limbi străine. Sunt multe care par că fac același lucru și mi-e greu să înțeleg care-i diferența dintre una și cealaltă. Cum creezi valoare într-un spațiu care pare atât de aglomerat?
Radu Georgescu: Sunt două întrebări. Odată întrebarea pusă antreprenorului, cum își construiește viziunea, și întrebarea pusă investitorului, cum se uită și recunoaște o companie cu potențial. Uitându-ne la antreprenor, sunt două tipuri de viziuni. Prima se referă la viziunile care schimbă tot, complet noi – iPhone, Elon Musk, să mergem pe Marte –, care sunt relativ puține. Realitatea este că schimbările în business sunt mai degrabă incrementale, nu sunt schimbări de distorsiune completă. Sunt schimbări incrementale, mai degrabă mici. În general, în companiile de succes, nu cred că viziunea face diferența – este părerea mea, sunt multe păreri în literatura despre subiectul ăsta și sunt de acord cu toate, fiecare are valoarea ei, dar aceasta e părerea mea. Nu cred că viziunea face diferența. Da, trebuie să fie acolo, da, trebuie să fie coerentă, dar cred că ceea ce face diferența este execuția. Trăim într-o lume în care, spre deosebire de acum 30 de ani, când cine avea tehnologia era șeful lucrării, acum tehnologia este commodity. Toată lumea are acces la cam același lucru, se mai pot schimba semnificativ de multe chestii, apar lucruri diferite, fără îndoială, dar companiile de succes sunt de succes mai ales datorită abilității de execuție a business-ului. Dacă sunt 20 de companii care fac evenimente, companii de tehnologie care ajută într-un fel sau altul la realizarea unor evenimente, în principiu cam toate fac același lucru, dar fiecare îl face un pic diferit, fiecare focalizează pe altceva. De exemplu, software-ul acesta pe care-l folosim când vorbim noi acum: probabil că sunt vreo 20 de software-uri care fac podcast-uri, înregistrări și așa mai departe, dar fiecare are câte o nișă în care este mai bun decât ceilalți. Este despre a fi un pic mai bun, nu este despre a fi diferit. Dacă aș fi antreprenor, m-aș uita fie să schimb lumea și să inventez un iPhone, dar asta nu este ceva ce poți să-ți planifici. Programatic însă, m-aș uita spre un domeniu pe care-l cunosc, îl stăpânesc, să fac o bucățică extraordinar de bine și să-mi construiesc o echipă în jurul meu care să mă asigure că execuția de business a acelei bucăți este absolut perfectă. În general, companiile de succes nu sunt cele care au inventat ceva. Gândește-te că Google nu a fost primul motor de căutare, Facebook nu a fost prima rețea socială și așa mai departe. În orice industrie ne uităm, primul nu este cel care a avut cel mai mare succes, în general.
Andreea Roșca: Deci ce înțeleg din ce spui tu este că – am să exagerez un pic – aproape că nu contează ce anume aleg, atâta timp cât mă pricep la lucrul ăla și cât îl fac la un nivel de 100 de puncte din 100 de puncte, adică tind către excelență.
Radu Georgescu: Absolut de acord. Cred că un antreprenor poate face o companie de succes dintr-o patiserie. Din o sută de patiserii în București, poate exista o patiserie de mare succes dacă antreprenorul acelei patiserii face, cum ai spus, 100% excelență. Faptul că există o sută de patiserii în București nu înseamnă că este un subiect închis și că nu pot să fac și eu o patiserie.
Andreea Roșca: Crezi că excelentul acela are mai degrabă legătură cu ceea ce cred eu că-mi lipsește, ceea ce cred eu că poate fi făcut mai bine, și o să fie încă un om, doi, o mie, o sută de mii care cred la fel ca mine, sau oare excelentul acela e mai degrabă bazat pe observarea unui client, pe ceva ce vine către mine? Adică e mai degrabă ceva din mine sau este ceva ce lumea reală îmi comunică și la care trebuie să fiu atent?
Radu Georgescu: Este o combinație. Salturile se fac din mine, dar baza se face din feedback-ul clienților, cărămizile sunt furate din feedback-ul clienților și potențialilor clienți. Dar acest feedback trebuie înțeles, trebuie tradus într-o direcție și acolo face diferența antreprenorul.
Andreea Roșca: Hai să ne uităm puțin în partea cealaltă. Voi vedeți, dacă nu mă înșel, 2.000 de companii pe an, din care probabil că alegeți câteva procente pentru SeedBlink.
Radu Georgescu: Nu știu, ne uităm la 2-3.000 și ajungem să listăm 20, 30, 50 pe an. SeedBlink nu vine niciodată să spună „investește în compania asta că e o companie bună”, pentru că decizia de investiție aparține, în final, investitorului. Și încurajăm investitorii să se uite cu atenție la companii și să-și ia deciziile, pentru că sunt decizii de risc, pe banii lor, cu riscul lor. Ce spunem este așa: noi, Seedblink, îți dăm ție – un investitor mic, every day investor, investitor de zi cu zi – acele instrumente ca să poți investi ca un VC. Sunt instrumente de knowledge, de urmărire și de acces, pe care altminteri poate nu le-ai avea.
Venim și încurajăm investitorii spunând lucruri pe care VC-urile le știu și pentru care acestea au succes mai degrabă decât angel investitorii. Lucruri de genul: „nu investi într-o companie, investește în mai multe companii. Investiția într-o companie este un bilet de loterie – o companie poate să meargă sau să nu meargă. Și da, poți să-ți pui problema în ce companie investești, vei trage un bilet de loterie mai degrabă educat, dar tot un bilet de loterie este. Investește mai degrabă într-un portofoliu de companii.
Ca să-ți construiești un portofoliu de companii, construiește-ți o teză de investiții. Gândește-te că vrei să investești în 10 companii. Vreau să investeasc în 10 companii la fel și, statistic vorbind, una dintre ele va fi de succes (apropo de patiserii: vreau să investesc în 10 patiserii – statistic vorbind, poate una dintre ele va fi de succes; deci, cumva, portofoliul meu va fi pozitiv)?. Sau vreau să investesc în câte o companie din diverse zone?
Și la ce mă uit în teza mea? Vreau să aibă toate niște fondatori de un anume fel; sau vreau să fie dintr-o regiune; sau vreau să fie dintr-o verticală – companii diferite, dar toate de health sau toate de cyber security. Deci îi încurajăm foarte mult pe fiecare dintre investitori și lucrăm, ne străduim să fim de ajutor, să vorbim cu investitorii astfel încât fiecare să-și construiască o teză de investiții și să investească conform cu acea teză. În platforma SeedBlink oferim aceste instrumente de construcție a tezei și de investiție conform tezei astfel încât să le fie cât mai ușor să meargă în direcția asta.
Alte tipuri de instrumente sunt instrumente în negocierea contractelor la care un investitor de 2.500 de euro nu ar avea acces, noi negociem cumva pentru investitori elemente de tip acces la follow-on rounds. Ce se întâmplă este că, în general, în companiile bune urmează runda următoare și nu te mai primește nimeni să investești acolo, că deja compania este deja dovedit bună și se bat toate VC-urile să investească. Banii se fac din investițiile în rundele următoare, pentru că investițiile alea au risc mai mic, pentru că respectivele companii deja au trecut de etapele de început, cu risc mare.
Andreea Roșca: Adică au un fel de validare a modelului, a produsului.
Radu Georgescu: Da, pe măsură ce companiile cresc, riscul este mai mic, dar și return-ul este mai mic. Dar în companiile bune nu te mai lasă nimeni să investești după ce s-au dovedit că sunt bune și noi negociem la început, la intrare, garanția faptului că investitorii noștri au voie să investească în rundele următoare.
Andreea Roșca: Cum ar trebui să mă gândesc, ca fondator, la care e prețul pe care îl pun pe o acțiune?
Radu Georgescu: În primul rând trebuie înțeleasă aritmetica investiției care conduce la aceste numere și ne străduim să facem cursuri semnificative pentru acest lucru. Ce înțeleg prin asta este: cum funcționează o investiție? O investiție înseamnă că banii se duc în firmă. Antreprenorul are firma înainte de bani, care are 100 de acțiuni. Ce se întâmplă este că se mai tipăresc încă 20 de acțiuni, iar firma nouă va avea 120 de acțiuni. Investitorul a venit cu niște bani, cu care a cumpărat cele 20 de acțiuni, de la 100 la 120. Se pune o valoare celor 100 de acțiuni inițiale, respectiv antreprenorul pune pe masă compania cu cele 100 de acțiuni care valorează, să zicem, 1 milion, înainte de bani. O să râzi, dar suficient de multă lume nu înțelege cum se adună banii ăștia și cum devine cu procentele. Și de aia zic, înainte de a discuta sofisme de genul „care este valoarea companiei?”, trebuie ca lumea să înțeleagă extrem de bine aritmetica investiției: cum este cu acțiunile care au fost, acțiunile care sunt; cine se diluează, de ce se diluează; cum vine antreprenorul în acest parteneriat cu valoarea inițială pe care o negociem – primary evaluation; cum investitorul vine cu niște bani, iar valoarea post bani este suma dintre valoarea inițială și bani, și de aici rezultă și procentele de investiție, valoarea unei acțiuni ș.a.m.d. Deci ăsta mi se pare un element extrem de important, mai important decât sună, semnificativ mai important decât sună.
Și cum e cu diferențele între investiție și achiziție. Pentru că dacă valoarea unei acțiuni este 10 lei și eu, investitorul, cumpăr 20 de acțiuni noi și pun banii în companie, am 20 de acțiuni din 120. Alternativa este să nu cumpăr 20 de acțiuni noi de la companie și banii să se ducă în companie, ceea ce se numește investiție, ci să cumpăr de la fondator 20 de acțiuni existente din cele 100. Atunci banii nu se duc în companie, se duc în buzunarul fondatorului, antreprenorului. Compania rămâne în continuare cu aceeași valoare și tot cu 100 de acțiuni, din care fondatorul are doar 80 și investitorul are 20. Diferențe mici, dar semnificative, care fac ca cuvintele pe care le citim prin ziare să fie mai mult sau mai puțin riguros exacte, față de realitate.
Andreea Roșca: Există o diferență între o tranzacție care se numește investiție, în care investitorul vine și pune bani în companie și o tranzacție care se numește achiziție, în care investitorul vine și cumpără o bucată din ce există de la fondator și banii se duc în buzunarul fondatorului? Genul acesta de tranzacție depinde oare și de momentul de viață în care se află compania? Adică la început sunt mai degrabă investiții și în momentul în care compania a dovedit, este o investiție de succes deja, de-abia atunci putem vorbi de achiziție, de vânzare propriu-zisă de acțiuni și nu de aport de capital în firmă?
Radu Georgescu: Exact cum spui. Cu cât mai la început, cu atât investitorii, fie ei angel investors sau VC early stage, nu vor accepta să dea bani afară din firmă, adică să dea bani antreprenorilor. Ei spun: compania este oricum foarte riscantă, aș vrea ca banii mei să muncească; aș vrea ca banii pe care îi aduc să se ducă în firmă. Compania are nevoie de bani la început, mai degrabă decât mai la sfârșit. Și da, mai degrabă la început se pun banii în firmă.
După aceea, mai întâi și mai întâi se duc banii afară: puțini la antreprenori, cât să simtă și ei că, după patru ani de zile de muncă la firmă, firma a început să arate într-un fel, trebuie să simtă și ei un pic de bucurie, și destul de mult în această perioadă de bridging – de nici firmă mare, nici firmă mică – banii se duc afară, să-i cumpere (să le cumpere acțiunile – n.n.) pe primii investitori. Care investitori nu că nu mai vor ei să meargă mai departe, nu au niciun cuvânt de spus oricum, dar sunt mici, nu mai pot ajuta, mai degrabă strică tabelul de capitalizare decât să-l ajute.
Andreea Roșca: După ce criterii o acțiune valorează 10 sau 12 sau 8? Cum pui o valoare pe o companie care se află în zona de SEED? Pentru voi poate că e mai ușor să evaluați acest lucru decât pentru cineva care-i fondator.
Radu Georgescu: Cea mai naturală valoare este valoarea de piață, cea la care cineva este dispus să pună bani. Deci dacă ai reușit să convingi pe cineva să îți dea bani la valoarea respectivă, aia este valoarea de piață.
Andreea Roșca: În funcție de ce anume mă duc și cer o valoare sau alta?
Radu Georgescu: Cred că la ASE se predau mai multe metode de evaluare. Sunt metode, probabil că sunt vreo 20, și dau valori de la 10 milioane la zero. Sunt evaluări tip .xlsx, în care vezi discounter cash flow, net present value, care este business planul pe anii următori, care este EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization). La firme mari funcționează foarte bine astfel de metode, pentru că sunt predictibile.
Andreea Roșca: Dar în momentul în care ai început compania nu e nimic predictibil, ideea de „cinci ani” e glumă.
Radu Georgescu: O să râzi, dar sunt antreprenori care se uită în .xlsx-uri din astea și spun: noi o să facem un milion, două milioane la anul, șapte milioane în anul următor, 15 milioane la anul viitor, discounted cash flow, deci valoarea noastră astăzi când nu avem decât un PowerPoint este de trei milioane și jumătate. Deci avem astfel de discuții. Și ăsta este un model. Alt model este de comparație cu peers, cu alte firme ca a ta. Deci dacă, să zicem, Revolut este evaluată la de 10 ori EBITDA sau la de trei ori revenues sau este evaluată cu 5 dolari pe user, atunci Revolut-ul mic pe care îl fac și eu aici, în curtea în curtea școlii și la care am 2.000 de users înseamnă că valorează 10.000 de dolari.
Andreea Roșca: Fiind la început, criteriul legat de users este poate mai logic decât criteriul legat de EBITDA, pentru că totuși EBITDA este un indicator pe care trebuie să îl urmărești pe o perioadă de timp ca să îți dai seama în ce măsură fluctuează sau nu.
Radu Georgescu: Problema potențială care trebuie rezolvată aici este că tu crești pe un valuation ca multipli de număr de users free și ajungi la un valuation mare. La un moment dat intri în EBITDA și EBITDA e foarte mic și trebuie să ai o gestiune din mai multe puncte de vedere dinamică în timp a valorii unei companii.
Un alt tip de a evalua este unul pe care VC-urile îl știu foarte bine și antreprenorii deloc. Și anume care este, în principiu, evoluția evaluărilor unei companii în timp legată de rundele de investiții. Luând exemplul cu patiseria, un VC care investește într-o patiserie de obicei știe că, în principiu, runda de SEED este o rundă de 50.000, pentru care se iau cam 10%, runda de late SEED sau pre Serie A este o rundă de 500.000, pentru care se iau 15%. După aceea vine o rundă de Serie A, între două-cinci-zece milioane, pentru care se iau cam 20% și așa mai departe. Și investitorii înțeleg cum se duc numerele astea și înțeleg cum evoluează în timp valoarea banilor puși de ei acum, presupunând că lucurile merg bine. Și înțelegând unde vor trebui să mai renunțe la niște acțiuni, unde vor trebui să facă push pentru follow-on-uri și așa mai departe, își pot face o socoteală despre modul în care dacă pun un milion acum la o valoare sau alta, vor avea mai mult sau mai puțin succes și firma va fi mai mult sau mai puțin atractivă pentru investiții în viitor.
Investitorii sunt niște animale foarte interesante, cu bune și rele. O să spun chestiile rele acum: unu – investitorii investesc ca oile, respectiv dacă a investit alt investitor vor și ei să investescă, delegând decizia de investiție la cineva pe care nu-l cunosc și doi – investitorii sunt foarte stereotipici, se uită la companii și încearcă să le bage în niște cutii pe care ei le cunosc. Respectiv, ei știu că drumul unei companii este într-un fel anume, de exemplu că o companie în vârstă de un an trebuie să ridice 50.000 și să valoreze un milion (am dat niște numere aleatorii). Dacă tu vii cu o companie nu la un an, ci la un an și jumătate și spui compania nu valorează atât, ci atât, investitorul nu înțelege. Cum l-ai scos din cutia lui, cum nu mai înțelege. Aceste cutii au sens pentru că investitorii văd foarte multe companii și încearcă să își construiască aceste clișee pe care ei le înțeleg, pe care le-au văzut funcționând și pe care le înțeleg. Dacă îi scoți din clișeele astea este foarte greu să le captezi atenția suficient de mult încât chiar să se gândească: stai puțin, ăsta face o cutie nouă aici, ia să văd. E complicat. Este mult mai ușor pentru un investitor să investească în clișeele pe care le cunoaște, modelele alea pe care le înțelege în toată adâncimea lor și atunci poate ajuta compania foarte bine. De aceea investitorii sunt specializați, sunt investitori în companii de tip business-to-business, investitori în companii de tip business-to-consumer, investitorii în patiserii etc. Și atunci, tu, ca antreprenor, când încerci să-ți găsești un investitor, un VC, trebuie să-i cauți pe cei specializați în tipul tău de business. Aud antreprenori care vin și spun: am vorbit cu 200 de VC-uri. Răspunsul este: ești prost! Nu există 200 de investitori care să fie potențiali investitori în ce faci tu, sunt doar șapte. Găsește-i!
Andreea Roșca: Și asta e valabil și pentru angel investors.
Radu Georgescu: Pentru angel investors este valabil altfel. Ce face SeedBlink foarte interesant este că reușește să găsească acei angels care sunt mai degrabă cunoscători, mai degrabă interesați în compania care vine și se listează. Este foarte interesant modul în care SeedBlink adună 50-60 de investitori, din care majoritatea sunt cunoscători și interesați în domeniul respectiv; și practic îți iei ție, antreprenor, nu numai banii respectivi, nu numai 100 de mii sau 500 de mii sau un milion, cât ai nevoie, ci și 30-40 de ambasadori, de mentori, de advisors cunoscători. Ceea ce este absolut spectaculos și de foarte mare ajutor.
Andreea Roșca: Nu oricine poate să finanțeze orice fel de idee.
Radu Georgescu: Fiecare investitor are o teză de investiții și el nu va investi în afara tezei. El este pregătit și cunoaște acea teză de investiții.
Andreea Roșca: Al doilea motiv pentru care cred că e important să găsești oameni care sunt interesați în ceea ce faci tu este că, la început cel puțin, investiția vine și cu un know-how, cu cunoașterea investitorului respectiv – și ăsta este un capital la care de multe ori nu ne gândim, dar poate că, la început, e mult mai important decât banii.
Radu Georgescu: Știi cum e? Companiile mor pentru un singur motiv: nu mai au bani. Nicio companie nu moare că e proastă. Companiile mor când li se termină banii.
Andreea Roșca: Adică nu crezi că există și companii care mor pentru că fac lucruri pe care nu le vrea nimeni?
Radu Georgescu: Și mor când li se termină banii.
Andreea Roșca: Ok, am înțeles ce spui. Nu mai au timp să încerce să vadă ce vor oamenii că nu mai au bani, nu mai au pistă pentru alte încercări.
Radu Georgescu: Singurul motiv pentru care un om moare este că i se oprește inima și singurul motiv pentru care o companie moare este că s-au terminat banii.
Andreea Roșca: Ok, continuă-ți ideea, că vorbeam de knowledge.
Radu Georgescu: Am văzut multe companii foarte bune, cu potențial foarte mare, care au murit pentru că li s-au terminat banii. Există momente în viață în care îți dorești să iei o investiție în bani indiferent de la cine vine. Know-how-ul este foarte important, sunt primul care să vin să spun chestia asta, dar există momente în care banii nu trebuie ignorați. Mă întorc la UiPath. N-am fost apropiat de UiPath, nu știu nimic dinăuntru, dar sunt atâtea povești pe care le-am citit cu toții. Înțeleg că UiPath a ridicat bani de la Early Bird și Credo cu trei luni înainte să li se termine și să trebuiască s-o închidă. Deci s-a întâmplat că au luat niște bani extrem de înțelepți, că i-au luat când trebuie și au venit și cu know-how și investitori foarte buni și totul a mers nemaipomenit. Dar dacă banii ăia nu veneau atunci, compania ar fi murit și nu am fi avut un UiPath în ziua de astăzi.
Andreea Roșca: Înțeleg ce spui. Și totuși ideea asta de smart money, de bani deștepți, adică de bani însoțiți de investitori care să vină și cu cunoașterea domeniului sau a felului în care se face un business în zona respectivă nu te poate ajuta să scurtezi drumul de la ceva ce nu merge la ceva ce merge? Adică să te ajute să nu termini banii.
Radu Georgescu: Așteptarea complet nerealistă a antreprenorilor despre ajutorul pe care-l pot avea de la investitor este că acesta îi va aduce clienți.
Andreea Roșca: Pe bune? Există așteptarea asta?
Radu Georgescu: 90% dintre antreprenori au această așteptare și nu alta. Smart money pentru antreprenor înseamnă: VC-ul îmi va aduce clienți. Și este greșit, niciun investitor nu va aduce clienți, dar va ajuta în orice alt fel, un ajutor despre care antreprenorul nu crede că are nevoie. Pentru că antreprenorul crede că știe să le facă pe toate. Nu o zic peiorativ, o zic cu admirație, fiindcă un antreprenor bun crede în ce face. Da, este trainable, se uită și învață, dar un antreprenor bun crede în ceea ce face el. Și marea majoritate a antreprenorilor spun: bani deștepți pentru mine sunt bani care-mi aduc clienți și mă lasă în pace să fac treaba așa cum știu eu pentru că eu știu mai bine. Și ambele așteptări sunt greșite, după părerea mea. Ar trebui să nu se aștepte să i se aducă clienți, în sine, și ar trebui să se aștepte și să își dorească și să ceară ajutor strategic.
Andreea Roșca: Mă întorc un pic la ce spuneai apropo de metode, de a ajunge cumva la un preț în bani pentru o acțiune și o valoare totală. Ai spus că poți să gândești în business plan pe cinci ani, discounted cash flow, adică metodele astea foarte contabile, clasice, de evaluare, că poți, de asemenea, să te uiți la o companie similară și să vezi cam ce traseu a avut, cam cum te compari cu ea și cam care ar fi valoarea. Există și alte metode de a te gândi la valoarea unei organizații la început?
Radu Georgescu: La sfârșitul zilei prețul corect este rezultat din horse trading.
Andreea Roșca: Dintr-o negociere, adică.
Radu Georgescu: Din păcate, antreprenorii nu reușesc să înțeleagă viitorul companiei din punct de vedere al evoluției cap table-ului, a tabelului de capitalizare, cu investiții și cu diluări succesive și așa mai departe, și să-și construiască o evaluare care să-i ajute în acest traseu.
Andreea Roșca: Dar mi se pare foarte importantă înțelegerea asta a evoluției vieții unei companii, statistic vorbind, și a felului în care evoluează valoarea sa.
Radu Georgescu: Da, sunt multe cărți, sunt multe cursuri.
Andreea Roșca: Ai recomanda vreuna?
Radu Georgescu: Dacă aș fi un antreprenor serios, m-aș duce la un curs de VC-uri.
Andreea Roșca: Există ceva în România?
Radu Georgescu: Nu. Există trei cursuri pentru VC-uri în lume: unu este la Barclays, unul este la Harvard și unul este la INSEAD. Costă de la 12.000 la 20.000 de dolari. Sunt dedicate fondurilor de investiții și au toate aceste elemente ca să-i învețe pe cei care lucrează în fonduri de investiții să facă așa ceva. Într-un mod foarte interesant, participanții la cursurile astea sunt o treime de la fonduri de investiții, o treime antreprenori care vor să înțeleagă cum investesc fondurile de investiții în ei și o treime de la corporații care vin acolo pentru M&A (mergers & acquisitions) și pentru…
Andreea Roșca: …Pentru achiziții de start-up-uri, probabil.
Radu Georgescu: Exact. Un antreprenor care înțelege VC-ul în intimitatea lui crește șansele de câștig ale companiei cu 70-80%.
Andreea Roșca: Când spui șanse de câștig, la ce te referi?
Radu Georgescu: Șansele ca firma să fie de succes. Pentru că știe cum să-și construiască compania. La sfârșitul zilei, ca antreprenor, îți spui așa: am o viziune – vreau să ajung pe Marte; toată scara asta până pe Marte e departe. Începe cu pasul unu, pasul doi, treapta unu, treapta doi, una câte una. Este foarte important să știi că vrei să ajungi pe Marte. Este foarte important să știi cam cum s-ar ajunge pe Marte, dar nu este nici pe departe suficient. Este foarte important să construiești pașii ăștia câte unul, câte unul, astfel încât să nu ți se termine banii. Și ce mă interesează pe mine astăzi este să ridic runda următoare. Și dacă vreau să ajung pe Marte peste 30 de ani, să știu unde vreau să ajung în primul an: vreau să ajung ca investitorii următori să poată investi în mine. Dacă, antreprenor fiind, tratezi investițiile de bani ca fiind un element de importanță secundară, terțiară, banii nu vin singuri. Dacă întrebi orice antreprenor ce este cel mai important, printre primele răspunsuri sunt: clienții, produsul, angajații. Dar, dacă intri în discuții, de fapt, cel mai important lucru este să ridice runda următoare, mai ales antreprenorii care sunt la început și care nu au revenues, care nu au profituri. Pentru că altfel mor, cum ziceam, se termină banii și mor.
Andreea Roșca: Și atunci mentalitatea unui fond de investiții este foarte importantă pentru că înțelegi ce ai de făcut ca să poți să ridici runda următoare. Înțelegi ce e important pentru ei, înțelegi cum gândesc.
Radu Georgescu: Exact. Ceea ce te duce în cum anume îi abordezi și cum îți construiești tactica de creștere. Pentru că strategia e clară, ai viziunea și o strategie. Dar cum îți construiești tactica pașilor astfel încât să coincidă cu cutumele de investiție ale investitorilor.
Andreea Roșca: Îmi pare că la începutul începutului, procesul ăsta de a pune o valoare, de a agrea că există o valoare acolo este mai degrabă condus de antreprenor, dar că pe măsură ce timpul trece și compania crește, procesul este mai degrabă condus de cutumele pieței.
Radu Georgescu: Pe măsură ce firma crește, dacă este o firmă bună, devine mult mai fair market price. Pentru că în firmele bune vor să investească investitori. Dacă vor să investească 50 de investitori și tu ai loc de doi pentru că cu atâția bani ai ce face, ei se vor bate și vor plăti. Va câștiga cine plătește prețul cel mai bun și aduce valoarea cea mai bună. Și aia e valoarea companiei. Ai spus că la început prețul este determinat de antreprenor și, cu respect, te-aș contrazice. Antreprenorului i se pare că are prețul, că construiește prețul și se duce să caute bani spunând: firma mea valorează un milion. Găsitul primilor bani este cel mai complicat lucru din lume, pentru că nu ai decât un Power Point sau n-ai vânzări. E foarte greu să convingi oamenii să investească devreme, pentru că e foarte riscant. Și ce se întâmplă este că antreprenorii vin și spun: firma mea valorează un milion și investitorul spune: eu ți-aș da 10.000, da’ nu la un milion, că, până la coadă, ai doar un Power Point, cred că la 800 de mii. Realitatea este că investitorul în acel moment are mai multă putere decât antreprenorul. Mulți investitori abuzează de puterea asta și ajung într-o postură în care au prea multe acțiuni în companie, astfel încât compania devine neinvestibilă în viitor. Pentru că cine investește data următoare își dorește ca antreprenorii să aibă anumite procente din companie. Pentru felul în care funcționează în viitor.
Andreea Roșca: Asta ca să ai spațiu pentru runda următoare de finanțare, pentru procentul următor.
Radu Georgescu: Da, și pentru ca fondatorul/fondatorii să rămână suficient de motivați.
Andreea Roșca: Să dețină destul de mult din business încât să fie motivați.
Radu Georgescu: Și atunci ce se întâmplă este că la rundele următoare apare o negociere în care investitorul următor vine și spune: eu pun bani, dar tu, angel investor, care ai pus banii, în runda viitoare trebuie să cedezi gratis niște acțiuni, pentru că altfel nu funcționează. Și se întâmplă, eu am am participat la multiple astfel de runde de toate părțile ale mesei, în care angel investitorii au trebuit să să cedeze. Poate fi neplăcut și dacă antreprenorul forțează o evaluare prea mare, pentru că în viitor e posibil ca compania, chiar bună fiind, ea crescând și modelele de evaluare fiind deja mai clare, să nu poată să justifice o creștere suficient de mare sau nici măcar o creștere. Și dacă ar fi acceptat la început o evaluare mică, lucrurile erau foarte bune pentru că compania ar fi fost în creștere, era nemaipomenit. Dar pentru că a fost foarte lacom la momentul acela, sau ego-driven, și a găsit un investitor mai puțin cunoscător care să îi accepte o evaluare foarte mare, acum are încă o investiție pe care trebuie să o facă, nu poate, și să o facă aici nu poate pentru că înseamnă că se duce în jos.
Andreea Roșca: Nu poate nici să urce, nici să coboare.
Radu Georgescu: Și în loc de o companie bună, cu un traseu normal, de fapt devine o companie prăfuită, care, chiar dacă ridică banii ăștia, este percepută ca perdantă.
Andreea Roșca: Pentru că n-ai loc să crești practic valoarea de piață a organizației fiindcă a fost evaluată mult prea sus și s-a ținut mult prea mult la evaluarea respectivă la început.
Radu Georgescu: Sunt foarte multe aspecte. Tot ce vorbim aici într-o oră-două este subiectul unui curs de 5-7-12 zile. Ce este important este să atragem atenția că există lucrurile astea, că sunt importante și că antreprenorii și investitorii trebuie să priveasă lucrurile din multe puncte de vedere. Evaluarea unei companii nu este un număr, este parte din viitorul acelei companii. Este o cărămidă extrem de importantă a traseului pe care compania îl are. Compania va fi o companie bună sau rea nu numai dacă face vânzări. E important să faci vânzări, e important să ai un produs bun, dar și această structurare a traseului de evaluări și investitori este un element important și merită cercetat un pic și luate deciziile în cunoștință de cauză.
Andreea Roșca: Mi se pare esențial ce ai spus, și anume că primii bani pe care îi iei nu sunt o întâmplare, că, dacă vrei să continui pe drumul ăsta, adică să atragi capital nu doar o singură dată, ci să fie parte din traseul companiei, exact în felul ăsta trebuie să te gândești: că este un pas, dar să vezi scara pe care vrei să urci.
Radu Georgescu: Absolut, da.
Andreea Roșca: Radu, vrei să mai adaugi ceva? Vreun gând pentru anul ăsta? Ceva care te încântă? Ceva ce urmărești, la care ești atent?
Radu Georgescu: Mie mi se pare că sănătatea este importantă. Și că, dincolo de orice, trebuie să facem fiecare dintre noi lucruri care să ne facă plăcere. Mi se pare că un antreprenor care își face o companie pentru că vrea să își facă el o companie, dar nu prea știe despre ce e vorba și nu prea știe ce anume și o face mai degrabă încrâncenat, nu este fericit. Mi se pare că un antreprenor fericit, care face lucrurile pentru că-i fac plăcere este absolut spectaculos. Și închid cu chestia asta, legată și de cum ai început tu, pentru că m-ai întrebat de ce SeedBlink, și ți-am răspuns că pentru că îmi face plăcere și pentru că mi se luminează ochii când vorbesc de ea. Cred că un antreprenor va avea un business de succes dacă-i place, dacă-i face plăcere să facă lucrul ăla, dacă este parte din hobby-ul lui, dacă este parte din cine este el. Mi se pare că să facem lucrurile care ne plac este absolut esențial.
Resurse:
Află mai multe despre Radu Georgescu:
De pe blogul său, radugeorgescu.ro, unde găsești și o colecție de articole scrise de el de-a lungul a 10 ani, de pagina sa de LinkedIn, din emisiunea Banii în mișcare realizată de Iancu Guda, dar și de pe canalul de YouTube Andreea Roșca, din timpul unui eveniment live The Vast&The Curious din martie 2019.
Găsești aici episodul de podcast despre cum să înțelegi când e cazul să renunți.
Găsește informații despre SeedBlink:
Pe site-ul SeedBlink, în acest articol din ZF, pe pagina de Facebook a companiei și în acest articol despre crowd-investing de pe emergingeurope.com
Ce s-a întâmplat în România în 2021 în piața de venture capital:
Pe Agerpres și de pe site-ul asfromania.ro.
Romanian venture capital funding
Află ce sunt banii seed:
Pe Investopedia și din acest articol de pe blogul SeedBlink despre traseul finanțării pentru startup-urile din Estul Europei.
