Interviul cu Radu Georgescu, Fondator GECAD Ventures, pe scena The Vast&The Curious. Mulțumim partenerilor noștri, Apollo111, Dedeman și Radio Guerrilla, fără de care acest proiect nu ar fi posibil. Toate interviurile cu antreprenori, inovatori și pionieri se află aici.
Radu Georgescu a descoperit devreme că poate face bani de unul singur, mai precis în ultimul an de facultate, când a negociat cu profesorul lui îndrumător vânzarea drepturilor pentru proiectul de diplomă. Spune că a fost primul și singurul soft pe care l-a scris cu mâna lui și că îi datorează multe profesorului Stăncescu. Vorbește despre perioada aceea ca despre una de rebeliune: fără servici, căsătorit, cu unica dorință de a-și face firmă. Era 1992 și cuvântul ”antreprenor” nu exista decât în sintagme de genul ”de pompe funebre” sau ”de construcții”.
Un sfert de deceniu, 36 de companii, 24 de eșecuri și câteva exit-uri înteresante mai târziu, Radu pare a fi deprins o rară capacitate de a se bucura și de a fi fericit. Poate că secretul este în filozofia lui – nu știe de unde îi vine, pur și simplu așa gândește: separă foarte clar tot ceea ce este viață profesională de restul vieții, nu lasă dilemele și problemele să-l țină noaptea treaz, caută oameni deștepți, diferiți și înțelepți în jur, învață și ia decizii în funcție de cum contribuie ceva sau altceva la viziunea lui de viață.
Oricât de antreprenor ești, oricât de mult muncești… Dacă muncesc 23 de ore din 24, vreau ca în a 24-a oră să fiu complet deconectat. Și cred că nimeni nu este de neînlocuit. Dacă îți impui să lucrezi 23 de ore, vei lucra 23 de ore. Dacă îți impui să lucrezi 20 ore, vei lucra 20 ore. Dacă îți impui să lucrezi 8 ore, vei lucra 8 ore și vei găsi cum să rezolvi problemele celelalte. Asta mi se pare cel mai important.
E curios, în cel mai bun sens al cuvântului. La un moment dat, în timpul interviului, am devenit eu cea care răspunde la întrebări despre de ce fac ceea ce fac și cum aș evalua eu o companie dacă noi doi am face investiții. O întorsătură neașteptată de situație.
Nu vorbește aproape niciodată despre viața personală. A crescut înconjurat de cărți și muzică, într-o familie ”foarte mișto”. Citește în continuare cam 50 de cărți pe an. Când vorbește despre părinți, vorbește despre cultura extraordinară a mamei și cât de ”pus pe treabă” e tatăl lui. Când vorbește despre mentorii din viața lui, îl pune pe profesorul Stăncescu, omul care i-a deschis în facultate apetitul pentru calculatoare, înaintea lui Bill Gates, cu care a lucrat direct. Și nu e nicio comparație aici. Ci doar credința că experiențele de început, cele care te formează – cu oameni, cu cărți, cu întâmplări – sunt esențiale.
Nu că n-ar fi făcut prostii cât casa, precum investiții aiurea sau paruri proaste. Dar citatul lui preferat este ”Viața e relativ simplă: faci niște lucruri. Multe eșuează. Unele merg. Faci mai mult din cele care merg. Dacă merg pe scară mare, alții te vor copia. Apoi faci altceva. Șmecheria este în a face altceva”. Este antreprenorul al cărui nume se leagă de antivirusul RAV vândut în 2003 către Microsoft, de ceasul Vector, vândut în 2017 către gigantul Fitbit.
Astăzi, e fondatorul și președintele GECAD Ventures, un fond de investiții de 100 de milioane de dolari destinat companiilor de tehnologie cu vocație globală.
Am vorbit cu Radu despre nenumărate subiecte. Mai jos este textul conversației noastre, editat pentru claritate:
- Antreprenoriat ca opțiune de carieră și care este materia care ar schimba ceva în educația din România.
- Secretul echilibrului este să știi să delimitezi personal de profesional.
- Eșecuri spectaculoase și lecții importante pentru orice antreprenor.
- Ce e important ca să faci un business bun: orice idee executată excepțional.
- Povestea Vector Watch și unde crede Radu că a greșit.
- De ce e greșit să fii cel mai deștept din cameră.
- Idei importante despre lume și viață.
1. ANTREPRENORIAT CA OPȚIUNE DE CARIERĂ. ”Măi Radu, dar tu să cânți știi?”
O să fii surprinsă, poate, că 80% din elevii pe care eu îi văd spun că banii sunt răi. Banii sunt de fapt doar o unealtă, nu sunt nici buni, nici răi. Cred că răspunsul ascunde o percepție interesantă despre oamenii bogați. Oamenii fără bani consideră să oamenii cu bani au furat așa, implicit. Iar oamenii cu bani nu știu să se poarte.
De mai mult de zece ani, Radu merge în fiecare an în licee să vorbească despre ce înseamnă și cum e să fii antreprenor ca opțiune de carieră. Nu pentru că oamenii ar trebui să devină neapărat antreprenori; mesajul e, mai degrabă, ”încercați, experimentați, greșiți”. E singurul fel în care înțelegi cine ești și ce-ți place. După tot acest timp, e convins că, dacă ar fi să introducă o materie în școli care să facă o schimbare, ar introduce analiza și sinteza. Ar învăța pe toată lumea să extragă esența și să-și clarifice gândirea, lucru pe care, spune, îl facem destul de prost.
Aș vrea să te rog să povestești despre liceul din Ploiești. Cum i-ai îmblânzit?
A fost un moment foarte interesant. Merg în fiecare an să vorbesc cu liceeni din 20-30 de licee. Rugămintea către doamna directoare, de fiecare dată, e să pună anunțul pe ușă și să lase să vină cine își dorește să vină. Să nu le dea oră liberă, să nu le dea un 10 dacă vin. În consecință, am săli cu 400 de elevi sau săli cu 5 elevi, foarte variate în foarte multe feluri. În amfiteatrul liceului ”Mihai Viteazul” din Ploiești, am dat de copii care m-au respins.
Cel puțin sceptici. La un moment dat, un tânăr, extrem de arogant, de undeva din spatele clasei de unde se juca el pe telefon zice ”măi Radu, dar tu să cânți ceva știi?”
Jucându-se pe telefon…
Da, da… Sunt absolut spectaculoși copiii la vârsta asta. Zic ”păi nu știu, hai să încercăm”. Era un pian în sală și am început să cânt. Băiatul ăla brusc s-a schimbat la față, și-a scos chitara… Avea o chitară, ei se pregătiseră pentru o repetiție la muzică și eu îi încurcam. Și cred că am cântat vreo două ore. Și nu am mai vorbit despre nimic. Am cântat împreună cu ei.
S-a dus naibii antreprenoriatul, adică nu am mai vorbit de absolut nimic. După care am mai rămas încă vreo două ore în care am vorbit mult mai mult, mult mai bine și chiar pe bune. Despre muzică, despre business-ul de muzică, ceea ce altfel nu am fi putut să facem în niciun fel.
Mi-ai spus că le pui tot timpul o întrebare. Care este ea și de ce o pui?
Mi se pare un subiect foarte spectaculos și mă pasionează. Ca să încălzesc un pic atmosfera, încep cu întrebarea dacă banii sunt buni sau răi. Ce părere aveți? Banii sunt buni sau răi? O să fii surprinsă, poate, că 80% din elevii pe care eu îi văd spun că banii sunt răi; și vorbim de clasele bune ale celor două licee cele mai bune din fiecare capitală de județ.
De ce pui întrebarea asta și ce îți spune răspunsul lor?
Răspunsul mi-este deja clar, nu cred că mai vreau să aflu ceva, vreau doar să generez un pic de discuție. Direcția în care vreau să mergem este că banii sunt de fapt doar o unealtă, nu sunt nici buni, nici răi. Când mi-a trecut prima dată prin cap să o pun și am descoperit că ei spun că banii sunt răi, m-a lovit foarte mult. Cred că răspunsul ascunde o percepție interesantă despre oamenii bogați. Și cred că aici există o mare problemă a societății noastre.
Oamenii fără bani consideră să oamenii cu bani au furat așa, implicit. Iar oamenii cu bani nu știu să se poarte.
Era o puștoaică într-o sală, cred că era clasa a 9-a. Și a ridicat mâna ca la școală și zice ”domnul Georgescu, dar cum pot eu să mă duc la mămica și să îi spun că vreau să îmi fac o afacere?”. Înțelegi cât de adâncă este problema asta?
Ca și cum i-ar spune că ar vrea să facă cine știe ce lucruri rușinoase…
Exact așa, exact ăla a fost tonul.
Ai reușit într-un fel sau altul să le schimbi percepția? Ai simțit că într-un fel ai deschis o poartă către a vedea lucrurile altfel, a explora altceva?
Cred că mesajul pe care îl am pentru ei nu este ”mergeți și faceți antreprenoriat”. Mesajul pe care îl am către ei este ”încercați să fiți deschiși, încercați să vă puneți întrebări, încercați să gândiți creativ, încercați să ratați. Sunteți la vârsta la care puteți eșua, puteți rata”. La 50 de ani, când ai familie și copii, nu mai poți să încerci lucruri pe care le poți rata. Am o mare satisfacție când copii cu care am vorbit acum 10 ani mă caută și îmi spun unde au ajuns.
Am avut o discuție foarte interesantă despre care este acea materie pe care dacă am pune-o în școli, ar schimba cumva fundamental felul în care vedem lumea. Care este?
A fost un jurnalist care mi-a pus întrebarea asta. Cumva, din punctul lui de vedere, era o întrebare nevinovată și spera să spun că antreprenoriatul este materia. Dar întrebarea a sunat interesant: ”dacă ai fi matale Dumnezeu așa și ai putea să adaugi o materie în toată școala românească, care ar fi acea materie care să aibă cel mai mare impact?”. Mi-a luat cam un an de zile să răspund la întrebarea asta, să îmi răspund.
Un an?
Cam așa, și nu sunt sigur că am răspuns corect. Sunt foarte multe materii, și toate sunt foarte bune. Dar dacă ar fi să aleg una singură, ar fi analiză și sinteză.
De ce?
Mi se pare că unul dintre lucrurile esențiale este să fim în stare să ne exprimăm, să ne înțelegem gândurile și să ni le exprimăm într-un mod foarte clar, astfel încât să avem o comunicare foarte corectă și foarte bună.
Eu, de exemplu, fac exerciții încercând să găsesc sinteza, miezul fiecărui lucru din jurul meu. Încerc să îmi găsesc melodia preferată. O singură melodie preferată.
A fi în stare să spui ”asta e melodia preferată, asta e cartea preferată” mi se pare un exercițiu mare și bun de analiză și sinteză. Melodia mea preferată este Hotel California.
Încerc să îmi dau seama care este valoarea practică a acestui exercițiu de a alege un lucru, de a alege esența…
Dă-mi voie să-ți spun. Îți faci o companie, ai un start up. Și vrei să te duci la un investitor și să prezinți. Tu ai multe în cap, că e firma ta și ai multe în cap, adică, frate, i-ai vorbi ăluia 2 zile și 2 nopți. Ghinionul face că ai 20 de minute, din care omul ăla e atent la tine 5 minute. Ai 5 minute să spui tot ce ai în cap despre proiectul tău. Ai o prezentare, în 5 minute ai la îndemână 6 slide-uri, deci trebuie să pui totul în 6 slide-uri și în 5 minute în care omul ăla este atent la tine. Și dacă proiectul tău are mai multe beneficii, trebuie să alegi unul pe care să îl poți vinde investitorului. Este exact același exercițiu în a alege melodia preferată. Produsul tău are multe beneficii, în fiecare săptămână are alt beneficiu mai bun, la fel cum ai o melodie preferată în fiecare săptămână; dar trebuie să alegi unul care e reprezentativ, care face treaba.
Tu cum îți antrenezi această capacitate?
Mă străduiesc în permanență să pot să pun cu liniuță de la cap lucrurile pe care le gândesc și, cumva, fiecare email pe care îl scriu este un exercițiu de tipul ăsta. De tăiat tot ce nu e esențial. Există un citat celebru, atribuit lui da Vinci sau Pascal: ”Ți-am scris o scrisoare lungă, pentru că nu am avut timp să scriu o scrisoare scurtă”.
2. CUM SĂ DORMI BINE NOAPTEA. ”Antreprenorul e rezolvator de probleme.”
Cred vă în clipa în care te-ai suit în mașină și te-ai dus acasă, problemele profesionale, problemele de serviciu trebuie lăsate în spate. Cred că a te gândi în permanență la problemele de la serviciu este o uzură atât de mare încât, deși are niște beneficii, pentru că te gândești mai mult și atunci puterea de calcul e mai mare, uzura depășește cu mult beneficiul.
Viața lui Radu n-a fost lipsită de probleme, dileme, momente grele. Dar teoria lui spune că îți asumi acest lucru o dată cu viața de antreprenor. Dacă nu poți dormi noaptea, înseamnă că nu ești făcut pentru asta. Secretul este să delimitezi foarte bine profesionalul de personal.
A fost un lucru pe care l-am discutat și care m-a pus pe gânduri. Și citez acum: ”cred că pe lume sunt 2 feluri de oameni: antreprenori și corporatiști. Antreprenorul poate să doarmă bine noaptea, înainte de ziua de salarii, chiar dacă știe că nu sunt bani în bancă. Corporatistul nu poate. Și asta nu pentru că primul este nesimțit, ci pentru că știe că să nu doarmă nu îi va rezolva problema”. Cum reușești?
Dă-mi voie să îți întorc întrebarea și să te întreb cu ce te ajută dacă nu dormi? În schimb, dacă dormi, te ajută, că ești odihnit.
Eu cred că nu ești potrivit ca antreprenor dacă nu poți face față unor situații de acest gen, pentru că treci prin astfel de situații, inevitabil, de multe ori. Și dacă o astfel de situație te dărâmă, atunci nu poți să te mai duci mâine să rezolvi problema. Antreprenorul, prin definiția mea, este un rezolvator de probleme. Și trebuie să poți dormi ca să rezolvi problema aia. Cred eu…
Care e dialogul interior în momentul în care chiar ai o problemă complicată? Cum o apuci? Ce îți spui tu ție?
Aș răspunde la altă întrebare, legată de asta. Cred că trebuie să existe o delimitare clară între viața profesională și viața personală.
Cred vă în clipa în care te-ai suit în mașină și te-ai dus acasă, problemele profesionale, problemele de serviciu trebuie lăsate în spate. Cred că a te gândi în permanență la problemele de la serviciu este o uzură atât de mare încât, deși are niște beneficii, pentru că te gândești mai mult și atunci puterea de calcul e mai mare, uzura depășește cu mult beneficiul.
Viața unui antreprenor e un carusel de stres, decizii, greșeli, eșecuri… Care ar fi sfatul tău legat de cum îți menții echilibrul mental în aceste condiții de mare presiune?
Pot să spun ce am făcut eu și ce am văzut la alți oameni și cred că este bine. Nu aș vrea să dau sfaturi. Dar repet ideea de a sparge viața profeisonală de viața personală.
Nevoia de adrenalină este satisfăcută din business și nevoia de liniște și din calm din familie, din stabilitate, din muzică, din toată zona cealaltă. Și e o combinație care pentru mine funcționeză.
Oricât de antreprenor ești, oricât de mult muncești… Dacă muncesc 23 de ore din 24, vreau ca în a 24-a oră să fiu complet deconectat. Și cred că nimeni nu este de neînlocuit. Dacă îți impui să lucrezi 23 de ore, vei lucra 23 de ore. Dacă îți impui să lucrezi 20 ore, vei lucra 20 ore. Dacă îți impui să lucrezi 8 ore, vei lucra 8 ore și vei găsi cum să rezolvi problemele celelalte. Asta mi se pare cel mai important.
3. EȘECURI SPECTACULOASE. ”Frățioare, ocupă-te de ce știi!”
”Toate astea non tehnologie s-au dus 100% în pământ, evident. Ce am învățat atunci? Că, frățioare, ocupă-te de ce știi. Ocupă-te matale de ce te pricepi, investește în ce te pricepi, și atât.”
Radu Georgescu a fondat GECAD în 1992. În 1994 a început să dezvolte patru produse. RAV a fost un succes, restul au eșuat. În 2003, a vândut RAV către Microsoft și a decis să rămână antreprenor în România,“pentru că asta sunt în adâncul meu. Am rămas aici și am luat-o de la capăt”. În 2004, în consecință, a fondat GECAD Grup și a devenit angel investor. Companii precum Axigen, GECAD ePayment, Avangate, Sentinet, toate au fost parte dintr-o tranzacție, la un moment dat, de atunci încoace.
În 2016, a fondat GECAD Ventures, un fond de investiții pentru companii de tehnologie din România și din regiune.
Ai fondat 36 de companii, spui că doar 6 au avut succes, iar alte 6 au avut un succes moderat. Despre restul spui că te-ai distrat grozav și că ai învățat enorm. Dacă ar fi să alegi un eșec din anii ăștia, din cele 24 care nu au ieșit, din care ai învățat cel mai mult, despre care eșec ai vorbi?
Aș vorbi despre un calup de eșecuri. Momentul în care am vândut RAV la Microsoft, în 2003, a fost foarte interesant. Nu se mai întâmplase așa ceva în țară. Eu eram oarecum un copil, în sala aia somptuoasă de la Hilton, cu 20 de televiziuni, camere de filmat și reporteri în jurul meu. Când am anunțat tranzacția. A fost absolut spectaculos.
Moment care m-a făcut cumva să cred, în spatele creierului, că sunt un tip absolut special și că pe orice pun mâna, se transformă în aur…
Ego…
Spectaculos, spectaculos. Chestie care în următorii ani s-a concretizat în câteva investiții de genul un hotel în Delta Dunării, o fabrică de jucării, un distribuitor de jeans, de Lee Cooper.
Toate astea non tehnologie s-au dus 100% în pământ, evident. Ce am învățat atunci? Că, frățioare, ocupă-te de ce știi. Ocupă-te matale de ce te pricepi, investește în ce te pricepi, și atât.
După lecția asta am investit exclusiv în software, în tehnologie. A fost o lecție foarte dură, care mi-a transmis ”fii atent la ce te pricepi, care sunt zonele pe care trebuie să le faci tu, care sunt zonele în care trebuie să rogi alți colegi să facă, pentru că le fac mai bine ca tine”.
Mă întreb care a fost raționamentul după care ai făcut o fabrică de jucării?
Altul decât prostia? Habar n-am, nu pot să justific acel moment. Pur și simplu lipsa de înțelegere a unui fenomen.
Povestea asta cu ”fă ce te pricepi” e foarte adevărată. Dar când ești la început n-ai resurse, le cam faci pe toate. Cum împaci aceste două nevoi?
Eu cred că orice startup are nevoie de cel puțin trei zone de abilități, și toate învelite în leadership. Ai nevoie de abilități financiare, ai nevoie de abilități tehnice și ai nevoie de abilități comerciale. Toate trei trebuie să existe. Și eu nu cred că pot exista într-un singur om. Într-o viață ideală sunt în trei oameni, dar să zicem că ar putea fi în doi. Și, atunci, parteneriatele care au o șansă de succes sunt parteneriate care au aceste abilități, unul dintre cei trei având și abilitățile de leadership.
De câte ori vin la noi, la fond, trei programatori care spun ”avem o companie, avem o idee, avem un proiect și suntem trei programatori”, răspunsul este ”ok, rămâneți unul și mai aduceți-vă pe unul comercial și cineva financiar”.
Adică le spuneți să renunțe la doi dintre parteneri și să găsească alți doi?
Cam da. Tot acolo ajung și dacă nu le spune nimeni. Cred că sfaturile cele mai bune sunt sfaturile alea dureroase.
Totuși, să construiești o companie e o întreprindere umană, făcută și din emoție și vise și sentimente…
Absolut de acord. Trebuie să existe emoții, emoțiile fac diferența. Dar nu sunt suficiente. La fel cum nici tehnicalitățile nu sunt suficiente. Nu cred că se poate face o companie de succes doar din emoție. Cred că elementele de tehnicitate, lucrurile pe care le înveți la școală, statistic vorbind, se dovedesc a fi de folos. Și cred că sfaturile greu de asimilat, cele care dor, care vin din experiența celor care au trecut pe acolo, sunt cele care pot ajuta.
Vorbești foarte mult despre cât e de important să încercăm diferite lucruri. Poate că e mai simplu când ai suficienți bani. Dar cum abordezi ideea asta când nu ai resurse? Cum abordezi lucrurile ca prima încercare să nu fie și ultima?
Cred că a încerca lucruri nu este despre a avea bani. A încerca lucruri este despre a încerca să cânți la chitară, de exemplu. Poate îți place, poate nu îți place. Dacă nu încerci, nu vei ști niciodată. A încerca să te cațeri pe munți. Poate dacă nu încerci chestia asta, nu vei ști niciodată că îți place și că ești un cățărător extraordinar. A încerca să orice…
Cred că încercatul de lucruri multe, cât mai devreme în viață, îți dă o perspectivă mult mai amplă despre cine ești. Și nu are legătură cu banii.
Eu am norocul că sunt într-o industrie care nu are nevoie de foarte mulți bani. Ai nevoie de un laptop și de internet. Și poți să te apuci să faci treabă. Ratezi două, trei, patru, cinci. La un moment dat, îți iese unul. Sunt foarte multe businessuri care pot începe cu foarte puțini bani.
Aud de foarte multe ori întrebarea ”Măi Radu, aș vrea să fiu antreprenor. Ce să fac? Ce să mă apuc să fac?”. Cred că e abordarea greșită. De fapt, fiecare dintre noi avem un hobby, nu? Avem câte ceva care ne place foarte mult și la care suntem, în realitate, foarte buni. Dacă găsești acel twist prin care să faci un pic de bani din acel lucru și îl transformi într-un proiect, într-o companie, chestia aia nu are nevoie de bani pentru că te are pe tine.
Explică, te rog, ce vrei să spui…
Dacă eu m-aș apuca să fac o cofetărie acum, aș avea nevoie de bani de research ca să înțeleg care e treaba cu acest business, bani să plătesc un cofetar, bani să închiriez cuptor și mai știu eu ce. Dacă însă acela este hobbyul meu, nu am nevoie de niciun research pentru că – să sperăm – știu despre ce e vorba, n-am nevoie de un cofetar pentru că eu sunt cofetar și probabil că fiind hobbyul meu am măcar un cuptor deja. Da? Pentru că, fiind hobby, am investit în el. Deci pot să încep, încet, încet, să vând și la vecinul și la vecina și la domnul și la doamna și, încet, încet, să câștig niște bani.
Cum îți schimbi viziunea despre un eșec? Noi toți îl considerăm ceva îngrozitor. Tu spui că eșecurile tale au fost minunate. Ce te ajută să faci acest declic de gândire?
Pe mine mă ghidează înțelegerea faptului că a crede că e îngrozitor nu mă ajută cu nimic. Cumva, fiecare pas pe care îl fac în viață, fiecare lucru pe care îl gândesc, fiecare întâmplare, o trec prin întrebarea ”la ce mă ajută dacă fac chestia asta?”.
Răspunsul vine dintr-un alt plan. Așa cum companiile au o misiune, viziune, strategie, obiective și așa mai departe, am încercat și eu în permanență să îmi fac viziune și misiune pentru viață. Cine vreau eu să fiu? Ce vreau eu să se fi întâmplat la finalul acestei călătorii care este viața mea? Care e misiunea, care e viziunea vieții mele? Și e o întrebare foarte complicată. O dată ce reușești să îți răspunzi la întrebarea asta, după doi, trei, șapte ani de discuții cu tine însuți, după ce te-ai certat și ai argumentat cu tine foarte intens, lucrurile devin mult mai simple. Fiecare pas pe care îl faci îl pui în oglindă cu acestă misiune, viziune, strategie de viață.
Și, dacă am un eșec și îl interiorizez ca fiind ceva nasol și mă încordez, și mă strâmb și nu pot să dorm… Întrebarea este: mă ajută cu ceva către acea misiune? Și foarte probabil răspunsul este nu, indiferent care este misiunea. Și atunci de ce să fac treaba asta?
4. CUM ALEGI CAII POTRIVIȚI? ”Cred că orice idee executată excepțional este un business bun”
Credem că idei avem cu toții. În fiecare dimineață, de la pat până la baie, ne vin câte zece idei și toate sunt excepționale. Unele dintre ele chiar sunt bune. Șmecheria este cine mama naibii le execută?
Cu ceva timp în urmă, Radu a ratat investiția în Skype, compania care a revoluționat comunicarea la distanță. Uneori, face alegeri greșite. Domeniul în care se află, cel al tehnologiei, se schimbă fundamental o dată la câțiva ani. Întrebarea este cum știi, atunci când ești antreprenor, dacă ai pariat sau nu pe trendul potrivit. Radu crede că asta e ceva mai puțin important – atâta timp cât îți faci temele de bază. Important este să fii într-un domeniu care îți place, pe care îl cunoști și care te pasionează sau interesează. Spune că n-a văzut până acum fondator care să aibă succes doar analizând grafice și tabele și curbe de piață.
Cum distingi care este următorul val care crește, atunci când vă alegeți țintele de investiții? Cum alegeți, ca să zic așa, caii potriviți?
De foarte multe ori, greșind… Greșim și când dăm feedback negativ unor companii în care nu credem și care se dovedesc a fi de foarte mare succes…
Ați ratat vreo mare oportunitate?
Oh, da… Pentru mine, cel mai mare rateu este Skype. Am avut ocazia să investesc în Skype când aveai de pus 10.000 de dolari. Niklas (Zennström, cofondator al Skype) și cu mine ne cunoșteam și lucram împreună.
A venit cu următorul pitch către investitori: ”dați-mi 10.000 de dolari și vă dau cel mai mare telecom din lume”. Păi cum, frățioare, mai mare ca British Telecom? Da. Mai mare ca Deutsche Telecom? Da. Na, scoți 10.000 de dolari pe pitch-ul ăsta?
Eu nu mă pricep, nu…
Dovadă că nici noi…
Eu, ca antreprenor, ce întrebări mi-aș putea pune ca să îmi dau seama dacă momentul este potrivit sau industria este cea bună pentru ceea ce vreau să construiesc?
Tu faci proiectul ăsta pentru că asta îți place. Plăcându-ți, știi despre ce e vorba. Știi că poate prinde și, dacă nu prinde, știi să te uiți la el și să zici ”ok, hai să-l facem mai la stânga, hai să-l facem mai la dreapta”. Că asta e pasiunea ta. Dacă nu l-ai nimerit din prima, îl vei nimeri din două-trei încercări, pentru că ești pasionată. Eu cred că asta cotează mult mai mult decât dacă ești pe curba care trebuie.
Cred că dacă încerci să faci o companie uitându-te pe curbe și analize, vei fi unul din cei mulți făcând același lucru, uitându-se pe curbe și analize.
Cred că este loc pentru orice companie și oricând, dacă este făcută bine. Dă-mi voie să îți pun o întrebare: suntem investitori, noi doi… Avem o companie de investiții și trei lucruri la care ne uităm ca să investim sau nu: ne uităm la viziunea fondatorilor, ne uităm la abilitatea de a executa a echipei și ne uităm la chimia dintre fondatori, la etică, la zona asta soft.
Dacă ar fi să dai niște procente care să dea împreună 100%, pentru cât contează cele trei elemente, cum le pui?
Cred că aș pune multe procente pe capacitatea de a face, de a executa. Aș pune pe chimia echipei apoi și pe viziune după aceea.
Foarte tare. Da, sunt absolut de acord cu ce spui tu…
Exact așa împărțim și noi. Credem că idei avem cu toții. În fiecare dimineață, de la pat până la baie, ne vin câte zece idei și toate sunt excepționale. Unele dintre ele chiar sunt bune. Șmecheria este cine mama naibii le execută?
Cum se întâmplă cu execuția? Acum 60 de ani, trăiam într-o lume în care informația făcea diferența. Cine avea informația era bogat. Acum 20 de ani, tehnologia făcea diferența. Cine avea tehnologia era bogat. Acum este vorba despre abilitățile de execuție. Cred că orice idee executată excepțional este un business bun. Facebook nu a fost prima rețea de socializare. Youtube nu a fost prima platformă de video streaming. Google nu a fost primul motor de căutare. Și așa mai departe. Nu ideile fac diferența, ci abilitatea de a le executa.
Crezi că asta funcționează în orice ai face?
Așa cred, da.
De la brutărie la tehnologie la…
Da, eu așa cred. Extrem de rar am văzut companii fondate de professionals și nu de oameni care au fost pasionați de subiectul ăla.
5. POVESTEA CU VECTOR WATCH. ”Ne-a luat valul acesta de entuziasm despre ceas…”
Dacă am fi continuat să lucrăm la sistemul de operare și ceasul ar fi rămas doar un demo…Compania ar fi cheltuit mai puțin și ar fi putut trăi mult mai mult. Nu știu încotro s-ar fi dus, asta e o carte nescrisă.
Radu fost parte din două companii despre care a spus, cu mare convingere, că vor deveni următorii unicorni, companii de un miliard de dolari: Avangate și Vector Watch. Niciuna nu a atins acest satut. În 2017, Vector Watch a fost vândută către Fitbit, companie globală de tehnologie și device-uri pentru fitness și măsurarea activității fizice. De ce n-a ajuns Vector un unicorn? Și cum se raportează Radu la aspirația lui și la vânzare?
Unde ai evaluat greșit șansele Vector de a fi compania de un miliard?
E analiza pe care o fac eu, și sunt convins că Andrei Pitiș, unul dintre fondatori, are analiza lui proprie. Și ar fi plăcut să vorbim împreună despre chestia asta. Analiza mea e așa: Vector s-a născut pe un trend extrem de agresiv, crescător, al ceasurilor inteligente, pe speranța că Apple va lansa Apple Watch. Apple are puterea de a veni în piață și a crește o gamă întreagă de produse.
În momentul în care Apple a lansat Apple Watch, a fost o dezamăgire majoră, ceea ce a doborât tot ceea ce înseamnă piață de ceasuri inteligente. Acesta a fost aspectul extern.
Pe cealaltă parte, investiția și viziunea originală pentru Vector a fost că facem un sistem de operare pentru ceasuri inteligente bazat pe următorul silogism: acum 40 de ani s-au inventat calculatoare mari și sisteme de operare foarte masive pentru ele. În clipa în care au apărut PC-urile, au încercat să pună sistemele de operare pe ele și nu a funcționat, până când a venit Microsoft cu MS DOS, un sistem de operare nou pentru PC-uri. PC-urile au explodat. Au început telefoanele mobile pe care au încercar să pună Microsoft Windows. Vă aduceți aminte Windows pentru smartphone-uri? Au ratat. Și smartphone-urile nu au funcționat până când nu a apărut un sistem de operare nou. Și acum, oroare, încearcă să pună sistemele de operare de pe telefoane pe ceasuri. Cineva trebuie să facă un sistem de operare pentru ceasuri inteligente. Și asta era ce voiam noi să facem.
Andrei fiind dacă nu singurul, unul din foarte puținii arhitecți de sisteme de operare, era foarte bine poziționat să creeze acest sistem pentru ceasuri. Lucrurile au mers foarte bine. Compania a avut nevoie să facă un demo că se poate. Au făcut un ceas și toată lumea l-a lăudat. Ne-a luat valul acesta de entuziasm despre ceas în sine… Este foarte satisfăcător să lucrezi la un produs hardware pentru consumator, pentru că te vede lumea, oamenii îl poartă.
E cu mult ego… Ne-a luat valul și Andrei a sugerat, și noi am fost de acord, să aducem un CEO care să se priceapă la ceasuri. Atunci noi ne-am făcut treaba foarte bine și am adus The CEO, și anume fostul CEO al lui Timex, Joe Santana. Un tip foarte spectaculos. Doar că, el fiind un om de ceasuri, a preluat viziunea care spunea ”facem sistem de operare” și a transformat-o în ”facem un ceas”. Ceasul a fost extraordinar de mișto, doar că această schimbare de viziune, combinată cu faptul că piața nu a crescut… Nu a prea funcționat, da. Dar Fitbit și-a dorit sistemul de operare, deci am vândut Vector…
Dacă ați fi continuat să lucrați la sistemul de operare și ceasul ar fi rămas doar un demo…
Compania ar fi cheltuit mai puțin și ar fi putut trăi mult mai mult. Nu știu încotro s-ar fi dus, asta e o carte nescrisă.
Am trecut de la software, care este nearzător de cash, în hardware pentru consumer, care este un business care are nevoie de buzunare extrem de adânci.
6. CEA MAI BUNĂ POZIȚIE E ÎN UMBRĂ. ”E antipatic să îți exprimi o părere și lumea să o ia de bună”
La un moment dat, am zis ”toate aceste investiții trebuiesc decise nu doar de mine, pentru că eu sunt foarte emoțional, foarte antreprenor și încep să investesc greșit”. Ok, nu mai investim banii mei. Investim banii altora. Și am ridicat acest fond, GECAD Ventures, de 100 de milioane, în care suntem patru parteneri egali. Este absolut spectaculoasă diferența. Nu am reușit până nu am mutat intenția mea de a avea o discuție adevărată într-o egalitate reală, între parteneri.
Ca investitor, membru de board și, adesea, președinte de board, Radu are o problemă: când își exprimă o opinie, toată lumea o ia de bună. Puțini oameni îl contrazic. Treaba e că, de cele mai multe ori, nu știe nici el exact. Când a fondat GECAD Ventures, a făcut-o cu gândul clar în minte de a avea parteneri egali la masă. E important. Investesc în tehnologie, un domeniu în mișcare accelerată, și în companii care inovează și creează sau recreează întregi domenii. Radu e încântat ca un copil de achizițiile lor. SmartBill, aparent un soft simplu de facturare, aproape că i-a scăpat. Simphopay, o companie care integrează informații pentru retail, e ”o nebunie”. TypingDNA, companie care recunoaște oamenii după cum tastează, e ”absolut spectaculos”.
Fondul de investiții este, spune Radu, a treia etapă din viața lui de antreprenor. A trebuit să lase orgoliul acasă și să o ia de la capăt cu învățatul. Îi place această poziție în care ”poate să fie cel mai prost din încăpere”.
Ce ai vrut să spui când ai spus ”cel mai mult îmi place să fiu parte dintr-o statistică și să nu fiu forțat să mă cenzurez”?
Eu sunt o persoană destul de energică și reușesc să umplu camera, când e nevoie. Mai mult decât atât, în general, poziția mea în companii este de chairman of the board. De multe ori, de semnificativ de multe ori, se întâmplă să fiu și investitorul principal.
Din cauza asta, ajungi așa, ca în poziția lui Ceaușescu, dacă te mănâncă la nas și dai din mână, se dărâmă câte un cartier. Și este foarte antipatic să fii în poziția în care să ai o părere, să vrei să ți-o spui, dar să fii conștient că nu e sigur că aia trebuie să se întâmple. E o părere. Dar ești conștient de faptul că, dacă o spui, lumea o ia de bună.
Și, atunci, vine întrebarea: ”Băi, ce naiba fac? O spun sau nu o spun?”
Ce faci?
Te cenzurezi și e nasol.
Dacă te cenzurezi, înseamnă că nu mai contribui la nimic din conversația respectivă? Cum te ferești de sindromul ăsta?
Eu am avut trei perioade în viață: perioada antreprenorială, în care am făcut companii. Perioada de business angel, în care am investit în alte companii, dar din banii mei. La un moment dat, am zis ”toate aceste investiții trebuiesc decise nu doar de mine, pentru că eu sunt foarte emoțional, foarte antreprenor și încep să investesc greșit”.
Mi-aș dori mult să am o echipă de oameni care să fie mult mai balansată în alegerea și decizia companiilor în care investim, mi-am spus. Oricât de mult m-am străduit, acei oameni au considerat că, până la coadă, sunt banii mei… Extrem de rar am am avut ocazia să avem o luptă de opinii, o dezbatere. Cel mai des era ”Investește în ce vrei…”. Astfel încât să putem să fim…
Și așa ați creat fondul…
Absolut. Pozitiv. Ce am făcut ca să fie lucrurile balansate, a fost să ridicăm un fond. Ok, nu mai investim banii mei. Investim banii altora. Și am ridicat acest fond, GECAD Ventures, de 100 de milioane, în care suntem patru parteneri egali. E un comitet de investiții care, de data asta, nu mai gestionează banii mei, gestionează banii altora. Este absolut spectaculoasă diferența. Nu am reușit până nu am mutat intenția mea de a avea o discuție adevărată într-o egalitate reală, între parteneri.
Nu putem să facem asta în viața de zi cu zi dar cu toții cădem în acest păcat, nu? De a crede că ideea noastră e foarte bună sau că gândirea noastră e perfectă. Dar nu putem să ridicăm un fond ori de câte ori dorim să avem niște opinii balansate. Cum poți să faci în viața de zi?
Ce mi se pare important, și mă întorc la analiză și sinteză, e să fii în stare să analizezi ce se întâmplă în jurul tău, să te analizezi pe tine, să înțelegi unde este rateul și să găsești care este rezolvarea.
Asta e greu singur…
Cine a spus singur? Nu singur. Unul dintre avantajele mari pe care le-am avut întotdeauna a fost mulțimea, uneori mai mare, uneori mai mică, de oameni extraordinari din jurul meu. Oameni care să poată să îmi spună în față că e șlițul deschis, înțelegi?
Oameni care să-ți dea una după ceafă și să spună ”stai jos, că ești prost”. Oameni cu care să poți vorbi, să le dai un telefon și să spui ”hai să dăm o tură de Herăstrău, am ceva, vreau să vorbesc cu mine și nu pot să vorbesc cu mine singur”.
Fără să îți dea părerea lor, însă. Ce au ei de spus e ”hai să-ți spun ce mi s-a întâmplat mie”.
Care este lecția pe care ai învățat-o cel mai greu despre tine, apropo de a te cunoaște pe tine, de a experimenta?
Aș spune care este ultima lecție pe care am primit-o, pentru că este cea mai apropiată. Nu cred că a fost cea mai mare, dar a fost ultima. Este o lecție a umilinței, în sensul englezesc. Smerenie.
A fost foarte special, într-un mod spectaculos, pozitiv, bun și plin de energie. Momentul în care am decis să facem fondul de investiții și să devin din antreprenor, investitor. Am făcut câteva lucruri importante, iar unul dintre ele a fost să mă duc la școală.
A fost interesant la 50 de ani să te duci la școală să înveți. Am fost la Berkeley, este un curs de fonduri de investiții, foarte specific, foarte pe Silicon Valley, foarte pe software, exact ce urma să am nevoie. Școala în sine a fost interesantă și, după școală, am început să ridicăm fondul. Să mergem să convingem oameni să investească.
Acuma, gândește-te că eu veneam din poziția ”eu sunt Radu Georgescu și, când merg la o conferință de software, cunosc personal jumătate dintre oamenii din sală, cealaltă jumătate de sală mă cunoaște pe mine. Vin pe scenă, spun trei vorbe și după aia se face coadă la mine”.
Și m-am dus frumos, din fericire fără niciun fel de așteptare, la conferințe de tip adunat de bani cu fonduri de investiții. Și nu cunoșteam niciun nume de acolo, nu știam glumele comunității, nu reușeam să înțeleg dacă o firmă este mai mare sau mai mică și eram eu la coadă la a sta de vorbă cu oameni.
Foarte rar mi s-a întâmplat să trec printr-o schimbare atât de mare și de pozitivă. Este acel buton de ”reset” în care o iei de la început complet, complet, complet. Este spectaculos să o iei de la început după un eșec, dar este și mai tare să o iei de la început după un succes.
Care a fost lecția de aici?
Ești cel mai tare din domeniul tău și dacă ai ieșit un pic din el, ești nimeni. Și trebuie să o iei de acolo. Trebuie să o iei de la început.
Ce ar trebui să știe toată lumea despre GECAD Ventures, acest nou fond de investiții?
GECAD Ventures investește un pic mai târziu decât investea business angel-ul Radu Georgescu. Eu investeam în startup-uri, acum investim în companii care au deja un produs, au deja niște vânzări care să demonstreze potrivirea între produs și piață.
Nu investim 500.000, un milion, investim de la două milioane sau de la cinci milioane în sus. Banii noștri sunt investiți în dezvoltarea globală a companiei. Banii noștri nu se duc în tehnologie, nu se duc în produs, nu se duc în pivotare, se duc în dezvoltare globală. Riscurile pe care știm să ni le luăm și analiza pe care știm să o facem și ajutorul pe care suntem în stare să îl dăm, căci așa ne-am croit echipa, sunt în creșterea unei companii care are un produs vandabil, din regiunea Europei Centrale și de Est în lumea globală.
Ce urmărim noi este abilitatea companiei de a crește global. Nu suntem primul fond care investește, suntem al doilea fond. Suntem un fond de investiții de Seria A, așa cum se numește în limbajul fondurilor de investiții.
7. DESPRE LUME ȘI VIAȚĂ
Conversația cu Radu Georgescu a mers în multe direcții. Chiar dacă nu am urmat întotdeauna un fir roșu foarte clar, răspunsurile și observațiile lui sunt puncte de plecare pentru reflecție personală sau discuții mai ample. Nu am vrut să le exclud din această variantă editată a conversației, pentru că sunt importante.
Poate fi România condusă de antreprenori? Este foarte complicată întrebarea. La un moment dat, am citit eu o carte, nici nu mai știu care, despre conceptul de țară condusă ca o companie, și mi s-a părut absolut spectaculos. Mă gândeam ”fratele meu, așa trebuie făcute lucrurile”. Realitatea este că nu are cum să meargă, pentru că există atât de multe dimensiuni într-o țară care nu există într-o companie, iar obiectivele sunt atât de diferite încât nu are cum să meargă. Eu nu cred că are cum să funcționeze.
Productivitate și rutină zilnică. Cred că ce mă ajută să fiu mai productiv este că mă culc foarte drevreme, la or 9, și mă trezesc foarte devreme, la ora 5.30.
Două lucruri despre Radu, omul nu antreprenorul. Ce probleme am eu, pe care cumva mă aștept că le aveți și voi? Ce m-ar da jos de pe piedestal, într-un fel sau altul? Am îndoieli foarte multe, mă întreb întotdeauna dacă este bine să deschid gura, dacă este bine să fac, dacă este bine să facem, dacă este bine să investim, dacă este bine să angajăm. Am îndoieli despre absolut orice. Doar că eu cred că îndoielile sunt bune. Și într-o foarte mare măsură, de foarte multe ori, mult mai mult decât mi-aș dori, sunt puturos. Avantajul puturoșeniei este că este mult mai ușoară delegarea.
Îți este greu să te desparți de companii, de creațiile tale? Nu, și explic de ce. Am două fete. Ce se întâmplă cu copiii tăi, mai ales dacă sunt fete, este că nu vrei să le dai drumul. Vine un moment în care nu mai poți să le oferi totul, pentru că ești doar tată. Și vine momentul în care pleacă, se duc la mai bine. Pentru că așa trebuie. Este exact același fenomen: trebuie, la un moment dat, să dai drumul unei companii, să meargă la mai bine. Nu este neapărat foarte ușor, dar dacă o gândești așa și dacă înțelegi că asta e realitatea, are tot sensul din lume.
Cartea care m-a inspirat cel mai mult. Este mult mai simplu să mă gândesc la cărțile clasice din ziua de azi. Dar, în realitate, cartea pe care am citit-o de 100 de ori este Winnetou al lui Karl May. Am citit-o de mi-au sărit capacele, în vremea lui Ceaușescu, vremea în care visul american era extraordinar și ne neatins, în care eroul pozitiv avea etică, succes, spirit de pionier, curaj, explorare… Pe mine m-a format și m-a impresionat extrem de mult cartea asta.
Ce rol joacă norocul? Foarte important. Eu crede că e o abilitate, eu o trec în CV, la ”professional skills”. Pe cuvântul meu, da. Am avut foarte mult noroc. De oameni extraordinari în jurul meu. Am avut noroc ca, statistic vorbind, din companiile, proiectele, produsele pe care le-am început, un număr suficient să producă. Am atâta noroc în viață, încât sunt obligat să îl consider. Norocul ține de atenție, de a experimenta, de a încerca tot felul de lucruri, de a descoperi cine ești, de a înțelege ce îți iese și ce nu. E o combinație foarte mare pe care o poți denumi cum vrei. Mie mi se pare potrivit să o denumesc noroc. Dar pot fi flexibil.
Ce ai făcut în 2003, după ce ai semnat vânzarea RAV către Microsoft? Am făcut o chestie interesantă și o nebunie. Trebuia să semnăm mâine și am semnat astăzi. Mâine urmau să vină și colegii de aici din țară și să sărbătorim. Semnând cu o zi înainte, am fost o noapte singur, în Redmond. A durat 6 luni de zile toată negocierea, foarte, foarte, foarte intensă. Și, după șase luni intense, s-a fâsâit totul în momentul în care am semnat. Am semnat și fîssssss, a dispărut toată lumea. Gata, pa, am rămas singur în camera de hotel. Un sentiment foarte interesant.
Și stând așa, am zis ”băi, ce dracu’ fac eu de acum încolo?!” Acumulasem oboseală, tensiune, eram pe alt fus orar și eram singur. Am avut două ore în care am pus pe o foaie de hârtie, pe model brainstorming, toate prostiile care mi-au trecut prin cap și care să răspundă la întrebarea ”ce fac eu de acum încolo”: să cumpăr o insulă, să cumpăr o echipă de fotbal. Îți imaginezi? Toate chestiile astea. A doua zi dimineață, după un somn bun, am început să le tai una câte una și a rămas să fac ce am făcut și până acuma. Dar a fost interesant să citesc ce am scris noaptea trecută.
Iar nebunia a fost a doua zi dimineață, până să vină colegii mei. Îmi plac foarte mult mașinile acum cine știe ce, am una de o grămadă de ani. Dar în ziua respectivă m-am dus și am închiriat o mașină decapotabilă. și anume un Dodge Viper. Mamăăăăă!!!! Și m-am dat cu el prin Redmond și stăteam la stop și îi turam motorul… Deci asta am făcut.
Cum aduci mai mult spirit antreprenorial în companie, dacă ești CEO? Cel mai important lucru este rezumat de un set de afișe pe care le-am văzut la Microsoft acum 15 ani: ”better to ask forgiveness than to ask permission”. Mai bine ceri iertare decât să ceri permisiunea. Dacă în clipa în care un om a greșit, CEO îl ceartă, a doua oară nu va mai face ceva out of the box, nu va mai fi antreprenorial. Dacă în clipa când a greșit, CEO îl laudă, atunci va încerca să facă din ce în ce mai multe nebunii. Și unde este balanța? Este la îndemâna CEO.
