Fără să îmi propun acest lucru, constat că lecturile mele s-au îndepărtat în ultimul timp de zona de business și performanță profesională. Cuprind, așa cum veți constata, teme mai largi și mai legate de întrebări precum ”de ce suntem așa cum suntem” și ”cum putem înțelege mai profund oamenii, pe noi și lumea din jur”.
Lumea profesională și lumea de business sunt făcute din oameni – cu comportamentele, problemele și diversitatea lor – și țesute în pânza mai vastă a societății și a timpului din care facem parte. Nu le putem despărți, nu le putem înțelege separat.
Și, chiar mai departe, mă preocupă în ultimul timp întrebări legate de spiritualitate în sensul ei larg, în sensul de a avea grijă și a hrăni acea lume interioară care n-are de-a face cu cariera, contul din bancă și ambițiile de business, ci cu legăturile noastre mai profunde cu lumea și cu ceilalți și cu noi înșine.
1. Mitul normalității, Gabor Mate.
Ne naștem și trăim, spune Mate, într-o ”supă socială” toxică ce ne macină continuu sănătatea mentală și fizică. Adicțiile noastre, bolile mentale, cancerul și bolile cronice și de metabolism care fac ravagii în lumea modernă sunt strâns legate de bagajul emoțional toxic pe care familiile, comunitățile, societatea, politicienii, tehnologia ne obligă să îl acumulăm și să-l ducem o viață în spate. Fără intenție. E un produs secundar a ceea ce numim cultură occidentală și viață modernă. Care ne obligă să abandonăm bucăți întregi din noi și să dezvoltăm laturi nefuncționale pentru a-i face față.
”Mitul normalității” e o călătorie revelatoare care combină poveștile de viață ale unor oameni care suferă de diferite boli, istoria recuperării altora, cercetare științifică, conversații cu experți și experiențele personale ale autorului.
”O mare parte din ceea ce considerăm a fi normal în societatea noastră nu e nici sănătos, nici natural și, a îndeplini criteriile de normal societății moderne, înseamnă să ne conformăm, în multe feluri, unor cerințe care sunt profund anormale în ceea ce privește nevoile noastre naturale. Sunt, cu alte cuvinte, nesănătoase și nocive fiziologic, mental și chiar spiritual” spune Mate.
Am găsit structura cărții clar așezată în patru mari perspective: asupra naturii noastre intrerconectate, asupra felului disfuncțional în care ne tratăm copiii, asupra bolilor și asupra a ceea ce este toxic în cultură și societate.
Ultimul capitol, cel dedicat ”reîntregirii” și însănătoșirii fiecăruia dintre noi, este un veritabil instrument de lucru zilnic și motivul pentru care cartea stă mereu alături de mine.
2. Secolul singurătății, Noreena Hertz.
Nu vorbim în România prea mult despre acest subiect, dar trăim în plină epidemie de singurătate. Un sfert dintre noi ne simțim singuri, o creștere de 10% față de acum câțiva ani.
Noreena Hertz este scriitor și profesor universitar și e considerată unul dintre cei mai influenți lideri de opinie ai momentului. Iar ”Secolul singurătății” e o carte extrem de bine documentată despre motivele pentru care am ajuns aici: în punctul în care deși, aparent, avem cele mai multe și diverse mijloace de conectare, ne găsim la un maxim al înstrăinării și al singurătății.
Începutul, scrie Hertz, s-a consumat în anii ’80, o dată cu creșterea neoliberalismului, o formă aspră de capitalism care pune accentul, paradoxal, pe libertate și eliberare de influența guvernelor. Această ”eliberare” a produs o imensă inegalitate de venituri, a descătușat puterea corporațiilor și a piețelor, ne-a schimbat comportamentul către o competiție nemiloasă și urmărirea propriului interes. ”A făcut din noi mai degrabă rivali, nu colaboratori, consumatori, nu cetățeni, indivizi obsedați să acumuleze, nu să împartă, să ia, nu să dea (…) indivizi mult prea ocupați nu doar pentru a-și ajuta vecinii, ci și pentru a le ști măcar numele.”
Cartea radiografiază fețele singurătății (în comunități, la birou, în familii, în ruptura între oameni și instituții), cum am ajuns aici și impactul profund asupra sănătății noastre fizice și mentale. Paradoxul este că instrumentele care ne-au adus libertatea economică (de la liberalizarea piețelor la lumea digitală) ne-au transformat în indivizi izolați și agresivi și, astfel, ne-au înrobit în multe alte feluri. Ne-au separat în ”eu” și ”voi”, în ”noi” și ”ei”, ne-au radicalizat și au frânt puterea democrației.
Veți descoperi în carte povești remarcabile și experimente interesante și, la final, o cale de a face ceva pentru a recupera comunitatea și beneficiile ei: o viață mai lungă, mai puține boli, echilibru mental, sens și fericire.
Citind această carte, am început să privesc altfel lumea din jur, să o înțeleg altfel și să mă întreb tot mai des: ”acest lucru mă conectează cu ceilalți sau mă separă?”.
Pentru o altă perspectivă, dar în aceeași linie, puteți citi si ”Togheter”, scrisă de Vivek Murthy, una dintre autoritățile în materie de sănătate în Statele Unite.
3. From Strength to Strength, Arthur Brooks
Această carte e, probabil, pentru cei care se îndreaptă către a doua parte a vieții. Dar nu numai.
Arthur Brooks este psiholog și profesor și scriitor și a scris această carte pentru a-și lămuri propriile dileme legate de viața profesională. Calitățile care ne-au dus către succes în prima parte a vieții tind să ne abandoneze și să ne încurce în partea a doua a vieții, scrie Brooks.
”Practic, în oricare profesie care cere abilități superioare, declinul începe la un anumit moment între finalul celei de-a treia decade și începutul celei de-a cincea. Și asta nu e totul: cu cât cineva este mai realizat atunci când se află la vârful carierei, cu atât declinul e mai abrupt atunci când are loc.”
De la atleți, la muzicieni, la oamenii care-și folosesc mintea, parte că toți urmăm aceeași evoluție. E genul de gând care te trimite direct în anxietate și negare. Dar, spune Brooks, există alegeri mai productive decât aceasta: o tranziție înțeleaptă și plină de sens de la ”inteligența fluidă” care ne-a asigurat succesul trecut, către ”inteligența cristalizată” care poate aduce o a doua parte a vieții împlinită și de succes, în cu totul alte feluri. Este trecerea de la ”deșteptăciune” la ”înțelepciune”. Vârsta aduce cu ea mai multă fluență în limbaj, capacitatea de conecta idei, de a combina și folosi idei complexe și de a crea valoare în cu totul alte feluri pentru noi și oamenii din jur.
Brooks e un scriitor cu umor și cu o experiență personală în linie cu ceea ce scrie: a părăsit o carieră de lider al uneia dintre cele mai influente instiuții de politică publică din Statele Unite, pentru a scrie și a profesa. Cartea adună la un loc date, filozofie, istorie, psihologie și anecdote din viața lui și a cunoscuților lui pentru a crea un ghid practic pentru succes în a doua parte a vieții.
Va trebui, printre altele, să abandonăm definiția actuală a succesului, să ne desprindem identitatea de job și carieră, să ne reconsiderăm apetitul insațiabil pentru ”mai mult”, să înțelegem cu adevărat ce ne face fericiți și să ne regăsim motivația intrinsecă și motivația de a servi.
Pare un efort incredibil de reconstruire dar, dacă Brooks are dreptate, ceva miraculos se află în cealaltă parte.
4. Breath, The New Science of A Lost Art, James Nestor
Cartea asta a stat doi ani în bibliotecă, până în momentul în care am reînceput să fac constant mișcare și am realizat că mi-ar folosi să înțeleg ceva mai mult despre respirație.
Am descoperit o carte pe care n-o pot lăsa la o parte.
Autorul, James Nestor, e jurnalist de știință și autorul a încă două cărți despre free diving și viața oceanelor.
Deși respirația este actul fundamental care ne ține în viață, deși o repetăm de 25.000 de ori pe zi, e surprinzător cât de prost o facem și cât de puține știm despre ea. E surprinzător cum Nestor, încercând să descifreze relația între respirație și restul vieții noastre, găsește explicații și dovezi în orice alt loc decât în medicină – care pare că se ocupă neverosimil de puțin cu secretele respirației.
”Breath” e călătoria personală a autorului către vindecare și o viață mai bună (timp în care se supune la diferite experimente) împletită cu o istorie fascinantă a felului în care a evoluat și involuat felul în care respirăm de-a lungul istoriei noastre. Nestor coboară în catacombele Parisului pentru a găsi dovezile primei generații de oameni cu dinții strâmbi, zboară în Scandinavia pentru a discuta cu un experimentator excentric, dezgroapă arhivele unui om de știința autodidact ucrainean care a contribuit decisiv la câteva recorduri mondiale de alergare, merge pe urmele unui dirijor din anii 40 care a redat sănătatea, vocile și respirația veteranilor din armata americană și a dus către performanțe sportive greu de imaginat alergătorii de la Yale.
Este, de asemenea, o călătorie în timp, de la la cum am evoluat ca specie și cum ne-am distrus capacitatea de a respira pe măsură ce ne-am civilizat, până la consecințele catastrofale asupra sănătății omului modern.
”Breath” e una dintre cele mai bune și utile cărți pe care le-am citit în ultimul timp.
5. Isus al meu, Gabriel Liiceanu
Nu sunt o ființă religioasă. Citesc cu bucurie și curiozitate filozofie. Cu curiozitatea și dorința de înțelegere a unui om care caută ceea ce filozofia promite, prin chiar numele ei, să aducă: cunoaștere (sensul cuvântului este chiar acesta, ”iubire pentru înțelepciune”).
”Isus al meu” mi-a plăcut și m-a pus pe gânduri. E, pentru mine, o carte de filozofie care explorează tema credinței.
Am avut adesea impresia că Gabriel Liiceanu e într-un dialog critic cu sine și cu lumea, un liber-cugetător încercând să lămurească întrebări și dileme despre propria credință.
Aduce în scenă filozofi, istorici, capi ai instituțiilor religioase și scriitori alături de care gândește și rafinează perspective și puncte de vedere. E o carte creată pe măsură ce e scrisă. Ca spectator, am avut momente de revelație și înțelegere și am rămas la final mai bogată în minte și suflet.
Biblia, spune Liiceanu, e cel mai important proiect de reformare morală a unei omeniri căzute. Narațiunea religioasă împachetează ”bulgărele de aur” al unei etici bazate pe iubire și bunătate. Etica seamănului. Rolul credinței e acela de reper moral pentru a judeca binele și răul. Iar Isus e ființa care a suferit cel mai mult, căreia i-a păsat cel de mult de noi și care a făcut sacrificiul suprem în numele acestui ideal.
”Isus al meu” spune Liiceanu, ”e asemenea statuilor eline curățate de fardul și kitschul culorilor și devenite pure în albul marmurei lor”.
Noi, ca oameni, am reținut povestea și ignorăm constant esența ei. Instituția bisericii folosește povestea ca instrument de putere. Mesajul umanist e astfel umbrit și uitat pentru că am devenit obsedați de povestea însăși, de mit și detaliile lui.
Alte recomandări de cărți:
