La serviciu, însă, reducem la informație trăiri personale. Ori, valorile sunt experiențe trăite, încărcate de emoție. De aceea ne place un om, pentru că îl simțim viu când vorbește despre astfel de lucruri. Deci stricta înșiruire a informațiilor pe pereți nu crează emoție. Și un copil de liceu o să-ți spună că unde nu e emoție, nu e om, pentru că valorile sunt ale oamenilor.
Să presupunem că suntem cinci oameni în jurul unei mese (chiar virtuale), adunați la un loc de un proiect. O întrebare poate puțin ciudată, la care nu ne gândim, este ”Cine se află, de fapt, în jurul acelei mese?”. E o întrebare importantă. Am putea spune că suntem cinci oameni cu anumite competențe, care au de făcut un lucru împreună. Ne-am înșela în mare măsură. La început, cine se așează în jurul acelei mese este o serie de povești, aspirații și valori personale, adesea foarte diferite. Ca să creăm ceva împreună, ele trebuie scoase la suprafață și țesute într-un fel în care să rezulte un scop comun și o înțelegere comună. Rareori facem asta. Și, de aceea, rareori există acel sentiment de apartenență și încredere care definește comunitățile și grupurile care reușesc.
Pe aceeași temă: Cum croiești un business și o viață care ți se potrivesc
Am vorbit cu Mihaela Gînju despre cum țeși acele fire care permit oamenilor să coopereze.
Mihaela a fondat în 2005 școala Erudio, împreună cu Liviu Papadima, Adrian Stanciu și Cosmin Alexandru. Etikon, cel mai recent program al școlii, pune pe masă teme despre care nu vorbim aproape niciodată: identitate personală, valori și etică, relația între noi și societate văzută prin lentila unor mari povești și curente filozofice și conceptul de cooperare și bine comun. Nu tocmai subiecte pe care le-ai studia la o școală de business. Dar Erudio nu-i școală de business, ci școală pentru lideri unde se studiază cunoaștere de sine, etică, morală, discurs public. Științe umaniste care, într-un fel ciudat, au fost aproape izgonite din lumea organizațiilor.
Idei principale din conversație:
- Care este temelia colaborării între oameni. Ceea ce face lucrurile să meargă ușor și eficient este sentimentul de apartenență la un grup cu valori înțelese și trăite în viața de zi cu zi, în care binele întregului și cel individual merg împreună.
- Cum să înțelegem valorile. Valorile capătă sens doar în interacțiunea dintre oameni, în felul în care sunt trăite și vorbite în viața de zi cu zi și mai ales atunci când apar dileme și situații care le pun la încercare. Valorile nu există, pur și simplu, ele au în spate povești personale care le dau un sens sau altul.
- Valoarea încrederii. În viața de zi cu zi a organizațiilor, lipsa de încredere e foarte costisitoare – cere mecanisme de control și aplicarea de reguli complicate și de detaliu. Încrederea se construiește în conversații și povești împărtășite. Nu înțelegem cu toții același lucru prin ”încredere”.
- Valori personale și valori de grup. Uneori, vedem cum valorile diverg: unii oameni sunt foarte competitivi și egocentrici, alții sunt motivați doar de parte afinanciară. În momentul în care un interes personal separă omul de interesul grupului, asta e. Un grup este coerent doar în măsura în care toți membrii grupului trag la același obiectiv comun și se simt din aceeași poveste.
Conversația, pe larg:
Pe ce e așezată colaborarea între oameni
În momentul în care a început pandemia, m-am gândit foarte mult la faptul că avem foarte mare nevoie să vorbim între noi, astfel încât să creăm legături între oameni. Și să vorbim despre lucruri care ne dau sens.
Ca să fim împreună, ca grup de oameni, avem nevoie să vorbim despre lucruri care dau sens existenței noastre în zone mai profunde.
Coordonatele de la care pornim în a ne gândi la toate aceste lucruri în context de organizație sunt cele ale culturii. Știm că aici vorbim despre valori, principii, oameni și leadership.
Când vorbim despre valori și despre crearea unei culturi organizaționale, ceea ce ne dorim este să ne creăm un ambient la serviciu, în organizația noastră, în care oamenii să se simtă ca aparținând acelui grup.
Ce înseamnă că oamenii se simt ca apaținând?
Un exemplu foarte bun, de dincolo de lumea organizațiilor, este cel al comunităților locale. Merg în fiecare an la niște prieteni într-un sat pe lângă Sibiu și, acolo, orice se face în comun. Când are loc o nuntă de exemplu, comunitatea face toate lucrurile. Ți se strică acoperișul, te duci la dulgherul din sat. Oamenii din sat nu mai sunt de mult țărani, ei au un serviciu undeva. Dar a rămas acest spirit comunitar care transcende familia și care spune că trebuie să ne ajutăm – e vorba de solidaritate. Că trebuie să ne respectăm. Și au reguli foarte precise în ceea ce privește respectul: cine vorbește primul, cine are ultimul cuvânt etc. Respect înseamnă că de sărbătorile mari te duci în vizită cu o bucată de cozonac, că inviți la masă pe alții. Acest grup de oameni e perfect funcțional, pentru că are un număr de valori foarte bine definite: solidaritate, respect, omenie, a sări în ajutorul celuilalt, onestitate, corectitudine. Au încredere unii în ceilalți. În momentele importante ale vieții, ceilalți sar și ajută, iar tu simți firesc, ca o datorie, ca atunci când cineva are nevoie de ajutor, să te duci să ajuți.
Ei bine, eu cred că asta vor să obțină organizațiile de la oamenii lor și că, de fapt, acesta este cadrul pe care liderii vor să-l construiască. Pentru că în tipul acesta de cadru nu trebuie să împingi omul de la spate să facă ceva, el se duce firesc și face, pentru că așa e între oameni.
Diferența între a scrie undeva și a trăi valorile
Hai să vedem ce înseamnă să fie trăite valorile. De fapt, aceasta este baza pe care lucrăm împreună: cum facem lucrurile, nu ceea ce scrie în hârtii, în declarații de intenție sau în birocrația organizației.
Valorile sunt, în primul rând, idealuri sociale; nu am valorile mele și le țin în frigider la mine. Și sunt despre așteptările mele de la ceilalți. Ceea ce așteptăm de la ei ni se pare și nouă firesc să dăm.
Să trăiești viu niște valori înseamnă să înțelegi că, atunci când se întâmplă ceva care devine dilematic, ele se pun imediat în discuție. Discutăm până când ne înțelegem și, după fiecare discuție, comunitatea devine și mai solidă.
Când ai discuții? Când apar noutăți față de ceva ce am trăit până acum. Începem să ne punem întrebări despre cum rezolvăm această situație și cum o integrăm.
Valorile, prin definiție, sunt lucruri bune; sunt idealuri. Și, teoretic, cu toții avem toată gama, pentru că toți apreciem bunătate, curaj, omenie, onestitate. Poate unele sunt mai sus în preferință decât altele, dar nu poți să spui că una dintre valori nu te reprezintă deloc. Deci oriunde m-aș duce, orice aș citi pe pereți, nu am decât să rezonez cu lucrurile de acolo. Întrebarea e cum le facem vii. Asta înseamnă cum le adoptăm în viața noastră, cum se reflectă ele în ceea ce facem în fiecare zi, împreună și pentru lumea din jur.
Valorile trăiesc numai dacă sunt tot timpul vorbite de oameni. Pentru că, dacă nu vorbim despre ce se întâmplă, nu facem judecăți de valoare, nu ne întrebăm ce e bine și ce nu – din zona aceasta a omenescului – valorile nu există. Ele nu există pur și simplu. Există dacă sunt invocate, ca în magie.
Valoarea încredere. Și sensul ei în prosperitate și în organizații
Există un studiu despre încredere, condus de Paul Zak. Rezultatele spun că țările nordice, unde e cel mai înalt nivel de încredere dintre oameni, au și cel mai mare nivel de prosperitate. Când pornește de la încredere, prosperitatea trece prin etică: dacă am încredere în tine, acționez tot timpul etic.
Valorile ne angajează unii în fața celorlalți. Și reprezintă un angajament cu viața: a reacționa când cineva bate un câine, produce suferință, înseamnă că te angajezi în viață. Te angajezi în sensul bun, pentru a opri lucrul rău. Când vezi că ceva rău sau incorect se întâmplă, fiebi și te angajezi să readuci lucruile la locul lor, în norma dorită de oameni, lucrurile la locul lor.
Încrederea înseamnă că oamenii reacționează. Și, când reacționezi în acest fel, reacția este etică. Orice corporație știe că lipsa de încredere te costă o groază de bani.
Valori personale, valori de organizație și de grup
Primul lucru care trebuie înțeles într-un context de grup, comunitate, organizație, este că fiecare vine cu ritualul lui sau cu tradiția lui de acasă. Nu e om care să nu fi crescut în spiritul valorilor: ne creștem copiii să fie responsabili, îi învățăm respectul, bunătatea.
Deci noi toți venim cu ritualurile noastre de acasă, nu suntem goi de ritualuri, ci trebuie doar să le punem la comun. Ori, pentru asta, trebuie să vorbim ca să ne înțelegem. Valorile noastre nu sunt definite astfel încât oamenii să le înțeleagă și să înțeleagă același lucru – pe cifre ne înțelegem ușor, cu valorile nu e atât de simplu.
Așadar, dacă valorile nu sunt definite astfel încât comunitatea să le înțeleagă, rezultă că pentru asta trebuie să ne ascultăm unii pe alții, să ne ascultăm poveștile care ilustrează aceste valori.
Dacă vreau să vorbesc despre onestitate, nu pot vorbi de onestitate, pur și simplu, ci de ceea ce înțeleg eu prin onestitate.
De exemplu, se întâmpla ca bunicul meu să o împrumute pe mama mea cu bani. Înainte de a-i da împrumutul, o întreba dacă și-a făcut calculele despre cum va putea să restituie acel împrumut. Mama îi explica în câte luni îi poate returna banii, bunicul își nota în agenda data la care și-ar fi primit înapoi banii împrumutați. Între ziua împrumutului și ziua restituirii nu se mai vorbea nimic despre asta. Dar când venea ziua scadenței, bunicu punea masă. Se găteau lucruri speciale, ca de Crăciun, pentru că urma o sărbătoare: era felicitată fata lui, pentru că a reușit să-și atingă un obiectiv. Nici prin cap nu i-ar fi trecut să o întrebe dacă restituie banii la scadență. Era un tip de corectitudine implicit.
La serviciu, însă, reducem la informație trăiri personale. Ori, valorile sunt experiențe trăite, încărcate de emoție. De aceea ne place un om, pentru că îl simțim viu când vorbește despre astfel de lucruri.
Deci stricta înșiruire a informațiilor pe pereți nu crează emoție. Și un copil de liceu o să-ți spună că unde nu e emoție, nu e om, pentru că valorile sunt ale oamenilor.
Când faci o masă rotundă în jurul căreia oamenii povesteasc ce înțeleg ei prin onestitate sau încredere sau alte valori, este excepțional ce auzi. Lucrurile precum acestea, care sunt ale sufletului, nu pot fi reduse la definiții și la matematică. De aceea folosim povești. Nu pot transmite ca o formulă matematică ceea ce am trăit eu în familia mea în copilărie. Ca să te conving, trebuie să-ți spun povestea. Să te las în sufletul meu și să simți și tu ceva din ce am simțit eu. De aceea poveștile împărtășite ne apropie unii de ceilalți.
Care e valoarea practică și pragmatică a unei astfel de conversații? E foarte simplu: faci mai mulți bani cu mai puține cheltuieli. Lipsa de încredere te costă. Încrederea se construiește pe povești pe care oamenii le împărtășesc, pentru că prin povești se cunosc. Și nu e doar despre încredere, trebuie să îmi și placă. Încrederea este amestecată cu plăcerea, camaraderia, bucuria de a îi vedea pe ceilalți.
Când poveștile noastre diverg
Întrebarea este ce se întâmplă atunci când în jurul unei mese, într-un grup profesional, se află oameni ale căror valori sunt mai puțin constructive: fie sunt foarte competitivi, fie motivați exclusiv de partea financiară.
Dacă vorbim despre competitivitate, am lucrat și eu în vânzări și, la un moment dat, am devenit foarte competitivă. Când, după 13 ani de vânzări, mi-am văzut profilul hipercompetitiv, m-am speriat, pentru că nu m-am regăsit. Dar e firesc, pentru că noi adoptăm culoarea mediului.
Când ego-ul nostru e supradimensionat, avem nevoie de niște lecții bune de viață. Se poate reveni, nu e un dat.
După 13 ani în vânzări, mediul și-a pus amprenta asupra mea. Și am înțeles imediat și am învățat cum să lucrez asupra mea, am intrat în competiție cu mine, de data asta: am învățat limbi străine, am făcut alte facultăți.
Ce vreau să spun e că, pentru hipercompetitivi, trebuie un pic cercetată situația.
Dacă oamenii au alte interese decât interesul grupului și interesele sunt justificate (de exemplu, că-i naște soția în două săptămâni sau are nevoie de bani pentru a ridica o casă) e de înțeles. Dar nu mai pot face parte din acel grup, pentru că un grup funcționează doar dacă are un scop comun.
În momentul în care un interes personal separă omul de interesul grupului, asta e. Un grup este coerent doar în măsura în care toți membrii grupului trag la același obiectiv comun și se simt din aceeași poveste.
Haina omului și haina liderului nu sunt mereu același lucru
Unul dintre fundamentele prgramului Etikon este acela că valorile trebuie trăite, povestite. Dar nu e suficient. Subiectul valorilor, al aspirațiilor noastre, este legat de un sens pe care ne dorim să-l dăm vieții. Este legat de un rost între oameni pe care ne străduim să-l găsim.
Mai ales când ajungi lider, trebuie să îmbraci haina liderului, adică să faci pace între valorile tale și ceea ce așteaptă comunitatea de la tine că lider.
O linie de poveste care există în toate culturile vorbește despre cum poate fi ajutat acest lider să facă pace între haina care reprezintă respectarea unor valori și norme – adică el este garantul respectării acestor valori în comunitatea pe care o administrează- și om. Întotdeauna, între om și haină există niște diferențe: haina vine cu un set de reguli, tu vii cu regulile tale. La un moment dat, ajungi lider și îmbraci această haină. Dacă valorile tale personale sunt în opoziție cu valorile rolului pe care trebuie să-l joci, o iei razna.
Nu pot răspunde la întrebarea ”cum faci pace”, pentru că nu cred că există un răspuns general valabil. Dar de aceea ne uităm la povești: ce au făcut eroii din poveștile mari ca să facă pace în mai multe tipuri de dileme? Nu există o singură rețetă. Pactul pe care eu îl fac cu haina mea e unic în lume.
Ce poți să faci este să înțelegi că este o preocupare de când lumea și că sunt mai multe maniere de a reconcilia subiectul și să-ți găsești calea ta.
Într-un sens mai larg, nicăieri în educația umanistă nu ți se spune cum să-ți trăiești viața. Nu pentru asta o faci, ci pentru ca să fii pregătit să te gândești la viața ta într-un anume fel, ori de câte ori e nevoie. Pentru asta este filozofia.
De exemplu, Frații Karamazov. Tatăl are discursul acesta continuu, legat de existența lui Dumnezeu: dacă există Dumnezeu, atunci să am grijă să nu fac lucruri rele, pentru că o să fiu pedepsit. Dar, în aceeași frază, spune ”și, totuși, dacă nu există, pot să fac ce vreau”. Și nu se hotărăște până la sfârșitul cărții și al vieții lui dacă există sau nu Dumnezeu. Și asta e tema care-l frământă.
Ori, povestea aceasta nu e nouă. Este din ”Republica” lui Platon. Acolo există tema următoare: dacă ai avea un inel cu care, dacă l-ai răsuci, ai deveni invizibil, te-ai mai comporta sau nu corect? Și ce înseamnă să fii corect? Înseamnă să vadă ceilalți că ești corect, sau este felul în care te angajezi tu în viață? Valorile, cum spuneam, ne angajează cu ceilalți, cu existența noastră. Deci ești corect pentru că trebuie să le dovedești celorlalți ceva, sau ești corect pentru că ții la această valoare, la corectitudine? Este o dilemă la care merită să reflectăm.
Nu intențiile, ci interpretările ne separă, de multe ori
Există mai multe interpretările ale unor intenții profund bune ale oamenilor. Aceste interpretări vin din faptul practic de a trăi în lume. Aceste interpreetări au fost teoretizate și putem învăța despre ele, și e important să învățăm despre ele, pentru că ne putem afla cu cea mai bună intenție pe poziții complet diferite. Avem modele de gândire diferite, fiecare dintre noi.
Să luăm ca exempu un caz concret: Cu toții vom spune că prietenia e un lucru extraordinar și că nu poți să-ți dezamăgești un prieten. Și prietenul te cheamă să-l duci cu mașina la aeroport, și îi promiți că îl vei ajuta. Apoi afli despre copilul vecinului că și-a rupt piciorul și trebuie dus imediat la spital. Ce alegi între cele două? Și, de aici, orice poziție e bună și orice poziție e greșită. Orice ai face superi pe cineva.
Ne aflăm în dilema morală clasică a șinei de tren: ce salvezi din fața trenului dacă trebuie să alegi între a salva un om sau a salva trei oameni? Dacă ai un punct de vedere utilitarist, alegi răul cel mai mic; dacă privești lucrurile diferit, poți alege să nu participi și să lași trenul pe șina pe care este deja.
În exemplul nostru, poate mă gândesc că lucrul cel mai util este să îmi păstrez prietenia. Dar altcineva poate crede că lucrul cel mai util este să-mi ajut vecinul.
Deci, în situații concrete de viață, lucrurile sunt clare pentru noi, pentru că toate au un sens bun până la un punct și un sens rău de la un punct încolo. La un moment dat, fiecare va alege ceva care, în sufletul lui, nu va fi satisfăcător până la capăt.
Dar dacă noi, un grup de oameni, trebuie să facem o alegere în comun, cum fac membrii comunității din marginea Sibiului pe care eu îi știu? Vorbesc până când reușesc să ajungă la un numitor comun pe dilema aceea morală, pentru că ținta noastră este să păstrăm grupul și comunitatea și să ne dăm noi înșine regula și legea să mergem mai departe, în spiritul a ce ne face nouă bine.
Ei nu știu că vorbesc în termenii solidarității, ai respectului, sau ai dilemei morale. Ei știu că trebuie să găsească cea mai bună soluție cu care și mătușa de 70 de ani e împăcată. Oamenii simt în plex ce e bun și ce nu e bun. Scopul este să rămânem o comunitate. Același lucru se întâmplă și în organizații.
Dar nu e ușor de vorbit în felul acesta dacă nu ai făcut-o de-o viață, ca la sat. E mai ușor să înțelegi punctul de vedere al celuilalt dacă treci prin noțiuni de ce înseamnă etică, ce sunt valorile, cum funcționează ele. Pe măsură ce înțelegi cum funcționează, lași mai multă antecameră oamenilor din jurul tău. Deschizi ușile din ce în ce mai mult. Când nu-l cunosc pe celălalt și nu știu dacă e un om bun, deschid ușa puțin, cu lanțul de la yală. E bine să înțelegem mai mult din funcționarea valorilor, ca să nu lucrăm între noi cu lanțul la ușa pus – ”nu te înțeleg, pentru că nu te cunosc. Dar sunt dispus să te ascult”.
De ce e lucrurile pleacă de la noi
Lumea aceasta arată așa cum o construim noi. Dacă ne implicăm și punem gândurile acestea bune între noi pentru a crea o lume în care să ne simțim bine, o să ne fie mai bine. Dacă ne abținem de la asta, o să iasă ce o să iasă. Și unde nu ești implicat, înseamnă că nici nu e al tău, nici nu te interesează.
Cred că e esențial, totuși, să te implici acolo unde îți trăiești viața. Iar la serviciu, a nu te implica este a nu înțelege că ștergi cu buretele o bucată din viața ta. Lumea arată așa cum o facem noi între noi, nu altfel.
Resurse menționate:
Paul Zak, Trust Factor
Dileme morale, problema șinei de tren
Școala Erudio, programul Erisma
Școala Erudio, programul Etikon
Platon, Republica
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
