Aș spune că o recesiune este posibilă – ea nu va arăta la fel pe toate coordonatele geografice, poate unele țări nici nu vor intra în recesiune –, dar cred că trebuie s-o privim un pic cu mai multă detașare, pentru că, din punctul meu de vedere, mult mai gravă decât o recesiune este o inflație persistentă, la niveluri ridicate.
Radu este unul dintre cei mai experimentați economiști din România. Am vrut să avem, pentru acest final de an, câteva repere despre anul care vine și temele care vor conta în 2023.
Suntem sau nu pe pragul de a intra în recesiune și ce înseamnă asta, de fapt? De ce este inflația un fenomen mai greu de domolit decât am crezut și care sunt consecințele ei? De ce este azi mult mai dificil decât până acum să facem previziuni credibile despre viitor? Care e prețul pentru epoca banilor ieftini în care am trăit în ultimii zece ani? De ce, în ciuda faptului că am avut cea mai mare rată de creștere din Europa, România e țara în care inegalitatea a crescut cel mai mult? Și de ce contează acest lucru?
Am vorbit și despre cât de mult pot creștere salariile înainte ca o piață a muncii prea puternică să devină o povară pentru companii, dar și despre oportunitățile care apar din aceste momente de tulburare.
Radu este Președinte al BCR Pensii, președinte al Asociației Managerilor de Pensii Private și profesor asociat la Asebuss.
Idei principale
- Recesiunea este parte a evoluției economice. Până la criza din 2008, ciclurile economice erau o normalitate: creștere urmată de recesiune, din nou creștere și așa mai departe. Așa se primenesc economiile, prin acest proces distructiv-constructiv, prin care mediul de afaceri se reinventează în așa fel încât să fie mai productiv și mai eficient. Datele arată că o recesiune este posibilă în perioada următoare, dar ea nu va arăta la fel pe toate coordonatele geografice, unele țări poate nici nu vor intra în recesiune.
- O recesiune este de preferat unei inflații ridicate și persistente. Hiperinflația are un impact cu mult mai devastator asupra avuției personale decât o recesiune. Cercetările arată că marii perdanți ai unui mediu inflaționist sunt tot cei cu venituri mai degrabă scăzute, pentru că inflația erodează nu doar economiile, ci și valoarea reală a salariilor. Nu ar trebui tolerată o inflație ridicată doar de dragul de a nu provoca o recesiune.
- Vestea bună și vestea rea. Vestea bună este că, probabil, România va fi una dintre puținele țări care nu vor avea scădere economică în 2023. Vestea rea este că vom avea cu certitudine o încetinire semnificativă a creșterii economiei, de la 4-5% în 2022 la 1-2% în 2023. Asta va avea și un impact asupra mărimii bugetului, asupra cheltuielilor bugetare pe care ni le vom putea permite.
- Statul trebuie să-și aleagă bătăliile. În momentul în care nu există foarte mulți bani la dispoziție în buget, statul trebuie să aleagă acele zone strategice, de viitor, pe care să intervină, nu să acorde subvenții nediscriminatoriu. La nivel mondial, competiția este teribilă pentru ceea ce se va întâmpla în secolul 21. Statul nu-și poate permite să stea deoparte ca spectator pasiv, să nu facă nimic și să lase mediul de afaceri să se descurce pe cont propriu.
- Statul, marele beneficiar al inflației. Pe cât de dăunătoare a fost pentru populație, inflația a adus venituri spectaculoase la bugetul de stat. Pe măsură ce inflația va scădea, constrângerile bugetare vor crește. Nevoia de scădere a deficitelor bugetare va rămâne însă extrem de prezentă în continuare. Rămâne de văzut dacă va avea la bază reducerea evaziunii fiscale sau o creștere a taxelor și impozitelor.
- Prețul banilor ieftini. Banii fără cost au creat distorsiuni majore în toate economiile, în ultimul deceniu. Dobânzile au fost aproape de zero, ceea ce înseamnă că numai cine n-a vrut n-a putut să se împrumute. Practic, orice afacere a reușit să primească bani, indiferent cât de viabilă sau de neviabilă a fost. Această aruncare cu bani în neștire duce la eliminarea ciclurilor economice, respectiv la dispariția acelui proces distructiv-constructiv care permite economiei să se reinventeze la un alt nivel.
- Epoca erorilor de evaluare. Crize precum cele recente au mai fost în istorie, dar nu toate coagulate și potențate reciproc ca acum. Această suprapunere duce la erori de prognoză, pentru că sunt aproape imposibil de anticipat efectele acestor crize suprapuse. Așa se explică de ce evoluția economiei românești, de exemplu, e mult mai bună decât toate prognozele economiștilor.
- Oportunitățile acestui moment. Ca în multe alte momente, oportunitatea există mai ales pentru cei care au resurse. Cine este capital rich poate identifica acele oportunități de achiziție a unor idei de afaceri care n-au lichidități și care ar putea să ofere un raport valoare-preț foarte bun. A doua oportunitate este cea legată de repoziționarea lanțurilor de furnizare, supply chain-ul – companii sau țări care nu mai vor să fie atât de dependente de ce se întâmplă și se produce în China caută vecinătăți cu aceleași valori democratice și economice, unde să-și transfere afacerea. O altă oportunitate, mai degrabă pentru întreprinderile mici și mijlocii, este programul de redresare și reziliență, prin intermediul căruia ar trebui să ajungă la startup-uri și antreprenori, un fond de peste 400.000.000 de euro.
- Inegalitatea pornește din educație. Creșterea de 788% înregistrată de România în ultimii 20 de ani, cea mai mare din Europa, a fost distribuită complet disproporționat în anumite zone. Suntem pe locuri fruntașe în Europa la lipsa de șanse pentru tineri, la numărul de tineri care abandonează școala, pe ultimele locuri la numărul de oameni care se duc către studii terțiare, care fac facultatea. Prima și principala cauză a acestei situații este inegalitatea în educație. Aceasta duce la inegalitatea de oportunități, respectiv la inegalitatea de venituri.
- Self-fulfilling prophecy. Tabloidizarea media și promovarea cu predilecție a mesajelor negative afectează psihicul populației, atât consumatori, cât și antreprenori. Suntem mult mai vulnerabili și intrăm în panică la orice mesaj negativ. Apare o nevroză colectivă care poate avea impact direct și real în economie. Tindem să devin precauți în orice fel de decizie despre viitor. Minimizarea expunerii la media, și mai ales la televiziune, e o soluție pentru menținerea echilibrului psihic.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcriere
Andreea Roșca: Radu Crăciun, bine te-am regăsit!
Radu Crăciun: Mulțumesc pentru invitație!
Andreea Roșca: Aș vrea să încep cu ceva care cred că este, cumva, în mintea și în așteptările tuturor, și anume ideea de recesiune: că, fie suntem în una și încă nu ne-am dat seama, fie e doar o chestiune de timp până când datele o să ajungă din urmă realitatea. Spune-mi care este poziția ta față de povestea asta cu recesiunea.
Radu Crăciun: Poziția mea este aceea a reclamei cu „murdărirea este bună”, reclama la detergent. Așa spun și eu: recesiunea este bună. Trebuie să înțelegem că recesiunea este parte a normalității evoluției economice. Spun asta pentru că zilele astea crizele se vând foarte bine, și atunci, orice perspectivă de recesiune economică este automat etichetată ca o nouă criză – dezastru, trebuie să ne speriem, vom deveni șomeri și așa mai departe. Haideți să ne gândim că până la criza din 2008, ciclurile economice erau o normalitate care însemna creștere urmată de recesiune, din nou creștere și așa mai departe. Asta este modalitatea prin care se primenesc economiile, acel proces destructiv-constructiv, în ultimă instanță, prin care mediul de afaceri se reinventează în așa fel încât să fie mai productiv și mai eficient. Deci, din punctul ăsta de vedere, aș spune că o recesiune este posibilă – ea nu va arăta la fel pe toate coordonatele geografice, poate unele țări nici nu vor intra în recesiune –, dar cred că trebuie s-o privim un pic cu mai multă detașare, pentru că, din punctul meu de vedere, mult mai gravă decât o recesiune este o inflație persistentă, la niveluri ridicate.
Andreea Roșca: Deci din punctul de vedere al datelor, e foarte posibil să fie o recesiune, dar exagerăm cumva dimensiunea, impactul ei?
Radu Crăciun: Din punct de vedere pur teoretic, tehnic, o recesiune este definită în situația în care, pentru două trimestre consecutive, există o creștere economică negativă, o scădere – economiștii folosesc acest eufemism: creștere economică negativă. Ceea ce înseamnă că pot să am două trimestre la rând în care să am, de exemplu, -0,5, -0,7, și dintr-o dată vei vedea pe prima pagină a ziarelor: „Am intrat în recesiune! Șoc și groază!” Două trimestre consecutive cu o scădere economică ușoară nu sunt câtuși de puțin o tragedie. Deci, până la urmă, termenul ăsta de recesiune poate să fie pur și simplu o etichetare tehnică, fără să producă neapărat niște consecințe dramatice. Deci, ceea ce vreau să spun este că există diferite niveluri de ajustare economică, și putem foarte bine să trecem printr-o ajustare – mai degrabă ușoară, aș spune –, decât să trecem neapărat printr-o criză majoră.
Andreea Roșca: Ai spus că ar trebui să privim cu mai multă detașare povestea asta, pentru că alternativa, o inflație ridicată pe termen lung, este mult mai gravă. Poți să elaborezi un pic?
Radu Crăciun: Da. Știu că am și șocat comunitatea Facebook care mă urmărește. Am văzut acolo niște comentarii…: „Uite ce susține domnul Crăciun!… Că, vezi Doamne, o recesiune nu e mare lucru, de fapt. Vai, săracii oameni care…” Da, adevărul este că hiperinflația, inflația ridicată, are un impact cu mult mai devastator asupra avuției personale – ceea ce deținem, economiile pe care le deținem –, decât o recesiune. Haide să ne gândim! Dacă te uiți la inflația din ultimii 2 ani și la dobânzile pe care oamenii le-au avut în bănci în ultimii doi ani, practic cam o treime din valoarea economiilor lor a dispărut, fiind erodată de inflație. Deci o treime din economiile tuturor celor care și-au pus bani deoparte practic nu mai sunt acolo – ca valoare reală, spun. O recesiune are un impact cu mult mai selectiv, aș spune. Da, și într-o recesiune sunt lovite anumite categorii profesionale, dar nu e genul ăsta de bombă atomică cum este inflația, care lovește pe toți cei care au economisit. Dar, așa cum cercetările arată, marii perdanți ai unui mediu inflaționist sunt tot cei cu venituri mai degrabă scăzute, pentru că inflația erodează nu doar economiile, ci și valoarea reală a salariilor. Din punctul ăsta de vedere, sigur, sunt două rele, dar dacă e să alegem răul cel mic, cu siguranță răul cel mic este recesiunea, și nicidecum tolerarea unei inflații atât de ridicate doar de dragul de a nu crește dobânzile atât de mult încât să alunecăm într-o recesiune. Este ceea ce vedem că băncile centrale fac și este războiul pe care și l-au propus să-l ducă în momentul de față, prioritizând scăderea inflației în fața amenințării unei recesiuni.
Andreea Roșca: Ai mai spus un lucru: că este practic un proces distructiv-constructiv, care curăță economia. Dacă ne uităm la România, strict în momentul ăsta, vezi anumite lucruri concrete care trebuie corectate? Care-s lucrurile alea care trebuie distruse ca să putem să curățăm și să construim ce urmează?
Radu Crăciun: Da, trebuie să spunem următorul lucru: ultimii zece ani au creat distorsiuni majore în toate economiile, și distorsiunile au provenit din faptul că am trăit cel puțin un deceniu al unor bani fără cost. Deci dobânzile au fost aproape de zero, ceea ce înseamnă că numai cine n-a vrut n-a putut să se împrumute.
Andreea Roșca: Totuși, în România, dobânzile nu știu dacă au ajuns vreodată la nivelul zero.
Radu Crăciun: N-au ajuns la zero, dar au fost scăzute după norme istorice. Problema cu dobânzile foarte scăzute – care au diferit de la o țară la alta: unele au fost chiar aproape de zero, în România nu au fost zero, dar au fost foarte mici – stă în faptul că practic orice afacere, orice companie, indiferent cât de viabilă sau de neviabilă este, reușește să se finanțeze, să primească bani. Deci, cu alte cuvinte, problema acestui deceniu a fost faptul că acel proces de primenire a economiilor, și vorbesc în general, cumva a încetat prin faptul că acea primă de risc, care în mod normal este chemată să oglindească performanța sau lipsa de performanță a unei afaceri a dispărut. Ăsta este contextul în care, spuneam, din păcate, această ciclicitate a economiei a dispărut. Pentru că iarăși, dacă ne uităm, cu excepția crizei pandemice, acest comportament aberant al băncilor centrale a dus la eliminarea ciclurilor economice. Aruncând bani în neștire, practic n-am mai avut această ciclicitate de creștere-recesiune-creștere, ceea ce însăși este o anomalie, pentru că dispare acel proces distructiv-constructiv care permite economiei să se reinventeze la un alt nivel. Ceea ce, fie vorba între noi, într-o anumită măsură, a fost valabil și în în România. Poate nu neapărat prin dobânzi foarte scăzute sau nu doar prin dobânzi foarte scăzute, dar, de exemplu, inclusiv prin subvenționarea nediscriminatorie a tuturor companiilor, indiferent de măsura în care ele, la un moment dat, aveau sau nu o performanță care să justifice un astfel de efort bugetar.
Andreea Roșca: Când spui subvenționare, te referi la ultimii doi ani, la măsurile din pandemie, da?
Radu Crăciun: Da. În momentul în care nu există foarte mulți bani la dispoziție, și mă refer la bugetul de stat, ca stat, trebuie să-ți alegi care sunt acele zone pe care vrei să intervii.
Andreea Roșca: Să-ți alegi bătăliile.
Radu Crăciun: Exact. Și cred că asta este important nu doar în momente de criză, dar și dacă ai o strategie de țară. Ar trebui, ca guvern, să știi care sunt acele zone pe care trebuie să le dezvolți. Pentru că dacă te uiți la nivel mondial, dacă te uiți ce fac China, ce fac Statele Unite – din păcate, prea puțin Europa –, competiția este teribilă pentru ceea ce se va întâmpla în secolul 21. Nu-ți poți permite să stai deoparte ca spectator pasiv, și să nu faci nimic, și să lași mediul de afaceri să se descurce pe cont propriu. Să nu uităm că internetul nu s-a născut din sectorul privat, s-a născut dintr-un program de apărare al Statelor Unite, ulterior ajungând unde a ajuns. Adică vreau să spun că de multe ori scânteia inițială poate să fie produsă pur și simplu de un program finanțat de stat, dar într-un domeniu strategic, de viitor.
Andreea Roșca: Dacă tot suntem aici, aș vrea să trecem în revistă două-trei teme mari care crezi tu că vor contura 2023 și după aceea să vorbim despre oportunitate și pericol. Și m-aș opri la România pentru momentul ăsta.
Radu Crăciun: Deci, avem o veste bună și una rea. Vestea bună este că eu nu cred că România va intra în recesiune în 2023, deci se va afla printre, poate, puținele țări care nu vor avea o creștere negativă sau o scădere economică. Cu siguranță, nu două trimestre consecutive, poate nici măcar unul singur. Ceea ce însă vom avea cu certitudine este o încetinire semnificativă a economiei, asta însemnând că vom scădea de la un 4-5% al anului 2022 către un 1-2% al anului viitor, ceea ce este mai mult decât o înjumătățire a creșterii economice. Asta va avea, în ultimă instanță, și un impact asupra mărimii bugetului, asupra cheltuielilor bugetare pe care ni le vom putea permite și așa mai departe. Să nu uităm că marele beneficiar al acestei inflații mari, pe cât de dăunătoare a fost pentru populație, a fost statul român. Toate aceste venituri bugetare spectaculoase pe care le vedem în anii aceștia au ca principală sursă această inflație care a inflatat prețurile, automat veniturile din TVA. De asemenea, datoria publică a fost erodată, pentru că dobânzile de finanțare ale bugetului au fost sub rata inflației. Deci, pe măsură ce inflația va scădea, constrângerile bugetare vor crește.
Andreea Roșca: Și, când vorbim despre teme, care sunt lucrurile, discuțiile, care crezi că vor ține atenția noastră anul viitor? Va fi oare partea asta de scădere a veniturilor oamenilor? Va fi tema dificultăților de finanțare pentru diverse zone publice? Va fi tema scăderii profiturilor companiilor? Care-s temele dacă ar fi să venim puțin în zona de economie mai apropiată de oameni, de microeconomie?
Radu Crăciun: O dată este ceea ce spuneam mai devreme, și anume faptul că această așa-numită consolidare fiscală, în esență o scădere a deficitelor bugetare, va rămâne extrem de prezentă în continuare. Și sigur, întrebarea este: de unde? Pentru că presupune să cresc veniturile și să scad cheltuielile. Creșterea de venituri va presupune și impozite mai mari? Deocamdată, vedem o negare a acestui lucru, cel puțin la nivel de business. Pe de altă parte, la nivel de individ, de persoane, vedem apariția ușor-ușor a unor noi taxe și impozite, dacă ne uităm, ca să dau doar un exemplu, faptul că dobânzile bancare vor intra și ele în masa de impozitare pentru CASS, contribuția la asigurările de sănătate – doar un exemplu. Ăsta este un aspect. Cum se va realiza această scădere a deficitului bugetar, în ce măsură această reducere va avea la bază reducerea evaziunii fiscale și în ce măsură va avea la bază o creștere a taxei sau impozitării? Bineînțeles, un alt subiect separat fiind modalitatea de a ține sub control cheltuielile. Deci asta o temă.
În ceea ce privește salariile în economie, vestea bună pentru pentru angajați și vestea proastă pentru angajator – ca să continuu în aceeași linie – este că nu cred că salariile vor scădea.
Andreea Roșca: Sau că se va tempera creșterea, cumva.
Radu Crăciun: Da. Sigur, creșterea ar putea, în sfârșit, să aibă șansa de a bate inflația. Ideea este următoarea: piața muncii este foarte strânsă.
Andreea Roșca: Vreau să clarific asta foarte rapid. Deci crezi că anul viitor creșterea de salarii o să bată inflația?
Radu Crăciun: Ar putea să se întâmple lucrul acesta. Depinde cât de repede va scădea inflația.
Andreea Roșca: Deci vezi o creștere? Noi suntem acum la 16-17% inflație. O creștere de 16% a salariilor anul viitor e puțin probabilă, deci probabil că ar trebui să ajungă inflația pe la 7% ca să fie credibilă creșterea de salarii peste.
Radu Crăciun: Exact.
Andreea Roșca: OK, te rog. Spuneai că e o piață foarte strânsă a muncii.
Radu Crăciun: Da, piața muncii este foarte strânsă, și nu doar în România. Dacă ne uităm, de exemplu, și în Statele Unite, vedem piață strânsă, în sensul în care cererea de forță de muncă excede cumva oferta de pe piața de muncă. Ori asta înseamnă că, aș specula, chiar și confruntate cu o situație economică ceva mai dificilă, companiile nu se vor grăbi să concedieze oamenii. Și dacă vrei să îți dau un exemplu, cred că ceea ce le va fi rămas în minte directorilor sau antreprenorilor este criza aeroporturilor de după pandemie. În primul rând pentru că foarte mulți călătoresc și s-au lovit de ea, și în al doilea rând pentru că le-a oferit o lecție ce înseamnă să scapi de oameni în masă – ceea ce au făcut aeroporturile – și cât de greu este apoi să-i readuci în același loc unde ei se așteaptă și știu că la prima problemă iar vor fi concediați. Deci oamenii se vor duce în acele locuri unde au mai multă predictibilitate. Și atunci, în momentul în care eu, ca antreprenor sau ca director, mă gândesc să concediez oameni, întrebarea pe care mi-o voi pune este: voi reuși să mai găsesc pe cineva cu aceeași competență când o să am nevoie? Și atunci pot să-mi imaginez niște politici de resurse umane, să spunem, mai grijulii, mai conservatoare, în care chiar și un context economic advers va fi tratat cu mai multă responsabilitate din punctul de vedere al modului în care sunt abordați angajații.
Andreea Roșca: Adică probabil că va fi nu prima variantă, ci ultima variantă. Alte lucruri? Crezi că sunt anumite zone care se vor comporta diferit față de altele?
Radu Crăciun: Tocmai am vorbit de elefantul din cameră, și ăsta e inflația. Așa cum spuneam mai devreme, din punctul meu de vedere, este Problema, cu P mare, și nu va fi ușor. Pentru că, să ne amintim, ținta de inflație a băncilor centrale în general, inclusiv a BNR-ului, este undeva în jur de 2%. Să scazi inflația de la 17, 18% la 10, sau la 8, sau la 7 nu e foarte greu. Crești dobânzile, scade. Problema e să scazi de la 7 la 2.
Andreea Roșca: Ce se întâmplă acolo, în intervalul ăla? De ce e așa greu?
Radu Crăciun: Acolo ține deja de mecanismul înrădăcinat în percepția publică vizavi de obișnuința de a vedea o inflație mai degrabă ridicată. Adică intri într-un cerc în care angajații așteaptă o inflație relativ mai mare, companiile, la rândul lor, plusează.
Andreea Roșca: Deci ea e anticipată deja în planurile pentru anii următori, și atunci când se materializează, e foarte greu de desțelenit acest mecanism, pentru că oamenii o așteaptă și o includ în planuri.
Radu Crăciun: Exact. Adică, așa cum spuneam, ca să scazi inflația de la 17 la 7%, ai nevoie de un an de dobânzi ridicate. În principiu, e suficient. Însă ca să o scazi pe termen mediu și lung de la 7 la 2 e nevoie de o politică persistentă de dobânzi ridicate și de politică monetară restrictivă. E vorba de managementul lichidității din piață.
Andreea Roșca: Adică să limitezi lichiditatea în piața, să faci banii mai rari și mai scumpi.
Radu Crăciun: Băncile centrale au mai multe instrumente la dispoziție: că e vorba de nivelul dobânzii, că e vorba de câtă lichiditate lasă să iasă, că e vorba de rezervele minime obligatorii, chiar și de politica de curs și așa mai departe. Dar asta va fi, cred, provocarea. Și, repet, nu doar în România, în general se consideră că să readuci așteptările inflaționiste și economiile la acea țintă de 2% nu va fi ușor. Mai mult, există chiar ideea, și pot să înțeleg de ce, că poate 2% e prea ambițios. Poate, de fapt, ținta băncilor centrale n-ar trebui să fie 2%, ar trebui să fie mai degrabă 4%. Pentru că atunci le oferă o marjă de manevră mai mare. Adică nu mai trebuie să ajungă la dobânzile real-negative. Dacă economia e în recesiune, de la 4 poți să scazi până la 2, până la 1, dar de la 2, nu prea mai ai unde să scazi. Deci asta cred că va fi. Și de ce e important? E important pentru că, obiectiv vorbind, credibilitatea băncilor centrale – și, sincer, nici BNR-ul nu face excepție – este sub un mare semn de întrebare. Deci ele au eșuat practic în anticiparea acestui puseu inflaționist. Să nu uităm că la începutul anului încă vorbeau toate într-un glas, în cor, despre inflația tranzitorie care o să treacă repede.
Andreea Roșca: Și suntem în iarnă, și continuă să crească.
Radu Crăciun: Ulterior și-au modificat discursul. Deci se pare că radarele lor nu erau tocmai exacte. Ori, în momentul în care faci astfel de erori de evaluare, lumea te întreabă dacă tu, ca Bancă centrală, chiar ești la butoane sau nu.
Andreea Roșca: Mie îmi pare că asta este epoca erorilor de evaluare. Dacă mă uit la toate prognozele pentru România – să rămânem la România, deși e valabil în multe alte locuri din lume –, pare că realitatea se încăpățânează să fie altfel decât prognoza. Adică, dacă ne uităm la prognoze despre evoluția economiei românești, ea este astăzi de două ori mai bună decât toate prognozele pe care le-am văzut vreodată.
Radu Crăciun: Suntem într-un tablou în care nu cred că am fost vreodată, dacă punem toate cap la cap – inclusiv pandemia, inclusiv criza geopolitică, inclusiv puseul prețurilor la energie. Deci, ele luate pe bucăți au mai fost în istorie, dar toate coagulate și potențate reciproc în felul acesta nu au mai fost. Acum, asta creează probleme de interpretare, probleme de citire a exactităților. Pentru că, haide să ne uităm, Andreea, ai fost recent în weekend, în mall, să vezi cam ce se întâmplă acolo? E plin. Deci toată lumea vorbește de criză, peste tot se vorbește cum lumea nu are bani, și mall-urile sunt pline de cumpărători. Cineva, la prima vedere, ar putea să zică: ah, păi, stai, înseamnă că e exagerare, nu e criză. Ar putea să fie asta sau ar putea să fie altceva. Ar putea să fie faptul că oamenii sunt atât de preocupați de inflație, încât se gândesc mai degrabă să cumpere astăzi decât să cumpere peste 6 luni la prețuri cu 10% mai ridicate. De altfel, există și o tendință de scădere a economiilor populației din bănci. Deci ceea ce la prima vedere pare să fie un lucru, ulterior, se dovedește că de fapt a fost cu totul altceva. Și ăsta e motivul de unde apar astfel de erori de citire, aș spune. Aici aș include inclusiv erorile băncilor centrale care nu au citit această inflație așa cum trebuia, pur și simplu pentru că le scapă și lor și nu înțeleg toate mecanismele.
Andreea Roșca: Am văzut și eu fenomenul ăsta de scădere a economiilor oamenilor și am sentimentul ca e ca și cum și-ar muta cheltuieli – unele pe care voiau să le facă, altele pe care nici nu voiau să le facă – mult mai devreme. Le devansează în ideea în care o mașină de spălat sau o pereche de pantofi e mai ieftină acum. Deși, și vânzările de electrocasnice scad. E mai ieftin acum și, într-un fel sau altul, așa păstrezi, probabil, valoarea banilor. Și atunci, e ăsta un lucru la care să fim atenți, și anume epuizarea economiilor la un anumit moment din viitorul apropiat?
Radu Crăciun: Din ce am văzut, mediul de afaceri este foarte optimist. Și singura mea invitație pe care aș face-o e una la precauție: să nu vadă viitorul printr-o extrapolare a prezentului. Pentru că acest prezent despre care vorbim poate să fie unul de circumstanță, din motivele deja enunțate de noi. Dar faptul că oamenii înloc să cumpere la anul, cumpără acum înseamnă că la anul nu vor mai cumpăra nimic sau vor cumpăra mult mai puțin.
Andreea Roșca: Și atunci cum să se uite? Deci să nu se uite prin prezent, ci să se uite prin… ce lentilă?
Radu Crăciun: Să se uite prin lentila precauției și conservatorismului. Adică, cu alte cuvinte, dacă anul ăsta afacerea a mers foarte bine și vânzările au crescut, să nu presupună că și la anul va fi la fel, că de fapt această chestie cu recesiunea sau cu citirea economică este un bla-bla, că lumea e prea conservatoare și așa mai departe. Ceea ce este interesant, remarca de curând un vorbitor la o conferință la care am participat – inclusiv în sală, acolo, s-a făcut un sondaj: câți așteaptă recesiunea? și a existat unanimitate: toată lumea așteaptă recesiunea – este următorul lucru: toate estimările analiștilor pe piața de capital legate de profitabilitate sunt în creștere. Cineva trebuie să se înșele aici. Deci nu poți ca toată lumea să fie de acord, să ai unanimitate pe recesiune, dar în același timp să te gândești că profitabilitatea la nivelul companiilor va continua să crească față de 2022. Și, de fapt, asta e și temerea legată de piața de capital, și anume că există un optimism nejustificat. Prețurile acum reflectă o creștere a profitabilității când, de fapt, dacă recesiunea se va confirma, atunci o ajustare ar trebui să apară.
Andreea Roșca: Mai puternică decât ne-am putea aștepta. Spune-mi dacă e ceva ce vezi ca oportunitate. E ceva la care nu ne uităm în România, care poate fi o temă de discuție despre oportunitate?
Radu Crăciun: Da. Există mai multe oportunități, dar sunt oportunități pentru cei care au bani, pentru cei care au cash, pentru cei care au capital. Ca întotdeauna, de altfel. În momentul în care apar astfel de situații, mai dificile, de încetinire economică, crize regionale, unele afaceri pot să intre în dificultate. Și atunci ele pot să devină foarte ieftine pentru a fi achiziționate. Deci cine este cash rich sau capital rich poate să identifice acele oportunități de achiziție a unor idei de afaceri care n-au lichidități, n-au capital circulant și așa mai departe, și care ar putea să ofere un raport valoare-preț foarte bun. A doua oportunitate, în mod evident, este cea legată de repoziționarea lanțurilor de furnizare, așa numitul supply chain. Deci vedem că acest proces de deglobalizare, despre care vorbesc foarte mulți, este de fapt o așezare a alianțelor economice pe criterii geopolitice. Cu alte cuvinte, sunt companii sau țări care nu mai vor să fie atât de dependente de ce se întâmplă în China, și de ce se produce în China, și atunci caută vecinătăți cu aceleași valori democratice, economice, aceleași reguli de economie de piață, unde să poată să-și transfere afacerea – că e din China, că e din Rusia.
Andreea Roșca: Asta mi se pare că e mai degrabă ceva ce ține, apropo de oportunitate, de un fel de politică publică, de politică guvernamentală. Pentru că sigur că eu pot să identific oportunitatea de a face aici o hală, un depozit sau un lanț de depozite, de a folosi cumva această repoziționare a lanțurilor de aprovizionare, dar mi se pare că asta o e temă foarte complicată pentru sectorul privat.
Radu Crăciun: Depinde de mărimea antreprenorului. Sigur, nu vorbim la nivel de IMM, dar până la urmă, nu statul român ar fi acționar într-un astfel de furnizor. Adică, până la urmă, dacă ești suficient de mare și ai resurse financiare suficient de importante, poți ca să intri inclusiv pe lanțul de furnizare al unei mari firme. Sigur că vor fi și investiții străine directe, fără doar și poate, dar pe de altă parte, e de așteptat să existe un efect de antrenare de care să beneficieze inclusiv mediul de afaceri intern. Deci asta este o zonă în care cred că ar fi oportunități. O altă oportunitate, de data asta pentru întreprinderile mai degrabă mici și mijlocii, este acest program de redresare și reziliență, care, printre altele, își propune să creeze un așa-numit Fond the fonds, un fond gestionat de European Investment Fund, și să aibă mai mulți pui, mai multe fonduri mai mici, menite să sprijine fie startup-uri, fie antreprenori și așa mai departe. Și nu e puțin. Adică vorbim de 400.000.000 de euro la care mai trebuie să fie asigurată și o cofinanțare locală, cred că o sumă similară. Deci, ceea ce vreau să spun e următorul lucru, și chestia asta e valabilă pentru România de foarte mulți ani, problema nu sunt banii, banii există. Ceea ce ne lipsește sunt antreprenorii, cultura antreprenorială și ideile de afaceri.
Andreea Roșca: Un singur lucru vreau să te mai întreb, o treabă care pe mine mă preocupă de mult timp, și dacă mă uit un pic pe cifre, mă preocupă chiar mai tare în ultimul timp. E vorba de inegalitate. Mă uitam pe un text foarte bun, și pe care îl recomand, de la Press One, legat de faptul că în ultimii 20 de ani am avut 788% creștere în România, dar care a fost distribuită complet disproporționat în anumite zone, probabil. Pentru că suntem pe locul 4, dacă nu mă înșel, în Europa, ca indice Gini de inegalitate. Suntem pe locuri fruntașe în Europa la lipsa de șanse pentru tineri, la numărul de tineri care abandonează școala, pe ultimele locuri la numărul de oameni care se duc către studii terțiare, care fac facultatea și așa mai departe. Adică, îmi pare că asta e o temă despre care nu vorbim și voiam să te întreb care e perspectiva ta despre ea? Dacă e ceva ce ar trebui să ne îngrijoreze, despre care ar trebui să vorbim? Sau probabil că e o consecință a evoluției și o chestie a timpului.
Radu Crăciun: Din punctul meu de vedere, punctul de plecare, poate esențial, al eliminării inegalității este educația. Pentru că, de fapt, prima verigă a acestui lanț al inegalității este inegalitatea în educație – diferența între cei care studiază la școli private și cei care studiază la satul din fundul României, într-o clasa în care învață împreună a cincea, a șasea, a șaptea și a opta, cu un singur profesor. Despre asta vorbim. Pentru că, până la urmă, inegalitatea din educație duce la inegalitatea de oportunități, la inegalitatea de venituri și așa mai departe. Câtă vreme nu vom rezolva inegalitatea oportunităților în educație, inegalitatea distribuirii avuției în România nu are nicio șansă să fie eliminată. Adică chestiile astea heirupiste de genul: haide să creștem salariile mici din România. Păi când ai atât de mulți oameni care s-ar califica pentru un salariu mic, că sunt necalificați ei ca profesie, de ce ai crește salariile? Legea cererii și ofertei funcționează inclusiv pe piața muncii – câtă vreme ai o țară cu foarte mulți oameni cu educație precară, întotdeauna ei vor avea salarii foarte mici. Toți cei care au o calificare interesantă – și mă refer la veșnicul exemplu cu zona de IT, care sunt plătiți aproape ca în vest, dacă nu chiar ca în vest, cu toate că lucrează în România și au costul vieții din România. Deci o piață a muncii care funcționează, nu trebuie să vină cineva cu wage driven growth, cu creșterea salariului minim pe economie și așa mai departe. Să creăm o clasă a oamenilor educați, și atunci piața muncii va reflecta acest lucru. Sigur, în al doilea rând, dincolo de educație, întrebarea este: e un mediu care oferă șanse de afaceri echitabile tuturor? Și aici mă refer la corupție, la contractele acordate pe alte criterii decât cele economice și așa mai departe. Pentru că în momentul în care ai aceiași câștigători veșnici și permanenți – care apropo, nu știu să facă bani decât așa, nu știu să facă bani făcând business, și nu reinvestesc câștigul de capital și câștigul de profit, fiindcă nu știu să-l reinvestească, ei știu doar să câștige contracte –, atunci nu se creează altă valoare, și practic banii respectivi stau, băltesc în România, în Elveția sau în altă parte. Deci problema inegalității – și, într-adevăr, sunt de acord cu tine – e că practic această statistică până la urmă arată o medie –, iar în spatele unei medii pot să stea niște extreme mai mici sau mai mari, media în final fiind aceeași.
Andreea Roșca: Deci ar trebui să ne preocupe treaba asta sau e doar ceva care este inerent etapei de dezvoltare în care suntem?
Radu Crăciun: Ar trebui să ne ocupe fără doar și poate. Deci, haideți să ne uităm! Vorbim de țările europene, SUA fiind o altă poveste, în toate țările europene dezvoltate, de succes, există o clasă de mijloc foarte consistentă, numeroasă, nu vezi genul ăsta de economie latino-americană, cu elite foarte bogate și sate din secolul al nouăsprezecelea. Deci asta este marea problemă. Și până la urmă, poate că ăsta e și motivul pentru care vedem mulți care emigrează, pentru că nu văd oportunități de dezvoltare personală și profesională aici, în țară. Deci, fără doar și poate, este o problemă. Dar, deocamdată, ceea ce vedem este doar, să spunem, o abordare cumva populistă a ei, fără a ataca rădăcina problemei, care este ilegalitatea de educație.
Andreea Roșca: Radu, mulțumesc foarte mult! E ceva ce ai vrea să adaugi? Poate ceva care te ține pe pe tine echilibrat? Poate ceva mai degrabă personal, decât din zona asta de macro și de business.
Radu Crăciun: Ceea ce mă preocupă cumva – și chiar mă gândeam să scriu pe blogul meu ceva de genul ăsta – e faptul că genul ăsta de tabloidizare a media, prin promovarea cu predilecție a mesajelor negative, a crizelor: foamete, bombatomică, război, dezastru economic are un impact asupra psihicului populației fără doar și poate. Și când zic populație nu mă gândesc doar la consumatori, mă gândesc și la antreprenori, mă gândesc și la directori și așa mai departe.
Andreea Roșca: Începem să ne comportăm ca și cum toate lucrurile astea se vor întâmpla.
Radu Crăciun: Cum zic englezii: Self-fulfilling prophecy. Și atunci, ce vedem? Vedem oameni care își retrag economiile din fonduri de investiții în pripă, marcându-și toate pierderile de teamă că vor pierde și mai mult, și, de fapt, îi lovește chestia asta…
Andreea Roșca: Oameni care devin precauți în orice fel de decizie despre viitor.
Radu Crăciun: Da. Adică duce la o nevroză colectivă care poate să aibă inclusiv un impact economic sau să ne facă mai vulnerabili la orice alt mesaj de panică sau cu tentă negativă pe care pe care îl vedem. Cineva ar putea să zică: păi, da, dar nu ziceați că mall-urile sunt pline? Păi poate tocmai asta, cumpărarea asta în disperare e un simptom al fricii că: cine știe cât o să fie inflația? Dacă se dublează prețurile la noi? Sau dacă nu se mai găsește făină și mălai și trebuie să facem acum provizii și așa mai departe? Asta mă preocupă și mi se pare un element de vulnerabilizare. Și, ca să-ți răspund la întrebare, ceea ce mă ține pe mine echilibrat e faptul că îmi minimizez vizionările, expunerea la media și mai ales la televiziune.
Andreea Roșca: Radu, mulțumesc foarte mult! A fost, ca de fiecare dată, interesant și foarte instructiv.
Radu Crăciun: Mulțumesc!
Resurse
Află mai multe informații despre Radu Crăciun:
Pe LinkedIn, pe Facebook, pe site-ul său sau din prezentarea făcută de ASEBUSS.
Urmărește-i seriile de articole de pe site-ul său, raducraciun.ro, de pe republica.ro și cursdeguvernare.ro, precum și interesanta discuție cu Liviu Popescu de la Ziarul Financiar, despre cum va merge bursa și care sunt perspectivele pentru pilonul II în 2023.
Articole recomandate în conversație
România lui 788%. Cum arată oportunitățile tinerilor în România de astăzi?
Noțiuni/entități menționate în conversație
European Investment Fund
