Alexandru Ion. Puterea pașilor mici, dar ireversibili

Am învățat, în 15 ani de ”damage control”, că, atunci când apar situații aparent nerezolvabile, cu cât te încrâncenezi mai tare, cu atât va fi mai greu să le rezolvi. Dacă poți să te distanțezi puțin, să îți iei puțin timp, să ai conștiința faptului că se rezolvă, se rezolvă. 

Alexandru Ion. Puterea pașilor mici, dar ireversibili

Alexandru Ion este actor, a produs propriile spectacole de teatru și a cofondat, acum 15 ani, Festivalul de Teatru Ideo Ideis.  Mulți dintre noi știm despre Ideo Ideis că este un fel de mic miracol, un festival născut într-un oraș fără teatru și fără cinema, care a devenit o referință pentru zeci de trupe de teatru pentru adolescenți și sute de tineri care se întâlnesc an de an în Alexandria.

Alexandru Ion este actor, a produs propriile spectacole de teatru și a cofondat, acum 15 ani, Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis. 

A descoperit actoria în clasa a noua, dintr-o întâmplare, și, la doar 18 ani, a cofondat Ideo Ideis, una dintre cele mai interesante întreprinderi artistice din România. Un festival de teatru pentru trupe de adolescenți, pornit de trei adolescenți într-un oraș unde nu exista nici teatru, nici cinema. La prima ediție, invitat le-a fost Marcel Iureș și, în ultimii 15 ani, le-au fost alături aproape toate numele mari din teatrul și cultura românească. De-a lungul anilor, Ideo Ideis a schimbat relația a sute de tineri din toată țara cu ei înșiși, cu arta și teatrul. 

Acum aproape doi ani, Festivalul a trecut printr-una dintre acele crize existențiale prin care trece orice organizație care crește mai mare decât pot fondatorii ei cuprinde. Și care cere mai mult decât sunt ei capabili să îi dea. ”Cum va trăi Ideo dincolo de implicarea fondatorilor” a fost întrebarea fundamentală pentru Alex și Andreea Borțun, doi oameni a căror întreagă viață adultă a presupus un dans complicat între Festival și propriile cariere artistice. 

Povestea procesului de transformare a Ideo Ideis, a început cu ”dus organizația la psiholog”, la consultantul Adrian Florea. A continuat cu implicarea unor antreprenori, consultanți sau sfătuitori precum Iulian Cârciumaru, Magda Ropotan, Nora Dobre, Andreea Filip, Alina Tudose, sau Andrei Borțun. În esență, poate fi o lecție de transformare și creștere pentru orice organizație: fondatorii s-au retras în poziții consultative, Ideo a căpătat o înfățișare profesionistă, cu board și strategie de extindere în țară. 

Ultimele luni au pus în așteptare și Festivalul – care anul acesta va avea o formulă diferită – , și cariera de actor a lui Alex. ”Îmi e foarte greu să abandonez gândul că vom reveni la o realitatea de dinainte de pandemie, deși rațional înțeleg că ne vom așeza pe un nou normal” spune. 

Am vorbit cu Alex despre ce înseamnă pentru el acest moment, când totul s-a oprit, despre principii de muncă și de viață, despre listele ciudate pe care le ține pentru a-și aminti și analiza viața, despre a crește ceva cu pași mici dar ireversibili, despre cum să rezolvi probleme și multe altele.

Idei principale din conversație: 

Cum continuăm, când totul pare că s-a oprit. 

Ce-mi spun ca să pot face în continuare lucruri? L-aș cita aici pe Robert Frost: ”In three words, I can sum up what i learned about life: it goes on”. Ce uităm e că toate momentele trec, indiferent cât de grele sau de euforice. Al doilea lucru pe care mi-l spun este lucrurile se întâmplă indiferent de voința mea. Am voluptatea momentelor de ”jos” – chiar dacă îmi propun să rămân cătrănit și lipsit de dorința de a face ceva, tot nu voi reuși. Voi sta două zile, două săptămâni, două luni, și voi ieși din asta. 

Disciplină și pași mici, dar ireversibili

Disciplina mă propulsează și ea înainte. Disciplina de a-ți propune lucruri în fiecare zi, de ale scrie pe o foaie și de a le face. În timp, am învățat că mă ajută să vizualizez și să îmi propun lucruri. Faptul că am scris pe o foaie de hârtie ”cursuri de tenis” m-a ajutat să mă apuc. Cred foarte tare în ideea de pași mici dar ireversibili și pentru mine e un pas mic dar ireversibil să scriu, acolo, pe listă. 

Lucrurile făcute cu pași mici dar ireversibili sunt mult mai sustenabile decât cele în care sari etape și trepte. 

Cum lucrezi cu și cu așteptări și cu obiective mari

Nu cred în ideea de a nu avea așteptări. Ne creăm așteptări, exact așa cum respirăm. Ceea ce e foarte relevant e cum operăm cu ele în interiorul procesului, pe drumul către a atinge obiectivul: dacă te contopești cu așteptarea și ceea ce lucrează în tine permanent e gândul la obiectivul final, asta hăcuiește procesul. 

Dar e important să formulezi obiective mari, pentru că fără obiective mari nu există rezultate mari. Proiectez rezultate mari, dar felul în care operez cu proiecția respectivă e unul în care înțeleg că e nevoie să fac pași mici dar ireversibili. 

Rolul curiozității în viața mea

Curiozitatea mi-a servit, pentru că m-a împins într-o zonă în care am învățat lucruri despre managementul timpului, în aceeași măsură în care am învățat lucruri despre mine, despre ce mă interesează cu adevărat și în ce sunt dispus sau nu să investesc timp. Trebuie să începi să alegi și, dincolo de asta, să intri într-un confort rezonabil cu faptul că o să apuci să citești atâtea cărți, nu de zece ori mai mult. 

De multe ori, curiozitatea se manifestă cu multă presiune pe care o pun pe mine. 

Dar am învățat de-a lungul timpului că lucrurile se așează, că atunci când te afli într-o situație fără ieșire, chiar în interiorul propriului cap, trebuie să le dai lucrurilor timp să respire. Dacă te încrâncenezi, cu siguranță nu vei găsi un drum mai bun. 

Fac liste ca să îmi amintesc și analizez viața

Am acest obicei dee a face liste pentru orice: filmele pe care le-am văzut, țările și orașele în care am călătorit, spectacolele și rolurile în care am jucat… Am liste pentru Ideo Ideis de la început. 

Nu îmi place când amintirile își pierd conturul și vreau să îmi amintesc lucruri cât mai aproape de felul în care s-au întâmplat. 

Toată povestea asta e legată și de un soi de documentare a existenței, care să mă elibereze puțin de presiunea de a face lucruri: dacă am nevoie să mă uit ce am făcut în 2019, sau câte obiective personale și profesionale au fost împlinite în 2019, atunci mă uit și văd că am făcut destul de multe lucruri. 

E un modus operandi care mă ajută să îmi fac ordine în cap, să structurez lucrurile. Faptul că am documentat istoria e un sistem de operare, un sistem de învățare și analiză foarte valoroase. 

Nu am pretenția că e o rețetă universală, dar funcționează pentru mine. E important pentru fiecare să găsim acele lucruri care ne ajută să funcționăm și să ajungem mai aproape de obiective. Privesc cu circumspecție momentele în care oamenii livrează formule și rețete general valabile. 

Cum aleg roluri, oportunități, direcții

Alegi în funcție de lucrurile care te fac să te simți bine. Nu vorbesc de formula hedonistă, ci de faptul că nu poți să înoți în amonte la nesfârșit. Când acționezi împotriva lucrului pe care simți să îl faci, nu poate dura la nesfârșit. Cred că e mai important în acestă ecuație să ai conștiința faptului că trebuie să alegi. Să ai conștiința faptului că trebuie să cauți. Deși sunt oameni cărora le face mare plăcere să se lase duși de val. 

Aleg în funcție de ceea ce îmi face plăcere și mă bucură. 

Cum au apărut actoria și Ideo Ideis

Am fost de mic un copil extravert, cu tot felul de activități de organizat evenimente. Profesorul de religie m-a oprit într-a noua pe holul liceului și m-a întrebat de ce nu mă duc eu la trupa de teatru. Nu văzusem vreun spectacol de teatru live și nu luasem în considerare vreodată meseria de actor ca fiind ceva pentru mine. 

Trupa de teatru era condusă de laborantul liceului, un om care visase mereu să fie regizor. Când am intrat prima oară într-un teatru, a fost la Arad – am fost fascinat și mi-a devenit clar că e o meserie și că asta îmi doresc să fac. 

Când Andreea Borțun și Oana Nedelea au intrat în trupă, energiile noastre s-au aliniat cumva în direcția unui festival. Eu aveam 18 ani și ele 15 și 16. 

Evident că nu aveam un plan articulat despre cum să facem lucrurile și să creștem festivalul. Ceea ce a contat atunci, și contează și azi și definește brandul Ideo Ideis, e ideea de entuziasm. Planurile s-au dezvoltat pe parcurs. 

Cred că poți ajunge într-un loc din intuiție și întâmplare, dar cu siguranță rămâi doar dacă faci ceva bine.

Cu organizația la psiholog

Întâlnirea cu Adrian Florea a venit într-un moment când am înțeles că suntem într-o situație care poate deveni fatală, dacă nu e rezolvată. În sensul că punem lacătul și închidem tot. 

Pe scurt, noi am început foarte tineri. Pe parcurs, ne-am dat seama că vrem să facem altceva cu existența noastră profesională și personală și  niciunul nu s-a aplecat exclusiv spre management cultural. 

Am conștientizat că Ideo Ideis a crescut mult peste dimensiunea unui proiect pe care îl poți face în timpul liber și că are nevoie de dedicare, nu doar pentru a crește, dar pentru a-l ajuta să reziste dincolo de momentul în care fondatorii dispar. 

În discuțiile cu Adi, au ieșit lucruri pe care le știam, dar care au căpătat altă consistență: faptul că Andreea și cu mine avem uneori poziții diferite – ceea ce a făcut foarte bine festivalului, că am stat în echilibru. 

Că sunt zone unde nu suntem aliniați, că avem un tip de angajament emoțional în raport cu festivalul pe care nu îl gestionăm cum trebuie – am investit atâta timp și face parte din istoricul nostru personal și personal și nu putem să ne desprindem, dar nici nu suntem capabili să investim mai multă energie și timp. 

A fost un moment important, în care am conștientizat că trebuie să vorbim deschis despre asta: pe noi nu ne interesează managementul cultural mai mult decât ne interesează propriile noastre meserii. Momentul în care am realizat și acceptat că eu vreau să fac actorie, în primul rând, și abia apoi management cultural, a așezat lucrurile în pagină. 

Am explorat direcții de dezvoltare pe care le-am pus, după această analiză, în găleata ”nu ne interesează”. E bine să înțelegi nu doar ce vrei, dar și ce nu vrei să faci. 

Am ajuns la o formulă care respectă etosul festivalului și ia în considerare elementele de sustenabilitate. 

Ce am învățat dintr-o decadă de lucru în incertitudine

Un manager bun nu e cel care anticipează, ci cel care rezolvă lucrurile atunci când apar. Nu fac o pledoarie împotriva anticipării. Evident că studiezi, anticipezi, iei măsuri. Dar realitatea e că nu vei anticipa tot. 

E vorba și de încrâncenare versus relaxare în fața lucrurilor. Am învățat că, atunci când apar situații aparent nerezolvabile, cu cât te încrâncenezi mai tare, cu atât va fi mai greu să le rezolvi. Timpul de consum mental și emoțional la care te supui te împiedică să contribui la o soluție. Dacă poți să te distanțezi puțin, să îți iei puțin timp, să ai conștiința faptului că se rezolvă, se rezolvă. 

Dacă ne-ar fi spus cineva – legat de timpurile pe care le trăim – că va apărea un eveniment care să oprească totul în loc, ni s-ar fi părut de o absurditate ireală. Unul dintre lucrurile pe care le putem învăța din pandemia asta e că nu cade cerul. Dacă ai un pic de răbdare și le dai un pic de spațiu lucrurilor să respire, ele se rezolvă. 

Dacă e ceva ce am învățat, e că trăim situații nedorite, neplăcute, care provoacă disconfort. Dar e în puterea noastră să le modificăm și să le înțelegem pentru ceea ce sunt. 

Am un istoric lung de a mă consuma mai mult decât e cazul, un istoric lung de a înțelege că nu pot controla totul și că e în regulă să îmbrățișez necunoscutul, să conștientizez că am mai trecut prin asta și că am rezolvat și supraviețuit. Să conștientizez că știu să rezolv. 

Evident că nu fac o pledoarie pentru a nu-ți păsa. Dar trebuie să-ți pese în măsura în care poți avea limpezimea de a rezolva. 

Viitorul și misiunea Ideo Ideis

Rolul Ideo ideis legat de lume este că el trebuie să continue să existe, să ofere acest spațiu alternativ de educație, care să dea tinerilor șansa să se apropie mai mult de ei, de ceea ce le place, de ce vor să facă. Cred că felul în care se plasează în lume e de a duce mai departe procesul care s-a întâmplat la Alexandria și anume apariția teatrului și filmului în comunități unde ele nu există. 

De aceea, discuțiile acum țin de extindere geografică și de pași către o platformă educațională care să existe dincolo de cele câteva zile pe an, cât durează festivalul. 

Noroc și o anume mobilare a minții

Cred în noroc, nu cred în ideea că totul se întâmplă cu un motiv. Cred că suntem maeștri ai propriului destin și că facem lucrurile cu mâna noastră. În interiorul etapelor pe care le parcurgem, șansa și norocul de a fi în locul potrivit la momentul potrivit sunt importante. 

Mi se pare important să reușești să așezi lucrurile bine în interiorul propriei minți, astfel încât orice credință să îți fie de folos în a fi motivat, în a avansa, în a fi atent cu oamenii și oportunitățile din jur. Dacă îți folosește ideea că totul se întâmplă cu un motiv, foarte bine. 

Cred în a-ți mobila mintea în așa fel încât să folosească în cel mai bun fel realitatea din jur. În asta cred, nu neapărat în noroc. 

Credit foto: Alex Domnișoru

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
Liana Cordos Recent comment authors
Liana Cordos
Liana Cordos

Cred ca este interviul care mi-a placut cel mai mult de cand le ascult (de prin martie / aprilie).
As fi ascultat in continuare ore si in sir ce ar avea de impartasit Alexandru, cu sinceritate, despre modul cum gandeste si intelege lucrurile.
Felicitari Andreea ! Ce bine ca exista
podcasturile tale – de multe ori le apreciez ca pe „o gura de aer proaspat ” !