Aveam șansa să construim un loc în care oamenii să fie așa cum sunt ei – eu cred că oamenii sunt buni și empatici, la fel cum ar putea fi și răi. Le avem pe toate în noi. Manifestăm acea parte din noi, în funcție de contextul în care ne aflăm. Dacă avem un context care ne permite să fim buni unii cu ceilalți, care ne permite să ne pese, vom manifesta acea parte. 

Atena Boca e un antreprenor neobișnuit. Ceea ce crește ea nu e un produs și nu e un serviciu. E o comunitate. Una dintre cele mai strânse și interconectate de care am auzit până acum. Și nu e mică: în 23 de grupuri de Facebook, în 23 de județe, 150.000 de mame și tați își cresc copiii oarecum împreună. Mă rog, doar câteva mii de tați, restul mame. 

La Primul Bebe* a început în 2012, când Atena a născut primul ei copil. Era, spune, într-un univers străin, singură, fără soluții. Pentru un om de business cu viață socială și profesională plină – Atena a lucrat ani în industria imobiliară – e o schimbare profundă și grea. Și practică, și emoțională. A creat un grupuleț de 10 alte mame – colege de birou – cu scopul de a învăța, de a nu mai fi singură, de a rezolva dureri și probleme. Așa a început. Într-o lună, erau 400 de mame în grup. ”Nu înțelegeam ce se întâmplă” spune. În 2018, a fost (și rămâne) singurul român invitat de Facebook să facă parte dintr-un grup de 100 de oameni cu cele mai de impact comunități la nivel global. 

Conversația noastră nu e despre mame sau despre copii sau despre campaniile umanitare în care Atena strânge sute de mii de euro din comunitate pentru refacerea spitalelor românești. Ci despre cum construiești o comunitate reală, implicată, valoroasă. Despre cum creezi regulile acestui joc și cum faci alegeri grele legate de a include și a exclude. Despre principiile esențiale ale Atenei legate de onestitate, transparență și ingredientul minune pentru o comunitate: să înțelegi emoții. Conversația noastră este și despre poveștile incredibile în care oameni care nu se cunosc se sprijină dincolo de limitele a ceea am putea considera un ”normal”. Am vorbit cu Atena și despre cum creezi un produs care se vinde singur și despre diferența esențială între o nevoie și o durere. 

Am învățat foarte multe lucruri valoroase și sper că o veți face și voi.  

Idei principale din conversație

1. Există putere în vulnerabilitate. Să admiți în fața comunității tale că nu știi, dar că faci tot ce poți mai bine, aduce oamenii la un loc. Nu ești ”de cealaltă parte”, ci împreună cu ei, rezolvând probleme dificile. Când chiar nu știi pe unde să o apuci, sună-ți cinci prieteni. 
2. Secretul unei comunități e să înțelegi viața emoțională a oamenilor. Esențial este să înțelegi și să vrei să rezolvi problemele și durerile oamenilor, nu ceea ce crezi tu că trebuie rezolvat. Învață să asculți pentru a găsi firele comune. 
3. Creatorul de comunitate e creator de context. Comunitatea e bazată pe încredere și un spațiu de siguranță. Pentru a ajunge acolo, e nevoie de reguli care includ și exclud. Nu poți fi de toate pentru toată lumea. 
4. Efectul uriaș al pașilor mici. Ignorăm puterea efectului compus, al îmbunătățirilor mici și zilnice, a procesului de a pune, zilnic, câte o cărămidă. 

 

Varianta extinsă a conversației:

Ce a fost greu pentru mine în ultimele luni

Cel mai greu a fost să am flexibilitate simultană pe foarte multe arii din viața mea. E un lucru ce mi se pare foarte greu de obținut, în orice context și, cumva, pandemia asta ne-a dat tuturor șansa de a deveni flexibili în arii în care nu eram. Poate am vrut să facem asta mai devreme, dar nu merita efortul. Acum, am fost obligați. 

Pentru mine, copleșitor a fost să am această flexibilitate în toate ariile vieții mele, simultan: în business, acasă, cu soțul, cu copiii, cu gospodăria. A fost o ieșire din zona de confort care mi-a cerut un efort mult peste ceea ce simțeam că pot gestiona. 

Un exemplu, din business – evenimentele online. Noi am făcut peste 250 de evenimente pentru mame, cu 30.000 de părinți, dar niciodată online. Ne gândisem, în principiu, să încercăm și online, dar n-am avut curaj și disponibilitatea pentru asemenea efort. Mergea ceea ce făceam. 

Brusc, am rămas fără o parte dintre lucrurile care ne aduceau resursele din care trăiam. A fost nevoie de creativitate și flexibilitate ca să vedem cum putem să ducem ceea ce făceam din offline în online. Acum, facem evenimente online și am și învățat o groază de lucruri. Simt că suntem mai bogate profesional. 

 

Pentru a avea flexibilitate, trebuie să admiți că nu știi

În toată această perioadă, curiozitatea și faptul că am fost dispuse să renunțăm la control au fost elemente cheie. Eram oarecum obișnuite cu schimbarea, cu ideea că lucrurile nu sunt sub controlul nostru, pentru că, de opt ani, trebuie să ținem săptămânal pasul cu lumea social media, în continuă mișcare. Deci eram obișnuite cu ideea de a admite că greșim, cu procesul de încercare și eroare, pentru că noi așa am crescut. 

Dar această perioadă ne-a dus la un nivel cu totul diferit. A trebuit să acceptăm că nu știm ce se întâmplă și să punem și mai mult accent pe curiozitate. Ne-a adus mult mai multe beneficii decât încrâncenarea cu care eram obișnuite…

 

Încercare și eroare, la un nivel cu totul nou

A fost un bal întreg de erori, greșeli, emoții, mici succese. Dar am reușit să ducem evenimentele, de exemplu, la un nivel la care nu mai avem foarte multe emoții.

Primul eveniment pe care l-am dus în online a fost dezastru, nu a funcționat nimic. Au fost doar greșeli: oamenii nu puteau intra în eveniment, lumea ne scria puhoi de mesaje pe grupuri, a fost un stres îngrozitor. Dar am învățat foarte mult. 

Ce ne-a ajutat a fost că ne-am asumat totul în fața comunității și că i-am implicat. Ne-am dat seama că poziția de putere și de ”eu știu să le fac pe toate și sunt acest profesionist extraordinar care nu greșește niciodată” nu doar că nu e plăcută, dar nu e nici reală. În viața reală nu există așa ceva, nu în cazul nostru. 

Ne-am dus către lume și am spus ”A fost primul eveniment. L-am făcut cu dorința de a veni spre voi cu ceea ce v-am obișnuit până acum. A fost pentru voi făcut în cea mai mare măsură și pentru a ne susține financiar, într-o altă măsură. Nu știm să facem lucrul acesta. Învățăm împreună cu voi. Iată unde ne aflăm. Mulțumim că ați fost cu noi, că nu ne-ați judecat, că ați cumpărat în continuare și că ne-ați ajutat să dăm problemelor de cap”. 

Cumva, oamenii nu mai sunt de cealaltă parte a baricadei, sunt în aceeași barcă cu noi. Pentru că ceea ce facem, facem pentru comunitate. Suntem împreună și trebuie să ne asumăm împreună și să fim transparenți și vulnerabili. Atâta putem. Dar facem tot ce putem. 

 

Când nu știi încotro să o apuci, vorbește cu 5 prieteni

Acum mulți ani, am înțeles și mi-am asumat că nu le știu pe toate și m-am dat voie să nu știu. Sunt situații de viață personală sau profesională în care nu mai știu să ies la suprafață și mi-am dat seama că singură nu pot și că aș putea primi idei, putere, energie de la oameni mai deștepți decât mine, sau expuși unor alte contexte de viață. 

Am, așadar, un principiu: când sunt într-o situație pe care nu știu să o gestionez sau din care vreau să ies la lumină, îmi sun cinci prieteni din zone diferite și le cer părerea. Nu mi s-a întâmplat vreodată ca părerea unui om să fie exact soluția pe care o caut, dar am găsit de fiecare dată puncte pe care am putut să le leg ca să ies din situația în care mă aflam. Am aceasta listă mentală de 20 de oameni la care apelez prin rotație. Nu sunt neapărat apropiați, sunt antreprenori pe care-i respect și oamenii sunt bucuroși să fie lângă tine când ai nevoie. 

Îmi amintesc de un exemplu. Eram într-o situație foarte dificilă cu organizația, nu știam dacă supraviețuim. Eram la început și, financiar, mie mi se părea că tot e negru și că nu e în regulă. Am mers la un prânz cu Marius Ștefan, fondatorul Autonom. Nu mi-a dat soluția, dar mi-a spus un singur lucru, care m-a scos din situația în care eram: ”planul vostru de business arată de 10 ori mai mai bine decât al celor mai mulți antreprenori care vin la mine cu planuri”. A fost tot ceea ce aveam nevoie ca să merg mai departe. Soluția nu e exactă și la linie, dar sunt lucruri care te ajută să vezi altă perspectivă. 

 

Ce am învățat fiind un foarte bun om de vânzări

Cât timp am lucrat în industria imobiliară, vindeam enorm. Cred că am reușit pentru că îmi păsa de oamenii din fața mea: nu am lucrat niciodată pentru un comision, ci pentru oameni care-și găseau casa. Doream să am în portofoliu oameni fericiți că și-au găsit casa pe care o doreau. Asta mă motiva și mă umplea de bucurie. Și, cumva, mi-am dat seama că ceea ce vindea – dincolo de dragul de oameni și știința de a le asculta nevoile – era entuziasmul cu care făceam acest lucru. Cred că entuziasmul este 80% din orice vânzare. Eu îl aveam pentru că îmi plăcea să lucrez cu oamenii și pentru că credeam în ceea făceam. 

Puteam să îi înțeleg și să am empatie pentru punctul în care se aflau în viață: pe pragul de a-și lua prima casă, de a cumpăra o casă împreună cu soțul tău… Era o bucurie să fiu parte din aceste momente-cheie în viața unor oameni și eram recunoscătoare. Entuziasmul de acolo venea, din a putea să-i însoțesc pe un drum care aduce bucurie. 

Am învățat să mă uit cu curiozitatea la oameni și să creez o relație. Am făcut cele mai multe vânzări cu clienți cu care țineam ani de zile legătura. Nu a exista vreun client pe care să-l sun și să-i spun ”sunt Atena de la Colliers” și el să spună ”Cine?”. Spuneau ”Bună Atena, ce faci?”. 

A contat foarte mult când am început să construim comunitatea La Primul Bebe experiența aceasta de a asculta oamenii, de a înțelege punctul în care se află, de a-ți păsa de ceea ce își doresc ei, nu de ceea ce ai vrea tu să le pese. 

 

Cum să-ți asculți comunitatea și să afli ce-i important

Când am început, am început de la mine. Eu am trecut prin aceste probleme și dureri. Apoi, când am realizat că nu mai e doar un grup care mă ajută pe mine, mi-am promis să fac în așa fel încât mamele să nu treacă prin ce am trecut eu. 

Ce îmi doresc și ce mi-am dorit de la La Primul Bebe a fost ca acele dureri emoționale resimțite de mine să fie puțin mai mici pentru mamele care nasc după mine. Deci am știut, cumva, ce e important, pentru că trecusem pe acolo. 

Acum, când sunt 150.000 de oameni în comunitate, mă întorc la cifre și la matematică ca să înțeleg: o problemă importantă pentru mame e o problemă care se regăsește în toate grupurile în procent mare. Sigur că fiecare problemă e importantă pentru acea mamă, pentru că e a ei. Doar că o comunitate împreună nu înseamnă problemele Ralucăi și ale Irinei și ale Ioanei. Ci problemele comune ale acestor trei femei. Nu putem servi 150.000 de oameni individual. Dar există niște probleme comune care dor foarte tare. 

Ele apar în discuțiile dintre membrii, în comentarii. Noi ne uităm zilnic ce se întâmplă și ce doare și, azi, puține lucruri ne mai surprind, pentru că le-am învățat și le-am grupat de-a lungul anilor.

 

Un creator de comunitate e creator de context 

Când am început, am ales mamele care formează comunitatea astfel încât să aibă puncte comune, iar asta înseamnă că se pot ajuta una pe alta. 

Noi, ca administratori de grup, nu avem jobul de a le răspunde și de a le sfătui. Nu nu suntem sfătuitori, suntem creatori de context. Iar acesta este un atribut general valabil, cred, pentru un creator de comunitate. Nu suntem specialiști care dau sfaturi, ci niște oameni care cunosc foarte bine problemele mamelor, care au înțeles cum să filtreze membrii astfel încât să-și fie de folos unele celorlalte. 

Exact asta am văzut când m-am întâlnit cu ceilalți 99 de creatori de mișcări care câștigaseră bursă de la Facebook: toți, fără excepție, erau creatori de context pentru comunitate.

Când ești creator de context, ești creator de reguli. Iar regulile trebuie să corespundă unor principii și valori. Când pleci să faci reguli, pleci de la tine: Ce casă vrei să ai? 

Eu exact așa m-am uitat la La Primul Bebe. Când eram la început, cineva a pus o postare. Eram foarte puțini, poate 50 de oameni în grup. Altcineva i-a răspuns foarte ironic, arogant și jignitor. Îmi amintesc că am dat trei pași în spate și am spus ”vai de mine, dar eu nu de aceea am făcut grupul”. În ce fel de casă vreau să stau? Undeva unde să mă simt în siguranță sau să  fiu pus la zid, jignit, etichetat? Vreau empatie? Atunci când spun că mi-e greu, vreau să vină mamele să-mi spună că și lor le e greu? 

La un moment dat, au început mamele să scrie cum se scrie acum peste tot în online: kz, tz, fără cratime. Mi-am amintit cum era când aveam un bebeluș în brațe și îl alăptam cu greu, de dimineața până seara – cel puțin așa mi se părea mie – și nu aveam ochi și minte să descifrez acele mesaje. În plus, când puneam o întrebare serioasă la care aveam nevoie de un răspuns în care să am încredere, nu puteam lua în considerare mesajele scrise astfel. Cum aș fi procedat și la birou – dacă aș primi o cerere de contract scrisă în felul acesta m-aș uita la ea? Nu. 

Exact așa am plecat: în ce fel de casă vreau să stau? Pe măsură ce grupul a crescut, au fost alte nevoi și regulile au evoluat ca răspuns la ceea ce avea nevoie comunitatea. Pentru că ideea nu e să punem reguli de dragul regulilor. Până la urmă, nici nu trebuie să fii de acord cu regulile. Important e să le vezi beneficiul pentru tine, ca să înțelegi că e o regulă bună. A fost un dans între noi și comunitate construcția acestor reguli.

Există, de fiecare dată, oameni care sunt deranjați și care se opun unei reguli. Dar ne întoarcem la matematică și calculăm: 

dacă X% oameni nu sunt de acord cu ceea ce facem, reevaluăm. Dacă nivelul e sub, nu reevaluăm. Pentru noi e important să fie lucrurile bune pentru majoritate, nu pentru toată lumea. 

 

Să cunoști clientul și să îi înțelegi în detaliu viața și durerile 

Când am creat programul de sprijin emoțional Bebe Bun Venit am creat un personaj cât am putut eu de real, pentru a înțelege ce trebuie să fie produsul. 

Mi-am dat seama că nu pot crea un program pentru mame, dacă nu știu cui mă adresez. Deci m-am așezat la masă și am început să mă gândesc cum e mama acesta, pe care o știam din grupuri, din experiența mea: cum e să fii la început de drum, când abia ai născut? Am luat toate punctele comune pe care le-am întâlnit în toți acești ani și le-am pus într-o poveste, cu cele mai mici detalii. 

”Corina are atâția ani, lucrează într-o bancă, e obișnuită să iasă la evenimente în fiecare seară și să petreacă vacanțele în străinătate cu prietenii și viitorul soț. A născut…”. I-am dus povestea în cele mai mici detalii. Apoi mi-a fost foarte clar ce am de făcut: ”Aha, deci aceasta e Corina. Și Corina are nevoie de aceste lucruri”. Și am creat programul, pentru a răspunde la durerile ei. 

E o distincție importantă între nevoi și dureri: atunci când sun la medicul meu stomatolog și spun ”am nevoie de detartraj” și asistenta lui îmi spune ”știi, peste două luni am liber” spun ok, fie. E o nevoie, dar nu e durere. 

Dar dacă îl sun pe medicul meu și îi spun ”mă doare o măsea îngrozitor, nu mai pot” și asistenta îmi spune ”vino peste două luni”, înnebunesc. 

Durerile sunt pentru astăzi. Problemele la care noi răspundem în programul Bebe Bun Venit sunt dureri astăzi. Nu mâine, nu peste 6 luni. Și, cumva, descrierea aceasta a avatarului m-a ajutat să desprind durerile de nevoi. 

Am făcut programul pentru a corespunde durerilor informaționale și emoționale. Ceea ce e interesant e că, dacă nu am fi creat-o pe Corina, n-am fi inclus partea emoțională.  Informația e importantă și, în marea asta de informație pe toți pereții, e greu să alegi. E greu și să faci cercetare, și să citești, și să discerni, mai ales cu un copil mic în brațe. Deci am selectat informația și am dus-o către ele. 

Dar ceea ce am pus în plus după ce am înțeles-o pe Corina este susținere emoțională: am înțeles durerea că nu sunt auzite, că nu mai sunt valorizate, că rolul lor de mamă e un dat și că nu mai sunt văzute. Le-am spus că „e ok să te simți vulnerabilă, să simți că nu faci treabă bună, să ai nevoie de timpul tău, e ok ca tatăl să se ocupe de copil”. 

Până la urmă, programul are 221 de episoade video de la experți, cu tot ceea ce are nevoie să știe o gravidă și o mamă în primul an de viață al bebelușului. Se poate vedea de pe orice device, dar noi l-am gândit pentru telefon, pentru că mamele stau cu telefonul în mână, în general. 

Apoi, l-am făcut accesibil ca preț, pentru ca nimeni din acestă țară să nu aibă o problemă să îl aibă. E mai ieftin decât dacă mă duc într-o vizită la medic. Mi-am dorit foarte tare să fie așa. Să ajungă la toate mamele care au un device. Costul lui nu e la acest nivel, evident. 

 

Secretul unei comunități

Eu cred că ăsta e secretul unei comunități, de fapt: să înțelegi viața și durerile emoționale ale oamenilor. Pentru că, indiferent ce fel de comunitate ai, dincolo de rațiune sunt lucruri despre care nimeni nu vorbește. 

Dacă ai o comunitate a crescătorilor de plante, în spatele lucrurilor tehnice și operaționale de genul ”ce buchete facem, de unde luăm flori, cât costă” vor fi mereu niște frustrări și nemulțumiri și neajunsuri și bucurii despre care nimeni nu vorbește. Ne spunem că n-avem timp de asta, pentru că trebuie să facem lucruri raționale. Da, dar lucrurile emoționale din spate au mare impact pe partea rațională. 

 

Să construiești un spațiu de încredere

Unul dintre cele mai valoroase lucruri ale comunității noastre, și partea de care sunt cel mai mândră, este că e un spațiu de încredere, unde oamenii se simt în siguranță. Dincolo de spitalele pe care le-am refăcut, de premii, și de orice. 

Am creat acest spațiu punând reflectorul pe lucrurile faine care se întâmplă, pe felul în care oamenii se simt bine să facă bine unii altora fără să aștept nimic în schimb și fără să se cunoască unul pe celălalt. 

Acest spațiu de încredere are mare legătură cu a lăsa partea emoțională la vedere. Vulnerabilitatea creează de la sine un spațiu de siguranță. Amintește-și cum era când, într-o cameră de birou cineva spunea ”uite ce mi s-a întâmplat aseară… Sunt atât de trist…”. Am simțit de multe ori în astfel de contexte că parcă oamenii, chiar dacă nu s-au strâns laolaltă fizic, s-au strâns energetic la un loc. Când un om este jos, oamenii au acestă capacitate de a empatiza și a fi alături de el. Asta cred despre oameni și am văzut-o întâmplându-se. 

Câteva exemple – și noi trăim pentru aceste exemple:

Una dintre mamele din comunitatea noastră ajunge la Brașov noapte cu copilul în mașină și i se sparge o roată. Nu știe să schimbe roata. Copilul plângea în mașină, era noapte și ea era singură. Nu a știut ce să facă. A pus o postare în comunitatea din Brașov și a cerut ajutor. În mai puțin de o oră, două mașini cu tați au fost la locul faptei și i-au schimbat femeii roata. Fără să se cunoască între ei. 

Altă situație. Acum câteva săptămâni, una dintre mame, din Cluj, ajunge la București la spital cu copilul, pune în comunitate întrebarea ”de unde aș puntea lua din București mâncare pentru copii?”, pentru că stătea de ceva vreme în spital și copilul refuza mâncarea. În câteva minute, am văzut peste 10 mame care s-au oferit să facă mâncare și să ducă la spital – suntem în pandemie, da? – fără să se cunoască. La câteva ore după am văzut un plan făcut de mame despre cum fac rotația pe zile pentru a găti și a duce copilului mâncare. 

Altul. Una dintre mamele din comunitate, din Iași, își pierde mama, infectată cu covid. Tatăl e sunat de la spital, face infarct și moare acolo, la telefon. Una dintre mamele din comunitate vede poza neagră de profil și o întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi povestește. Femeia e șocată și alege să-i gătească o masă de Paște, cu tot ce avea nevoie, știind că va fi pe drum dinspre înmormântare și nu are putere pentru așa ceva. I le-a trimis acasă. Un gest incredibil de la o necunoscută. 

Încă una. Una dintre mame se duce la spital să nască. Copilul nu supraviețuiește la naștere. Ne scrie în comunitate foarte scurt și ne spune că nu mai poate rămâne cu noi și că iese din comunitate. În aceeași zi, o altă mamă merge la ea la spital, doar pentru a sta cu ea, fără să se cunoască, pentru că trecuse prin același lucru. Doi ani mai târziu, când a rămas din nou gravidă și a născut o fetiță sănătoasă, a intrat din nou în grup și a scris ce se întâmplase atunci. Aceste două femei s-au întâlnit din nou cu această ocazie. În acea zi, nici nu-și știau numele. Doar au stat împreună.

Dacă ăsta nu e spațiu de încredere, nu știu ce e. Am construit conștient acest gen de interacțiune. Când am văzut prima întâmplare de acest fel, mi-am dat seama că am marea șansă să construiesc un context în care oamenii să fie așa. Din acel moment, a fost foarte țintit efortul. 

Eu cred că oamenii sunt buni și empatici, la fel cum ar putea fi și răi. Le avem pe toate în noi. Manifestăm o anumită parte din noi, în funcție de contextul în care ne aflăm. Dacă avem un context care ne permite să fim buni unii cu ceilalți, care ne permite să ne pese, vom manifesta acea parte.

 

Nu poți fi de toate pentru oricine

Claritatea legată de profilul comunității tale te ajută să construiești coerent. Asociația La Primul Bebe face foarte multe lucruri pentru toate mamele din România: refacem spitale, ajutăm cu aparatură, facem Bebe Bun Venit care ajunge la toate mamele din România. Dar miezul din care pleacă, comunitățile online, nu sunt pentru toată lumea. 

Nu cred că poate funcționa ceva care nu are concentrare. Deci, da, am exclus. Nu poate funcționa altfel, nu poate fi pentru toată lumea. 

La Primu Bebe este o comunitate îndreptată spre mame cu viață socială activă, care vor viață profesională, care sunt dornice de evoluție și știu că nu le știu pe toate, dincolo de a fi educate, respectuoase, empatice. Aceasta a fost limba pe care am știut eu să o vorbesc la început: aveam nevoie în jur de femei care simțeau la rândul lor că, după ce au născut, nu mai sunt bune de nimic, profesional. Care se simțeau într-un con de umbră. Care simțeau că o să piardă tot ce au construit în viața profesională. De asta aveam nevoie și, inconștient, am adunat în jur oameni cu care să mă pot identifica. 

După ani, în comunitatea La Primul Bebe, mamele și-au tot adus prietenele, care sunt după chipul și asemănarea lor. 

Ca în orice altă arie din viață, secretul succesului este să alegi și să îți asumi. Nouă nu ne e ușor să ni le asumăm și nici să primim ura care vine cu asta. Dar am înțeles că altfel nu putem construi ceva solid. 

Fără îndoială că superi, că te vei întâlni cu resentimentele și ura oamenilor. Eu nu știu cum să nu iau acest lucru personal. O iau personal și admit că e parte din proces. Ura nu vine la noi degeaba. Vine pentru că avem nevoie să învățăm niște lecții. Ce este diferit față de viața de dinainte de internet e cantitatea: înainte, ne întâlneam cu câțiva prieteni și trei nu erau de acord cu noi. Și ne contraziceau, și ne vorbeau urât. Astăzi, sunt mii. Și e în văzul lumii. E ca și cum soțul tău îți spune că e nemulțumit de tine la o petrecere cu tot orașul: e greu de gestionat și de învățat cum să nu te afecteze personal. 

Într-una dintre comunitățile noastre, la un moment dat, a fost încălcată regula ”nu postăm cazuri umanitare”. Noi facem de două ori pe an campanii umanitare care au ajuns foarte mari și cu care refacem spitale de copii, deci nu postăm cazuri umanitare individuale.  Am șters postarea. A venit o alta, în care o prietenă a acestei doamne ne-a desființat, ne-a făcut criminali de copii. A fost foarte greu să nu o luăm personal: am trecut de la ”hai să închidem grupul”, la ”hai să ne vedem de viețile noastre”, până la ”de ce am pedepsi 2.000 de oameni pentru 10 oameni care nu au fost de acord și au ales să se comporte într-un mod care nu e echilibrat?”.

Dar mai valoros e că am decis că niciodată nu vom mai răspunde la comentarii de ură. Le vom șterge. Și am văzut, în aceeași zi, un citat al lui Brene Brown care spune ”atâta timp cât nu ești în arenă cu mine și nu îți tăbăcești fundul, nu sunt interesată de opinia ta”. Am învățat că bulgărele nu poate fi oprit și că trebuie să îl oprim noi. Am spus așa: ceea ce nu servește comunității, ceea ce nu ajută grupul, nu va fi primit în acest grup. A fost, cred, una dintre regulile de bază care ne ajutat să construim La Primul Bebe.

Deci am învățat două lucruri: că atunci când primim ură e posibil să găsim o soluție mai bună pentru ceea ce facem și că, atunci când avem o dilemă, ne întoarcem la cifre. Câți oameni ne urăsc? 10 oameni? Pe câți ajutăm? 2.000? E clar răspunsul.  

Nu poți mulțumi pe toată lumea. Și, în plus, am învățat că e nevoie să existe și provocare. Ar fi ciudat să fie toată lumea în armonie perpetuă. Ceva e în neregulă cu armonia perpetuă. Dacă te uiți în natură, nimic nu e așa. E mereu o provocare. Important e cum exprimăm acea provocare. 

 

Spectaculosul efect compus al unor lucruri mici

Sunt puține exemple în viața mea de situații unde am dat dovadă de răbdarea și capacitatea de a pune, în fiecare zi, efort. Dar sunt singurele situații în care am reușit să fac ceva vizibil pentru mine și pentru alții. Există o putere fantastică a efectului compus. 

Efectul acesta înseamnă ca, atunci când îți găsești misiunea și pasiunea, să faci în fiecare zi ceva pentru acel lucru. În La Primul Bebe nu îmi aduc aminte să fi existat măcar o zi în care să nu fi făcut ceva: fie că a fost o postare, o strategie de business, un parteneriat, o discuție cu cineva, sau, pur și simplu m-am gândit la ce aș putea face mai bine pentru comunitate. Toate aceste acțiuni laolaltă au dus la performanța pe care toată lumea o vede azi. 

Dar ceea ce vedem este efectul a ani de muncă, zi de zi, oră de oră. La Primul Bebe este genul de succes peste noapte, după opt ani…

Acest efect de compunere nu funcționează în lucrurile care nu sunt în misiunea noastră. De aceea spun că nu sunt multe lucrurile în viață în care am reușit să creez acest efect. 

Răbdarea tot de acolo vine… E despre a simți că asta ai de făcut în viață. Cred eu. Despre misiune. 

 

Cum îmi țin în frâu imaginea și orgoliul 

Există ceva inevitabil pentru cineva care ajunge la un anumit grad de succes: nevoia de a avea grijă de cât de mare îi devine imaginea și cât de accentuat egoul. 

E una dintre lecțiile mele de viață, iar La Primul Bebe mă ajută să îmi cresc și să îmi micșorez ego-ul în fiecare zi, de zeci de ori. Îmi folosește, ca să înțeleg cât de relativ e: am, ca orice om, momente în care cred că eu sunt foarte cu moț, foarte deșteaptă. Peste doar câteva ore, înțeleg că nu sunt chiar așa. 

Când ceva se întâmplă foarte puternic și vizibil în comunitate, plătesc în alt fel, în alte părți. Am observat că atunci când am postări extraordinar de plăcute și comentate, mă cert cu copiii mei. Invariabil. Cumva, descarc acea energie spre familie, și nu într-un sens bun.

Cred că trebuie să fim în echilibru, de fapt. Cred că asta avem de învățat în viață. Echilibrul. Eu nu l-am dobândit încă, sunt pe drum. Dacă aș fi mai centrată și m-aș echilibra singură în momentele acelea, dacă aș înțelege că sunt o mică piesă pe o mare tablă de șah, probabil că nu aș mai ajunge la dezechilibrul de care spun. 

Încerc să am un fel de practică, de exercițiu, dar nu reușesc tot timpul. De câțiva ani, de câte ori mi se întâmplă ceva, bun sau rău, încerc să mă uit atât la și la părțile bune, și la cele rele ale fiecărui lucru. 

Lumea e obișnuită cu a vedea binele din rău, deși nu practicăm. Dar ce nu am fost învățați niciodată este să vedem părțile rele dintr-un lucru bun. Prețul. 

Am câștigat și câștigăm premii. De câte ori câștig un premiu, mă gândesc ce preț am plătit pentru el. Oamenii pot spune ”extraordinar, ești omul anului”. Dar eu știu că am petrecut timp mai puțin acasă, am fost o mamă mai puțin prezentă, am fost o soție mai puțin prezentă, n-am avut timp de mine, de prietenii mei, de pasiunile mele. Și am plătit. 

Să ne înțelegem. E prețul pe care l-am ales și nu mă plâng. Dar e foarte important pentru mine să fiu conștientă și de părțile rele și de părțile bune, din orice. Ajută la a echilibra extremele. 

 

Cum să-ți asculți comunitatea

Cred că știm foarte puțin să ascultăm, de fapt. 

Am făcut un exercițiu într-un curs de coaching: o săptămână întreagă a trebuit să ascult oameni povestind problemele și dilemele din viața lor, fără să spun ceva. Nici măcar să dau din cap, să scot sunete. Eram acea stană de piatră în fața căreia oamenii spuneau probleme, la care eu credeam că am soluții. Mi-am dat seama cât e de greu să ascultăm și cât de puțin ascultăm. 

Am început să îmi impun să ascult. E tot un exercițiu, n-am ajuns să soluția perfectă. Când ai o comunitate, trebuie să asculți, pur și simplu. Să citești tot ce spun oamenii. De fapt, asta am și făcut în La Primul Bebe. 

Indiferent de comunitate, înainte să fac o strategie, aș asculta-o două luni de zile, în fiecare zi. Ce o doare, ce se repetă. Ce sfaturi își dau oamenii unii altora? Ele sunt la fel de valoroase ca postările. Răspunsurile și perspectivele celorlalți sunt cel puțin la fel de valoroase. Și apoi, cea de-a doua tehnică pe care o folosesc – și care este și vindecătoare – este vulnerabilitatea. Spun eu oamenilor ce mă doare. Am observat, că, de cele mai multe ori, nu sunt deloc specială, deși așa mi se pare. Oamenii simt la fel ca mine. Dacă eu nu aș fi avut curajul să expun anumite trăiri, simțiri, păreri, n-aș fi deschis calea pentru ca ceilalți să vorbească.  Am învățat că a fi slab și vulnerabil e cea mai mare putere pe care o avem. Aceea de a deschide alte inimi. Creiere deschidem, inimi, mai puțin. 

 

The Compound Effect, Darren Hardy. O carte despre rezultatul spectaculos al lucrurilor mici, adunate. 

*La Primul Bebe. Cele 23 de comunități sunt comunități închise, rezervate membrilor. Spațiul public este pagina Facebook a Asociației și site-ul. 

Bebe Bun Venit. Programul de sprijin pentru mame. 

#VreauSăContez. Campania umanitară din aceste zile, prin care Atena Boca și comunitatea ei și-au propus să strângă 300.000 de euro pentru a renova secția de pediatria a spitalului din Câmpulung. 

 

---

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.