The Vast&The Curious. Dincolo de ceea ce știm (sau credem că știm) despre succes

Performanța și succesul nu sunt aproape niciodată produsul unei formule, indiferent cât s-ar strădui media și oamenii din jur să ne spună că așa este. Dacă nu ne-am găsit calea încă și drumurile bătătorite par a funcționa pentru oricine altcineva decât pentru noi, e în regulă.

Neliniștea, dorința de a explora și sentimentul că aparținem și nu prea curentului din jur ne-ar îndemna să căutăm acel ceva care contează pentru noi. Este acest lucru acceptabil? Ce se întâmplă dacă, luându-ne această libertate, cădem? Vom mai aparține vreodată tribului nostru, așa cum obișnuiam să o facem? Ce o să spunem când vom fi întrebați ”Ce-a fost în capul tău?”.

Există o anumită satisfacție în a afla că nu suntem singuri. Există răspunsuri care așteaptă să fie descoperite dincolo de cinismul lui ”Îți spun eu cum stă treaba”. Și posibilitatea de a găsi inspirație și soluții în experiența umană și în gândirea celor care au pornit pe căi nebătătorite. Trebuie doar să întrebăm. Curiozitatea, oricât ar părea de neplauzibil, e un vehicul perfect pentru a călători în teritoriul vast în care oamenii și-au permis curajul și libertatea de a lucra la ceea ce contează pentru ei.

Pentru mine, antreprenoriatul este o formă de libertate. Iar curiozitatea de a înțelege cine sunt și cum au reușit antreprenorii, inovatorii și pionierii cu povești remarcabile mi-a adus satisfacția și bucuria de a descoperi experiența umană autentică de dincolo de titlurile de presă. Mi-a dat acces la strategiile și gândirea pe care au fost construite companiile. Am înțeles eșecurile, căderile, greșelile și valoarea lor în orice construcție.

Am aflat că definiția succesului e o chestiune extrem de personală, care nu poate fi încadrată în grafice și tabele de genul Top 100. Și că sentimentul de a ”nu prea aparține” e o condiție pentru oricine își caută propriul drum.

Așa că iată o perspectivă: nu e adevărat că noi, cei care cautăm și aspirăm la mai mult, nu aparținem. De fapt, suntem un trib.

Iată și o invitație: Dacă simți că faci parte din tribul curioșilor, voi fi bucuroasă să te întâmpin la Teatrul Apollo111, în ultima zi de marți a fiecărei luni,  din septembrie 2018, pentru sezonul de toamnă al seriei The Vast&The Curious. Este o serie de conversații cu antreprenori, inovatori și pionieri cu povești remarcabile. Live în fața audienței, interviurile merg dincolo de tot ceea știm sau credem că știm despre succes. The Vast&The Curios este o explorare ”pe viu” a gândirii și experienței umane din spatele performanței.

Primul sezon i-a avut ca invitați pe șase dintre oamenii pe care îi admir și respect: Dragoș Petrescu, Florin Talpeș, Felix Pătrășcanu, Simona Baciu, Dan Isai și Iulian Stanciu. Detaliile, interviurile complete, cele mai interesante secvențe video, aici.

avatar