Adina Vlad. Era maturității, ce ne dorim cu adevărat și cum ne-am schimbat relația cu lumea din jur

Oamenii au conștientizat că stă în puterea ta să-ți faci viața așa cum ți-o dorești. Asta nu înseamnă că poți să ai totul. Ca să poți să îți faci viața așa cum dorești, trebuie să stabilești ce îți dorești cel mai mult, ce te-ar încânta cel mai tare. Bineînțeles că nu poți să duci tot rucsacul ăla în spate. Lași o parte dintre lucruri deoparte, că nu ai nevoie de ele și nici nu le simți lipsa, și te concentrezi pe lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat.

 

Aceasta este o conversație care ne explică pe noi, nouă. 

Ca răspuns la șocurile prin care am trecut în ultimii ani, ceva important s-a întâmplat în adâncul fiecăruia dintre noi. Un proces de maturizare, în care am redescoperit relația cu noi înșine și am început să prețuim echilibrul. Am învățat că nu putem da ce nu avem și nu putem controla decât foarte puține lucruri. Am realizat că lucrurile se pot schimba fără vreo avertizare și că, în loc să așteptăm vremuri mai bune în general, e în puterea noastră să le facem mai bune azi, pentru viața noastră. Nu putem avea totul, dar putem alege ce-i important. 

Ne-am schimbat și aceste schimbări nu sunt cuprinse în vreo statistică. Nu încă. Dar Adina Vlad le urmărește an de an în seria de rapoarte Hunters și vede cum se cristalizează o nouă conștiință de sine. O ”Eră a maturității”, cum este numită în raportul din acest an. Această nouă relație cu noi, cu oamenii din jur, cu societatea, cu munca și cu produsele si organizațiile, dă naștere unor fenomene interesante și aparent inexplicabile. Nu vrem să mai muncim ca înainte. Nu mai dăm atenție știrilor. Ne retragem din viața publică. Nu mai cumpărăm orice. Devenim, la prima vedere, egoiști. 

Dar nu e egoism, e căutarea unui echilibru interior despre care știm, intuitiv, că e cel mai prețios obiectiv posibil. 

Dacă nu mai reacționăm la vechile stimulente, nu e pentru că suntem indiferenți, ci pentru că ne-am mutat interesul și energia creatoare în altă parte. Iar schimbarea nu vine fără partea ei întunecată. Deși o confruntăm mai degrabă în spațiul nostru privat, și ea e comună. 

Am vorbit cu Adina despre cum arată această eră a maturității și implicațiile ei pentru relația între noi și lume. Dar și despre cum putem reconfigura produsele, joburile și proiectele, astfel încât să fie dezirabile și adecvate acestei ere noi. 

Adina Vlad este fondatorul Unlock Research și, în ultimii cinci ani, a explorat constant schimbările de mentalitate, stil de viață și psihologie în cercetarea Hunters. 

Idei principale

  1. Trăim o eră a maturității. După atâtea șocuri prin care am trecut în ultimii ani, oamenii au învățat să separe lucrurile care le fac rău și care-i agită, de lucrurile care-i liniștesc. Asta o definesc ca o liniștire și o maturizare, maturitatea fiind procesul de menținere a acestei liniști interioare. Fiecare încearcă acum să securizeze pacea sau relația armonioasă cu el însuși, la care a ajuns în anii aceștia șocanți. 
  2. Când paharul este gol, trebuie să te concentrezi pe a îți umple propriul pahar. Grija față de sine poate fi privită ca egoism uneori. Și, în general, dăm o conotație proastă cuvântului egoist. De fapt, la bază, egoismul asigură supraviețuirea, asigură existența. Ca să poți să ajungi să dăruiești sau să poți „să fii” și pentru ceilalți, trebuie întâi și întâi să ai grijă de ceea ce ești tu. 
  3. Stoici moderni. Devenim, din ce în ce mai mulți, adepți ai filozofiei stoice: „controlează ceea ce poți controla și nu te mai preocupa de restul”. Învățăm să acceptăm că lumea e foarte variată și plină de bine și de rău în egală măsură, și să ne concentrăm doar pe ceea ce ne dorim și putem controla, ca să ne facem viața așa cum vrem să fie. 
  4. Puterea e la noi. Oamenii au conștientizat că stă în puterea lor să-și facă viața cum doresc. Dacă noi nu ne dăm viața pe care ne-o dorim, nimeni nu ne-o va da. Și nu trebuie să așteptăm vremuri mai bune, ci să le facem noi mai bune. Nu înseamnă că putem avea totul, ci trebuie să stabilim ce ne dorim cel mai mult și să ne canalizăm energia în direcția respectivă.
  5. Cunoașterea de sine ne ajută să fim mai puțin dependenți de stimulii exteriori. Omul a cărui conștiință de sine crește sau se întărește devine mult mai onest cu el însuși. Puterea e la el să ia decizii, cu privire la ce îi trebuie și ce nu. Nu are nevoie de povești care să-i miște creierul într-o parte sau alta și să-l manipuleze. Dimpotrivă. Devine atât de conștient de acest risc încât are tendința de a opri poveștile și de a opri știrile. 
  6. Independența emoțională e o manifestare a maturității, în care fiecare acceptă ce își dorește celălalt, fără să încerce să-i impună propria agendă. Având grijă fiecare de relația noastră cu noi înșine, nu depindem unul de celălalt. Astfel, atunci când suntem împreună, avem ce să împărtășim, pentru că fiecare din noi „are paharul plin”.
  7. Diferiți, și totuși atât de asemănători. Există multă omogenitate din punctul de vedere al unor adevăruri umane absolut fundamentale. Dacă oamenii ar ști unii de alții, că simt și gândesc aceleași lucruri, ar exista mult mai multă încredere în a ne urma instinctul și a nu ne mai simți izolați. Pentru că am ști că undeva în lumea asta există un corp comun, o energie comună.
  8. Empatia e cheia. E foarte important să înțelegem că atâta timp cât oamenii au descoperit în viețile lor personale niște surse de energie care îi hrănesc și care îi liniștesc, nu avem cum să ne luptăm cu ele. Trebuie să devenim prietenul acelor surse de hrană a oamenilor care lucrează pentru noi, pentru că sunt cei mai mari aliați ai noștri, cei mai mari aliați ai companiei noastre. 

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

****

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia.  AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.


Transcriere

Andreea Roșca: Bine te-am găsit, Adina!

Adina Vlad: Bine te-am regăsit, Andreea!

Andreea Roșca: Mă bucur să avem discuția asta despre cum ne schimbăm și care sunt tendințele, trendurile, felurile în care – poate departe de suprafață – mentalitatea oamenilor se schimbă. Am vorbit anul trecut despre raportul vostru Hunters pentru 2022 și am vrut neapărat să vorbim despre cel pe 2023, pentru că mi-a plăcut foarte tare că, în textul tău de introducere, ai vorbit despre faptul că ceea ce trăim acum este o eră a maturității. Cu asta aș vrea să începem. Am să te rog să definești ce înțelegi prin „eră a maturității”.

Adina Vlad: E un cuvânt mare și greu „maturitatea”, nu?

Andreea Roșca: Mie îmi sună a cuvânt așezat, a înțelepciune. 

Adina Vlad: Mereu ne dorim asta, să ajungem la un anumit nivel de maturitate. Și câteodată ne trezim că am ajuns la maturitate și nu știm cum și de ce. Da, trecem printr-o perioadă foarte interesantă. Ne așteptam oarecum, ca urmare a tuturor șocurilor prin care au trecut oamenii, să existe o maturizare rapidă. E o perioadă, aș zice, frumoasă, pentru că noi întâlnim din ce în ce mai mulți oameni care strălucesc cumva. Maturitatea dă un gen de strălucire pentru că aduce împreună cu ea liniște interioară. 

Andreea Roșca: Un soi de așezare. 

Adina Vlad: Da. Oamenii sunt într-o permanentă căutare a liniștii interioare. Să zicem că mulți dintre ei deja au descoperit-o, adică au înțeles cam ce înseamnă liniștea interioară în perioada asta în care s-au tot căutat pe ei, și acum maturitatea este de fapt un proces de menținere a acestei liniști interioare. Suntem într-o perioadă în care fiecare încearcă să securizeze pacea aceea sau relația armonioasă cu ei înșiși, la care au ajuns în anii aceștia șocanți. 

Andreea Roșca: Vorbește un pic despre ideea asta de liniște interioară. Ce înseamnă ea, de fapt? Din ceea ce știți voi din ceea ce vorbiți și măsurați.

Adina Vlad: Cred că aș încerca să relativizez, pentru că nu vreau să ajung într-o zonă în care să zic că noi stăpânim sensul acestei definiții a liniștii interioare. Mai ales fiindcă noi venim din zona de research, adică vorbim foarte mult cu oamenii, cred că cel mai mult ajută să înțelegem conceptul acesta din exemplele cu care ne întâlnim. Aș zice că este mult mai sănătos decât să arunc cu niște definiții. Pentru că încă învăț lucruri sau încă descopăr alte lucruri. Tot timpul descopăr. Nu cred că am ajuns și nici nu cred că voi ajunge vreodată la o definiție. 

Aș putea defini acest fenomen prin antiteză. De exemplu, avem nevoie de liniște pentru că cred că suferim de astenie și fiindcă suntem într-o perioadă în care pur și simplu nu mai facem față la stres. Și, atunci, am descoperit cum pot să fiu liniștit și ce mă face să mă simt în siguranță, să simt că sunt în control, că sunt în pace, că dorm bine, că mănânc bine, că îmi simt corpul cum trebuie, că fac lucruri care îmi plac, că mă întâlnesc cu oamenii care îmi plac și că muncesc cum trebuie ca să fiu eficient. Și asta oamenii o definesc ca o liniștire și o maturizare, în sensul că separă lucrurile care le fac rău și care-i agită, de lucrurile care-i liniștesc. Și și-au făcut o listă: „Ca să pot să funcționez bine și să fiu în armonie, trebuie să fac asta, și asta, și asta. Ce-mi tulbură starea de liniște și de armonie sunt aceste lucruri, pe care trebuie să le elimin, să le evit”.

Andreea Roșca: Care pot fi altele pentru fiecare.

Adina Vlad: Da, sunt foarte diverse, e o fragmentare foarte mare în momentul acesta. Pot să dau niște exemple. Sunt oameni care au suferit foarte mult de pe urma faptului că nu s-au întâlnit cu alți oameni. Tineri care locuiesc singuri și care, trecând prin perioade de izolare, au suferit de anxietate, de rupere socială, de izolare socială și care, reîntorcându-se la o viață cât de cât normală din punctul acesta de vedere, își revin ușor-ușor. 

Sau sunt oameni care au descoperit că, de fapt, oamenii îi stresează. Și sunt mulți din ăștia. Nu aș vrea să arunc cu niște cifre, dar oamenii, de la o vârstă încolo – nu cei tineri care au nevoie de socializare, ci cei care s-au cam lămurit cum e cu socializarea – apreciază foarte mult valoarea vieții intime, personale și selectate pe criterii care le sunt lor specifice. Bula despre care se vorbea înainte – „trăim în bule” – a devenit o alegere asumată, conștientă și matură. 

Andreea Roșca: Pentru că asta îmi face bine. 

Adina Vlad: Da. 

Andreea Roșca: Mie îmi sună ca un fel de reîntoarcere a noastră către noi înșine. Și voi vorbiți în studiu despre ideea asta de regăsire a familiei. 

Adina Vlad: A familiei de bază. 

Andreea Roșca: Vorbește-mi un pic despre asta. Pentru că poate sună puțin cam egocentric. 

Adina Vlad: Păi, când paharul este gol, trebuie să te concentrezi pe a îți umple propriul pahar. Noi asociem o conotație proastă cuvântului egoist. De fapt, la bază, egoismul asigură supraviețuirea, asigură existența. Nu e părerea mea, e ceva ce găsesc și în teoriile psihologice. Când copilul se naște, urlă egoist ☺ să îi dai să mănânce, ca să poată să existe, să crească și să evolueze. Ca să poți să ajungi să dăruiești sau să poți „să fii” și pentru ceilalți, trebuie întâi și întâi să ai grijă de ceea ce ești tu. Ca să ai de unde da. Doar dacă ți-ai umplut întâi ție cămara, ai de unde să dai și la alții.

Andreea Roșca: Cumva, anii din urmă ne-au golit paharul. Începând poate din 2020, de la pandemie, și trecând prin toate crizele prin care am trecut. Acum suntem concentrați mai degrabă către a pune resurse decât pe a ne ocupa de lumea din jur. 

Adina Vlad: Da, aș putea încerca chiar să spun că noi, istoric, ne-am cam golit paharul în permanență. Pentru că tot timpul am pus binele exterior sau armonia exterioară – „să nu-i superi pe ceilalți” – înaintea binelui propriu. 

Andreea Roșca: Da, e cultural, oarecum, din păcate. 

Adina Vlad: Da, este. Să te înțelegi bine cu vecinii, să nu te vorbească lumea, „să-ți faci tu, mamă, o casă, că zice lumea că nu ai făcut copii până la vârsta asta” sau că n-ai un bărbat sau că… Lucrurile astea cumva sunt impregnate genetic, parcă le simți că curg prin vene. Maturizarea noastră este un fenomen care are loc și sub impactul acestei deschideri a noastră către lume, a comunicării dincolo de granițele noastre culturale, a faptului că tânăra generație este o generație globală, nu mai e o generație strict românească, prinsă în cutumele de aici. 

Aceste energii pozitive se mișcă și ele libere și le anihilează pe cele negative, locale. Începem să conștientizăm din ce în ce mai mult faptul că, de fapt, universul meu începe cu mine și cu ceea ce-mi hrănește mie energia interioară și de acolo, cu sămânța mea hrănită bine, și sănătos, și conștient, eu pot să cresc și să ofer mai departe și celorlalți ceva.

Andreea Roșca: Dacă ne uităm în jur, în viața de zi cu zi, în ce fel de comportamente sau atitudini se văd lucrurile astea despre care vorbim. Cum se vede această eră a maturizării?

Adina Vlad: La finalul anului trecut, am avut niște interviuri foarte interesante la oameni acasă. Am avut diverse proiecte în care companiile căutau să înțeleagă ce se întâmplă cu oamenii. Îmi aduc aminte că m-am întâlnit cu niște familii tinere, cu copii mici, între 30 și 40 de ani, cu joburi destul de bune, nu extraordinar de bine plătite, dar suficient cât să-și facă o viață solidă din punctul de vedere al resurselor pe care le au. Pentru prima dată, am auzit familii atât de tinere vorbind despre cât de bine e în România, de fapt, și cum România are extrem de mult potențial. 

„Noi ne-am luat casă și mașină și ne facem un rost aici, pentru că noi credem că România o să crească în viitor, fiindcă vedem cât de bine trăim noi versus cum trăiesc părinții noștri și cât de multe lucruri putem face. Și e mult mai bine să stăm aici, acasă, unde-i familia noastră de bază și unde sunt rădăcinile noastre și să încercăm să ne împăcăm cu rădăcinile noastre, decât să încercăm să ne plantăm rădăcinile într-un teren care poate nu-i al nostru, dacă aici a început să fie bine”. 

Sau, apropo de faptul că în a doua jumătate a anului ne-am confruntat cu inflație – ne mai confruntăm încă, dar să zicem că șocul a fost atunci – și mulți dintre ei au rate, și-au luat casele cu rate, ei spun: „Nu e nicio problemă că au crescut ratele. Până la urmă am văzut și la părinții mei cum au pierdut și case sau au avut probleme financiare. Nu e nicio problemă că au crescut ratele, pentru că până una-alta, nu-i un capăt de țară dacă îți pierzi casa. Adică mama are casă, părinții lui au casă, putem să ne mutăm la ei oricând dacă ne pierdem casa. Dar eu, să renunț la a mânca bine și să mănânc parizer sau mâncare de proastă calitate, să bag în corpul meu mâncare de proastă calitate, la asta nu mă voi mai întoarce niciodată”. Acesta e un semn de maturitate. E un fel de alegere inteligentă. 

Alegerea clasică era: „Cum mamă să-ți pierzi casa?” Orice sacrificiu trebuie făcut pentru rata la casă, ca să ai un acoperiș deasupra capului. Nu. Acum important este să am corpul sănătos, să fiu eu în putere, pentru că dacă sunt în putere și imunitatea mea este întreținută, eu o să pot să o iau de la capăt oricând. 

Andreea Roșca: Vorbește un pic despre ce înseamnă această eră a maturizării apropo de lucrurile pe care le consumăm sau de relația noastră cu companiile de la care cumpărăm. 

Adina Vlad: Sunt foarte multe transformări aici. Primul lucru care este cel mai important pentru oameni acum este valoarea adăugată, beneficiul pe care el îl obține de pe urma relației cu respectivul brand. Nici măcar nu mai contează cum se numește brandul, atâta timp cât valoarea adăugată este demonstrată către om. Fie de la om la om, prin recomandări – recomandarea este una dintre cele mai autentice forme de comunicare: „Dacă mi-a făcut mie bine, ți-o recomand și ție. Nu am nimic de câștigat de pe urma faptului că ți-o recomand și ține”. E o demonstrație live. 

Andreea Roșca: Și e o chestie de încredere. Am încredere în tine că ceea ce îmi spui e real, fiindcă ești prietenul, ruda mea, vecinul meu.

Adina Vlad: Da. Și nu în vinzi nimic, pur și simplu vrei să dai binele mai departe. Deci, pe de o parte, este această valoare adăugată pentru mine personal, care e demonstrată prin fapte, nu doar predicată sau promovată. De cealaltă parte, este această relație de onestitate și de reciprocitate în care tu, brandul, încerci să înțelegi care sunt lucrurile pe care eu mi le doresc și să-mi dai cu orice preț cât de multă calitate. 

Calitatea e o dorință general valabilă, nu mai este despre: „Eu nu îmi permit lucruri atât de scumpe și asta înseamnă că accesul meu la calitate este cenzurat, eu nu am acces la calitate”. Pentru că noi toți suntem în egală măsură vulnerabili în fața bolii, în fața crizelor, în fața inflației. Suntem egali, nu e unul mai expus și altul mai puțin expus. Această nevoie de beneficii, de valoare adăugată, de calitate a devenit un fel de numitor comun. Ar trebui să existe calitatea aceasta reflectată la nivelul oricărui segment de populație. 

Andreea Roșca: Nu mai e neapărat o orientare după preț, ci e mai degrabă despre a consuma mai puțin, dar ceea ce consumăm să fie valoare adăugată. 

Adina Vlad: Da, vorbim inclusiv de produse care poate au un preț scăzut față de produsele premium, dar care vin cu garanția că sunt din surse biologice, au „bio” trecut pe ele. Dacă luăm un produs care are un preț accesibil – pe un ambalaj nu scrie nimic, scrie doar „Lapte”, pur și simplu, iar pe un alt ambalaj în care e același lapte, are „bio” trecut pe el –, îți garantez că omul îl va lua pe cel bio, pentru că toată lumea vrea un plus de calitate. 

În momentul acesta se vorbește foarte mult despre egalizarea resurselor, adică să fie resurse de foarte bună calitate pentru toți. Cum este și lupta pentru mediu. E un fel de „să se dea câte una, să ajungă la toți”. Cam asta e. Asta a dus-o pandemia, punându-ne pe toți față în față cu această vulnerabilitate a bolii și a faptului că nu contează cât de bogat sau cât de sărac ești și din ce mediu vii, dacă vine un virus, te nimicește exact cum îl nimicește pe unul care vine dintr-un mediu mai puțin favorizat. Făcând această ordine, arătând cât de vulnerabili și de egal vulnerabili suntem toți în fața vieții, pandemia a pus o altfel de lumină asupra beneficiilor și asupra valorii adăugate a produselor pe care le consumăm. 

Andreea Roșca: În sensul de „am dreptul”. 

Adina Vlad: Da. Toată lumea are dreptul la o viață de calitate. Nu mai este despre „Tu poți să trăiești sănătos pentru că ai bani să îți cumperi produse de calitate”. Este despre aceste alegeri inteligente, în care produsele de calitate vin aproape de tine și devin accesibile. Pentru că noi toți avem dreptul la imunitate, toți avem dreptul la sănătate, toți avem dreptul la rezistență, toți avem dreptul la viață. Toate aceste aceste evenimente ne-au pus față în față cu niște probleme ale societății actuale, niște probleme ale prezentului, care ar trebui rezolvate pentru ca viitorul să fie mai sănătos. 

Andreea Roșca: Ce înseamnă această idee a maturității pentru felul în care lucrăm cu ceilalți? Mă refer la comunități, la societate, la cauze pe care le susținem sau nu le susținem, la relația noastră cu autoritatea. Ce înseamnă pentru felul în care suntem ca cetățeni în comunități și în societate? Suntem mai dispuși să ne implicăm?

Adina Vlad: Pentru că avem acest demers, mai degrabă egoist de întoarcere la noi înșine. 

Andreea Roșca: Da, și nevoia de a fi o lume mai fair și mai dreaptă, în care toată lumea să aibă acces la tot. Mi se pare că sunt două tendințe opuse. 

Adina Vlad: Ai dreptate. Aici este o problemă pe care ne-au pus-o mai mulți în discuțiile cu companiile cu care lucrăm, dar și în discuții informale. Oamenii din organizații au remarcat această tendință a oamenilor de a nu se mai implica sau de a scădea interesul pentru obiective comune. Există și la noi în Hunters un trend care se numește scop comun, care e în scădere. Și apare această dilemă, oameni devin mult mai egoiști, mult mai centrați în viețile lor și nu se mai implică. Și problemele astea sociale, care de fapt ar face bine tuturor, ajung să nu mai aibă voluntari și nu mai are cine să le rezolve. 

Mie mi se pare că este o panică anticipată, adică e o panică inutilă în acest moment. E nevoie să înțelegem stadiul în care sunt oamenii, și anume faptul că ei spun că manifestă această astenie, că vor să se întoarcă ca să se refacă, sunt ca într-un fel de șoc post-traumatic în care au nevoie să își dea seama, nu și-au acordat încă suficient de mult timp, nu s-au săturat de timpul pe care și l-au acordat, mai au nevoie de încă un pic să se refacă, să treacă de traume, de revelații, să știe cam spre ce se îndreaptă. 

Dacă stai de vorbă cu ei și îi întrebi despre scopurile comune, sau despre proiectele sociale, sau despre implicarea în societate, nimeni nu-ți va spune că nu trebuie să te implici. Nimeni nu va spune că acele proiecte nu contează. Toată lumea îți va spune: „Sunt un pic ocupat acum, am niște lucruri de făcut, am niște lucruri de reconsiderat în ceea ce mă privește pe mine, trebuie să iau niște decizii apropo de job, de copii, de familie, de modul în care vreau să-mi desfășor viața de acum încolo, de planurile mele personale, ce vreau eu, cum vreau eu să trăiesc, dacă îmi deschid un business, dacă fac niște venituri pasive, dacă mă apuc de dezvoltare personală, de un hobby. Trebuie să mă lămuresc spre ce mă îndrept și ce devine solid în viața mea. Și bineînțeles că dacă se ivește posibilitatea să mă implic într-un proiect social, care e foarte bine construit și cu niște parteneri foarte de încredere și care îmi dă oportunitatea să mă ocup și de mine și să mă implic și acolo, sigur că mă implic.” 

Nu există însă același entuziasm, același năduf și aceeași revoltă în a te implica în proiecte sociale, care era înainte. În trecut, ne implicam în proiectele sociale și dintr-o revoltă că „Domne’, nu rezolvă nimeni problema asta!”, din agitația pe care o aveam în interior și pe care o manifestam și în exterior. Acel gol pe care-l aveam în interior devenea o furie pe care o canalizam către proiecte sociale. Acum, furia aia nu mai este, pentru că golul s-a micșorat. 

Andreea Roșca: Aud ceva și am să te rog să-mi spui dacă e așa sau mă înșel foarte tare. O simt și la mine. E o tendință către pragmatism. 

Adina Vlad: Asta e maturitatea. 

Andreea Roșca: Aha. Pentru că tu spui că dacă proiectul e bine așezat, dacă mi-e foarte clar, dacă îmi ceri chestii concrete, atunci mă implic. 

Adina Vlad: Da. Bineînțeles că asta presupune să se întâlnească cu proiectul respectiv. Iar cei care fac proiecte nu se apucă să le construiască, că poate nu mai vor oamenii să se implice. E de fapt o problemă de comunicare între entitățile care fac proiectele sociale și cei care se implică. Într-adevăr, poți zice: „E riscant, că nu-i văd pe oameni venind către mine”. Du-te tu către ei, atunci, dacă nu-i vezi venind către tine. Modul în care se construiește relația între entitățile care produc schimbare socială sau proiecte sociale și oameni ar trebui să se modifice, dacă oamenii s-au modificat. 

Andreea Roșca: Cred că e aceeași căutare de valoare adăugată și de sens. 

Adina Vlad: Da. Și trebuie să înțelegi că e ca în dilema asta pe care o au companiile acum cu angajații lor: cum îi facem să se întoarcă la birou…

Andreea Roșca: Exact asta voiam să întreb. Ce înseamnă această eră a maturizării pentru relația cu munca, și cu organizațiile pentru care lucrăm, cu echipele din care facem parte, cu șefii. 

Adina Vlad: Da. Eu cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem e să ne punem întrebarea ce merge bine și să facem o listă de lucruri care funcționează din punctul de vedere al modului de lucru. Să vedem dacă oamenii sunt productivi. Cât e productivitatea? Mai mare, mai mică? A scăzut productivitatea? Trebuie să luăm niște măsuri. A crescut productivitatea? S-ar putea să se întâmple ceva bine acolo. Ce se întâmplă bine? Să vedem cum stau lucrurile din punctul de vedere al productivității, că până la urmă companiile sunt formate din oameni adunați pentru a produce ceva, ele trebuie să livreze ceva. 

De asemenea, trebuie analizată zona de corp social, de interacțiune între oameni sau de energie comună, care înseamnă brand, apartenența la o echipă și valori comune. Acea energie colectivă care susține activitatea și îți dă și stabilitate în echipă. Dacă oamenii se simt bine împreună, ei vor rămâne acolo și vor produce. Aceea ar trebui verificată. Există oportunități ca oamenii să se întâlnească, dincolo de a veni să muncească la birou în loc să muncească acasă? Cum este atmosfera în momentul respectiv? Cât de mare e participarea? Cât de mare e engagement-ul? Cum fac eu să refac acest corp social pe cu totul și cu totul alte considerente decât erau înainte. 

Deci, e foarte important de înțeles că atâta timp cât oamenii au descoperit în viețile lor personale niște surse de energie care îi hrănesc și care îi liniștesc, tu nu ai cum să te lupți cu acelea. Trebuie cumva să devii prietenul acelor surse de hrană a oamenilor care lucrează pentru tine, pentru că sunt cei mai mari aliați ai tăi, cei mai mari aliați ai companiei. 

Andreea Roșca: E un fel de schimbare de raport între viață și muncă? În sensul în care dacă tendința noastră în ultimii 30 de ani, în viața noastră capitalistă, a fost să punem munca pe o poziție privilegiată, acum e mai degrabă o conștientizare a faptului că nu trăiesc pentru totdeauna și că echilibrul meu e mai important decât job-ul meu? 

Adina Vlad: Da, absolut. Noi, din research-uri, vedeam asta și înainte să se întâmple pandemia. S-a tot vorbit ani la rând despre work-life balance, despre faptul că n-ar trebui ca job-ul să-ți acapareze toată viața și tu să nu mai ai timp să trăiești.

Încă de pe atunci ziceam că în momentul în care tu spui work-life balance, e ca și cum viața se termină în momentul în care muncești. Când, de fapt, jobul este parte din viață așa cum este copilul, cum este familia, cum sunt hobby-urile. Este partea pragmatică din viață care îți dă resurse pentru a trăi, dar nu numai. Nu trebuie să te oprești din a trăi ca să obții niște bani, să faci orice pentru banii respectivi, ci trebuie să existe energie creatoare și acolo. De asemenea, oamenii au mai descoperit și faptul că munca definește cel mai mult ce sunt ei, sinele lor în izolare – dincolo de faptul că sunt mamă, soție sau tată, sunt eu cu mine. Ce pot eu să fac în lumea asta? Care este utilitatea mea socială? Ce produc eu?

Andreea Roșca: Și ce înseamnă asta? 

Adina Vlad: Asta înseamnă o relație personală foarte puternică, relația mea cu mine. Impactul asupra job-ului este cu atât mai dramatic cu cât relația omului cu el însuși se redefinește. Omul se caută pe el. Căutându-se pe el își caută și o modalitate prin care poate fi util și poate crea lucruri care să fie în conformitate cu sinele lui. Dacă, să zicem, sunt într-un job în care nu se regăsesc foarte mult, căutarea de sine înseamnă și o căutare de job care să-i împlinească.

Deci, pentru unii, relația poate fi foarte rece, pentru că e ca o relație între doi străini. Pentru unii, poate fi pe cale de divorț sau în terapie de cuplu – eu și jobul meu. La alții poate deja despărțirea s-a produs. 

Andreea Roșca: Tot ce ai spus până acum mă duce cu gândul la ideea că nu mai încercăm să controlăm ce nu e în puterea noastră. Pentru că am trecut prin inflație, prin pandemie, prin acest spectru al războiului cu care trăim încă, prin atât de multe schimbări, unde, indiferent ce am fi făcut, n-am avut niciun cuvânt de spus.

Ne reevaluăm relația cu lumea și în funcție de ceea ce putem controla și ce nu. Spune-mi dacă ați găsit această idee, despre ce pot controla și ce nu, și cum arată ea în cercetare?

Adina Vlad: Întrebarea e clară, răspunsurile sunt numeroase. ☺

Andreea Roșca: Pare că ne concentrăm mai mult pe chestiile pe care le putem noi controla. Ai vorbit mai devreme de familie, de alegerile legate de în ce proiecte mă implic, de alegerile legate de relația mea cu munca. Adică mă concentrez mai puțin pe a schimba lumea și pe a mă supăra sau a lupta cu chestii care sunt dincolo de puterea mea și mai mult pe lucrurile pe care eu le pot schimba. 

Adina Vlad: În studiul de anul acesta am pus o întrebare care a simplificat cumva răspunsul la întrebarea ta. Înainte să ajung la acel răspuns, o să îți explic de ce sunt foarte multe răspunsuri posibile.

Pentru că pentru fiecare om în parte sunt anumite lucruri foarte importante, depinde în ce stadiu al vieții te afli sau ce definești tu ca fiind foarte important pentru tine. Alegerea fiind atât de personală și fiind foarte mult despre liniștea din interior, la fiecare în interior se află tot felul de părticele personale care vin din istoria personală, din ceea ce i s-a întâmplat omului respectiv, din nesiguranțele lui sau din lucrurile care sunt sursele lui de putere, și de forță, și de energie, ceea ce granulează foarte mult răspunsul. Pentru fiecare în parte, pot fi prioritare anumite lucruri. 

De exemplu, unii hotărăsc că nu au ce să mai caute la restaurante sau la petreceri cu oameni, pentru că oamenii le consumă energia, și mai degrabă stau printre cărți sau printre puzzle-uri sau fac alte lucruri. Alții consideră că pentru ei contează foarte mult stabilitatea financiară, dar le place și viața socială, și atunci își iau o curticică unde-și amenajează un loc de petrecere, și vin toți prietenii lui, aceia selectați, care îl fac să simtă bine și care știu de glumă. Vin la ei în curte, gătesc împreună și ies mult mai ieftin, și petrecerea e foarte tare. Alții se simt foarte bine cu cortul și se duc și muncesc din cort în nu știu ce poiană. Pe când alții vor vacanțe exotice, au visat toată viața să se ducă în Bali, să viziteze Los Angeles sau alte și asta devine o prioritate.

Deci răspunsurile sunt foarte personale și foarte granulate. De aceea spun că pot să răspund în toate felurile posibile și toate răspunsurile vor fi valide, pentru că depinde de viața fiecăruia și de ce-și dorește fiecare. 

Andreea Roșca: Să nuanțez un pic ce voiam să spun. Mi se pare că devenim cu toții adepți, într-un măsură sau alta, ai filozofiei stoice, care spune: „controlează ceea ce poți controla și nu te mai preocupa de restul”. 

Adina Vlad: Da. Și oamenii asta zic: „Controlez intenția mea de a merge anul acesta la Los Angeles, pentru că visez de 20 de ani să merg acolo.” Și toată energia este canalizată în direcția respectivă – „Mi-ați spus până acum că nu e posibil? Iată că va fi posibil, pentru că eu asta pot să controlez”.

Nu pot să controlez eu războiul, sau ce se întâmplă cu politica, sau ce se mai întâmplă în jur. Sau faptul că cei de la job mi-au zis că în perioada respectivă nu pot să-mi iau concediu – nicio problemă, eu îmi văd de intenția mea și îmi găsesc un alt job. Deci cam în sensul acesta funcționează. „Este o chestie pe care eu mi-o doresc de atât de mult timp și uite cum este viața, îți poate lua totul dintr-o dată. Dacă eu nu-mi dau mie ce-mi doresc, nimeni n-o să-mi poată da. Asta este în controlul meu”. 

Andreea Roșca: Voi numiți asta carpe diem asumat. 

Adina Vlad: Da. Și mai este un trend care se numește „puterea e a oamenilor”, care e în creștere anul acesta. Oamenii au conștientizat că stă în puterea ta să-ți faci tu viața așa cum ți-o dorești. Asta nu înseamnă că poți să ai totul. Ca să poți să îți faci viața așa cum dorești, trebuie să stabilești ce îți dorești cel mai mult, ce te-ar încânta cel mai tare. Bineînțeles că nu poți să duci tot rucsacul ăla în spate, lași o parte dintre lucruri deoparte, că nu ai nevoie de ele și nici nu le simți lipsa, și te concentrezi pe lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat. 

Referitor la întrebarea care a simplificat cumva situația, de vreo 2 sau 3 ani încoace, noi punem o întrebare despre încredere în propria persoană, în cei apropiați. Anul acesta, pentru că s-a vorbit foarte mult despre spiritualitate și despre univers, tot ceea ce oamenii nu pot controla a intrat în categoria „Universul” sau energia creatoare, care cumva ghidează totul din exterior, iar tu trebuie doar să fi conectat la acea sursă de energie pozitivă care îți dă forța ție, aici pe pământ, să faci lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat pentru tine personal, pentru că doar pe acelea le putem controla. Restul sunt lucruri care sunt treaba universului în care ne aflăm toți. E o subordonare, o acceptare. 

Andreea Roșca: Sau o explicare. Scrieți la un moment dat: „De ce să aștept vremuri mai bune? Le fac eu mai bune acum.” În planul celălalt există o forță ordonatoare care se ocupă ea de ce se ocupă. Hai să mă ocup eu să-mi fac mie viața bună. 

Adina Vlad: Cred că nu e neapărat o explicare. Nu e din categoria de post-raționalizare – adică o explicație pe care o găsim ca să ne liniștim când avem vreo disonanță cognitivă. E ca și cum ai pune ceva sub preș, ca să nu mai vezi.

E mai mult de atât. Asta nu este pusul sub preș. Oamenii caută adevărurile și se uită la lucruri exact așa cum sunt. Sau încearcă să se uite la lucruri exact așa cum sunt, să vorbească inclusiv despre propriile vulnerabilități, să le accepte pe ale altora. Mi se pare că e mai degrabă „surrender”. O poziționare a ta într-o zonă în care nu ești Dumnezeu pe pământ, n-ai cum să ai tu toate firele a ceea ce se întâmplă, nu ești tu îndreptățit să judeci ce ar trebui să facă unii sau alții pentru că nu trăiești viețile lor. Tu poți doar să accepți că lumea e foarte variată și plină de bine și de rău în egală măsură și să te concentrezi doar pe ceea ce poți tu controla și să-l faci așa cum vrei tu să fie.

Lucrurile care sunt în tarlaua ta, pe zona ta, lucrurile pe care ți le dorești tu. În capătul celălalt, când oamenii nu mai au explicații, se uită în sus pe cer și zic „Hai să vedem cum se așază stelele”. Ceea ce nu e deloc rău, într-o ultimă instanță.

Andreea Roșca: Am făcut asta de la începutul rasei umane. Ne-am uitat spre cer și am căutat răspuns. 

Adina Vlad: S-ar putea să fie un adevăr acolo de când e lumea. Și oamenii s-au uitat spre cer și cerul s-a deschis cumva cu canalele astea media ☺, și au început să vorbească diverse voci care să le spună „Ia mai uitați-vă voi spre cer. Hai să nu ne mai gândim că știm noi tot, să nu ne mai poziționăm noi deasupra celorlalți, să ne gândim că e ceva deasupra noastră care poate…. Hai să ne gândim doar la ceea ce putem să facem noi”.

Și, ușor-ușor, oamenii s-au apucat să facă asta. Inclusiv zona de dezvoltare personală, de mindfullness a început de multă vreme. 

Andreea Roșca: Așa se explică oare explozia acestei preocupări către spiritualitate, către căutare de sine? Aș numi-o nu dezvoltare de sine, ci căutare de sine, că e mereu o căutare de răspunsuri. 

Adina Vlad: Da. Pentru că în momentul în care ești pus față în față cu neputința și lipsa de control, nu poți să faci nimic altceva decât să accepți că ești vulnerabil și că nu ai control. La un moment dat asta e, cedezi și începi să te cureți de lucrurile care te încărcau și îți construiau acel piedestal pe care te urcai singur. Fiecare eram pe câte-un piedestal și de acolo ne certam: „Nu-i bine cum faci!” „Nici tu nu-i bine cum faci!” Și, de fapt, în momentul în care ni se dizolvă tronul și ne dăm seama că am căzut cu toții în băltoacă, în momentul ăla nu putem decât să acceptăm că trebuie să înotăm singuri, să ne descurcăm singuri. 

Trebuie să ne mai și ajutăm unii pe alții, să ajungem împreună la mal, să ne facem o căsuță, să ne uităm spre cer, să ne facem un mic grătărel, să mai vorbim ceva, să mai descoperim o nucă de cocos – lucrurile astea simple care te fac să te bucuri că ești viu, că trăiești pe o planetă frumoasă, că ai o grămadă de lucruri interesante de descoperit în jur. Lucruri pe care nu le mai vedeai, pentru că de acolo de sus, de pe tron, nu mai vezi nimic. Nu te vezi decât pe tine în oglindă, cât de minunat și măreț ești și ce sus ai ajuns.

Andreea Roșca: Deci spui că e încă un fel de proces de așezare în cercuri concentrice, a noastră cu noi, cu lumea apropiată și apoi din ce în ce mai departe. 

Adina Vlad: Unul dintre lucrurile asupra cărora mai avem dezbateri, noi ca researcher-i cu cei cu care vorbim despre ce aflăm în research, este dacă oamenii chiar sunt așa. Cel mai bun răspuns pe care putem să-l dăm în momentul respectiv este să întrebăm înapoi: „Dar tu simți asta?” „Da, eu o simt, dar nu credeam că și ceilalți o simt.” Da, și ceilalți o simt. 

Andreea Roșca: Tot ce spui tu acum îmi lămurește și mie lucruri pe care poate că nu le pusesem încă în cuvinte. 

Adina Vlad: Cred că privilegiul pe care îl avem noi în meseria asta este că stăm de vorbă cu oameni – că e un privilegiu, eu chiar mă consider superprivilegiat; fără să fi avut vreun plan, pur și simplu am nimerit în această meserie care mi-a dat posibilitatea să fac lucrurile astea.

Mergem în Vaslui, în Lugoj, în Iași, în Ferentari, în toate locurile în care n-ai avea de ce să mergi în alt context decât dacă te-ai duce pentru proiectele astea pe care le facem. Stăm de vorbă cu tot felul de oameni din diverse zone, cu diverse istorii personale, foarte variate – cu mulți dintre ei n-avem nimic în comun. Și când auzim cât de multă omogenitate există din punctul acesta de vedere, al unor adevăruri umane absolut fundamentale, ne gândim că dacă oamenii ar ști unii de alții, că simt și gândesc aceleași lucruri, ar exista mult mai multă încredere în a-ți urma instinctul și a nu te mai simți izolat. Pentru că știi că undeva în lumea asta există un corp comun, o energie comună.

E adevărat, nu ne plac aceleași filme, nu ne plac aceleași cărți, poate unii dintre noi nici nu citesc sau nu avem aceleași preocupări – seara, unii se uită la televizor, alții poate fac altceva. Dar ceea ce ne unește, ceea ce ne face să funcționăm împreună este acea motivație de substanță, de adâncime – faptul că am înțeles cu toții că nu suntem „buricul pământului”, și nu suntem invincibili, și că depinde de noi să ne facem viața frumoasă, fiecare cum și-o dorește. Și că trebuie să avem mai mult curaj, pentru că nu știi ce-ți aduce mâine – mâine e ceva în eter. Dacă tu astăzi faci ceva ce îți dorești, s-ar putea ca în timp ce faci ceva ce îți dorești astăzi, mâinele să fie deja pe jumătate construit.

Andreea Roșca: Vreau să te întreb despre partea cealaltă. Să zicem că e cineva care creează un produs într-o companie mai mare sau cineva chiar ca mine, care e pe cont propriu. Deci cineva care face un serviciu, un produs, ceva pentru alți oameni. Care sunt trei lucruri care crezi că sunt relevante și pe care le-ai da ca principii, ca sfaturi de care să țină cont?

Adina Vlad: Primul și cel mai important este să spui adevărul pe care îl simți, care e înrădăcinat în tine și care crezi tu că odată împărtășit, ar putea să miște niște lucruri. 

Andreea Roșca: Eu fac un produs, vând un serviciu. Ce înseamnă adevărul? 

Adina Vlad: Și despre un produs poți să spui adevărul. 

Andreea Roșca: Te poți gândi la un exemplu? 

Adina Vlad: De foarte multe ori, vrei să spui doar adevărul acela care crezi că te-ar vinde. Acel: „Spune și tu adevărul care te pune pe tine în valoare, nu spune tot adevărul”. Oamenii nu neapărat că vor să știe tot adevărul, dar nu vor să mai știe doar lucrurile care te-ar pune pe tine într-o lumină pozitivă, mai ales dacă cealaltă parte de adevăr îi ajută și pe ei să capete mai multă încredere în tine. 

Andreea Roșca: Îți vine în minte vreun exemplu concret? 

Adina Vlad: Există și un trend despre asta care se numește „Dare vulnerability” sau îndrăznește să fii vulnerabil. Asta înseamnă să îndrăznești să deschizi ușa un pic mai mult către ceea ce ești tu și ceea ce simți, inclusiv părțile mai întunecate sau mai sensibile. Pentru că oamenii se confruntă în momentul acesta cu astenia și refacerea – despre asta e, despre a te confrunta cu părțile întunecate – și se confruntă cu foarte multe întrebări și lucruri, pe zone de care au nevoie de inspirație sau de validare.

Și sunt foarte multe lucruri întunecate despre care ai ce să vorbești în România. Avem mult întuneric. Dar și multă lumină, că de aceea avem și mult întuneric.

Cred că unul dintre lucrurile cele mai importante este să îndrăznești, ca om de produs sau om de conținut, să atingi teme sensibile care aduc la suprafață niște adevăruri. Mi se pare că, cel puțin în România, tot timpul ne-am ferit de chestiile astea tabu, să nu-i facem pe oameni să plângă sau să ne hate-uiască. Pentru că sunt foarte multe energii negative adormite, să nu le trezim. Dar nu trebuie neapărat să le trezim, în sensul că să le confruntăm. Ci în sensul că să începem să vorbim asumat despre ceea ce ni se întâmplă, să vorbim asumat despre dependențe, despre lipsa de încredere, despre frica de eșec, despre parenting-ul defectuos, despre enorm de multe lucruri care vin la noi din moștenirea culturală, pe care le-am putea adresa ulterior prin exemple personale. Pe trendul acesta a crescut, de exemplu, acest fenomen al podcastului. Persoane publice care aduc teme în conversații. 

Andreea Roșca: Și se umanizează. 

Adina Vlad: Da. Și conversațiile scot la iveală toate acele lucruri controversate legate de persoana respectivă, pe care aceasta, față în față cu un microfon, le prezintă într-un mod onest, deschis, care-o face să fie vulnerabilă, dar care întregește imaginea despre produsul respectiv. Că până la urmă e vorba despre un produs. 

Andreea Roșca: Dacă ar fi să te gândești la un produs care nu e atât de personal, în care nu omul e produsul, cum e podcastul. Un produs care e produs în sine. Un unt, un detergent, o cafea. Cum arată asta? 

Adina Vlad: De exemplu, untul ar putea să înceapă să vorbească despre siluetă, și despre grăsime, și despre rolul pozitiv și negativ al grăsimi, unde te poate ajuta, unde te ajută mai puțin, despre cum ar putea să te ajute mai mult. Dar trebuie să fii responsabili, „să fim împreună responsabili și să ne controlăm unul pe altul” ș.a.m.d. Adică e vorba despre acest parteneriat sănătos între produs și om. Și integral abordat. Nu doar din perspectiva: „Cumpără-mă că uite ce bun și gustos sunt.” 

Andreea Roșca: Asta e o direcție. Mai sunt? 

Adina Vlad: Da, aceasta e atenticitatea. Altă direcție este „propunerea SMART”. Foarte multă concentrare pe beneficiu versus cost. Și aici există acele beneficii pe care eu ți le dau pur și simplu gratis, pentru că îmi doresc binele comun, și acele beneficii care vin din interacțiunea noastră care crește. Diferențierea relației tranzacționale de genul „Îți spun dacă mă plătești” versus relația de parteneriat în care eu îți întind o mână, ca să începem să clădim lucruri împreună, după care împreună producem valoare și începem să facem schimb de valoare și trăim împreună. Circular în parteneriat. Este un principiu al economiei circulare, dar tradus la nivel de relații de parteneriat între entități. 

Andreea Roșca: Nu știu încotro se duce, dar mi se pare foarte interesantă ieșirea din tranzacție. 

Adina Vlad: Da, exact. Abordarea tranzacțională acum e într-un fel tranzacționare, în sensul că fiecare caută beneficii, dar vânzarea sau conexiunea între entități n-ar trebui să fie bazată pe tranzacție, ci pe beneficiu comun. 

Andreea Roșca: Și pe valoare – transfer de valoare și valoare creată împreună. 

Adina Vlad: Exact. Evident că fiecare e în acea relație pentru că caută un beneficiu. Și e tranzacțional. Dar asta e de fapt o manifestare a epocii maturității. 

Andreea Roșca: Cum putem să facem ca unu plus unu să dea trei. 

Adina Vlad: Exact. Nu mai este despre emoție și manipulare emoțională și o ecuație în care ai suprapromis.

Andreea Roșca: Și e foarte pragmatic și matur.

Adina Vlad: E un parteneriat. Pragmatic de multe ori a fost folosit cu un sens negativ, ca și egoist. Dar, de fapt, sunt niște principii care pot duce la niște relații mult mai sănătoase și mai mature între oameni. 

Andreea Roșca: Dă-mi un exemplu de parteneriat între un produs și un om, între un serviciu și un om. Cum arată în lumea reală? Cum aș putea eu, de exemplu, construi ceva de genul acesta?

[00:53:57]
Adina Vlad: O să-ți dau un exemplu simplu, inclusiv acesta cu cardurile sau cu aplicațiile. Tu ai o aplicație pe care eu ți-o dau gratis, ești liber s-o descarci sau nu. Ai cardul pe care poți să-l folosești sau nu, pe care îl primești, pur și simplu. Sau ai tehnologie în magazin pe care o primești, pur și simplu. Nu te forțez s-o folosești, ai posibilitatea să nu o folosești. În timp ce începi să o folosești, nu ai niciun fel de beneficiu la început, pur și simplu o folosești, că ți-am făcut o promisiune și s-ar putea ca la un moment dat să câștigi ceva. Și aștepți să câștigi ceva.

La un moment dat, respectiva aplicație, respectivul card, încep să-ți producă niște beneficii. Și produc din ce în ce mai mult, și practic amândoi începeți să câștigați lucruri. La început, relația pleacă de pe o poziție rece: avem un card, avem o aplicație, hai să vedem ce putem face cu ea. Intensificăm interacțiunea și la un moment dat începe să producă valoare. Și vezi că din acel parteneriat cu respectivul card, cu respectiva aplicație, tu poți să-ți creezi o relație pe termen lung, din care să obții niște beneficii. 

Andreea Roșca: Cu condiția onestității de la punctul unu. 

Adina Vlad: Da, absolut. Onestitatea oricum e de bază, de aia am început cu ea. 

Andreea Roșca: Ai spus că mai e un trend. 

Adina Vlad: Da, de independență emoțională, care e tot o manifestare a maturității în care fiecare acceptă ce își dorește celălalt, fără să încerce să-i impună propria agendă. Dacă mie îmi place un concert, un anumit artist, și vreau să mă duc la artistul respectiv, iar noi suntem într-un grup împreună, eu nu o să te forțez să mergi cu mine, dacă tu nu vrei să mergi că nu-ți place artistul respectiv. Nu ești dependent emoțional de mine, să mă supăr că n-ai venit cu mine la concert. Mă duc singur sau cu altcineva la concertul respectiv.

Asta e tot un fel de manifestare a pragmatismului, și a maturității, și a detașării sănătoase. În sensul că eu am o relație foarte bună cu mine, am grijă de relația mea cu mine și pentru că am grijă de relația mea cu mine și tu ai grijă de relația ta cu tine, nu depindem unul de celălalt. Pentru că avem acest principiu de funcționare, atunci când ne întâlnim, ne întâlnim autentic, avem ce să împărtășim pentru că „avem amândoi paharul plin”.

Andreea Roșca: Mă gândesc la comunicarea din zona de Health, care e cu o pedală emoțională foarte bine gândită. Înseamnă poate că va funcționa mai puțin partea asta de comunicare emoțională?

Adina Vlad: Deja funcționează mai puțin. Cred că se vorbește foarte mult despre partea asta de suflet și de spiritualitate, dar în momentul acesta nu se vorbește așa ca să-i vinzi omului ceva, ci doar ca să îl ajuți să stea onest în interiorul lui, să aibă grijă de liniștea lui sufletească. Toate aceste conversații sunt mai degrabă despre cum să rămânem sănătoși. Să înțelegi principiile funcționări minții și sufletului uman, în așa fel încât să te asiguri că rămâi sănătos în relație cu tot ceea ce te înconjoară, cu o societate foarte mult bazată pe consum, cu foarte multe canale media în același timp, ș.a.m.d.

E ca un fel de factor de igienă să fie acolo consultanți care să te țină solid în relație cu tine însuți.

În ceea ce privește partea asta de manipulare emoțională în consum, din păcate, nu prea mai funcționează. Sunt foarte multe companii și foarte mulți clienți care spun: „Am făcut promoția asta ca la carte, le-am dat vacanțe, le-am dat o poveste frumoasă, nu s-a mișcat nimic de pe raft”. Pentru că, așa cum spuneam, omul a cărui conștiință de sine crește sau se întărește devine mult mai onest cu el însuși. 

Andreea Roșca: Și mai puțin dependent de diverși stimuli exteriori. 

Adina Vlad: Exact. Și puterea e la ei să ia decizii, cu privire la ce le trebuie și ce nu le trebuie. Nu au nevoie de niște povești care să-i ducă în nu știu ce zone, să le miște creierul într-o parte sau alta și să-i manipuleze. Dimpotrivă. Au devenit atât de conștienți de acest risc, încât au tendința de a opri poveștile, de a opri știrile. Sau, dacă simt că ceva intră mult prea mult în mintea lor, de a se izola: „Lasă-mă pe mine că îmi fac eu propria analiză și-mi iau eu deciziile în funcție de lucrurile care contează pentru mine”. Apropo de analiză aprofundată.

Andreea Roșca: Asta e foarte interesant, că e tot o dovadă de maturitate, de a-mi recăpăta puterea asupra a ceea ce cumpăr sau nu cumpăr, la ce zic „Da”, la ce zic „Nu”. 

Adina Vlad: Absolut. Am mai dat exemplul acesta și altora, și cred că are sens în discuția noastră. Când stăm de vorbă cu grupuri de oameni și le prezentăm diverse concepte, le cerem părerea – produse ce urmează a fi lansate, diverse idei. În urmă cu ceva vreme, au început să-și scoată telefoanele, să ne verifice: „Ia să vedem substanța asta pe care zici tu că ai pus-o în produs, ce face?” ș.a.m.d.

La un moment dat, ai tendința să le spui, ca la examen: „Puneți telefonul deoparte, doar spuneți-mi așa, emoțional”. Și ei răspund: ”Păi, stai puțin, că până una-alta, eu așa fac în viața reală”. 

Andreea Roșca: Mă duc și verific imediat. 

Adina Vlad: Da. Mai ales acum, cu ce se întâmplă în zona asta de inteligență artificială. Ai pe cine să întrebi.

Andreea Roșca: Da, da, e o chestie de transparență radicală. 

Adina Vlad: Da. Și asta este o manifestare a nevoii omului de a fi independent, de a fi pe picioarele lui, de a controla ceea ce poate el controla. Și ce poate controla omul? Poate controla banii pe care-i face și cum îi gestionează. Poate controla ceea ce mănâncă și cum doarme, cum respiră, cum se îmbracă. Poate controla programul lui liber și programul lui de muncă – asumat, că nu te obligă nimeni să vii la muncă; dacă nu-ți mai convine, poți să nu mai vii sau poți să găsești alte surse sau un angajator care să se potrivească mult mai bine pe moment, pe nevoile respective. Și își poate controla vacanțele, care au devenit cea mai importantă sursă de terapie în momentul acesta. 

Andreea Roșca: Am sentimentul că noi vorbim aici, despre problemele lumii bogate, despre autonomie, și maturizare, și libertatea de a ne alege unde să lucrăm, pentru cât timp. Și aud în mintea mea o grămadă de oameni care ar putea asculta sau ar putea da peste genul acesta de informație și care ar spune: Eu nu-mi permit chestia asta”. Și o grămadă de lume nu-și permite. Poate că 80% din oamenii din România nu-și permit genul acesta de independență și de maturitate. Adică despre cine vorbim?

Adina Vlad: Am înțeles. Eu cred că vorbim despre toată lumea. Și o să-ți spun și de ce.

Andreea Roșca: Spune-mi în primul rând, dacă cercetarea voastră poate fi extrapolată la o populație largă. 

Adina Vlad: Da, poate fi extrapolată la o populație largă, pentru că fiecare înțelege sau decantează în feluri diferite aceste concepte despre care vorbim. Poate pentru unii e foarte greu să renunțe la job, să zicem, dar atunci când se duc la job nu se mai raportează la el așa cum se raportau înainte. Încearcă să-și conserve energia pentru lucruri care-s poate mai importante pentru ei. Și atunci apar probleme de employee satisfaction, când oamenii nu mai sunt la fel de productivi cum erau înainte. Și nu ai ce să le faci, pentru că nu ai cum să renunți la ei, că nu ai pe cine să angajezi. Trebuie să cauți tot felul de modalități prin care să-i ții mai satisfăcuți la locul de muncă.

Să zicem că este vorba despre angajații din marile lanțuri de magazine. Aici nu vorbim despre lumea bogată, ci despre o lume obișnuită, unde problemele sunt aceleași ca în lumea bogată: aceeași lipsă de entuziasm, aceeași prioritizare a vieții personale, aceeași dorință de a trăi mult mai împăcat cu tine însuți. 

Pentru că informațiile astea care ajung la lumea bogată ajung la toată lumea. Media sau canalele de comunicare, într-un fel sau altul, ajung în feluri diferite, cu content adecvat, la cam toată lumea. Și această lipsă de entuziasm sau de implicare în a face lucruri pentru alții se manifestă, cum spuneam, peste tot. În toate călătoriile noastre, unde mergem și ne întâlnim cu oameni foarte variați, găsim acest gen de trezire. Doar manifestarea e diferită.

De asemenea, asta se vede și în feedback-ul din companii care spun: „Nu mai găsim oameni, nu se mai implică. Ne este foarte greu să-i trezim, să-i implicăm”. Cauza nu e că oamenii sunt adormiți, ci că și-au mutat interesul și energia creatoare în altă parte. Sunt treziți, dar în altă zone.

Andreea Roșca: Ce interesant! Asta înseamnă că soluția este să armonizezi cumva. Adică nu să te lupți să-i trezești, ci să găsești armonie.

Adina Vlad: Să manifești un gen de empatie. Uite, un lucru despre care eu și echipa mea avem aceeași părere. Suntem destul de – n-aș putea să spun dezamăgiți, că nu suntem noi în măsură să ne exprimăm dezamăgirea sau aprobarea –, dar suntem oarecum îngrijorați de faptul că, cu toate că acum sunt extrem de multe transformări în oameni, care se văd în business, în consum, în interiorul organizațiilor, dar mai ales în consum, parcă există un gen de blocaj.

Noi tot invităm pe toată lumea interesată sau care chiar conduce proiecte, să vină să-i cunoască pe oameni, să interacționeze cu ei, să-i asculte, să încerce să-i simtă cum îi simțim noi. Ne este foarte greu câteodată să traducem ce simțim noi în interacțiunea cu oamenii către cei care nu îi simt.

Deși trebuie să coborâm din turnul acela de fildeș, parcă din ce în ce mai departe suntem. Parcă lipsa asta, sau retragerea asta în bula noastră personală se manifestă inclusiv prin lipsa dorinței de a cunoaște oamenii de care ai cea mai mare nevoie. Oamenii și companiile care ar trebui să-și cunoască clienții parcă sunt din ce în ce mai retrași acolo, undeva, în bula lor. Nu neapărat că nu ar vrea să-i cunoască, dar au alte priorități și ei. Toată lumea are alte priorități. 

Andreea Roșca: E foarte interesant asta. Mi se pare că va fi nevoie de un efort mare de empatie și interes autentic pentru a găsi resurse ca să te intereseze lucruri, ca să ieși din această preocupare de sine. Trebuie să-ți pese și să te intereseze cu adevărat.

Adina Vlad: Există acest extraordinar paradox care ni se pare nouă valabil acum, în perioada aceasta a maturității, cum am tot vorbit, și anume o extraordinar de mare căutare de liniște, și de sine, și de armonie personală, ceea ce înseamnă o retragere cumva din viața comună. 

Andreea Roșca: Asta e valabil și la oamenii care conduc companiile, și la oamenii care fac produse. 

Adina Vlad: Da. Nu mai este vorba despre lumea bogată și lumea săracă, lumea care își permite produse și lumea care nu-și permite produse. Suntem toți în aceeași oală, s-o zicem direct. Toată lumea simte cam același lucru. Există această căutare de liniște și de prioritizare a vieții personale, în sensul liniștirii personale. Dar, în același timp, o permanentă întrebare și curiozitate sau dorință nestăpânită referitor la unde e entuziasmul de altădată. Și ce se întâmplă? Unde e adrenalina aia ? O să mai simt eu vreodată plăcerea aia pe care o simțeam să merg la un concert, să fac baie de mulțime sau să mă duc într-un club, să beau cu toată lumea, sau să ies la un restaurant și să stau cu prietenii, să consumăm nu știu câte mâncăruri și să bem și să vorbim toată noaptea. Unde e entuziasmul? Se va mai întoarce vreodată?

Andreea Roșca: Și probabil că acesta va fi pasul următor. 

Adina Vlad: Nu știm cum va fi pasul următor, pentru că ce am spus eu mai sus, în momentul acesta e considerat de către oameni a fi o pierdere de vreme și de bani. 

Andreea Roșca: Ok. 

Adina Vlad: Acum. „În momentul acesta, în care refacem tot, parcă mă doare sufletul să mă duc să arunc niște bani pe fereastră, în niște ieșiri care s-ar putea să mă epuizeze. Nu mai bine fac eu ceva valoros aici, la mine? Scriu ceva sau mă joc cu copiii. Sunt mai safe. Sunt într-o zonă în care nu consum nimic inutil, mănânc tot ce am prin frigider, fac eu o mâncare creativă și la sfârșitul zilei mă simt mai câștigat decât m-aș simți dacă aș consuma excesiv în altă parte”.

Andreea Roșca: Asta e foarte interesant. Pentru că „e safe”, înseamnă că nu-mi asum riscuri, și dacă nu-mi asum riscuri, genul acela de entuziasm e greu de găsit. 

Adina Vlad: Nu tragem acum niște conculzii decisive pentru că nu îmi dau seama exact. Suntem în căutare permanentă și în monitorizare permanentă. Nu știm cum va fi entuziasmul de mâine, dar important este să începem să-l construim de azi. 

Andreea Roșca: Îți mulțumesc foarte mult, Adina! Cred că am mai putea vorbi încă două ore și sper să facem constant discuții de genul acesta, despre cum ne schimbăm și încotro mergem. 

Adina Vlad: Și eu îți mulțumesc!

Resurse

Află mai multe despre Adina Vlad:

Pe LinkedIn, pe Facebook, din acest video despre ce înseamnă să fii researcher în România și în Unlock Research.

Detalii despre Unlock Market Research pe: LinkedIn și Facebook.

Află care au fost/sunt tendințele în stilul de viață al românilor în 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, așa cum au reieșit acestea din studiile realizate la nivel național de Hunters, diviza de trend-uri a agenției Unlock Market Research.

Hunters 2023

Sumarul Hunters 2023. 

 

avatar