Pasiunea, disciplina și încrederea ne-au adus aici. Laurențiu Bănescu, Alexandru Geamănu și Berea Zăganu

Dacă nu ai întâi pasiune care să ducă la bani, și te gândești întâi la bani și pe urmă «stai că regăsesc eu pasiunea după ce am făcut 1.000.000 de euro», cred că nu ai cum să reușești. Pentru că într-un fel vorbești despre produsul tău când îți place ce ai creat și îți pasă și altfel e când împrumuți de ici-colo niște lucruri pe care le-ai văzut la alții și încerci să le faci doar de dragul profitului, fără să îți pese cu adevărat de ceea ce faci.

Laurențiu și Alexandru se cunosc din liceu. În 2012, s-au reîntâlnit la o petrecere, amândoi proaspăt demisionați. Au visat atunci să renască tradiția uitată a berii artizanale din România. Cândva, fiecare județ avea propria bere și existau 100 de branduri artizanale.

Au produs prima halbă de Zăganu în octombrie 2013 și, timp de doi ani, n-au știut dacă vor reuși sau nu. Pariurile și sacrificiile din această perioadă, și din toată istoria de un deceniu, sunt puțin cunoscute.

Zăganu a făcut pionierat și este azi lider în această industrie mică, de doar 0,3% din toată piața de bere.

Am vorbit cu Alexandru și Laurențiu în aprilie 2023, într-o conversație live, la Teatrul Apollo111, despre momentul de căutare de sine care i-a adus împreună. Despre aventura primilor doi ani și a următorilor, despre parteneriatul dintre ei și fascinația de a face ceva ”real”, palpabil și cu sens. Despre valori și cum i-au ajutat în momentele de cumpănă și despre cum au creat o piață, om cu om și butoi cu butoi.

Despre tradiția și echipa care au făcut posibilă povestea, despre noroc, oameni providențiali și cum au gândit când au accceptat o investiție de la fondul Vertical 7.

Idei principale

Să apari în fiecare zi și să construiești pas cu pas, cu disciplină și pasiune. Reușita în antreprenoriat, dar nu numai, e o combinație între pasiune, deciziile pe care le iei zilnic și consecvență. Să faci lucrurile pe care ți le-ai propus, indiferent de obstacolele care vin invariabil. Pasiunea pentru ceea ce faci este cea care te trezește dimineața atunci când îți este greu.
Fă lucrurile corect și respectă planul. Când ai un plan – ți-ai setat un obiectiv și niște pași intermediari –, cu multă muncă și făcând lucrurile așa cum trebuie, șansele sunt foarte mari să reușești. Dacă faci o treabă bună, corectă, e de așteptat să vină și rezultatele.
Fii selectiv cu sfaturile. Ascultă doar de oamenii avizați, care au un punct de vedere valid. Cineva care-ți dă sfaturi de business, fără să fi făcut vreodată vreunul nu este cea mai de încredere sursă. Riști să fii influențat și să iei decizii bazate pe păreri care nu sunt conectate nici la industrie, nici la realitate.
Norocul e o combinație de curaj cu timing. Ca deschizător de drumuri într-o piață, munca de început e mai grea, dar ai și șanse mai mari să culegi rezultatele. S-ar putea spune că cei care au început primii au avut noroc. De fapt, au avut curajul de a se apuca primii. În același timp, timing-ul e un factor important în succes – să nimerești sau să știi să îți alegi momentul potrivit pentru a începe ceva nou.
Creștem împreună cu comunitatea din care facem parte. Acest lucru e evident în cazul industriei de bere artizanală. Toți producătorii care fac bere artizanală contribuie la consumul acesteia în detrimentul celei industriale, crescându-i astfel cota de piață. De aceea este important ca aceștia să colaboreze și să se susțină reciproc. Modelul este aplicabil și altor domenii similare.
Să cumpărăm de la producătorii locali. Astfel ajutăm la dezvoltarea microîntreprinderilor care ar trebui să fie coloana vertebrală a oricărei economii. Creșterea acestora determină o creștere în lanț din punct de vedere economic și social, din care toată societatea ar avea de câștigat.

Conversațiile live The Vast&The Curious sunt susținute de BCR. BCR e alături de antreprenori la fiecare pas de la idee la un business inteligent, pentru a obține finanțarea de care au nevoie. În ultimul an și jumătate, a consiliat, mentorat și finanțat 10.000 de companii, care creează 600.000 de locuri de muncă.

Partenerul nostru este de asemenea MedLife, cel mai mare sistem medical privat din România. O organizație construită cu pasiune și îndrăzneală de către un grup de antreprenori români care cred că împreună putem să facem România bine.

Evenimentele live vă sunt prezentate și de Autonom, o companie de familie, cu o experiență de peste 16 ani în furnizarea de soluții de mobilitate „ca la carte”. Autonom crede în impactul pozitiv pe care îl poate avea prin învățare continuă și implicarea directă în comunitate, prin susținerea educației și a antreprenorilor cu viziune.

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Alexandru Geamănu și Laurențiu Bănescu, bine ați venit! Aș vrea să povestiți cum a început totul și care e legătura cu filmul „The Shawshank redemption” („Închisoarea îngerilor”).

Alexandru Geamănu: Eram cu Laurențiu la o petrecere. Eu nu mai lucram de ceva vreme și, așa cum se întâmplă în România, să folosești nepotismele, m-am dus la el și i-am zis: „Măi, Laurențiu, ne știm de atâta vreme, știi că sunt baiat serios. Nu-mi găsești și mie ceva acolo la tine, unde lucrezi?” Mi-a zis: „Eu nu mai lucrez de două luni acolo”. Și atunci, poate datorită entuziasmului bahic pe care îl aveam, i-am zis: „Stai liniștit că mă gândesc eu la ceva, ne vedem mâine și o să am o idee”.

Seara m-am uitat la acest film, n-am să știu de ce. La un moment dat, în secvența cu ei bând bere pe acoperiș, pe fundal este vocea foarte plăcută a lui Morgan Freeman care zice ceva de genul: „Ne-am simțit oameni liberi”. Recunosc că acesta a fost unul dintre lucrurile pe care mi le doream de la început. Dacă vreau într-o zi să zic „Mâine nu vreau să mă duc la muncă”, să pot să fac asta. Mi-a reușit chestia asta cu Zăganu, doar că a durat vreo 7 ani de când am început, ca să-mi pot permite la un moment dat să zic că eu mâine nu mă duc la muncă ☺. Revenind, chestia asta cu berea care ne-a făcut să ne simțim oameni liberi mi s-a părut o chestie interesantă. A doua zi m-am dus la Laurențiu și i-am zis: „Haide să facem o fabrică de bere”.

Andreea Roșca: Și Laurențiu ce a spus? „Sigur că da. Cum să nu”. ☺

Alexandru Geamănu: „Tu ai timp, eu am timp, hai să ne apucăm. Ce ne poate împiedica să facem chestia asta?” Am căutat niște fabrici de bere. Am găsit una a cărei instalație de bere producea cam 40% din ce putem noi să vindem, doar că avea un preț de 200.000 euro. Asta era doar instalația. În plus, ar fi însemnat să găsim un teren, să facem o hală, să tragem utilități. Ne-am dat seama că în acel moment n-aveam acei bani și nici de unde să-i facem rost. Atunci ne-am zis: „Haide să găsim pe cineva care să ne facă berea”.

Și l-am găsit pe Nicu, un domn care din păcate nu mai este printre noi acum. Era finul meu, deși ar fi trebuit să aibă vreo 75 de ani. I-a plăcut lui de mine și de familia mea – sunt și ei în sală astăzi și le mulțumesc că mă susțin. Nicu a zis: „Știu eu pe cineva care are o fabrică de bere, nu vă duce s-o vedeți?” Zic „Hai!”. Aș vrea să menționez că nu știam nimic despre bere, în afară de cum se deschide o sticlă de bere și cum se bea. ☺

Andreea Roșca: Dar tu, Laurențiu, știai fiindcă tocmai veneai din industrie.

Laurențiu Bănescu: Eu știam despre partea de vânzări și marketing. Când a venit Alex să îmi spună „Hai să facem o fabrică de bere”, eu știam cât de greu va fi să pătrunzi pe piață cu un brand necunoscut, românesc. Aici cred că a fost cheia, că am stat să ne gândim foarte bine dacă facem businessul acesta și dacă ne apucăm, cum o facem? Ce ar trebui să se întâmple la nivel de brand, de produs?

Pe urmă, evident, a trebuit să ne găsim și fabrica. Am ajuns la Măneciu Ungureni, unde ne-a trimis finul lui Alex. Odată ajunși acolo, practic ne-am dat seama că era un moment în care trebuia să luăm o decizie: ori luăm fabrica și ne apucăm de treabă, ori cred că renunțam, sincer.

Andreea Roșca: Era o fabrică închisă din 2011, nu?

Laurențiu Bănescu: Da, era închisă cu doi înainte și era în conservare. Avantajul nostru a fost că am găsit acolo o echipă de oameni care operaseră în fabrica aceea. Din fericire, trei dintre ei sunt și acum cu noi, după 10 ani.

Andreea Roșca: Aia a fost o fabrică de bere artizanală care a funcționat din 1996 până în 2011 și care se închisese pentru că nu i-a ieșit. Nu sunteți superstițios niciunul, nu?

Laurențiu Bănescu: Se pare că nu. Bine, dacă este să o luăm așa, și în spațiul unde este barul pe care îl avem pe Calea Victoriei au fost vreo trei agenții bancare înainte, care s-au închis.

Alexandru Geamănu: Apropo de superstiții, până să ne apucăm de treabă am tot mers să adunăm diverse informații. Am fost la Galați, iar la întoarcere am primit o amendă radar – nu aveam vreo viteză extraordinară, dar am primit. Am fost până la Sibiu, nu mai știu pentru ce am primit amendă. Prima oară când am fost la fabrică, la ieșirea din Vălenii de Munte, m-a oprit poliția și mi-a dat amendă fiindcă era zăpadă și era acoperit numărul. Iată că uneori e bine să nu fi superstițios. Deși azi e marți. ☺

Andreea Roșca: Da, dar nu e 13.

Alexandru Geamănu: Da, dar nu zice nimeni „marți-13-trei ceasuri rele”. Zice: „marți-trei ceasuri rele”. Așa e vorba din bătrâni.

Andreea Roșca: N-au fost niciodată trei ceasuri rele marțea. Noi facem Vast and Curious Live din 2017, marțea. ☺

Alexandru Geamănu: Vezi, ce bine că n-ai luat în calcul superstiția?

Andreea Roșca: Nu m-am gândit vreodată. ☺ Așadar, ați luat această fabrică care era închisă de 2 ani. A costat vreo 250.000 de euro toată povestea. Povestește-mi un pic despre apartamentul pe care l-ai vândut, despre cum ați finanțat.

Alexandru Geamănu: Din banii pe care i-am obținut prin vânzarea unui apartament moștenit de la bunica mea, pe care am decis să-l vând, nu să-l dau la închiriere și să am un venit pasiv sănătos – 300 euro atunci, cine știe cât e acum ☺. Era într-o zonă bună, în Floreasca, trei camere.

Andreea Roșca: Ce au spus oamenii din jurul vostru când le-ați comunicat decizia asta?

Laurențiu Bănescu: A fost foarte interesant să văd o transformare a oamenilor din jur, a multora dintre ei, în experți în bere. Nu numai în bere, ci în bere artizanală. Ne dădeau foarte multe sfaturi despre ce să facem, cum să facem, ce să nu facem, ce preț să punem berii ș.a.m.d. Din nefericire, cred că asta e o trăsătură umană care vine din dorința de a-i ajuta pe ceilalți și de a nu-i expune la riscuri. Foarte mulți au încercat să ne descurajeze, să ne spună că n-o să funcționeze, că suntem nebuni, că e un risc foarte mare și că există aceste companii mari care o să ne ia clienții.

Andreea Roșca: În toată această istorie a voastră, presupun că au fost de multe ori oameni care v-au dat sfaturi, v-au spus cum funcționează lucrurile. Aveți vreo concluzie, un sfat sau o regulă a voastră, apropo de ce să ascultați și ce nu?

Laurențiu Bănescu: E o regulă de bun simț care e venită din învățarea the hard way, pe propria piele, și anume să asculți doar de oamenii care sunt avizați și care au un punct de vedere valid. (…) Nu poți să asculți de cineva să-ți dea sfaturi despre business, care n-a făcut în viața lui nici măcar un business.

Alexandru Geamănu: De exemplu, de un medic care e un medic foarte bun pe treaba lui și vine să-ți dea sfaturi de business.

Laurențiu Bănescu: Poți, dar riști să fii influențat și să iei niște decizii bazate pe niște păreri care nu sunt conectate nici la industrie, nici la realitate.

Andreea Roșca: Ce știați atunci? Ce vă dădea încredere că nu-i chiar o nebunie? Sau era, doar că voi credeați că e posibil?

Alexandru Geamănu: Am crezut că e posibil. Privind în urmă, nu știam absolut nimic. Nu știam nimic despre producția berii.

Andreea Roșca: Ce știați despre de ce o să vă iasă? Ce vă dădea încredere?

Alexandru Geamănu: Eu știam că sunt o persoană organizată, că cei 13 ani de lucrat într-o agenție m-au învățat măcar să încerc să mă organizez și să încerc să-i organizez și pe ceilalți. Și că atunci când ai un plan, și ți-ai setat un obiectiv, și ai niște pași intermediari, șansele sunt foarte mari să iasă. Cu foarte multă muncă.

Andreea Roșca: Vrei să adaugi ceva la asta, Laurențiu? Apropo de ipotezele pe care ați plecat?

Laurențiu Bănescu: Sunt multe lucruri. Cred că am avut o doză de curaj și de nebunie când ne-am apucat să facem asta. Avantajul meu a fost că știam oarecum piața și știam parte din lucrurile pe care urmează să le întâmpinăm. Ne-am înzestrat amândoi cu foarte multă răbdare și cu foarte multă disponibilitate de a primi răspunsuri negative, într-o primă fază, cel puțin.

La un moment dat, din modul în care lucram noi, care era să căutăm proactiv clienți, am ajuns în partea cealaltă, în care au început să ne caute pe noi clienții și am rămas fără capacitate. Am sărit de la o problemă la alta. Dar asta e o problemă bună pe care s-o ai – să ai o cerere mai mare decât oferta. Cred că ne-a ajutat foarte mult experiența fiecăruia și pur și simplu am crezut că făcând lucrurile corect o să iasă. Să nu uităm că noi am creat un produs, un brand, care ne-a plăcut nouă. Și mergem în continuare pe principiul ăsta, că producem beri care să ne placă nouă, în primul rând.

Andreea Roșca: Cum era aia: „Mâncarea noastră de câini e așa de bună că o mâncăm noi înșine”. ☺

Laurențiu Bănescu: Da, cam așa. ☺ Ne-am concentrat foarte tare pe chestia asta și am auzit de la un prieten foarte bun două expresii, una care mi-a schimbat complet mindset-ul, pentru că, într-adevăr, ne-am chinuit vreo doi-trei ani de zile. Acesta mi-a spus: „Tu faci o treabă foarte corectă și banii sunt consecința unui lucru bine făcut. Că se întâmplă acum, după un an, după doi sau după trei, ai grijă cum faci să se întâmple fără să faci rabat la partea asta de lucruri pe care le faci bine.” Asta a fost foarte important și cam asta a zis și Alex, cu alte cuvinte. Noi, știind că facem o treabă bună, ne așteptam să vină rezultatele. Probabil că au venit un pic mai târziu decât ne-am așteptat.

Dacă ne uităm acum la piață, față de cum era acum 10 ani, în primul rând nu exista expresia „bere artizanală”. Mai erau fabrici de bere artizanală, dar această denumire nu exista.

Andreea Roșca: Și cum îi spuneați?

Laurențiu Bănescu: Erau tot felul de variante De manufactură, de exemplu. Într-o seară, Carmen, care este și ea aici în sală, i-a spus „bere artizanală”. Și atunci am pus prima dată pe etichete denumirea de „bere artizanală”. Lumea se întreba atunci ce e cu berea asta. Acum deja există baruri dedicate de bere artizanală, magazine dedicate, site-uri dedicate, multe beri artizanale.

Alexandru Geamănu: Producători mari care fac beri artizanale abuziv.

Laurențiu Bănescu: Lucrurile sunt fundamental diferite acum. Atunci, fiind un vid în piață, ne așteptam ca noi să umplem golul acela făcând o treabă bună.

Andreea Roșca: Care a fost primul punct de la care lucrurile au început să funcționeze? Să ne întoarcem un pic la acea primă bere.

Alexandru Geamănu: A fost o bere foarte bună. Aveam emoții legate de ce va ieși. Și a fost o bere exact ca berea pe care o beam când eram copil la Târgu Jiu, la bunica mea. Aveam 12 ani. Orice părinte sau bunic responsabil îi dă și copilului să guste puțin. ☺ A fost exact amintirea aceea de bere proaspătă.

Îmi amintesc că pleca camionul de la fabrică, în spatele lui erau trei-patru mașini, camionul se oprea la magazin, lăsa două-trei navete, îi mai dădea și mașinii o navetă, iar pleca. Cum se întâmpla pe vremea lu Ceaușescu. Trebuia să te descurci să ai asemenea produse rare.

Andreea Roșca: Erau date „pe sub mână”.

Alexandru Geamănu: Exact. Era precum cloșca cu pui: camionul mergea, și în spate erau trei-patru mașini. Fiecare își lua câte o navetă, mai mergea puțin.

Andreea Roșca: Vorbești foarte frumos despre ce ai simțit când ai gustat prima bere. Aș vrea să vorbim un pic și despre asta.

Alexandru Geamănu: Acela a fost momentul în care am zis „Asta e o bere care mie, în primul rând, îmi place. Cred că este bună. Mă bucur foarte tare și abia aștept să o dăm și la alții.” Proba de rezistență a fost în weekend-ul de ziua lui Laurențiu.

Laurențiu Bănescu: A fost cea mai scumpă bere pe care am băut-o. Abia ce luasem instalația de bere.

Andreea Roșca: E ceva ce tu spui, care mie mi-a dat foarte mult de gândit. Eu sunt un om care lucrează cu capul, poate uneori mai mult decât e cazul. Citind ce ai spus, mi-au venit în minte toate momentele în care am făcut diverse chestii cu mâna – de exemplu, o pâine. Și spui așa: „Când am gustat acea primă bere, îmi amintesc că amândoi am simțit că am făcut ceva real. Era chiar acolo în fața noastră, toată viața am stat în fața unor computere, lucrând fără un țel. Pentru prima oară, munca noastră se materializa în ceva ce puteam gusta și de care ne puteam bucura”.

Alexandru Geamănu: Da, m-am emoționat. Ți-am zis că până la urmă ăsta a fost scopul întreprinderi în care ne-am lansat amândoi, acela de a face un lucru palpabil. Stăm tot timpul și facem exceluri, și powerpoint-uri, și word-uri. Nu că e un lucru rău, să nu mă înțelegi greșit. Excel-urile în continuare le folosesc.

Andreea Roșca: Nu. Cineva trebuie să le facă. Mă întreb dacă ideea asta că faci ceva real, că din mâna ta iese un lucru palpabil, care-i bun, pe care poți să-l guști, pe care oamenii pot să-l evalueze, aprecieze, că e ceva foarte real, cum spui tu, Alexandru, mă întreb dacă acesta a fost unul din elementele care v-a ținut motivația vie, care v-a dat energie.

Laurențiu Bănescu: Da, cu siguranță. Eu mi-am adus aminte acum, în timp ce vă ascultam, de un moment în care un prieten comun mi-a trimis o poză cu o bere pe care o bea într-un bar și era cumva mai entuziasmat decât noi doi. Mi-a dat seama, ca în Seinfeld, că „avem ceva aici”. Și sunt multe momente de genul acesta.

Alexandru Geamănu: M-a sunat cineva și mi-a zis: „Am fost invitați la niște prieteni, sâmbătă seară, la masă, și ghici ce bere ne-au dat? Zăganu, frate!” Asta întâmplându-se după vreo câteva luni după ce am început. Era foarte interesant. Gazda neștiind că el e prieten cu mine, care am Zăganu. Că pe vremea aceea nu eram așa cunoscuți să apărem la emisiune. ☺

[00:29:03]
Andreea Roșca: Ați menționat prima etapă, primii doi ani, aceia pentru care v-ați pregătit, deși nu știu dacă v-ați pregătit chiar pentru toate lucrurile prin care ați trecut. Vreau să vorbim un pic despre felul în care arată realitatea unui start-up în zilele lui de început. Despre care fondatorii în general nu prea povestesc – în zilele în care vor să o lase baltă, în care pare că nimic nu funcționează și nimic nu va funcționa vreodată, în care trebuie să ia decizii grele. Realitatea aceasta e mai puțin glamouroasă și mai puțin văzută. Dar mi se pare că de fapt din asta e făcută, nu din deciziile mari, ci din acest „să apari în fiecare zi”, să faci treaba care este de făcut și, până la urmă, să construiești ceva pas cu pas, cu disciplină. Noi credem că-s decizii mari cele care au marcat, care au construit. Dar experiența mea este că nu sunt aproape niciodată decizii mari pe care să poți pune degetul.

Laurențiu Bănescu: E o combinație între niște decizii pe care le iei la un moment dat, inclusiv niște lucruri care țin de mindset-ul tău, niște piedici pe care le primești și te ambiționezi să faci mai mult sau mai repede. Iar al doilea element e consecvența, adică să faci lucrurile acelea pe care ți le-ai propus, indiferent de obstacolele care vin invariabil. Că sunt foarte multe. Putem vorbi doar despre asta probabil o oră, dar nu cred că acesta e subiectul.

Andreea Roșca: Practic ați livrat voi berea un an și jumătate, nu?

Laurențiu Bănescu: Mai mult Alex.

Alexandru Geamănu: Eu sunt cu mușchii, el e cu mintea.

Laurențiu Bănescu: Alex a făcut 95% din munca asta, nu eu. Când ești director sau manager într-o companie multinațională, nu te apuci să livrezi butoaie de bere cu liza. Dar s-a întâmplat și asta la un moment dat.

Alexandru Geamănu: Eu aici, la Apolo 111, am mai fost de cinci ori. O dată, am fost la un eveniment organizat de o prietenă și de patru ori am fost să livrez bere. N-a mers liftul o dată, nu e plăcut deloc ☺.

Laurențiu Bănescu: Am văzut un filmuleț pe Instagram, apropo de chestia asta, cu un tip care se duce la marginea unei mlaștini, își scoate papucii și face niște pași mărunți în mlaștină. Textul spunea ceva de genul: „un fost tip din multinațională face primii pași în antreprenoriat”. După care cade și în loc să iasă pe partea cealaltă, se întoarce. A fost foarte amuzant, pentru că e relevant. Din păcate, mă uit ce se întâmplă cu anumite business-uri, și am fost și noi într-un impas de genul acesta, în care a trebuit să luăm o decizie: dacă rămânem amândoi în business, dacă ne întoarcem la obiceiurile mai vechi.

Andreea Roșca: Când a fost momentul? Care era contextul, ce se întâmpla?

Laurențiu Bănescu: Cred că după vreun an și jumătate. Contextul era de finanțare a creșterii. Orice creștere galopantă trebuie finanțată cu bani, pentru că altfel riști să rămâi fără disponibilități. Mai ales la noi, ciclul de la materia primă la încasarea banilor e destul de lung, durează undeva la 75-90 de zile. Și astea 90 de zile trebuie să le finanțezi. Aveam niște variante: să aducem bani de acasă, eu să îmi iau un job sau să apelăm la finanțări externe.

Andreea Roșca: Te-ai dus la interviuri, erai pe punctul să semnezi un contract de șef de vânzări. Un job foarte bun.

Laurențiu Bănescu: Da, era foarte bun dacă mi-l doream, dar nu mi-l doream chiar așa de mult. Nu mi-l MAI doream. Dar am oscilat câteva luni, am fost între decizii. Cred că până la urmă am luat decizia bună, pentru că odată ce am intrat în jocul ăsta, am spus: „ori reușim cu business-ul ăsta, ori la un moment dat decidem că nu”. Dar, practic, a doua variantă nu exista. Și ne-am gândit la variante alternative. A fost o decizie pe care am discutat-o și am luat-o împreună, hotărând să ne dedicăm total, tot focusul nostru să fie pe business-l ăsta, să-l facem să funcționeze.

Andreea Roșca: Deci acela a fost momentul vostru de cumpănă. Care erau alternativele.

Laurențiu Bănescu: Alternativele erau să îl las pe Alex să facă toată munca.

Andreea Roșca: Alex, care era dispus să mai vândă o casă la momentul ăla, nu?

Alexandru Geamănu: Da, aproape. Acum să nu se înțeleagă că am foarte multe case. Am avut, nu le mai am ☺.

Laurențiu Bănescu: Una dintre ele cred că a fost ipotecată de vreo trei ori și e în continuare. O garsonieră centrală.

Andreea Roșca: Deci care erau alternativele? Să rămână Alex. Iar tu?

Laurențiu Bănescu: Să rămână Alex și eu să îmi iau un job și să aduc niște bani în firmă. Dar asta ar fi diminuat foarte mult efortul pe care îl depuneam amândoi. Sau să mergem la bănci sau la alte surse de finanțare.

Andreea Roșca: Cum ați rezolvat?

Laurențiu Bănescu: Am mers și ne-am finanțat prin bancă, cu niște costuri foarte mari, cu garanții, cu tot felul de lucruri.

Alexandru Geamănu: Asta era în avantajul meu pentru că eu, fiind implicat mai mult în execuție și în operațional, nu voiam să am acces la conturi, la tot ce se întâmplă. Pentru mine lucrurile au fost mai boeme și mai roz. A trecut mai ușor pe lângă aceste situații mai delicate. Laurențiu le-a luat în piept, el doar s-a sfătuit cu mine ce să facem. Și a zis: „Îmi iau un loc de muncă, unde o să stau până la 6-7-8, cât e nevoie și de la ora 8 o să mă apuc să merg prin baruri unde tu ai vorbi și ai lăsat sticle de bere”. Noi așa am început.

Andreea Roșca: Le lăsai și uitai pe unde le-ai dus.

Alexandru Geamănu: Din păcate, da.

Andreea Roșca: Poate d-aia a preluat Laurențiu povestea? ☺

Alexandru Geamănu: Sau le lăsam și îl chemam pe unul Marcel, să zicem. A doua zi sunam: „Bună ziua! Vreau și eu să vorbesc cu Marcel. „Nu e, domne’, niciun Marcel aici”. Eu neștiind că în baruri se lucrează două zile cu două zile și probabil era varianta în care a doua zi era altă tură sau poate era unul nou. Acum având și noi un bar…

Andreea Roșca: Cred că asta e important. Când te apuci de ceva și nu știi industria aia foarte bine, e important să ai spațiul în care să faci genul acesta de greșeli care sunt inevitabile.

Laurențiu Bănescu: Sunt inevitabile și noi ni le-am asumat. Practic, noi am fost într-o căutare activă de clienți pentru că asta era cheia: să punem berea în baruri.

Andreea Roșca: Ați avut vreo surpriză cu prietenii? Ce s-a întâmplat când ați început să mergeți să bateți piața? V-au primit cu brațele deschise?

Laurențiu Bănescu: Am avut câțiva prieteni care ne-au așteptat toată vara. De exemplu, prima factură am făcut-o unui prieten care își deschisese barul.

Alexandru Geamănu: În iunie i-am dus dozatorul de bere, totul de la noi, doar că avea butoi de la altcineva. La începutul fiecărei luni ne suna: „Ați luat autorizația de antrepozit ca să putem vinde alcool?” „Nu”. Următoarea lună tot așa. La un moment dat, l-am sunat noi, pe 30 septembrie: „Costele, vezi că venim mâine, pe 1 octombrie 2013, și avem prima factură”.

Laurențiu Bănescu: Unii dintre cunoscuți au fost deschiși. Unii dintre cunoscuți ne-au închis elegant ușa nas spunând că au un deal cu o companie mare care nu le permite să vândă altă bere.

Andreea Roșca: N-ați știut asta?

Laurențiu Bănescu: Eu știam foarte bine asta, că cel puțin 90% din piață funcționează așa, pe exclusivitate și doar pe gamă. Cu toate astea, există variantele în care omul să decidă, ownerul de bar să spună: „Lucrez 90% cu ăsta, dar vreau să dau consumatorilor și posibilitatea să aleagă o altă bere pe care o poate găsi oriunde”. Cum ar fi berea noastră, de exemplu.

Și atunci, noi ne-am bazat pe oamenii aceia. Cu ei am crescut, ei au fost clienții. Ne-au susținut, unii dintre ei fiindu-ne prieteni. Cu alții ne-a mai împrietenit pe parcurs. Cu unii lucrăm de 10 ani efectiv. Sunt câțiva, și chiar dacă ne comandă cantități mici, noi le spunem oamenilor care distribuie berea din echipa noastră: „Ăștia sunt clienții noștri de nouă-zece ani. O să le livrăm oricând, pentru că ei au fost de la început alături de noi. Cu ei am crescut”.

Alexandru Geamănu: Chiar și duminica. Chiar și în noaptea de Anul Nou. Înainte să mă duc la petrecerea la care eram și eu invitat, am oprit în drum și i-am lăsat un tub de dioxid, că nu mai avea, și o cutie sau un butoi.

Andreea Roșca: Asta e foarte frumos. Până la urmă ați construit împreună cu ei toată zona asta de bere hipsterească, mă iertați. ☺ Zic așa pentru că voi ați spus că așa erați văzuți și că de fapt acesta a fost și avantajul. A fost ceea ce a creat o comunitate în jur.

Laurențiu Bănescu: E povestea oului și găinii. Ownerii de baruri de hipsteri erau mult mai deschiși să ne asculte povestea și să ne bea berea, și să o dea oamenilor tocmai ca să dea consumatorilor ceva diferit. Practic acelora le-am vândut primii. Ei au fost primii clienți ai noștri, iar lumea a zis: „Berea asta se găsește în localurile de hipsteri, e bere de hipsteri”. Adevărul e cumva la mijloc. Noi am vrut să mergem cu berea în mult mai multe locuri, dar pentru că piața era „închisă” din anumite puncte de vedere… Aici a fost nevoie de consecvența aceea și să nu ne pierdem încrederea și entuziasmul că putem ajunge unde ne dorim.

Andreea Roșca: Acesta e momentul în care ați hotărât sau acesta e momentul în care v-ați dat seama că trebuie să faceți și pentru retail?

Laurențiu Bănescu: Practic noi am construit brandul în HoReCa, l-am pus întâi în baruri unde oamenii au băut berea noastră prima dată. Apoi oamenii ne întrebau de unde pot cumpăra pentru acasă. Erau două-trei magazine. Ulterior, retail-ul, în mod surprinzător, a venit către noi: „Am văzut că aveți o bere artizanală”. Brandul era deja cunoscut. Trecuseră vreo 2 ani și jumătate chiar. A fost o consecință a faptului că e brandul e cunoscut. E foarte important ca oamenii să și-l poată lua și acasă. Atunci am intrat și-n retail.

Andreea Roșca: N-ați fost foarte pregătiți pentru asta.

Laurențiu Bănescu: Ne-am reorientat din mers, ca să zic așa. Am mai angajat oameni, am lucrat ture de noapte spre nemulțumirea oamenilor. Una peste alta, trebuia să livrăm comenzile. Dar, într-un final, capacitatea noastră de producție tot limitată era. La un moment dat am fost nevoiți să tăiem anumite comenzi de la anumiți clienți, mai ales pe perioada verii, când e un vârf de sezon, atunci e dificil. Berea e un produs foarte sezonier. Ai niște low-uri – octombrie-februarie – și niște vârfuri – mai-septembrie.

Evident, lucrurile astea le-am învățat din mers. În producția de bere sunt trei faze. Ne blocam la prima fază, o rezolvam. Ne blocam la a doua. O rezolvam pe a doua, ne blocam la a treia. Așa am ținut-o cam toți ani ăștia. În fiecare an am venit cu investiții ca să eficientizăm toate procesele acestea.

Andreea Roșca: Parteneriatul dintre voi…

Alexandru Geamănu: Te întrerup doar o secundă. Laurențiu este asociatul meu, nu partenerul meu. ☺ Deci, asocierea dintre noi, te rog. E gluma mea favorită și e pregătită, nu mi-a venit spontan. ☺

Andreea Roșca: Bine. Asocierea dintre voi. ☺ Care a fost momentul dificil din relația voastră? Apoi spuneți-mi dacă aveți reguli în asocierea dintre voi.

Alexandru Geamănu: O să-l las pe Laurențiu să zică că eu de obicei dau din casă și se supără pe mine. ☺

Laurențiu Bănescu: Au fost mai multe momente.

Andreea Roșca: A fost momentul în care n-ați fost de acord, când ați primit acea propunere să faceți o bere marcă proprie.

Laurențiu Bănescu: A fost unul dintre ele. N-aș zice că a fost cel mai dificil. Ne-ar fi ajutat niște vânzări ca să facem o marcă proprie pentru altcineva, pentru o berărie mare, dar am luat o decizia să creștem brandul nostru.

Andreea Roșca: A fost o situație în care Alex credea că trebuie s-o faceți și tu credeai că nu trebuie s-o faceți.

Alexandru Geamănu: Da, dar omul a venit cu niște argumente solide. N-ai cum în fața rațiunii.

Andreea Roșca: Aveți niște reguli pentru situațiile în care nu sunteți de acord?

Laurențiu Bănescu: Eu am o regulă pe care încerc să o aplic. Regula de a învăța din greșelile altora înainte să le facem noi. Odată ne-am certat, nici nu mai știu despre ce, și i-am zis să ne vedem a doua zi, că eram nervoși amândoi. Și tocmai se certaseră doi asociați de la o altă fabrică de bere. Am venit și i-am spus ceva de genul: „Hai să rezolvăm chestia asta, ca să nu fim proști ca ăștia și să închidem fabrica din cauza unei prostii de genul acesta”. A fost exact atât de simplu. Asta îți schimbă cumva starea, lași deoparte ego-ul și încrâncenarea de a avea dreptate.

Alexandru Geamănu: Cred că suntem destul de maturi ca să ne dăm seama că, de exemplu, dacă portocaliu ăla ar trebui să fie mai portocaliu cum vrea Laurențiu sau mai puțin portocaliu, cum vreau eu, cred că putem găsi o soluție, nu neapărat de compromis, ci să zicem: „Da, cred că e mai bună varianta ta. Hai să mergem mai departe, să nu ne blocăm, că până la urmă acesta e scopul.

Andreea Roșca: Marc Carpenter. Cred că fiecare dintre noi, dacă se uită în urmă, are câțiva oameni cumva providențiali în viață. Nu știu care au fost pentru voi. Poate că a fost Anda de la A1 care e unul dintre oamenii care au fost alături de voi. Probabil că au mai fost și alții în istoria, și personală, dar și a Zăganu. Tu, Laurențiu, vorbești de Marc și spui că întâlnirea cu el ți-a pus lucrurile în altă perspectivă.

Laurențiu Bănescu: Da.

Andreea Roșca: Cine e Marc?

Laurențiu Bănescu: Trebuie să menționăm că primul om providențial este directoarea noastră de producție de la fabrică, care e cu noi din 2013 și este omul fără de care n-am fi făcut nimic din lucrurile astea.

Andreea Roșca: A lucrat într-o fabrică de armament.

Laurențiu Bănescu: Da, făcea trasoare și praf de pușcă. Practic făcea o chimie adevărată acolo, foarte periculoasă.

Andreea Roșca: Este primul mestru berar femeie din România? Ileana Drăghici, nu?

Laurențiu Bănescu: Da. Nu cred că e prima. În general cred că maeștri berari sunt femei în România pentru că bărbații, sau cel puțin cei pe care îi știu eu, nu s-ar duce să facă facultatea de chimie alimentară. Și fără cunoștințele de proces și fără specializarea dânsei n-am fi reușit să punem în practică nimic din planul ăsta.

Andreea Roșca: Este berarul primei fabrici – Genesis, care a funcționat din 1996 până în 2011, unde este acum Zăganu.

Laurențiu Bănescu: Da. Este cu noi din martie 2013, de când am cumpărat fabrica. Am angajat-o pe dânsa și încă câțiva oameni. Trei dintre oamenii noștri au făcut 10 ani în firmă și am avut o întâlnire cu ei la începutul anului.

Andreea Roșca: Cum e? Pare foarte simpatică, dar eu nu aș vrea să am de-a face cu ea.

Alexandru Geamănu: E o femeie foarte puternică.

Laurențiu Bănescu: Cred că pot s-o citez pe mama dânsei care a zis că „e un drac de femeie”. ☺

Alexandru Geamănu: Da. Și este încăpățânată într-un sens bun al cuvântului, ceea ce ne-a ajutat să facem lucrurile ca lumea.

Andreea Roșca: Zice despre rețetele noi: „Băieții îmi spun că vor o bere nouă – voi sunteți băieții – și eu îi întreb ce fel de bere vor, și gustăm, și ne certăm până când ajungem la o concluzie care să ne placă tuturor. Niciodată nu facem vreun produs cu care să nu fim de acord. Și când suntem de acord, am scris rețeta și o facem cu sfințenie.”

Laurențiu Bănescu: Da, exact asta se întâmplă.

Andreea Roșca: Oameni providențiali… Spune-mi de Marc.

Laurențiu Bănescu: În 2015, în vară…

Andreea Roșca: 2015 era momentul când mama ta încă te întreba dacă te-ai mai dus la interviul pentru job.

Laurențiu Bănescu: Săraca de ea nu m-a întrebat chiar până atunci. Cred că s-a oprit pe la jumătatea lui 2014, când și-a dat seama că nu mai are nicio șansă să mă convertească înapoi la sistem.

Într-o seară, primim un mesaj pe adresa noastră de office: „Sunt Marc, un berar din San Francisco, vreau să vin să vă vizitez fabrica”. Ok, zic. El călătorea cu soția, făcea turul României. N-a mai ajuns la fabrică. S-au dus în Deltă, s-au dus în Vama Veche, apoi au venit în București și am mers să beau o bere cu el. A apărut un om de 72 de ani, zvelt, cu o soție de 65 de ani. Am discutat cu el, nu știam cine e, ce face. Ulterior am aflat că era master brewer de 42 de ani, la o fabrică mare, Anchor, din San Francisco.

În timpul discuției, când eu îi povesteam ce greutăți avem, el mi-a spus următoarele cuvinte: „Laurențiu să nu îți pierzi niciodată încrederea în ceea ce faci, pentru că aceleași lucruri le-am făcut și noi acum 30-40 de ani, am trecut exact prin aceleași probleme și prin aceleași lucruri, și uită-te acum la mine că lucrurile s-au așezat foarte bine pentru mine și totul e bine”. El are copii de vârsta mea.

Mi-a dat adresa lui de mail și îi trimiteam tot felul de întrebări tehnice: „Cum faceți aia?, Cum faceți cealaltă?” Într-o zi a zis: „Ia-l pe Alex și veniți aici în America. Tu o să vii cu mine la fabrică să-ți arăt niște lucruri. Lui Alex i-am aranjat să facă un curs”. Ne-am dus acolo și am stat vreo săptămână.

Alexandru Geamănu: 10 zile.

Laurențiu Bănescu: Omul acesta, am aflat pe urmă, este o somitate. Când am ajuns acolo, lăsând la o parte faptul că își schimbase rotula de o săptămână și a mers cu mine în baston la vreo patru-cinci fabrici de bere, toată lumea îl cunoștea. M-a prezentat ca fiind prietenul lui din România, care are o fabrică de bere și vrea să învețe. Am văzut niște fabrici care sunt paradisul oricărui beer geek din lumea asta probabil, pe care nu le-ar fi văzut nimeni.

Ce am învățat de la el este că un om, care a recunoscut, probabil, o versiune mai tânără a lui în businessul acesta, a avut disponibilitatea să dea un ajutor pur și simplu. Eu nu i-am cerut nimic, decât să-mi dea niște răspunsuri pe mail. Dar comunitatea de acolo e construită în așa fel încât se ajută foarte mult. Toți berarii ăștia mici se ajută între ei, discută între ei, colaborează și fac tot felul de lucruri împreună. Omul acesta ne-a ajutat pe amândoi necondiționat. A mai venit de două ori în România, o dată cu soția, o dată singur.

Alexandru Geamănu: A venit la noi la fabrică, a văzut schimbările, că am mai cumpărat și noi una-alta, s-a bucurat.

Laurențiu Bănescu: A lucrat cot la cot cu Alex, a făcut tot felul de lucruri prin fabrică. Mi-am dat seama că suntem parte dintr-o comunitate în care trebuie să ne ajutăm unii pe ceilalți, că suntem mult prea mici în contextul pieței de bere normală, industrială. E foarte interesant când cineva te ajută necondiționat, fără să aibă nicio pretenție de la tine și fără să îi ceri practic, și îți dă tot suportul doar pentru că a trecut și el prin greutățile alea și știe exact ce presupune toată munca asta de la început până să ajungi să ai niște rezultate vizibile.

Alexandru Geamănu: Doar că fabrica Anchor nu era o microberărie cum avem noi, cred că făceau vreo 300.000 de hl.

Laurențiu Bănescu: Da, dar la origine a fost.

Alexandru Geamănu: O fabrică pe care am vizitat-o făcea 1.000.000 de hl. Lagunitas se numea. La noi, dacă le-am zice că facem 1.000.000hl/an, ne-ar zice că nu mai suntem artizanali la cantitatea asta. E o chestiune și de percepție.

Andreea Roșca: Dar nu în cantitate constă artizanatul. În ce constă?

Laurențiu Bănescu: În proces, în corectitudinea procesului, a ingredientelor, a rețetelor, a procesului natural de fermentare. Într-adevăr, există tot felul de opinii cum că dacă depășești un anume barem de hectolitri, deja nu mai ești artizanal. Dar noi știm foarte bine că facem aceeași bere în același loc cu aceiași oameni. Indiferent că vindem o cincime din cât vindem sau de cinci ori mai mult, berea respectă foarte clar același proces. Și atunci, pentru noi e foarte simplu.

Andreea Roșca: Apropo de proces și de a respecta anumite lucruri, dacă vă uitați în urmă, la 2013, când ați început, voi v-ați pus atunci pe hârtie niște principii despre ce o să fie și ce n-o să fie. Vă amintiți ce ați scris?

Laurențiu Bănescu: Am scris că o să facem o bere corectă respectând foarte clar un proces și n-o să facem rabat la el. O să fim transparenți cu ce facem față de oamenii care ne cumpără și față de toată lumea. O să rămânem români independenți și n-o să ne transformăm în altceva. N-am vrut să facem compromisuri de genul ingredientelor mai slabe, tot felul de shortcut-uri de proces sau de comunicare, tot felul de promisiuni false, de promoții de genul „cumpără-trei beri și-ți dau un desfăcător și-o șapcă” ș.a.m.d. Am încercat să ne concentrăm pe a face un lucru corect, cap-coadă, de la materie primă la produs și la tot ce înseamnă brandul ăsta la nivel de comunicare.

Andreea Roșca: În ce măsură a contat că le-ați stabilit la început?

Laurențiu Bănescu: Foarte mult, pentru că a fost un soi de fir roșu al nostru. De exemplu, Alex are o poveste în care a fost sunat de un furnizor care oferea un shortcut pentru procesul de fermentare.

Alexandru Geamănu: Mi-a spus: „Sunt de la firma X, avem enzime derivate și tot felul de lucruri – extras de malț, tot ce vă poate ajuta în procesul de producție”. I-am zis: „Vă mulțumesc, nu suntem interesați”. „Păi cum nu sunteți interesați? Ce puneți în bere?” „Malț, apă, drojde și hamei.” „Și cum faceți bani?”

Laurențiu Bănescu: Era de-a dreptul indignat. „Cum te aștepți, domn’e, să faci bani în felul ăsta?” Cam asta era mentalitatea. Opusul a ceea ce ne dorim noi.

Andreea Roșca: Dacă v-aș întreba de ce le iese oamenilor cărora le iese în industria asta, ce-ați spune? Sunt foarte multe încercări de berării și de producție, dar nu sunt mulți care reușesc. Care sunt trei lucruri esențiale ca să-ți iasă?

Alexandru Geamănu: Păi unul e munca.

Andreea Roșca: Cred că toată lumea muncește. Ce înțelegi prin muncă?

Alexandru Geamănu: Păi știu că toată lumea muncește, dar d-aia mai apar și celelalte ingrediente. Eu cred că e și o parte de noroc. Aici, la noroc, aș include timing-ul. Cred că atunci când noi ne-am lansat pe piață am avut norocul ca oamenii să-și dorească ceva nou. Lumea începuse să ajungă prin străinătate de ceva vreme în ceea ce se cheamă city break-uri, și când te duci într-un city break, în afara faptului că vizitezi obiectivele turistice principale, încerci să mănânci și să bei ceva local. A contat foarte mult că au mers la Roma sau la Paris și au mâncat un croissant, de exemplu. Astfel că atunci când au ieșit în România au zis să încerce și ceva românesc. Timing-ul cred că ne-a ajutat foarte mult. Pentru că prin anii 2003-2004 erau 120 de fabrici de bere în România, inclusiv marii producători, dar și fabrici mai micuțe care făceau branduri locale.

Andreea Roșca: A fost un întreg program de finanțare și sprijin la sfârșitul anilor ‘90, exact pentru asta. Ce s-a întâmplat de fapt?

Laurențiu Bănescu: Practic era o luptă inegală.

Alexandru Geamănu: Da, de prin anii ‘97-‘98 a început să fie o luptă inegală.

Laurențiu Bănescu: Între producătorii independenți care făceau o bere cu termen scurt de valabilitate și producătorii mari care veneau cu tot felul de instrumente de marketing – seturi de mobilier, umbrele, reclame luminoase, chestii care prin anii ‘90 erau foarte atractive. Eu am lucrat la Coca-Cola, un brand foarte mare, și prin anii ‘90 oamenii cumpărau frigiderele cu 100 dolari. Dorința era atât de mare de a avea lucruri branduite, într-o societate gri care n-avea branduri, n-avea nimic până în ‘90, încât practic asta s-a întâmplat. Fabricile mici de bere nu au avut instrumentele astea – cum, de altfel, nici noi nu le avem. S-au pierdut și au fost fie înconjurate de companii mai mari, cu resurse mai mari, fie cumpărate.

Andreea Roșca: A fost acest moment de prin 2003-4-5, când a început declinul, și apoi a venit momentul 2013-14-15, când oamenii au redescoperit gustul. Au crescut veniturile, România era deja era în Uniunea Europeană, oamenii au început să călătorească. Și al treilea?

Laurențiu Bănescu: Cineva, mi-a spus că am avut noroc că am fost primii, deși n-am fost. Stau și mă gândesc care de fapt a fost norocul, de fapt a fost curajul de a ne apuca noi primii, aici, să facem chestia asta și de a ne asuma munca asta de pionierat. Într-adevăr, când ești într-o piață în care ești deschizător de drumuri, probabil că munca de început e mai grea, dar și culegi pe urmă, în câțiva ani, rezultatele. Cred că, de fapt, norocul acesta e o combinație de curaj cu timing.

Andreea Roșca: E o combinație de curaj cu timing, în care curajul ar putea controla timing-ul, nu?

Laurențiu Bănescu: O să citez un alt producător de bere care ne e prieten – noi suntem prieteni cu foarte mulți producători de bere – și acesta ne-a spus: „Dacă voi nu vă făceați fabrică de bere, eu nu mi-aș fi făcut niciodată că n-aveam curaj.”

Andreea Roșca: Asta fac pionierii în general, o cărare.

Laurențiu Bănescu: Practic, prin activitatea noastră pionerat, cred că foarte mulți oameni au prins curaj să facă și ei. Au venit din urmă și, de fapt, așa crește comunitatea. Toți oamenii care fac bere artizanală contribuie la consumul de bere artizanală în detrimentul celei industriale. Așa vom reuși să ajungem și noi, la un moment dat, la 10% cât e piața din America. Nu știu dacă în 30 de ani va fi așa sau nu, dar noi sperăm să ajungem la 1% și pe urmă să tot creștem. Pentru că, într-adevăr, ce facem noi e diferit față de piața normală și de cum cunoaște lumea produsul acesta. Este foarte important să încerci și să experimentezi direct diverse lucuri. Cum ai făcut și tu când ai venit la noi la bar.

Andreea Roșca: Da, în păhărele mici, cu multe explicații. Cum vă uitați la această dilemă între business și pasiune? Pe ideea: ori ești pasionat de ce faci ori vrei să faci bani?

Alexandru Geamănu: Poți să le faci pe amândouă.

Andreea Roșca: Asta vă întreb.

Alexandru Geamănu: Eu le văd pe amândouă.

Andreea Roșca: Dar e posibil? Ideea e că nu-i posibil.

Alexandru Geamănu: De ce să nu fie posibil?

Andreea Roșca: Te întreb.

Alexandru Geamănu: Eu cred că sunt destul de pasionat și în continuare am bucuria aia în care seara mă duc și îmi deschid o sticlă de bere, o torn frumos în pahar, face spumă exact cât trebuie… E foarte plăcut.

Andreea Roșca: Dar e nevoie de amândouă?

Laurențiu Bănescu: Eu cred că în mod autentic nu poți să faci ceva fără pasiune. Probabil că există business-uri în care poți să faci bani dacă nu ești pasionat de lucru ăla, (…) dar cred că există un sistem – putem să-l numim piață, societate, univers – care tinde să elimine aceste situații. Dacă nu ai întâi pasiune care să ducă la bani și te gândești întâi la bani și pe urmă «stai că regăsesc eu pasiunea după ce am făcut 1.000.000 de euro», cred că nu ai cum să reușești. Pentru că într-un fel vorbești despre produsul tău când îți place ce ai creat și îți pasă, (..) și altfel e când împrumuți de ici-colo niște lucruri pe care le-ai văzut la alții și încerci să le faci doar de dragul profitul, fără să îți pese cu adevărat de ce faci.

Andreea Roșca: Eu cred că povestea asta cu pasiunea e foarte pragmatică. În sensul în care în momentele în care chiar ți-e greu – și o să-ți fie, că n-are cum să nu nu-ți fie –, asta este cea care te trezește dimineața ca să te mai străduiești o zi, faptul că îți place. Apropo de ceea ce spuneai tu, la ce folosește pasiunea, apropo de a vorbi despre ceea ce faci, mi-aduc aminte de cineva care spunea că entuziasmul face cât 25 de puncte de IQ. Ceea ce cred că e adevărat.

Alexandru Geamănu: Marc Carpanter ne-a zis o chestie foarte mișto, care mi-a plăcut foarte mult, am și făcut poster cu ea. Ne vedea așa abătuți, Laurențiu tot îi dădea mailuri, și când i-a răspuns a încheiat mailul așa: „Remember you work in the best business in the world and have to feel sorry for the non-drinkers.”

Andreea Roșca: Ce tare! Ăsta e genul de lucruri pe care cineva care a fost acolo și care vrea să-ți iasă, ți le spune. Chiar dacă evident că sunt un pic exagerate, dar ăsta-i genul de de lucru pe care cineva care te susține ți l-ar spune.

Alexandru Geamănu: Da. Mi-a rămas în minte.

Andreea Roșca: Anul trecut a fost investiția de la Vertical Seven. Care-i următoarea etapă din viața voastră?

Alexandru Geamănu: Să creștem. Cum spunea Laurențiu, sunt trei etape. Acum încercăm să le aducem pe toate la un nivel, astfel încât să mai avem probleme abia peste șase-șapte ani. Adică să creștem capacitatea de producție, de îmbuteliere și de depozitare a berii, de fermentare.

Andreea Roșca: Asta în termeni de business. În termeni de aspirație a voastră?

Laurențiu Bănescu: Aspirația noastră este să ducem brandul acesta în cât mai multe locuri, practic el să fie și-n orașe în care nu există acum. Sunt orașe în care nu există bere artizanală și în care, apropo de non-drinkers, oamenii sunt obligați să bea doar berea industrială care li se servește. Și e parte din misiunea noastră – asta este la misiunea la care ne-am înhămat, practic – să ducem berea asta, să dezvoltăm piața de bere artizanală prin munca noastră și a comunității, a celorlalți microberari. Rolul nostru este să găsim cât mai mulți clienți, în cât mai multe orașe și să punem berea Zăganu pe cât mai multe meniuri și rafturi de magazine. Acesta e rolul nostru.

Și vedem potențialul. Dacă până acum, timp de nouă-zece ani, am mers cu niște resurse care ne-au dus de aici până aici, acum e nevoie probabil de un salt. Aici intervine parteneriatul acesta. Am găsit acolo niște oameni cu care vorbim aceeași limbă și care înțeleg foarte clar care-i misiunea noastră și unde trebuie să ajungă brandul ăsta. Așa i-am luat on board. Altfel nu ne-am fi băgat într-un parteneriat cu altcineva, cu cineva care să vrea să tragă într-o cu totul altă direcție.

Alexandru Geamănu: E cineva din tribul nostru.

Laurențiu Bănescu: Asta e foarte important, pentru că noi vrem să menținem drumul acesta pe care am pornit și să-l accelerăm. Practic asta se întâmplă acum, să facem câțiva pași mai repede decât i-am fi făcut, probabil, singuri.

Andreea Roșca: E ceva ce ați vrea să adăugați? Un mesaj la care ați vrea să reflectăm sau care vi se pare important pentru toată lumea?

Alexandru Geamănu: Drink local și dați berii o șansă! Și încercați să aveți mult mai multă încredere în voi. Mulți oameni pe care îi cunosc se minimizează și nu-și văd potențialul. Cred că cu toții avem un potențial mult mai mare pe care am putea să-l valorificăm.

Laurențiu Bănescu: Eu am un mesaj care mi-a venit în timpul pandemiei. Noi vindeam foarte mult în baruri și restaurante, în HoReCa. Cum s-a închis sectorul ăsta, am fost puși în situația de a ne confrunta cu niște probleme. Am observat o comunitate care s-a mobilizat să cumpere de la businessurile mici și am fost foarte plăcut surprins în perioada aceea să vedem cum oamenii s-au mobilizat și au susținut afacerile locale.

E parte din ce vrem noi să facem, dar vrem să inspirăm evident și pe alții să facă același lucru, să ne susținem unii pe alții, businessurile mici. Eu am exemplul Italiei, în care fiecare sat are producătorul lui de ulei, vin, brânză, carne ș.a.m.d. Iar în orașele mari toată lumea cumpără de la magazinul de la parter. Cred că dacă am dezvolta microîntreprinderile care ar trebui să fie coloana vertebrală a economiei, ar crește toate și toată societatea ar avea de câștigat. E un mesaj de a încuraja pe toată lumea să ia de la producătorii mici, români. Și, evident, să dea mesajul mai departe.

Andreea Roșca: Vă mulțumesc foarte mult pentru pentru seara asta. A fost o bucurie și o plăcere să vă avem invitați!

Acest text a fost transcris folosind soluția furnizată de Vatis Tech.

Resurse

Află mai multe informații despre

Alexandru Geamănu:
De pe pagina sa de Facebook.

Laurențiu Bănescu:

De pe paginile sale de LinkedIn, Facebook.

Din acest reportaj realizat de Digi24.

Bere Zăganu – LinkedIn, Instagram

Investiția Vertical Seven Group

Cărți recomandate de Alexandru Geamănu și Laurențiu Bănescu:

De veghe în lanul de secară – J.D. Salinger