Dragoș Roșca era încă student când s-a apucat de prima afacere, la începutul anilor ’90. Traseul lui în antreprenoriat n-a urmat însă un drum previzibil. După patru ani pe cont propriu, Roșca s-a angajat pe un post de junior la una dintre cele mai mari companii de consultanță, Roland Berger. A lucrat în toată lumea sute de proiecte de dezvoltare de afaceri, restructurare și privatizare, pentru multinaționale și instituții guvernamentale. Zece ani mai târziu, în 2004, s-a reîntors către antreprenoriat, atunci când a realizat nu doar că îl “mâncau mâinile” să construiască ceva pe cont propriu, dar și că își dorește mai multă libertate și independență. Până în 2014, Dragoș Roșca, alături de alți trei parteneri, a construit, cumpărat, vândut, închis sau crescut companii din domenii diverse, de la patiserie, la management de flote, recrutare, pescuit sau optică.

Dintre toate lecțiile pe care le-a învățat, două sunt cu deosebire importante: oricine și oricând poate deveni antreprenor. Ceea ce contează cel mai mult este capacitatea de a recunoaște eșecul și de a suporta riscul.

Decizia de a renunța la poziția de angajat pentru o afacere proprie pare să fie o piatră grea de încercare pentru mulți oameni. Mai ales când ai o slujbă bine plătită, sigură și cu riscuri minime. Ce te-a determinat să faci pasul?

Dragoș Roșca: Am plecat din Roland Berger în 2004, motivat de mai multe lucruri. Unul dintre ele era ca simțeam nevoia să mă întorc către o afacere pe care să o clădesc eu, care să poarte amprenta mea. Am avut propria mea experiență de business în perioada studenției, în 1991 – eram în anul doi [de facultate] când am făcut firma, împreună cu alți doi parteneri. Am câștigat foarte mulți bani într-un an de zile și apoi i-am pierdut pe toți în următoarea jumătate de an. Atunci, într-un moment de introspecție, am zis că mă întorc la facultate să învăț, pentru că se pare că nu e treaba cu business-ul atât de simplă pe cât pare.

M-am întors la școală, m-am angajat la Roland Berger în ’94. După 10 ani de consultanță în care cunoscusem destui antreprenori de succes, m-am gândit că aș putea să revin în lumea asta. Mă simțeam mult mai pregătit și mental, și din punct de vedere al cunosțintelor, și am zis “gata, pot s-o fac”.

A doua motivație a fost legată de nevoia de independență de decizie, de program. Muncesc la fel de mult ca înainte, dar muncesc pentru că vreau eu, nu pentru că vor alții, ceea ce este foarte important. Pot, adică, să încep ziua la 11 sau la 8 dimineața, pot să termin la 6 sau la 12 noaptea, lucrând la un calculator de acasă sau în weekend.

Vreau să plec mâine [undeva] cu copilul meu, pot să plec și nu întreb pe nimeni „am voie, nu am voie?„. Aceasta este o chestiune fabuloasă, mi se pare cea mai importantă, libertatea. Nu mai voiam jobul acela de consultant plecat trei săptămâni pe lună, prin avioane. Tot timpul aveai câte un motiv să nu fii acasă. Voiam să fiu pe lânga fiica mea, să o văd măcar seara, când se culca. O oră, o jumătate de oră, cât o fi, să o vad.

Vorbești despre timp și independență și n-ai spus încă nimic despre latura financiară a deciziei.

Dragoș Roșca: Nu vorbesc pentru că, în general, antreprenoriatul este mai greu decât poziția de angajat, mai ales când începi fără resurse. În primii ani, cel puțin, te poți aștepta să trăiești foarte greu. Restricțiile financiare sunt mai mari și, chiar și când faci profit imediat, tendința este să nu-ți iei tu salariul ci mai degrabă să reinvestești în firmă. Ideea este cum să faci afacerea să crească mai repede. Durează până când începe să genereze venituri confortabile.

Te-ai întors la o afacere proprie după zece ani de multinațională. Spui că “te mâncau mâinile”. Crezi că tu te-ai născut cu anumite aptitudini pentru antreprenoriat? Crezi că există un profil anume al antreprenorului?

Dragoș Roșca: La un moment dat m-au rugat niște studenți să le vorbesc despre ce înseamnă antreprenorul. M-am întrebat ce le-aș putea spune și mi-am dat seama că nu poți să-i dai o definiție. Istoria arată că te poți apuca și la 16 ani, și la 35 de ani, după ce ai o experiență de muncă într-un domeniu, dar te poți apuca liniștit și la 60 de ani.

Am fost șocat o dată, când lucram încă la [Roland] Berger… M-am întâlnit cu un grup de israelieni care reprezentau un concern foarte mare, Grupul Electra. Proprietarul avea 87 de ani și i-am întrebat: “mai muncește?”. Mi-au răspuns: “desigur, pentru că are multă energie și pentru că abia s-a apucat”.

Afacerea a luat naștere când omul acesta avea șaizeci și ceva de ani. A ieșit la pensie din armata israeliană, deci experiența lui de busines era zero. Atunci i-a murit tatăl și i-a lasat pe cap un atelier cu 20 de oameni în care făcea transformatoare electrice.

În 20 de ani, a construit un concern global de 2-3 miliarde de dolari cifră de afaceri la momentul respectiv. Nu te-ai fi așteptat. Idei, capacitatea de motivare, decizii, multe erau în omul acesta, stăteau acolo la pândă și așteptau să explodeze. Rămâi uimit când vezi așa ceva.

Ceea ce vreau să spun este că profilul antreprenorului este atât de divers, încât nu poți să-i pui ștampilă, nu poți să spui că dacă n-ai marcat etapele 1, 2 si 3, nu poți să fii antreprenor.

Îți asumi riscul de a părăsi terenul confortabil și a sări în necunoscut. Este aceasta o trasatură comună, totuși?

Dragoș Roșca: Important este să dorești să-ți asumi riscul. Antreprenoriatul înseamnă risc, aceasta este o chestie comună. Dacă vrei un risc mai mare, atunci te duci spre speculație, dacă vrei un risc mai mic, atunci cauți să controlezi în general prin cunoștințe, know how în domeniul respectiv, prin relații și parteneri. Dar oricum ai face, în antreprenoriat îți asumi un risc. Nu poți dacă nu ai toleranță la risc și capacitatea de a persevera și a digera eșecuri. Dacă ai căzut la prima bătaie de vânt, nu poți fi antreprenor. Toți am trecut prin așa ceva. Fie că eșecul s-a numit o companie care a dat faliment, o investiție eșuată, o achiziție care s-a dovedit nefericită sau un brand care n-a ieșit. Deci trebuie să-ți asumi încercări și eșecuri.

Cum se împacă, totuși, perseverența cu recunoașterea unui eșec? Am întâlnit destul de mulți oameni care perseverează în ciuda nereușitelor pe ceea ce pare a fi un drum înfundat. 

Dragoș Roșca: Nu ai cum să definești eșecul decât cu o măsură financiară. Să spui că a fost un produs superb dar nimeni nu l-a dorit, sau o companie senzațională care a dat faliment în glorie, acela nu-i succes. Desigur, sunt multe motive pentru un insucces: putem să dăm vina pe criză, pe concurență, pe management, dar până la urmă trebuie sa realizezi că ceva nu e în regulă și să-ți asumi eșecul.

Decizia înțeleaptă e ca la un moment dat să oprești pierderea și să schimbi macazul. Câteodată m-am implicat prea mult emoțional și a fost o greșeală. Trebuie să ai reguli, să poți să spui “stop”. Am bușit-o exact acolo unde nu am respectat regulile.

Există vreo afacere în care ești implicat și de care ești 100% desprins emoțional?

Dragoș Roșca: Nu, pentru că atunci ești pur și simplu un investitor pasiv, un investitor de portofoliu. Dar când am stat și am făcut conceptul și am desenat brandul, când am recrutat oamenii și le-am povestit care-i viziunea și am încercat să-i conving și pe ei de viziunea mea, devine imposibil să nu am implicare emoțională.

E importantă pasiunea, dar trebuie să încerci să-ți păstrezi și obiectivitatea. Trebuie să înveți să recunoști o criză și să o ataci frontal, nu să o lași să se coacă. Sunt mulți cei care trăiesc cu fel de fel de speranțe: “Da, știu că am o problemă, dar poate o să-și revină piața”. Mult mai bine este să o tai cât problema e mică.

Apropos de emoție, adevărul până la urmă e că este și multă suferință atunci când ai ratat. Mă doare sufletul… Au fost momente când am acceptat foarte greu eșecul. Dar se vindecă în timp, cu alte succese pe alte domenii și merg mai departe pe drumul acela.

De-a lungul anilor, ai și închis afaceri, precum Miniblu, de exemplu. Ce te-au învățat aceste eșecuri?

Dragoș Roșca: Să nu legi afacerile între ele, să nu dai garanții de la un business la alt business. E una dintre metehnele băncilor, care încearcă pe cât posibil să te lege cu treizeci de lanțuri, dacă pot. O chestie importantă este cum să separi între managementul vieții personale și cel al companiei. Bineînțeles că băncile vor să pui garanții personale, că vor să pui apartamentul, dar nu-i normal. Normal este să spui “investesc, asta este suma pe care sunt dispus să o risc”. Dacă o pierzi, asta este viața, mi-am asumat-o, dar nu trag după mine și familia, și copiii, să plecăm cu gențile în stradă pentru că ne execută banca apartamentul.

În acel moment, nu mai ai nicio libertate de acțiune, devii un sclav disperat care se gândește numai la cum să facă să scape de bancă.

Există și lecții personale, dincolo de lecțiile de business, în lucrurile care n-au mers?

Dragoș Roșca: Te fac să fii mai conștient de valoarea ta, dincolo de faptul că deții o afacere. De ceea ce ai putea face singur, indiferent de situație. Mă gândesc că, dacă mâine cad toate companiile, tot sunt în stare să câștig niște bani – mă apuc de taximetrie, dau consultanță, cumpăr și vând în piață. E încrederea că poți să pleci din nou de la zero. Ajută foarte mult.

Dacă ai insecurități personale de genul „toată viața mea depinde de firma asta, tot universul meu e acolo, toți banii mei sunt acolo”, ai o problemă. Din fericire, nu sunt toți banii mei în niciuna dintre firme, nu e competența mea toată într-o singură afacere. E mult mai greu să-ți revii dacă ai muncit o viață întreagă pentru o afacere care s-a prăbușit și cunosc cazuri din acestea. Sunt [antreprenori] prinși în blocaj și, deși au o gramadă de abilități, nu se pot mobiliza să meargă mai departe. Tot speră că lucrurile se vor îmbunătăți, că vor reuși să întoarcă situația, dar șansa aceasta este din ce în ce mai îndepărtată.

Chestia cu succesul e că, dacă nu ești conștient că banii vin și pleacă și oportunitățile pe care le ai azi ar putea dispărea mâine, începi să ai o problemă gravă.

Faptul că eșecul și greșeala sunt blamate în România nu ajută, probabil. Te face acest lucru să fii foarte singur în situații din acestea?

Dragoș Roșca: Cred că trebuie să învățăm să vorbim despre afacerile noastre cu cei din jur. Împărtășești victorii, dar adesea înveți și din eșecuri, pentru că fiecare are foarte multe experiențe proprii prin care tu, poate, nu ai trecut. Avem foarte puține astfel de conversații între noi.

Când ajungi la un nivel de top, ești brusc foarte singur. Tu trebuie să iei toate deciziile, toată lumea așteaptă să arăți calea. Și, de multe ori, nu știi. N-ai timp să te apuci să citești cărți. Ce faci? Cauți idei și soluții pe Google? De aceea e important să rămâni conectat, să discuți cu alți antreprenori, cu competitori, cu oameni care îți pot deveni o rețea de mentori sau board informal.

Care este experiența ta apropos de partneriate? Am întâlnit opinii foarte diverse ale antreprenorilor legat de acest subiect. 

Dragoș Roșca: Business-urile în care am avut succes sunt cele în care am avut un partener, oameni care au riscat alături de mine. Pentru că, în momentul în care riscă, omul acela se gândește la business și sâmbătă și duminica.

E bine să ai un partener – mai ales în start-up – nu manager angajat. Ai management angajat, ai foarte puține șanse să găsești un om la fel de motivat și conectat la business ca tine. Începutul e foarte greu. Dacă motivația lui e doar salariul și nu dividendul sau creșterea valorii firmei, dintr-o dată ești într-un conflict de interese, cel puțin temporar.

În România, apropos de asta, nu avem cultura parteneriatului. Nu știm să stabilim foarte clar regulile. Noi încă mergem pe strângere de mână, contează că “am fost colegi de armată”. Da, ne-am înțeles bine, dar hai să scriem pe hârtie ce facem în business.

Parteneriatul funcționează când ai reguli foarte clar stabilite, vis-a-vis de decizii, despre cum se împarte profitul, sau ce se întamplă dacă moare unul dintre parteneri, dacă unul vrea să iasă din firmă.

În viitor, cred că va fi vorba din ce în ce mai mult de parteneriate și nu despre succese individuale, pentru că lucrurile devin foarte complexe. Nu mai poți să le știi pe toate. Înainte era suficient că erai în județul tău, făceai fabrica ta de lapte. Acum te gândești nu doar la lapte, dar și la marketing și te întrebi “oricât de bun aș fi eu la lapte, nu ar fi bine să fac un parteneriat cu cineva care se pricepe la marketing?”. Cel care vine pe marketing spune “nu ai bani să plătești acum geniul meu, dă-mi o parte din companie”.

Nu crezi, așadar, în transferul puterii dinspre antreprenor către nivelul doi din organizație? Mulți spun că nevoia excesivă de control e meteahna principală a antreprenorului român. 

Dragoș Roșca: În multe cazuri, antreprenorul deleagă către management prea devreme, când business-urile nu sunt suficient de consolidate și, nici managerii suficient de maturi. La rândul meu, am greșit când am delegat prea mult la management. Cred acum că delegarea trebuie să fie un proces de durată, care să implice pregătire, o succesiune de etape foarte bine stabilită.

Ai spune că, în final, echipa din jurul antreprenorului este o măsură a succesului?

Dragoș Roșca: Este. Calitatea antreprenorului e reflectată de echipă. Oamenii pe care i-ai ridicat după tine arată și ce ai putut tu să faci, de fapt. Când devii antreprenor, îți asumi rolul de a conduce destinele unor oameni și responsabilitatea de a duce o echipă înainte, de a o motiva, de a o conduce spre o idee. Părerea mea este că asta definește antreprenorul.

Deci ce le-ai spus, până la urmă, studenților?

Dragoș Roșca: Discursul meu despre antreprenoriat este că în momentul în care iei decizia acesta trebuie să știi că drumul e lung și foarte greu. Îți trebuie răbdare și rezultatul vine în timp, după mulți ani. Începi să fii bun în ceea ce faci după 5, poate 10 ani.

Ca antreprenor trebuie să fii pregătit să treci peste o mie și unul de obstacole, e ca în poveștile acelea cu Făt Frumos – îți mai aruncă unul [în cale] o pădure, încă o apă, încă o prăpastie. Ești supus permanent unor încercări și trebuie să te simți confortabil cu acest gen de stres. Dacă stresul acesta te distruge, mai bine te duci într-un loc unde ești angajat. Antreprenoriatul înseamnă provocări zi de zi. Nu ai cum altfel, ori că sunt taxele, ori că ți-a plecat cel mai bun director, e criză în nu știu ce țară, ți-a luat foc depozitul, toate sunt provocări și trebuie să găsești soluții și să mergi mai departe. Asta este o primă chestie.

A doua chestie: le-am spus [studenților] să nu plece de la ideea că dacă n-au devenit antreprenori până la 25 de ani destinul lor s-a terminat. Nu. În realitate, oportunitatea poate să apară de multe ori și s-ar putea să nu știi de unde. Gândește-te, analizează. Nu pleca de la principiul “am 50 de ani și e prea târziu.”

 Dragoș Roșca este implicat, ca acționar majoritar sau minoritar, în companii precum Fleet Management Services – cea mai mare companie de leasing operațional și management de flote din Romania, BIA – firmă de outsourcing și servicii în domeniul managemenului resurselor umane, Optiblu – cel mai mare lanț local de magazine de optică, Patiline – unul dintre liderii pieței de produse congelate pentru brutărie, patiserie și cofetărie, More Outsourcing – companie din domeniul serviciilor corporate și management financiar și Delta Asset Invest – companie de consultanță de investiții. 

Este membru în Consiliul Director al Fundației Romanian Business Leaders și membru în Asociația Română pentru Bună Administrare.