Sorin Drugan. Singur în jurul lumii. Viața se măsoară în experiențe, nu în ani

Un lucru aș vrea să știe toată lumea: când ai trăit evenimente, înseamnă că ți-ai trăit viața. Viața nu se măsoară în ani calendaristici, ci în evenimente trăite. Altfel, trec anii, ajungi la final, faci o retrospectivă și nu-ți mai amintești nimic din urmă.

Sorin Drugan. Singur în jurul lumii. Viața se măsoară în experiențe, nu în ani

Sorin Drugan este singurul român care face înconjurul lumii solitar, într-o barcă cu pânze. Este un vis pe care-l împlinește astfel. Dar și o aventură prin care Sorin spune tuturor că poți face o performanță remarcabilă, chiar cu foarte puține resurse.  L-am cunoscut pe Sorin cu mult timp în urmă, când i-am fost elev la SetSail, școala de navigație fondată împreună cu copiii lui, Corina și Ovidiu.

Ce te învață un voiaj solitar pe mare despre viață, incertitudine, decizii, risc și despre tine însuți? 

Am urmărit călătoria lui Sorin Drugan în circumterra – înconjurul pământului – singur, într-o barcă cu pânze fabricată în anii ’70, așa cum ai urmări un film de aventură. Întrebarea ”ce este dincolo de linia orizontului” i-a apărut în minte devreme și l-a mânat în fel de fel de aventuri pe mare în ultimele două decenii. Sorin e autorul câtorva performanțe unice, precum aceea de a fi primul și singurul care a traversat Marea Neagră solitar într-o barcă cu pânze. Sau performanța celui mai lung voiaj solitar între cele două maluri ale Oceanului Atlantic. 

Alături de Corina și Ovidiu, copii lui, Sorin este fondatorul școlii de navigație SetSail. Au instruit și condus pe mare aproape 2000 de oameni, iar unii dintre ei au devenit ei înșiși navigatori.  

Călătoria lui în jurul lumii durează, deja, de doi ani și a acoperit 15.000 de mile, de la marina din Limanu, până în Papua. Ultimul segment, din Papua înapoi acasă, urmează – voiajul i-a fost întrerupt de întâlnirea cu pirații din mările sudului. 

Sorin are 65 de ani și își conduce viața după ideea că totul se măsoară nu în ani, ci în experiențe. ”Să nu amâni lucrurile pe care vrei să le faci” sfătuiește pe toată lumea. Condițiile nu vor fi niciodată perfecte, dar trebuie să înveți să acționezi când ele sunt suficiente.   

Am vorbit cu el despre ce l-a împins în această călătorie, despre a nu amâna visele, despre ce te învață 71 de zile singur pe mare, despre a învăța să ”dansezi” cu necunoscutul și riscul și multe altele. 

Idei principale din conversație (discuția integrală poate fi ascultată în varianta audio, cu linkul de mai sus)

Să nu părăsești niciodată barca

Când merg cu elevii în sesiunea de practică ea începe la ora 6 seara și se termină a doua zi dimineața. Practic, foarte mulți se tem de întuneric și, când prima ta experiență cu un velier pe mare este noaptea, devii imun la alte lucruri de care te-ai putea speria. 

Las elevii singuri, în ture de cart de câte două ore, și cobor în cabină. Cum s-ar spune, îi ”arunc în apă”. Am destulă experiență să simt barca, să știu dacă direcția este bună sau nu, dacă velele sunt reglate bine. Dacă nu intervin, înseamnă că nu era nevoie. Evident, apar situații diverse: mai flutură velele pentru că barca nu e pe direcție, apare ceață, fulgeră în față, sunt valuri. Le spun ”mergi în continuare”. Dacă ar fi singuri, probabil că s-ar întoarce. Cei care trec cu mine prin situații deosebite, devin navigatori. 

Există această idee că ”barca duce mai mult decât mintea omului”. Indiferent cât de frică ți-ar fi, cât de complicată e situația, să nu părăsești barca. Pentru că, în panică, ar putea să ți se pară că ești mai în siguranță dacă încerci să scapi, dar adevărul este că, în majoritatea cazurilor, barca e șansa ta cea mai bună. 

Asta învățăm elevii: că atunci când apare o situație periculoasă, nu părăsești barca. E o lecție aplicabilă și în business, și în viață: faci tot ceea ce este de făcut ca să ajungi cu bine într-un port și vezi de acolo. 

Dacă mă gândesc ce înseamnă această experiență de a-i lăsa pe oameni să se descurce singuri, știind că sunt în siguranță, aș spune că e vorba despre delegare. Delegarea e unul dintre secretele reușitei. Nu arăți tu cât ești de bun, ci îi lași pe oameni să ia deciziile necesare pentru a ajunge undeva și a reuși, prin ceea ce fac ei. 

 

Ce m-a împins să plec în jurul lumii

Fiecare om are niște vise: să vadă lumea, să ajungă pe Lună, să cunoască ce e dincolo de universul cunoscut. Visele merg oriunde și e greu să-ți imaginezi cum ai putea face asta. 

Când am ajuns prima oară la Marea Neagră și am văzut cât e de întinsă, am zis că vreau să văd ce este după linia orizontului. 

De acolo am început eu să visez și prima mea expediție solitară a fost în Marea Neagră, de la Constanța la Batumi. Am văzut ce este dincolo de linia orizontului când am văzut iar pământ. ”Bun, mi-am spus, asta e Marea Neagră”. Dar mai sunt și altele, mai sunt oceane. Acolo oare ce poți vedea dincolo de linia orizontului? Am rămas cu acest vis constant: să văd ce e dincolo de linia orizontului. 

Oamenii care vin la noi la școală vin aici din pasiune. Îi văd curioși, îi văd că pun întrebări, că au dorințe și vise. M-a mobilizat și ideea de a le da un exemplu, de a-i încuraja și a demonstra că o astfel de xpediție e posibilă și cu mijloace mai sumare. 

Barca mea e o barcă mică, dar faptul că văd ceva nou în fiecare zi mă face fericit. 

 

Să nu-ți amâni visele

Mulți avem fel de fel de vise și, de cele mai multe ori le amânăm pentru că avem ceva mai important de făcut. Nu avem încă destule resurse, nu sunt toate condițiile îndeplinite și toate lucrurile aliniate. 

Ideea e așa: eu, ca fire, nu sunt materialist. Îmi place să am lucruri pe care să le folosesc, nu să mă uit la ele într-o vitrină. Mi-am creat un mod de viață astfel încât să fac lucrurile care îmi plac. 

Ca o paranteză. N-avem mare tradiție de a ieși e mare, deși ne aflăm la mare. Totuși, din ceea ce știu, pe vremea lui Ștefan cel Mare exista un pânzar moldovenesc ce mergea până în Grecia, în Pireu. Exportam grâne către Poartă sau către Grecia. Nava a fost reconstruită acum vreo 15 ani, la Galați. Orice vocație am fi avut noi pentru navigație, a fost tăiată acum mult timp, în comunism, pentru că părea ocupație de burghezi. Deci oamenii reîncep să își dorească să iasă pe mare. 

Ideea de a îndeplini un vis, așa cum o văd eu, e cam asta: trebuie să tragi o linie din când în când, pentru că prea multe amânări strică. În timp, intervin lucruri naturale, ca vârsta sau sănătatea. E greu să îți îndeplinești visul când nu te mai poți mișca. Eu aș spune să faci pas cu pas, niște lucruri mai mici. 

Și aș spune ”nu vă lăsați duși de valul activității și al acumulării”. Întâlnesc oameni cu foarte mulți bani care îmi spun că n-au timp pentru a face ce-și doresc. Cum adică n-ai timp? Fă-ți timp. Altcineva nu-ți face timp. Sunt oameni care mă privesc cu invidie: nu-s bogat, n-am proprietăți, dar îmi trăiesc visul. Viața e una singură, asta e clar. 

 

71 de zile singur, pe mare

Când stai atât de mult timp cu tine, când nu vezi niciun om și niciun peisaj în afară de apă, ai timp de introspecție. Cum ai început, ce ai făcut în viață. Te gândești la viitor, la familie. Evaluezi totul prin altă lentilă. 

Apoi îți vin idei și te gândești la fel de fel de lucruri imposibile. Cum ar fi să facem orașe plutitoare? Le-am putea duce mereu oriunde unde clima e bună, ar avea tot ceea ce este necesar. Deci îți vin idei. 

Problema importantă e când vei ajunge undeva – pentru că nu vezi nimic decât apă. Timpul se măsoară complet diferit, nu există ore sau zile, există ”am ajuns la jumătate, am trecut de jumătate”. Nu mă uit la ceas, pentru că nu am nevoie. Vâd când răsare soarele, când apune, văd stelele. Eu sunt fericit pe mare și mă simt foarte bine. Omul nu are, în mod natural, nevoia de a merge în cluburi. 

Dar pregătirea morală e esențială. E problema singurătății. La un moment dat, poți claca dacă ești singur, doar cu liniștea și priveliștea mării. Deci trebuie să fii pregătit să nu renunți. Să fii pregătit să nu oprești și să nu abandonezi. Ține cont de faptul că ruliul e la 8 secunde, deci barca se mișcă 100 de grade o dată la 8 secunde, în toate direcțiile. Ești ca într-o coajă de nucă. 

Poți ușor să clachezi, să spui ”gata, de ce să mă chinuiesc?”. Am avut probleme tehnice, am avut zile întregi de derivă. Dar merg mai departe, nu abandonez. Mă motivează dorința de a merge mai departe, de a face asta. 

 

Frică. Și cea mai mare furtună din viața mea. 

În Atlantic, am trecut prin furtună cu vânt de 40 de noduri și valuri de 4 metri. Cea mai puternică din viața mea. Nu pot spune că nu am frică. Ce am învățat eu este că adrenalina provocată de frică e benefică, pentru că te focusează și înlătură, cumva, frica. Ideea e să nu intri în panică. 

În situații precum o furtună, nu e ca și cum ar fi ceva controlabil. Natura face ce face și tu te pliezi pe ea, pe val, pe direcția vântului. Trebuie să te pregătești pentru a face față – și asta e și în business – îți pregătești barca, te pregătești pe tine. Dar nu poți controla totul. 

Oamenii care nu știu ce e frica sunt foarte rari și fac lucruri periculoase și uneori fără discernământ. Dar frica ne face conservatori, uneori. Mulți, apropos de viața reală, se pregătesc pentru orice și nu mai fac nimic. 

Am colegi care tot construiesc la barcă și nu pleacă niciodată de la mal. Că nu e perfectă încă. Nimic nu e perfect, nici viața, nici barca. Uneori, te oprești obligat din pregătiri: nu mai timp, nu mai ai resurse. Și pleci cu barca așa cum e. Sigur că lucrurile vitale trebuie pregătite. Dar faci o negociere între ceea ce este ideal și ceea ce ai și mergi cu mijloacele pe care le ai. 

Planul inițial, în 2005, era să plec în circumterra într-o călătorie fără oprire, cu o altă barcă. Nu cu Ajax, care a fost fabricată în 1977. Sigur că visul e bogat și elaborat. Dar realitatea te constrânge la un anumit lucru. La un moment dat, mi-am dat seama că e un balon visul acesta, care se tot umflă și, la un moment dat, se sparge și nu am făcut nimic. Mi-a spus atunci ”hai să reușesc o chestie mai mică – cu o barcă pe care pot eu să o cumpăr și să o aranjez și să-mi urmez visul”. 

Nu am niciun regret că am plecat cu Ajax. Am văzut mult mai multe lucruri decât aș fi putut vedea dacă navigam fără oprire cu o bracă mare. 

Dar, și e mereu un dar, și urmăresc acest dar, următoarea etapă este o cursă în jurul lumii în întrecere cu alte bărci. E vorba de Golden Globe Race, care reiterează expediția făcută de sir Knox care, în 1969, a făcut pentru prima oară înconjurul lumii fără oprire cu o barcă cu pânze. 

Următoarea expediție pe care vreau să o fac este această cursă, în care mijloacele de navigație sunt clasice. Sextant, compas și atât. Fără electronică. Acum 2 ani, la ultima ediție, au plecat 14 inși și au terminat 5. Nu e atât de simplu prin Mările Sudului, unde valurile ajung la 20 de metri, nu la 4 metri, iar vântul depășește 50 de noduri. 

Ce știu eu e că frica e constructivă și te protejează. Panica e distructivă, nu știi cum reacționezi și nu te poți controla. Ideea este să gestionezi frica înainte să se transforme în panică. Am văzut, cu elevii pe care îi duc la practică, cum oamenii intră în panică. Răul de mare, de exemplu, are mai multe forme care se pot agrava. În stare gravă, omul ajunge într-o stare fizică și psihică în care își spune ”orice ar fi, dar să se termine”. Terminatul înseamnă inclusiv să te arunci din barcă. 

Frica creează adrenalină și o stare în care ești alert. Panica e lipsă de control. Dacă intri în panică, trebuie să lași controlul. Te retragi. Rogi pe altcineva să preia cârma. Lucrurile nu se întâmplă dintr-o dată. Încet, încet, vezi că nu mai poți controla barca. Uneori reușești, apoi iar nu reușești. De aceea ai echipaje pe barcă. Automat, cedezi celuilalt. Nu trebuie să fie o rușine. Găsești oameni care se ambiționează, indiferent ce s-ar întâmpla, și nu renunța. Din ambiție. 

Trebuie să-ți știi limitele. Nu te ambiționezi să mergi mai departe, indiferent ce s-ar întâmpla. Mai ales când ești cu echipaj, ești responsabil pentru tot echipajul și principala ta sarcină este să nu-l pui în pericol. 

 

Când traversezi o furtună și dansezi cu incontrolabilul

Am trecut în Atlantic prin 36 de ore de furtună și o săptămână cu valuri incontrolabile. Nu aveam de gând să trec prin Tenerife și Gran Canaria, dar așa m-a dus vântul. M-a dus printre cele două insule, unde e un culoar de vânt accelerat care a ajuns la 40 de noduri. Puteam să mă opresc, dar n-am oprit. Adevărat, nu știam intensitatea. Te gândești mereu că furtuna e mai mică decât e. 

Imediat ce am trecut, ideea era să-mi revin după furtună, ca să pot lua decizia corecta. Chiar dacă direcția pe care mergeam nu era bună, aveam nevoie de răgaz ca să analizez. 

Cu furtunile e ca în viață – îți trebuie experiență. Era cea mai puternică, dar nu era prima. Pe Marea Neagră, cu mult timp înainte, am trecut printr-o furtună și am stat treaz prea mult. Nu mi-am dat seama cât sunt de obosit. Eram atât de obosit, încât în loc să duc barca pe un drum care să mă păzească de mal, am dus barca spre mal, crezând că sunt în larg. Am eșuat pe nisip. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă oboseala și cum nu am conștientizat că trebuie să respect indicațiile aparaturii. Am crezut că eu sunt mai lucid decât compasul și, în loc să merg spre larg, am mers spre uscat și am eșuat. 

Atunci am înțeles că instinctul te înșală când nu ești în formă. Nu simți că ești obosit, pentru că ești surescitat. Dar nu funcționezi bine. 

Când lucrurile sunt incontrolabile, cedezi și asculți. Faci ce ai de făcut ca să-ți revii, să poți conștientiza ce e și ce urmează. Niciodată nu te dai bătut. Asta e firea mea, cel puțin. Poate și soarta a fost bună cu mine, pentru că n-am avut eșecuri care să termine definitv acțiunea. Mergi mai departe. Uneori se înfundă drumurile, dar viața îți va arăta mereu o potecuță. 

Un timp lung, m-am învârtit în cerc. Când navighezi cu vele, trebuie să reglezi barca în funcție de vânt. Mergeam două ore, se rotea vântul și mă forța să merg în direcția opusă. Eram ca într-un poligon unde mă învârteam pe loc. După două zile, am reușit să ies și să o pun pe o direcție. Nu era direcția bună, era spre sud în loc de vest, dar puteam măcar să merg constant. Mergeam cu un singur bord în vânt, gândindu-mă că dacă schimb direcția și expun babordul la presiune, se rupe barca. Am stat o săptămână cu vânt din tribord și barca mergea în derivă. La un moment dat, a trebuit să schimb direcția și să pun babordul în vânt, cu tot riscul. Altfel, nu ajungeam nicăieri. 

 

Viața se măsoară în evenimente trăite

Un lucru aș vrea să știe toată lumea: când ai trăit evenimente, înseamnă că ți-ai trăit viața. 

Viața nu se măsoară în ani calendaristici, ci în evenimente trăite. Altfel, trec anii, ajungi la final, faci o retrospectivă și nu-ți mai amintești nimic din urmă. 

Să ai viața punctată de niște lucruri memorabile. Să le atragi, să le provoci chiar. Trebuie să fii curios, să-ți propui lucruri interesante și să încerci. Până nu încerci să faci cât mai multe și să vezi ce-ți place, nu știi. Lucrurile trebuie făcute din plăcere, altfel te chinuiești. Piedici sunt tot timpul, dar treci mai ușor peste ele dacă îți place. 

Jurnalul întregii călătorii, până la Canalul Panama. Merită citit. 

Jurnalul călătoriei în insulele Solomon. 

România și navigația în timpul lui Ștefan cel Mare. Panzarul moldovenesc.

Câteva informații despre cum se măsoară furtunile pe mare.

Golden Globe Race. Cursa neîntreruptă în jurului lumii, solitar, pe velier.

Sir Robin Knox, primul om care a navigat non-stop în juryl lumii într-un velier. 


Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

avatar