Cred că marea provocare a oricărei persoane care încearcă să observe ce se întâmplă în jur este să-și păstreze mintea limpede și să poată să vadă ce se întâmplă cu adevărat, și nu ceea ce i se spune să vadă că se întâmplă – ceea ce este din ce în ce mai greu. Zgomotul informațional din jur devine asurzitor și să-ți păstrezi capul pe umeri devine din ce în ce mai mai greu.

Radu Crăciun este un absolvent de Inginerie Aerospațială care lucrează de peste două decenii în industria financiară. Este unul dintre cei mai experimentați macroeconomiști români. Este președinte și director general al BCR Pensii. Președinte al asociației administratorilor de pensii private din România, profesor asociat la ASEBUSS și președinte al Asociației Administratorilor independenți. Este unul dintre fondatorii Asociației Române a Analiștilor Financiari. 

Îi puteți găsi eseurile și analizele despre economie și societate pe blogul personal, la adresa raducraciun.ro. Printre textele recente, veți găsi unul foarte interesant care dă patru teme de gândire pentru entuziaștii criptomonedelor. 

Conversația mea cu Radu merge, însă, în altă direcție. Încercăm să deslușim împreună care sunt acele fenomene și tendințe care se suprapun în economie și care dau toată această stare de incertitudine fără precedent. 

Vreau să spun de la bun început că, dacă vă așteptați la răspunsuri categorice, veți fi dezamăgiți. Ceea ce știm, spune Radu, este că suntem cu toții parte din nașterea unei noi realități. 

Am vorbit despre prețurile la energie și influența lor, despre de ce va trebui să renunțăm la o parte din bunăstarea la care unii dintre noi au ajuns, despre o trezire la realitate în lumea antreprenorilor, despre dilema majoră a băncilor centrale și limitele politicii economice și a modelelor economice așa cum le știm. Despre pericolul de care nu vorbim aproape deloc și cum să-ți păstrezi mintea limpede în cea mai confuză perioadă. 

IDEI PRINCIPALE

1. Liderii nu ne spun care sunt costurile asociate rezolvării problemei încălzirii globale. Soluțiile tehnologice „verzi” nu vor fi suficiente pentru a ne ajuta să ne atingem țintele legate de reducerea emisiilor de carbon, necesare pentru a opri încălzirea globală. Atingerea acestor ținte va presupune o ajustare a stilului nostru de viață. Vom călători mai puțin cu avionul și cu mașina, vom investi în izolarea casei, ne vom schimba mai rar telefonul mobil. Va trebui să adoptăm un mod de viață mai rațional, mai puțin excesiv – și care, în ultimă instanță, va avea un impact pozitiv asupra planetei pe care trăim.
2. Importantă nu este creșterea economiei, ci creșterea potențială a economiei – cu cât poate să crească țara fără să avem inflație și deficite. Creșterea potențială a unei economii nu se rezolvă prin creșteri salariale din pix, ci prin investiții, educație, atragerea românilor plecați să se întoarcă acasă. Nu mai putem continua în ritmul de acum, pentru că ne îndatorăm din ce în ce mai mult. Vehiculul în care ne deplasăm nu poate merge cu această viteză fără să se rupă la un moment dat. Înainte să apăsăm pe pedala de accelerație, ne trebuie un vehicul mai solid, mai performant.
3. Nu trebuie să cădem în greșeala de a ne imagina că economia românească se va întoarce la ce a fost înainte de pandemie. Economia noastră, ca și cea internațională, trece printr-un proces de transformare profund, se reinventează, iar asta va produce câștigători extraordinari, dar, în aceeași măsură, și mulți perdanți, business-uri care nu-și vor mai reveni niciodată, care vor dispărea pentru totdeauna.
4. Polarizarea economică la nivel local și global a crescut. Nu doar din cauza pandemiei, ci și a politicii băncilor centrale de relaxare cantitativă (quantitative easing), care a făcut ca principalii câștigători ai acestui demers să fie în primul rând cei care aveau capital. Demersul băncilor, care a fost gândit să ajute economia în general, a fost o sursă de creștere a inegalităților. Pandemia, prin această sită ce a generat sectoare perdante și sectoare câștigătoare, a dus la creșterea discrepanțelor economice – și în România, și în alte țări.
5. De la criza din 2008, suntem martorii unui fenomen care poartă denumirea de represiune financiară. Economiile marii majorități a populației sunt erodate într-un mod premeditat prin faptul că dobânzile care îi sunt oferite sunt sub rata inflației, sunt negative în termeni reali. În literatura de specialitate, fenomenul poartă denumirea de distrugere a avuției, wealth destruction. Pe de altă parte, cei care au avut capital mai substanțial au putut să investească într-un mod mult mai profitabil – de exemplu, pe bursă. Această stare de fapt a produs o mai mare polarizare socială.
6. Nu oricine poate să fie un jucător la bursă, dar poți avea acces la astfel de investiții chiar dacă nu te pricepi. De exemplu, poți investi în fonduri de obligațiuni care includ titluri de stat, obligațiuni corporative, depozite bancare, și unde un manager are grijă să facă diferite ajustări de portofoliu în timp, în folosul tău. Dar trebuie să acorzi un orizont de timp de cel puțin trei-patru ani, nu să faci o investiție pe termen scurt. Piețele se mișcă în zigzag, deci chiar dacă la un moment dat valoarea scade, ea își va reveni. Să te panichezi și să te apuci să vinzi în momentul în care piața a scăzut foarte mult nu este un lucru indicat.
7. Câștigătorii acestei epoci tehnologice vor fi oamenii educați. Din păcate, oamenii care sunt slab calificați își vor găsi cu greu sau deloc locul în această nouă societate. Din acest motiv, cu pandemie sau fără pandemie, ar trebui să ne așteptăm ca în perioada următoare să existe categorii profesionale sau sociale întregi care nu se vor mai putea integra deloc în noua societate. Nu toți suntem făcuți ca să fim programatori. Din păcate, asta va duce la polarizare economică și la creșterea frustrării. 
8. Marea provocare a oricărei persoane care încearcă să observe ce se întâmplă în jur este să-și păstreze mintea limpede și să poată să vadă ce se întâmplă cu adevărat, și nu ceea ce i se spune să vadă că se întâmplă. Zgomotul informațional din jur devine asurzitor și să-ți păstrezi capul pe umeri devine din ce în ce mai mai greu. Poți reuși asta făcând propriile raționamente, încercând să nu ai partizanate, încercând să asculți cât mai multă lume și să nu te iei după evidențe „prea evidente”. Nu e ușor, dar oamenii care vor reuși să facă asta vor fi din ce în ce mai căutați.

---

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

---

Transcrierea conversației

Andreea Roșca:

Asta e o conversație pe care eu o aștept cu mare curiozitate, pentru că sunt un pic nelămurită, cu tot antrenamentul meu de jurnalism economic și cunoștințele mele de macroeconomie. Eu nu prea înțeleg pe unde ne aflăm astăzi și m-am gândit să încercăm să dăm câteva răspunsuri la întrebarea „ce se întâmplă cu lumea din jur?”. Cum să începem să înțelegem această confluență de factori, de la creșterea inflației la creșterea prețurilor la energie și la creșterea datoriilor publice, blocajele în care se află toată rețeaua globală de livrare de bunuri? Toate lucrurile astea care parcă se suprapun unul peste altul – pare că suntem într-o intersecție de tendințe, unele pe termen scurt, altele pe termen lung, dar pe care nici măcar nu am început să le vedem și să le luăm în calcul. Mă gândesc că e o discuție bună de avut în momentul ăsta.

Radu Crăciun:
Tu spui foarte bine. Suntem, din multe puncte de vedere, în teritorii necartografiate, pentru că, dacă ne uităm în istoria recentă a omenirii, totuși provocarea cu care ne-am confruntat în ultimul an și jumătate este cumva fără precedent. Sigur, epidemii au mai fost în trecut, dar nu în lumea asta modernă pe care o trăim acum, atât de interconectată cum este ea astăzi. Și din acest motiv, un efect de domino era practic inevitabil, având în vedere lanțurile comerciale, globalizarea economiei în general, călătoriile, mobilitatea oamenilor și așa mai departe. Practic, e learning by doing, inclusiv pentru decidenți – învață de multe ori din greșeli, și greșelile, din păcate, ne costă și pe noi.

Andreea Roșca:

Vorbeam puțin înainte să începem să înregistrăm despre prețul pe care va trebui să-l plătim, de exemplu, în legătură cu încălzirea globală și cu ceea ce avem de făcut ca să trăim totuși într-un mediu în care să putem supraviețui în continuare pe planetă. Și spuneai că prețul pe care va trebui să-l plătim este să acceptăm că poate trebuie să renunțăm la o parte din ceea ce considerăm azi standarde de viață.

Radu Crăciun:
Cred că una din marile probleme ale noastre, ca civilizație, este faptul că avem niște lideri care nu ne spun practic cu exactitate care sunt costurile asociate rezolvării acestei probleme care este reprezentată de încălzirea globală.

Andreea Roșca:

Și care e legată de creșterea prețurilor la energie. 

Radu Crăciun:
Da. În toată această perioadă s-a indus cumva ideea că tehnologia este cea care ne va salva aproape integral. Dacă ne uităm în zona publică, în media și în declarațiile liderilor politici, se fac foarte multe trimiteri la soluții tehnologice pentru subiectul încălzirii globale – că vorbim de mașini electrice, de captare de dioxid de carbon… Eu cred că este o iluzie, nu în sensul în care tehnologia nu va ajuta, ci în sensul în care tehnologia nu va fi nici pe departe suficientă pentru a ne ajuta să ne atingem țintele, dacă chiar suntem serioși și chiar vrem să atingem acele ținte, pentru că e foarte posibil să avem niște ținte doar ca să ne aflăm în treabă, fără de fapt să credem că le vom atinge vreodată.

Adevărul pe care cred că mai nimeni nu vrea să-l spună este că atingerea acelor ținte va necesita și o ajustare a stilului nostru de viață. Și aici nu mă refer la faptul că plantăm o dată pe an niște copăceni sau că facem colectare selectivă a gunoiului. Este vorba de ceva mai profund și mult mai dramatic – creșterea prețului energiei, care este parte a acestui proces. Vom intra într-o perioadă în care prețul energiei va rămâne ridicat și nu va mai scădea. Asta este consecința: vom avea o scădere a nivelului de trai. În final, că aici vreau să ajung, o scădere drastică a emisiilor de dioxid de carbon va presupune în mod inevitabil o părăsire sau ajustare a acestei atitudini consumeriste pe care civilizația umană o are în momentul de față, și care este la originea unei bune părți din emisiile care ajung în atmosferă. Adică vom ajunge, de exemplu, să călătorim mai puțin cu avionul, să călătorim mai puțin cu mașina, să investim mai mult în economia de energie, în izolarea casei, pentru că energia e scumpă și va rămâne scumpă. Să ne gândim că, până la urmă, putem supraviețui și cu un telefon mobil schimbat o dată la trei ani, nu neapărat în fiecare an. Și exemplele pot continua. Asta înseamnă un alt mod de viață, un mod de viață mai rațional, mai puțin excesiv – și care, în ultimă instanță, va avea un impact pozitiv asupra planetei pe care trăim.

Andreea Roșca:

Un alt fenomen, care e destul de legat de creșterea prețurilor la energie, e inflația. Sunt ani de zile, cred că în anumite regiuni sunt decenii, de când inflația nu a mai fost în teritorii de genul acesta, de 3-4% în țările europene, noi am avut 5,2% în septembrie. Care sunt, după părerea ta, cauzele mari care duc aici? Îl vezi ca pe un fenomen care se va stinge sau care durează, cu care va trebui să trăim pe termen lung?

Radu Crăciun:
Aici trebuie să explicăm următorul lucru: inflația poate să aibă două cauze: poate să fie inflație generată din motive de ofertă sau inflație generată din motive de consum.
O inflație generată de o creștere generalizată a prețurilor la energie, care apoi se propagă în toate prețurile din economie, este o inflație generată prin ofertă. În contrapondere, o inflație generată de o creștere nesustenabilă a salariilor, de exemplu, este o inflație generată de consum.

Principala problemă a băncilor centrale este că ele sunt foarte bune la a aborda inflația produsă de consum. Este foarte ușor să omori consumul: doar crești dobânzile și e suficient. Dintr-o dată, creditele devin mai scumpe, ceea ce înseamnă că oamenii vor avea mai puțini bani pentru a-și cumpăra lucruri prin credit; dar mai mult decât atât, economisirile sunt remunerate mai bine, și atunci înseamnă că o parte din banii care poate până atunci erau destinați consumului vor fi destinați economisirii. Ambele evoluții duc în final la limitarea consumului și, dintr-odată, și la limitarea presiunilor inflaționiste. 

În cazul inflației pe partea de ofertă, rezolvarea problemei este mult mai dificilă, pentru că creșterea prețului energiei, creșterea prețului transportului sunt elemente externe, care nu sunt sub influența băncilor centrale. Și aici există un risc, adică ele deja sunt într-o mare dilemă. Logic ar fi ca inflația mai mare să fie întâmpinată cu dobânzi mai mari. De ce? Pentru că tu, ca bancă centrală, vrei să rămâi credibilă, vrei să arăți că ești capabilă să iei măsurile necesare când inflația lovește. Problema este însă că, prin creșterea dobânzilor, lovești într-o economie deja afectată de prețuri mai mari la materii prime, la energie, la transport, deci riști să produci o încetinire economică mult mai importantă decât ți-ai dorit. Și riscul este ca, în final, să ajungi la ceea ce se cheamă stagflație.

Andreea Roșca:

Adică o economie care nu crește, combinată cu inflație înaltă.

Radu Crăciun:
Iar ăsta este cel mai rău lucru, pentru că în mod normal, când ai o economie care nu crește, practic decizia ar trebui să fie să scazi dobânzile ca să o ajuți. Dar, pe de altă parte, o inflație mare necesită, dimpotrivă, dobânzi mai mari, nicidecum mai mici. Și este destul de greu de ieșit dintr-o astfel de situație, care necesită măsuri contradictorii.

Andreea Roșca:

Cum vezi transferul în economie al prețurilor la energie? Le vom vedea în iarna asta? Le vom vedea în prețurile la cereale din recolta anului viitor? Cum te gândești la prețul energiei de azi și la evoluția economiei de mâine?

Radu Crăciun:
În general, prețurile la energie au un ritm de transmitere foarte rapid în prețurile intermediare și prețurile finale. Măcar și pentru faptul că toate bunurile, ca să ajungă în rafturile magazinelor, trebuie să fie transportate cu un camion. De asemenea, pentru că spațiile trebuie încălzite, locuințele trebuie încălzite – și așa mai departe. În același timp, cred că un element care va conta, de asemenea, este puterea financiară a populației de a absorbi prețuri mai ridicate. Niciun magazin, nici un supermarket nu își dorește să aibă produse care să se învechească în rafturi. Dar dacă populația va putea suporta o creștere de preț, nu cred că vor avea o reținere în a-l crește. Pe de altă parte, dacă va exista o presiune asupra veniturilor populației (iar dacă ne gândim la creșterea facturilor de utilități, această presiune va putea să existe foarte bine), atunci e posibil să asistăm la o creștere mai ponderată a prețurilor.
Cred că nu putem stabili niște reguli foarte clare. Depinde mult, inclusiv de localități. Puterea de cumpărare a bucureștenilor este semnificativ mai mare decât puterea de cumpărare dintr-un orășel mic din România. Și atunci e posibil să vedem inclusiv evoluții de prețuri diferențiate în funcție de orașe, nu m-aș mira să văd aceste lucruri.

Andreea Roșca:
Cum recunoaștem momentul în care o creștere de preț și o încetinire de creștere economică se îndreaptă către ceea ce numești tu stagflație, care este un fenomen pe termen lung și foarte dăunător?

Radu Crăciun:
Inflația nu cred că este un pericol iminent pentru o țară ca România, unde ratele de creștere au fost destul de ridicate în ultima perioadă, și e cale lungă de acolo până să scazi chiar la zero. Pericolul este mai mare în zona țărilor dezvoltate, care au avut rate de creștere mult mai scăzute. Din acest punct de vedere, România este într-un alt film. Semnul de întrebare poate fi însă legat de sustenabilitatea creșterii economice, pentru că am avut o rată înaltă de creștere economică.

Ceea ce cred că se pierde în vedere este următorul lucru: pentru ca această creștere să fie sustenabilă, un lucru important nu este creșterea economiei punct, ci creșterea potențială a economiei. Deci cu cât poate să crească țara asta fără să ai inflație, fără să ai deficite și așa mai departe. Toate aceste probleme apar în mod inevitabil, și apăsând pedala la fund și mai mult tu nu faci decât să amplifici aceste probleme. Numai că creșterea potențială a unei economii nu o rezolvi prin creșteri salariale din vârful pixului, ci le rezolvi prin ceea ce noi nu prea am făcut în ultimii 5-6-7-8 ani – prin investiții, prin educație, prin atragerea românilor să se întoarcă acasă. Toate aceste elemente reprezintă în momentul de față niște piedici în fața unei creșteri sustenabile.

Noi ne lăudăm mai recent că uite, am ajuns Ungaria din urmă la PIB pe cap de locuitor, dar practic am reușit acest lucru pe baza unor deficite fiscale de cont curent pe care Ungaria nu le are. Deci nici noi nu mai putem continua în ritmul ăsta, pentru că ne îndatorăm din ce în ce mai mult și vom sfârși prin a nu mai putea servisa această datorie, vehiculul nostru nu poate merge cu această viteză fără să se rupă la un moment dat. Deci, înainte să apăsăm pe pedala de accelerație, ne trebuie un vehicul mai solid, mai performant, și abia atunci o să putem merge cu o viteză mai mare.

Andreea Roșca:
Mi-e greu să înțeleg această creștere a datoriei publice. Noi aveam 41 de miliarde datorie publică externă când am intrat în pandemie, în martie 2020, și avem acum 61 de miliarde. Practic, ne-am împrumutat 20 de miliarde de euro în ultimele 18 luni – și mi-e destul de greu să înțeleg care a fost destinația acestor bani. Asta, apropo de creșterea deficitelor…

Radu Crăciun:
Ideea e următoarea: în momentul în care ai un deficit bugetar înseamnă că cheltuiești mai mult decât încasezi. Cu cât deficitul este mai mare, cu atât nevoia de finanțare este mai mare. În condițiile în care România, în această perioadă, a avut niște deficite bugetare mari, în mod inevitabil, pentru a și le finanța, trebuia să se împrumute pe măsură. Mai mult decât atât, unul din lucrurile bune pe care le-a făcut Guvernul României este faptul că, în contextul începerii pandemiei, a luat decizia ca statul român să nu aibă datorii față de sectorul privat, ceea ce a avut un impact foarte bun asupra economiei – dar, din nou, asta a necesitat bani. Acești bani s-au întors în economie și sunt oglinda dezechilibrelor pe care bugetul României le-a avut și încă le are.

Andreea Roșca:
Am citit recent o cercetare care vorbește despre faptul că avem în acest moment reprezentanți de companii, șefi de organizații care spun că durata medie de plată a facturilor a crescut de la 120 la 145 de zile, că avem în economie restanțe de 320 de miliarde de lei, ceva ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 10 ani, și spun că mai au fonduri disponibile pentru una-două luni. Pare că nu sunt într-o stare de sănătate extraordinară, și asta mă surprinde cumva.

Radu Crăciun:
Una din marile probleme ale unei analize macroeconomice, care operează cu medii, este că în spatele mediilor poți să găsești două valori extreme sau două valori apropiate, care în final să îți dea aceeași medie. Unde vreau să ajung? La faptul că economia, și nu doar a României, economia europeană, internațională, trece printr-un proces de transformare extrem de profund, care va produce niște câștigători extraordinari, dar, în aceeași măsură, și niște perdanți, care nu își vor mai reveni niciodată. Deci nu trebuie să cădem în greșeala de a ne imagina că economia românească se va întoarce la ce a fost înainte de pandemie. Vor fi business-uri care vor dispărea pentru totdeauna, business-uri care astăzi poate încă încearcă să supraviețuiască întârziindu-și plățile la facturi sau încercând să negocieze alți termeni contractuali și așa mai departe. Dar, inclusiv în România, tabloul este foarte divers, știi la fel de bine ca mine companii care și-au dublat cifra de afaceri, care au crescut incredibil, în tot ceea ce înseamnă zona online și digitalizare, după cum sunt și companii și domenii care sunt la pământ. Deci, în momentul în care ne uităm la media economiei, e o medie realizată prin cumulul ambelor categorii, dar este departe de a arăta un tablou exact. Practic, suntem în situația în care economia, inclusiv economia românească, se reinventează, și asta va produce câștigători, dar va produce și mulți perdanți. Deci m-aș feri să etichetez economia României și a oricărei țări doar uitându-mă la medii, oricare ar fi ele în momentul de față.

Andreea Roșca:
Te poți gândi la unu-două fenomene, la niște indicatori, care ne pot ajuta să începem să înțelegem încotro se duc lucrurile, care sunt pericolele, care oportunitățile? Tu unde te uiți ca să înțelegi?

Radu Crăciun:
Eu mă uit din perspectiva mea de consumator. Și ceea ce văd în momentul de față este faptul că piața bunurilor și serviciilor este mai degrabă o piață a prestatorilor, nu a clienților. În momentul în care ai nevoie de servicii sau de un produs, fie ești refuzat, fie ești lăsat să aștepți foarte multe săptămâni până ți se livrează ce ai solicitat. Calitatea dialogului este proastă, deci departe de „clientul nostru, stăpânul nostru”. Asta nu poate decât să sugereze că acești prestatori au suficient de multă cerere, că își permit genul ăsta de atitudine față de clienți. Nu ține doar de un produs sau de un serviciu. Pot să zic că în ultimele 12 luni am avut multiple experiențe de genul acesta, ceea ce sugerează că sunt sectoare ale economiei pentru care cererea excede oferta. Peste asta se suprapune și această situație, în care am avut o creștere a posibilității de achiziție a oamenilor – oamenii, cheltuind mai puțin pe excursii, pe concedii, stând mai mult acasă, au sfârșit prin a avea mai mulți bani, și atunci au început să achite bunuri, servicii, să-și repare locuința, ceea ce a creat un surplus de cerere. De exemplu, în vara anului trecut, dacă voiai să-ți cumperi un aparat de aparat aer condiționat, trebuia să aștepți cel puțin o lună până veneau să ți-l instaleze. Nu prea arăta a țară în criză, să fim serioși, când aștepți o lună de zile ca să ți se instaleze un aparat de aer condiționat! 

Andreea Roșca:
Cred că e foarte greu să spui unde se va așeza pendulul, pentru că lucrurile se află într-o mișcare suficient de rapidă ca să nu știi unde se va stabili până la urmă media, unde se va stabili normalitatea.

Radu Crăciun:
Aici putem să revenim la o idee de la începutul discuției noastre. În momentul în care îți vor veni facturile de curent electric și facturile de mâncare, cu siguranță vor fi mult mai puțini bani în piață pentru aparate de aer condiționat. Deci vom avea o redistribuire a coșului de consum.
 

Pe de altă parte, sigur ne uităm și la anumiți indicatori, dar aș prefera să spun de niște indicatori diferențiați, segmentați, și nu medii, ale economiei, pentru că putem identifica niște sectoare câștigătoare și niște sectoare perdante. De exemplu, indicatorul legat de industria turistică. Cu siguranță nu este un indictator reprezentativ pentru întreaga economie a țării, după cum nici dinamica marilor vânzători online nu este reprezentativă pentru toți. Deci putem să ne uităm la dinamica sectoarelor diferite și să concluzionăm care au fost câștigătorii, care ar fi perdanții și unde trebuie să ne plasăm banii ca antreprenori, în ce să investim. Pentru că o greșeală care cred că se face – și știu că poate suna cinic –, e că antreprenorii care se află în zonele perdante speră necontenit că lucrurile se vor întoarce sau că statul va veni să-i salveze. Cred că statul ar face o greșeală ca să parieze pe un cal mort. Ar fi bani care s-ar pierde. 

Asta mă duce exact unde vroiam să ajung: cred că orice antreprenor care își dorește să rămână antreprenor și vrea sa rămână relevant trebuie să-și facă o analiză foarte la rece, ceea ce nu e ușor după ce ai fost implicat emoțional în afacerea ta, și să se întrebe dacă afacerea respectivă chiar mai are un viitor sau nu. Faptul că ea a fost de succes până acum nu garantează în niciun fel că în noua paradigmă economică va mai avea succes. Și atunci, decât să continui să pompezi bani într-un business care în mod inevitabil nu are un viitor, mai bine îți faci temele și vezi care sunt noile oportunități pe care ți le oferă contextul în care ne găsim și această accelerare teribilă a schimbărilor care au loc în economie și în comportamentul uman.

Andreea Roșca:
Unde introduci în ecuația despre care tot vorbim (încotro ne ducem și ce efect au anumite fenomene) estimarea, pe care am văzut-o într-o cercetare recentă a unei companii mari de consultanță, un studiu care vorbește de așteptările legate de o creștere de 8,1% a salariilor anul viitor, după 8,9% în 2021? Ne putem gândi la acest fenomen fie ca la o creștere ulterioară de preț, deci care se adaugă, fie ca la o reducere de marjă, fie ca la o creștere de productivitate, care poate absorbi creșterea de salariu?

Radu Crăciun:
Cred că trebuie să nuanțăm. Va fi o creștere de 8% pentru cei care vor mai avea salarii în momentul în care vorbim de creșteri salariale. Automat îi lăsăm deoparte pe toți cei care își pierd salariile. Ei nu mai intră în statistică. Deci această creștere salarială poate să aibă două surse, două motive.
Unu, faptul că oamenii cu medie și înaltă calificare vor fi din ce în ce mai căutați și mai bine plătiți, în timp ce nu ni se spune nimic despre cei care sunt necalificați, și care poate își vor pierde joburile. Dar atenție, asta va avea un impact pozitiv asupra mediei, pentru că dispar din câmpul muncii cei cu salarii mici, rămân cei cu salarii mari. Asta este o interpretare.
A doua interpretare, cred că în egală măsură validă, este că după un an cu o inflație de 7%, așa cum probabil va fi 2021, vor apărea presiuni în direcția unei potriviri între pierderea puterii de cumpărare erodată de inflație și o creștere salarială care să compenseze această erodare – care, bineînțeles, va avea loc anul următor după ce a existat inflația.
Deci cred că sunt aceste două tipuri de motive care trebuie privite ca funcționând împreună, nu alternativ. Sincer, nu mi se pare o estimare surprinzătoare.

Andreea Roșca:
Vorbești despre cei care vor mai avea salariu. Și totuși, dacă ne uităm la șomaj, România, în momentul ăsta, cred că e una dintre țările care stă cel mai bine.

Radu Crăciun:
Pentru mine, dintre toți indicatorii macro ai economiei, șomajul mi s-a părut permanent indicatorul cel mai puțin fiabil, cel mai puțin exact, din cauza faptului că oamenii nu se înregistrează pentru ajutor de șomaj. Mulți au activități care, de fapt, nu sunt formalizate ca activități economice. E un indicator pe care nu m-aș baza foarte mult.
Pe de altă parte, ca oameni ce avem contact cu zona de afaceri, cu zona de companii la nivel micro, vedem că greutatea cu care se găsesc oamenii calificați pentru anumite activități ne arată o discrepanță. Știm că plângerea antreprenorilor români este că nu găsesc oameni cu calificările necesare pentru activitățile de care au nevoie. Și aici nu ne referim neapărat la oameni necalificați. Deci asta este situația și cred că în România, ca peste tot în lume, oamenii necalificați vor avea o problemă din ce în ce mai mare. Dacă vrem să înțelegem la ce mă refer, hai să ne uităm, de exemplu, la un supermarket din România, care a renunțat în proporție de 70% la casieri și i-a înlocuit cu aparate de autoservire, de autotaxare. Și genul ăsta de similitudini le putem găsi și în alte sectoare.

Andreea Roșca:
Știi situații în care pandemia să fi accentuat anumite inegalități sau să fi creat altele noi?

Radu Crăciun:
Polarizarea economică la nivel local și global a fost accentuată. Nu doar de pandemie, fiindcă această politică a băncilor centrale de relaxare cantitativă, faimosul quantitative easing, a făcut ca principalii câștigători ai acestui demers să fie în primul rând cei care aveau capital. Pentru că ei s-au putut finanța mai ieftin, pentru că ei au fost principalii investitori pe burse – care au fost pompate la niveluri fără precedent. Deci, acest demers, care s-a dorit să fie în folosul economiei în general, a fost o sursă de creștere a inegalităților. Practic, pandemia, prin această sită ce a generat sectoare perdante și sectoare câștigătoare, a dus la creșterea discrepanțelor economice în interiorul României, și nu numai.

Andreea Roșca:
Dacă vorbim de un an 2021 cu inflație de 7% în condițiile în care avem niște dobânzi la depozite de 3-4% la sută, cele la care au acces oamenii obișnuiți, cum schimbă perioada asta comportamentul nostru de investiție? Am văzut o scădere de depozite pe termen lung.

Radu Crăciun:
Acesta este un alt motiv care duce la această polarizare socială, pentru că de ani buni de zile, practic de la criza din 2008, suntem martorii unui fenomen, care poartă denumirea de represiune financiară. Este un fenomen prin care economiile marii majorități a populației sunt erodate într-un mod premeditat prin faptul că dobânzile care îi sunt oferite sunt sub rata inflației. Cu alte cuvinte, sunt negative în termeni reali, ceea ce a fost și cazul României. Asta înseamnă că economiile pe care le-am făcut acum 5-10 ani astăzi au o valoare reală mai scăzută doar pentru că dobânzile pe care eu le-am luat pe aceste economii au fost în mod constant sub rata inflației. Este un lucru care se întâmplă inclusiv în cazul investitorilor în titluri de stat, care, să zicem, au vrut să fie mai sofisticați, au plasat banii în depozite bancare, au plasat în titluri de stat. Vestea proastă este că și aici randamentele oferite de titlurile de stat, inclusiv din România, nu mai vorbesc de țările dezvoltate, unde au fost chiar negative, nu au făcut decât să erodeze valoarea reală. În literatura de specialitate, fenomenul poartă denumirea de distrugere a avuției, wealth destruction. În schimb, cei care au avut capital mai substanțial, au putut să investească într-un mod mult mai profitabil. Cum spuneam, bursele au fost favorizate de politicile băncilor centrale – dar bursa nu este pentru oricine.

Andreea Roșca:
Ce se întâmplă cu comportamentul nostru, și aici vorbesc de fiecare dintre noi, de oameni obișnuiți, când vedem că ceea ce știam despre banii ținuți la bancă nu mai este deloc adevărat, adică că pierdem bani în fiecare lună în care ținem banii la bancă?

Radu Crăciun: 
În mod normal, o astfel de situație are un efect pervers asupra comportamentului, în sensul în care spun „OK, nu mai merită să țin banii la bancă”. Și atunci există două variante: fie găsesc un alt vehicul în care să plasez banii, și un astfel de vehicul poate fi, de exemplu, un fond de investiții, pentru că, să zicem, nu mă pricep eu să fac investiții, și atunci dau banii pe mâna unor profesioniști care să-mi administreze acești bani investind într-un fond de investiții care sper să-mi dea un randament mai bun – dar, încă o dată, e un demers pentru oameni hai să spunem mai educați, mai sofisticați. O altă variantă, care cred că este coșmarul oricărei bănci centrale, este acela în care oamenii spun „decât să mi se devalorizeze banii în bancă, mai bine îi cheltuiesc”.

Andreea Roșca:
De asta mi-e teamă, că lumea se va repezi să-i cheltuie.

Radu Crăciun:
Atunci inflația s-ar putea să ne furnizeze mari surprize. Acesta este motivul pentru care este esențial pentru o bancă centrală, inclusiv Banca Națională, să rămână credibilă și să înceapă să crească dobânzile, confruntată fiind cu o inflație în creștere. Din acest punct de vedere trebuie să spunem că, în momentul de față, diferența dintre dobânda-cheie BNR și rata inflației este la un nivel fără precedent în ultimii 10-15 ani. E vorba de dobânda cu care Banca Națională lucrează în relația cu celelalte bănci – dar care are un foarte important rol de semnal pentru dobânzile pe care băncile comerciale, la rândul lor, le plătesc clienților. Deci, din acest punct de vedere, am putea spune deja că Banca Națională este cam în urmă cu ciclul de creștere a dobânzii, astfel încât să poată prinde din urmă rata inflației.

Sigur, speranța pe care o are BNR-ul, și sper ca ea să se confirme, este faptul că, în momentul de față, asistăm doar la un puseu inflaționist. Cu alte cuvinte, după o inflație de 7% anul acesta, anul viitor va scădea undeva pe la 4%. Și atunci, dacă te aștepți la așa ceva, nu are sens să iei niște măsuri pe care ulterior să le să le reversezi. Însă eu cred că meciul încă se joacă, adică în momentul de față nu aș băga mâna în foc pentru această scădere de inflație la anul, având în vedere contextul – piețele de energie legate de piețele logistice –, care nu cred că se va rezolva foarte repede.

Andreea Roșca:
Voi sunteți o instituție care investește bani pe termene foarte lungi, fiindcă vorbim despre banii de pensie. Cum te uiți tu la propriul vostru portofoliu, care este felul în care abordați voi strategia în momentul ăsta?

Radu Crăciun:
În momentul în care te aștepți ca inflația să crească, nu vrei să fi investit pe termen lung – pentru că primele dobânzi care reacționează la perspectivele inflației sunt cele pe termen lung. Există o legătură matematică care face ca, în momentul în care randamentele unor titluri de stat să crească, asta să ducă la scăderea prețului lor de piață – deci ele se mișcă în direcție opusă. Deci, dacă tu ai investit pe termen lung într-un moment în care inflația crește, și ca urmare și randamentele cresc (normal, oamenii vor să aibă randamente peste rata inflației, randamentul fiind cumva un preț al obligațiunilor, cât câștigi după ce investești în acele obligațiuni, și câștigi din avantajul de preț și din dobânzile pe care le iei – deci sunt două surse de câștig), vei fi lovit foarte tare prin faptul că prețurile vor scădea.

Atunci, dacă reușești să anticipezi corect aceste situații inflaționiste, începi să investești pe maturități mai degrabă scurte, unde ajustările de preț sunt mai puțin dramatice decât investițiile pe termen lung. Odată ce efectul de inflație s-a consumat și dobânzile pe termen lung s-au stabilizat la un nou nivel, care să reflecte așteptările inflaționiste, de-abia atunci revii la investițiile pe termen lung.

Dar în acest proces de tranziție de la inflație scăzută la inflație ridicată, ai grijă să-ți miști portofoliul de obligațiuni de titluri de stat către maturități scurte, pentru ca apoi să revii, după ce piața s-a stabilizat pe maturități lungi.

Andreea Roșca:
Și eu, ca om, cum aș putea replica în vreun fel această gândire strategică în viața mea, pentru că eu nu am acces la piețele de obligațiuni la care aveți voi acces, ca fond?

Radu Crăciun:
Ba da, ai și tu acces la obligațiunile care sunt listate la bursă. La bursă sunt listate mai multe emisiuni de titluri de stat, dar eu nu cred că oricine dintre noi poate să fie un jucător la bursă. Eu tuturor le spun că, pentru a fi un jucător la bursă, ai nevoie de două lucruri: de știință și de timp. Cu „și” mare între ele: dacă ai știință, dar nu ai timp, degeaba ai știință; dacă nu ai știință, dar ai timp, poți să folosești timpul prost, făcând greșeli.

De aceea există două variante aici: una este aceea în care să mergi pe maturități lungi în momentul în care ți-e teamă că pierzi bani, trăiești pe cash o perioadă de timp, însă piața se stabilizează, după care revii și cumperi; o altă variantă este aceea în care investești în fonduri de obligațiuni care includ titluri de stat, obligațiuni corporative, depozite bancare, și unde managerul are grijă să facă aceste ajustări de portofoliu în timp, în folosul participanților.

Chiar dacă investești în obligațiuni care la prima vedere au dobânzi fixe, trebuie să te aștepți la scăderi și creșteri ale valorii investiției tale, pentru că și obligațiunile fluctuează, la fel ca acțiunile. De aceea ar trebui să ai un orizont de timp de cel puțin trei-patru ani, chiar și când investești într-un fond de obligațiuni, și nu să fie o investiție pe termen scurt. Din păcate, am întâlnit numeroși prieteni și cunoștințe care, în contextul unei crize, a unei scăderi a burselor, a piețelor financiare, s-au speriat și au vândut întotdeauna pe minim, deci o pierdere nerealizată a devenit o pierdere realizată, prin faptul că și-au vândut deținerile și practic și-au luat pierdere. Piețele se mișcă în zigzag, deci chiar dacă la un moment dat valoarea scade, ea își va reveni. Să te panichezi și să te apuci să vinzi în momentul în care piața a scăzut foarte mult nu este un lucru indicat, de aceea spun că genul ăsta de plasamente nu e pentru toată lumea.

Andreea Roșca:
Este vreun curent subteran pe care nu-l vedem, căruia nu-i dăm destul de multă atenție, care poate să nu însemne nimic, dar care ar putea să aibă consecințe importante? 

Radu Crăciun:
Marea întrebare pe care ar trebui să ne-o punem, și răspunsul nu îmi este evident sau foarte convenabil, este unde ne va duce această polarizare economică, care pare să nu se oprească. Am văzut în ultimele decenii în țările dezvoltate o erodare constantă a clasei de mijloc, fără semne de restabilirea. În același timp, suntem într-o situație pe care la un moment dat am numit-o „războiul secolului” – vorbeam despre capital și muncă. Și mă întreb cine va câștiga această această luptă? Suntem în filmul în care acest război, în momentul de față, pare să fie câștigat de capital. Dacă ne uităm la evoluția pieței muncii, inclusiv din țările dezvoltate, ceea ce trebuie să avem în vedere e că munca mai are o armă încă foarte puternică, votul politic, pe care îl vedem deja manifestându-se, în Brexit, în ascensiunea partidelor de extremă dreapta din Franța, Germania, România. Problema este că această tendință cred că va continua atâta vreme cât această problemă economică, acest pact postbelic, care a funcționat atât de bine până în anii ’80, nu se va reface.

Andreea Roșca:
La ce fel de pact te referi?

Radu Crăciun:
La pactul între prosperitatea capitalului și prosperitatea forței de muncă. A existat această înțelegere a societăților capitaliste cum că de prosperitate trebuie să beneficieze atât cei care au capital, cât și cei care furnizează forța de muncă. Globalizarea practic a făcut ca cei cu capital să beneficieze din plin de toate oportunitățile oferite de întregul glob. Mobilitatea capitalului a fost neîngrădită. Pe când piața muncii a rămas legată de glie. Mai mult decât atât, în piața muncii au intrat toți cei capabili și toți profesioniștii de pe toate continentele unde capitalul a putut să migreze. Ceea ce vreau să spun este că nu mi-e clar deznodământul acestei istorii, care poate să ducă la consecințe sociale foarte serioase.

Andreea Roșca:
Mă întreb dacă dacă nu cumva am depășit de mult momentul în care să putem să vorbim despre o reechilibrare între capital și muncă, adică cred că modelul după care noi judecăm lumea are în el o variabilă care a schimbat complet regulile jocului, care se numește tehnologie. Și atunci, ceea ce înțelegem prin muncă, ceea ce înțelegeam prin muncă după Al Doilea Război Mondial este astăzi complet irelevant, ceea ce înțelegeam prin muncă acum 20 de ani pare din ce în ce mai puțin relevant în momentul ăsta. Întrebarea mea este dacă nu cumva trebuie să ne folosim imaginația ca să creăm următorul model, pentru că, în momentul în care ai introdus tehnologia în ecuație, munca, de foarte multe ori, trebuie redefinită. Vorbeam mai devreme despre supermarketuri și de acest moment, în care doamnele cărora le dădeam banii la casă sunt înlocuite de niște computere. Întrebarea este nu cum să le dăm doamnelor respective joburi în alte hipermarketuri sau alte joburi de casiere, ci cum creăm o oportunitate care nu exista pentru doamnele respective. Și cred că aici e nevoie de un salt de imaginație, pe care încă nu știu cum o să îl facem.

Radu Crăciun:
Tehnologia înseamnă capital – inerent, este apanajul celor care au bani. Cu atât mai mult revoluția aceasta digitală prin care trecem și care necesită investiții substanțiale – nu orice țară își permite acest lucru. Deci toate țările în care va exista capital vor fi de succes. Țările sărace nu vor avea această oportunitate.
Aș vrea să mai fac un comentariu: câștigătorii acestei epoci tehnologice vor fi oamenii educați. Din păcate, oamenii slab calificați își vor găsi cu greu sau deloc locul în această nouă societate. Din acest motiv, cu pandemie sau fără pandemie, cred că ar trebui să ne așteptăm ca în perioada următoare să existe categorii profesionale sau sociale întregi care nu se vor mai putea integra deloc în noua societate. Cinstit vorbind, nu toți suntem făcuți ca să fim programatori. Asta, în final, din păcate, nu va duce decât la polarizarea economică, la creșterea frustrării. Sigur, cu excepția situației în care pe cei defavorizați, celor care nu își mai vor găsit joburi le vei găsi un mijloc de recompensare, în așa fel încât să nu apară revolte sociale, în așa fel încât să nu voteze curente politice extremiste.

Andreea Roșca:
Radu, vorbești în biografia ta publicată pe pe site-ul tău despre faptul că industria aerospațială, pe care ai studiat-o și care e domeniul în care ai profesat timp de 6 ani, ți-a dat flexibilitate în gândire. Poți să explici, te rog frumos?

Radu Crăciun:
Nu știu cum să o fac ca să nu pară laudă de sine. Adevărul este că Facultatea de Aeronave e o facultate foarte dificilă – sau cel puțin era când am făcut-o eu. Probabil că este și acum, e o provocare intelectuală care-ți pune foarte mult la contribuție mintea. Modele, structuri, imaginație, creativitate sunt atribute care îți sunt utile în foarte multe alte profesii pe care le poți practica la un anumit moment. Deci am avut un fundament foarte solid cu care am plecat în această călătorie profesională pe care am parcurs-o de-a lungul vieții, care m-a ajutat indiferent de ceea ce mi-am propus să fac.

Andreea Roșca:
Povestește-mi despre ceva la care lucrezi acum sau care-ți stârnește interesul și curiozitatea în momentul ăsta.

Radu Crăciun:
Cred că marea provocare a oricărei persoane care încearcă să observe ce se întâmplă în jur este să-și păstreze mintea limpede și să poată să vadă ce se întâmplă cu adevărat, și nu ceea ce i se spune să vadă că se întâmplă – ceea ce este din ce în ce mai greu. Zgomotul informațional din jur devine asurzitor și să-ți păstrezi capul pe umeri devine din ce în ce mai mai greu. Îmi place să cred că reușesc lucrul acesta făcându-mi propriile scheme logice, propriile raționamente, încercând să nu am partizanate, încercând să ascult mai multă lume și să nu mă iau după evidențe mult prea evidente, dacă pot să spun așa – dar nu este ușor. Însă cred că astfel de oameni vor fi din ce în ce mai căutați.

Resurse:

Poți afla mai multe despre Radu Crăciun pe pagina lui de pe LinkedIn sau din prezentarea făcută de ASEBUSS. Despre el și ce-l procupă poți citi pe site-ul său, raducraciun.ro

Urmărește-i seriile de articole de pe republica.ro și cursdeguvernare.ro și foarte interesanta discuție cu George Buhnici de pe YouTube, despre „Ce facem cu banii în 2021”.