Mihai Purcărea. Psihologia banilor, ce știu investitorii înțelepți și cea mai bună strategie de investiții

Un investitor care ar fi dormit pur și simplu – dormea în ianuarie 2020 și se trezea acum – avea o performanță mai bună decât marea majoritate a investitorilor care au fost activi în perioada asta. Au pierdut din cauza emoțiilor sau a dorinței de a obține un profit mai mare.”

Mihai Purcărea conduce BRD Asset Management, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România. Este membru în boardul Asociației Administratorilor de Fonduri. Este pasionat de psihologie și economie comportamentală.

Când ne investim banii, spune Mihai, deciziile raționale sunt importante. Dar emoțiile sunt factorul principal: 90% din succes e bazat capacitatea de a gestiona două porniri general umane: teama și lăcomia. În ultimii doi ani, investitorii care au încercat să vândă înainte de căderea piețelor sau să cumpere în cel mai favorabil moment, s-au descurcat mai prost decât dacă ar fi dormit în tot acest timp.

Investițiile bune sunt plictisitoare. Se bazează pe decizii pe termen lung, executate constant de-a lungul anilor. Am fi cu toții mai bogați dacă am avea alături pe cineva care să ne dea peste mână de câte ori devenim neliniștiți: cu cât luăm mai multe decizii, cu atât probabilitatea de a pierde crește.

Am vorbit cu el despre psihologia banilor, despre de ce nu există formule magice general valabile pentru a investi, despre libertate, drept lucrul cel mai de preț pe care-l putem obține la capătul unei strategii bune. Veți afla despre puterea magică a răbdării și a unui concept pe care-l înțelegem prea puțin, dobânda compusă. Despre cele mai bune strategii de investiții și deciziile de care să ne ferim cu orice preț.

Discuția noastră are un scop informativ, nu de consultanță sau recomandare privind o investiție sau alta. Veți găsi mai multe resurse și date la finalul conversației.

Idei principale

Independența financiară: spre aceasta ar trebui să țintim cu toții. Independență financiară înseamnă să avem în orice moment suficienți bani cât să putem trece peste o criză – rămânem fără job, avem o problemă medicală etc. –, dar și să avem libertatea de a lua deciziile pe care vrem să le luăm legate de viața noastră, fără a fi constrânși de situația financiară.
Orizontul de timp, diversificarea și automatizarea sunt trei elemente esențiale în setarea unui plan de investiții optim. Orizontul de timp se referă la momentul când avem nevoie de bani și determină în ce trebuie să investim: orizont lung de timp = acțiuni; orizont scurt = depozite; la mijloc = titluri de stat. Diversificarea portofoliului ne protejează de riscul falimentului, iar automatizarea ne ajută să investim constant, evitând procesul de luare a deciziilor, care poate duce uneori la greșeli de strategie generate de emoții.
A vinde pe frică și a cumpăra pe lăcomie duce de cele mai multe ori la rezultate foarte proaste. Când vine vorba de bani, emoția ne dictează performanța. Fie ne speriem, ne este teamă să nu ne pierdem banii și vindem când piața începe să scadă, fie vrem să ne îmbogățim rapid și ne îngrămădim să cumpărăm la prețuri mari, ca să nu pierdem un trend.
Pentru un investitor normal, o persoană fizică, cel mai simplu ar fi să investească constant. Indiferent că piața e sus sau jos. Nu putem bate constant piața. Cel mai bine este să ne orientăm către termene foarte lungi, să vedem care este performanța medie și să avem încredere că asta e cea mai bună strategie. Investițiile bune sunt, de cele mai multe ori, plictisitoare.
Aproape cel mai mare risc este cel legat de inflație, pentru că ne pierdem puterea de cumpărare constant. Este o certitudine și, totodată, un risc foarte ignorat, trecut cu vederea. Ținta ar trebui să fie schimbarea mindset-ului de la „să nu risc înseamnă să pun 100 de lei și să am tot 100 de lei peste 3 ani de zile” la „să pun 100 de lei și peste 3 ani de zile să am 100 de lei plus inflația”.
Acțiunile sunt cele mai sigure investiții pe termen lung. Pentru că deși pot fi foarte volatile pe termen scurt, pe termen lung, acțiunile țin pasul întotdeauna cu inflația și reflectă creșterea economică.
Când vorbim de investiții, nu vorbim neapărat de mii sau zeci mii de euro. Putem porni cu sume mici și investi indiferent de nivelul salariului. Contează foarte mult obiceiul. Investiția sau gradul de investiție trebuie să fie cu atât mai agresiv cu cât veniturile sunt mai mici. Pentru că dependența față de veniturile curente este mai mare în cazul celor cu venituri mai mici.
Dobânda compusă are capacitatea de a produce rezultate senzaționale. Trebuie să începem să investim cât mai devreme. De multe ori, dacă așteptăm până la 40 de ani să ne apucăm să investim, pierdem mult din dobânda compusă. Conform studiilor, dacă pierdem cele mai bune 10 momente din piață versus dacă am investit în rest perfect, de multe ori ieșim mult mai prost. Pentru că doar câteva momente de creșteri mai mari pot face diferența fantastic de mult în compunere.
Criza de 100 de ani vine în fiecare an. Război, boli, inundații, cutremure – de fiecare dată este vorba despre altceva, dar neprevăzutul se întâmplă în mod constant. Lucrurile se pot schimba cu rapiditate uimitoare și pot influența inclusiv portofoliul de investiții. De aceea e bine să nu pariem pe un singur lucru sau pe foarte puține lucruri. Trebuie să investim astfel încât orice se întâmplă mâine să fim totuși într-o situație confortabilă.

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.

Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify.

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Mihai, bine te-am găsit! Aș vrea să începem cu o afirmație pe care ai făcut-o de câteva ori în discuțiile pe care le-ai mai avut în spațiul public, și anume ideea că, în investiții, factorul comportamental este adesea 80-90% din succes.

Mihai Purcărea: Da, ar fi simplu dacă lucrurile ar fi raționale, însă suntem oameni și, în special când vine vorba de bani, emoția ne dictează performanța, cred că chiar aproape în totalitate. De ce spun asta? Pentru că, vorbind de bani, vorbim până la urmă de instinctul de supraviețuire, de viitorul nostru. Și atunci emoțiile pot fi foarte, foarte puternice. Și ce facem este că fie ne speriem, ne este teamă – acumulăm niște bani, suntem angajați, avem bani, poate de la părinți sau îi facem noi lucrând, și vrem să protejăm acei bani. Și atunci intervine o emoție, intervine
o teamă – dacă cumva pierd banii? Și asta de multe ori ne duce la decizii slabe. Sau, de partea cealaltă, vrem să facem bani și goana asta de a face bani – de multe ori pe termen scurt sau, cum spun americanii, fear of missing out (FOMO) – ne face să luăm iarăși decizii pripite. În ambele sensuri sunt de multe ori greșeli. De ce spun asta? Când vorbim de zona financiară, de cele mai multe ori relația noastră cu banii este una pe termen lung sau foarte lung. Economisim, strângem bani pentru viitor, însă creierul nostru este făcut pe termen scurt. Adică am evoluat să reacționăm rapid, pe moment, atunci. Când vine vorba de bani, dacă facem asta, rezultatele, de cele mai multe ori, sunt fix invers.

Andreea Roșca: Este mai periculos să fugi decât să stai.

Mihai Purcărea: De cele mai multe ori, da. Când vorbim de performanță – performanța pe termen lung în investiții –, emoția este probabil peste 90%. Să luăm un exemplu: pe piața de capital, acțiunile merg undeva la 10% pe an în medie. Dar ce vedem este că în unii ani, piața e +30%, în unii ani este -30% sau mai mult. Ceea ce nu pare rațional, adică nu cred că se schimbă rezultatele unei companii sau ale unei economii atât de fundamental într-un an. Să luăm exemplu economia americană, cea mai mare din lume. De ce în unii ani ar crește piața de capital cu 30, 40, 50% și în unii ani ar scădea? S-a schimbat atât de fundamental economia americană încât într-un an să scadă piața de capital cu 50% sau într-un an să crească cu 50%? Cred că răspunsul e nu. Fluctuațiile astea sunt mai degrabă fluctuații emoționale. Când sunt perioade de creștere, ne îngrămădim toți să cumpărăm ca să nu pierdem un trend. Vedem ceva interesant și e acea teamă – rămân pe dinafară, vreau și o să mă îmbogățesc împreună cu ceilalți. Când piața începe să scadă, la fel, vine frica. Și în loc să cumpăr când scade piața, când este jos, fac exact invers – aoleu, ce-am făcut, dacă am făcut o prostie, dacă am făcut o greșeală, banii mei, viitorul meu, hai să vând repede. Și atunci, vedem niște fluctuații foarte mari în piață. Și, de cele mai multe ori, deciziile fix invers decât ar trebui să fie. În mod normal, stând liniștiți, poate făceam 10% pe an timp de 10, 15, 20 de ani, pe termen lung – 10%, liniștiți, fără bătaie de cap. Ce facem? Intervin emoțiile și de multe ori facem mult, mult mai prost.

Andreea Roșca: Ai spus mai devreme ceva legat de frică și lăcomie – tu n-ai numit-o lăcomie –, ai spus că ne e frică să nu pierdem posibilitatea de a câștiga. Lăcomia este o pornire umană, că nu e o emoție, e o pornire fundamental umană, pe care trebuie s-o acceptăm. Trebuie să fim conștienți că avem de-a face cu teama și lăcomia, care conduc tendințele și care ne conduc pe fiecare dintre noi atunci când ne gândim la bani.

Mihai Purcărea: Da, teama și lăcomia sunt principalii factori care determină chiar și aceste fluctuații mari din piață și sunt principalii factori care ne determină să facem greșeli. Iarăși un exemplu: mai ținem minte perioada din 2006-2007, când a fost acel boom imobiliar? De ce se creează până la urmă bulele? Toți sau foarte multe persoane ajunseseră să facă speculații imobiliare nu că-și doreau neapărat să facă asta și aveau o dorință veche. Pur și simplu vedeau că vecinul a cumpărat un teren în câmp cu un euro sau un dolar și l-a vândut cu de 3 ori prețul – stai puțin, eu sunt mai fraier decât celălalt? Hai să fac și eu. Și se creează o bulă. Este această lăcomie care la un moment dat crește peste un anumit nivel. La fel vedem și în alte active, vedem și în piețele de acțiuni, criptomonede, în toate piețele care înregistrează așa o creștere: la un moment dat vine o lăcomie și o îngrămădeală, dacă vrei, a investitorilor – vreau să fiu și eu parte, să nu cumva să pierd acest tren. Și apoi, bineînțeles că se întâmpă reversul medaliei: aceiași investitori care se îngrămădeau să cumpere ca nu cumva să rămână pe afară se îngrămădesc să vândă – că, aoleu, ce prostie am făcut. Acțiunea asta de a cumpăra pe lăcomie și a vinde pe frică duce de cele mai multe ori la rezultate foarte proaste.

Andreea Roșca: Unde suntem acum noi, în România, în zona de investiții? Și nu mă gândesc numai la piață de capital neapărat.

Mihai Purcărea: Definiția unei bule e că nu-ți dai seama când ești în ea.

Andreea Roșca: Exact. De aceea și întreb. Că e foarte simplu să ne uităm și să spunem: uite, vezi, acolo a fost lăcomie. Dar când ești în ea, nu știi unde ești.

Mihai Purcărea: Asta este și dificultatea în a face cu adevărat investiții. Pentru că n-ar trebui să conteze unde ești, contează mult mai mult procesul decât să încerci să estimezi ce se va întâmpla mâine – cred că sunt într-o bulă și așa că mai bine nu cumpăr; sau cred că bula s-a spart și hai să cumpăr acum. De cele mai multe ori e greu, dacă nu aproape imposibil, să facem asta.

Andreea Roșca: Explică un pic ce înseamnă. Când spui „proces”, la ce te referi? Și când spui că trebuie să ai o strategie pe care să o respecți, indiferent ce se întâmplă?

Mihai Purcărea: Păi, de exemplu, pentru un investitor normal, o persoană fizică, cel mai simplu ar fi să investească constant. Pentru că eu n-am de unde să știu dacă piața este sus azi și se va corecta sau este jos. Este imposibil, pentru că mă raportez la viitor. Și atunci, cea mai simplă și sigură strategie e să investesc permanent. Mi-am făcut un plan potrivit pentru mine, să spunem că vreau să strâng bani pentru peste 20 sau 30 de ani, când ies la pensie, și atunci investesc constant. Că e piața sus, că e piața jos, n-ar trebui să conteze. De ce? Pentru că oricum nu am cum să știu asta. Voi ști doar post-factum. Variantele sunt: investesc în piață și cumpăr și sus și jos, deci cumpăr o medie, sau pot să încerc să speculez piața, adică să spun: cred că este sus acum și mai bine mai stau. Dar dacă fac asta, risc să pierd încă 3 ani în care piața poate să crească. Da, poate se corectează după aia cu 30%, dar dacă a crescut cu 50-60% între timp, voi cumpăra oricum mai scump. Adică aștept o corecție care chiar și când va veni, că întotdeauna mai sunt și corecții, s-ar putea să cumpăr mai prost.

Andreea Roșca: Dar aici e ceva dificil și la nivel conceptual. Eu găsesc lucrul ăsta dificil în viața mea de zi cu zi – într-un fel trebuie să mergi împotriva instinctului, împotriva emoțiilor, uneori, împotriva propriei experiențe. Sunt mulți oameni care au avut experiența de a lua o decizie bună la un moment bun – de a cumpăra sau de a vinde ceva. Și ideea asta de a-ți lua un angajament constant pe 5, 10, 15 ani – indiferent ce se întâmplă, eu respect acest plan – e foarte contraintuitivă.

Mihai Purcărea: Este destul de contraintuitiv pentru că întotdeauna vrem mai mult. Ne punem întrebarea: de ce să investesc acum? Sunt situații cum e cea de față, când vorbim de criză, vorbim de ce se întâmplă cu energia, războiul. De ce să fac acum, nu vezi că bate criza la ușă? Nu văd. Poate da, poate va fi o criză sau poate nu. N-am de unde să știu asta. Orice speculație pe care încerc să o fac, de cele mai multe ori șansele să îmi iasă sunt destul de mici. Ca eu să câștig, altcineva trebuie să piardă. De multe ori, o investiție este un joc cu sumă 0. Adică să luăm un exemplu, acest 10% de care spuneam, media pe termen lung a pieței de acțiuni: dacă eu vreau să speculez, înseamnă că vreau să fac mai mult de 10%; ca eu să fac mai mult de 10%, înseamnă că cineva trebuie să facă mai puțin. Șansele să pot să fac asta sustenabil în timp, pe 3, 5, 10 ani sunt, puțin zis, împotriva mea. Un an, da, poate-mi iese. Și chiar e periculos când se întâmplă asta, că după aia vine supraîncrederea – ce bun sunt, am reușit să fac investiția x sau y. Dar trebuie să o fac și anul următor, constant, pe termen lung. Și e de ajuns un singur an prost ca să pierd tot beneficiul acumulat în anii anteriori.

Andreea Roșca: Nu poți să bați constant piața. Și atunci cel mai bine este să te uiți pe termene foarte lungi, să vezi care este performanța medie și să ai încredere că asta e cea mai bună strategie. Dar toate deciziile astea mi-ai zis că sunt colorate cumva și de experiența personală. Vorbește un pic despre asta, despre felul în care experiența fiecăruia dintre noi este importantă în managementul riscului, în felul în care ne gândim la bunăstare.

Mihai Purcărea: Iarăși mă întorc un pic la emoții. Fiecare dintre noi avem o experiență care ne oferă anumite emoții. Dacă, de exemplu, am trecut la un moment dat printr-un faliment, o situație foarte urâtă din punct de vedere financiar, este clar că vom avea o aversiune viscerală împotriva riscului. Pe de altă parte, dacă avem o plasă de siguranță, avem rude sau pe cineva care, indiferent ce se întâmplă financiar, ne poate oferi o plasă de siguranță, probabil că putem fi mult mai relaxați. Și este normal să fie așa. Experiențele personale și situația noastră personală sunt extrem de relevante pentru fiecare dintre noi. Ca să poți să ai o strategie, să ai o performanță cât de cât bună pe termen lung, e important să ai o strategie cu care să fii tu confortabil, să te simți bine cu acea strategie. Că degeaba aș spune eu acum: uite, eu din perspectiva mea, investesc în felul următor și îți dau rețeta mea, cu care eu sunt foarte confortabil. De exemplu, eu investesc aproape integral numai în acțiuni și sunt foarte confortabil cu asta. Și dacă mâine scade piața cu 50% sunt foarte confortabil, n-am nicio problemă, dorm la fel de bine noaptea. Chiar mă bucur că poate mai pot să mai fac anumite achiziții. Sunt perfect confortabil cu situația asta. Dacă îți spun și ție același lucru și să spunem că aplici strategia mea dar ai altă situație, s-ar putea ca în momentul în care ar veni acea corecție, care pentru mine nu reprezintă niciun deranj, pentru tine să fie foarte greu emoțional s-o duci. Și atunci, cel mai nasol lucru care s-ar putea întâmpla la tine este să te sperii, să spui „am făcut o prostie” și să vinzi tot, poate la minimul pieții. Să capitulezi și să spui: „nu mai îmi trebuie”. Și ai vândut tot și de atunci încolo, pentru restul vieții, o să păstrezi banii doar în depozite bancare și nu te mai atingi de nicio investiție pentru că te-ai ars o dată. De asta este foarte important, pentru oricare dintre noi, să facem investiții cu care suntem confortabili emoțional. Ca să ne putem ține de strategie. Nu există o singură strategie care să fie universal valabilă. Așa, am putea spune „da, investiți toți în acțiuni, în funcție de vârstă, în funcție de alte câteva caracteristici, și uite rețeta, luați-o și e prescripția pentru absolut toată lumea”. Nici pe departe.

Andreea Roșca: Ce te face să dormi atât de confortabil, chiar dacă vezi prăbușiri ale pieței?

Mihai Purcărea: Pentru că știu că se vor întoarce.

Andreea Roșca: Deci, o chestie de experiență personală. Nu este o chestie de cunoaștere teoretică.

Mihai Purcărea: Și, și. Este o chestie de experiență personală, dar nu pot să zic că am trecut chiar prin atât de multe crize, dezastre. Am trecut prin 2008, atunci a scăzut piața 85%. Ca să ne dăm seama cât înseamnă 85%, de la 50 se mai înjumătățește o dată – încă o scădere de 50, se face 25 –, din 25 mai scade încă undeva la 40% ca să ajungi la minus 85%. Am trecut prin genul ăla de experiență, a mai fost și 2020, dar am încercat mult să învăț din experiența altora. Că dacă aștept numai să învăț din experiența mea, o să ajung bătrân și tot o să învăț încă.

Andreea Roșca: Și sărac.

Mihai Purcărea: Și sărac. Da, încerc să învăț foarte mult din experiența altora. Este clar că economia pe termen lung avansează și plec de la conceptul ăsta – nu știu dacă optimist sau realist, eu aș spune că realist –, că economia, și economiile, și civilizația umană avansează pe termen lung. Asta îmi dă încredere să spun că dacă vor fi corecții mari, sunt corecții de moment, care își vor reveni. Ăsta este un aspect care îmi dă un confort mare – ok, foarte bine, poate să scadă. Al doilea este că eu întotdeauna investesc foarte diversificat. Adică nu am o investiție într-o singură companie, să zic că investesc toți banii în Apple. Deși o companie frumoasă, o companie mare, orice companie pe lumea asta poate să dea faliment. Economia în ansamblul ei – românească, europeană, americană – nu va intra toată în colaps simultan. Poate să intre o companie, pot să intre două, diversificarea e un aspect important. Și poate al treilea este orizontul de timp. Eu am nevoie de bani peste 20 de ani, pe mine mă interesează să fie piața sus când am nevoie de bani. Între timp, nu mă interesează să fie scumpă. Să fie cât mai ieftină posibil. 50%? Nu 60-70% aș vrea să vină ca să pot să investesc în continuare, că investesc lunar, să pot să investesc în continuare, să cumpăr la prețuri mici. Nu mă interesează să cumpăr la prețuri mari. Lucrurile astea mie îmi dau un confort. Știu sau am încredere că economia, economiile pe termen lung vor avansa, civilizația umană va avansa. Am o diversificare destul de bună și am un orizont lung de timp. Și atunci eu dorm foarte confortabil dacă piața scade.

Andreea Roșca: Când vorbești de faptul că investițiile și felul în care ne uităm la bani sunt foarte personale, despre ce componente vorbim? Vorbim despre toleranță la risc, vorbim, așa cum ai spus, de orizont de timp? Cam care sunt elementele care variază în funcție de felul în care gândim fiecare dintre noi sau de experiență anterioară?

Mihai Purcărea: Ar fi momentul când am nevoie de bani, orizontul de timp. Și aici spun momentul și nu neapărat vârsta, pentru că, în funcție de banii pe care-i avem, momentul poate să fie destul de diferit. Și o să-ți dau un exemplu. Am avut mai demult un client, cred că avea undeva la 90 de ani la vârsta respectivă, care a venit fizic, m-am întâlnit cu el, și a subscris, a cumpărat de toți banii pe care îi avea un fond de acțiuni. Și am fost extrem de surprins. Venise cu nepotul, care cred că avea 40 de ani. Domnule, dar știți ce faceți? Ca după aia să îmi dau seama cât de ignorant sunt, în sensul că respectivul domn trăise prin perioada interbelică, avusese o experiență oarecum cu economia de piață și știa foarte bine ce face, probabil mai bine decât știam eu la momentul respectiv. Și el a spus: banii ăștia nu sunt pentru mine, sunt pentru nepoții și strănepoții mei, să stea 20 de ani. Am zis: wow! Asta înseamnă într-adevăr un orizont de timp potrivit, dar nu pentru vârstă, n-a contat vârsta, ci pentru obiectivul lui, care era să creeze valoare, cu banii acumulați de el, pentru nepoți și strănepoți. Ăsta era obiectivul lui. Deci orizontul de timp este primul și cred că poate printre cele mai importante componente. Apoi sunt experiențele personale și cum am acumulat banii. Dacă i-am acumulat foarte simplu, dacă am o stare de anxietate foarte mare să nu cumva să rămân fără bani. Sunt lucruri destul de personale și greu de…

Andreea Roșca: Teama de pierdere, toleranța la situații neprevăzute.

Mihai Purcărea: Exact. Sunt destul de personale și țin mult de familie, de psihologie, de cât de în siguranță te simți, cât de competent. Iarăși e un aspect important, că dacă ai dobândit banii destul de ușor, din noroc sau din alte circumstanțe, s-ar putea să ai teama că dacă cumva îi pierzi, nu-i vei mai face. Și atunci s-ar putea să fie o teamă destul de mare de a face orice. Mai bine stau cu ei să-i mănânce inflația – îi mănâncă cu 3, 5, 10% pe an, dar măcar nu îi pierd.

Andreea Roșca: În timp ce dacă banii sunt creați, acumulați, câștigați din experiență, competență, asumare conștientă de risc, atitudinea e diferită.

Mihai Purcărea: Atitudinea de multe ori e diferită, da. Când banii sunt munciți, atitudinea e diferită pentru că există și o doză destul de mare de încredere: eu știu cât valorez, eu știu ce pot să fac. Este de multe ori o abordare diferită. Nu întotdeauna, pentru că depinde și de alte caracteristici. Dacă, de exemplu, în copilărie a fost o perioadă mai dificilă pentru familie, s-ar putea de multe ori să fie o reticență mare în a mobiliza banii, mai bine îi ții acolo, la saltea.

Andreea Roșca: Deci orizontul de timp, atitudinea față de risc și de bani, în general.

Mihai Purcărea: Da. Cum i-am câștigat, proveniența familială, experiențele pe care le-am avut iarăși contează foarte mult. Dacă la începutul primelor experiențe în investiții punem o sumă mare de bani doar pentru că auzim la televizor că se întâmplă ceva și că e bine să facem asta, cel mai probabil va ieși prost. Și atunci, dacă prima experiență este și una usturătoare, de multe ori nu ne mai întoarcem acolo. Adică toți vrem să evităm durerea, și să pierdem o sumă mare de bani e o durere. Și atunci evităm să ne mai întoarcem în același punct. Dacă însă avem norocul să avem o experiență bună la început, de multe ori vom vrea să mai repetăm lucrurile alea. De asta din punctul meu de vedere e bine la început să începi să investești cu sume mai mici de bani ca să nu lase o cicatrice mare în cazul în care nu iese așa cum ți-ai plănuit.

Andreea Roșca: Să scazi costul învățării. Să faci teste în condiții de risc minim.

Mihai Purcărea: Să scazi costul învățării, da. Plus că intervin emoțiile. Dacă e o sumă mai mare de bani, intervin emoții destul de multe acolo.

Andreea Roșca: Sunt anumite lucruri, 2-3 principii legate de risc, pe care crezi că nu le înțelegem încă destul?

Mihai Purcărea: Cel legat de inflație. Cred că riscul real nu este perceput de cele mai multe ori. Din punctul meu de vedere, aproape cel mai mare risc este cel legat de inflație, pentru că ne pierdem puterea de cumpărare constant. Este o certitudine asta. Dacă în momentul în care investim și cumpărăm, să zicem acțiuni în România, investim în ceva incert – poate să scadă, poate să crească, dar știm că statistic pe termen lung crește –, pe de altă parte, în inflație știm că statistic ne mănâncă din bani, și știm asta cu siguranță. Că e inflația 2 sau că e 12, știm că pierdem. Și aici riscul real, riscul de pierdere în termeni reali mi se pare un risc foarte ignorat, trecut cu vederea. Nu investim cu ținta de a face un randament real. Pentru că nu e o problemă să ținem banii la bancă atâta timp cât ținem o parte din ei și o parte îi investim. Ideea e să avem dorința să facem bani, să prezervăm valoarea banilor în termeni reali. Dacă am schimba mindset-ul ăsta de la „să nu risc înseamnă să pun 100 de lei și să am tot 100 de lei peste 3 ani de zile” la „să pun 100 de lei și peste 3 ani de zile să am 100 de lei plus inflația”, asta ar trebui să fie ținta. Și în momentul în care am schimbat perspectiva asta, atunci am găsi soluții. Ok, pun 30 de lei în acțiuni, 30 de lei pun la bancă, 30 de lei îi pun în titluri de stat, și atunci măcar aș găsi o diversificare mai mare. În imobiliare, în diverse, pot să diversific.

Andreea Roșca: Ce altceva crezi că înțelegem mai puțin atunci când ne gândim la risc?

Mihai Purcărea: Cel mai mare risc este cel de faliment. Ca un exemplu, avem un zar și să spunem că aruncăm cu zarul. Dacă pică de la 1 la 5 eu îți dau 100 de lei dacă pică 6 îmi dai tu mie 100 de lei. Este evident că vei vrea să joci acest joc.

Andreea Roșca: Sigur, probabilitatea să îmi dai tu mie bani e mult mai mare decât să îți dau eu ție.

Mihai Purcărea: Da. Deci 5 din 6 îți dau eu ție bani, 1 din 6, invers. Dar dacă schimbăm un pic perspectiva și spunem: ok, dacă pică de la 1 la 5, eu îți dau 1.000.000 de euro, iar dacă pică 6, tu-mi dai toate activele pe care le ai tu. Este destul de evident că nu vei vrea să joci acest joc, pentru că dacă pică de la 1 la 5 ai niște bani care îți vor îmbunătăți viața, dar probabil că nu o vor schimba fundamental. Dar dacă pică 6 viața ta s-a schimbat fundamental din ziua aia. Și atunci riscul ăsta de faliment personal, de pierdere totală, este un risc pe care ar trebui să-l evităm cu orice preț. Cum putem să facem asta? Diversificare. E cel mai simplu mod să facem asta. Când vorbim de riscul acesta, el se poate manifesta în toate modurile posibile. În anii ‘90, riscul ăsta s-a manifestat în special dacă țineam banii cash sau la bancă – inflație. Am avut inflație 200%+ ani de zile. Cine avea bani de o mașină, câțiva ani mai târziu își lua o minge de fotbal. Un alt exemplu poate să fie să cumpărăm niște acțiuni la o companie care intră în faliment. Riscul ăsta extrem ar trebui evitat. Este singurul risc care cu adevărat contează. În rest vorbim de volatilitate, plus-minus. Dar ceva înmulțit cu 0 tot 0 dă. Ideea e să nu înmulțim niciodată cu 0, adică pe lanțul trofic an de an, când facem investițiile, să nu am niciodată riscul ca în cei 30 de ani în care investesc să ajung la un moment dat pe 0, pentru că ceva înmulțit cu 0 va da 0. Se evită atât de simplu prin diversificare. Iar un risc așa, mai subtil, poate este riscul de neîndeplinire a obiectivelor. Ce vreau să zic cu asta? Eu îmi pun în țintă să strâng 100.000 de euro pentru vârsta pensionării. Strâng acei bani și văd că nu-mi ajung. De ce? Mă întorc la inflație. Nu mi-am făcut calcule bine, am gândit doar în termeni nominali, în loc să gândesc în termen reali. Și nu pot să-mi fac obiectivul. Sau vreau să am bani pentru copii peste 10 ani, să facă o facultate în Olanda, și vreau să strâng 50.000 de euro, dar facultatea va costa 80.000 atunci. La fel, am strâns bani, mi-am îndeplinit obiectivul, dar nu mi-l pot realiza.

Andreea Roșca: Și cum gestionezi riscul ăsta?

Mihai Purcărea: Țin cont de inflație, inflația specifică pentru obiectivul meu. Că, de exemplu, inflația pe partea de educație a fost aproape triplă în ultimii 10 ani față de inflația normală. Țin cont de obiectivul meu și cât va costa în viitor obiectivul meu, și iau o marjă de eroare. Întotdeauna e bine să iei o marjă de eroare.

Andreea Roșca: Ai spus un lucru și am vorbit despre asta de câteva ori, și s-ar putea să fie puțin mai contraintuitiv: acțiunile sunt cele mai sigure investiții pe termen lung?

Mihai Purcărea: Da. Dacă simplificăm, luăm în calcul piață monetară – deci, depozite –, luăm în calcul titluri de stat – obligațiuni –, și acțiuni. De ce sunt cele mai sigure? Foarte simplu. Statistic, pe un orizont de 20 de ani nu pierd bani. Pentru că acțiunile, deși pot fi foarte volatile – adică pot să crească 30%, 50% scad, anul următor cresc 70%, scad 20%, sunt foarte volatile –, pe termen lung, ele țin pasul întotdeauna cu inflația și reflectă creșterea economică. Și dacă plec de la premiza că civilizația umană va avansa, cum avansează? Avansează economia. Ce înseamnă economia? Că economia nu e ceva abstract așa, în nori, economia înseamnă companiile. Și atunci ce fac? Investesc în companii și ele au cea mai bună creștere pe termen lung. Pe termen scurt am inflația. Un depozit bancar sau un titlu de stat poate-mi oferă randament peste inflație un an, iar un an poate nu. Statistic, dacă ne uităm, cam în 30% din timp sunt sub inflație pe termen lung. Și atunci am o șansă din 3 să fiu sub inflație, să economisesc, să investesc 100 de lei și să am mai puțin peste 10 ani în termeni reali. Cu acțiunile, lucrurile sunt destul de diferite, pentru că companiile pe termen lung duc inflația, o dau mai departe către consumator. Adică am făina mai scumpă cu 10 lei, că am, ca acum, electricitatea mai scumpă. Ok, poate am o pierdere la început, că mă afectează, dar în 1, 2, 3 ani, dacă nu dau costul ăla mai departe către consumator, business-ul meu intră în faliment. Asta înseamnă că, pe termen lung, business-urile dau inflația mai departe și fie mor, fie supraviețuiesc. Și dacă cumpăr un indice, cumpăr un portofoliu diversificat de acțiuni, cumpăr economia și economia pe termen lung avansează. Și statistic, dacă ne uităm matematic, investiția în acțiuni este cea mai sigură pe termen lung. Pe termen scurt este riscant. De asta contează foarte, foarte mult orizontul ăsta de timp.

Andreea Roșca: Vorbește un pic despre diferența dintre a te uita teoretic la o pierdere de 30% și a spune „da, ok, asta e, am să trec peste ea” și realitatea practică a unei pierderi de 30%.

Mihai Purcărea: Foarte faină întrebarea, pentru că este o întrebare uzuală pe care o punem investitorilor. Cum ai reacționa în cazul unei pierderi de 20% sau 30%? Și rațional, când sunt întrebați așa, cum stăm noi la masă la o cafea, răspund că da, nicio problemă, înțeleg că poate să scadă piața. Cam toți investitorii sunt confortabili la nivel teoretic. Diferența practică este că o astfel de scădere nu vine singură. Dacă avem o scădere de 30%, cel mai probabil că economia e într-o perioadă foarte nasoală, într-o recesiune, oamenii își pierd job-urile, e incertitudine maximă privind viitorul. Și atunci lucrurile se schimbă fundamental în practică. Când se întâmplă, ne speriem de cele mai multe ori de ce vedem și reacționăm exact diferit față de cum spuneam și ne așteptam noi să reacționăm.

Andreea Roșca: Ce s-a întâmplat cu piața de fonduri de investiții în acești ultimi 2 ani?

Mihai Purcărea: De fiecare dată când piața a scăzut mult, când bursele au scăzut mult, investitorii au retras bani. Și când piețele au început să crească din nou, investitorii au început să revină cu bani.

Andreea Roșca: Și per total, dacă ne uităm la evoluția pieței de capital și la evoluția fondurilor de investiții, dacă aș fi fost cineva care s-a comportat așa, cât aș fi pierdut?

Mihai Purcărea: Piața, între timp, dacă comparăm cu 2020, piața-i pe plus. Realitatea e că mulți investitori sunt pe minus. Iarăși, pare paradoxal. Dar de ce? Pentru că investitorii, când a fost COVID, au vândut la minus 30%: nu vezi, suntem toți închiși în casă, vând mai bine acum, decât mai târziu, să nu pierd și mai mult. Bineînțeles că n-au cumpărat înapoi pe minimul pieței, că lucrurile arătau urât. Au investit după aia mult mai sus. La fel acum, cu războiul.

Andreea Roșca: Au așteptat un soi de confirmare că lucrurile sunt pozitive înainte să ia decizia de a se reîntoarce. Și, de fapt, au pierdut. Exact acolo-i pierderea.

Mihai Purcărea: Exact. Au pierdut momentul maxim. Adică, dacă au vândut la minus 25, ei n-au cumpărat când era la minus 30, au cumpărat când era la minus 10, se întorsese deja, crescuse destul de mult înapoi piața. Pentru că aproape niciodată nu cumperi în minim. Decât din noroc. Pentru că minimul e momentul cel mai urât, în care lucrurile par ireversibile, pare că e sfârșitul lumii. Nu cumperi acolo.

Andreea Roșca: Deci tindem să așteptăm prea mult.

Mihai Purcărea: Și la vânzare, și la cumpărare, de multe ori așteptăm prea mult. Adică, măcar dacă este să te sperii, sperie-te primul, sperie-te rapid, ca măcar să ieși repede. Dar nu știi, poate să fie o corecție mică, de 2% sau de 20%, n-ai de unde să știi. Și atunci ce se întâmplă? De obicei ne speriem când lucrurile devin foarte urâte. Dar când lucrurile sunt foarte urâte, asta se reflectă deja în preț. Că nu le percepem doar noi urât, le percep toți. Haideți să ne gândim un pic la momentul de anul ăsta, Rusia-Ucraina. Toată lumea vede că sunt lucruri nasoale și urâte. Asta înseamnă că dacă vrei să vinzi în astfel de momente, cine cumpără, că nu prea sunt mulți oameni pozitivi? Astfel încât trebuie să lași un discount mare ca să vinzi, să vinzi orice atunci. Dar, la fel, n-o să cumperi pe minim, o să cumperi când lucrurile arată mai bine, par mai bine. Dar toți ceilalți le văd mai bine, astfel încât prețul la care cumperi înapoi este unul destul de ridicat. De cele mai multe ori iese prost. Adică, dacă comparăm cu un investitor care ar fi dormit pur și simplu – dormea în ianuarie 2020 și se trezea acum –, acesta era mult mai bun, avea o performanță mai bună decât marea majoritate a investitorilor care au fost activi în perioada asta, din cauza emoțiilor sau a dorinței de a obține un profit mai mare.

Andreea Roșca: Aș vrea să te întreb despre un alt lucru pe care cred că îl înțelegem foarte puțin cu toții. Pentru că, de fapt, mintea noastră nu-l poate cuprinde. Este ideea de compunere – dobânda compusă și capacitatea ei de a produce rezultate senzaționale. Citeam undeva că unul dintre investitorii legendari ai acestei lumi, Warren Buffett, a făcut 90% din toți banii lui după vârsta de 80 de ani, după 60 de ani de când începuse să investească, și 96% după vârsta de 85 de ani sau ceva de genul ăsta. Pentru că, de fapt, termenul lung lucrează întotdeauna în favoarea ta. Și faptul că dacă pierzi 1,2,3 zile în care câștigurile au fost peste medie e ca și cum ți-ai fi tăiat la jumătate șansa de a obține un rezultat bun. Și pentru mine asta a fost întotdeauna surprinzător și foarte greu de cuprins cu mintea rațională.

Mihai Purcărea: Da, sunt mai multe studii aici: dacă pierzi cele mai bune 10 momente din piață versus dacă ai investit în rest perfect, de multe ori ieși mult mai prost, pentru că doar câteva momente de creșteri mai mari pot face diferența fantastic de multă în compunere. Să ne gândim că avem 100 de lei și investim cu 10%. Asta înseamnă că avem profit pe investiția noastră de 10 lei. Este foarte simplu și direct de înțeles asta: după un an de zile avem 10 lei. Dar după 7 ani de zile de exemplu, ne-am dubla bani. În mod normal, după 7 ani de zile dacă ne gândim liniar, am investit 100 de lei cu 10% dobândă, 10 lei pe an x 7 ani = 70 de lei, ar trebui să am 170, dar am 200. De ce? Avem suta noastră, 70 profitul la suta noastră și 30 profit la profit. Deci dobândă compusă. Care deja acționează. Dacă lungim și mai mult orizontul de timp, luăm 30 de ani de exemplu, din suta noastră ajungem la 1.700. Deci avem 100 de lei pe care i-am investit, avem 300 de lei profit la suta noastră, și încă 1.300 dobândă la dobândă. Se tot adună. Lucrul ăsta este extrem de greu de înțeles. Dobânda compusă pe termen lung efectiv face minuni. De multe ori gândim liniar, gândim aditiv: avem 100 de lei, la anul o să avem 110, peste 2 ani 120, ajungem la 400 de lei – nu, ajungem la 1.700. Pentru că dobânda la dobândă efectiv face minuni. Este putere, nu este aditiv, este înmulțire. Și asta efectiv este greu de conceput, pentru că în natură, lucrurile, în general, sunt liniare, nu scalează în felul ăsta. Adică, dacă spui că media bărbaților în România este 1,75, știi că poate o să ai 1, 40 și 1,90 sau 2 metri, dar nu o să ai un om de 7 metri sau un om de 10 centimetri, nu este posibil. În fizică nu se pot întâmpla lucrurile astea. În matematică, în finanțe, lucrurile astea se pot întâmpla și atunci nu mai sunt aditive. Și de asta este foarte greu conceptual. Și tot Warren Buffett spunea dacă vrei să fii bogat, rețeta e simplă: pui niște bani într-o investiție decentă și îi lași să-și facă treaba și lași timpul să acționeze.

Andreea Roșca: Dacă ar fi să te gândești la tips & tricks legate de cum să ne stăpânim emoțiile și pornirile astea care sunt uneori în defavoarea noastră, ne fac un contraserviciu.

Mihai Purcărea: Aș împărți în două tipologii. Pe de o parte aș spune așa: este o diferență foarte mare între a face bani și a înmulți banii. Și de multe ori este și greu de înțeles, mai ales dacă ne gândim la antreprenori. Antreprenorii sunt geniali în a face bani dintr-un business, dintr-o nișă. Să spunem că facem șervețele, fac o fabrică de șervețele și am un succes foarte mare. Sunt foarte bun la făcut asta și am făcut o sumă de bani. A-i înmulți mai departe s-ar putea să fie, și de multe ori este, un lucru destul de diferit. Și asta nu prea se înțelege. Că de multe ori vine și cu o supraîncredere – dacă am fost în stare să fac asta, pot să fac și… Și aici se fac multe erori, multe greșeli. Vine cu o supraîncredere mare. Tot emoțional – domne, îmi spui mie, eu am făcut…

Andreea Roșca: Dacă mi-au ieșit atâtea până acum, cu siguranță o să mă pricep și la x…

Mihai Purcărea: Exact. Și una e o afacere în care ești hands-on, o creezi, ești implicat acolo, și alta este o investiție în care ești mai degrabă pasiv. Investești și nu ai neapărat un cuvânt de spus foarte mult, acolo. Deci ăsta este un lucru pe care aș vrea să-l spun referitor la a înmulți banii: este o diferență mare între a face și a înmulți. Dacă ne gândim la tips & tricks, care sunt oarecum probate că funcționează pe termen lung, aș spune așa: orizontul de timp este absolut esențial. Dacă vreau să strâng bani pentru următoarea vacanță în Grecia, nu am ce căuta în piața de acțiuni. Depozitul bancar este sfânt. Mi-aleg o bancă, banca cu care lucrez, îmi fac un depozit și that’s it, nu fac nimic mai mult. Dacă vreau să investesc pentru peste 20 de ani, 10 ani, 30 de ani, atunci am nevoie de active reale, deci acțiuni, lucruri care să îmi țină valoarea în timp a banilor. Că nu mă interesează dacă investesc acum 100 de lei și peste 20 de ani am 1.000.000 de lei, dacă milionul ăla înseamnă, nu știu, că pot să-mi cumpăr un bilet la Herculane, nu mă ajută. Și atunci contează foarte mult să investesc în active reale. Deci orizontul de timp îmi dă și alocarea în ce vreau să investesc. Am orizont lung de timp, ar putea fi destul de simplu. Orizontul lung – acțiuni, orizont scurt – depozite, la mijloc – titluri de stat.

Mihai Purcărea: După orizont de timp avem partea de diversificare. Diversificarea mă ține deoparte de neșansă sau de prostii. Pot să găsesc eu cel mai bun business din lume, dar se pot întâmpla diverse – am investit într-un restaurant în februarie 2020, a venit COVID, s-ar putea să pierd toți banii. Se pot întâmpla foarte multe lucruri, deci diversificarea este absolut sfântă. Se pot întâmpla atât de multe lucruri în viața asta încât e bine să nu pariem pe un singur lucru sau pe foarte puține lucruri.

Mihai Purcărea: Iar ca să putem să investim așa pe termen lung, e nevoie de automatizare.

Andreea Roșca: Adică să nu mai stăm să luăm decizii la fiecare punct, la fiecare zi, la fiecare…

Mihai Purcărea: Da, deciziile sunt greu de luat. Adică știm foarte bine că deciziile de multe ori ne obosesc. Și dacă stăm să ne gândim de fiecare dată – hai să investesc, în ce să investesc –, va fi extrem de greu și n-o vom face.

Andreea Roșca: Plus că fiecare decizie pe care o luăm, mai ales în momente complicate, vine cu aversiune la pierdere. Adică dacă trebuie să iau decizia de a continua planul de care vorbeam mai devreme, în momente în care obiectul investiției, piețele, nu mai sunt atât de interesante din punctul de vedere al creșterilor, cum erau acum 3 luni de zile, dacă trebuie să iau acum decizia, o să intervină aversiune la pierdere și îmi va fi mult mai greu să iau decizia decât mi-a fost acum 3 luni. Și atunci, de câte ori multiplicăm ideea asta de a decide… De aia pentru mine sunt greu de înțeles și îi admir foarte tare pe oamenii care pot face investiții în aceeași zi – vânzare-cumpărare, intraday trading. Mi se pare ceva infinit de greu de făcut.

Mihai Purcărea: E foarte greu și poți s-o faci dacă îți place jocul, dar dacă îți place profitul, mai bine nu o faci. Multe site-uri de trading sunt obligate să pună statisticile, și dacă te uiți, undeva la 80% din tranzacții, din oameni pierd bani pe trading. Deci trading-ul este dacă vrei să te joci, dar nu și dacă vrei să faci bani. Realitatea e că investițiile bune, de cele mai multe ori sunt plictisitoare. Vorbeai de Buffett – Buffet face o investiție și stă cu ea 15 ani poate. Investițiile bune sunt plictisitoare. Și din păcate, de multe ori în zona asta de investiții, oamenii vin și pentru adrenalină. Și este ceva ce se marchetează destul de agresiv de către mulți provideri: vinde! cumpără! a început războiul, cumpără bitcoin! cumpără acțiuni! vinde că vine criza! Sunt lucruri care ne afectează emoțiile. Sunt și folosite destul de deștept de către provideri, tocmai pentru a ne apăsa butoanele de emoție, pentru a ne speria: vinde acum că vine criza!; după aia: cumpără acum, ultima șansă până ajunge acțiunea to the moon!, cum se spune.

Andreea Roșca: Stimulează, de fapt, constant, această temere a noastră de care vorbeam mai devreme, fear of missing out, ideea că ceva se va întâmpla și nu vom fi acolo. Și atunci acționăm nu pentru că are vreo logică neapărat, ci de teama de a nu pierde valul. Mi se pare foarte interesant acest paradox că, cu cât iei mai puține decizii, probabil că este cu atât mai înțelept pentru un portofoliu pe termen lung. Ideea de a minimiza numărul de decizii pe care trebuie să le iei.

Mihai Purcărea: Să le minimizezi și să lași efectul de dobândă compusă să acționeze în favoarea ta. Că dacă tot zgândări, tot acționezi și iei decizii, vei da și multe rateuri. Este evident asta. Și statisticile despre care vorbeam și sunt publice, arată lucrurile astea. Adică mai degrabă pierzi acolo. Încerci să te joci cu ceva necunoscut, în loc să faci o investiție care să fie solidă. De asta să faci bani în piață este și simplu și greu. Este greu emoțional, pentru că vrem să facem mai mult. Este simplu, pentru că dacă ai răbdare, dacă cauți o investiție plictisitoare și bună, atunci sigur vei face bani. Investițiile cele mai populare de multe ori pierd bani și investițiile plictisitoare fac bani.

Andreea Roșca: Dă-mi un exemplu. Ce e o investiție populară?

Mihai Purcărea: Păi dacă auzi în gura tuturor că vorbesc despre acțiunea y, acțiunea respectivă probabil că deja este foarte sus și deja e o bulă.

Andreea Roșca: Când toată lumea vorbește despre ceva, fii sigur că trebuie să fie și de mult.

Mihai Purcărea: Da, exact. Dacă toți vorbesc despre o acțiune sau despre o oportunitate, cum a fost acum cu cryptocurrency, dacă toată lumea vorbește despre un lucru, cel mai probabil că prețul acelui lucru este deja unul mare. Dacă toți vorbim despre ce bine este să bem cafeaua nu știu unde, probabil că cafeaua aia e deja scumpă – o vor vinde scump pentru că este cerere mare. Pe de altă parte, găsește-mi un business bun și plictistor de care nu vorbește nimeni, și eu acolo m-aș duce, pentru că acolo voi face bani. Dacă este bun – ok, trebuie să fie bun –, și dacă e plictisitor, lumea nu vorbește despre el, înseamnă că e subevaluat. Și atunci pot să fac bani, să investesc în el. Investițiile bune, sincer, sunt plictisitoare. Și asta deranjează… sau îi face pe mulți…

Andreea Roșca: Puțin contraintuitivi.

Mihai Purcărea: Da. De ce? Vreau să investesc în noul trend, vreau să investesc în ce-i cel mai la modă acum. O fi la modă, dar dacă-i la modă, plătești prețul și vei cumpăra mai scump. Eu nu vreau la modă. Dacă dacă vrei profit la modă, în general nu este ceva bun.

Andreea Roșca: Îți vine în minte vreo greșeală care te-a învățat ceva valoros?

Mihai Purcărea: Sunt multe, nu este numai una. Avantajul și dezavantajul job-ului meu este că am făcut probabil mii – nu probabil, sigur –, mii de investiții de-a lungul anilor și clar am făcut și extrem de multe greșeli. Partea bună e că, în general, având diversificare mare, greșelile nu m-au constat atât de scump. Am cumpărat acțiuni scumpe în 2008, m-am lăsat dus de val. În 2009 n-am știut ce se întâmplă, am crezut că vine sfârșitul lumii – n-a venit. După aia m-am apucat să citesc și mai în amănunt și am văzut că sfârșitul lumii vine al naibi de des. A fost 9/11, a fost și acel Y2K, dacă mai ții minte, cu virusul legat de trecerea în anul 2000. Apoi a fost sfârșitul lumii atât de des, în fiecare an, de câteva ori sfârșitul lumii. Pentru că asta vinde, sperietura vinde. Și atunci am învățat destul de multe lucruri. A fost apoi criza din Grecia. O să dau un exemplu. La momentul respectiv aveam niște investiții în companii grecești și am văzut cât de rapid se pot schimba lucrurile. Și lucruri care post-factum par evidente – era evident că Grecia n-avea cum să dea banii, n-ai văzut ce datorii aveau? – au devenit evidente într-o secundă. Țin minte că la momentul respectiv m-am ridicat de la birou, m-am dus să vorbesc un coleg, și când m-am întors, piața se prăbușise. Deci s-a întâmplat totul în câteva minute. Când am plecat de la birou, Grecia era bine, sănătoasă, când m-am întors la birou, Grecia era în faliment. Lucrurile de obicei se întâmplă cu o rapiditate uimitoare. Este un declick la un moment dat și se schimbă radical. La fel, dacă mai ții minte, pentru că nu este un singur exemplu, când a fost cu Lehman Brothers, în 2008. Totul s-a întâmplat într-o duminică. Vineri, când am plecat de la birou… – ok, lucrurile nu erau roz, dar nu erau catastrofale –, luni, când am venit, era sfârșitul lumii, cel puțin al lumii financiare. Lucrurile se pot schimba cu rapiditate uimitoare și asta m-a învățat că trebuie să fiu extrem de umil în opiniile pe care le am. Pot să cred eu despre compania X, sau Y, sau despre viitor orice. Trebuie mai degrabă să investesc astfel încât să mitighez riscul de a nu avea dreptate. Orice se întâmplă mâine, eu să pot fi totuși într-o situație ok. Adică, dacă am o diversificare bună, dacă am un orizont bun stabilit, atunci sunt confortabil. Să evit riscul ăsta extrem de a pierde toți banii, de faliment personal, și dacă am diversificare bună și orizont bun de timp, eu sunt ok.

Andreea Roșca: Ce le înveți pe fetele tale legat de ce să facă, cum să-și câștige și să-și folosească banii?

Mihai Purcărea: Încerc să le învăț investiții, să investească. Și ce am făcut până acum, a fost că am încercat să le învăț despre diferența între investiție și economisire. Adică ele strâng bani – de la bunici, Zâna Măseluță, zile de naștere și alte ocazii – și am început să le întreb dacă vor să investească banii respectivi. Și să vadă că dacă nu consumă banii acum sau, în loc să îi țină în pușculița lor, îi investesc 3 luni de zile, primesc mai mulți bani înapoi. Să înțeleagă acest concept de investiție și de investiție permanentă. Să facă ceva cu banii, să nu-i lase doar în pușculiță.

Andreea Roșca: Care este economisirea. Economisirea e pușculița. Investirea e când îi pui la lucru.

Mihai Purcărea: Exact. Și au văzut asta de la început. Mai întâi, doar una dintre ele a făcut asta. Și peste câteva luni, când am adus banii – mi i-a dat mie să-i investesc – când am adus înapoi banii plus dobânda, randamentul, cealaltă a văzut: dar eu am tot atât, de ce ea are mai mult? De atunci lucrurile au fost clare. Îi investesc întotdeauna. Când le întreb: ce faceți cu banii, vreți să-i dați la investit? Întotdeauna, răspunsul este: da, îi dăm la investit.

Andreea Roșca: Și tu cum investești banii lor? Pe 3 luni, totuși.

Mihai Purcărea: Le ofer o dobândă garantată.

Andreea Roșca: Am înțeles. Deci e mai degrabă ca să învețe.

Mihai Purcărea: Da, suntem la momentul în care să învețe conceptul sau diferența între economisire și investire. Și o să intru din toamna asta și cu investire efectivă, să le dau o listă de investiții, să aleagă și să vedem ce se întâmplă, cu plusuri și minusuri.

Andreea Roșca: Este vreo lectură pe care ai recomanda-o pentru oricine care vrea să afle mai mult, să înțeleagă mai mult despre cum ne înșelăm, cum ne joacă feste emoțiile? De ce lumea asta de investiții este atât de influențată de partea emoțională, deși noi credem că e rațională?

Mihai Purcărea: Aș începe cu „Psihologia banilor”, de Morgan Housel. Este o lectură foarte ok scrisă și atinge exact lucrul ăsta, partea de psihologie și de ce face până la urmă o investiție de succes sau nu. Și mai degrabă un investitor, nu o investiție. Exemplul pe care l-am dat, piața de acțiuni, aceasta merge cam cu 10% pe an, dar investitorii nu. Și atunci diferența dintre un investitor de succes și unul de mai puțin succes este dată fix de partea psihologică. De cele mai multe ori. Da, matematica, statistica sunt importante, dar nu sunt fundamentale. Mai degrabă să nu acționezi, să nu vinzi – să te sperii și să vinzi când nu trebuie –, să nu devii calic – să încerci să faci investiții pe care nu le înțelegi, cu un orizont de tip nepotrivit sau cu bani pe care nu îi ai, împrumutați –, contează foarte, foarte mult.

Andreea Roșca: Ce mi s-a părut mie foarte interesant la „Psihologia banilor” a fost această diferență pe care Morgen Housel o face între avuție și bogăție. Când spune: bogăția este ceva ce poți să vezi, bogăția este în mașini, în restaurantele unde mănânci, în hainele pe care le îmbraci, în ceasul pe care îl porți, în timp ce avuția – wealth, nu știu cum s-o traduc – este în banii pe care nu i-ai cheltuit. Mi-a plăcut foarte mult. Vrei să spui câteva cuvinte despre asta?

Mihai Purcărea: Un concept interesant, pe care îl atinge și autorul în carte, este cel de independență financiară. Adică, degeaba am o sumă mare de bani dacă eu tot nu sunt independent financiar, pentru că, nu știu, am alte obligații. Până la urmă, scopul este de a ne folosi de bani. Banii sunt o unealtă. Și cum putem face să ne ajute să avem o viață bună, să avem o independență financiară, adică să nu ajungem să depindem bani. Dacă, de exemplu, avem o problemă medicală, să nu ajungem să ne împrumutăm în stânga-dreapta ca s-o rezolvăm. Dacă, de exemplu, ne pierdem job-ul mâine, să nu mai putem să ne întreținem familia. Cred că conceptul ăsta de independență financiară este ceva care ar fi bine de luat în calcul de absolut toți dintre noi.

Andreea Roșca: Cum îl definești?

Mihai Purcărea: Păi, exact ce spuneam, dacă am suficienți bani să pot să trec peste un șoc, ar fi un exemplu scurt. Rămân fără job mâine – este panică sau nu? Dacă rămân fără job mâine și deja m-am panicat pentru că este o problemă majoră în viața familiei, atunci e clar că nu sunt independent financiar. Sunt dependent de job-ul pe care-l am și e clar că nu mă va face nici să am o viață cu adevărat împlinită, pentru că întotdeauna este ceva care mă constrânge acolo. Dacă pot să îmi pierd job-ul și să îmi permit să întrețin familia, să-mi duc viața mai departe 6 luni, un an de zile, până când găsesc un nou job, atunci da, am un grad mare de independență. Și ce se întâmplă, din păcate, de multe ori în România: dacă ajung la pensie, depind de copiii mei, depind de altcineva să mă îngrijească, financiar, sau am un venit care să îmi permită să am o viață decentă fără să apelez la cineva, fără să depind de cineva?

Andreea Roșca: E o chestie de libertate până la urmă.

Mihai Purcărea: E o chestie de libertate, da. Fiindcă toți ne dorim să fim independenți, să putem să luăm deciziile pe care le vrem. Dar cum putem să facem asta? Doar dacă avem un anumit confort financiar în spate. Și este ceva spre care cred că e absolut esențial să țintim. Aici este vorba și de partea de venituri, dar și de partea de cheltuieli. Că este important, dacă vrem să fim independenți financiar, să ne comensurăm și cheltuielile. Că dacă am cheltuieli de, dau niște exemple, 30.000 de euro pe an, sau 10.000 de euro, sau 60.000 de euro sunt lucruri total diferite și îmi vor schimba gradul de independență financiară.

Andreea Roșca: Da, cred că e un lucru foarte greu. Și mă întorc la ideea că aceste decizii legate de independența financiară sunt lucruri care-s invizibile. Nu știu, dau un exemplu, să spunem că decid să nu-mi schimb mașina anul ăsta, poate mi-o schimb peste 5 ani, sau peste 10 ani, sau peste 3 ani dacă pot să mai merg cu ea, și în schimb folosesc banii respectivi pentru a adăuga în contul de investiții ceva sau a-i investi într-un fel sau altul. Ce se vede în afară este că eu merg cu aceeași mașină amărâtă. Și cred că ne trebuie destul de multă – nu știu cum s-o numesc –, poate tărie și încredere în sine, și conștiința a ceea ce este mai important pentru noi ca să luăm genul ăsta de decizii. Mesele la care n-am ieșit la restaurant, momentele în care ne-am refuzat prietenii, apropo de cine știe ce cheltuieli pe care decidem să nu le facem.

Mihai Purcărea: Este un mix destul de greu de făcut și nu încurajez nici o investire în detrimentul experiențelor. Și aici, să luăm un exemplu, dacă m-ar întreba un student: uite, am terminat facultatea, am 10.000 de euro și am 2 variante – îi investesc, și 10.000 de euro investiți s-ar putea să însemne și or să însemne foarte mulți bani în viitor, sau pot să îi folosesc să mă duc 6 luni în jurul lumii? I-aș spune: du-te 6 luni în jurul lumii.

Andreea Roșca: Fără îndoială.

Mihai Purcărea: Fără îndoială. Experiențele pe care le vei acumula îți vor da și posibilitatea să faci probabil mai mulți bani decât vei face altfel și vor rămâne cu tine o viață. Cred că trebuie făcut un mix – și iarăși, revenim la lucrurile personale ale fiecăruia între noi – între dorința de a avea independență financiară în viitor și totuși și de-a te bucura de viață în prezent. Câteodată ne cam ducem în extreme. În sensul că, fie ne bucurăm numai de viață și ajungem să ne luăm haine pe care nu ni le permitem și telefon pe credit – eu când aud asta cu îmi iau telefon pe credit, ok, dar de ce nu-ți iei un telefon un pic mai ieftin?; sunt lucruri care mie mi se par poate excesive, altora li se par normale, dar mie mi se pare excesive genul ăsta de lucruri –, dar nici în partea cealaltă să nu ne ducem: nu mai cheltui nimic, rămâi cu haine ponosite și cu o mașină de 10 ani de zile ca să ai bani când vei fi bătrân. Poate dă mașina peste tine și nu mai ajungi să fii bătrân. Cred că trebuie un mix. Nu vreau să fiu morbid, dar cred că trebuie un mix destul de bun. Menționam noi de independența financiară, ea trebuie atinsă, dar nu cu orice preț. Adică trebuie făcut un mix aici și cred că fiecare dintre noi putem spune: ok, de asta am nevoie, asta e must have, asta e nice to have. Deci asta am nevoie – poate am nevoie de o vacanță, poate am nevoie de anumite lucruri, o mașină nouă sau anumite lucruri –, dar poate nu am neapărat nevoie de cea mai scumpă vacanță, cea mai scumpă mașină, de cele mai scumpe haine. Și astfel pot să mă gândesc și la viitorul eu, la future me. Mă uit în viitor și vreau, poate peste 3-5 ani, să nu mai fiu dependent atât de mult de job-ul pe care îl am, că dacă am și o sursă de investiții pasive, investesc în acțiuni, să spunem, și am un 10% pe an, acumulez o anumită sumă, atunci îmi diversific și riscul personal, riscul că dacă rămân fără job sau lucrurile nu funcționează atât de bine, am și aici o diversificare.

Andreea Roșca: De fapt, îmi creez opțiuni pentru decizii mai bune în viitor, deși nu știu care vor fi deciziile, dar îmi creez oportunitatea de a fi liber.

Mihai Purcărea: Exact oportunitatea de a fi liber și de a decide să fac ceea ce vreau să fac, nu să fac ceea ce sunt constrâns de situația financiară.

Andreea Roșca: Cred că e ceva important de spus aici, că atunci când vorbim de investiții, nu vorbim neapărat de mii sau zeci mii de euro, vorbim inclusiv de investiții care pot fi gândite eșalonat, dar chiar dintr-un salariu mediu spre mare.

Mihai Purcărea: Chiar din orice salariu ar trebui să fie. Deoarce contează foarte mult obiceiul. De multe ori, dacă așteptăm până la 40 de ani să ne apucăm să investim, pierdem mult din dobânda asta compusă.

Andreea Roșca: Asta e greșeala pe care am făcut-o eu. M-am jucat foarte mult, am crezut că sunt foarte inteligentă, apropo de piața de capital, eu, singură, de capul meu, și am făcut toate greșelile pe care putea să le facă cineva că investor individual.

Mihai Purcărea: Cred că e bine să le faci cât mai la început de carieră. Și uite exemplul de care vorbeam mai devreme: 100 de lei în 30 de ani înseamnă 1.700 de lei. Adică, dacă încep cu 100 de lei pe lună și încep chiar de la primul salariu, de la 20 de ani, la fiecare sută de lei mă pot gândi așa: 100 de lei puși acum înseamnă 1.700 peste 30 de ani. Deci în fiecare lună, economisesc pentru viitorul meu 1.700. Și atunci deja se schimbă perspectiva. Nu mai e o amărâtă de sută de lei, deja înseamnă ceva mult mai mult în viitor, pe care eu îi economisesc și investesc acum. Deci de început, cât mai devreme, și cu atât mai mult cu cât avem mai puțini bani. Pentru că dacă avem mulți bani – luăm un exemplu ipotetic –, dacă am 1.000.000 și vine o criză sau se întâmplă ceva, probabil că am bani să-i fac față; adică am bani să fac față la o criză medicală sau dacă îmi pierd principala sursă de venit, pot să fac față; sau dacă vine o criză în piață sau o criză financiară, imobiliară nu contează, probabil că pot să fac față chiar dacă scade valoarea investiției – nu mai am 1.000.000, am doar 200.000, dar e un nivel confortabil. Pe de altă parte, dacă am puțini bani și am 10.000 strânși, s-ar putea să nu fac față la o criză medicală, s-ar putea să nu fac față dacă am o problemă, s-ar putea să nu fac față nici la lucruri mai mărunte. Nu mai spun dacă îmi pierd job-ul. Și atunci, din punctul meu de vedere, investiția sau gradul de investiție trebuie să fie cu atât mai agresiv cu cât veniturile sunt mai mici. Pentru că depind mult mai mult în momentul de față de salariu și de veniturile curente decât bucata investițională. Dacă am avut 100.000.000 și am pierdut 80-90%, tot o să am o viață foarte confortabilă. Dar dacă nu am nimic, încep de la 0, e bine să să strâng ceva.

Andreea Roșca: Dacă ne gândim că neprevăzutul este ceva care se întâmplă fără să avem idee că lucrul ăla va apărea, este un fel de a vedea lucrurile. Dar experiența mea de viață și experiența prietenilor mei și a oamenilor pe care îi cunosc este că nu neprevăzutul este problema. El este predictibil. Obiectul neprevăzutului nu e predictibil. Dar faptul că ceva ce n-am prevăzut se întâmplă în mod constant e deja o constantă. E predictibil. Și asta a fost ceva care mi-a schimbat complet felul de a vedea lucrurile. Pentru că noi spunem tot timpul: aoleu, a venit peste mine nu știu ce, n-am văzut-o venind – o factură la doctor, faptul că s-a stricat ceva în casă, o cheltuială neprevăzută pentru educație, ceva se întâmplă. Și zicem: dar n-am avut, că n-am știut că o să fie. Dar statistic vorbind, lucrurile astea se întâmplă cu o precizie de ceas.

Mihai Purcărea: Da, criza de 100 de ani vine în fiecare an. Anul ăsta a fost războiul, acum 2 ani a fost COVID. Inundații, cutremure, este fiecare dată altceva, dar criza de 100 de ani vine în fiecare an, din păcate.

Andreea Roșca: Asta e altă festă pe care ne-o joacă mintea care ne spune că a fost neprevăzută. Dar dacă ne folosim rațiunea și înțelepciunea pentru a vedea exact cât de des s-a întâmplat neprevăzutul, vom vedea că numai obiectul diferă, neprevăzutul nu.

Mihai Purcărea: Corect. Neprevăzutul apare mereu. Asta e valabil și dacă investim, și și pentru acel obicei de care spuneam – dacă lăsăm decizia la noi și nu o automatizăm, vine o nuntă, vine un botez, vine o vacanță, vine ceva și hai că luna asta nu pot, hai că luna următoare, hai că nu știu ce. De asta este bine și să automatizăm.

Andreea Roșca: E ceva ce ai vrea să spui, pe finalul mesajului? Ceva ce n-am vorbit, orice, o idee pentru oricine ascultă.

Mihai Purcărea: Aș încuraja pe toți cei care ne ascultă să își ia 2-3 ore din viață să-și facă un mic plan financiar. Pentru că în fiecare zi dedicăm 8, 10, 12 ore job-ului normal pentru a face bani pentru a produce bani. Dar de multe ori nu dedicăm nici 2 ore pe an pentru a vedea cum îi și înmulțim. Și aș încuraja exercițiul ăsta simplu: ce orizont de timp am pentru banii mei, când aș vrea să cheltuiesc banii ăștia? Dacă știu orizontul de timp, pot să văd – în acțiuni, obligațiuni sau depozite – și să-mi fac un plan, să investesc și să-l automatizez, să-l pun în aplicare: lună de lună să economisesc 5, 10, 15, 20% din salariu, cât pot, să economisesc, să-i și investesc automat. 2-3 ore maximum, o dată pe an e suficient. Pentru că muncim atâtea zeci, sute, mii de ore anual să strângem bani, dar de multe ori nu dedicăm o oră ca să vedem ce facem cu acei bani.

Andreea Roșca: Da, foarte valoros. O să mă gândesc și eu la asta. Mulțumesc foarte mult, Mihai!

Mihai Purcărea: Mulțumesc și eu!

Resurse

Află mai multe informații despre Mihai Purcărea:

Pe LinkedIn, din CV-ul încărcat pe site-ul Institutului CFA România (asociația profesioniștilor în investiții din România deținători ai titlului CFA – Chartered Financial Analyst), din acest interviu realizat de platforma editorială Republica, din acest video, din cadrul emisiunii „În fața ta”, realizată de DiGI24HD

Randament anual al investițiilor, în funcție de perioada de deținere:

Efectul compunerii și de ce este a “8a minune a lumii”. Practic, avem un exemplu în care 1) economisim 500 RON lunar 2) investim 500 RON lunar cu 5% randament și 3) investim 500 RON lunar cu 10% randament. Pe termen scurt, diferențele sunt foarte mici, motiv pentru care atît de multe persoane ignoră efectul compunerii și aleg “varianta mai simplă’” sau “fără bătăi de cap”. Însă pe termen lung, datorită efectului compunerii, diferențele devin absolut fantastice. Din păcate, creierul nostru nu este făcut să gândească pe termen lung.

Randamentul obținut de investitori vs randamentul piețelor. Diferența de performanță este dată tocmai de comportament – investitorii cumpără când piața crește (lăcomie/așteaptă confirmarea) și vând când piața a scăzut (se sperie).

Referitor la market timing sau dorința de a investi ”în cele mai bune momente”: performanța pe o perioadă de 20 ani în mai multe variante arată că încercând să speculăm ratăm de cele mai multe ori tocmai momentele cele mai bune (creșterile cele mai mari sunt după momente de panică, de multe ori) și astfel ajungem de multe ori la o performanță mediocră.