Mihnea Crăciun. Cum să crești un unicorn. Lecții valoroase din parcursul a 200 de fondatori

Poziționarea ta relativă față de un alt mediu social, educațional sau antreprenorial te ajută să înțelegi că sunt întotdeauna mai multe puncte de vedere, că diversitatea este cea care te ajută să înțelegi exponențial mai bine lumea în care trăiești. Și atunci, automat, din relativizarea percepției, descoperi că poți să faci un lucru într-un fel sau poți să-l faci în alt fel. Dacă într-un sistem absolut n-ai pune niciodată la îndoială faptul că ușa la mașină se deschide mereu în stânga, într-un sistem relativ te gândești: „Oare n-ar fi mai interesant sau poate mai eficient să fac lucrurile altfel?” (…) Din toată suma asta de experiențe, cred că mintea învață și automat capeți un mindset care nu se mulțumește neapărat cu o înțelegere superficială. Te duci un pic mai adânc și atunci îți vin ideile. Cum rezolvi probleme mari? În primul rând, expunându-te la mai multe perspective.

Mihnea Crăciun conduce Endeavor România, biroul local al unei organizații globale specializate în a găsi și sprijini antreprenori cu creștere rapidă și impact major în economiile lor și în lume. Am vorbit cu el despre o cercetare foarte recentă, numită „De und vin Unicornii”, care cartografiază parcursul și alegerile de carieră și viață a 200 de fondatori de companii de peste un miliard de dolari. De la școala pe care au absolvit-o, la ce au studiat, unde au lucrat, câte companii au fondat, datele oferă un posibil parcurs – sau un profil – al fondatorilor de companii cu creștere rapidă și impact semnificativ.

Am vrut să înțeleg lecțiile și sensul din spatele datelor: de ce e importantă experiența de a călători și studia în altă țară? Cum explicăm și de ce e important faptul că majoritatea antreprenorilor studiați au o diplomă de știință sau inginerie? De ce e important să înțelegi dezvoltare de produs și cu ce fel de abilități te echipează acest lucru? E sau nu un mit că fondatorii de unicorni sunt foarte tineri, n-au terminat facultatea și n-au experiență anterioară? E, se dovedește, doar un mit. Ce fel de experiență anterioară e importantă și de ce?

Departe de a prescrie un „traseu spre succes”, conversația noastră investighează punctele comune și alegerile de viață ale acestor fondatori și oferă, poate, câteva indicii despre cum ne-am putea crește șansele de a la călca pe urme.

Idei principale

„The multiplier effect” sau efectul de multiplicare definește capacitatea unui antreprenor de a influența ecosistemul din care provine, prin faptul că întoarce o parte din cunoștințele, resursele și experiența pe care le are către ecosistemul care l-a format. Felul în care antreprenorii care au reușit întorc experiența lor inspirând, ajutând și sădind rădăcinile unei noi generații de antreprenori, creează un efect de bulgăre de zăpadă care crește din ce în ce mai mult și impactează întregi ecosisteme naționale.
Inovația se naște din diversitate și expunere. Conform studiului, cea mai mare parte a celor care au reușit să construiască unicorni au migrat în țara în care au fondat compania sau/și au studiat sau au lucrat în afara țării natale. Această constatare vine să sublinieze cât de importantă este ideea de experiență diversă, de a te expune la alte lumi, la alte culturi, la alte credințe, de a ieși din lumea cunoscută, în care știi exact cum funcționează lucrurile. Ideile noi și puterea de a lega lumi se întâmplă la intersecțiile dintre acestea, nu în lumile respective. Lumile tind către omogenitate în interiorul lor. Atunci când ești plasat între aceste lumi, ai capacitatea de a negocia între ele și de a transfera idei de colo-colo.
Contează să înveți, nu unde înveți. Educația este un punct nodal în evoluția unui om. Fără educație, șansele lui de a crea ceva durabil sunt foarte mici. Studiul Endeavor Insight arată că majoritatea fondatorilor de unicorni au trecut prin școli. Sunt foarte puțini cei care n-au avut studii superioare. N-au trecut prin școli de elită, poate, dar au trecut prin școli. Asta demonstrează că, de fapt, procesul educațional este cel care contează, nu neapărat network-ul la care ai acces făcând o universitate de elită. E vorba de faptul că înveți să înveți, și ca tine învață și alții. Din competiția asta bună, virtuoasă, între studenți se creează un mindset care spune: „N-o să poți să reușești fără să te cultivi, fără să te educi. Și nu trebuie să ajungi la Yale ca să reușești într-un domeniu sau altul.”
Context, noroc, serendipity. Antreprenorii care au creat unicorni admit că norocul a jucat un rol foarte important în viața lor. Pentru oamenii care se consideră norocoși, simplul fapt că se consideră așa îi face să aibă niște calități deosebite față de cei care nu se consideră norocoși. Sunt mai atenți, găsesc mai ușor oportunitatea, tind să fie mai curioși, să încerce de mai multe ori. Fiind mai atenți, pot să asculte mai bine la ceea ce este în jur și să identifice oportunități. Faptul că au fost deschiși la conexiuni, idei, că au încercat să observe anumite lucruri devreme, i-a făcut pe acești antreprenori să reușească, până la urmă.
Dezvoltarea de produs are potențial mai mare de a duce la o companie scalabilă decât dezvoltarea de servicii. Scalabilitatea este capacitatea unui business de a-și multiplica efectele pe o scară din ce în ce mai mare. Ideea e să poți să crești impactul fără să crești neapărat proporțional și costul de a produce acest impact. Serviciile sunt în general un business de oameni. A aduce echipe perfecte de oameni la un loc și a construi lucruri care să crească reprezintă o treabă complicată. În plus, cu cât crești mai mult, cu atât îți trebuie mai mulți oameni. La un moment dat, pur și simplu nu mai găsești competențele de care ai nevoie. Fiind un business de oameni, el crește cu viteza cu care cresc oamenii. Costurile cresc automat, pe măsură ce crește compania. De aceea, scalabilitatea e un pic dificil de pus în operă cu o companie de servicii.
Antreprenoriatul în România a devenit opțiune dezirabilă. În anii de după revoluție, statutul de antreprenor venea la pachet cu asumarea etichetei nu tocmai pozitive de afacerist, patron sau privatizat. În capitalismul primitiv, succesul nu era atribuit neapărat muncii, ci mai degrabă ideii că cel care a reușit să facă bani „a făcut niște șmecherii”. Conotațiile acestor etichete se păstrează în continuare, dar ce s-a întâmplat miraculos este că ideea de antreprenor s-a desprins de ideea de patron. Înainte erau lipite. Și s-a creat un ecosistem care sprijină antreprenoriatul. Apar elemente de susținere, acceleratoare, incubatoare, inițiative din partea corporațiilor. Din ce în ce mai multe fonduri sunt active în zona aceasta. Există chiar și școli de antreprenori. E un ecosistem care crește repede.

Acest podcast este susținut de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială, 100% românească, ce crede în puterea de a schimba lumea prin perseverență și implicare, dar și în puterea de a o construi prin fiecare proiect – personal sau profesional, mai mic sau mai mare. Dedeman promovează inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partenerul de încredere al The Vast&The Curious aproape de la început.Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni, ca oameni și ca organizații.

****

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursă. E o companie românească, fondată acum 25 de ani la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. AROBS a crescut constant și s-a extins internațional, astfel că astăzi e o companie internațională, cu birouri în nouă țări și mai mult de 1.200 de oameni și parteneri în Europa, Asia și America. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Această conversație a fost transcrisă folosind platforma Vatis Tech

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Dragă Mihnea, bine ai venit!

Mihnea Crăciun: Bine te-am găsit, Andreea! Mulțumesc pentru invitație!

Andreea Roșca: Mulțumesc pentru timp și pentru că ați făcut acest studiu interesant despre parcursul în viață al celor care ajung să fondeze companii care devin unicorni, companii cu dezvoltare rapidă. Despre asta vreau să vorbim azi. Aș vrea să începem cu o temă asupra căreia aveți cumva drept de autor. Este vorba despre conceptul de efect de multiplicare pe care cei care fondează companii cu creștere rapidă – ceea ce numim unicorn – îl au în ecosistemul în care se află: „the multiplier effect”. Ce înseamnă și de ce e important?

Mihnea Crăciun: „The multiplier effect” sau efectul de multiplicare definește capacitatea unui antreprenor de a influența ecosistemul din care provine prin crearea unui produs sau a unui lucru deosebit, care are un impact semnificativ asupra ecosistemului, sau prin faptul că întoarce o parte din cunoștințele și din experiența pe care le are în construirea unui asemenea produs către ecosistemul care l-a format, prin faptul că inspiră, ajută, sădește rădăcinile unei noi generații de antreprenori. Asta creează un efect de multiplicare, pentru că impactul lui în ecosistemul din care a plecat nu mai este o chestiune punctuală, este o chestiune generațională aproape. Vedem acest efect ca un fel de predictive pattern în economii de unde au plecat antreprenori care au crescut foarte mult.

Toată lumea știe de PayPal Mafia de la care a plecat ideea că dintr-un ecosistem care a însemnat un start-up – sau două startup-uri care au fuzionat, în cazul PayPal Mafia –, se creează un grup de oameni motivați cumva de aceleași obiective, de aceleași valori și care lucrează în aceeași direcție, contribuind, la rândul lor, la dezvoltarea unor alte generații, companii, ecosisteme după ce au avut succes. The multiplier effect este legat și de un alt principiu care stă la baza Endeavor, acela de „pay it forward”, de „give back”. Efectul de multiplicare este și modul prin care vedem în mod concret faptul că antreprenorii care au reușit întorc succesul sau experiența lor în a atinge succesul către generațiile următoare de antreprenori. Asta creează un „flywheel effect” – un efect de bulgăre de zăpadă care crește din ce în ce mai mult și impactează întregi ecosisteme naționale.

Andreea Roșca: Cred că e ușor să ne ducem cu gândul la exemplul companiei UiPath care a mutat interesul finanțatorilor, al fondurilor de investiții – deci a pus cumva România pe hartă –, dar a și creat o altă graniță de imaginație cu privire la ce e posibil pentru antreprenorii de aici. Sigur, pe de altă parte, sunt mulți foști angajați ai UiPath care, înainte sau după listare, au folosit banii pe care i-au obținut din vânzarea acțiunilor pentru a clădi sau a finanța alte companii. Avem deja asta în România. Nu știu dacă a măsurat-o cineva, dar o avem deja. Mi se pare interesantă ideea de a pune aspirațiile mai sus odată ce ai o astfel de companie în preajmă.

Mihnea Crăciun: Da, lucrul acesta se vede deja în ecosistemul nostru. E greu să fie măsurat în momentul acesta, pentru că întreg ecosistemul este la început. Măsori lucrurile atunci când ele ating o anumită dimensiune, când în afară de un unicorn, ai alții care sunt în drum spre a deveni unicorni. Dar se vede efectul acesta. Antreprenorii au un grup de mentori, advisori, investitori, chiar cofondatori care vin din mafia UiPath. E încă devreme, dar cred că peste vreo 4-5 ani o să putem să construim ceea ce noi, tot în Endeavor, am început să imaginăm pentru ecosisteme mult mai mature decât al nostru, impactul unor oameni asupra altor companii, asupra altor fondatori.

E chiar un studiu făcut de colegii mei de la Endeavor Insight care, între altele, întreabă „How big is our bubble?”. Încercăm să privim cumva retrospectiv ecosistemelele antreprenoriale, să vedem care au fost oamenii sau companiile cheie din care s-au desprins echipe sau din care s-au desprins investiții sau cunoștințe și care au contribuit la creșterea altor companii, a altor oameni sau a altor echipe. Dintr-un anumit punct de vedere vedem asta cu mafia UiPath și încercăm să fim aproape de oamenii care au trecut prin experiența de scalare a celor de la UiPath și să folosim experiența aceasta ca s-o canalizăm către antreprenorii ambițioși și promițători din ecosistemul nostru.

Andreea Roșca: Mă întorc la cercetarea de care povesteam, care a studiat parcursul de carieră al celor care au ajuns să fondeze companii cu creștere rapidă – companii unicorn. Aș vrea să te întreb dacă e ceva anume despre care vrei să vorbim sau dacă ar fi mai bine s-o luăm de la etapele lor de viață și să vedem ce ne-ar putea spune?

Mihnea Crăciun: Studiul pe care l-am făcut noi analizează 200 de companii: 100 din Statele Unite, 100 din piețe emergente, încercând să vadă – dincolo de succesul lor – care sunt caracteristicile antreprenorilor care au fondat și au construit aceste companii. Și e interesant că e ca o călătorie prin viața antreprenorilor. Pleacă de la educația primară și trece prin educația secundară și universitară. Sparge călătoriile în universități tehnice și universități economice, și apoi segmentează studiile în universități de elită versus universități mai puțin faimoase.

Mergând un pas în spate, încearcă să înțeleagă de unde vin – sunt antreprenori care s-au născut în ecosistemele în care și-au construit companiile, sunt imigranți în alte țări, sunt familii care au plecat și s-au format în alte geografii decât cele din care au plecat. Merge mai departe și încearcă să analizeze ce au făcut după ce au terminat studiile – au lucrat pentru companii multinaționale, au lucrat în companii antreprenoriale, au pornit companii de la zero imediat după ce au terminat studiile? Și încearcă să vadă care este durata medie între momentul în care un asemenea antreprenor a fondat o companie și momentul la care compania aceasta a fost validată în piață printr-o investiție care a evaluat-o la 1.000.000.000 de dolari.

Nu pot să spun că există o etapă care m-a impresionat, cât mai degrabă foarte interesant la studiul acesta este că demitizează anumite preconcepții sau anumite prejudecăți pe care le-am avut. Noi ne imaginăm că este mult mai ușor pentru cineva care pleacă dintr-o piață foarte dezvoltată, care are acces la un întreg ecosistem educațional, de finanțare sau acces la anumiți oameni. Spunem că plecând din America, e mult mai ușor să reușești. Dar împotriva acestei prejudecăți, studiul nostru descoperă că cea mai mare parte a oamenilor care au reușit să construiască companii nu erau neapărat nativi în țara în care au construit acele companii. Cea mai mare parte a lor nu trecuseră pe la universități de top din Europa de Vest sau Statele Unite.

Cea mai mare parte dintre ei sunt în general oameni tehnici, care au plecat de la o educație tehnică și nu neapărat de la o educație de business, dar au avut cofondatori care au făcut studii de business și cumva, din îngemănarea aceasta a ieșit o echipă foarte bună. Oamenii aceștia nu s-au format la școala unor multinaționale care i-au învățat principiile de business și principiile de a crește un start-up. Asta e cumva contra concepției colective că ai mai multe șanse să reușești dacă te naști într-o țară ca Statele Unite sau în Europa de Vest. De altfel, surprizele acestea au fost la fiecare pas al evoluției prin viață al unui antreprenor de tipul acesta. La fiecare pas e câte o revelație din aceasta care e contra lucrurilor pe care le-ai crezut până atunci.

Andreea Roșca: Ce mi se pare interesant este că cea mai mare parte dintre cei studiați sunt oameni care au migrat în țara în care au fondat până la urmă compania, deci nu sunt nativi din țara respectivă, sau/și au studiat sau au lucrat în afara țării. Asta m-a dus cu gândul la cât este de importantă ideea de diversitate, de experiență diversă, de a te expune la alte lumi, la alte culturi, la alte credințe, de a ieși cumva din lumea cunoscută, din lumea în care știi exact cum funcționează lucrurile. Mă întrebam dacă e ceva important aici despre diversitate și expunere.

Mihnea Crăciun: Este. Cu riscul de a deveni un pic filosofică discuția, este diferența dintre absolut și relativ. Atunci când nu ai expunere, tinzi să absolutizezi toate experiențele pe care le ai și toată capacitatea ta de a înțelege lumea prin prisma experienței tale sau a celor foarte apropiați ție. În momentul în care ieși din mediul tău cunoscut, confortabil, familiar și te duci într-o zonă în care n-ai neapărat toate datele acestea articulate sau nu le înțelegi, automat trebuie să încerci să le înțelegi și să le cauți. Poziționarea ta relativă față de un alt mediu social, educațional sau antreprenorial te ajută să înțelegi că sunt întotdeauna mai multe puncte de vedere, că diversitatea este cea care te ajută să înțelegi exponențial mai bine lumea în care trăiești.

Atunci, automat, din relativizarea percepției, descoperi că poți să faci un lucru într-un fel sau poți să-l faci în alt fel. Dacă într-un sistem absolut n-ai pune niciodată la îndoială faptul că ușa la mașină se deschide mereu în stânga, într-un sistem relativ te gândești: „Oare n-ar fi mai interesant sau poate mai eficient să fac lucrurile altfel?” Pentru că am întâlnit și puncte de vedere care spun că se poate și altfel. Din toată suma asta de experiențe, cred că mintea învață și automat capeți un mindset care nu se mulțumește neapărat cu o înțelegere superficială. Te duci un pic mai adânc și atunci îți vin ideile. Cum rezolvi probleme mari? În primul rând, expunându-te la mai multe perspective. Cred că asta explică foarte multe din concluziile acestui studiu.

Andreea Roșca: Cred că mai e ceva interesant aici. Fac o paralelă cu ceea ce știm din teoria rețelelor, apropo de influență și putere. Acolo există o descoperire foarte interesantă care spune că, de fapt, ideile noi și puterea de a lega lumi se întâmplă la intersecțiile dintre diverse lumi, nu în lumile respective. Lumile tind către omogenitate în interiorul lor. Atunci când ești plasat între aceste lumi care tind către omogenitate, ai capacitatea de a negocia între ele și de a transfera idei de colo-colo. Și e ideea că inovația se naște din diversitate, de fapt.

Mihnea Crăciun: Acesta este credo-ul fundamental al Endeavor încă de la momentul când a început, ideea că prin rețele poți naviga doar încercând să te apropii de anumite noduri de unde ai acces la un alt nivel, fie că este de cunoștințe, de finanțare, de piață, fie că pur și simplu făcând salturile acestea, descoperi că brusc te afli într-un blue ocean market, și nu neapărat într-o zonă foarte închisă, în care competiția este puternică și e greu să te diferențiezi. Cred că principiul rețelelor se aplică foarte bine, așa cum ai spus, în ceea ce facem noi. O altă parte mai puțin cunoscută a studiului acestuia este faptul că având acces la facultăți din țări diferite, ai practic acces la un punct nodal unde vin mai mulți mai mulți antreprenori.

Întâmplarea face că avem discuția aceasta în timp ce eu sunt la Roma și am avut câteva întâlniri astăzi chiar într-o universitate. Mă uitam cât de multă diversitate e acolo. Cineva compara ASE-ul nostru cu școala de business unde eram. Din păcate, vibe-ul și genul acesta de schimburi o să ne ia ani de zile să le replicăm. Singura soluție ca să putem avea acces la autostrăzile acestea de idei și de bani este să ieșim din ecosistemul nostru confortabil și să ne plasăm într-un alt univers, să vedem dacă acolo nu cumva ne vin idei mai bune, funcționăm mai bine. Nu e vorba de a ieși din ecosistemul nostru și de a rămâne ieșiți, ci de a ne întoarce – că despre asta vorbim când vorbim de efectul de multiplicare – și a aplica lucrurile acestea ca să creștem ecosistemul nostru.

Andreea Roșca: E ca un cerc virtuos care se alimentează, practic, pe măsură ce oamenii cresc și se întorc, și cresc și se întorc ș.a.m.d. Și creează alte mici ecosisteme. E foarte interesant acest efect al antreprenoriatului în economie. Mi se pare că vorbim puțin despre el pentru că noi vedem antreprenorii ca pe niște insule de creștere, de bunăstare, de deșteptăciune. Îi vedem ca pe niște entități izolate cumva.

Mihnea Crăciun: Ca pe niște excepții, hai să o spunem, ale unui sistem care nu creează povești de succes. Antreprenorii realizează lucruri excepționale, dar faptul că lucrurile acestea sunt excepționale nu înseamnă că trebuie să fie excepții de la regulă, că nu se pot face lucruri excepționale. Ar trebui să demitizăm un pic și povestea asta. Fiindcă o altă concluzie a studiului este că acești unicorni pot să vină de oriunde. Ori dacă la nivel mondial studiile arată că există o egalitate de șanse atunci când ai anumite ambiții și un anumit parcurs, atunci înseamnă că mitul omului care a reușit în ciuda naționalități, etniei, disponibilităților financiare ale familiei e un mit care merită perpetuat, pentru că într-adevăr se poate.

Andreea Roșca: Mai e un lucru interesant aici. Dacă ne uităm la cifre, vom vedea că este o minoritate de oameni care nu și-au terminat studiile. Acesta e un alt mit – mitul antreprenorului care nu și-a terminat facultatea sau care a renunțat ca să aibă succes peste noapte. Și cred că nu stă în picioare, cel puțin din perspectiva acestui studiu. Aproape că nu există oameni care n-au studii.

Mihnea Crăciun: Nu stă. Dar acum, pentru că te aud spunând-o, mă gândesc că noi avem tendința să absolutizăm oricum percepția asupra acestui aspect. Pe de o parte, avem concepția „s-a născut în America, s-a dus la Harvard, nu se poate compara nimeni cu șansele lui”, iar pe de altă parte, cea cu „nu-ți trebuie domne’, niciun fel de școală. Uite că Bill Gates a reușit, Steve Jobs a reușit”. Mi se pare că ne place mai degrabă să polarizăm cumva valorile acestea, ceea ce este complet greșit. Rezultatele studiului ne arată că educația este un punct nodal în evoluția unui om. Fără educație, șansele lui de a crea ceva durabil sunt foarte, foarte mici.

Andreea Roșca: Chiar dacă nu este o universitate de elită? Pentru că asta iar mi se pare ceva interesant, faptul că numărul universităților oarecare absolvite este aproape de trei ori mai mare, cred, decât numărul celor care au terminat o universitate de elită.

Mihnea Crăciun: Absolut. Faptul că nu e o universitate de elită demonstrează că, de fapt, procesul educațional este cel care contează, nu neapărat network-ul la care ai acces făcând o universitate de elită. E vorba de faptul că înveți să înveți, și ca tine învață și alții. Din competiția asta bună, virtuoasă între studenți se creează un mindset care spune: „N-o să poți să reușești fără să te cultivi, fără să te educi. Și nu trebuie să ajungi la Yale ca să reușești într-un domeniu sau altul.”

Andreea Roșca: Două lucruri pe care acest studiu nu le calculează – probabil pentru că sunt greu de calculat științific – sunt contextul și norocul. Cred că reprezintă elemente foarte importante în parcursul oricărui antreprenor. Și al oricărui om, de fapt. Tindem să nu luăm în calcul rolul norocului când ne uităm în urmă și ne explicăm evoluția.

Mihnea Crăciun: Sunt mai multe elemente aici. Într-adevăr, e foarte greu să cuantifici ceea ce se cheamă noroc sau serendipity. Dar ceea ce observ discutând cu antreprenori care au creat unicorni – am avut chiar doi antreprenori din Endeavor luna trecută în București – este că ei admit că norocul a jucat un rol foarte important în viața lor. Sigur că o admit și dintr-un fel de smerenie pe care o au antreprenorii, dar faptul că au fost deschiși la conexiuni, idei, că au încercat să observe anumite lucruri devreme, i-a făcut să reușească până la urmă. Unul dintre antreprenorii noștri reprezentativi din ecosistemul Endeavor – cred că e din Egipt – povestea că dacă s-ar fi luat după ce spunea statistica că sunt șansele sale de reușită, acestea ar fi fost probabil de 1 la 100 să reușească. Și cu toate astea, a reușit. Ideea e să încerci să întorci statistica în favoarea ta, încercând într-un fel să minimizezi partea de efect random – de noroc sau de serendipity.

Andreea Roșca: Îmi vine în minte un om care mie mi-e tare drag – Richard Wiseman, un psiholog foarte amuzant pe alocuri, care a făcut o grămadă de studii foarte ciudate. Unul dintre ele este legat de noroc. A și scris o carte despre noroc, care se numește „The Luck Factor”. Wiseman spune că pentru oamenii care se consideră norocoși, simplul fapt că se consideră așa îi face să aibă niște calități deosebite față de oamenii care nu se consideră norocoși. Sunt mai atenți, găsesc mai ușor oportunitatea, tind să fie mai curioși, să încerce de mai multe ori. Faptul că sunt mai atenți îi ajută să găsească oportunități și să asculte mai bine la ceea ce este în jur. E foarte interesantă cartea, are și niște experimente minunate în ea. Într-unul din ele, au rugat oameni care se consideră norocoși și oameni care nu se consideră norocoși să numere în același ziar câte poze apar. Cei care nu se considerau norocoși au răspuns că sunt 45 de poze în ziar. Cei care se considerau norocoși au observat că la jumătatea ziarului era o fotografie pe care scria: „Oprește-te din numărat, ai câștigat 100 dolari”. Cei care nu se considerau norocoși nu au văzut-o. Ei au numărat foarte disciplinați numărul de fotografii din ziar. E vorba de genul acela de atenție care te ajută să vezi oportunitatea.

Mihnea Crăciun: Circula prin cursurile noastre de leadership un film despre două echipe de baschet care erau în timpul unui meci și o gorilă a trecut prin dreptul camerei. Întrebarea era cine a văzut gorila. Probabil că 80-90% din cei care se uitau la film spuneau: Care gorilă? Într-adevăr, foarte puțini au genul acesta de plasticitate a minții în care deși ești concentrat să urmărești ceva, vezi și ce se întâmplă în oglinda retrovizoare. Oamenii aceștia sunt atenți întotdeauna, sunt tot timpul curioși. Curiozitatea cred că o calitate umană foarte subapreciată. Toate aceste lucruri sunt legate într-un fel. Atunci când încerci să schimbi lucrurile, te gândești că trebuie să deconstruiești, să te duci la first principles, cum spunea Elon Musk, și să vezi de ce au fost construite așa. Oare nu poți s-o faci altfel? Asta vine numai dintr-o curiozitate nativă, o curiozitate care este în tine, în ființa ta.

Andreea Roșca: E și educată. Această învățare de a te întreba „De ce?” și de a nu accepta primul nivel de explicație, al doilea nivel – „Așa se face aici” –, al treilea nivel – „Pentru că ți-am spus eu” – ș.a.m.d. te ajută cumva să ajungi – că l-ai citat pe Elon Musk – la principiile de bază de funcționare, care sunt de fapt ultimele limitări, adică de acelea trebuie să ții cont – legiile fizicii sau legile naturii.

Andreea Roșca: Dacă vorbim despre profiluri, am observat că se concentrează cumva datele în jurul absolvenților de știință și inginerie. Mă întrebam dacă există o explicație. De ce știință și inginerie? Există și business – în țările emergente sunt mai degrabă absolvenți de business, dar e mare concentrarea în zona de știință și inginerie a acestor fondatori. Dacă ar fi să facem alegeri de carieră sau pentru a doua facultate mi se pare interesant ca discuție care să orienteze gândirea un pic.

Mihnea Crăciun: Trebuie să spunem că niciunul dintre noi nu suntem oameni tehnici. Explicația mea pentru faptul că, într-adevăr, studiile tehnice sunt o dată care apare aproape recurent în călătoria fiecărui unicorn este că, în general, inovația sau ideile noi apar atunci când îți pui întrebări despre cum funcționează lucrurile. Ori ca să poți să-ți răspunzi la întrebările acestea, ai nevoie să „go down the rabbit hole” și să înțelegi tehnologia sau să demontezi lucrurile până la first principle basis. Asta poți să o faci atât timp cât înțelegi foarte bine tehnologia. Ai nevoie de un limbaj comun cu care să poți să pleci și pe care să construiești. Limbajul acesta este de regulă matematica sau capacitatea de a coda, în termenii zilelor de astăzi. Însă nu e mai puțin adevărat că dacă ne uităm la profilele acestea, în general, fondatorii care au creat unicorni sunt echipe de fondatori, iar competențele tehnice se îmbină cu competențe de finance și de business cu care vin alți fondatori. Asta pentru că nu vreau să un complet șansa ideatică a fondatorilor non-tehnici de a crea unicorni.

Andreea Roșca: Mi se pare foarte interesantă ideea. Nu m-am gândit niciodată la ea, deși din câte interviuri am făcut și din toată istoria asta de 10 ani de când tot fac lucrul ăsta, am observat și eu același lucru. Îmi aduc aminte când am terminat de scris cartea „Cei care schimbă jocul”, râdeam împreună cu Mona Dîrțu, cu care am scris-o, că am calculat cumva că aveam opt fondatori – șapte companii, opt fondatori, cu Măriuca și Florin Talpeș de la Bitdefender – și ne gândeam că din opt fondatori, aveam șase matematicieni. Am observat asta în mod repetat. Am zis că e legat de competențele tehnice de care ai nevoie ca să creezi și să înțelegi un produs. Dar nu am luat în calcul niciodată felul de a gândi pe care ți-l dă studiul științei. Este un algoritm de gândire care îți permite să descompui lucruri în așa fel încât să le înțelegi. Fiindcă trebuie să știi cum e, trebuie să înțelegi regulile ca să încalci regulile. Trebuie să desfaci ceva ca să poți să inovezi. Și mi se pare foarte interesantă perspectiva aceasta de care vorbești tu acum.

Mihnea Crăciun: Da, este. Sigur că se întâmplă și situații în care o idee genială a apărut de la cineva care n-avea nicio legătură cu domeniul respectiv. Sau cineva a vrut să rezolve o problemă pe care a avut-o la un moment dat, neavând studii în direcția respectivă. Dar mai degrabă acelea sunt cazuri particulare sau în care problemele erau atât de mari încât soluția trebuia să fie cumva sistemică. Cred însă că, dacă ne referim la ecosistemul din România, inginerii, matematicienii au fost cei care după Revoluție au lucrat cu aceleași date ca înainte de Revoluție – cu același limbaj, cu aceeași capacitate de abstractizare sau de sistematizare. Limbajul științific nu s-a schimbat odată cu Revoluția. Pentru ei a fost mai ușor să continue să facă ceea ce fac având o piață sau o capacitate de a vedea dincolo de asta.

Andreea Roșca: Vreau să vorbim un pic despre o altă trăsătură care mi s-a părut interesantă și despre ceva ce ai scris la un moment dat, când te-ai uitat la ecosistemele antreprenoriale din România – la Iași, la Cluj, la Timișoara. Ai scris ceva legat de dezvoltarea de produs și de dezvoltarea de servicii și de faptul că dezvoltarea de produs are potențial mai mare să te ducă la o companie scalabilă decât dezvoltarea de servicii. Aș vrea, te rog, să explici puțin lucrul acesta, si apoi să vorbim un pic despre de ce zona de product development este atât de prolifică în a produce antreprenori care scalează.

Mihnea Crăciun: Încerc să răspund la prima întrebare. Nu e neapărat o chestiune pe care s-o fi descoperit eu. Mai degrabă am citit-o și am văzut-o la companiile cu care am lucrat. Serviciile sunt în general un business de oameni. Ori atunci când ai un business de oameni trebuie să construiești echipe formate din oameni. Fiecare om e o insulă, lucrează într-un alt mod, comunică altfel, reacționează în mod diferit la aceiași stimuli sau la stimuli diferiți. Și atunci, a aduce echipe perfecte de oameni la un loc și a construi lucruri care să crească reprezintă o treabă complicată.

Andreea Roșca: Plus că cu cât crești mai mult, cu atât îți trebuie mai mulți oameni, e o limită naturală.

Mihnea Crăciun: Exact. La un moment dat ai problema că pur și simplu nu mai găsești competențele de care ai nevoie. Ce faci? Te duci într-o altă piață? Acolo ai altă cultură, nu cunoști piața.

Andreea Roșca: Costurile cresc automat, pe măsură ce crește compania.

Mihnea Crăciun: Asta este iarăși o chestie foarte adevărată, pentru că fiind un business de oameni, el crește cu viteza cu care cresc oamenii. Crește pe partea de vânzări, dar crește și pe partea de costuri, și atunci scalabilitatea e un pic dificil de pus în operă cu o companie de servicii.

Andreea Roșca: Poți să spui în câteva cuvinte ce e scalabilitatea?

Mihnea Crăciun: Pentru mine scalabilitatea este capacitatea unui business de a-și multiplica efectele pe o scară din ce în ce mai mare. Când spun business, spun un produs care rezolvă o problemă. Capacitatea de a rezolva „x” probleme sau aceeași problemă în mai multe locuri e determinată de scalabilitatea cu care soluția respectivă rezolvă problema respectivă. Un vaccin, de exemplu, e o chestie scalabilă.

Andreea Roșca: Deci poți să crești impactul fără să crești neapărat proporțional și costul de a produce impactul.

Mihnea Crăciun: Am luat un exemplu foarte particular, pentru că un vaccin necesită investiții imense în R&D la început, dar după aceea totul devine simplu, după ce se validează. Un produs nu e neapărat la fel de ușor scalabil, el trebuie să aibă cumva o tracțiune, trebuie să rezolve o problemă și trebuie să o rezolve mai bine decât alte produse concurente. În general, feature-urile unui produs – despre asta vorbim când vorbim despre scalabilitate la start-upuri – trebuie să fie cât mai puțin adaptabile. Sigur că o anumită adaptare atunci când vinzi trebuie să existe, dar cu cât adaptezi mai mult, cu atât efortul de a adapta necesită oamenii ăștia pe care nu-i avem sau de care e nevoie din ce în ce mai mult, Și atunci cu cât adaptabilitatea e mai mare, cu atât scalabilitatea este mai mică.

Andreea Roșca: Asta mă duce cu gândul la Henry Ford și la invenția automobilului, apropo de feature-uri care să nu se schimbe: „Clienții pot alege orice culoare de mașină vor, cu condiția să fie neagră”. ☺

Mihnea Crăciun: Exact. Soluțiile off the shelves, adică lucrurile pe care le iei din raft și le dai sunt probabil lucrurile ideale din punctul de vedere al scalabilității.

Andreea Roșca: Care e explicația pe care ai da-o tu faptului că profilarea aceasta a scos la lumină că sunt foarte mulți oameni care vin din devoltarea de produs. Are legătură oare cu ce vorbeam mai devreme? Probabil că are.

Mihnea Crăciun: Mi se pare că are legătură. În cadrul studiului, produsul pe care antreprenorii au reușit să-l transforme într-o companie de tip unicorn, de peste 1.000.000.000 euro, încerca să rezolve o problemă serioasă. Problema asta de cele mai multe ori era o chestiune pe care ei o vedeau și pentru că aveau nevoie să se întoarcă la first principal basis, trebuia să o demonteze ca să vadă cum pot s-o rezolve. Pentru asta le trebuia un pic de prewiring al creierului și asta o făcea mai ușor un om tehnic decât un om netehnic. Apoi, unele dintre ideile acestea presupuneau o capacitate de abstractizare destul de serioasă. Dacă vorbim despre RPA (Robotic process automation) sau despre soluțiile de AI, aici e aproape imposibil să poți să vii din afară și să zici: „știu să scriu soluția tehnică pentru așa ceva, știu ce trebuie să fac”.

Acum noi suntem victimele acestui survivorship bias, pentru că ne uităm la unicornii care sunt obiectul studiului nostru. Sunt cei care au reușit. Pentru toți acești 200 de unicorni din diferite zone avem mii de companii care n-au reușit. Ne uităm la cei care au reușit și ne spunem că arată în general într-un anume sens. Ceea ce nu înseamnă neapărat că cine nu arată așa nu are șanse să facă o companie mare.

Andreea Roșca: Da, aceasta este limitarea, dar și frumusețea oricărei cercetări care încearcă să găsească puncte comune. O dată că pierde foarte multe detalii. Încercând să extragi punctele comune, pierzi toată bogăția de detalii și de viață reală. Pe de altă parte, ea este o felie limitată a lumii care corespunde unor criterii pe care tu le-ai stabilit când ai hotărât să faci cercetarea.

Mihnea Crăciun: Aproape toate feliile din această felie au o combinație de studii tehnice în background-ul educațional al fondatorilor combinată cu studii de business. E foarte greu să lași lumea pe mâna inginerilor. Mă gândesc la o aventură personală, de pe vremea când eram bancher și aveam un coleg inginer cu care lucram în proiectele de energie. Mereu mă întorceam către el și-l întrebam: „Se poate chestia asta?” Și el îmi spunea: „Da, se poate. Costă 5 miliarde”. „Dar n-avem banii ăștia.” „Da, dar e perfectă din punct de vedere tehnic.” De asta spun că nu lăsăm lumea pe mâna inginerilor, ci încercăm să punem competențele de business și de finance peste soluțiile lor tehnice și să le ducem către piață. Pentru că, în ultimă instanță, dacă o soluție tehnică nu e validată, nu are sens din punct de vedere financiar, rămâne doar pe hârtie.

Andreea Roșca: Mă gândesc că găsim dezvoltarea de produs atât de populară în profilurile acestea poate pentru că ea cumva îți cere să ai o îmbinare a celor două lumi. E nevoie de zona tehnică să înțelegi cum să faci un produs, dar e nevoie și de partea de înțelegere a clientului, de înțelegere economică, atunci când începi să dezvolți un produs care are un sens în piață.

Mihnea Crăciun: E e perfectă observația ta. Am avut o discuție cu româncă care a studiat în America și care lucrează la un start-up acolo. Mi-a spus: „Eu prin produs înțeleg tot ce înseamnă capacitatea unui produs de a se vinde, o soluție de vânzare. Produsul tău nu este produs decât dacă a ajuns la un client și acela a plătit pentru el”. Nu poți să disociezi produsul de capacitatea lui de a se vinde. Noi mergem un pic mai în spate și zicem că, de fapt, în mixul acesta de marketing, până ai produs preț, promovare și distribuție sau placement, fiecare duce greul la un anumit moment. Noi zicem acum că cea mai mare parte a companiilor sunt companii de produs, dar niciuna nu vinde numai cu caracteristici tehnice, toate sunt legate.

Andreea Roșca: O altă zonă interesantă în viața fondatorilor care sunt cercetați în acest studiu este că vin mai degrabă – ca experiență de muncă – din companii antreprenoriale, deci au lucrat în alte start-upuri. Asta pentru mine a fost o surpriză, pentru că mă așteptam să vină mai degrabă cu experiență de companii mari, de consultanță, de finanțe, de companii mari de tehnologie. Vin cu experiență de lucru în start-up-uri. Te poți gândi la ce explică această concentrare? Și dacă ar fi să ne proiectăm o carieră care să ne apropie cel mai mult de acest profil, ce am căutat mai degrabă?

Mihnea Crăciun: Inovația vine, în general, din creierele unor oameni care își asumă un pic mai multe riscuri decât alții. Aici cred că sunt concluziile cercetării acesteia. Pentru că dacă vorbim despre oameni care au trecut prin start-up-uri, sunt oameni cu un anumit profil de asumare a riscurilor și de balanță între confort și disconfort. Evident că cine își asumă riscuri își asumă și un pic de disconfort, dar nu putem să condamnăm faptul că cea mai mare parte dintre noi căutăm în orice facem un anumit grad de confort. Și atunci, o corporație poate să răspundă unei nevoi de confort, orice înseamnă asta – financiar, material, personal, familie, medical ș.a.m.d. În același timp, putem să acceptăm că există oameni care pot să nu aleagă chestia asta și care pot să zică: „Eu cred că vreau să fac altceva. Cred că, pur și simplu, tentația sau capacitatea mea de a-mi asuma riscuri pentru că vreau să schimb ceva e mai mare decât dorința de a mă plia într-un anumit confort”. Asta răspunde foarte mult și la întrebarea de mai devreme, cea cu ecosistemele din România. De ce în Timișoara sunt mai puțini antreprenori decât sunt în Oradea, Cluj sau Iași?

Andreea Roșca: Pentru că a fost prima poartă de intrare pentru multinaționale.

Mihnea Crăciun: Exact. Dar ăsta nu-i neapărat un lucru rău.

Andreea Roșca: Faptul că sunt oameni care au lucrat înainte în startup-uri și – o altă concluzie a studiului – că sunt oameni care nu sunt la prima companie se leagă cu ideea de toleranță la greșeală, la risc, la eșec. Că nu ne spune nimeni că au avut un exit reușit, deci prima companie ar fi putut să fie ceva care n-a mers. Crezi că povestea aceasta cu toleranța și cu felul de a gândi antreprenorial e o dimensiune importantă? Că se învață fiind expus la ea?

Mihnea Crăciun: Eu încerc să înțeleg de ce noi, ca români, avem așa o frică de a greși și considerăm că este o stigmă puternică asupra noastră faptul că poate n-am făcut alegerea cea mai bună și că poate după asta mergem mai departe și continuăm. Cred că are legătură cu capacitatea de a spune: „Am ales să fac asta, s-ar putea să nu iasă, dar asta mă face pe mine fericit la momentul acesta. Iar faptul că poate n-o să reușesc, n-o să mă facă nefericit”. Că de asta mergem mai departe. Așa cum spuneai, nu știm dacă prima companie a fost un succes sau a fost un eșec. De cele mai multe ori a fost un eșec. Studiul acesta nu vorbește despre repeat founders, nu sunt antreprenori în serie, sunt în general oameni care au avut o idee și care a reușit. Nu-mi dau seama de ce nouă ne e frică și de ce la noi vedem mai des frica aceasta de a încerca ceva nou, tendința de a ne conforma unei tendințe de grup. Nu-mi dau seama de ce așa.

Andreea Roșca: Eu am o teorie care cumva este susținută de mai multe domenii de cercetare din științe sociale, și anume că expunerea creează toleranța. De aceea cred că ecosistemul e important și este important că profilul majoritar este de oameni care au lucrat în start-upuri, care au avut o experiență anterioară cu o companie ca fondator (nu știm dacă a reușit sau nu). Simpla expunere repetată la un model de gândire, de acțiune, la un model de a face lucrurile, la o anumită conversație îți schimbă cumva mentalitatea. Cred că de aceea e atât de important ecosistemul. Ideea aceasta e demonstrată și poate fi găsită în teoria contagiunii din analiza de rețea, poate fi găsită în psihologie, în ideea de expunere și toleranță la risc prin expunere. Cred că, de fapt, partea aceasta de experiență în startup-uri, de experiență de viață reală și cu fondarea unei companii e ceva foarte important.

Mihnea Crăciun: Eu văd asta și în Endeavor. Capacitatea de a te conecta și de a te supune tot timpul unei analize critice asupra lucrului pe care îl faci te poziționează din punct de vedere relativ, ca antreprenor, întotdeauna într-o stare de tensiune, pentru că nu ai momentul acela în care toată lumea îți spune: „You’re doing fine! Ești cel mai bun! Ai ajuns on top of your food chain!”. Tot timpul descoperi că probleme pe care ți le pui tu și-i le-a pus cineva acum 5 ani și le-a rezolvat în alt fel.

Andreea Roșca: E un fel de a nu te opri din ce spuneai la început, din a chestiona status quo-ul.

Mihnea Crăciun: Da. Și de a vedea tot timpul că la fiecare nivel mai vezi câte-un munte în față pe care trebuie să-l urci. Ori atunci când ești într-un network în care toată lumea face asta. Nu vreau să pun în sensul de competiție, ci în sensul de modele umane, de modele de viziune, de ambiții și de lucruri care se pot realiza. Atunci când le vezi, automat îți dorești să încerci cel puțin să ajungi acolo.

Andreea Roșca: Vorbeam un pic înainte să înregistrăm și mi-am notat aici ideea că ciclul de dezvoltare poate fi scurtcircuitat – scurtat – prin conectare. Că una din dimensiunile conectării este că ea poate să scurtcircuiteze.

Mihnea Crăciun: Aceasta e teoria pe care a crescut Endeavor în 26 de ani, că fiind parte dintr-o rețea în care oamenii sunt obișnuiți să împărtășească experiența lor într-un fel care nu presupune neapărat o tranzacție materială, nu plătesc pentru informația asta, pur și simplu o obțin pentru că sunt în grupul acesta select, elitist de oameni care au ambiții mari, către oamenii aceștia trebuie să mă duc și de la ei trebuie să cer sfaturile. Asta automat mă poziționează relativ pe un nivel de umilitate.

Andreea Roșca: De smerenie.

Mihnea Crăciun: Da. Iubesc cuvântul smerenie.

Andreea Roșca: Umilința are altă conotație.

Mihnea Crăciun: Englezii au humbleness, dar cred că smerenie e cuvântul perfect pentru asta. Fiind smerit în lumea asta de uriași, de oameni care au reușit, ajung la rândul meu, aproape instantaneu, să încep să văd cum se face. Și ce se întâmplă după ce ai reușit? O dai mai departe. Te duci către comunitate și încerci să sădești experiența ta în alți fondatori. Asta e de fapt teoria mafiilor, că oamenii aceștia au avut acces la o cultură și au învățat să facă niște lucruri. După aceea, din astfel de companii s-au desprins alți și alți fondatori.

Andreea Roșca: Care răspândesc idei prin mentorat, prin investiții, prin fonduri de investiții, devenind angels ș.a.m.d.

Mihnea Crăciun: The multiplier effect, cum spuneam – efectul de multiplicare.

Andreea Roșca: Mai e un lucru despre care eu nu știu ce să cred. Una dintre concluzii este că oamenii aceștia au 10 ani de experiență înainte să ajungă un succes. Nu sunt neapărat tineri și nici nu sunt modelul de oameni care au abandonat școala și au schimbat lumea abandonând școala, absolut deloc. Noi am creat cumva în imaginarul colectiv acest profil care spune că s-au lăsat de școală, au reușit repede, de la prima încercare și cumva, în răspărul culturii din jur. Au reușit printr-un act de rebeliune. Toate datele acestei cercetări și multe altele dinainte nu susțin deloc legenda aceasta. Ce mă întreb este cum am creat și am reușit să facem un model cultural și aspirațional complet greșit, care are legătură cu ideea de lup singuratic, de rebeliune împotriva educației.

Mihnea Crăciun: Trebuie să fim atenți că, atât în America, cât și în multe dintre piețele emergente pe care le studiem și pe care lucrăm, modelul contrarianului e un model pozitiv. Contrarianul își pune problema de ce nu se poate și altfel, nu își zice: „De ce nu se poate și fără școală? De ce nu se poate și fără rețele?” Cred că noi, din păcate, pentru că tot ce a însemnat cultura antreprenorială dezvoltată în România s-a dezvoltat pe un mediu nu foarte favorabil, faptul că nu ai școală sau ai făcut lucruri la marginea dintre legal și ilegal a căpătat un fel de aură de reușită și de metodă – te-ai descurcat să faci o treabă.

Sunt două dimensiuni. O dată, că mediul din jurul tău – de la educație la familie – n-a fost neapărat cel mai favorabil. Când spun toate astea, mă refer mai degrabă la stat, nu mă refer la familie și la lucrurile cu care veneai de acasă. Și atunci oamenii aceștia au făcut tot felul de lucruri, cumva mânuind mediul în care acționau ca să reușească. Vedem din nou survivor bias. Foarte mulți dintre cei care au urmat traseul normal poate n-au reușit, dar poate pentru că mediul nostru în care cine se descurcă mai repede, câștigă – capitalismul primitiv, ca să-i spun așa – ne-a făcut să spunem: „A făcut niște șmecherii”. Nu atribuim neapărat muncii valoarea omului sau echipei cu care a lucrat rezultatul. Mai avem și ideea totul ni se datorează. Odată ce am reușit, am avut strategia să plecăm de la zero și să construim totul. Ori asta, din păcate, creează niște modele umane nu foarte potrivite. Studiul acesta arată că fondatorii de unicorni au trecut prin școli. N-au trecut prin școlile de elită, poate, dar au trecut prin școli. Sunt foarte puțini cei care n-au avut studii superioare.

Andreea Roșca: Asta mi se pare un punct de discuție, un punct de plecare. Pentru că fiecare dintre locurile acestea, fiecare din etapele acestea – cum spuneai, studiul e ca o incursiune prin etapele de viață ale acestor oameni – poate să ne dea niște indicii despre fie încotro să ne uităm fiecare dintre noi dacă vrem să construim o companie sau să întrebăm despre cum se face, fie poate fi ca un fel de punct de intervenție. Dacă conectarea și experiența practică de a lucra într-un start-up e importantă, atunci poate putem să ne întrebăm cum putem să încurajăm lucrul acesta, cum putem să deschidem chestia asta către mai multă lume? Dacă fondarea unei alte companii este interesantă, dacă o școală tehnică e interesantă, atunci poate că am putea susține mai multe innovation labs care să creeze efervescența aceasta antreprenorială în școlile tehnice. Asta mi se pare foarte interesant, că nu e neapărat de luat mot-à-mot, e mai degrabă un fel de template de conversație și de drum critic.

Mihnea Crăciun: Evident. Nici nu trebuie luată ca fiind o privire exhaustivă.

Andreea Roșca: Și nu e nici o rețetă.

Mihnea Crăciun: Nu, nu e, clar. Nu e o rețetă, dar e și contextuală până la urmă. Noi o adaptăm cumva în România. Trebuie să înțelegem că acestea sunt rezultatele cercetării. Antreprenoriatul în România a devenit – Slavă Domnului, la 30 și ceva de ani de la Revoluție – o opțiune dezirabilă, care n-ar atrage nici un fel de patalama colectivă de genul: afacerist, patron, privatizat, cum era în anii 90.

Andreea Roșca: Astea au în continuare conotații. Cred că ce s-a întâmplat miraculos este că ideea de antreprenor s-a desprins de ideea de patron. Înainte erau lipite.

Mihnea Crăciun: Mai sunt unii care sunt încă acolo, dar într-adevăr, s-a desprins și a devenit o opțiune pe care o iei în calcul când termini o școală. Acum ai și un ecosistem care să te ajute. Din ce în ce mai multe fonduri sunt active în zona asta. Apar școli de antreprenori.

Andreea Roșca: Cum e The Entrepreneurship Academy.

Mihnea Crăciun: Exact. Apar elemente de susținere, acceleratoare, incubatoare, apar inițiative din partea corporațiilor care vin și-ți spun: „Vino aici, îți arătăm cum să faci. Vrei să faci? Aici găsești și pe alții cu care te poți asocia”. E un ecosistem care crește repede. Faptul că avem niște role models deja în direcția acesta ne ajută să ne proiectăm – ai instrumentul și ai și capacitatea de a te proiecta peste câțiva ani în imaginea cuiva care a reușit, dar astea sunt lucruri care durează.

Andreea Roșca: Dacă ar fi să recomanzi cuiva o carte care îți e ție dragă, din care tu ai învățat, la care poate te întorci, care poate este relevantă pentru oricare dintre punctele discuției noastre, de la dezvoltare de produs până la a lucra într-un startup, ecosisteme și PayPal Mafia, îți vine vreo recomandare în minte?

Mihnea Crăciun: Da. E probabil cartea pe care o recitesc o dată la 2-3 ani și pe care o și dau cel mai des celor despre care cred că pot beneficia de înțelepciunea din ea. „Cum îți vei măsura viața”, a lui Clayton M. Christensen. Cele trei întrebări pe care le pune el sunt întrebările pe care ni le punem toți: „Cum poți să reușești în carieră și să faci ceva care merită? Cum poți să reușești să faci asta având o familie, în același timp, și creând o viață personală care să te răsplătească și să dea mai departe ceea ce faci? Și cum o faci într-un mod etic?”.
Clayton M. Christensen are o frază chiar în prima parte a cărții, în care spune: „Întotdeauna mă gândesc cum mă va măsura D-zeu când voi ajunge la confruntarea unu la unu, când se termină viața. Și îmi dau seama că nu o să mă măsoare după câți bani am strâns, după câte mașini, câte case am, ci după cât de mulți oameni am influențat sau cât de mulți oameni au beneficiat din ceea ce am făcut eu.” Acesta este un exemplu perfect de multiplier effect într-un fel, ca să-l duc în zona de Endeavor. D-zeu nu operează cu elemente materiale, operează cu elemente de impact uman – sigur, facem abstracție de ce crede fiecare. Dar fie și într-o lume fără D-zeu, gândul acesta te motivează să duci un pic mai departe ceea ce faci, s-o duci către alții. Cred că mă întorc mereu la cartea aceasta pentru că în fiecare moment al vieții trebuie să te validezi cumva și să te duci către validare, să zici: „Încă fac un lucru bun dacă principial sunt acolo”.

Andreea Roșca: Mi se pare un cerc frumos, înapoi la ideea de efect de multiplicare cu care am început conversația.

Mihnea Crăciun: Să știi că tu m-ai dus în direcția asta. Nu m-am gândit până acum asta, dar într-adevăr e un exemplu bun.

Andreea Roșca: Îți mulțumesc! Mi-a dat de gândit și mi-a arătat lucruri la care nu mă gândisem până acum.

Mihnea Crăciun: Și eu îți mulțumesc!

Resurse

Află mai multe informații despre Mihnea Crăciun:

De pe pagina sa de LinkedIn, din descrierea de pe site-ul Endeavor sau din acest articol realizat de Forbes România.

Studiul Endeavor Insight – Where do Unicorns come from?

Cărți menționate în conversație

The luck factor – Richard Wiseman

Cum îți vei măsura viața – Clayton M. Christensen, James Allworth, Karen Dillon

Cei care schimbă jocul, Mona Dîrțu