Mai ales în ultima perioadă, fac un pas înapoi și mă uit de sus: este ceea ce mi-am propus de la bun început sau care îmi este obiectivul final? Să nu uit niciodată, să nu pierd din vedere care este, de fapt, destinația principală. Și cel mai important lucru, fără de care probabil nu aș fi unde sunt astăzi, e că nu sunt eu pe primul loc.”
Acum câteva luni, am descoperit marinelaardelean.com, locul unde Marinela spune o poveste fascinantă despre aproape 1.200 de vinuri și podgorii din România și Republica Moldova. M-am întors și reîntors la el și m-am decis să o cunosc și să o conving să spună, pentru voi, povestea despre cum o femeie foarte tânără, foarte frumoasă, ajunge un nume respectat pe scena mondială a vinului, a șampaniei și unul dintre cei mai importanți ambasadori ai vinului românesc.
Marinela este expert în vin, somelier, jurat în competiții internaționale de vin și băuturi spirtoase – da, degustă o groază de alcool – și spune despre ea că și-a construit o carte de vizită exact cum e creat vinul – de la idee și firul ierbii. Ceea ce este adevărat – Marinela a crescut în Maramureș, la Cavnic și, inițial, a vrut să fie polițist. A intrat în lumea vinului întâmplător și a spus DA unor propuneri care au clădit o carieră și o iubire care durează de 15 ani. Este fondator al RoWine – Festivalul Internațional de vinuri al României, are un doctorat în vin și numeroase titluri care-i recunosc contribuția la industrie. La final de februarie 2022, va lansa platforma winesofromania.com, un proiect cu care vrea să poziționeze vinul românesc în lume. Locuiește între Veneția și București alături de soțul ei și Antonia, fetița lor de 4 ani.
Este autor a trei cărți despre vinul românesc.
Am vorbit despre fascinație și interes ca instrumente pentru a realiza obiective îndrăznețe, despre ce înseamnă să trăiești mereu între două țări, despre cum să-ți faci lecțiile atunci când îți dorești ceva, despre a nu te opri niciodată din învățat, cum să-ți gestionezi energia și ce este o viață bună.
Sper ca discuția noastră să trezească în voi interesul pentru a explora și a înțelege mai bine vinul românesc și oamenii din jurul lui.
Idei principale
- Curiozitatea este indispensabilă în orice domeniu vrei să faci performanță. Dacă nu ești curios înseamnă că nu ești deschis la a absorbi experiențe noi. Pentru cineva din industria vinului, curiozitatea se extinde: să înțelegi cum trăiesc ceilalți, să le înțelegi cultura. Prin mâncare și vin vezi mai bine diversitatea celorlalți, intri în casa, în mintea și în sufletele lor.
- Decât să te gândești la dificultăți, mai bine te uiți peste umăr să vezi de unde ai plecat. Nu ajută să te gândești mereu la cât de greu îți este, chiar dacă îți este. Ajută mai mult dacă îți acorzi timp din când în când să meditezi la parcursul pe care l-ai avut și la ce ai reușit să devii, prin eforturile tale. Contează să rămâi mereu cu picioarele pe pământ, oricâte reușite ai, oricâte persoane importante cunoști sau în oricâte locuri extraordinare ajungi.
- Nu ai nevoie să faci fotografii atunci când călătorești – absoarbe realitatea ca un somelier. Așa cum miroși, guști, analizezi și memorezi impresii despre vinuri, la fel poți face și cu momentele pe care le trăiești. Internalizează-le, fotografiază cu mintea, cu ochii, cu sufletul.
- Vinul românesc poate sprijini imaginea României. Și viceversa. Dacă vinul românesc e promovat cum merită, va aduce plusvaloare României. Dacă promovăm corect și responsabil România, și vinul va avea de câștigat. Oricât de bune sunt vinurile noastre, dacă vrem să deschidem mintea oamenilor care le cumpără în afară, trebuie să-i facem să fie curioși, trebuie să audă despre România, nu despre un producător, o podgorie sau un brand. Avem nevoie de o voce a României.
- Șampania este mai mult decât o băutură, este triumful unei lupte cu natura. Când bem șampanie, suntem beneficiarii unei povești despre valori și sacrificii. Șampania este ceea ce este astăzi datorită faptului că a depășit foarte multe provocări. A început ca un vin tulbure, fără bule, care e produs într-o zonă neprietenoasă, unde e foarte frig, umezeală și puțin soare. Perseverența celor care au perfecționat-o, întâmplarea, norocul, talentul și solidaritatea celor care o iubesc au transformat-o într-o capodoperă.
- Când vrei să cunoști un vin, cel mai bun profesor e cel care îl produce. Cere timp și efort, poate fi costisitor, dar trebuie să mergi acolo, să ai deschiderea de a vorbi cu cei pentru care acel vin sau acea șampanie este cel mai important lucru din lume – va fi o experiență unică.
- Schimbă mereu peisajul și oamenii pe care-i ai în preajmă – te va ajuta să vezi lucrurile din altă perspectivă. Când ești în mișcare, când călătorești, alternanța ritmurilor de viață, diversitatea conversațiilor și emoțiilor te ajută să nu intri într-o zonă călduță de confort. Aceste dușuri reci-calde sunt ceea ce te inspiră și-ți dau energie.
- O viață bună este cea în care cauți și găsești bucurie în lucrurile mărunte. Poate fi gustul apei pe care o bei sau poate fi un om drag, pe care îl asculți fără să te uiți la ceas. Să fii fericit pentru ceea ce ai, să iubești oamenii, să te iubești pe tine, să fii empatic, să te bucuri de bucuria celui de lângă tine, să fii mulțumit cu ceea ce ai și cu cine ești. Asta este o viață bună: când poți să te bucuri de viață.
Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcrierea conversației
Andreea Roșca: Aș vrea să începem discuția noastră mergând un pic înapoi în timp. Vorbește-mi despre locul de unde vii, în care ai crescut – despre Maramureș.
Marinela Ardelean: Oricât mi-aș propune să fiu mai rațională și mai puțin emoțională atunci când vorbesc despre locurile unde am crescut și copilărit, cum este Maramureș, cum este Cavnic – pentru că m-am născut la Baia Mare, dar am copilărit la Cavnic –, întotdeauna parcă îmi tremură un pic vocea, pentru că îmi lipsește mult locul și îmi lipsesc oamenii care sunt acolo. Dar pot să spun că ceea ce mi-aduc cu cel mai mult drag aminte este mirosul de acolo – pentru că, fiind mai frig, mai la înălțime, la poalele munților, m-am bucurat de alt aer față de ceea ce am întâlnit mai târziu. Întotdeauna îmi voi aduce aminte de regina nopții, de florile preferate ale mamei mele, care se simțeau mai mult noaptea. Sau de mirosul de ferigă și de pădure, care era lângă valea unde este așezată casa părinților mei. E un loc care m-a ajutat să am grijă de simțurile mele, pentru că, petrecând foarte mult timp afară și fiind în contact constant cu natura, curioasă de fel, mi-aduc aminte perfect ceea ce am trăit cu ajutorul simțurilor în timpul copilăriei mele.
Andreea Roșca: Ce frumos! Nu știu dacă te-ai gândit vreodată că vei face o meserie din ascuțimea simțurilor tale.
Marinela Ardelean: Niciodată nu m-aș fi gândit! Nu m-am gândit, mai ales atunci, că aș putea face o meserie cu ajutorul simțurilor, indiferent că e vorba de vin, mâncare sau orice altceva. Nu mă gândeam că am putea să ne servim de simțuri pentru a putea să desfășurăm o oarecare activitate. Pentru mine atunci importantă era matematică, era disciplina…
Andreea Roșca: Întâlnirea ta cu vinurile cum a avut loc?
Marinela Ardelean: Nu pot să nu ofer credit bunicului meu, care și astăzi mai face vin din strugurii care la Cavnic se coc undeva prin decembrie, din cauza temperaturii care este acolo. Dar, cu adevărat, vinul l-am întâlnit în Italia. Dacă la început la masă, cu prieteni, prima intrare în lumea vinului am făcut-o la o cramă la care am ajuns pentru a le cere vinuri pentru un eveniment pe care-l organizam. Când am ajuns la crama respectivă și le-am spus că aș avea nevoie de o sponsorizare cu câteva sticle de vin pentru acel eveniment și-au auzit accentul meu, că nu eram de-a locului, și au mai auzit și numele Ardelean, m-au întrebat de unde sunt. Le-am spus că din România și mi-au spus „A, pe noi ne-ar interesa să exportăm în România”. Și zice „Știi, noi îți dăm vinul de care ai nevoie, dar ne-ar fi de folos și o conversație, astfel încât să ne lămurim un pic mai bine, să cunoaștem mai mult zona și poate ne-ar putea fi de folos în abordarea noastră din punct de vedere al exportului”. „Eu v-ajut cu mare drag, le-am spus, dar prea multe despre România, în ceea ce privește vinul, nu prea știu, nu prea am informații. Dar cu mare drag ne întâlnim, vă spun ce pot să vă spun”.
Vinul mi l-au dat, era un prosecco și un roșu din zonă. Când ne-am întâlnit și am început să povestim, după vreo jumătate de oră de conversație mi-au zis în felul următor: „Știi ce, nu te-ar interesa să colaborezi cu noi pentru dezvoltarea piețelor din Asia? Avem un plan cu o săptămână de întâlniri pe business development în Japonia și în China cu vinurile noastre”. Și eu am început să zâmbesc, mai mult în interior decât în exterior, și să zic în gândul meu că da, nu știu cu ce se mănâncă, dar da, mă interesează, pentru că nu mai fusesem în țările respective. Mi-au spus că la început o să aibă un târg de B2B cu importatori din țările acelea la Veneția, în câteva săptămâni, și să mă alătur să văd dacă-mi place, să vedem un pic potențialul, de-o parte și de alta, și pe urmă mergem mai departe. Dar eu nu aveam cunoștințe despre vin. Intenționam de mult să urmez un curs de somelier, pentru că în zona Veneției parcă toată lumea s-a născut cu vinul în casă (Veneto e o regiune foarte importantă în materie de vin) și am simțit-o ca pe o obligație din partea mea să învăț mai mult despre vinuri – și ca formă de cultură, dar și ca o formă de cunoaștere a țării prin intermediul vinului. Și am zis că numai bine, chiar intenționam să urmez un curs de somelier, cu atât mai mult îmi fac timp și mergem în paralel. Și am mers la acest eveniment B2B, a fost o adevărată aventură pentru mine, pentru că mi-a plăcut foarte mult diversitatea oamenilor pe care i-am întâlnit acolo, provocarea, pentru că era o zonă pe care eu nu o cunoșteam, și acea zonă de internaționalitate de care întodeauna am fost atrasă. În plus, am avut un spirit de inițiativă foarte bine pus la punct și am făcut research legat de toți oamenii pe care urma să îi întâlnim și am fost peste așteptările celor care au crezut în mine în momentul respectiv. Și atunci mi-am zis hai să mergem mai departe. Și mi-au făcut o propunere: CEO-ul de acolo urma să lase rolul acesta și își crea o agenție de reprezentanță – care astăzi este una dintre cele mai importante companii de import dedicată vinurilor italiene din America de Nord și din Asia. La momentul respectiv se făcea tranziția dinspre cramă spre agenție de reprezentanță și import, adică omul a trecut de la reprezentarea unui producător la importator, a trecut de partea cealaltă a baricadei. Și el a văzut în mine un potențial colaborator pentru ce urma să facă. Avea crama respectivă plus încă alte două care intrau în portofoliul lui de reprezentanță.
Am avut apoi prima deplasare în Asia. A fost în China, dar nu la Shanghai sau Beijing, ci în mai multe zone de pe teritoriul ei. Apoi am fost în Japonia – și la fel, nu doar în Tokyo, ci în mai multe orașe. Acolo era o persoană angajată a noii societăți de reprezentanță, un american care locuia de mult timp acolo. Rolul meu era de a identifica cât mai mulți potențiali importatori, cât mai mulți potențiali colaboratori, contactându-i pe e-mail, sunându-i și cerându-le întâlniri – și foloseam fotografia mea, dar venea Jonathan cu mine. Să zicem că a ajutat foarte mult, pentru că eram departe de stereotipul cu care ei erau obișnuiți să se întâlnească, și atunci contactam, insistam, trimiteam e-mailul și acceptau întâlnirea, iar când mergeam la întâlnire venea Jonathan cu rândul de vinuri pe care urma să le prezentăm. Și am avut o singură „reclamație” – „Marinela, tu nu ești bună să mă ajuți să prezint vinuri ieftine, pentru că orice ai prezenta tu pare scump, în sensul că dai o senzație de lucru de foarte bună calitate, de premium, și oricât de ieftin ar costa un vin parcă nu e suficient de ieftin, pentru că este prezentat așa”. Așa mi-a zis, era o persoană așa, mai dintr-o bucată din punctul ăsta de vedere.
Andreea Roșca: Tu aveai 27 de ani atunci. Dar n-aș vrea să trecem foarte repede din Maramureș în China. Cum ai plecat din Romania, cum ai ajuns în Italia?
Marinela Ardelean: Tatăl meu lucra în Italia, iar eu eram într-o fază adolescentină. Nu m-aș fi văzut niciodată ca o persoană care pleacă din țara ei și mi-am zis că eu n-o să plec niciodată din țara mea, pentru că unul care e deștept și unul care poate să facă ceva o face acasă, nu are nevoie să plece nu știu unde. Așa vedeam eu atunci, la vârsta respectivă. Și tot încerc, când am posibilitatea, să mă așez și să mă gândesc la traseul pe care l-am urmat. Mă reevalueze de fiecare dată când am ocazia și, dacă ar fi să dau timpul înapoi, probabil că aș face aceeași alegere de fiecare dată. Eu am urmat Liceul Economic la Baia Mare, clasele I-VIII le-am făcut la Cavnic. Și în clasa a X-a, fiind inspirată nu știu de ce, mi-am propus să dau la Academia de Poliție! Îmi plăcea foarte mult disciplina, îmi plăcea corectitudinea, aveam o atracție față de instituții, de uniforme, față de zona asta corectă, verticală, formală. N-aveam pe nimeni în familia mea în zona respectivă. Și tatăl meu, într-o bună zi, îmi zicea „Hai să-ți arăt ceva” – și m-a dus la o secție de poliție din Baia Mare. Și zice, „Vezi Dacia aia amărâtă de acolo? Asta vrei să ai și tu? Asta vrei să faci și tu?”. A încercat să mă convingă cu ce a putut el în momentul respectiv, că evident că el nu gândea așa, probabil, dar a încercat să mă facă să înțeleg la ce se gândea el – și probabil că așa și este, că cei din poliție au niște reguli pe care trebuie să le respecți pentru restul vieții. N-am renunțat eu imediat, dar la scurt timp am reușit să schimb alegerea cu ceva mai aspirațional. Eram foarte atrasă atunci, și sunt și astăzi, de tot ce e aparent imposibil. Nu îmi dau seama de ce, că aș putea și eu să aleg căi mai ușoare și mai bătătorite, dar vreau să mă autodepășesc. Pe de o parte, ca să arăt că se poate, să demonstrez că se poate, și pe de altă parte îmi place să cresc, să evoluez, sunt o luptătoare.
Andreea Roșca: Deci erai în clasa a X-a, ai revenit la realitate apropo de Poliție – și?
Marinela Ardelean: Am aflat că există ceva mai tare, așa era în mintea mea de-atunci, decât Academia de Poliție: Academia SRI! Existau două facultăți atunci, dintre care una pe comunicare și psihologie, care îmi plăcea – mă atrăgea chestia asta cu aptitudini, cu interpretări, cu valori. Și-am zis „Asta e”. Când le-am zis părinților mei, mamă… Erau 700 de candidați pe 10 locuri – numai la fete. Era foarte grea competiția. Iar ai mei m-au întrebat „Ce să faci tu la SRI? Și 10 locuri, dintre care cine știe câte cumpărate, pe relații? Și în București, unde noi n-avem pe nimeni”…
Dar până la urmă m-au susținut, cu ore de matematică, cu ore de educație fizică (sportul era foarte important, dădeam examen) – a fost un an dedicat acestui proiect. Și cu cât vedeam că e mai greu, cu atât îmi plăcea mai mult, cu atât îmi părea mai interesant și mai atractiv. Și am dat la SRI. A venit maică-mea cu mine în București, a fost o experiență foarte importantă pentru pentru mine, pentru că m-a călit, a fost o lecție de viață importantă. N-am intrat la SRI, am fost a 14-a sub linie. Dar am avut așa, o stare interioară de liniște, cumva, de „așa trebuie să fie”. Am suferit, normal, ca orice copil, dar m-am întors acasă cu ideea că am făcut tot ce am putut și că, deși n-am luat, tot am câștigat, fiindcă am trecut prin acest concurs cu încredere că se poate. Doar că între timp eu am pierdut toate oportunitățile pentru facultățile de prestigiu la care colegii mei ajunseseră, Babeș-Bolyai, spre exemplu, fiindcă eu mi-am investit timpul și energia pentru SRI. Și așa am ajuns la Vasile Goldiș, la finanțe și bănci, în Baia Mare. Și am ajuns să studiez economia. Eu am făcut contabilitate, am urmat zona asta de economie, bănci.
Și-apoi am plecat în Italia, la tatăl meu, care lucra în construcții atunci. Părinții mei n-au facultăți, niciunul dintre ei, dar au investit în mine și în frații mei, în educația noastră, extraordinar de mult. Nu doar economic, ci și sufletește și cu dorința de a face noi mai mult decât au putut să facă ei. M-am dus în Italia în vacanță și-am rămas acolo. Pentru că m-am îndrăgostit – o dragoste la prima vedere. Mulți zic: „păi nu e greu în Italia”!
M-am îndrăgostit de o persoană care urma să devină logodnicul meu, pentru că a fost o relație pe termen lung. Și-așa nu eram eu împăcată cu alegerea facultății, cu domeniul, dar și aveam alte aspirații – București, academie… Așa că am luat decizia de a nu mă întoarce în țară. Evident, nu m-au aprobat părinții mei, dar mi-au acceptat alegerea. Dacă acum nu mi se pare imposibil, atunci era și mai accentuat acest sentiment. Și a fost așa, o deviere de la ce părea o certitudine: școală, facultate, masterat.
Andreea Roșca: Ce ți-ai imaginat că vei face? Ai avut vreun fel de plan? Sau a fost „am să văd eu”?
Marinela Ardelean: E bună întrebarea. Nu m-am gândit niciodată la lucrul ăsta. O vedeam ca pe o etapă, o perioadă în care, călătorind pentru prima dată în afara țării, mi-am propus să experimentez. Nu m-am gândit niciodată să renunț la la facultate, am luat-o ca pe o pauză.
Andreea Roșca: Și la un moment dat ai început să închiriezi case, nu? A trebuit să faci ceva ca să-ți câștigi existența – ăsta a fost motivul?
Marinela Ardelean: M-a ajutat foarte mult, pentru că închiriam case pe plajă, în zona Veneției, care era foarte atractivă, cu mulți turiști și multe oportunități. La început m-am oferit și pentru a face curățenie în casele respective, pentru că nu cunoșteam limba italiană, cunoșteam limba engleză – dar nu era nevoie de italiană, pentru că oricum erau turiști foarte mulți din afara țării, erau nemți foarte mulți, erau ruși și persoane care veneau din apropiere, Austria, Slovenia, Croația. Deci am început prin a pregăti apartamentele respective, iar la scurt timp am început să le prezint eu. Și asta dura foarte mult, pentru că erau aproape zece luni pe an de activitate, nu e Mamaia de la noi, unde lucrurile merg două luni de zile.
Andreea Roșca: Sună foarte simplu. Dacă cineva începe să citească despre tine poate crede că a fost așa, o călătorie cu alegeri simple. Ce nu spui din povestea asta cu am rămas în Italia, am făcut curățenie în case?
Marinela Ardelean: Greutățile nu îmi place să le povestesc. Pentru că, pe de o parte, mă conving pe mine că nu este atât de greu, că pot s-o fac, pun în față partea frumoasă a lucrurilor, în primul rând pentru mine. Îmi dau și mai multă forță, și mai multă putere de muncă. Dacă aș zice „Doamne, ce greu e”, parcă îți vine și să renunți. Așa că e în firea mea și în caracterul meu să zic că nu e chiar atât de greu, că uite ce faină e partea asta. Îmi stă în natură să „mușamalizez” greutățile, dificultățile, lacrimile și dorul, de multe ori, pe care și astăzi încă îl mai am, pentru că mi-e încă foarte dor de prietenii pe care-i am în Maramureș, chiar dacă sunt în mod constant în România, dar mi-e dor de oameni.
Andreea Roșca: Te cred. Rădăcinile sunt rădăcini.
Marinela Ardelean: Nu cred că ajută să te gândești la dificultăți. Nu cred că ajută să te gândești la greutăți. Cred că ajută foarte mult să te uiți puțin peste umăr de unde ai pornit și să fii tot timpul cu picioarele pe pământ, oricâte ocazii ai, oricâte persoane importante cunoști sau câte locuri extraordinare poți să vezi. Am renunțat să fac fotografii atunci când călătoresc. Și am zis „nu, oprește-te două secunde în plus și fotografiază cu ochii, cu sufletul, cu mintea ta”.
Așa cum fac cu vinurile sau cu licorile pe care le gust, miros, analizez și evaluez. Încerc ca trăirile, ceea ce văd, ceea ce simt, să înmagazinez – și nu mai am nevoie de fotografii.
Andreea Roșca: Adevărat, că fotografia înseamnă și că nu ești prezent. Are Andrei Pleșu această formulare care spune „suntem în altă parte decât acolo unde tocmai ni se întâmplă ceva”. Mă întorc un pic la China. Totuși, o cultură atât de diferită, cu oameni atât de diferiți, cu o limbă pe care presupun că nu o înțelegeai absolut deloc – ce ți-ai spus apropo de această experiență și cum te-ai gândit să-i faci față?
Marinela Ardelean: Am fost fascinată, Andreea. Și nu este chiar atât de diferită precum pare. M-a atras foarte mult diversitatea, pe de-o parte, pentru că noi vorbim de China, dar este ca și cum am vorbi de Europa – diferă foarte mult de la un oraș la altul sau de la o zonă la alta. Mi-a plăcut că era departe de noi ca distanță și cu un foarte mare potențial, pentru că lucrurile se mișcau foarte rapid acolo, adică o sete de a face, de a cunoaște, de a dezvolta. Am văzut-o ca pe o zonă cu foarte multe oportunități și oameni cu dorința de a face, cu oameni deschiși, care și ei sunt în căutare de oportunități, uneori mai ortodoxe, alteori mai puțin ortodoxe.
Andreea Roșca: Ai spus „curiozitate” și mă gândeam acum, în timp ce vorbeai, că probabil curiozitatea este una din puținele calități sau feluri de a privi lumea în așa fel încât să te descurci într-o situație care este complet necunoscută. Cred că această calitate de a fi curios e un instrument foarte important în momente de incertitudine.
Marinela Ardelean: E absolut indispensabilă, pentru că dacă nu ești suficient de curios înseamnă că nu ești suficient de deschis. Mai ales, în cazul de față, că e o țară care oferă foarte multe experiențe care uneori pot să-ți facă plăcere, alteori mai puțină plăcere, și mă refer la modul de a găti, la ce se mănâncă, la comportament, dar trebuie să fii deschis și să accepți ceea ce este foarte diferit față de valorile tale sau față de obiceiurile tale. Pe de o parte este curiozitate, pe de altă parte îmi place foarte mult să înțeleg cultura altor persoane, să văd cum trăiesc, ce simt, cum văd alte persoane. Prin mâncare și prin vin vezi și mai mult diversitatea celorlalți, intri și mai mult în casa, în mintea sau în sufletele oamenilor, prin ceea ce mănâncă sau ceea ce beau.
Andreea Roșca: Sunt curioasă să-mi vorbești despre o altă experiență care îmi pare greu de încadrat în parcursul tău – în 2008 ai fost finalistă la Miss World. Erai deja în Italia, începuseși această experiență, intraseși în lumea vinului. Cum și de ce?
Marinela Ardelean: Eu cred că fiecare femeie se întâlnește măcar o dată-n viață cu o dorință de a avea și o astfel de experiență. A fost mai degrabă o curiozitate, prietenele mele de atunci m-au înscris la acest concurs, care a fost mai întâi local, pe urmă a fost regional și pe urmă s-a ajuns mai departe. Cea mai bună prietenă a mea de atunci, Cristina, m-a înscris la acest concurs și m-am trezit în ditamai finala regională. Nu credeam eu că voi ajunge undeva, n-aveam nici kilogramele suficiente, chiar dacă eram cu 10 kg mai slabă decât sunt acum. Am luat-o efectiv ca pe o experiență, care pe mine m-a ajutat. Pe de o parte, mi-a dat și mai multă încredere în mine, și, pe de altă parte, mi-am dat seama că vreau să fac tot ce pot în viața mea și în cariera mea, dar să nu urmez niciodată o carieră în care să-mi fie de folos aspectul fizic. Vreau ca oamenii să vadă mai întâi ceea ce poate mintea mea, ceea ce pot valorile mele și pe ultimul loc să fie aspectul fizic. Nu vreau să fiu văzută ca un manechin sau ca o păpușă, apreciată pentru aspectul fizic.
Andreea Roșca: Oricum, ți-ai ales o carieră și o meserie unde mi-e greu să cred că poate să conteze vreodată exclusiv, sau chiar și într-o mică măsură, aspectul fizic – adică să fii somelier, degustător de vin, critic de vin, jurat în concursuri internaționale, cum tu ești astăzi. M-am uitat să văd cum sunt poziționate femeile în industria asta și am aflat că, deși astăzi în Italia 25% sunt femei în industria de vin, de unde acum 15 ani nu era nici una, în restul țărilor Europei și în Statele Unite nu sunt decât cam 10% femei în toată industria asta. Care e experiența ta? Fiind o femeie frumoasă, ți s-a întâmplat vreodată să nu fii neapărat luată în serios? Sau ți s-a întâmplat să simți această disproporție dintre femei și bărbați ca pondere în industrie?
Marinela Ardelean: În momentul respectiv nu m-am gândit că sunt puține femei și nici nu am simțit-o până să ajung să lucrez în România. Pentru că, spre exemplu, la cursurile de somelier pe care le-am urmat eu erau cam jumătate femei–jumătate bărbați. Că sunt mai puține doamne oenolog, că sunt mai puține femei vizibile în mediul public poate fi adevărat, dar în mediul în care m-am învârtit eu am găsit aproape jumi-juma, femei-bărbați, până să ajung în România. Dar am simțit-o, pe de-o parte, pentru că nu eram născută în Italia, eram născută într-o țară care nu era văzută neapărat ca fiind Elveția, și am simțit nevoia de a recupera această imagine a țării noastre în țara în care mă aflam; România nu era o țară cunoscută pentru vin, în momentul respectiv. Pe de altă parte, am simțit nevoia să fac mai mult decât ce făceau colegele mele sau ceilalți prieteni.
Andreea Roșca: Simțeai că vii cu un handicap.
Marinela Ardelean: Da. Și, instinctiv, am luat decizia de a nu mă opri niciodată din studiu. De-abia în toamna anului trecut am încetat cumva traseul de educație formală cu doctoratul. Eu în continuare o să urmez cursuri de specializare. E normal, fiind curioasă din fire, nu o să mă opresc niciodată. Plus că este un domeniu unde e nevoie în mod constant de actualizare, de evoluție. Dar efectiv, formal, cu facultăți, cu masterate, cu doctorate, cu cele toate, de-abia anul trecut pot să spun că am încheiat acest ciclu foarte lung.
Andreea Roșca: Doctoratul l-ai făcut la Timișoara?
Marinela Ardelean: Da, la Timișoara, în relațiile dintre imaginea vinurilor românești și brandul de țară, imaginea României. Cum se completează și se ajută cele două? Care sunt relațiile dintre dintre ele? M-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să demonstrez și teoretic ceea ce practic am făcut sau fac deja.
Andreea Roșca: Și anume?
Marinela Ardelean: Că vinul românesc poate sprijini imaginea României, atât la nivel național, cât și internațional. Și viceversa. Dacă nu promovăm România corect, frumos și responsabil, o să avem probleme în materie de vin atunci când vorbim despre export. Una se ajută pe cealaltă. Dacă vinul românesc este bun și promovat corespunzător, aduce plusvaloare României – și viceversa.
Andreea Roșca: Ați avut, mă refer la inițiativa Carrefour și colaborarea lor cu tine, o incursiune, o campanie anul trecut de Sărbători, la New York, cu vin românesc: programul „Deschide vinul românesc”. A fost o expunere foarte mare, în Times Square, cu niște billboard-uri imense, cu soiuri de vin. Spune-mi în câteva cuvinte care e concluzia pe care tu ai tras-o din toată această experiență?
Marinela Ardelean: A fost, cred eu, prima acțiune de o asemenea amploare, în ceea ce privește vinul românesc, în afara României. Și a fost un start, cred eu, care a demonstrat că e momentul potrivit, că avem vinurile potrivite, că producătorii sunt pregătiți, că avem soiurile de care e nevoie pentru a putea fi luați în seamă, dar cu atât mai mult apreciați și lăudați – ceea ce s-a întâmplat în cadrul acestei degustări. Am organizat o degustare pentru care ne-am propus să strângem 20-25 de jurnaliști, importatori, persoane din zonă. Și am strâns 40, că atâția încăpeau în restaurantul respectiv, unul dintre cele mai importante restaurante din New York. Și oamenii au fost atât de entuziasmați, atât de deschiși, curioși, dornici chiar să vină să ne viziteze țara după ce ne-au gustat vinurile! Au fost surprinși – în primul rând, pentru că nu se așteptau să se facă vin în România, și în al doilea rând, pentru că era chiar atât de bun. Chiar e bun! Și soiurile noastre chiar au plăcut. Apoi au urmat întrebările: unde se găsesc vinurile astea? Vrem să le cumpărăm, de unde le putem lua? Și atunci e nevoie să acordăm puțin timp unui exercițiu concret despre cum putem face astfel încât vinul românesc să ajungă să fie prezent acolo. Vinul premium, vinul de calitate, nu doar vinul ieftin sau accesibil, care e la îndemâna importatorului. Pentru că, momentan, dacă găsim un vin pe rafturile unui supermarket în afara țării, este un vin ieftin sau un vin care se regăsește de cele mai multe ori în zona etnică, să zic așa. Adică nu e un vin pus la locul unde chiar merită să fie astăzi vinul românesc.
Andreea Roșca: E interesant totuși că în momentul în care treci de primul strat, de mândrie națională – avem vinuri, ce bune sunt –, când treci de stratul ăsta de ideologie, dacă vrei, de filosofie, de „n-ar fi rău să fie bine”, cu ce te întâlnești prima oară este o chestiune pură de execuție, adică de cum facem lucrul ăsta, cum ducem lucrurile de aici până acolo. Și aici tindem să ne blocăm. Adică nu e o chestiune de „nu se poate”, ci este o chestiune de „cum”, de fapt. Și mi se pare ciudat și, în același timp, uneori neașteptat de simplu să realizăm chestii care par niște visuri. Pentru că voi ați demonstrat că ar putea avea succes vinul românesc acolo, acum este doar o chestiune de cum creăm această punte pe care el să circule.
Marinela Ardelean: Simt nevoia să zic ceva. „Deschidem vinul românesc” e un program senzațional. Eu am ales să nu colaborez cu niciun producător de vinuri din România în mod intenționat, pentru că misiunea pe care mi-am asumat-o cu mulți ani în urmă este să duc vinul românesc acolo unde merită să fie. Și nu pot să fac acest lucru dacă mă asociez sau mi-asociez imaginea cu vreun producător sau dacă ajut în mod contractual un producător. Îi ajut pe toți așa cum pot, dar fără să fie o formă economică la mijloc, pentru că ar însemna să am un parti-pris cu careva. Și atunci, când am primit această propunere de la Carrefour, în urmă cu aproximativ trei ani, pentru „Deschidem vinul românesc”, și am fost întrebată care este visul meu, care e obiectivul meu, care e misiunea mea, le-am spus care este, ce îmi propun eu și ce-mi doresc eu cel mai mult pe pământul ăsta, din punct de vedere profesional. Și s-au identificat, așa cum m-am identificat și eu cu misiunea lor, prin acest program, „Deschidem vinul românesc”, care are ca misiune să sprijine micii producători, în egală măsură cu marii producători. Sunt trei zone: o zonă dedicată micilor producători, o zonă dedicată vinurilor exclusive și o zonă dedicată vinurilor premium, vinurile care se regăsesc în mod deosebit în HoReCa. Dar, de fapt, este și un agregator acest program, care-i pune împreună pe toți cei din industria vinului, pe toți producătorii de vinuri.
Ce lipsește? Așa cum spuneai mai devreme, cum facem noi să ajungă vinul acolo unde trebuie. Ce face programul „Deschidem vinul românesc”, și mă bucur mult să pot să fiu parte din acest program, este să aducem laolaltă vocile producătorilor, să punem laolaltă producătorii pentru a crea, pentru a construi, pentru a avea o voce unică. Ceea ce ne lipsește nouă, că d-aia nu putem să facem un brand de țară, că nu reușim să ne punem trei laolaltă, cinci-zece, cât o fi nevoie. Că nu este suficient să meargă un producător, oricât de strălucit ar fi el, într-o zonă cum e America, cum e Asia, fie chiar și Italia, pentru că, dacă vrem să deschidem mintea oamenilor, să-i facem să fie curioși, trebuie să audă despre România, nu despre un producător sau o podgorie sau un brand. Avem nevoie de vocea României. Și acest program, „Deschidem vinul românesc”, întruchipează perfect nevoia actuală a industriei vinului din România. Motiv pentru care am ales cu brațele deschise să susțin și să fiu prezentă în foarte multe forme în acest program, pentru că pot să ajut producătorii din România și pot să ajut, în primul rând, vinul românesc, să iasă din stereotipurile, din zona în care se află la ora actuală.
Andreea Roșca: Probabil că e nevoie de cineva din exterior care să vină și să coaguleze, pentru că în interiorul unei industrii este mult mai greu ca oamenii să se pună de acord, decât dacă vine cineva din afară și îi ajută.
Marinela Ardelean: Asta e. Pentru că dacă ar veni un alt producător, ar însemna că are vreun interes, mai devreme sau mai târziu. Și e și normal, că o formă de subiectivism s-ar putea să existe sau să fie văzută ca o formă de subiectivism. Dar dacă vine unul din afară, te mai ajută și comercial – pentru că da, facem promovare, facem marketing, dar uite că se fac și vânzări, au ajuns la vânzări și de 220% anul trecut, comparativ cu anul precedent programului. Și atunci, mai ales într-o perioadă în care există și vor veni și mai multe dificultăți în rândul producătorilor pe partea de comerț, pe partea de comercializare a vinurilor, te ajut cu promovare, te ajut și cu vânzare, dar fă și tu un compromis – hai alături de vecinul tău ca să putem să ne atingem obiectivul.
Andreea Roșca: Am găsit în biografia ta un titlu despre care sunt foarte curioasă și vreau să-mi spui câteva cuvinte despre ce înseamnă titlul de Dame Chevalier, Ordre des Coteaux de Champagne.
Marinela Ardelean: Este probabil una dintre recunoașterile cele mai dragi mie. Pentru că iubesc foarte mult șampania și iubesc și mai mult ceea ce stă în spatele șampaniei. Eu când zic șampanie, chiar zic fraternité, egalité et liberté. Pentru că se regăsesc valorile acestei țări foarte bine în lumea șampaniei. Lăsând deoparte mirosul, gustul, aromele și unicitatea acestei licori, acolo sunt niște valori, niște lucruri care sunt mult mai profunde decât gustul unei băuturi. Am ales să mă specializez în spumante, colaborând foarte mult timp cu una dintre cele mai importante case de prosseco din Italia. Unul dintre mentorii mei mi-a zis cu mult timp în urmă, „Marinela, prosseco e bun, dar e bine să fii atentă și la creatorul spumantelor, și anume șampania”. Eu eram atrasă de șampanie, dar nu i-am oferit atâta interes sau atâta atenție, să zic. Și atunci am luat mai în serios acest domeniu și am început să îl studiez. Și am început să cresc, atât din punct de vedere al cunoștințelor, cât și al experienței pe care am dobândit-o în domeniu. Am participat la un concurs de ambasador al șampaniei în Italia, organizat de către Comitetul interprofesional al vinurilor din șampanie, unde am luat locul 2. Și titlul era despre unicitatea șampaniei. Am început să studiez și am avut un alt mentor din zona șampaniei, încă îl mai am, care este un fost oenolog la Ruinart, una dintre importantele case de șampanie din Italia, care m-a însoțit cumva în traseul meu de cunoaștere și descoperire a șampaniei. I-am ajutat și pe zona comercială, dar am și demonstrat că iubesc șampania, că o promovez și o comunic de fiecare dată când am ocazia. Și mulțumită rezultatelor pe care le-am obținut la concurs, am fost nominalizată și am fost invitată să fac parte din această comunitate foarte exclusivistă a lor, Les Coteaux de Champagne. Pentru a putea să fii în această comunitate exclusivistă, nominalizarea se face de către două persoane, de către două voci, una care reprezintă casele de șampanii și una care reprezintă producătorii, vignerons, cei care produc strugurii.
Andreea Roșca: Când spui că este mult mai mult în șampanie decât poate ceea ce percepem la prima vedere, la prima gustare, la primul miros, la ce te referi?
Marinela Ardelean: Sunt două zone: din punctul de vedere al gustului și din punctul de vedere al filosofiei, al valorilor, al sacrificiilor care sunt acolo. Șampania este ceea ce este astăzi datorită faptului că a întâmpinat foarte multe provocări și dificultăți la început. A fost un vin fără bule, tulbure și vai și-amar de capul lui, ca să zic așa. Și dintr-o greșeală au reușit să obțină astăzi cea mai apreciată băutură din lume – pentru că șampania se poziționează într-o zonă aspirațională. Se află la limita viticulturii, pentru că este foarte frig acolo, sunt foarte puține zile pe an cu soare, deseori este umiditate, de multe ori strugurii ajungând la mucegai. Este o provocare pentru oenologi să poată produce șampanie, vin, în primul rând, în zona respectivă. Și atunci ei au reușit să găsească formula ideală și anume prin asamblaj, nu doar de struguri care provin din zone viticole apropiate sau din podgorii apropiate, dar și asamblaj de vinuri care provin din mai mulți ani, astfel încât să reușească să creeze o continuitate a gustului respectiv. Și dintr-o nevoie, au reușit să facă o capodoperă.
Andreea Roșca: Când bem o șampanie (și probabil că trebuie să specificăm – când bem o șampanie din Franța, unde se face de fapt șampania, nu orice băutură sparkling, cu bule), avem o poveste întreagă acolo, de continuă luptă cu natura. Dacă vrea cineva să cunoască mai mult despre ce înseamnă această băutură, pe care poate că o bem uneori fără să știm exact de unde vine și ce-i cu ea, este o carte, vreun film, ceva ce ai recomanda?
Marinela Ardelean: Atunci când vrem să cunoaștem o băutură anume, cum e șampania, dar poate și o Fetească neagră sau un alt vin care ne place, cel mai bun profesor este chiar cel care îl produce. E adevărat, e costisitor, pentru că trebuie să dedici timp, să mergi acolo, să ai deschiderea potrivită, să găsești persoana potrivită care să aibă disponibilitatea și răbdarea să-ți povestească. Eu m-am îndrăgostit de lumea vinului pentru că m-am îndrăgostit de oamenii pe care i-am întâlnit atunci când am ajuns la crame. Am petrecut foarte mult timp, și încă o mai fac, mergând la crame și ascultându-i pe cei care produc vinul. Și nu doar îl produc, sunt creatorii vinului – cei pe care, atunci când îi asculți, simți că le trece vinul prin vene, simți pasiunea pe care o au pentru pământ, pentru ceea ce reprezintă vinul pentru ei. Așa că mai întâi de toate sunt oamenii care pot să-ți transfere niște emoții, niște viziuni, niște lucruri pe care nu le găsești în cărți. Uneori le găsești, de cele mai multe ori nu le găsești, pentru că nu ai filtrul scriitorului.
Andreea Roșca: Adică spui că experiența nemijlocită este cea care poate să-ți deschidă universul ăsta.
Marinela Ardelean: Da. Pe de altă parte, nu toți avem disponibilitatea de a călători sau timpul necesar, și ar fi culmea să nu recomand cărți, fiind și eu cineva care scrie cărți. În materie de cărți despre șampanie, eu am o întreagă colecție, iar printre primele care îmi vin în minte este biografia lui Veuve Clicquot. Este o carte foarte interesantă, o recomand cu mare drag, pentru că în istoria șampaniei femeia a jucat un rol esențial. Este unul dintre multele motive pentru care mă regăsesc într-o perfectă armonie cu lumea șampaniei. Și un al doilea volum, aștept să iasă și în engleză, este „La mia champagne”. Este un volum de vreo cinci kilograme, e destul de greu. Un volum care a ieșit recent, anul trecut. Scriitorul este Alberto Lupetti, care după vreo 200 de călătorii în lumea șampaniei a pus în evidență și ceea ce uneori este inaccesibil, pentru că mulți producători care sunt foarte activi și foarte creativi, nu sunt foarte sociabili sau foarte bucuroși să socializeze. Și el a reușit să scoată și să pună în lumină și lucruri mai puțin spuse, a creat o enciclopedie actualizată a tuturor producătorilor vinurilor și, mai mult decât atât, trece și prin istoria șampaniei, ceea ce cred eu că face diferența de multe ori între șampanie și alte băuturi spumante din lume.
Andreea Roșca: Vreau să te întreb despre cum îți organizezi timpul. Tu trăiești practic între România și Veneția, scrii, jurizezi, deguști, călătorești în podgorii. Îmi spuneai că aproape în fiecare an, exceptând perioada asta de pandemie, când a fost mai complicat, vizitezi și petreci timp în podgoriile românești. Spune-mi dacă ai un fel de a-ți organiza timpul, pentru că îmi pare că faci foarte multe lucruri. Îți spuneam înainte să înregistrăm că m-am pierdut practic în site-ul tău cercetând podgorii românești și cele 1.200 de vinuri. Cum îți gândești tu viața în așa fel încât să poți face atât de multe lucruri?
Marinela Ardelean: Cred că mă ajută foarte mult faptul că sunt o persoană foarte disciplinată – nu ordonată, disciplinată. Pentru că îmi place să structurez ideile și nu sunt foarte strictă cu ordinea de punere în practică a lor. Dar îmi place foarte mult să lucrez duminica, când îmi acord câteva ore în care pregătesc săptămâna care urmează. Și după ce mi-am impus care sunt prioritățile absolute și ceea ce am nevoie ca resurse ca să pun în practică ceea ce mi-am propus, las spațiu și corpului meu. Îmi dau timp timpului, pentru că ceea ce am învățat în ultimii ani de zile este să-mi ascult corpul. Pentru că îmi era frică într-un anumit moment să nu ajung într-un burn-out, pentru că făceam foarte multe lucruri, fac în continuare foarte multe lucruri, și trebuia să fiu atentă, am simțit nevoia să acord mai multă atenție echilibrului. Este și unul dintre motivele pentru care în continuare aleg să călătoresc între Italia și România, între Veneția și București. Pentru că aici sunt într-un maraton al întâlnirilor, al vizitelor, al acțiunilor, iar acolo este hrană pentru pentru sufletul meu. Dacă aici este hrană pentru minte, acolo este hrană pentru suflet. Acolo e viața mea privată, unde mă plimb cu bicicleta, unde ies cu familia mea la masă și așa mai departe. Așadar, e foarte important pentru mine să-mi stabilesc obiectivele și să am totodată capacitatea să spun: „știi ce, astăzi nu mai fac nimic, astăzi simt nevoia să îmi dedic timp mie”. Că a doua zi pot să dorm 3 ore din 24 este partea a doua, funționez cumva așa, foarte intens, până la limită sau poate peste limită, și pe urmă pauză totală – și iarăși până sus, cât de sus pot să ajung, și iarăși pauză totală.
Andreea Roșca: Ca niște sprinturi între care există momente de recuperare.
Marinela Ardelean: Da, pentru mine este una dintre modalitățile prin care lucrez foarte bine și foarte eficient. Cu cât sunt mai antrenată în ceea ce fac, îmi ies și mai bine lucrurile. Mă mai ajută încă un lucru foarte mult: faptul că schimb peisajul, oamenii pe care îi am în preajmă și ceea ce văd mă ajută să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Săptămânal sunt între România și Italia. Aici îmi place enorm de mult pentru că viața e foarte dinamică, foarte activă. Acolo totul este calm, lent, încet. Aici e pe repede înainte. Și atunci, când trec dintr-o parte în alta, e ca și cum aș face duș rece-cald, rece-cald, și mă ajută foarte mult să văd mereu out of the box, din afara zonei de confort, pentru că zona de confort este cea cu care suntem obișnuiți, mă ajuta să văd mereu dintr-un alt punct de vedere. Sunt într-o continuă mișcare, îmi fac mai multe planuri de acțiuni, pe care de cele mai multe ori le dau peste cap. Și este un exercițiu pe care îl fac aproape dintotdeauna. Nu mă sperie necunoscutul sau nu mă sperie faptul că s-au dat planurile peste cap. Îmi place să le reorganizez repede și deseori, mai ales în ultima perioadă, fac un pas înapoi și mă uit de sus: este ceea ce mi-am propus de la bun început sau care îmi este obiectivul final? Să nu uit niciodată, să nu pierd din vedere care este, de fapt, destinația principală. Și cel mai important lucru, fără de care probabil nu aș fi unde sunt astăzi, e că nu sunt eu pe primul loc. Mă iubesc foarte mult și dacă nu m-aș iubi atât de mult probabil că nu aș fi reușit să fiu atât de disciplinată. Dar misiunea mea sau ce mi-am propus eu aduce un beneficiu comunității, nu un beneficiu mie personal. Așa cum îmi zicea proprietarul unei crame din România, pentru mine unul dintre cei mai buni producători – și o să zic și un nume, e proprietarul de la Davino, Dan Bălăban –, care mi-a scris odată un mesaj: „Marinela, dacă nu aveai valorile pe care le ai, erai foarte bogată astăzi”. Am pus la suflet, pentru că n-am acordat atâta atenție sau nu m-am aplecat asupra acestui aspect, dar într-adevăr așa este, pentru că, până la urmă, valorile stau la baza oricărei acțiuni și oricărui om, oricărui business sau relație de prietenie pe care o avem.
Andreea Roșca: Și sunt o busolă. Când lucrurile sunt complicate, întrebarea e către ce te întorci? Și, în general, ne întoarcem către ceea ce credem într-adevăr. Câți ani are fetița ta, Antonia?
Marinela Ardelean: Patru ani.
Andreea Roșca: Mulți înainte!
Marinela Ardelean: Îți mulțumesc!
Andreea Roșca: Ce ai vrea să știe atunci când crește? Ce ți se pare important să știe, să deprindă?
Marinela Ardelean: Să știe să fie autonomă, să știe să se descurce, să știe să aibă încredere în ea, să știe să iubească oamenii, să știe cum să se lase iubită, apreciată și înțeleasă, să știe să ceară un sfat atunci când are nevoie și să-și iubească țara. Și mă refer aici la România, pentru că ea s-a născut în Italia și vorbește atât italiană, cât și limba română. Să știe să-și aprecieze rădăcinile ei, așa cum îi transmit, zilnic sau de fiecare dată când am posibilitatea – îi transmit această iubire și pasiune pentru România.
Andreea Roșca: La ce lucrezi acum și te entuziasmează?
Marinela Ardelean: Lucrez la platforma Wines of Romania, winesofromania.com.
Am primit atât de multe e-mail-uri, recenzii, întrebări de la persoane din afara României, cerând informații despre regiuni, despre soiuri, despre oportunități de business, încât am simțit că marinelaardelean.com nu era suficient, sau nu mai este suficient, pentru ceea ce are nevoie vinul românesc. Și atunci am reușit să achiziționez acest domeniu, winesofromania.com. Mi-a luat un an de zile, recunosc, pentru că era la licitație. Am luat acest domeniu, iar luna viitoare va fi gata aceasta platformă globală – pentru că va avea mai multe limbi și se va adresa atât consumatorului din România, cât și celui din afara țării –, unde voi reuși să pun laolaltă tot ce-am gândit și văzut în ultimii 15 ani de zile în materie de vin românesc. Va fi dedicat exclusiv vinului românesc. Nu mai are spațiu și loc vinul din Republica Moldova, fiindcă partea despre vinul românesc a căpătat în carte o amploare suficient de mare. Voi vorbi despre crame, evident, pentru că este zona cea mai de interes, se pare, inclusiv pe marinelaardelean.com, dar și despre despre vinuri, despre locuri de muncă. Am dedicat o zonă în acest sens pentru că avem nevoie de profesioniști în lumea vinului, dar sunt și mulți producători, multe persoane care caută oameni în zona asta sau sunt mulți care și-ar dori să lucreze în zona asta și nu știu de unde să o apuce, așa că mi-am propus să acord un spațiu oportunităților pe zona asta, de job. O să fie și o zonă de știri, de noutăți, de informații în timp real în zona de vinuri, inclusiv o academie pe zona de e-Learning despre vinurile românești.
Andreea Roșca: Fantastic, mă înscriu.
Marinela Ardelean: Am primit foarte multe întrebări, cereri și există o curiozitate, o nevoie de a descoperi cât mai multe despre soiurile noastre, despre regiunile noastre, despre cum să degustăm un vin românesc – și am ales să acord atenție acestei zone. Am și un podcast pe care urmează să-l lansez în curând, care e dedicat exclusiv vinului românesc, și pe care îmi propun să-l lansez în martie. Este prima dată când o spun public. Podcast-ul, tu ne înveți mai bine decât mulți alții, este o cale extraordinară de a da voce oamenilor, lucrurilor, visurilor și așa mai departe.
Andreea Roșca: Un ultim lucru despre care aș vrea să-mi spui câteva cuvinte. Ce-i pentru tine o viață bună?
Marinela Ardelean: O viață bună este acea viață în care cauți bucurie în mărunțișuri precum gustul apei de care m-am bucurat mai devreme, cu un ușor iz de lămîie. Poate că e chiar apă de la robinet, și m-ar bucura mult să știu că este așa. O bucată de pâine sau un om drag, pe care îl asculți fără să te uiți la ceas. Să fii fericit pentru ceea ce ai, să iubești oamenii, să te iubești pe tine, să fii empatic, să te bucuri de bucuria celui de lângă tine, să fii mulțumit cu ceea ce ai și cu cine ești. Pentru mine asta este o viață bună, să poți să te bucuri de viață, că este atât de frumoasă.
Andreea Roșca: Îți mulțumesc foarte mult pentru tot ce ne-ai împărtășit și pentru conversație!
Marinela Ardelean: Și eu îți mulțumesc, Andreea, din suflet! Îți mulțumesc și pentru emoții, și pentru lacrimile care stăteau să cadă, și pentru că ai schimbat subiectul… Și sper ca ascultătorii tăi să iubească vinul românesc și să contribuie la succesul lui indiferent unde s-ar afla ei.
Resurse
Află mai multe despre Marinela Ardelean:
Pe site-ul marinelaardelean.com, unde găsești și o mulțime de informații despre crame din România și Moldova și vinuri, și unde poți comanda cărțile scrise de Marinela, pe Facebook, Instagram ori pe canalul ei de YouTube
Cel mai nou proiect: Wines of Romania
Festivalul vinului Românesc, Ro-Wine
Oameni menționați în interviu:
Cărți recomandate:
La mia champagne – Alberto Lupetti
Widow Cliquot – Tilar J. Mazzeo
Dacă vrei să afli mai multe despre șampanie:
Vezi site-ul Ruinart
