Alexandra Cernian. Inteligența artificială și viața noastră de zi cu zi: cum schimbă munca, relațiile și creativitatea, falsifică realitatea și care e responsabilitatea fiecăruia

Cred că e important să ne obișnuim cu ideea că suntem într-o etapă în care, obligatoriu, trebuie să învățăm pe tot parcursul vieții. Nu mai este valabil că ce am făcut la școală sau cunoștințele dobândite la sfârșitul facultății ne vor ține activi până la pensie. Trebuie să fim dispuși în permanență să învățăm, să ne adaptăm, să încercăm să fim cu un pas în fața tehnologiei. Ține de alegerea noastră. Dacă alegem să fim cu mintea deschisă și să căutăm noi oportunități, probabil ele vor apărea. Dacă alegem să ne victimizăm – să spunem: «Ceea ce făceam eu până acum a putut fi preluat de o mașină» – și să nu căutăm feluri în care am putea să colaborăm cu mașina, să facem ceva peste ceea ce face mașina, atunci s-ar putea să fim dați de-o parte.

Alexandra este lector universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București. Este expert în inovație tehnologică pentru Comisia Europeană și doctor în ingineria sistemelor. Are experiență de cercetare în baze de date, inteligență artificială, business intelligence și data mining.

Am vrut să vorbesc cu ea despre inteligență artificială și influența ei în viața noastră de zi cu zi: de la felul în care ne schimbă munca, la felul în care falsifică realitatea. De la felul în care schimbă ceea ce înțelegem prin creativitate, la pericolele informației false într-un an electoral. Și de la felul în care schimbă conceptul de încredere, la impactul ei în educație.

Alexandra este, de asemenea, antreprenor și pasionată de echitație.

Idei principale

Inteligența artificială este aici și va rămâne. Este utilă și e imposibil ca oamenii să o mai neglijeze. Trebuie să găsim echilibrul între a o folosi și a rămâne ancorați în realitate. Și să ne folosim toate abilitățile strict umane, de gândire critică și discernământ, atunci când alegem ce și cum să facem cu ea. Nu ne dorim să devenim niște roboți care nu înțeleg ce li se întâmplă, ci vrem să devenim per total, ca umanitate, o specie mai bună și să utilizăm tehnologia în această direcție, acolo unde ea ne permite.
Tehnologia trebuie privită ca un partener. Ne poate ajuta să învățăm mai repede, mai bine, să ne dezvoltăm, poate, într-un mod mai eficient, dar nu trebuie să ignorăm latura umană a lucrurilor. Inteligența artificială este doar un instrument pe care ni-l pune la dispoziție tehnologia. Educația și formarea noastră în tot ceea ce înseamnă gândire și înțelegere a lucrurilor care ne înconjoară vor rămâne esențiale ca noi să putem progresa ca societate și ca oameni.
Responsabilitatea este esențială. Inteligența artificială este în punctul în care devine accesibilă oricui și trebuie tratată cu foarte mare atenție granița dintre ce este bine și ce nu este bine să facem cu ea. Felul în care înțelegem și știm să ne folosim de acest instrument ține foarte mult de codul nostru de conduită și de etica la care ne raportăm în viața de zi cu zi.
2024 va fi probabil un moment de cotitură în privința a ceea ce va putea să facă tehnologia ca impact social, în special cea bazată pe inteligența artificială generativă, în contextul în care aproape jumătate din populația globului va merge la vot. Dacă nu ne formăm niște mecanisme prin care să filtrăm și să navigăm într-un mod eficient prin toată informația pe care o primim, riscăm să cădem victime ale diverselor campanii de dezinformare sau lucrurilor false pe care deep fake le promovează.
Un chatbot e ca un copil – cum îl educi, asta obții la final. Ceea ce înțelege că este bine și ceea ce înțelege că este rău vor fi raportate la datele din care a fost învățat. Dacă un model a fost antrenat preponderent pe date de stânga (apropo de campanii electorale), către asta va tinde în recomandările pe care le va da utilizatorilor. De aceea, când vrem să utilizăm un instrument legat de inteligența artificială, este important să încercăm să înțelegem, în măsura în care putem, cum a fost construit și care au fost sursele de date cu care a fost antrenat.
Verifică informația! Indiferent din ce sursă apare sau din ce sursă este generată. Fie că e o întrebare pe Google sau un prompt pe ChatGPT sau Gemini, nu trebuie să luăm 100% de bun tot ce vine ca răspuns. Trebuie verificat și din alte surse. Există aplicații și site-uri care se ocupă de verificarea informației – fact-checking tools. Campanii de dezinformare vor fi din ce în ce mai multe. Rămâne la fiecare dintre noi responsabilitatea de a discerne și de a ne crea un sistem de referință, o lentilă personală.
Creșterea modelelor AI va face mult mai importantă ideea de încredere. Pe măsură ce se amplifică acest fenomen, pe măsură ce apar din ce în ce mai multe lucruri despre care nu știm dacă sunt adevărate sau nu, crește tendința unora dintre noi de a ne întoarce la lucrurile despre care știm că sunt de încredere, la surse care știm că au un proces solid în spate, că au o capacitate de analiză și de filtrare.

Acest podcast este susținut de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială, 100% românească, ce crede în puterea de a schimba lumea prin perseverență și implicare, dar și în puterea de a o construi prin fiecare proiect – personal sau profesional, mai mic sau mai mare. Dedeman promovează inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partenerul de încredere al The Vast&The Curious aproape de la început. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni, ca oameni și ca organizații.

****

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursă. E o companie românească, fondată acum 26 de ani la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. AROBS este astăzi o companie internațională, cu birouri în nouă țări și mai mult de 1.200 de oameni și parteneri în Europa, Asia și America. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify. O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Această conversație a fost transcrisă folosind platforma Vatis Tech

Podcast editat

Andreea Roșca: Bine ai venit, Alexandra!

Alexandra Cernian: Bine te-am găsit, Andreea! Îți mulțumesc mult pentru invitație!

Andreea Roșca: Și eu îți mulțumesc că ai venit. O să vorbim despre inteligența artificială și impactul ei în viața noastră. Dacă te-aș ruga să-ți imaginezi cam unde se va afla această tehnologie anul viitor pe vremea aceasta, ce ai spune? Câteva lucruri care ți se par importante.

Alexandra Cernian: Tehnologia va avansa cu siguranță. Din punctul de vedere al inteligenței artificiale, vom continua să ne proiectăm un viitor în direcția inteligenței artificiale generative, în mod special. Cred că ai văzut și tu că evoluția se duce foarte rapid către zona de multimedia – către video, către audio. Deja asistăm la niște lucruri spectaculoase și tendința aceasta va continua, cu siguranță. De asemenea, a doua nișă pe care ne vom duce ca proiecție de viitor va fi specializarea acestor modele astfel încât să genereze niște răspunsuri mai calitative pe anumite nișe de specialitate. Așadar, dacă ne gândim la evoluțiile recente din zona de generare de video cu inteligența artificială, cred că ne-am putea proiecta la anul într-o lume poate mai virtuală, mai imaginară. Pentru cei care sunt dornici de virtual, probabil acolo vor fi multe oportunități peste un an. ☺

Andreea Roșca: Și în partea cealaltă, în zona de specializare, ce-ți poți imagina că va fi posibil? Ne poți da câteva exemple concrete?

Alexandra Cernian: Îmi imaginez că vom tinde mult mai mult către a avea niște asistenți virtuali mult mai capabili pe anumite domenii, chiar și asistenți personali. Îmi imaginez că vom ajunge la un moment dat la ideea care s-a vehiculat prin multe filme, să avem în jurul nostru prin casă un asistent virtual cu care să discutăm, căruia să îi dăm comenzi, care să știe când să ne facă cafeaua, ce selecție de știri să ne facă, să știe să ne facă rezumate din știrile care ne interesează. Îmi imaginez că vom ajunge acolo în viitorul nu foarte îndepărtat. De asemenea, îmi imaginez că și în alte domenii – precum cel medical, media, social media –, vom ajunge la etapa în care vor exista niște asistenți dedicați și specializați, care ne vor putea asista în activitățile de zi cu zi sau în partea de luare de decizii. Aici diferența ar fi că, spre deosebire de modelele generale pe care le avem acum – ca ChatGPT, Gemini și altele similare –, în cazul modelelor specializate, va conta și se va pune mult mai mult accent pe calitatea datelor cu care aceste modele sunt antrenate. Se va dori să existe o responsabilizare mult mai mare în privința felului în care sunt învățate aceste modele și a felului în care cineva își asumă răspunderea pentru deciziile pe care aceste modele le vor lua.

Andreea Roșca: Îmi pot imagina partea luminoasă a acestei povești. Dacă am o companie care are o grămadă de conținut – cum ar fi o companie de avocați sau poate o organizație care produce ceva pentru un consumator –, îmi pot imagina un asistent de genul acesta, pe care să-l întreb lucruri și care să cerceteze toată arhiva de informații a organizației respective și să-mi poată răspunde la întrebări de genul „Care este ultima oară când am făcut greșeala asta în recrutare?”. Îmi pot imagina avantajul de a structura informație nestructurată. Pe de altă parte, îmi pot imagina și niște dezavantaje. Dar mai bine te las pe tine să ți le imaginezi. ☺

Alexandra Cernian: Le vedem deja. Cred că nu mai suntem numai în stadiul în care ni le imaginăm. Sunt o certitudine. Și aș puncta aici – pentru că simt nevoia să spun lucrul acesta de fiecare dată când vorbesc despre inteligența artificială – că, în definitiv, este doar un instrument pe care ni-l pune la dispoziție tehnologia care avansează. Mai departe, felul în care noi înțelegem și știm să ne folosim de acest instrument ține foarte mult de codul nostru de conduită și de etica la care ne raportăm în viața de zi cu zi. Într-adevăr, dacă mă gândesc la procesul de recrutare, sunt și multe avantaje, multe lucruri pe care un instrument de genul acesta mi le poate pune pe tavă – poate să-mi spună ce greșeli au fost făcute în trecut, care au fost tendințele sau care au fost consecințele unor anumite acțiuni.

Dar, inevitabil, ca orice alt instrument care s-a inventat vreodată, și inteligența artificială aduce cu sine niște riscuri și niște potențiale probleme pe care le poate genera. Sau dezavantaje. Acestea țin, pe de-o parte, de felul în care utilizatorii înțeleg să o folosească. E foarte important ca orice utilizator care utilizează un astfel de instrument să înțeleagă că un model de genul acesta poate oricând să facă și greșeli. Trebuie să-și verifice informațiile, să le valideze. La fel ca un jurnalist – verifici din trei surse. Ca utilizatori de astfel de instrumente, noi devenim ușor-ușor și niște mici jurnaliști. E important să validezi și să verifici informația pe care ți-o returnează un astfel de model. Altfel, poți să ai surpriza că te folosești sau diseminezi o informație eronată. Și atunci, se pot genera alte neplăceri pentru alte mase de utilizatori.

Nu în ultimul rând, partea etică despre care se vorbește mult în ultima vreme. Apariția modelelor de inteligență artificială generativă a accelerat mult nevoia de reglementare în ceea ce privește dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale. Lucrurile acestea sigur vor continua în perioada următoare. Când vorbim de etică, dacă ne gândim la recrutare, sunt o grămadă de prejudecăți despre care vorbim în procesul tradițional de recrutare – discriminare, tot felul de bias-uri pe care le întâmpinăm. Ele pot fi amplificate chiar de un astfel de instrument, dacă nu este folosit cu responsabilitate.

Andreea Roșca: Am o întrebare care e mai degrabă filozofică și pe care o s-o las oarecum deschisă pentru tine. Dacă putem obține instantaneu orice fel de răspuns la orice, mai are sens să investim orice fel de efort în a cunoaște și a studia ceva în adâncime?

Alexandra Cernian: Părerea mea este că da. Dacă ne vom limita la a căuta răspunsurile doar prin mediul online și prin instrumente de tipul inteligenței artificiale, mi-e teamă că la un moment dat nu vom mai înțelege în mod corect răspunsurile respective și nu vom mai ști ce să facem cu ele. Cred că educația și formarea noastră în tot ceea ce înseamnă gândire și înțelegere a lucrurilor care ne înconjoară vor rămâne esențiale ca noi să putem să progresăm ca societate și ca oameni.

Andreea Roșca: Ce spui este că riscăm să fim în situația în care obținem răspunsul la întrebări punctuale, de genul – să luăm o întrebare despre lumea de azi – „Cum au câștigat foștii președinți alegerile?” și ne poate da niște răspunsuri foarte punctuale despre campanii, dar nu înțelegem contextul social și economic în care lucrul acesta s-a întâmplat. Riscăm astfel, să nu înțelegem nimic, de fapt.

Alexandra Cernian: Da. Dacă nu depunem eforturi să înțelegem istoria, probabil nu vom înțelege nici prezentul în care trăim. Iar asta se va vedea, inevitabil, și în ce se întâmplă în campaniile electorale, în felul în care oamenii ies la vot, în felul în care iau decizii. De aceea, eu rămân la ideea că este în continuare fundamental să ne preocupăm de educație și de înțelegerea lucrurilor într-un mod mult mai profund decât ceea ce ne poate da un instrument de genul acesta. Sunt de acord că, punctual, îți poate da niște informații foarte concrete, îți poate simplifica foarte mult procesul de documentare. Dacă voiai să vezi ce s-a întâmplat în niște campanii electorale, probabil înainte te duceai la bibliotecă sau pe Google. Acum te duci și-l întrebi pe ChatGPT. Dar ce faci cu informația pe care el ți-o furnizează?

Andreea Roșca: În ce cadru de referință o așezi? Cadrul de referință trebuie să fie totuși o lentilă personală.

Alexandra Cernian: Da, vine de la tine. Acel cadru nu ți-l va putea da, într-un mod exhaustiv, un instrument de genul acesta.

Andreea Roșca: Apropo de documentare, ieri am făcut o încercare: am folosit instrumentul de la OpenAI, ChatGPT, și l-am rugat să-mi spună despre tine. Mi-a spus toate lucrurile corecte, cu excepția unui discurs TED pe care tu nu l-ai ținut niciodată. Am insistat și mi-a spus și despre ce a fost discursul și unde a fost. Singurul lucru pe care l-a greșit a fost că autorul nu erai tu.

Alexandra Cernian: E interesant. N-am făcut exercițiul acesta niciodată pentru persoana mea. Dar îți confirm că și eu am pățit, legat de alte subiecte, să primesc răspunsuri eronate.

Andreea Roșca: Deci crezi că, în continuare, responsabilitatea de a discerne și de a ne crea un sistem de referință rămâne la fiecare dintre noi?

Alexandra Cernian: Sunt ferm convinsă de asta. Cred cu tărie că pentru noi, ca oameni, o evoluție fără un sistem clar de valori individuale și sociale nu ne va duce într-o direcție bună. Indiferent câtă tehnologie sau digitalizare avem în jurul nostru, cred că trebuie să privim aceste aspecte ca pe un ajutor sau ca pe un partener care ne poate ajuta să învățăm mai repede, mai bine, să ne dezvoltăm, poate, într-un mod mai eficient, dar să nu ignorăm și latura umană a lucrurilor. Nu cred că ne dorim să devenim niște roboți care nu înțeleg ce li se întâmplă, ci cred că vrem să devenim per total, ca umanitate, o specie mai bună și să utilizăm tehnologia în această direcție, acolo unde ea ne permite.

Andreea Roșca: Vreau să vorbesc despre ceva care, din păcate, e foarte actual, pentru că este un an cu alegeri aproape în toată lumea vestică. Am citit niște rapoarte despre povestea cu deep fakes. Acestea sunt imagini și clipuri care plasează oameni în niște contexte în care nu au fost niciodată și spunând lucruri pe care nu le-au spus niciodată. Am văzut recent un clip cu un amic de-ai mei, care era plasat alături de Robert De Niro, într-o secvență de film, cred. Dacă n-aș fi știut că e el, aș fi jurat că e adevărat. Era un dialog în limba engleză și o interacțiune între ei doi. M-am amuzat, dar m-am și speriat foarte tare. Apoi am văzut povestea cu guvernatorul Băncii Naționale care îndemna pe toată lumea să meargă pe o platformă – ceva ce n-a făcut niciodată. M-a făcut să mă întreb – fiindcă cred că e doar începutul – despre felul în care putem să navigăm printre toate astea. Cum vezi tu momentul acesta – toate aceste falsuri și impactul lor în viața noastră și în deciziile noastre?

Alexandra Cernian: Va fi probabil un moment de cotitură. Anul acesta cred că aproape jumătate din populația globului va merge la vot. Se vorbește mult și se trag niște semnale de alarmă în privința impactului pe care aceste clipuri deep fake le pot avea asupra deciziilor oamenilor în contextul campaniilor electorale.

Andreea Roșca: Câți dintre noi verifică ceea ce le apare ca știre în fața ochilor?

Alexandra Cernian: Foarte puțini, din păcate. Mai ales acum, suntem invadați din toate părțile de știri, de imagini, de clipuri, de social media. Dacă noi nu ne formăm niște mecanisme prin care să filtrăm și să navigăm într-un mod eficient prin toată informația pe care o primim, riscăm foarte mult să cădem victime ale diverselor campanii de dezinformare sau lucrurilor false pe care deep fake le promovează. E un an de cotitură în privința a ceea ce va putea să facă tehnologia, în special cea bazată pe inteligența artificială generativă, ca impact social.

Aș zice că 2023 a fost un punct de inflexiune în ceea ce înseamnă inteligența artificială, folosită ca un instrument de masă. Tehnologia în sine nu este nouă, datează cam de 70 de ani. De asemenea, conceptele pe care le promovează nu sunt noi. Ideea de a construi o mașină care să imite comportamentul uman a început cam prin 1950. Numai că la momentul acela tehnologia și puterea de calcul nu permiteau ceea ce permit astăzi. A fost o evoluție care s-a întâmplat pe parcursul a unor zeci de ani. Acum, volumul de date colectate la care am ajuns și puterea de calcul ne permit să antrenăm astfel de modele care să se apropie din ce în ce mai mult de felul în care se comportă oamenii sau de felul în care oamenii au luat în trecut decizii. Acestea pot învăța din ceea ce au făcut oamenii în trecut sau din niște materiale despre trecut cu care sunt antrenate în așa fel încât să poată să facă niște predicții – dacă, statistic, în 70% din cazuri, în trecut ai angajat o femeie blondă, probabil că acesta este trendul; poate să îți recomande în baza lucrurilor pe care le învață din trecut ceea ce ar fi bine ca tu să faci în prezent sau în viitor.

Dar e și o capcană aici, fiindcă noi ca utilizatori nu știm care au fost datele cu care un model a fost antrenat. De aici apar toate discuțiile acestea legate de discriminări și de prejudecăți de tot felul, care se propagă. Apropo de campanii electorale, dacă un model a fost antrenat preponderent pe date de stânga, el către asta va tinde în recomandările pe care le va da utilizatorilor. Ceea ce înțelege el că este bine și ceea ce înțelege că este rău vor fi toate raportate la datele din care el a fost învățat. Cumva, ca un copil care merge la școală – în funcție de cum îl educi, asta obții la final. Așa e și cu modelele acestea.

Andreea Roșca: Deci spui că anul trecut a fost anul democratizării accesului la partea de text.

Alexandra Cernian: La a avea instrumente bazate pe inteligența artificială pe care oricine cu acces la internet să le poată folosi și să devină creator de conținut sau chiar creator de tehnologie. Lucrul acesta nu se întâmpla până la momentul în care a fost lansat ChatGPT.

Andreea Roșca: Și 2024?

Alexandra Cernian: Va fi un an în care se va accelera și probabil trendul ascendent va fi destul de exponențial în privința asta.

Andreea Roșca: Acesta este anul în care facem pasul următor, la imagine statică, video și voce, probabil.

Alexandra Cernian: Da. Va fi un an în care se va pune mult mai mult accent pe ceea ce înseamnă partea de multimedia. Dacă începutul a fost mai mult axat pe text, în lansarea ChatGPT și a altor modele similare – ChatGPT a fost primul și este probabil cel mai cunoscut –, acum este deja evidențiată o direcție care merge spre lansarea de modele mult mai performante pe zona de audio și video. Cred că deja asistăm la lucrul acesta. E o competiție între marii jucători de pe piața inteligenței artificiale generative să lanseze modele specializate pe video. Chiar de curând, OpenAi a lansat un model nou, care face acum subiectul știrilor și filmulețelor care se distribuie pe internet.

Andreea Roșca: E fantastic de bun pentru momentul acesta.

Alexandra Cernian: Pe video. Să nu uităm că și anul trecut, cumva în paralel cu ChatGPT, se vorbea despre Midjourney, care exista și există în continuare și se perfecționează. Și Midjourney genera, pe partea de imagini, niște lucruri destul de impresionante.

Andreea Roșca: Cred că diferența este că Midjourney nu era accesibil chiar oricui.

Alexandra Cernian: Era la liber, e în continuare la liber, doar că se accesează printr-o platformă mai tehnică. Dar cei care se joacă, gamerii, sunt super familiarizați cu platforma respectivă.

Andreea Roșca: Cred că ceea ce se întâmplă este că e din ce în ce mai democratizat accesul. Cred că acesta este de fapt marele salt, care e și un salt tehnologic, dar este mai ales un salt de acces. Pentru că una este să ai nevoie de anumite cunoștințe ca să poți să ai acces la tehnologie și alta este să deschizi pur și simplu un browser, o pagină, să tastezi orice și să primești orice răspuns. În momentul în care înlături aceste niveluri de acces, din ce în ce mai multă lume va folosi. Cred că, de fapt, aici stă și pericolul.

Alexandra Cernian: Este un pericol notabil.

Andreea Roșca: Democratizare înseamnă când ai o masă de oameni oarecum specializați sau cu interese în anumite zone – de exemplu, gameri, cum ai spus –, ei vor crea pentru acea zonă. E la fel cum s-a întâmplat cu social media. Pe măsură ce mai multă lume a interacționat și a devenit un furnizor de informație și un creator de informație, social media a început să arate precum arată umanitatea – cu plusuri și minusuri, și puncte slabe. Cred că asta este ceea ce se va întâmpla în 2024, de fapt. De aici e această suprapunere nefericită, cumva, între tehnologie și campaniile electorale.

Alexandra Cernian: A fost o suprapunere cel puțin interesantă democratizarea AI cu campaniile electorale. Dar cred că – ai punctat foarte bine – în 2024, probabil punctul de cotitură la asta se va referi, și anume la faptul că vom asista la o explozie a creatorilor de conținut și de tehnologie, care vine din marea masă de utilizatori de internet, unde nu mai e nevoie neapărat să ai cunoștințe tehnice, de inginerie sau foarte specializate. Poți să creezi, chiar foarte rapid, un chatbot dedicat nevoilor tale și pe care mai departe poți să-l oferi și altora dacă ești dispus.

Andreea Roșca: Te poți gândi la câteva principii sau întrebări importante care să ne ghideze în a discerne?

Alexandra Cernian: Este o întrebare foarte complexă. Cred cu tărie că partea educațională este esențială ca inteligența artificială să nu scape de sub control, ci să fie utilizată într-un mod responsabil pe viitor. Pe două direcții. O dată pentru cei care dezvoltă astfel de instrumente.

Andreea Roșca: Și pentru noi, ca utilizatori, care ne intersectăm din ce în ce mai mult cu aceste tehnologii în viața de zi cu zi, vrând-nevrând.

Alexandra Cernian: În primul rând, verificați informația, indiferent din ce sursă vă apare sau din ce sursă vă este generată. Fie că dați o întrebare pe Google sau un prompt pe ChatGPT sau Gemini, nu luați 100% de bun tot ce vine ca răspuns. Verificați și din alte surse să vedeți dacă informația este autentică și dacă se verifică în mod real, apropo de inteligența artificială folosită în diverse scopuri. Sunt deja aplicații și site-uri care se ocupă de verificarea informației. Dacă, să spunem, îmi apare pe Facebook un articol și poate am niște dubii legate de cât de veridic este, pot să folosesc aceste tool-uri. Dacă dați o căutare pe Google de fact-checking tools, o să apară o listă destul de lungă. Sunt specializate pe informații de tip articole, pe video.

Există, de exemplu, niște instrumente care îți pot da indicii legate de video-urile pe care le vezi, dacă sunt reale sau dacă sunt create cu ceva artificial. E adevărat că devine din ce în ce mai greu și pentru un om, și pentru un instrument să le deosebească. Unele sunt foarte aproape de realitate. Dar totuși eu recomand ca orice utilizator, mai ales dacă este un domeniu de interes pentru el, să își ia timp și să facă verificări de genul acesta ca să fie sigur, să verifice dacă într-adevăr informația pe care o vede în fața ochilor este reală sau nu. Campanii de dezinformare vor fi din ce în ce mai multe, asta este clar. Ne raportăm la educația cu care fiecare utilizator vine în spate și nivelul lui de înțelegere și de a pune lucrurile în context ca să aibă această capacitate de a discerne.

În al doilea rând, cred că e important ca în momentul în care vrem să utilizăm un instrument legat de inteligența artificială, să facem niște minime eforturi să înțelegem cât de cât, în măsura în care putem, cum a fost construit și să vedem dacă putem afla care au fost sursele de date cu care a fost antrenat.

Andreea Roșca: Dar cine-ți spune asta?

Alexandra Cernian: În momentul de față nu sunt mulți dezvoltatori care fac asta, dar încep treptat, treptat să o facă.

Andreea Roșca: Să transparentizeze bucătăria.

Alexandra Cernian: Da, pentru că toate reglementările despre care se discută și care probabil vor intra în vigoare – dacă nu în 2024, cel mai probabil în 2025 – vor cere asta. Mă refer în primul rând la legea inteligenței artificiale, care a fost adoptată de Uniunea Europeană și care cere în mod explicit ca această transparență să fie implementată în așa fel încât cine dezvoltă și cine utilizează astfel de modele și instrumente de AI să spună și să știe care au fost sursele de date, de unde au fost preluate, cum au fost colectate datele. Am observat că există deja dezvoltatori care încep din timp să facă lucrul acesta, probabil într-o luptă de a câștiga sau de a menține încrederea utilizatorilor.

E complicat pentru un utilizator acum să aibă acces la toate dedesubturile, dar sunt niște întrebări legitime pe care ar trebui să ni le punem în momentul în care folosim ceva. Să încercăm să înțelegem care a fost scopul pentru care a fost construit acel sistem, ce poate el să facă pentru noi, unde e limita între ce poate să facă bun și ce poate să facă rău, între ce înțelege corect și ce nu înțelege corect. Dar asta, din păcate, probabil ține de nivelul de educație al utilizatorului și de puterea lui de înțelegere. O educare în masă cred că devine foarte importantă. Așa cum toată lumea merge la școală, toată lumea să meargă la o școală digitală. Să fie inclusă o educație digitală în educația oamenilor, într-un mod mult mai serios.

Andreea Roșca: Omenirea a trecut prin multiple etape de schimbări și de inovații de genul acesta pe care le-a considerat radicale – de la războiul de țesut, care a provocat revoltă când a apărut în masă, la scris, tipar, radio, mașină, televizor, telefonie mobilă, smartphone. Toate acestea au fost niște etape care la un anumit moment au fost considerate ca dând lumea peste cap. Cred că suntem într-un alt moment de genul acesta. Dacă te-ai uita în istorie, cu care dintre momentele acestea disruptive ai asemăna punctul în care suntem azi?

Alexandra Cernian: E o nouă revoluție. Clar putem găsi asemănări cu orice s-a numit o revoluție industrială din trecut. Diferența majoră este viteza cu care se întâmplă acum. În toate etapele anterioare, în toate schimbările disruptive de care spuneai, momentul din istorie era mai îndepărtat de momentul actual și latența era automat mai mare. A durat mai mult, a fost o perioadă mai lungă de adaptare. Au fost întotdeauna păreri pro și păreri contra. Este un citat atribuit lui Ford: „Dacă i-aș fi întrebat pe oameni ce își doresc (când a creat primul automobil), ar fi spus cai mai rapizi”. Ori inovația cu care a venit el clar a schimbat felul în care oamenii s-au raportat la transport, doar că perioada de adaptare a fost una mult mai lungă. Acum nu mai avem timpul acela, totul se întâmplă de azi pe mâine. Tehnologia accelerează totul foarte mult. Iar ca impact pe care îl va avea, probabil că dacă ar fi să mă gândesc la ceva ce s-a întâmplat mai recent, din perspectivă tehnologică și digitală, aș rămâne la momentul în care a apărut internetul.

Andreea Roșca: Momentul în care a apărut sau cel în care s-a democratizat? Deci anii ’90?

Alexandra Cernian: Hai să spunem că probabil o similitudine mai mare ar fi cu momentul în care s-a democratizat, pentru că suntem cumva într-o paralelă cu asta. Cum spuneam, inteligența artificială nu este nici pe departe un concept nou. Diferența este că acum trece de la niște aplicații de nișă, care ofereau suport unor oameni specializați pe anumite domenii, care aveau un alt grad de înțelegere a lucrurilor tehnice pe care le făceau – de exemplu, în automatizarea unor procese industriale, aplicații medicale.

Andreea Roșca: Și un alt grad de responsabilitate. Responsabilitatea este esențială în momentul acesta.

Alexandra Cernian: Da, pentru că, la fel cum și internetul la un moment dat a devenit accesibil oricui, inteligența artificială este în punctul în care devine accesibilă oricui și trebuie tratată cu foarte mare atenție granița dintre ce este bine și ce nu este bine să facem cu ea. Educația. Tot la importanța educației oamenilor revenim.

Andreea Roșca: Ce interesant este că, până la urmă, diferența dintre o revoluție bună și o revoluție mai puțin bună stă tot în discernământul uman – și al creatorului, dar și al fiecăruia dintre noi. Vreau să vorbim despre ceva care mi se pare foarte important în momentul acesta. La finalul anului trecut, dacă nu mă înșel, concernul de media New York Times a pornit un proces împotriva OpenAI, pentru că o parte semnificativă din datele care au stat la baza modelului OpenAI proveneau din conținut al lui New York Times și evident că OpenAI n-a plătit nimic pentru asta. Cred că făcuseră anterior o înțelegere cu o altă instituție de media. Asta m-a făcut să mă întreb nu la ce deznodământ va ajunge, pentru că pare că vor plăti la un moment dat, ci la implicațiile în legătură cu creativitatea umană și dreptul de copyright. Cum vezi lucrurile aici?

Alexandra Cernian: Foarte complexe. Spuneai și tu mai devreme – ca să încalci legea, e important să o cunoști. În domeniul copyright-ului nu e ca și când până acum nu vorbeam oricum de plagiat – de articole plagiate, de teze plagiate. Numai că probabil autorii știau mult mai bine și mai clar – raportându-ne la ce însemna scrierea tradițională a unei cărți sau a unui articol – care erau eventualele penalități cu care se puteau confrunta. Acum e ca o junglă, pentru că în digital nu există niște reglementări suficient de specifice și clare prin care tu să știi exact ce ai voie să faci și ce nu, de exemplu, în privința textelor pe care ți le generează un astfel de model de limbaj. În continuare nu sunt lucrurile clarificate, deși se încearcă, cu pași mărunți, să se construiască niște idei de copyright în privința asta. Dar nu știu dacă îi este cuiva suficient de clar acum, cine are drepturile de proprietate pe un text generat de ChatGPT. De unde știu eu care este sursa textului pe care el mi l-a generat? Dacă îl întreb ceva legat de o poveste din istorie, probabil va căuta informații referitoare la ceea ce l-am întrebat eu prin baza de date extrem de mare de care dispune. Există oricând posibilitatea ca în răspunsul pe care mi-l oferă să fie secvențe de text, pe care le preia din materialele pe care le deține sau, și mai mult, să se reflecte stilul unui anumit autor sau al unei anumite publicații. Dacă, de exemplu, găsește multe texte de referință legat de ce-l întreb, la New York Times, cu siguranță stilul în care răspunsul va fi formulat va reflecta stilul publicației respective. Dar în momentul de față nu există niște reglementări suficient de clare ca un utilizator să știe exact cum și în ce fel poate să folosească asta.

Andreea Roșca: Probabil că atunci când vorbim de instituții mari, cum este New York Times, ai o anumită putere de negociere. Dar mă pot gândi la exemple de la un nivel mult mai mic. Dacă vorbim despre explozia vocii generate artificial, îmi pot imagina foarte ușor că, dacă există – să luăm podcasting-ul – niște podcast-uri mari care au niște autori cu un anumit stil, aș putea foarte ușor să cer să am o conversație în stilul lui cutare. Și să reproduc stilul unui autor de succes. Nu mai vorbesc de scris cărți – pot acum să cer să îmi genereze un sinopsis de carte în stilul oricărui autor vreau. E ceva la care nici măcar nu știu cum să încep să mă raportez – posibilitatea de a crea lucruri copiind stiluri, cuvinte, dar fără să fie același lucru. Care e limita acestei povești?

Alexandra Cernian: Trebuie să te raportezi la asta cu foarte mare atenție. Nu este stabilită o limită în momentul de față, asta este problema. Lucrurile au luat amploare atât de repede și cred că, realist vorbind, nu a fost nimeni complet pregătit pentru etapa asta, pentru explozia care o să apară. Cum spuneam, legat de partea de copyright, nu e ca și când lucrurile erau toate roz înainte. Oricum existau și atunci procese care se intentau că cineva a copiat pe altcineva. Diferența era că existau niște reglementări mult mai clare. De exemplu, dacă scriu un articol științific și vreau să iau informații dintr-o anumită sursă, mi se spune foarte clar că pot să folosesc informațiile de acolo doar după ce obțin acordul scris al autorilor, sau este disponibilă public, sau pot să o folosesc cu condiția să…

În privința digitalului nu există astfel de norme. Drept pentru care, și tu, dat fiind că ai podcasturile disponibile online, cum poți să te protejezi ca cineva să nu-ți facă ție o glumă de genul acesta? Să folosească imaginile cu tine, să-ți preia vocea de acolo, să antreneze un model cu înfățișarea ta, cu vocea ta și cu gesturile tale și să publice ulterior un podcast în care cine știe ce e minunății să spui? Nu există momentan. Nu ai cum să te păzești de o situație de genul acesta, pentru că nu ai undeva niște norme în care cineva care îți urmărește podcasturile să poată citi: „Vezi că nu ai dreptul să iei, e interzis”, cumva să te acoperi din punct de vedere legal. Atât timp cât nu există niște legi în sensul acesta, să fii acoperit din punct de vedere legal devine foarte vag. Pentru că dacă afli cine a făcut gluma respectivă, iei măsuri, zici că îl dai în judecată, dar trebuie să existe și un suport legislativ mult mai puternic pe partea aceasta.

Mi-am amintit că spuneai de video-urile deep fake cu guvernatorul Băncii Naționale. A mai fost unul de curând cu Sebastian Burduja.

Andreea Roșca: Ca să nu mai vorbim de filmele pornografice cu Taylor Swift.

Alexandra Cernian: Care au devenit virale. Și filmele, și discuțiile colaterale pe care le-au generat. Citeam în presă la momentul respectiv, că oamenii publici din România care au fost în ipostaza asta au dat în judecată, dar nu știu pe cine și care vor fi măsurile care se vor lua.

Andreea Roșca: Pe cine dai în judecată în situația asta?

Alexandra Cernian: Știrea era că s-au luat măsurile prevăzute pentru a lupta contra acestui fenomen. Dar ar fi cumva interesant, poate, de popularizat puțin mai mult care sunt eventualele riscuri sau pedepse cu care cineva care lansează pe piață un astfel de video se poate confrunta. Mi se pare că s-a adoptat o lege în România prin care cei care creează astfel de conținut riscă niște ani de închisoare, și cei care distribuie pot fi amendați. Trebuie verificat, nu-mi amintesc exact, dar știu că în urma acestor evenimente, cumva, s-au luat niște măsuri destul de urgente ca totuși să existe o reglementare și oamenii să știe că se confruntă cu anumite riscuri concrete.

Andreea Roșca: Când spui „distribuie”, cred că este și o chestiune de responsabilitate a platformelor în sine, de la You Tube la Facebook, la LinkedIn, la Tik Tok, la Instagram, la Twitter (X). Fără acest mediu de propagare, nimic nu se propagă. Acesta este de fapt mediul care facilitează și lucrurile bune, și lucrurile rele. Cred că aici este de fapt poarta principală, paznicul principal. Aici trebuie să rămână – în zona de posibilitate de viralizare, care fără platforme nu există.

Alexandra Cernian: Este e foarte adevărat ce spui. Platformele de social media duc o luptă pentru a dezvolta instrumente prin care să oprească. Însă e clar că în momentul de față puterea utilizatorilor e o putere a numerelor, până la urmă. Prin această democratizare, acum numărul de utilizatori care dezvoltă astfel de lucruri și care le diseminează a devenit mult mai mare decât capacitățile unei platforme sau ale altor instrumente de a le detecta. Pe de altă parte, mai ține și de discernământul utilizatorilor care odată ce văd sau primesc un astfel de video pe o platformă socială, să decidă ce să facă cu ea. Pentru că tu dacă îți dai seama că nu este ceva real acolo ai oricând posibilitatea să o raportezi, în așa fel încât să atragi atenția platformei că este ceva fake, o campanie de dezinformare sau ceva în sensul acesta.

Andreea Roșca: Ceea ce s-a și întâmplat în situația clipului cu Mugur Isărescu. N-a existat niciun fel de reacție un timp.

Alexandra Cernian: Filmulețele care au circulat la noi, realist vorbind, nici n-au fost foarte performante din punct de vedere tehnic. Cu o minimă atenție, îți puteai da seama, din câte am văzut eu cel puțin, că era o discordanță foarte vizibilă între mimică și cuvinte. Mi s-a părut foarte evidentă.

Andreea Roșca: Dacă o iei ca pe o încercare, e reușită.

Alexandra Cernian: Absolut. Și revin la ideea de educație. Dacă oamenii nu sunt educați în privința utilizării responsabile a digitalului, ei poate nici nu vor sesiza lucrul acesta, îl vor lua de bun. Nici nu își vor pune problema că poate nu este real ceea ce văd. Dacă le place mesajul sau dacă li se pare ceva de can-can, îl transmit mai departe.

Andreea Roșca: Sau dacă le confirmă convingerile. Tot în contextul acesta, am citit recent un text în „The Economist”, care m-a pus pe gânduri. Spunea: „creșterea acestor modele AI va face mult mai importantă ideea de încredere. Va fi mai puțin important «ce» și mult mai important «cine»”. Mi s-a părut o perspectivă interesantă. Cum privești tu lucrurile?

Alexandra Cernian: Mi se pare interesantă abordarea și cred că are potențial să fie reală. Dar mai mult în privința oamenilor care oricum vin cu un background educațional și de experiență destul de solid, și cu niște seturi de valori solide, cu niște seturi de convingeri solide. Cred că aici este mult de lucru în privința maselor mari de utilizatori cu diferite niveluri de background.

Andreea Roșca: Mă pot gândi că pe măsură ce se amplifică fenomenul acesta, pe măsură ce apar din ce în ce mai multe lucruri despre care nu știi dacă sunt adevărate sau nu – din orice fel de mediu – cu atât vei avea cumva tendința să te întorci la lucrurile despre care știi că sunt de încredere. Mie mi-e foarte clar asta. Pe măsură ce lumea devine mai zgomotoasă, tendința mea de a citi „The Economist” e mai mare. Tendința de a mă întoarce la surse care știu că au un proces solid în spate, că au o capacitate de analiză, că au o capacitate de filtrare este din ce în ce mai mare. Pentru că este un fel de a-mi simplifica viața. Mă întrebam dacă nu cumva asta va deveni mai important de acum încolo?

Alexandra Cernian: Va deveni mai important pentru un anumit segment de oameni și mai nesemnificativ pentru alții care oricum nu aveau reperele acestea în felul în care erau construiți și formați. Sunt convinsă că cei care au niște repere de genul celor de care spuneai tu vor fi mai mult înclinați să revină la acele surse ca să-și valideze tot afluxul de informații cu care suntem bombardați pe toate sursele. Ceea ce ne rămâne important de făcut pe viitor, nouă ca societate, este să mergem mai departe și să formăm oamenii în acest sens. Dacă ei nu cresc și nu sunt educați în acest spirit – de a analiza critic niște informații pe care le primesc, de a filtra niște lucruri pe care le aud în jurul lor –, mi-e teamă că nu va mai avea prea mare relevanță citatul pe care l-ai spus tu, nu va mai însemna mare lucru pentru ei. Google-ul sau telefonul mobil va deveni sursa principală de informație, indiferent ce ne va spune. Ceea ce este un risc mare.

Andreea Roșca: Dacă te uiți în cercetări, se întâmplă asta? Transferăm încrederea către motorul de căutare?

Alexandra Cernian: Din păcate, da. Este o nouă formă de societate, până la urmă, și noua modalitate de a ne informa.

Andreea Roșca: „Știu, c-am citit pe Google”.

Alexandra Cernian: Da, din păcate deja este realitatea în care trăim. Tot ceea ce ne spune telefonul sau Google a devenit noua referință, absolut imbatabilă. Nu mai există sau se pierde această obișnuință de a citi niște cărți de referință într-un domeniu, scrise de niște oameni cu o valoare recunoscută într-un domeniu. Acum, dacă a zis Google, sau Wikipedia – internetul, în general –, din păcate, este o sursă suficient de credibilă și nu este neapărat bine.

Andreea Roșca: Cred că e mult de vorbit aici. Întrebarea este în ce măsură devine mai importantă amprenta umană sau în ce măsură o să devină nesemnificativă? Dar cred că asta e o discuție lungă.

Alexandra Cernian: Este o discuție foarte lungă.

Andreea Roșca: E cu „Depinde…”.

Alexandra Cernian: Da, ca multe altele. Și cred că în momentul de față nici nu știu dacă are un răspuns foarte cert. Lucrurile sunt într-o dinamică atât de mare și se schimbă atât de repede, încât cred că suntem clar într-o perioadă de schimbare și de adaptare.

Andreea Roșca: Pentru tine în momentul acesta – astăzi, când vorbim – care-i tendința ta, care-i înclinarea ta?

Alexandra Cernian: Înclinarea mea a fost dintotdeauna în favoarea tehnologiei. Sunt de profesie inginer, până la urmă, și în viața de zi cu zi predau la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ar fi ciudat să spun că nu am o deschidere către tehnologie și către tot ce ține de digital. Folosesc foarte mult aceste instrumente.

Andreea Roșca: Mă întrebam dacă devine mai importantă și mai pregnantă pentru tine ideea de a ști că există un om dincolo de asta. Tocmai pentru că tu lucrezi în zona aceasta foarte mult și pentru că știu că tu crezi în tehnologie. Dacă toată evoluția din ultimul timp ți-a accentuat cumva nevoia de a ști că e un om dincolo, nevoia de amprentă umană?

Alexandra Cernian: Pentru mine personal, da. Nu știu dacă a amplificat-o – pentru că, dacă mă gândesc, întotdeauna a fost o referință – așa am fost educată, să cercetez lucrurile. Niciodată nu am fost învățată că dacă cineva mi-a zis „Ia-o pe acolo”, eu trebuie s-o iau pe acolo fără să mă întreb de ce și unde o să ajung dacă o iau pe acolo. Pentru mine, înțelegerea lucrurilor care stau în spatele unor concluzii a fost și este în continuare foarte importantă. Gândirea critică rămâne în continuare pentru mine o valoare foarte importantă la care mă raportez. Mai ales în meseria mea, de profesor, este foarte important să am garanția că ceea ce spun mai departe studenților este o informație validată și certificată.

Recunosc că dacă am subiecte noi pe care vreau să încep să le cercetez, folosesc ChatGPT sau Gemini pentru a face o primă analiză. Dar nu în sensul că iau de bun tot ce spune, ci o folosesc ca un prim draft, ca o primă sursă de documentare. Îmi facilitează niște direcții pe care să mă duc să le aprofundez din manuale de referință, din documentație de referință, în așa fel încât, în final, să pot să-mi formez propria perspectivă asupra lucrurilor, nu doar să reproduc fără să înțeleg niște lucruri pe care cineva vreodată le-a spus sau poate nici nu le-a spus.

Andreea Roșca: Am avut o discuție recentă cu cineva care predă la liceu și care îmi spunea că din 18 lucrări pe care le-a primit, 14 erau făcute cu tehnologie, nu aveau nicio intervenție a elevului respectiv. Vezi asta ca fenomen?

Alexandra Cernian: Absolut.

Andreea Roșca: Deci oamenii predau lucrări la care nu mai au nicio contribuție. Sunt scrise cap-coadă de chatbot.

Alexandra Cernian: A luat amploare fenomenul odată cu aceste instrumente, dar au existat de mulți ani site-uri pe care se găseau referate făcute de-a gata.

Andreea Roșca: Da, știu. Și eu aș fi putut să-mi cumpăr diploma de licență în 1995, dacă voiam.

Alexandra Cernian: Acum e doar viteza diferită, accesul este mult mai ușor de obținut pentru cineva care vrea să recurgă la astfel de metode. Există această tendință, absolut. Prin definiție, oamenii cred că vor lua de cele mai multe ori drumul cel mai ușor. Dacă merge așa, vor prefera să ia calea mai ușoară. Lucrurile trebuie să se schimbe și la nivel de sistem educațional, dar și rolul profesorului va trebui să sufere niște transformări în perioada următoare. Nu va mai fi posibil ca profesorul să rămână doar sursa care transmite niște informații studenților sau elevilor. Ei acum au acces la acea informație și de pe Google, de pe digital. Și, din păcate, în momentul de față, ei preferă digitalul în favoarea interacțiunii umane.

Andreea Roșca: Care crezi că e rolul educatorului – profesor sau educator, pentru anii mai mici. Care crezi că e rolul lui în contextul de acum și dacă privești în următorii 5 ani?

Alexandra Cernian: Din perspectiva mea, rolul acestuia trebuie să se ducă mult mai mult către interacțiunea umană, acolo unde sunt nevoile fiecărui elev sau ale fiecărui student. Să se axeze mai mult pe o cale personalizată a educației elevilor și studenților. Chiar și tehnologia îl poate ajuta pe profesor, pentru că se poate folosi de diverse aplicații care să identifice din perspectivă educațională anumite abilități sau anumite minusuri ale fiecărui individ în parte și să facă recomandări în acest sens – care sunt abordările pe care un profesor să le folosească cu fiecare în parte. Însă evident că profesorul trebuie să muncească individualizat, să personalizeze conținutul și explicațiile pe care le dă celor cu care stă de vorbă. Cred că, pe de altă parte, rolul lui se va duce mai mult în a-i învăța pe copii sau pe tineri să extrapoleze cumva informația pe care o primesc și să învețe să o pună în contexte diferite.

Andreea Roșca: Trebuie să fie cineva care îi scoate din subiectul acela, îi dă trei pași în spate și îi întreabă: „Și de ce e asta important?” sau „Cum așezi asta în context?”

Alexandra Cernian: Exact. În această direcție m-aș duce. Acum tendința este să spunem că trebuie să-i oprim pe elevi să folosească instrumentele digitale, să nu le mai dăm acces la telefoane. Eu nu cred că acolo e soluția. Cred că soluția este în a folosi și noi, ca formator inteligent, tehnologia, în așa fel încât cumva să accentuăm aceste capacități pe care momentan doar oamenii le au.

Andreea Roșca: Nu o poți opri. Nu există buton de stop la povestea asta.

Alexandra Cernian: Nu și nici nu va fi. Dar de exemplu, aș putea ca la orice exercițiu pe care îl dau elevilor sau studenților să îi las să folosească orice instrument digital vor, urmând ca după aceea să generez niște discuții pe marginea a ceea ce ei au obținut și să-i scot un pic din context. De exemplu: „Sunteți într-un black box acum. Hai să facem un pas înapoi și să ne gândim. Va genera ChatGPT un discurs prin care voi anunțați oamenii că ați terminat facultatea. Cum ar suna discursul acela dacă tu nu te-ai adresa acestui tip de oameni, ci altui tip de oameni?” Să încercăm să facem niște exerciții în care să ne stimulăm și creativitatea, într-un sens mai profund, și înțelegerea – perspectivele diferite. Cred că procesul poate fi frumos eficientizat și îmbunătățit, dar cu condiția ca toată lumea implicată să accepte faptul că se schimbă.

Andreea Roșca: Ai vorbit de schimbare de perspectivă. Cred că o variantă este inclusiv să cerem acestor instrumente să ne contrazică – „Eu am părerea asta. Spune-mi trei argumente pentru care n-am dreptate”. L-am putea folosi ca partener de gândire critică. De exemplu: „Părerea mea este că ar trebui să avem impozitare progresivă – nu cred asta, e doar cu titlu de exemplu. Dă-mi trei argumente contra acestei opinii din perspectiva unui liberal de centru sau a unui liberal de dreapta, sau din perspectiva cuiva care câștigă salariul minim pe economie”. L-aș putea folosi ca să-mi creez perspectiva de care am nevoie ca să văd lucrurile în ansamblu.

Alexandra Cernian: Absolut. Dar asta ține tot de tine ca utilizator, de decizia ta și de felul în care tu înțelegi să-l folosești.

Andreea Roșca: Mai am un lucru pe care aș vrea să-l atingem înainte să terminăm conversația. E vorba de muncă – vom avea niște parteneri sau vom avea niște înlocuitori? E o discuție foarte mare, dar aș vrea să vorbim despre două lucruri. Primul ar fi, dacă o vezi ca pe o poveste de parteneriat, și în ce domenii, sau dacă vezi că sunt anumite munci care vor dispărea, și care ar fi acelea?

Alexandra Cernian: Perspectiva mea asupra inteligenței artificiale este mai mult în direcția de parteneriat. Încerc să o promovez mai mult în direcția aceasta. Cred că e important ca toți oamenii să înțeleagă că felul în care ne autoeducăm să colaborăm cu tehnologia este foarte important. Nu pot să nu menționez aici că România este codașă în toate clasamentele europene la ce înseamnă gradul de alfabetizare digitală, gradul de inovație ș.a.m.d. Trebuie să găsim niște modalități prin care să ieșim din pozițiile acestea codașe. Sigur sunt niște eforturi mari care trebuie făcute, dar trebuie să insistăm mai mult pe ele.

Andreea Roșca: Eu cunosc oameni care și-au înlocuit părți bune din echipele de creație – și video, și text – și documentare cu aceste instrumente. Și au făcut-o acum un an.

Alexandra Cernian: Povestea cu job-urile care dispar nu este nouă, practic au început să fie înlocuite job-uri din momentul în care am început să vorbim despre automatizări. Automatizarea n-are legătură cu inteligența artificială generativă. Sunt de atâția ani deja fabrici în care absolut totul este automatizat, este robotizat – Adidas, Nike, Ikea. Mai au poate un angajat care monitorizează ce fac roboții.

Andreea Roșca: Dar acum diferența este de tipul de muncă. Pentru că nu mai e vorba de muncă manuală, e vorba de muncă intelectuală, de creație, de oameni care lucrează în zona de generare de conținut. Și cred că pentru prima oară în istorie se întâmplă lucrul acesta.

Alexandra Cernian: Clar e pe pentru prima dată. Până anul trecut nu existau nici măcar tehnologiile care să aibă aceste capacități. Asta voiam și eu să spun, că schimbarea care a apărut este că nu mai vorbim doar de muncile de rutină sau repetitive. Acolo cred că oamenii deja se obișnuiseră oarecum cu ideea că „Dacă fac o muncă de genul în care în fiecare zi împăturesc niște suluri de hârtie, probabil că o să vină un robot care o să facă asta în locul meu”.

Andreea Roșca: Sau „În fiecare zi, introduc niște date”.

Alexandra Cernian: Da, exact. Acum diferența este că începem să vorbim și despre partea de creativitate care începe să fie înlocuită.

Andreea Roșca: Ceea ce numim knowledge work.

Alexandra Cernian: Da. Și aici cred că se generează o nouă revoluție, din punctul acesta de vedere. Dar am citit o grămadă de rapoarte redactate de cei mai mari din domeniu, de McKinsey și alții, care susțin că într-adevăr, o parte din job-uri vor fi schimbate sau înlocuite de inteligența artificială, dar că la schimb vor fi generate job-uri noi, cel puțin în aceeași proporție cu cele care vor dispărea. De asta cred că e important să ne obișnuim cu ideea că suntem într-o etapă în care, obligatoriu, trebuie să învățăm pe tot parcursul vieții. Nu mai este valabil că ce am făcut la școală sau cunoștințele dobândite la sfârșitul facultății ne vor ține activi până la pensie. Trebuie să fim dispuși în permanență să învățăm, să ne adaptăm, să încercăm să fim cu un pas în fața tehnologiei. Ține de alegerea noastră. Dacă alegem să fim cu mintea deschisă și să căutăm noi oportunități, probabil ele vor apărea. Dacă alegem să ne victimizăm – să spunem: „Ceea ce făceam eu până acum a putut fi preluat de o mașină” – și să nu căutăm feluri în care să putem să colaborăm cu mașina, să facem ceva peste ceea ce face mașina, atunci s-ar putea să fim dați de-o parte.

Andreea Roșca: Momentul acesta probabil o să mai dureze încă 5 ani, probabil. Sau poate că în 2-3 ani ne lămurim, deși nu cred. Eu simt că suntem într-un moment de inflexiune, așa cum ai spus și tu, în sensul în care diferența va fi exponențială. Potențialul de a separa lumea cred că e mult mai mare decât a fost până acum între cei care sunt „pro” și cei care sunt refractari, cei care folosesc și cei care nu, cei care au acces și cei care nu. Dar cred că diferența între unii și alții va fi exponențială. Aici mi se pare un subiect pe care nu cred că îl discutăm suficient. Nu vorbesc despre noi două aici, ci de noi ca societate, de noi în general. Aici cred că e diferența.

Alexandra Cernian: Sunt de acord. Probabil o să asistăm în perioada următoare la o diferențiere și mai mare între niște pături în societate. Dar de data asta diferența nu va mai fi făcută de niște aspecte economice sau financiare, cum se punea problema până în prezent, ci din perspectivă digitală. Felul în care înțelegem să ne folosim de aceste instrumente o să înceapă să diferențieze oamenii în societate. Din păcate, cred că va amplifica foarte mult capacitățile și abilitățile oamenilor care deja sunt într-un fel sau altul specializați și educați pe anumite domenii, iar pe de altă parte, va fi și un nivel în care, dacă gradul de înțelegere nu este tocmai avansat, nu va face neapărat ca nivelul să crească nici din punct de vedere digital, nici social, nici uman. La fel și raportat la economiile globale, impactul va fi mult mai mare în economiile deja dezvoltate versus economiile emergente.

Andreea Roșca: Ce înseamnă pentru tine să fii uman în epoca aceasta pe care o trăim?

Alexandra Cernian: Nu cred că am o definiție prea sofisticată a umanității, a ceea ce înseamnă să fii uman. Pentru mine înseamnă să mă bucur în continuare de lucrurile mărunte care-mi aduc un grad de bucurie în fiecare zi – lucruri care n-au nicio legătură, până la urmă, cu digitalul. Cel puțin pentru mine. Pot să mă bucur de o cafea bună, care într-adevăr e făcută cu un aparat, dar plăcerea de a bea o cafea cu cineva apropiat nu poate fi înlocuită pentru mine de o mașină sau de ceva digital, virtual.

Andreea Roșca: Sau de o cafea virtuală.

Alexandra Cernian: Nu știu cum aș face să simt gustul cafelei virtuale. ☺ Poate în viitor o să apară și tehnologii de genul acesta.

Andreea Roșca: Deci e legat de simțuri. A fi uman înseamnă să fii prezent în viața reală.

Alexandra Cernian: Pentru mine, da. Să fiu prezentă, să mă bucur de ce se întâmplă în jurul meu, de oamenii din jurul meu. Prețuiesc mai mult interacțiunea directă cu oamenii decât ceea ce se întâmplă în mediul virtual – ca dovadă și meseria pe care o practic. Să pot să mângâi un animal, să mă bucur de emoțiile pe care le transmit. Aș zice, în final, că este zona emoțională, care nu cred că poate fi înlocuită cu ceva din sfera tehnologică. Dacă ar fi să extrapolez puțin, văd din păcate că tendințele oamenilor se schimbă și prețuirea lucrurilor bazate pe emoție sau pe contact direct se diminuează. Văd că există o tendință de a ne duce din ce în ce mai mult în virtual ca societate. Aici cred că, din nou, este o discuție lungă legată de impactul pe care îl are, inclusiv în sfera cognitivă, o astfel de transformare a oamenilor.

Andreea Roșca: Este ceva ce vrei să adaugi? Ceva ce nu te-am întrebat sau un mesaj care ți se pare important de transmis?

Alexandra Cernian: Cred că inteligența artificială este utilă și e imposibil ca oamenii să o mai neglijeze din acest moment, pentru că este aici și va rămâne. Aș vrea doar să-i încurajez să o abordeze cu echilibru, să găsească un echilibru între a o folosi și a rămâne ancorați în realitate. Și să-și folosească toate aceste abilități strict umane, de gândire critică și discernământ, atunci când aleg ce să facă cu ea și cum să facă cu ea.

Andreea Roșca: Frumos. E un subiect despre care n-am vorbit – tu ești și antreprenor. Sper să avem o ocazie în care să povestim despre aventurile tale și ce construiești. Îți doresc baftă și îți mulțumesc mult că ai acceptat invitația!

Alexandra Cernian: Eu îți mulțumesc mult pentru invitație! A fost o plăcere.

Resurse

Află mai multe informații despre Alexandra Cernian:

De pe paginile sale de LinkedIn, Facebook și Instagram, din descrierea de pe site-ul Facultății de Automatică și Calculatoare sau de pe site-ul său.

Urmărește și prezentarea sa din cadrul Conferinței TEDxUniversitateaPolitehnicaBucurești, despre suma alegerilor noastre.

Alte mențiuni în conversație:

fact-checking tools, Top 8 Tools To Fact Check Your Research

The Times Sues OpenAI and Microsoft Over A.I. Use of Copyrighted Work