Privind retrospectiv, ne amintim rareori detaliile practice: cat a costat, cum se numea, in ce zi eram. Dar ceea ce ramane clar fixat in memorie este cum ne-am simtit. Toate detaliile se leaga in jurul experientei: „atunci cand am stat impreuna pana la ziua”, „atunci cand ne-am apucat de schiat”, „cand am gasit un pui de caine si l-am adoptat”. Mergand mai adanc in experienta, iti amintesti ca era cald, pentru ca ai stat pe terasa. Iti amintesti ca era, probabil, iulie, pentru ca erai in concediu. Iti amintesti ca era toamna, pentru ca te-ai temut de ceea ce se va intampla cu puiul curand, cand vremea se va raci serios.
Apoi, la rand, vin lectiile: asa am invatat sa ascult, asa am invatat curajul, asa am invatat grija pentru cei care nu pot avea grija de ei. Daca esti suficient de norocos, orice experienta te invata ceva ce merge dincolo de experienta propriuzisa si orice eveniment memorabil e acolo pentru ca tu sa intelegi ceva. Daca nu esti atent, e doar un caine, doar o noapte pierduta, doar o o fibra musculara si frustarea unui inceput.
Pentru mine, 2012 este anul in care am invatat sa dansez tango. Dar dincolo de asta, am inteles, dansand, cateva lucruri care au sens in alte domenii din viata mea. Iata-le:
Controlul: sa nu detinem controlul ne da peste cap. Organizam, cu atentie, liste de to-do, planuri de viitor, intalniri. Si ne asteptam sa fie EXACT asa cum vrem. Doar ca rareori e asa. Pentru ca in planurile noastre sunt oameni, cu planurile lor si emotiile si fricile lor. Sunt evenimente neprevazute si lucruri care nu se intampla. Tangoul e despre a asculta si urma ceea ce vine spre tine, fara sa te pierzi pe parcurs. Si despre a continua sa dansezi, chiar daca ti-ai calcat partenerul pe picior, sau ai pierdut ritmul. Nu poti planui dansul de la inceput. Dar poti planui sa FII IN DANS si totul devine simplu. Conduci avand grija de partener si urmezi fara a fi supus.
ECHILIBRU. O vorba spune „e nevoie de doi pentru tango”. Niciunul dintre parteneri nu il taraie pe celalalt dupa el. Fiecare e centrat in propiul spatiu si, in acelasi timp, parte dintr-o echipa. Daca esti prea aproape, dansul se rupe. Daca esti prea departe, obtii acelasi rezultat. Daca esti rigid sau prea moale, nu poti prelua niciun impuls de la partener. Pierzi frumusetea si armonia lui „impreuna”. Dansul perfect apare atunci cand fiecare are grija de capatul lui de relatie.
RABDARE. Un dans bun presupune zeci de ore de practica. Iti ies pasii, nu nimeresti postura. Varful pantofului nu este unde ar trebui sa fie, iar asta face dansul dizgratios. Cinci centimetri in plus si te-ai deconectat de partener. Doua lectii ratate si ai pierdut ideea. E nevoie de timp si staruinta pentru a obtine armonie; si de deschidere catre a gresi si a o lua de la capat. Sute de greseli fac un dans bun. Si, intr-o zi, lucrurile se aseaza si dansezi.
AXA VERTICALA. Partea de jos a corpului e conectata cu podeaua, ca si cum ti-ar creste radacini din talpi. Nu de genul celor care te incremenesc, ci de genul celor care te tin conectat. Partea de sus a corpului aspira spre infinit, spre un punct aflat deasupra si in fata ta. Fara conectare, e zbantuiala, iar fara atentia catre inalt, dansul e cocosat in el insusi.
CONECTARE. Fiecare miscare presupune sa simti partenerul. Pentru cei cu adevarat experimentati, acest lucru vine de la sine, e o armonie care preia miscare si intelege impulsul. Miscarea si intentia sunt transmise din jumatatea superioara a corpului, iar bratele si pieptul liderului sunt cele care indica intentia. Dar intentia e doar atat, nu smucire, nu tragere, nu fortare. E important sa fii conectat pentru a o intelege.
Sunt, probabil, multe alte lucruri, de la muzica, la miscari, pe care profesionistii le-ar putea numi aici
