Dana Pîrțoc. Criza refugiaților e un maraton, nu un sprint. Unde suntem, ce urmează, cum putem ajuta

E nevoie de resurse financiare și ca oamenii care răspund să aibă flexibilitate. E nevoie de răbdare și înțelegere, de empatie față de oamenii care sunt pe teren. Și mai avem nevoie de resurse de empatie foarte mari pentru oamenii care intră în România, cărora nu întotdeauna le înțelegem reacțiile. Trebuie să înțelegem că vin dintr-o zonă de traumă.” 


Dana Pîrțoc este cofondator al Asociației pentru Relații Comunitare din Cluj. ARC este o organizație care construiește infrastructură pentru pentru sectorul non-profit din România. În birourile lor s-au născut rețeaua de fundații comunitare, platforma donație.ro și multe alte instituții pe care le folosim azi pentru filantropie și organizare comunitară.

În aceste zile, Dana și echipa ARC coordonează un uriaș angrenaj de organizații care se ocupă de refugiați. Acum câteva zile au lansat Fondul Speranță pentru Ucraina, un fond care adună donații din toată țară pentru a sprijini efortul organizațiilor care asistă refugiații. 

Am vrut să înțeleg mai bine realitatea de ansamblu și cum pot eu ajuta mai bine. Am vorbit cu Dana despre unde ne aflăm azi în criza refugiaților, ce urmează, unde e mai multă nevoie de sprijin, cum lucrează cu autoritățile, de ce e nevoie de un efort coordonat și ce putem face fiecare dintre dintre noi. Cea mai mare parte din cei aproximativ 300.000 de refugiați ucraineni se află doar în tranzit prin România. Dar valul următor ar putea însemna alte câteva zeci sau sute de mii de oameni care vor rămâne în țară. 

E o realitate cu care nu ne-am confruntat vreodată, o realitate de termen lung, pentru care trebuie să ne clădim resursele de emoție și rațiune. 


Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.


Idei principale

  1. Niciunul dintre noi, nimeni din România n-a mai trecut printr-o astfel de criză. Sentimentul de descumpănire pe care l-am trăit în această perioadă este absolut natural. Așa cum în urmă cu doi ani nu aveam cunoștințe elementare despre ce înseamnă să te lupți cu pandemia, la fel și acum, niciunul nu știm cum să gestionăm o astfel de criză. A fost foarte important să ne așezăm, să înțelegem ce se întâmplă, care sunt implicațiile, care este capacitatea organizațiilor non-profit de a răspunde, care sunt instituțiile statului relevante și cum putem să ne organizăm împreună mai bine decât în urmă cu doi ani. 
  2. Întrebarea esențială este „Eu pe cine servesc”? În toată această nebunie, fiecare are trebui să se întoarcă la ce știe să facă, la misiunea sa, ca să înțeleagă pe cine poate servi – cum putem să ajutăm astfel încât să avem maximum de impact. Fiindcă altfel riscăm să facem multe, să trecem la acțiune doar ca să răspundem unor nevoi normale în momente de panică, pe ideea „Dacă fac ceva, sunt în control”.
  3. Avem o istorie de comportament neadecvat al insituțiilor publice în situații complicate. Parte din nevoia oamenilor de a se organiza pe cont propriu e pentru că ei nu cred că vreo instituție care ar trebui să facă lucrul respectiv este capabilă să-l facă. Dar vine un moment în care capacitatea noastră de a face lucruri (pe persoană fizică sau pe persoană juridică, dar fiecare, individual) începe să fie depășită, și avem nevoie de instituții.
  4. Ce trăim acum nu e un sprint, e un maraton. Mulți oameni care au abordat problema cu refugiații au tratat-o ca pe un sprint și s-au epuizat. E foarte greu de estimat în acest moment dacă va fi o problemă pentru următoarele luni sau pentru următorii ani. Organizații mari, solide, internaționale, încearcă acum să estimeze volumul de resurse necesar – și este copleșitor. Doar dacă vorbim despre cazarea și hrănirea a sute de mii de oameni care trec prin România și stau două zile sau o săptămână, plus toate serviciile de bază pe care e normal să le oferim (haine groase, un pat, o masă caldă). Dar oamenii aceștia au nevoie de mai mult de atât: să înțeleagă care le sunt opțiunile legale (și aici e nevoie de specialiști, de un spațiu în care să lucreze) și să ajungă la momentul acela de liniște și pace în care să fie în stare să-și înțeleagă opțiunile și să ia niște decizii. Asta poate însemna să-i iei unei mame de pe cap cei trei copii, despre care să știe că sunt în siguranță, și să aibă timp să se informeze și să înțeleagă lucruri care până atunci nu-i erau familiare. Sunt oameni cu nevoi medicale complexe. E o întreagă încrengătură și nu putem să ne limităm la formalitățile de la poliția de frontieră. Trebuie să avem un sistem între autorități publice, instituțiile care răspund la urgențe și organizații non-profit, integrat și agreat, în care toți își acceptă rolul reciproc și înțeleg că au nevoie unii pe alții.
  5. În momentul ăsta, azi, 9 martie, sunt 90.000 de oameni care, într-un fel sau altul, sunt în România – și nu știm cine sunt, unde sunt, ce planuri au. Până acum, marea majoritatea a cetățenilor ucraineni aflați în România au fost în tranzit. Știau unde merg și unde vor să ajungă acolo – la prieteni, rude. Și tot a fost o presiune uriașă, zeci de mii de oameni care aveau nevoie de translatori, să înțeleagă ce opțiuni de transport au, dacă actele pe care le au sunt ok sau nu în relație cu țara de destinație. Nu există un sistem de tracking clar al oamenilor care intră și unde în România sunt în acest moment. Unii sunt în grija unor familii – i-a luat cineva de la gară –, alții sunt în grija unor organizații non-profit, care au niște servicii organizate și niște standarde, alții sunt cazați pe cont propriu, iar alții, pe model Mandachi. Din cei 90.000 de oameni aflați azi la noi, doar 2.000 au făcut cereri formale pentru azil. Ceilalți sunt într-un provizorat legal, au 90 de zile în care să decidă ce vor să facă cu viața lor.
  6. Așteptarea tuturor este ca numărul celor dezorientați și fără planuri să crească. Valul celor care au avut resurse să plece din Ucraina și o destinație clară se cam termină. Din fericire, și experiența organizațiilor și autorităților este un pic mai bună, mai bogată, după aceste săptămâni, și se îndreaptă spre soluția unor centre de tranzit care să fie departe de graniță. În punctele de informare va fi posibilă și crearea unui sistem de tracking eficient.
  7. Este important ca donatorii să aibă flexibilitate și să înțeleagă că nevoile din teren pot fi diferite de ceea ce doresc ei să ofere. Organizațiile de la firul ierbii trebuie să aibă libertatea de a decide ce fac cu resursele. Sunt mulți oameni care vin și insistă să doneze produse alimentare perisabile sau sunt donatori care doresc să ofere doar un anumit tip de ajutor, într-un anumit moment. Este o presiune care nu ajută. E important ca organizațiile din teren să poată decide de ce resurse este nevoie la un moment dat – poate că e mai eficient să angajeze un bucătar sau să cumpere dezinfectanți, poate din teren vine vestea că sunt multe autocare dincolo de graniță și va fi nevoie să cumpere saci de dormit. E important să avem încredere în oamenii de pe teren și că sunt capabili să gestioneze ce vine către ei. Și sunt capabili, doar trebuie să le acordăm încredere, resurse și spațiu.
  8. Sunt mulți români cu expertiză internațională care au venit să ajute – oameni care au văzut ce s-a întâmplat în Siria și în Afghanistan. Noi nu suntem în război, suntem la granița unui război. Dar Siria și Afghanistan sunt sursa noastră de învățare despre cum organizăm răspunsul la astfel de situații.
  9. Organismele Națiunilor Unite sunt în România și reprezintă o sursă de învățare. În acest moment consultanții UN evaluează nevoile – apoi vor veni cu infrastructura și logistica lor. Aici provocarea noastră ca țară, ca autorități publice și ca organizații non-profit este să ne conectăm la ce au ele de oferit, să învățăm și să ne creștem capacitatea de răspuns, acum și pe termen lung, la astfel de situații. Din pandemie am dat în război și o să vedem ce urmează după aceea – dar acesta e „the new normal” și trebuie să avem capacitatea să învățăm și să știm ce avem de făcut și data viitoare, și peste un an, dacă lucrurile acestea durează.
  10. Acesta este cel mai mare val de refugiați cu care Europa se confruntă după cel de-Al Doilea Război Mondial. Vorbim de estimări de 7 milioane de oameni din Ucraina. Iar la noi vorbim de, probabil, 300 de mii. La aceste milioane se adaugă și cetățenii moldoveni de peste Prut – o altă sursă de necunoscut în acest moment. Moldova e o țară cu bagajele făcute. Dacă rușii ajung la Odessa, vom avea un val de refugiați și dinspre Moldova. Dacă suprapunem aceste milioane de oameni, situația devine tragică. Nu putem anticipa mișcările de pe front și ce căi de retragere vor rămâne deschise – Polonia este acum prima opțiune, dar lucrurile se pot schimba. Iar dacă acești oameni vor trebui să-și accepte statutul de refugiat pe termen lung, situația se schimbă din nou.
  11. Prioritatea acum este să avem un sistem organizat și decent de tranzit după ce oamenii trec de punctul de frontieră. Toți cei aflați pe teren spun că este mare nevoie să organizăm centre cu toate serviciile necesare și în care să putem implementa un sistem de tracking. Apoi, lucrurile trebuie organizate pe linie: transport, cazare, trebuie să fim capabili să avem grijă de toți oamenii cu nevoi speciale – copii cu autism, oameni cu situație medicală care trebuie integrați în sistemul nostru medical –, asistență juridică etc.
  12. Simplul fapt că de data aceasta instituțiile de stat au spus „avem nevoie de ajutor” și că au intrat într-un dialog cât de organizat și strategic le-a permis și lor hei-rup-ul este un semn foarte bun. E la ani lumină distanță de experiența Covid, când textul public era „avem de toate”. Și când mergeam în spatele acestui „avem de toate” împăratul era gol și în bătaia vântului.

Află mai multe despre Dana Pîrțoc:

Pe pagina ei de Facebook

Află mai multe despre Asociația pentru Relații Comunitare (ARC):

Pe website-ul ARC, pe pagina de FB a asociației, pe donatie.ro sau în acest articol din Newsweek România  

avatar