Când ne simțim prea confortabil și nu primim feedback negativ, devine mult mai greu de digerat. Cereți-l des. Pentru că orice performanță relațională sau profesională se va îmbunătăți mai degrabă așa.
Acesta este primul dintr-o serie de episoade scurte care vorbesc despre o temă asupra căreia invitații mei și-au schimbat părerea sau la care reflectează. Îi veți reîntâlni pe Andrada Vincze, Andrei Miu, Adrian Florea, Aneta Bogdan, Marius și Dan Ștefan și Radu Atanasiu.
În acest episod, Andrada Vincze vorbește despre valoarea feedback-ului dat rapid și cu considerație pentru cealaltă parte. Mai ales a celui negativ.
Andrada este specializată în psihologie și performanță sportivă și lucrează cu atleți și echipe din varii discipline sportive.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare.
Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
Idei principale
- Feedback negativ, comunicat devreme. Cu cât mai devreme atragem atenția asupra eventualelor erori, cu atât mai repede acestea pot fi corectate, iar impactul lor minimizat, îmbunătățind astfel performanța. Corectarea rapidă a erorilor are consecințe pozitive și în alte relații sau în alte comportamente, nu doar în relația directă cu persoana căreia i se dă feedback-ul. Încrederea în integritatea persoanei de la care primim feedback-ul negativ este un factor important în decizia de a-l implementa.
- De ce ne ferim de feedback negativ. Este o experiență neplăcută, în sine. Ne este teamă că feedback-ul negativ ar putea avea consecințe în performanța și în motivația de a continua a persoanei respective. Nu știm dacă feedback-ul nostru va fi luat în considerare, și atunci preferăm să nu facem acest efort. Ne este teamă ca nu cumva să ne stricăm relația cu cel/cea căruia/căreia îi dăm feedback-ul negativ.
- Cum îndulcim pastila. Din teama de a da feedback negativ, ascundem ceea ce am dori de fapt să spunem în spatele ideii de feedback constructiv – nu-i spunem cuiva ce a greșit, ci doar cum am vrea să facă data viitoare. Ne orientăm foarte mult sau doar către partea de schimbare a comportamentului viitor, evitând evaluarea performanței trecute, din care altfel ar fi de învățat. Alegând să împachetăm prea mult mesajul, riscăm ca feedback-ul să nu fie înțeles cum trebuie, și atunci să fie respins sau nu fie integrat.
- Disocierea feedback-ului de persoană. Trebuie să transmitem mesajul astfel încât să nu fie perceput ca un atac asupra celui căruia ne adresăm. Feedback-ul se referă strict la un comportament, la ceva ce a făcut, nu e despre el/ea ca om. Nu spunem: nu-mi place cum te-ai comportat. Ci: o să-ți spun care parte din comportamentul tău nu mi-a plăcut.