Marea lipsă în viața fiecăruia dintre noi este timpul. E o lozincă și scuză orice: faptul că nu ai grijă de tine, că nu te gândești la ceea ce vrei, că nu planifici, că nu faci mai mulți bani, că nu ai o viață de calitate… Numiți ceva ce vă deranjează și veți vedea că, dacă ați avea timp, lucrurile ar sta altfel. Dar poate că cei care au creat sloganul ceasurilor Swatch – ”Time is what you make of it” – au avut dreptate.
Am terminat recent de recitit ”The 80/20 Principle”, o carte care, deși are 20 de ani de la prima publicare, rămâne pentru mine printre cele de referință. Teza de bază a cărții e aceasta: pentru aproape orice, 20% din resurse/input creează 80% din rezultat.
Faptul că nu e timp e invenția noastră, a oamenilor care îl folosesc pentru lucruri adesea neimportante (mă includ, evident, în aceasta catregorie). Treaba este că toata lumea are, de fapt, același timp. Și cei bogați, și cei săraci. Și cei fericiți, și cei necăjiți. Diferența stă în VALOAREA pe care o punem în ceea ce facem în fiecare moment. În cum gândim. Una dintre întrebările fundamentale ale lui Koch este, în traducerea mea, ”care este decizia, resursa sau acțiunea care are o influență disproporționată asupra rezultatului?”.
Invit pe oricine să facă un exercițiu simplu: luați un caiet (un mic carnețel e mai potrivit) și purtați-l în fiecare zi cu voi. Notați, în detaliu, timp de o lună, ceea ce faceți. (Nu am inventat eu exercițiul, dar pentru mine aplicarea lui a fost o revelație). Mult mai indicat ar fi sa notați totul într-un sistem electronic și să folosiți un sistem de codificare unitar. De exemplu: proiectul X – scris concept; domnul Y – discuția a doua samd. Astfel, va fi simplu să dați o căutare și să vedeți grupate temele.
Acum vine partea nouă și interesantă: calculați cât câștigați pe lună, împărțiți la numărul de ore lucrate și veți găsi o sumă pe oră. De exemplu, dacă aveți 5.000 de lei și lucrați 8 ore pe zi, timp de 22 de zile, înseamnă 28 lei/oră.
Dacă ați genera 42 lei/oră, ați putea lucra doar 15 zile pe lună și ați avea același venit. Perspectiva din care privim ceea ce facem e importantă: e locul de muncă doar un loc unde mă duc să câștig un salariu, sau un loc unde merg să generez valoare? Pentru mine și pentru ceilalți. Când suntem undeva pentru a genera valoare, ne concentrăm pe lucrurile esențiale care creează acea valoare.
Evident, când vorbim despre antreprenoriat, perspectiva asta e mult mai interesantă: este timpul meu folosit în cel mai bun fel pentru a crea o extraordinară valoare? Acea valoare exponențială pe care doar eu o pot aduce?
Ducând chiar mai departe lucrurile: când îți pui problema valorii unei ore (am pus o valoare monetară, dar ar putea fi orice altă măsurătoare a valorii) întrebarea nu mai este cum să lucrezi mai puțin ci, mai degrabă, cum să creezi mai multă valoare în aceeași unitate de timp. Sau să elimini orice nu aduce valoare.Cu cât timpul e mai bine folosit, drept singura resursă neregenerabilă, cu atat el creează, de fapt, timp și valoare. Dacă stați o oră într-o ședință fără obiective și rezultate, ce înseamnă asta pentru VALOAREA pe care doriți să o produceți? Ați pierdut cumva 42 de euro în acel timp? Ca să nu mai vorbim despre ora risipită… Nu cumva o jumătate de oră de nefăcut nimic ar fi adus mai multă claritate și valoare dacă ar fi generat o soluție inovatoare la o problemă importantă?
Secretul nu stă în a aglomera cât mai multe lucruri în 8 ore. Ci în a descoperi cum să maximizezi valoarea în fiecare moment, pentru a genera timp pentru lucrurile cu adevărat importante.
Photo by Austin Distel on Unsplash
______________________
Lecturi interesante pe aceeași idee:
- Săptămâna de lucru de patru ore, o carte extrem de amuzantă, plina de idei și recomandări care ne-ar putea simplica infinit existența.
- Brand You 50, un ghid foarte ușor de urmărit despre creșterea valorii brandului personal.