De cate ori privim in jurul nostru, cineva se plange: de Guvern, de sistemul de educatie, de problemele din administratie si de multe alte lucruri care ne apasa si asupra carora pare ca nu avem nicio putere. Nici macar presupusii lideri din Romania nu au vreo putere. Ei sunt primii care acuza „sistemul”. (In treacat fie spus, cred ca, in afara situatiilor in care ne referim la chestiuni tehnice, „sistemul” e un cuvant care trebuie folosit cu mare zgarcenie, pentru ca este impersonal si aproape imposibil de definit si reglat. Sistemul suntem noi, oamenii)

Rosabeth Moss Kanter, profesor la Harvard si unul dintre cei mai influenti ganditori in domeniul strategiei, defineste „liderii avansati” ca fiind acei oameni care „danseaza dupa propria lor melodie. Sunt acei oameni care gasesc oportunitatile in „fisurile din sistem, in acele spatii albe in care nu este nimic scris”. In loc sa incerce sa schimbe „sistemul” dintr-o data, creeaza aliante si deschid drumuri noi.

Desigur, unele zambete pot aparea la definitia de mai sus. Seamana foarte mult cu cea a oamenilor care exploateaza sistemul. Daca ne gandim la liderii Romaniei si la sensul bun al definitiei, sunt prea putine exemple in viata publica. Dar sunt destul de multi oameni care au avut curajul sa lucreze cu „gaurile negre” din Romania departe de lumina reflectoarelor. Asa cum tinerii din reteaua YouthBank, ce au reusit sa aduca 25.000 de elevi in programe de strangere de fonduri si finantari pentru comunitate. Mariana Gheorghiu si Leslie Hawke – fondatoarele OvidiuRom, fundatia ce si-a propus sa dea acces la educatie tuturor copiilor fara resurse. Multi alti oameni ar putea face parte dintr-o lista de lideri remarcabili. Si, totusi, ceea ce avem in viata publica sunt aceiasi oameni, cu acelasi discurs si aceleasi plangeri.

Intrebarea este: cautam liderii acolo unde trebuie? Suntem dispusi sa-i vedem si sa-i recunoastem? Sau e prea greu, pentru ca asta ne-ar forta sa admitem ca lucrurile pot fi schimbate si sa ne schimbam noi insine?