E greu să te uiți în interior. E greu și să fii sincer cu tine. Pe partea cealaltă, e foarte ușor, o dată ce ai trecut prin acest proces, să reușești să iei deciziile în acord cu unde vrei să ajungi. Cumva, evoluezi oricum într-un fel sau altul, dar una e să mergi în zig zag și alta e să mergi drept.”

Dragoș Vîlcu a fondat acum 24 de ani Multimedia Est, azi una dintre cele mai mari case de producție video din țară. A lucrat, probabil, mii de proiecte de reclame, documentare, filme comerciale. Dar și filme artistice premiate, precum serialul Umbre, Marți după Crăciun, Cerneala va fi albastră. Este, de asemenea, cofondator în multe alte afaceri, de la media, la imobiliare. 

Recent, ne-am trezit într-o discuție amicală despre cum să îți privești viața și să o trăiești mai deplin. Dragoș mi-a povestit procesul prin care a trecut el însuși, proces în urma căruia și-a redefinit viitorul. Mi s-a părut atât de interesant, încât l-am rugat să înregistrăm acest episod. 

Dacă sunteți într-un punct în care vă simțiți pregătiți să faceți tot ce puteți mai bun și mai bine, personal și profesional, în următorii ani, această conversație este pentru voi.

Idei principale din conversație:

1. Managementul talentelor e managementul motivațiilor. O echipă cu performanță înaltă e o echipă de oameni talentați. Oamenii talentați trebuie conduși de lideri care înțeleg ce-i motivează pe oameni, înțeleg că încrederea e bazată pe empatie, înțeleg că oamenilor talentați nu le place să lucreze cu oameni mediocri. 
2. Țintele ambițioase ”trag” după ele alt tip de gândire. Cu toții ne gândim cum să creștem cu 10%. Mai relevantă e întrebarea ”cum să facem de 10 ori mai bine, mai repede, mai eficient?”, care te forțează să ieși din tiparele convenționale și din zona de confort.
3. Cum vrei să arate o zi din viața ta în 5 ani? E un exercițiu valoros, care te forțează să te îndrepți foarte concret către ce îți place, ce te pasionează, ce e important pentru tine. Dacă nu te gândești unde vrei să ajungi, nici nu o să știi dacă ai ajuns sau nu acolo. Fără acest proces de gândire și direcție deliberată, îți este mai greu să iei deciziile importante sau ești mult mai expus la decizii de moment.

Conversația, în varianta extinsă:

Ce am învățat despre oameni în 24 de ani de business 

Am creat Multimedia Est la începutul anilor ’90. Începuse să apară grafica generată de computer și eram pasionat de ceea ce se putea face, vizual vorbind, cu un calculator. Era epoca reclamelor de tipul Adidas Torsion, importate și adaptate pentru România Adidas Torsion. Am făcut un studio care de asta se ocupa. Era 1995 și aveam 22 de ani.

Nu a fost nimic planificat, a fost pur și simplu o întâmplare. Era o zonă care îmi părea interesantă, pasionantă și provocatoare din punct de vedere tehnic, pentru că la vremea respectivă încă trăiam în domeniul casetelor și benzilor magnetice. Practic, am fost chiar la începutul digitalizării.

Lucrurile au crescut organic: de la post producție, a fost apoi nevoie de producție. Eram singurii care aveau idee, deci am început să facem producție pentru aceste filmulețe scurte – spoturile publicitare. Ulterior, s-a creat o echipă în jurul studioului: regizori, operatori care și-au dorit să facă așa numitul format lung, filmul artistic. Am început să producem filme. Ulterior, am început să facem și seriale. “Umbre” e cel mai recent serial produs de noi. 

Această lume artistică, în care lucrezi cu talente, te învață multe lucruri. Înveți să asculți și să încerci să te pui în locul celuilalt. Câteodată, e greu, pentru că ai și tu ego-ul tău, mai ales când te afli într-o discuție care nu e 100% logică și încerci să înțelegi ce îl motivează pe celălalt. 

La final, trebuie să înțelegi motivația oamenilor pentru a putea lucra eficient cu ei. Și să nu pierzi din vedere ideea că suntem aici să creăm un produs final – și acesta e firul roșu care trebuie să ne conducă. Până la urmă, suntem contractați să facem ceva, nu facem o operă de artă pentru noi care poate plăcea sau nu celorlalți. 

Pentru mine, totul ține de un anumit mod de a fi în conversație. Dacă vorbim despre negociere, e o carte faimoasă, „Never split the diference”, pe care o recomand tuturor. Dar mai important de atât, cred că este necesar să fii într-o stare mentală în care nu te activezi. Indiferent ce spune celălalt, să nu crezi că e ceva personal. Pentru că asta face ca celălalt să se activeze la rândul lui și intrăm într-o zonă extrem de neautentică a conversației.

Crede-mă, e foarte greu. Dacă reușesc să fac asta 70% din timp, consider că am avut o lună foarte zen. 

Un alt lucru pe care l-am învățat este că 80% din deciziile oamenilor sunt legate de fricile lor. Dacă identific care este frica interlocutorului meu – ce îl îngrijorează pe el în acel moment, de ce reacționează așa – și pot să adresez lucrul acesta, este mult mai simplu să ajungem la un rezultat comun, oricare ar fi acea frică. Nu trebuie să fie ceva spectaculos. De exemplu, unui operator poate să-i fie frică că nu are echipa potrivită pentru a livra produsul la timp. Și dacă putem să negociem acest lucru, să îl înțeleg și să discutăm, oamenii în general devin mult mai cooperanți.

Un alt lucru este încrederea. Eu cred că dacă între două persoane nu există încredere, e foarte greu să construiești orice. Există un triunghi al încrederii, cu trei elemente. Evident discuția trebuie să aibă logică. Doi, empatie: trebuie să ne punem fiecare în locul celuilalt, să înțelegi despre ce vrea să vorbească celălalt cu tine. Al treilea este autenticitatea. Dacă cele există, putem avea o relație de încredere. 

Încrederea nu înseamnă că eu trebuie să fiu de acord cu tine, să-ți dau dreptate, înseamnă că te pot înțelege. De multe ori, confundăm empatia cu simpatia.

Empatie înseamnă că te înțeleg, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce spui. E importantă această diferență: poate să rezolve foarte multe conflicte interne pe care le ai în momentul în care vorbești cu cineva cu care nu ești 100% de acord. 

 

De unde a început procesul de regândire a vieții mele

Spre deosebire de filme, în viața reală nu ai momentele acelea de a-ha când brusc totul e clar. Pentru mine, a fost un proces mai lung, cu întrebări la care nu aveam un răspuns sau un orizont de timp. 

Anii 2018-2019 au fost o perioadă destul de complicată în business, cu foarte multe semne de întrebare. S-au schimbat foarte multe lucruri în industria mea – știm ce înseamnă Netflix sau Amazon în industria de film, ce înseamnă Youtube pentru publicitate, cât de tare s-au schimbat formatele, cum am abandonat celebrul spot de 30 de secunde. Încet, încet s-a schimbat toată structura industriei. 

Apoi am fost la un curs al London Business School și, în deschiderea cursului, decanul ne-a spus: “toți din sala vă gândiți cum să vă creșteți businessul cu 10%, dar s-a gândit vreunul cum să-l crească de zece ori?”. Sigur, dacă vrei să crești business-ul de 10 ori, ieși complet din zona de confort. Și am rămas pe gânduri, punându-mi întrebări.

Am început să studiez acest concept, 10X, care se referă și la companii, dar și la oameni care pot să livreze de 10 ori mai mult decât media.

Ideea este să îți gândești compania și viața cu acest multiplicator, de zece ori. Lucrurile pot fi făcute de 10 ori mai bine, de 10 ori mai rapid, de 10 ori mai eficient, doar trebuie să găsești calea. Desigur, când îți pui problema așa, ești complet în afară zonei de confort și nu găsești soluții imediat. 

Am început să citesc, să studiez materialele de la Singularity University, Abundance360 (ambele organizații creează cunoaștere și comunități în jurul ideii de creștere exponențială n.a.). Inițial, te gândești că e valabil pentru ei acolo, în America. Dar realitatea este că principiile le poți aplica oriunde în lume.

Încet, încet, după ce digeri această chestie care inițial pare foarte greu de digerat, începi și-ți pui întrebări. Și să aplici unele lucruri. 

 

Cum începi să te gândești la ideea de a crește de zece ori

Ideea de bază este, de fapt, creșterea exponențială. Ceea ce am făcut eu este că am început să am discuții cu oamenii despre acest principiu și să-i fac să înțeleagă nu e nimic de neatins, doar că trebuie să vedem cum o facem.  

Trebuie să ieșim din mentalitatea de azi, iar schimbarea este un lucru inconfortabil. Nimănui nu-i place schimbarea, deși e singura constantă din viața noastră. Dar există în orice organizație oameni mai dispuși să schimbe, oameni care obțin rezultate extraordinare. 

Ca lider, poți să observi relativ ușor dacă te uiți cu atenție cine sunt acești 10X-uri în organizația ta. Ei există în aproape orice organizație. Problema este cum îi încurajezi, cum îi faci să livreze aceste rezultate fără să se simtă frustrați și nedreptățiți că ei fac mai mult decât ceilalți. Cum îi crești. 

O carte foarte bună despre talent management este  “Chasing Stars”, a lui Boris Groysberg. Este o carte destul de științifică despre ce înseamnă un star, cum poți să-l recrutezi, să-l crești, să-l păstrezi. 

Ideea aceasta de creștere exponențială este simplă, poate, pentru un starup cu 10 oameni extrem de talentați. Dar lucrurile devin complicate când sunt 100 de oameni sau 2.000 de oameni. 

Deci trebuie să reușești să ”cultivi” oamenii care fac performanță extraordinară. Între noi fie vorba, sunt unii predestinați pentru lucrul acesta, problema e să nu-i demotivezi, să nu-i reduci la medie. Asta este foarte greu de administrat. Nu aș zice că am un sistem.

Cum reconciliezi ideea că prea multe vedete la un loc distrug performanța, cu ideea aceasta de a cultiva staruri? Simplu. Un talent nu trebuie să fie o vedetă, o persoană capricioasă sau egocentrică. Cultura organizațională pe care o creezi în jurul acestei organizații exponențiale e o artă – să reușești să îmbini talentul cu o cultură deschisă și cu respectul oamenilor unii față de ceilalți.

În general, oamenilor talentați nu le este frică de competiție; dimpotrivă, îi stimulează. Ei vor recruta mereu oameni asemenea lor. Ce nu le place oamenilor talentați este să lucreze cu non-talente, cu mediocritate. Aici este arta de a crea această cultură organizațională. Îți trebuie și un anumit tip de leadership pentru ea.

 

Când infinitul devine finit

Deci aveam aceste două idei: că industria mea se schimbă complet și cum aș putea să creez acest model 10X în organizație.

Am început un proces de cercetare de trenduri, la modul foarte școlăresc. Cu studiu de piață, cu metodă, cu vorbit cu oameni, ascultat opinii despre încotro se duce un domeniu sau altul. Care sunt trendurile care vor rămâne, care sunt cele temporare. Și am făcut lucrul acesta mai bine de șase luni, până am simțit că am ajuns într-un moment în care pot să fac presupuneri educate despre viitor.

Etapa a doua a fost să împărtășesc cu echipa această cercetare. Am trecut cumva prin câteva etape simplificate ca să încep să construiesc un sprijin intern în organizație pentru schimbarea ce urma, pentru că fără sprijinul organizației ideile sunt bune până la un punct. 

După care, în 2020 a lovit pandemia. Încă un factor carea a schimbat regulile jocului, a accelerat tranziții și a creat altele noi. Și un nou set de întrebări. 

În decembrie 2020 am plecat trei zile, fără telefon, fără distrageri, pentru un proces serios de reflecție. Mi-am pus întrebarea câți ani de business activ mai am? Probabil că 20. Când am început antreprenoriatul, totul era pe termen lung, spre infinit. Dar acum, brusc, acest termen lung nu poate fi mai lung decât atât.

E un interval limitat în care pot să construiesc și să am un rol de leadership activ, în care pot să duc o organizație înainte. Numărul e teoretic. Nici nu e relevant, relevant e că e finit. 

Apoi m-am întrebat: ”cum vreau să arate o zi din viața mea peste cinci ani?” Acum am suficient de multă experiență să știu că nu tot ce zboară se mănâncă și asta e important în acest proces – să te gândești cum vrei să fie, dar la modul realist. Deci unde vreau eu să fiu ca business și ca persoană în cinci ani?

Să-ți pui întrebarea aceasta este ca și cum ai lua decizia că lucrurile chiar depind de tine. Poate că ne place nouă să credem că nu depind de noi, dar în mare parte depind de noi.

 

Cum vrei să arate o zi din viața ta peste cinci ani?

Până m-am gândit ce vreau să construiesc, acest scurt ”retreat” al meu cu mine a început cu o recapitulare a ceea ce m-a adus unde sunt. Ca o compunere lungă despre de ce sunt unde sunt acum, ce am făcut bine și ce nu, ce modele decizionale pot extrage și ce trăsături comune au ele. 

Unde am reacționat din frică sau lăcomie sau sub impulsul altor bias-uri. E foarte important să faci lucrul acesta foarte detaliat și foarte sincer cu tine, ca să vezi modelele și să nu le repeți în viitor. 

După care, sigur, m-am gândit încotro merg și unde vreau să fiu peste cinci ani. E foarte important să fii specific aici. Nu e vorba despre cum vrei să arate la modul general. Acest exercițiu te va îndrepta spre ce te pasionează, te interesează, către ce ești curios.

”O zi din viața mea” e o compunere detaliată: scrii trei pagini cu ce vei face de dimineață când te trezești, până seara când te culci. Foarte detaliat, foarte specific, cu emoțiile pe care le vei avea, acțiuni specifice pe care le vei face, timp petrecut și în ce fel. Cu cine vei colabora, ce tip de întâlniri vei avea. Chiar dacă lucrurile se schimbă – și se vor schimba – îți va indica o direcție. Dacă e prea departe peste cinci ani, fă-o pentru peste trei ani.

O poți schimba oricând, pentru că e povestea ta. Dar trebuie să planifici pentru că altfel nu o să ajungi acolo sau o să ajungi sfârșit și abandonând altceva. 

Un alt exercițiu interesant, pe care l-am învățat de la Thomas DeLong, profesor la Harvard, este să îți scrii o scrisoare tu ție, ca și cum ai sta la șapte ani în viitor și ți-ai scrie ție, cel din prezent. Și mai mult decât atât, ce i-ai spune tu de acum antreprenorului care a început acum 25 de ani? Aceste exerciții sunt simplu de făcut, dar inconfortabile de multe ori.

Te obligă să te oprești și să ieși din automatisme și să confrunți anumite lucruri. Te fac, cumva, să te trezești.

Deci 20 de ani reprezintă cadrul mare. Dacă mă uit pe un interval de 3-5 ani, e suficient de lung ca să fac niște lucruri strategice, dar suficient de scurt pentru a putea să propun niște lucruri pe care cred că le pot realiza, care cred că sunt realizabile în acest interval. 

În 20 de ani voi repeta acest exercițiu de 3 sau 4 ori, probabil. Iar acesta este alt lucru valoros, care te trezește: nu mai am 10 sau 15 iterații, ci doar 3 sau 4. 

 

Și dacă n-aș fi făcut acest exercițiu?

”Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi continuat să fac lucrurile la fel, cu ceva adaptare la schimbările din lume?” e o întrebare foarte bună. 

Nu se întâmpla nimic fundamental rău. Mi-ar fi luat mai mult să ajung unde doresc sau aș fi ajuns în cu totul alt loc. 

În principiu, tu nu prea știi unde ți-ai dori să ajungi. Pentru că dacă nu te gândești unde vrei să ajungi, nici nu o să știi dacă ai ajuns sau nu acolo. Fără acest proces de gândire și direcție deliberată cred că îți este mai greu să iei deciziile sau ești mult mai expus la decizii de moment, care nu au neapărat o direcție strategică. 

Mai ales ca antreprenori, ne plac ideile noi: ”iată această oportunitate, hai să o facem și pe asta, dar și asta e interesantă”. Acum îmi spun ”ok, hai să mă uit la oportunitatea aceasta. Se încadrează ea în ceea ce îmi doresc eu să fiu peste 5 ani sau nu? Mă pasionează? Am timp să o execut? Am expertiză să o execut? Dacă timpul e prea lung pot cumpăra timp?”. 

Adică trebuie să-mi pun aceste întrebări la modul extrem de realist. Și când ai experiență de peste 20 de ani în business, te poți minți, dar e bine să nu te minți. Poți să-ți faci o fundație dacă te pasionează lucruri care să nu producă bani, dar acesta este un alt drum. 

În plus, acest exercițiu mă ajută să explic celorlalți deciziile. E important acest aspect, pentru că trebuie să armonizezi această schemă de viață cu celelalte persoane din viața ta – evident începând cu familia, și terminând cu partenerii de business. Pentru că ne-am dori să găsim părți comune în planurile noastre de viață. Dacă nu sunt părți comune, trebuie să învățăm cum să gestionăm aceste diferențe de viziune.

 

Ce adaug, ce elimin, ce încep, ce păstrez?

Fiecare dintre noi ajungem la un răspuns extrem de personal. Eu mi-am dat seama că pasiunea mea e în media și asta mă interesează. Mă interesează să reușesc să combin diverse resurse și modele de business legate de acest domeniu. Asta e pasiunea mea, asta îmi place, cred că poate face o diferență aici. Cred că înțeleg să lucrez bine cu talentele. Cred că acesta este lucrul care mă împlinește. Și atunci asta vreau să cresc. 

Am folosit un cadru de lucru numit KISS, pentru a înțelege cum ajung unde vreau să fiu peste 5 ani. K este de la ce păstrez (keep), I este de la ce fac azi și voi continua să fac crescând mult ritmul (increase), S este de la ce nu faci azi și va trebui să începi să faci (start) și al doilea S este de la ce faci azi și trebuie să te oprești din a mai face (stop).

Cred că e importantă disciplina de a te opri. Dar și opritul e o artă. Tipic, noi ne oprim când ceva nu mai merge, pierde bani. E bine să te oprești mult înainte. Dar evident că sunt lucruri pe care nu poți să le oprești mâine, deci îți trebuie un plan. Am ales să ies din anumite domenii și să mă concentrez pe lucruri pe care le știu sau care mă pasionează. Poate fi un business, sau linii de business sau lucruri pe care le fac în cadrul unei anumite companii despre care consider că unu – nu au potențial pe termen lung, doi – pot avea potențial pe termen lung dar termenul e mult prea lung sau trei – nu am expertiză. Nu o am nici eu, nu e nici în organizație și e foarte greu de cumpărat.

Când analizez orice nouă oportunitate – deci pentru a decide ce încep – am trei criterii: care e potențialul negativ (downside), care e potențialul pozitiv (upside) și ce expertiză am eu exact pe acea oportunitate. Dacă nu am o expertiză foarte specifică, trebuie să fie un upside mare și un downside mic. Dacă sunt expert în zona aceea, desigur că îmi asum un upside ceva mai mic, îmi pot asuma un risc mai mare, pentru că știu despre ce e vorba.

Să zicem că vine la mine un mare producător străin să mă asociez cu el într-un film. E foarte important care e expertiza mea acolo, ce risc îmi asum. Alta e să vină cineva la mine să investesc într-un restaurant. Nu am expertiză, pot cumpăra, dar upside-ul trebuie să fie foarte mare.

 

Unde m-a dus acest proces

Nu am ajuns la ceva de zece ori mai mare, dar, realist vorbind, am ajuns la concluzia că pot crește de șase ori. Am făcut pași concreți și relevanți, am identificat nișe de piață care au potențial de creștere foarte mare, din diverse motive.

Pe care, până acum, nu le analizasem ca atare. Sunt foarte multe oportunități generate în ultimii 2 ani de schimbarea pieței. Și am descoperit niște nișe care pot crește, care nu mai au legătură cu România. 

Asta e a doua chestie – nu e de ajuns să vrei, ca să scalezi trebuie să-ți permită și piața, trebuie să te adresezi unei piețe globale.

Acum mi-e foarte clar ce trebuie să fac. În orice moment, mi-e foarte ușor să mă raportez la unde trebuie să ajung și să îmi dau seama dacă acest lucru pe care tocmai îl fac mă duce sau nu acolo.

Pot spune mai ușor Da sau NU și pot explica. 

Iau deciziile mult mai repede, fără vreun consum intern major. Probabil că peste 2-3 ani o să fie mai complicat. Dar, cel puțin în momentul de față, într-un moment al vieții mele profesionale în care sunt multe necunoscute, mi-e clar ce am de făcut. Mi-e foarte clar unde trebuie să mă duc și asta m-a ajutat.

 

Ce am descoperit pe parcursul drumului

Iarăși, nu e ca în filme. Nu am descoperit lucruri noi și uimitoare. Aș zice că acest proces m-a ajutat să reașez niște lucruri pe care le știam deja: aveam foarte multe informații pe care nu reușeam să le coordonez, asemenea pieselor dintr-un puzzle. Dar nu e nimic spectaculos. 

De exemplu, dacă vrei să-ți crești business-ul de zece ori și ești în tehnologie, e un lucru, pentru că domeniul e făcut pentru creștere exponențială. Dar în industria mea ai nevoie de un mix de creștere organică, cu achiziții. Trebuie să mă duc pe o altă piață, adică să măresc piața și trebuie să fac anumite lucruri ca să ajung acolo. Dacă nu ai făcut lucrul acesta niciodată și știi că trebuie să-l faci, ar fi bine să te pregătești pentru el. Hai să studiem, să mergem la niște cursuri, să începem de la mic, să facem niște teste. 

Alt exemplu: dacă știi că trebuie să te listezi la bursă în 5 ani, pentru că așa arată această cale de creștere, trebuie să începi de acum să te pregătești pentru listare. Nu o să-ți fie suficient un an sau doi, înainte. Dacă știi că îți trebuie un alt model de finanțare a afacerii, trebuie să începi de acum să-l studiezi. 

Sunt lucruri care durează mult mai mult decât un an sau doi și asta este ceea ce mi-am dat eu seama. Că dacă reușești să vezi aceste acțiuni și să ai conversații cu oameni care se pricep la ele, poți să începi să le implementezi de acum. 

Să achiziționezi o companie înseamnă experiență pe cultură organizațională, pe evaluare, cum faci integrarea, cum finanțezi – sunt foarte multe elemente chiar la sume relativ mici de care trebuie să ții cont. 

Acum știu că va trebui cu siguranță să fac câteva achiziții în acești cinci ani. Exercițiul mi-a permis să cumpăr acel timp de care vorbeam. Că anumite părți ale serviciilor pe care le fac ar trebui să se adreseze unei piețe globale, probabil o piață americană, este clar. Am început deja să ne uităm acolo, punem energie, investim în acea zonă. Nu ai cum să crești dacă nu lucrezi cu ei. Asta înseamnă o organizație construită ca atare. Toate aceste lucruri trebuie gândite, pentru că nu poți să le rezolvi în șase luni sau un an.

Singura mea dorință este să nu pierd timpul acesta. Să mă duc în direcția aceea și să-mi reevaluez acțiunile o dată la trei luni. Pentru că sunt momente când o iei pe o cale și îți dai seama că nu o să poți ajunge acolo unde dorești și trebuie să gasești o altă cale. Obiectivul în sine rămâne.

E foarte greu, câteodată, să le spun colegilor mei care sunt prinși foarte mult în operațional că suntem pe un drum greșit. Dar acesta este rolul meu, să le spun că săpăm în direcția greșită, că trebuie să reașezăm lucrurile.

Cel mai greu este să te uiți în interior

E greu să te uiți în interior. Când m-am uitat în spate, am văzut că sunt lucruri care mi-au părut grele și mi-am dat seama că le-aș fi făcut în 5% din timp. Ai un pic de dezamăgire. Asta e greu. 

E greu și să fii sincer cu tine. 

Pe partea cealaltă, e foarte ușor, o dată ce ai trecut prin acest proces, să reușești să iei deciziile în acord cu unde vrei să ajungi. Mi-a fost greu să fac asta până acum.

Cumva, evoluezi oricum într-un fel sau altul, dar una e să mergi în zig zag și alta e să mergi drept.

E important să faci acest exercițiu când ești pregătit să-l faci, când chiar îți dorești și să îl faci sincer.

Realizarea că timpul nu este nelimitat îți cutremură puțin universul. De fapt, e vorba despre a face alegerile importante în timpul pe care-l ai. 

Resurse

• Never Split the Difference, Chris Voss. Autorul este un fost negociator al FBI și considerat unul dintre cei mai buni negociatori în situații limită din istoria instituției. 
• Conceptul 10X spune, pe scurt, că ar trebui să ne fixăm ținte care sunt de zece ori mai ambițioase decât ceea ce credem că putem realiza. A fost popularizat de antreprenorul Grant Cardone, o dată cu publicarea cărții cu același nume, în 2011. 
• Singularity University. Organizație concentrată în jurul ideii de a folosi puterea tehnologiei pentru a crea creștere exponențială și a rezolva cele mai presante probleme ale planetei. 
• Abundance Digital. Comunitate creată de Peter Diamandis, unul dintre pionierii ideii de creștere exponențială, fondatorul X Prize și fondator al Singularity University. 
• Concepte legate de creșterea exponențială.
• Exponential Organizations, Salim Ismail. 
• Chasing Stars, Boris Groysberg. O carte despre star-performeri – ce-i motivează, ce au nevoie, care este esența performanței peste medie. 
• Teaching by Heart, Thomas DeLong. Lecții din experiența de patru decenii a autorului ca profesor și manager. 
• Stop, Keep, Start este un principiu atribuit profesorului de psihologie Phil Daniels. 
• The Tail End, Tim Urban. Un text care, precum turnesolul, face foarte clar cât timp mai avem pentru lucrurile importante în viață.
• Hit Refresh, Satya Nadella. O carte despre reinventarea Microsoft, probabil cea mai de succes reinventare organizațională.
• Hostage at the Table, George Kohlrieser. Autorul este fost negociator de ostatici al FBI. Este o carte extrem de interesantă despre modul în care poți crește ca lider. Și cum poți să ai conversații autentice și extrem de empatice cu oameni din jurul tău pe teme extrem de dificile. 
• Uncommon Service, Frances Frei. O carte de referință despre cum să crești o companie punând clienții în centrul a ceea ce faci. 

---

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.