Nu știu de ce nu spun nu. Pentru că, uite, m-ai văzut cu mai multe pălării… Pot să-mi pun mai multe pălării și fiecare dintre ele să arate o altă fațetă a mea. Cred că dacă nu încerci, nu poți să știi dacă e în tine acel lucru. Cumva, asta doresc pentru oamenii care îmi calcă pragul și încearcă pălării: să își descopere mai multe fațete și, poate, <<the true potential>>.
Într-o lume care pare că trăiește în viteza a șasea, neatentă și mereu în criză de timp, Corina oprește oamenii în loc și îi face să se privească. Pe bune și cu atenție. Să descopere ce nu au știut niciodată despre ei sau ce n-au avut curajul să exprime vreodată.
Corina e pălărier și fondator al Decorina Hats. Regulile după care lucrează sunt aceleași precum cele de acum 100 de ani. Unele dintre mașinile pe care le folosește au cam aceeași vârstă. Uneori, durează 30 de ore să manufactureze o pălărie. A studiat la Londra, a expus la New York Fashion Week și îi veți vedea creațiile în revistele de modă din toată lumea.
Pălăria, spune Corina, poate exprima părți din noi care ne surprind și ne încântă și scoate la iveală fațete de care nici nu suntem conștienți. Când vin la ea la atelier, încurajează oamenii să probeze totul. ”Mai ales pentru că ne-am obișnuit cu toții să nu mai îndrăznim” spune. Crede despre ea că a fost rebelă de mică și că alegerile ei de carieră i-au fost dictate de nevoia de libertate. A fost șef de marketing pentru hoteluri pretențioase, a eșuat și pierdut în business. A creat evenimente pentru sute de oameni. Timp de 20 de ani, a ținut viu în minte visul de a deveni pălărier.
Din colo de Decorina Hats, Corina și George, soțul ei, sunt iubitori de cai, de muzică și călătorii. Organizează traininguri de leadership cu cai.
Am vorbit cu ea despre de ce să nu te îndoiești de pasiunea ta, despre datoria de a spune da și a încerca, ce spun desenele animate despre noi și cum să nu te sfiești să îți dorești lucruri aparent inaccesibile.
Idei principale
- „Ce nu te omoară te face mai puternic” este o mantră valabilă pentru toți antreprenorii la început de drum. Libertatea pe care ți-o dă antreprenoriatul vine la pachet cu multe greutăți – din care înveți. Dar libertatea este esențială. Corina spune că a dus acest lucru atât de departe încât nici nu îi place să ia avans pentru un proiect. I se pare o constrângere foarte mare să ia avans, fiindcă după aceea simte că „trebuie” – și nu vrea să „trebuie” nimic.
- Nu știi dacă un lucru e sau nu pentru tine decât după ce încerci. Uneori e bine să nu poți spune „nu”, fiindcă ajungi să încerci lucruri pe care nu le-ai face altfel și care-ți pot dezvălui o nouă fațetă. Oamenii care probează mai multe pălării descoperă că pot fi și pot face mai multe lucruri decât și-au imaginat.
- Mai puțin plan, mai multă bucurie pentru ce faci. Poți trece tot ce vrei să faci într-un business plan și să vezi apoi cum până și cele mai nebunești idei ajung să prindă viață. Lucrurile au un fel al lor de a veni către tine dacă te concentrezi pe bucuria cu care le faci.
- A face pălării e ca o meditație, ca o evadare dintr-o lume care se mișcă foarte repede. O lume slow, opusă vitezei lumii în care trăim zi de zi. Pălăriile nu sunt un accesoriu retro sau vintage, ele sunt ancorate în realitatea multor oameni. Modul de realizare nu s-a schimbat, în esență, de 200 de ani, iar acest lucru dă un sentiment de siguranță, de stabilitate.
- Într-o lume în care totul e o copie sau un produs de serie, a avea un obiect unic te face să te simți puțin rebel. Nu există două capete la fel, iar o pălărie făcută special pentru tine îți dă sentimentul că îți exprimi mai clar personalitatea, că te faci și te lași văzut de ceilalți. Pălăria vorbește despre tine și te face să conștientizezi că exiști – tu însuți te descoperi altfel.
- Oamenii ar trebui să-și dea voie să fie cine vor ei să fie. Unii oameni sunt chinuți, le e frică chiar și să probeze o pălărie, fiindcă de fapt le este frică să vadă că pot fi și altfel decât s-au obișnuit ei să fie.
- Leadership-ul nu se întâmplă decât în relaționarea cu ceilalți. În antreprenoriat, ai impresia că tu poți face orice și că oamenii te vor urma, dar nu e așa. Îți dai seama foarte bine de asta atunci când faci training cu cai. Te aștepți ca ei să te urmeze, dar n-o fac neapărat. Nu-i poți trage tu după tine, cântăresc jumătate de tonă. Trebuie să-i conduci, să le arăți, să înțeleagă intenția, să aibă încredere, să vadă că le acorzi atenție – și atunci te vor urma.
Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcrierea conversației
Andreea Roșca: Hello, Corina și bine te-am găsit! Îți mulțumesc că ai acceptat să stăm de vorbă, despre tine, despre ce faci și despre lumea minunată a pălăriilor.
Corina Leca: Bună! E plăcerea mea!
Andreea Roșca: Vreau să începem dintr-un punct care este mult îndepărtat în timp –vorbești-mi despre bunica ta din Basarabia.
Corina Leca: Ce frumos! Mi-au dat lacrimile. Cred că chiar de acolo vine bucuria mea de a face lucruri, bucuria de a trăi. Pentru că bunica era un om deosebit și-mi spunea foarte multe povești. Împreună cu sora mea dădeam tot felul de reprezentații pentru ea și ne îmbrăcăm cu hainele, pălăriile și poșetele ei, urme ale unei alte vieți. Pentru că a venit ca refugiată din Basarabia, cu copiii în brațe, ea având acolo o viață foarte bună și din punct de vedere material. Aici a început de la zero, dar și-a adus cu ea lucrurile la care ținea și care exprimau feminitatea și bucuria de a trăi. De acolo cred că am dobândit pasiunea pentru lucruri și povești, dar și pentru partea asta de manufactură, pentru că avea mașină de cusut, avea un Singer și lucra la ea. Așa am învățat să cos. A trebuit să facă la un moment dat un curs de croitorie, dar nu i-a plăcut și nu m-a îndrumat niciodată către domeniul ăsta.
Andreea Roșca: Câți ani a fost bunica în viața ta?
Corina Leca: A murit când eu aveam 25 de ani, deci am avut-o totuși alături. E incredibil cum m-am emoționat așa de tare…. Știu că de acolo vine pasiunea mea și chiar mi-am dorit să fac pălării. De mică eram foarte talentată la tot ce ține de creație și mai târziu, când a fost să dau la liceu, chiar profesoara mea de desen a venit acasă la ai mei și le-a spus: „Corina e foarte talentată, trebuie să o dați la Tonitza, că are un talent deosebit”. Și părinții mei, tata în special, a zis: „Corina, știi că noi mai avem artiști în familie (și chiar avem), dar o duc cam greu”. Și așa am dat la Liceul Economic, iar apoi la ASE, ca să continuu pe linia asta. Pălăriile te duc în zona asta aristocrată, de viață bună, și mărturisesc că, da, mi-am dorit să am o viață bună, cu glamour. Apropo de copilărie și de viața bună, mi-a făcut cineva un test pornind de la întrebarea „ce desene animate îți plăceau când erai mic?”. Mie îmi plăceau „Pisicile aristocrate”. Și după aia testul mergea mai departe, legat de personajul care îți plăcea. Mie nu-mi plăcea pisica albă, the Duchess, îmi plăcea Thomas O’Malley, pentru că era liber și, până la urmă, „he ended up in the palace”. Adică s-a bucurat și de partea asta de libertate și de aventură, dar a trăit și la palat.
Andreea Roșca: Oare faptul că mie îmi plăcea Pif ce-o zice despre mine?
Corina Leca: Pif era foarte naughty. Și eu văd la tine chestia asta, e un lucru foarte bun, mai ales în meseria ta, să fii așa, un pic naughty. Nu știu ce traducere să-i dau în română, „inquiring all the time” – adică să fii curioasă. Și Pif era așa, provoca tot timpul.
Andreea Roșca: Nu m-am gândit niciodată la asta. Spune-mi, te rog frumos, din această pasiune a ta pentru eleganță și modă, și apoi urmând studii la ASE, ce te-a dus în industria de hotelărie? Tu ai condus zona de marketing pentru două hoteluri de 4 stele. De ce hotelărie? Cum ai ajuns acolo?
Corina Leca: Am făcut Facultatea de Comerț, în care, din anul III, îți puteai stabili specializarea în turism, în marketing, în merceologie și comerț. Și mi-a plăcut ideea asta de turism, pentru că mi se părea că îmi oferă ocazia de a explora, de a nu trăi fiecare zi la fel ca cea dinainte. Și chiar așa a și fost. Într-un hotel descoperi foarte multe lucruri, foarte mulți oameni. Ai și partea de servicii, și partea de producție, businessul în sine e foarte complex, și am învățat foarte multe lucruri acolo – mi-a plăcut. Și dacă mă întrebai acum 20 de ani dacă sunt fericită cu ce am ziceam că da, cu siguranță. Ai mei chiar erau îngrijorați legat de ce meserie o să am, pentru că de mică am fost destul de rebelă. De-acolo și sloganul: „Corina este wild mind under the hat” – o minte neîmblânzită sub pălărie.
Mi-a plăcut foarte mult domeniul ăsta al hotelăriei. Era un spațiu foarte elegant în care să vii la serviciu, cu mochetă frumoasă pe jos – ambele au fost niște hoteluri de 4 stele. Și mi-au oferit această libertate. La primul chiar de-abia terminasem facultatea și tocmai atunci se deschisese și hotelul Marriott și acolo am primit un job de housekeeper, de cameristă. Iar aici mi-au oferit din start jobul de marketing manager. Pe cărțile mele de vizită mi-am trecut eu „marketing manageress” – manageriță, mi-a plăcut să fie așa, with a twist, diferit. Hotelul era unul mic, chiar ziceam eu atunci că e în coasta hotelului Marriott, un hotelaș de 20 de camere, căruia i-am dat acest aer de boutique hotel și de galerie de artă. Ăsta a fost proiectul meu.
Andreea Roșca: Stai puțin ca să înțeleg. În primul rând, spune-mi ce crezi că i-a făcut pe oamenii ăia să-ți dea direct job-ul de manager de marketing. Adică la Marriott primiseși o ofertă să te angajezi cameristă, iar ei ți-au propus direct acest job. Ce crezi că i-a determinat?
Corina Leca: Personalitatea mea probabil – și credința mea de „believe in American dream”, că poți să faci orice îți propui. I-am convins că putem face împreună orice. Evident că mă împlinește cel mai mult ceea ce fac acum. Înainte poate, când aveam douăzeci și ceva de ani, era și dorința asta de „to make it” și „American dream”, ce ți-am zis. Mi-a plăcut că mi-au dat încredere. E o amintire foarte interesantă și plăcută, cum am luat șoferul de la hotel cu o dubă și am mers la Facultatea de Arte, iar eu eram în taiorul meu (pentru că așa mă îmbrăcam, doar eram Marketing Manageress), elegantă, cu o tunsoare din asta bob, nici un fir nu stătea răzleț, totul era perfect. Și stăteam acolo lângă dubă și semnam contracte. Aveam un teanc de contracte standard și le semnam. Oamenii urcau tablourile în dubă și eu le dădeam contractul. Și s-a dus buhul așa, au venit și autori celebri, nu doar tineri absolvenți sau studenți la arte.
Andreea Roșca: Și în tot timpul ăsta, în mintea ta exista în continuare această pasiune, această idee, această dorință legată de pălării?
Corina Leca: Da. Poate se estompase oarecum ideea de pălării, dar era ideea de creat, de diferit, de design, de frumos. Asta a fost tot timpul. Și mai am o istorie de la începuturi. Am vrut să mă angajez în perioada în care eram studentă, aveam 19 ani, și m-am dus la Graffiti BBDO. Aveam un prieten care lucra acolo și mi-a zis că există un post de personal assistant. Nu prea știam ce-i aia, dar am zis că e ca o secretară, deci pot să fac. Merg acolo și dau interviu, a fost așa, o discuție casual, cum avem noi acum. Nu mă pregătisem pentru interviu sau ceva, nici nu știam exact ce presupune job-ul. Eu voiam să mă angajez ca să am niște bani și să am independență financiară. Lucian Georgescu îl chema pe șeful agenției, a fost șeful agenției multă vreme, și a zis: „Corina, dar, de fapt, tu ce îți dorești să faci?”. Nu știu cum a ajuns el la întrebarea asta, dar eu i-am zis foarte nonșalant că vreau să fac pălării.
Andreea Roșca: Deci aveai cât, 18-19 ani?
Corina Leca: 19 ani. A fost o declarație cu subiect și predicat – eu vreau să fac pălării. Am spus-o atunci, după aia n-am mai spus-o multă vreme pentru că m-a luat valul. Credeam că ăsta este drumul meu, cu turismul, și îmi plăcea. Îmi plăcea industria hotelieră, de-aia am și mers la un alt hotel mai mare, tot pe aceeași poziție, de director de marketing – acum nu mai eram manageress, mă maturizasem, să zicem. Și acolo a venit la un moment dat o tipă, parteneră a lui Dan Chișu, cu care colaboram, eram parteneri la tot felul de evenimente pe care le făceau ei – DaKINO, Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Și mi-a zis: „Corina, uite, eu aș vrea să facem un business împreună”. Și atunci a încolțit ideea asta de antreprenoriat, dar era încă foarte neclară. Ea zicea să facem evenimente. Eu făceam evenimente la hotel, dar mi se părea că nu avem cum să facem evenimente dacă nu avem locație. Mă rog, am descoperit mai târziu că poți să faci chiar evenimente foarte mari, cu bugete de sute de mii de euro, fără să ai locația ta și poate nici chiar o echipă.
Andreea Roșca: Așa s-a născut compania de evenimente.
Corina Leca: Așa s-a născut prima mea companie, pe care am făcut-o în parteneriat cu ea. Era ideea de a face evenimente în special pentru copii. Ulterior, pentru că eu aveam nevoie de ceva mult mai concret, am făcut un business de marketing. Dacă mai ții tu minte, erau acele chioșcuri cu cărți de vizită sau pliante care făceau promovare la business-uri ce se adresau direct persoanelor, business to consumer.
Andreea Roșca: În diverse locuri publice de unde puteai să îți iei o carte de vizită, un pliant care promova diverse servicii ori produse.
Corina Leca: Exact. Și aici s-a născut denumirea de Take one, și asta urma să devină firma mea de evenimente. Termenul ăsta de „Take one” a fost de la prima firmă pe care am făcut-o cu această parteneră, dar parteneriatul nu a mers.
Andreea Roșca: Chiar voiam să te întreb despre acești primi ani pe cont propriu, pentru că dacă te uiți în povestea diverșilor oameni, pare că totul a mers din rezultat în rezultat: am făcut aia, apoi am făcut aia și apoi am făcut aia. Dar lucrurile nu sunt niciodată atât de liniare și de predictibile cum arată ele în povești. Și tu vorbești despre un moment în care au fost niște lecții pe care le-ai învățat și niște experiențe care nu au fost neapărat foarte plăcute pentru tine. Pentru că spui despre tine, despre perioada aia, că ai trăit cu mantra „ce nu te omoară te face mai puternic”.
Corina Leca: Nu știu ce să zic. A fost o perioadă complicată și pe plan personal, și în business. Lăsasem practic o viață destul de bună, să zicem. Aveam două mașini.
Andreea Roșca: Ce făceai cu două mașini?
Corina Leca: Păi una era a mea – aveam o mașină decapotabilă superbă, mov – și una era de la hotel, adică era mașina de serviciu. Și cred că înainte să nu mai am mașina de serviciu mi-am vândut mașina mea și am rămas fără nicio mașină, dar și fără prea mulți bani. Ca să fac investiția pentru acel business cu asociata a trebuit să mă împrumut de niște bani. Țin minte că mi-am făcut sediul în garsoniera în care și locuiam. Am angajat niște fete care practic munceau acolo ziua și munceam și eu alături de ele să găsim clienți și așa mai departe. Și seara îți dai seama cum arăta locul ăla, era un loc de muncă cu birouri – și eu aveam o canapea. Și mă gândeam și visam cum o să am eu un Oltcit sau un Tico sau ceva. Și da, mi-a fost foarte greu. Și financiar mi-a fost foarte greu.
Andreea Roșca: Când ai știut că iese? Că a ieșit?
Corina Leca: Păi când am început pe cont propriu. Există niște semne în viață. Eram în proces cu această fostă asociată, nu ne mai vorbeam direct, vorbeam doar prin avocați, a fost destul de dificilă situația. Aveam clienți deja de la ultimul hotel unde lucrasem, unde aveam clienți mari, clienți corporate foarte mari, care m-au sunat să facem evenimente. Și eu nu aveam firmă, pentru că firma mea era în litigiu. Eu sunt un antreprenor neaoș, pentru că nu am zis niciodată „nu” la nimic. Am zis: da, sigur, facem. Era o firmă mare, cu care eu am lucrat timp de 8-10 ani după aceea. Adică pentru câțiva ani a fost firma care mi-a asigurat cheltuielile, cash flow-ul.
Andreea Roșca: Care te-a ajutat practic să pornești pe cont propriu.
Corina Leca: Da, m-a ajutat foarte mult. Dar ca să fac acel prim eveniment – era un eveniment mare, de 700-800 de persoane –, îmi trebuia o firmă. Și atunci am apelat la o altă colaboratoare pe care o aveam de la hotel, care avea o firmă de evenimente, și am zis: „Hai să facem businessul ăsta pe firma ta. Eu mă ocup de tot, mă asigur că clientul ne plătește avans. Mă ocup de contractarea furnizorilor și restul, am nevoie doar de cadrul ăsta legal, să pot să fac contract cu clientul, și facem banii jumate-jumate. Nu faci nimic, nu bagi nici un ban.” Și, zis și făcut, am făcut treaba asta. Evenimentul a fost un succes. Toată lumea a fost mulțumită, dar banii i-a încasat ea pe toți.
Andreea Roșca: Nu a mai fost niciun jumate-jumate.
Corina Leca: N-a mai fost niciun jumate-jumate, iar pe mine mă sunau și furnizorii care nu fuseseră plătiți – a fost iarăși o lecție. De atunci, am zis „fără parteneri”. Am avut două experiențe neplăcute în aceeași perioadă. Dar până la urmă s-a terminat și litigiul, am recuperat niște bani pe care îi investisem, că am avut o investiție destul de mare în aceste chioșcuri, și am putut să dau și banii înapoi – iar după cinci sau șase luni am reușit să-mi iau în leasing un Matiz nou, visul meu. Și nu pot să uit momentul în care am ieșit de la AutoNet, de acolo mi-am luat mașina, cu mașinuța mea nouă, cât de mândră am fost. Avusesem mașini mult mai frumoase și mai scumpe – iar eu sunt leu, mie îmi place luxul, am Lexus acum –, dar ăla a fost momentul în care m-am bucurat cel mai mult de un lucru pe care mi l-am luat.
Andreea Roșca: Și toată perioada asta cam cât a durat? Din momentul în care ai decis să pleci de la hotel până când ai ajuns să faci lucrurile să meargă pe cont propriu. Un an?
Corina Leca: A durat mai puțin de un an.
Andreea Roșca: Și în toată perioada asta ți s-a întâmplat vreodată să te îndoiești, adică să-ți spui: „nu cumva ar trebui să mă duc iarăși să mă angajez?”
Corina Leca: Nu.
Andreea Roșca: Ce-ți dădea încrederea și drive-ul?
Corina Leca: Nu știu, nici nu m-am gândit la asta, dar în niciun caz nu mă gândeam să mă angajez. Libertatea, cred. Mă simțeam foarte liberă și ăsta este lucrul fără de care nu aș putea să fac nimic din ce fac. Chiar glumeam acum, înainte să vii tu. A venit un client și voia să-mi plătească avans și i-am zis „nu”. George zice tot timpul: „Ia, domne, avans!”. Nu s-a răzgândit nimeni până acum, dar nu îmi place să iau avans, mai ales dacă ai venit până aici. Dacă ești un client de pe site, asta e, plătești înainte, dar mi se pare o constrângere foarte mare pentru mine.
Andreea Roșca: Deci tu nu vrei să iei avans pentru că-ți constrânge ție libertatea?
Corina Leca: Da, da. Așa de rău sunt. Pentru că după aia simt că „trebuie” și nu vreau să „trebuie”. Dar aș vrea să învăț să trec peste asta, adică să tratez lucrurile pe ideea de „business is business”.
Andreea Roșca: Ai făcut această companie de evenimente, Take One – evenimente destul de complicate, de mari, cu clienți corporate, cu diverse experiențe. Spune-mi care a fost momentul în care ai spus: „Gata, ăsta este timpul pentru mine să încep businessul de pălării”?
Corina Leca: Nu a fost chiar așa, un moment. Eu o perioadă am făcut și evenimente, și pălării. Cum a fost și treaba cu antreprenoriatul. Am făcut firma, dar eu încă lucram la hotel, deci nu m-am desprins așa ușor. Deci uite, vezi că nu am chiar așa de mare curaj. Nu a fost un moment anume în care să zic: „Gata, am terminat-o cu evenimentele”. Eu zic că pandemia m-a ajutat foarte mult să iau o decizie. Am fost aproape forțată de împrejurări. Am făcut firma de pălării în 2017 și pandemia a venit în 2020. Atelierul a fost setat și a început să ia din ce în ce mai mult din spațiul birourilor de evenimente, din set-up-ul unui business de marketing, încă din 2018. Am funcționat așa cum mă vezi acum, cu mașini, utilaje, calapoade, materiale, dar cu toate astea, în 2018 făceam pălării – după ora șase. Atunci am avut și prima colecție – Warriors, în septembrie, la Karpatia Horse Show. A fost o super colecție. A fost prezentată pe cai. Acela a fost iarăși un moment în care am fost foarte, foarte fericită. A fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea, când eu eram călare și oamenii ăștia cu pălării, modelele, dintre care unii erau de fapt campioni de echitație, se roteau în jurul meu, tot călare. A fost un moment unic. Nu pot să îl descriu cât de frumos a fost acel moment. Eu eram în mijloc și ei se roteau în jurul meu.
Andreea Roșca: Și să știi că toate obiectele alea sunt create de tine – mi s-a făcut pielea de găină – și că cineva le poartă și e atâta lume în jur care le privește.
Corina Leca: Cred că au fost peste 10.000 de oameni. A fost un public extraordinar, pălăriile au fost foarte apreciate și momentul în sine a fost foarte frumos. Colecția s-a numit „Warriors” după faptul că eu sunt o luptătoare și fiecare pălărie era inspirată dintr-un personaj care m-a inspirat pe mine, un personaj de legendă, nu neapărat personaje care au existat, poate erau personaje dintr-un film sau pur și simplu niște personaje mitice.
Andreea Roșca: Dă-mi un exemplu, spune-mi despre o pălărie, un personaj.
Corina Leca: De exemplu, pălăria verde, care cred că ți-a plăcut și ție, pălăria înaltă, este inspirată din filmul Gangs of New York. Acolo erau două bande, două grupuri, unii care purtau top hats, pălăriile acelea clasice – joben, și unii care purtau bowler hats – melon. Iar această pălărie face pace între cele două grupuri, în sensul că este înaltă ca un top hat și rotunjită ca un melon. Și e foarte drăguță. Am avut o pălărie care se numește Papa, care este inspirată din Hemingway și pe care a cumpărat-o un scriitor, în mod incredibil.
Andreea Roșca: Știi povestea?
Corina Leca: Nu. Câteodată mi se pare că e ceva magic cu oamenii care își găsesc pălăria potrivită aici. Chiar și astăzi am avut o astfel de întâmplare cu un băiat – nu am foarte mulți clienți băieți, domni, bărbați –, care a vrut o pălărie western pentru că va fi concurent la o emisiune din asta muzicală, Vocea României sau ceva de genul ăsta, și personajul lui este country și vroia să fie autentic din cap până în picioare, inclusiv cu o pălărie autentică. Și am avut și materialul potrivit pentru pălării western, și o curelușă foarte frumoasă, pe care am luat-o din San Diego, dintr-un magazin de cowboy, se numește Bud Barn. Am luat-o acum 2-3 ani și era momentul ei acum.
Andreea Roșca: I-ai găsit povestea.
Corina Leca: Da, i-am găsit povestea. Am avut multe astfel de povești. Pur și simplu cred că pălăriile pe care le fac, chiar și atunci când le fac pentru o colecție, sunt pentru cineva, de fapt. Adică nu doar sunt, pur și simplu.
Andreea Roșca: Își așteaptă proprietarul, stăpânul.
Corina Leca: Da, așa este. El există deja.
Andreea Roșca: În 2017, când ai început să faci în paralel evenimentele și pălăriile, a fost ceva care a declanșat acest moment cu pălăriile? Întreb și pentru că sunt curioasă cum a fost pentru tine, dar și pentru că știu că mulți avem momentul ăsta pe care uneori îl urmăm, alteori nu, momentul în care ceva ne spune: „trebuie să faci lucrul ăsta”.
Corina Leca: Am găsit un curs de hat making. Nu știu cum de nu m-am gândit până atunci să caut.
Andreea Roșca: L-ai căutat?
Corina Leca: Nu l-am căutat, l-am găsit pur și simplu. A venit el la mine. Ți-am zis, sunt semne, vin semne pur și simplu, nu știu. Asta ziceam, că nu știu de ce nu am căutat eu până atunci, pentru că nu era ceva ce ai fi găsit cu ușurință probabil. Am făcut cursul respectiv, dar nu era suficient. Și după aia am început să caut. Deci a fost bine că m-am dus acolo și m-a inspirat. Țin minte că eram atât de emoționată și fericită de fiecare dată când mergeam. Au fost vreo douăsprezece săptămâni, o singură zi pe săptămână, și era într-o vineri sau ceva. La un moment dat chiar noi am plecat în vacanță, dar eu m-am întors în vinerea respectivă în București ca să mă duc la curs și după aia m-am dus înapoi în vacanță! Acolo am învățat o mică, mică parte din ce știu, dar mi-a dat deschiderea asta, și m-am dus apoi și am făcut un modul complet de Millinery la London Fashion School. Millinery este arta, știința de a face pălării. Și după aia am fost la tot felul de alte cursuri, pentru că mi-a plăcut să fac din toate, adică fiecare pălărie presupune o altă tehnică, alt material. Și eu fac tot, adică nu cred că există o pălărie în momentul ăsta, să vii cu un desen și eu să zic că nu pot s-o fac. În general nu zic nu.
Andreea Roșca: Da, știu. Tu spui de multe ori despre tine că nu spui nu. Și asta te și duce uneori în niște încurcături din care nici tu nu mai știi cum să ieși.
Corina Leca: Dar ies.
Andreea Roșca: Da. De ce nu spui „nu”?
Corina Leca: Nu știu de ce nu spun nu. Pentru că, uite, m-ai văzut cu mai multe pălării, pot să-mi pun mai multe pălării și fiecare dintre ele să arate o altă fațetă a mea. Și cred în chestia asta, că dacă nu încerci, nu poți să știi dacă e în tine acel lucru. Și cumva eu asta îmi și doresc de la oamenii care îmi calcă pragul și încearcă să probeze pălării: să își descopere mai multe fațete, și true potential, poate.
Andreea Roșca: Pentru tine a spune „da” este ca și cum ar trebui să guști din mai multe lucruri înainte să decizi dacă e pentru tine sau nu.
Corina Leca: Da, cred că suntem datori să încercăm. Nu știu dacă „datori” e cuvântul cel mai bun, dar viața trebuie gustată, încercată. Da, îmi place să fac, dacă nu îmi încalcă libertatea în niciun fel, îmi place să încerc. Am zis și nu. Țin minte că aveam niște clienți pentru evenimente care își doreau să lucreze cu mine pentru că făceam niște lucruri absolut super dar, la fel, îmi plăcea să am libertate și ei mă tot încorsetau cu tot felul de rules and regulation, și am zis că nu mai vreau să lucrez cu ei. Și mă rugau să lucrez și am zis că nu, îmi pare rău, nu pot să lucrez așa.
Andreea Roșca: E ăsta unul dintre principiile tale, dacă pot să spun așa? Ca atunci când ceva îți încalcă libertatea de a crea, de a decide și de a face cum crezi tu că e mai bine, îi spui nu?
Corina Leca: Da, cred ca da. Adică nu cred, sigur. Da, că simt un disconfort în corpul meu.
Andreea Roșca: Pălăriile sunt un business foarte frumos, foarte creativ și foarte surprinzător. Eu când am probat mai multe pălării, uitându-mă la mine, am avut sentimentul că sunt mai multe personaje și nu mi-am imaginat niciodată că așa ceva e posibil. Pe de altă parte însă, ele sunt foarte migăloase. Sunt pălării la care lucrezi și 30 de ore, ceea ce pentru unii oamenii e aproape o săptămână de muncă. Și nu sunt niște obiecte care să poată fi făcute în serie, așa cum este acum structura businessului tău. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea: „Eu cum o să fac bani din această pasiune a mea?”
Corina Leca: Nu, nu m-am gândit la asta, cu toate că am făcut un business plan. Și în acel business plan de la început să știi că se regăseau toate lucrurile pe care le-am făcut deja, în mod incredibil. Chiar de curând am primit o comandă pentru niște berete militare care erau trecute în business plan, am făcut pălării pentru filme, care erau trecute acolo, am făcut expoziții, am făcut pălării din mochetă, am făcut evenimente gen teambuilding cu pălării și erau și acestea trecute acolo. Deci eu am trecut toate lucrurile astea în business plan, dar nu m-am concentrat atât de mult pe acesta. Lucrurile au venit către mine și eu m-am concentrat pe bucuria de a le face, cel mai mult. Și, până la urmă, lucrurile au ieșit, dar ele au fost consemnate la un moment dat, la început. Eu am fost mai liberă, să zicem, să fac businessul ăsta pentru că, chiar și cu un business plan bine făcut, e greu să te gândești că poți face mulți bani din pălării. Și a trebuit să ies din paradigma asta și să zic: „Nu contează dacă voi face sau nu voi face bani, eu asta vreau să fac. ”
Andreea Roșca: Ai avut o discuție de genul ăsta cu tine.
Corina Leca: Cu mine, dar și cu soțul meu. Am avut o discuție cu mine și mi-am zis că îmi permit să fac asta. Pentru că investiția a fost destul de mare. Adică am prieteni care mă întreabă dacă am recuperat investiția. Nu îmi pun problema asta.
Andreea Roșca: Ați investit în atelierul ăsta cam 150.000 de euro.
Corina Leca: Da, e o investiție foarte mare. Deci am capacitatea să fac și serie, dar nu m-am concentrat foarte mult pe asta. Sunt într-un moment în care îmi doresc să duc lucrurile mai departe. Nu neapărat că nu îmi e bine, îmi e foarte, foarte bine. Am niște clienți foarte interesanți, îmi place ritmul în care lucrez și ceea ce fac, dar aș vrea să duc lucrurile un pic mai departe. Și un pic mai departe înseamnă și mai mulți bani, ca să ai și o expunere mai mare. Sunt în acel moment în care aș vrea să dezvolt lucrurile un pic mai mult.
Andreea Roșca: Legat de această parte frumoasă și foarte dificilă de manufactură, vreau să te întreb cum ai ajuns la New York Fashion Week.
Corina Leca: A fost unul dintre, iarăși, cele mai frumoase momente din cariera mea. Cred că a fost în 2019, deci începusem de puțină vreme, practic aveam un an. Dar să știi că am avut succes de la prima pălărie pe care am făcut-o, adică prima pălărie pe care am făcut-o a fost expusă la Romanian Design Week și a fost foarte apreciată. Deci eram obișnuită cu succesul. Și am participat la un proces de selecție pentru un târg care era subvenționat de Ministerul de Externe Român, cred. Și cineva din procesul ăsta de selecție era un agent din New York care a venit la mine, la De Corina studio, și a fost mega impresionată. Au venit tipa asta, care era agentul, și doi reprezentanți ai târgului – târgul de fashion cel mai mare din lume, care se ține la New York și este în cadrul New York Fashion Week, se numește Coterie Fashion. A fost amazing, mi-au zis că voi fi X Factor al acelui eveniment – și chiar așa a și fost. Și am cunoscut niște oameni extraordinari, am avut și comenzi acolo din toată lumea. Partea asta de expunere la mine a fost tot timpul foarte bună, am apărut în foarte multe reviste, inclusiv la nivel internațional. Chiar acum, de curând, am apărut în Vogue Portugalia. Pentru mine chiar nu contează unde apar, atâta vreme cât relația pe care o am cu oamenii cu care colaborez, stiliști și reviste, e o relație bazată pe respect. Dacă nu este, pentru mine expunerea nu contează.
Andreea Roșca: Și dacă aș veni la tine și ți-aș spune că eu creez ceva, nu contează ce, și te-aș ruga să-mi spui care este un sfat pe care mi l-ai da ca să mă fac remarcată în lumea în care sunt eu, ce mi-ai spune?
Corina Leca: Toată lumea caută acum cele 15 minute de faimă și încearcă să se prezinte într-un anumit mod. Dar, dacă acest mod nu este legat de cine ești cu adevărat, nu trece mai departe. E ok să ai o imagine care să impresioneze oamenii, dar nu-ți ajunge doar o pălărie, dacă asta mă întrebi. Pălăria aia trebuie să se potrivească.
Andreea Roșca: Mi se pare că e un contrast foarte mare între ceea ce faci tu, care este manufactură aproape de sus până jos, și ceea ce vedem în jur – o lume care se mișcă din ce în ce mai repede, din ce în ce mai în viteză. Lumea asta în care tu lucrezi, lumea asta de aici, este o lume slow, de tihnă. Este o lume în care fiecare înțepătură de ac e…. e ca o meditație lumea asta.
Corina Leca: Așa este, chiar este ca o meditație.
Andreea Roșca: Îți dă sentimentul că pierzi ceva?
Corina Leca: Nu, absolut deloc. Mi se pare că produsul meu este foarte ancorat în realitate, în realitatea multor oameni. Adică nu cred că pălăria este un accesoriu retro sau vintage. Da, modul de realizare este unul care nu s-a schimbat de 200 de ani. Chiar așa și scrie. Și multe din echipamentele pe care le folosesc. Adică am echipamente de la 1850.
Andreea Roșca: Înțeleg că unul dintre ele, cel de brodat, se află un exemplar la voi și unul într-un muzeu.
Corina Leca: Da, deci este și foarte rar. Aici nu e doar un atelier de creație, este și un muzeu. Mai avem un conformateur care este de la 1850, care îmi permite să fac aceste pălării personalizate. Pentru că multă lume spune: facem custom, facem personalizat. Dar ăsta este un instrument care mă ajută să iau forma capului. E ca un fel de scanner pentru cap și astfel pălăria o să-ți vină mănușă când să o pui pe cap, nu ți-o ia vântul.
Andreea Roșca: E a ta.
Corina Leca: Exact. Pe lângă toată experiența care se creează în atelier: probezi mai multe modele, alegi modelul care îți place sau poți să-l ajustezi într-un fel în care te reprezintă cel mai bine, poți să alegi materialul. Materialele au tot felul de texturi, la fel și partea asta de decoruri și de pasmanterii. Merg pe la tot felul de târguri și am și stocuri vintage de voalete și tot felul de accesorii care sunt unice. Am un metru de pasmanterie de un anumit fel și atâta e – paote în lume. Adică nu folosesc accesorii din Obor.
Andreea Roșca: Cred că exact asta este de fapt frumusețea: că în lumea asta în care totul este o copie a ceva, în care totul este făcut în masă, în serie mare, sentimentul că ai acea panglică atașată pe acea pălărie care este făcută pentru capul tău și că nu va mai exista niciodată o a doua la fel este unic. Capetele noastre sunt la fel ca amprentele digitale, nu e ca și cum ar putea fi două capete identice. Îmi pare că e ceva foarte important și interesant în lucrul ăsta.
Corina Leca: Așa este. Și chiar dacă nu pot să mă laud că fac operații pe creier sau alte meserii cu un impact mai mare în societate, cred că dacă ofer oamenilor acest self-esteem, această stare de mulțumire de sine și de prețuire, contribui și eu cumva la minunea acestei lumi. Și da, mulți dintre clienții mei – mă întreba cineva de profilul clientului –, eu zic că în general sunt oameni liberi. Și sunt oameni cu profesii liberale: sunt avocați, medici, scriitori, artiști, sunt oameni minunați.
Andreea Roșca: Ți s-a întâmplat vreodată ca oamenii să vină aici, să probeze pălării diverse și să se uite în oglindă să descopere lucruri despre ei pe care nu le cunoșteau?
Corina Leca: Da, am o istorie care e aproape impresionantă până la lacrimi. Un domn a venit cu o doamnă, prietena sau soția, nu mai știu exact care era relația, și ea era o persoană foarte vizibilă, așa. A probat multe pălării, nu mai încăpea altcineva în oglindă. Și mie îmi place ca atunci când vine cineva la mine, să guste fiecare om din bucuria asta pe care ți-o oferă o pălărie. Și l-am băgat în seamă și pe acel domn, pe partenerul ei. Și a fost ceva absolut magic. Omul mi-a scris după aceea o scrisoare întreagă și mi-am dat seama că el nu fusese niciodată văzut, recunoscut. Pentru el a fost o experiență atât de puternică pentru că niciodată nu se văzuse, niciodată nu îl recunoscuse nimeni. Adică o pălărie este…
Andreea Roșca: … un fel de a vorbi despre tine.
Corina Leca: Da, și de conștientizare că exiști. Adică te vezi: „Uite, sunt eu! Și sunt good looking!” sau „Sunt puternic!” sau „Sunt șarmant, sunt seducător!”.
Andreea Roșca: Spui că pălăriile sunt doar pentru oameni autentici – dacă pălăria nu este o extensie a personalității tale atunci nu o poți purta. Ce vrei să spui?
Corina Leca: Avem noi la cursurile de leadership un filmuleț foarte simpatic cu un domn care poartă o rochie și care este prins de poliție și are dreptul la acel unic apel. Și sună acasă, răspunde copilul, și zice: „sunt tati, aici e tati, nu e nicio problemă, te rog să-i spui lui mami că sunt la Poliție și că port o rochie, dar nu e nimic de care să vă faceți probleme, totul e ok”. Și a-i arăta ca acel domn cu o rochie – adică tu zici că nu-i nicio problemă, dar toată lumea din jur te vede. Eu nu suport să văd pe cineva care are o pălărie care nu-l exprimă, nu e potrivită pentru el. Și să știi că se întâmplă de multe ori și the opposite. Adică vin oamenii și spun: „vreau și eu ceva bej”. Și le spun: „tu nu ești pentru ceva bej, tu ești pentru o culoare, hai să încerci o culoare”. Pentru că sunt oameni care nu îndrăznesc atât de mult. Dar nu îi forțez, ci îi fac să se uite cumva și la alte lucruri care poate îi scot mai bine în evidență. Ăsta e marele meu talent, că atunci când îmi intră cineva pe ușă, știu ce pălărie i se potrivește.
Andreea Roșca: Cum știi?
Corina Leca: Nu știu. Este ca atunci când îți spuneam că eu creez niște pălării pentru oameni care există. E un dar pe care îl am. Nu știu de unde vine, dar sunt sigură. Adică nu e o școală. Nu știu. Pălăria chiar are o foarte mare energie și când te uiți la ea, d-apoi când ți-o pui pe cap. Când te uiți spre ea ar trebui să facă clic, să se potrivească perfect. De fapt, am mai spus asta, că îmi doresc foarte mult ca oamenii să își dea voie să fie cine vor ei să fie. Eu am putut să fac asta tot timpul. Și lejer. Adică mi-a fost ușor să fac asta. Sunt oameni care sunt chinuiți. Cum îți spuneam, câteodată vine o prietenă cu o altă prietenă care nu are niciun gând să probeze pălării, dar dacă tot a venit aici de ce să nu probeze? Sunt oameni cărora le e frică să probeze o pălărie. Nu costă bani să probeze, de ce să nu probeze? Le e atât de frică. Sunt oameni care pur și simplu nu vor să probeze.
Andreea Roșca: Vreau să te întreb cum te gândești tu la tot ceea ce faci? Ești mai degrabă cineva care creează ceva sau ești mai degrabă un om de business?
Corina Leca: Nici când eram un om mai de business nu mă simțeam chiar un om de business. Eu cred că am făcut tot timpul lucrurile care m-au reprezentat, care ieșeau din mine, veneau din mine – și mai puțin business. Într-adevăr, în businessul de evenimente eram mai atentă la partea asta financiară. Și acum sunt atentă, adică nu cred că se poate fără. Mă uit la alți colegi de breaslă, care fac haine sau alte lucruri foarte frumoase, sunt foarte talentați, dar nu au deloc latura asta. Deci e clar că eu o am. Adică știu să vând ceva, știu să mă port cu un client, știu să fac un business plan, știu să fac toate lucrurile astea. Și cred că e important să știi să le faci. Am zis cuiva că eu sunt într-o vacanță de când nu mai fac evenimente, de câțiva ani sunt într-o vacanță continuă, cu toate că muncesc foarte mult, adică muncesc mai mult de 12 ore, 14-16, nu știu, tot timpul pe care îl am, muncesc.
Andreea Roșca: Nu vreau să închidem discuția asta înainte să vorbim un pic despre cai. Tu și George, soțul tău, aveți această firmă care se numește HorseEye, un proiect care aduce laolaltă caii cu ideea de leadership și practic îi învață pe oameni într-un fel complet diferit despre ce înseamnă să conduci, ce înseamnă să urmezi, ce înseamnă să comunici și așa mai departe.
Corina Leca: Așa e. Este un proiect fantastic și bineînțeles că eu găsesc o legătură între toate lucrurile astea pe care le facem. Sunt proiecte distincte, dar nu mi se par niște activități atât de diferite. Și evenimentele, și proiectul ăsta cu caii, și pălăriile înseamnă experiențe pentru oameni. Pentru că ăsta este rezultatul final, ăsta este outcome-ul – să oferi o experiență cuiva care după acea experiență să fie o persoană mai bună, să fie o variantă îmbunătățită a sa ori să tindă către mai mult.
Andreea Roșca: Să fie transformat, deși e banal cuvântul. E folosit prea mult, noi ca societate folosim prea mult ideea asta de transformare, dar cred că despre asta e vorba.
Corina Leca: Așa e. Și de atâția ani de când facem HorseEye, ne întâlnim cu oameni care au rămas în continuare în acea experiență și ne spun: „Uau, de fiecare dată când am nu știu ce problemă mă gândesc la ce am făcut atunci cu caii”. Adică experiența rămâne foarte, foarte fresh pentru participanți, chiar dacă durează o zi, pleacă transformați, asta este foarte clar.
Andreea Roșca: Cred că e foarte greu să descriem ce se întâmplă în ziua aceea, dar aș vrea să întreb două lucruri. În primul rând, să ne spui de ce caii sunt un partener bun pentru genul ăsta de training, pentru că nu multă lume înțelege și nici eu nu știam. Și în al doilea rând, să descrii o situație pe care vrei tu – eu am văzut câteva la voi pe contul de Facebook, sunt niște filmulețe foarte scurte în care tu te chinui să tragi de un cal și calul acela nu se mișcă de pe loc și nu vrea să pășească, cred că i-ai pus niște apărători din acelea de șa în față. Vorbește-mi un pic despre asta, te rog frumos, mi s-a părut extraordinar când mi-ai povestit prima oară.
Corina Leca: Ce frumos! În primul rând, să spun de ce facem ceea ce facem cu cai și nu cu pisici sau câini. Caii sunt înzestrați de la natură cu această capacitate de a vedea dincolo de aparențe, adică dincolo de ce vrem noi să arătăm – e la fel ca și cu pălăriile, îți spun că e o legătură foarte puternică –, ei discern între intenția ta și ceea ce vrei tu să pretinzi și dau mai multă greutate intenției. Pentru că la ei este un calcul foarte clar, fug sau rămân și mă lupt, fight or flight, asta este expresia. Și asta este foarte frumos, că oricât s-ar strădui oamenii să arate într-un anumit fel, calul se uită mai degrabă la cum îți miști degetul sau cum ți se mărește pupila sau cum ți se zbate un ochi și dau importanță intenției tale. De aceea feedback-ul este imediat, instant. De obicei facem traininguri cu business people și, dacă în viața organizațională, ca să tragi o concluzie sau să ai un feedback, poate îți trebuie o perioadă mai lungă, aici lucrurile se întâmplă instant, și caii nu sunt părtinitori cu nimeni. Ei nu știu cine ești tu, dacă ești șeful organizației. N-are absolut nimic nicio importanță – doar intenția ta. Noi facem mai multe cursuri, dar cel mai popular este cursul ăsta de leadership, care e foarte interesant. Aducem caii în arenă, lucrăm cu cinci-șase cai și le dăm participanților ocazia să vadă cine este liderul dintre acei cai pe care îi avem în arenă. Care cai se comportă așa cum se comportă caii în grup: zburdă sau se tăvălesc sau fac grooming – așa se numește acest proces în care se îngrijesc unul pe celălalt. Și participanții observă aceste comportamente și ne spun care e liderul și, cel mai important, de ce. Și am avut tot felul de răspunsuri, unii au ales liderul cel mai vocal, pentru că poate la ei în organizație așa e sau există cultura asta că ăla care vorbește cel mai tare e liderul. Cineva a zis: „ăsta este liderul, că stă cu coada pe sus”. Dar, at the end of the day, liderul este cel care are grijă de tine, în care ai încredere, căruia îi pasă. Și lucrul ăsta este foarte evident. Noi filmăm toate exercițiile astea, tot ce facem în arenă, și apoi avem niște sesiuni de briefing. Și ei se uită de zici că am pus alt film, după ce le spunem care este liderul de fapt. Pentru că după ce le-am spus, ei deja văd. Și așa le schimbă universul. Înainte de a veni la curs aveau un fel de a gândi, de a percepe, și acum, dintr-o data, văd adevărul. Și e foarte interesant că și oamenii văd toate lucrurile astea. Se întâmplă de multe ori, mă gândesc că în meseria ta mai mult ca în oricare, când stai de vorbă cu cineva, i-ai pus o întrebare și îți dă un răspuns perfect, dar nu-l crezi.
Andreea Roșca: Da, simți asta.
Corina Leca: Exact, simți asta. Și oamenii simt asta, și în cursul ăsta despre asta e vorba: să ne facă pe noi conștienți despre cum se vede de fapt când facem asta, când purtăm pălăria nepotrivită.
Andreea Roșca: E această secvență în care tu trăgeai de cal. Care era miezul învățământului acolo?
Corina Leca: Păi evident că, mai ales în antreprenoriat, ai impresia că tu poți face orice și că oamenii o să te urmeze. Dar oamenii nu o să te urmeze dacă nu le este clar, dacă nu le dai timp să înțeleagă despre ce e vorba. Nu poți să tragi o tonă după tine – un cal n-are chiar o tonă, are o juma de tonă –, dar nu poți să îl tragi. Trebuie să-l conduci, trebuie să îi arăți, trebuie să înțeleagă despre ce e vorba. Ai văzut că până la urmă a trecut în zbor.
Andreea Roșca: Da, dar numai în momentul în care ai trecut tu deasupra, când n-ai ezitat tu.
Corina Leca: Nu sunt tehnici, noi nu încurajăm oamenii și, de fapt, nu asta arătăm oamenilor. Fiecare învață ce are el nevoie la acel moment și ce poate înțelege la acel moment. Sunt foarte multe lucruri pe care le poți învăța, dar nu înveți tehnici, că nu e despre cum să te comporți cu caii. Tu dacă vii acum cu mine la cai eu pot să îți arăt cum facem și să treacă, și să nu treacă. Dar acolo, când ești participant, ești doar tu cu sufletul tău și cu intenția ta. Și dacă tu îi dai încredere, el o să treacă. Dacă are încredere, o să treacă. Și dacă ești atentă la el. Că el poate să se gândească la altceva, să aibă alți factori de distragere a atenției. Poate nu-i place pălăria ta! Trebuie să te uiți și, dacă el se uită ciudat la pălăria ta, trebuie să ți-o dai jos. Și atunci va trece.
Deci ideea este că leadershipul nu se întâmplă decât în relaționare cu ceilalți. Adică nu pot să fiu eu liderul că eu știu ce am de făcut și vă trag după mine. Nu se poate așa ceva. Este foarte frumos și mă bucur foarte mult că am făcut și în pandemie acest curs și avem în continuare participanți, chiar ne pregătim de un alt curs acum. Și e o bucurie de fiecare dată, pentru că nu este ca și cum ai livra un training. Ce se întâmplă acolo e o experiență unică, chiar dacă am mai făcut programul și are aceeași structură. Este uimitor pentru că și noi învățăm de la oameni – și de la cai, mai ales.
Andreea Roșca: Și e diferit de fiecare dată.
Corina Leca: E diferit de fiecare dată și eu mă minunez chiar dacă știu ce se întâmplă. Apropo de primul exercițiu, când noi lăsăm caii în arenă și de partea cealaltă sunt participanții: caii se comportă într-un anumit fel, care este o oglindă a acelui grup. Și asta se întâmplă la începutul zilei. Noi până la sfârșitul zilei ne dăm seama cu cine avem de-a face, dar ei știu din primele câteva minute. Este incredibil, este iarăși o experiență absolut magică.
Andreea Roșca: Un lucru te mai întreb de final. Ce este pentru tine o viață bună?
Corina Leca: Eu am o viață bună, sunt un om fericit că fac ceea ce îmi place. Are George o vorbă foarte frumoasă: happy wife, happy life.
Andreea Roșca: O vorbă frumoasă și înțeleaptă.
Corina Leca: Da, mă și avantajează! Dar aș zice că nu poți fi fericit de unul singur. Și fericirea nu e doar pentru cuplurile căsătorite, e în relație cu ceilalți. Adică e foarte important asta, să faci pe cineva fericit. Uite, faci un podcast și inspiri pe cineva – e în relație cu cineva. Faci o pălărie și ai crescut stima de sine a acelei persoane care va avea mai multă încredere la următorul rol pe care îl are. Cred că este despre a aduce valoare. Da, eu am o viață bună, sunt foarte fericită cu viața mea. E echilibru în jurul meu, fac ceea ce mă împlinește și cred că aduc și o valoare în lume prin ceea ce fac.
Andreea Roșca: Cred că nu ne gândim de foarte multe ori, dar atunci când noi suntem bine cu viața noastră și cu felul în care trăim și cu ce facem, lumea din jurul nostru e parcă puțin mai bine.
Corina Leca: Da, cred da. Happy wife, happy life.
Andreea Roșca: Mulțumesc, Corina! A fost o bucurie conversația noastră.
Corina Leca: Cu mult drag! Și pentru mine. M-a emoționat și la început și la sfârșit, deci ești foarte bună. Mulțumesc!
Resurse:
Află mai multe informații despre Corina Leca:
Pe pagina sa de LinkedIn și în aceste articole de pe moodboard.ro și wall-street.ro
Descoperă pălăriile Corinei:
Pe site-ul De Corina, pe pagina de Facebook De Corina Hats – Millinery, pe pagina de Instagram decorina_hats sau pe canalul DeCorina Hats de pe YouTube
Oameni menționați în conversație:
George Leca – business consultant, leadership trainer, fondatorul Horse Eye Experiential Learning
Lucian Georgescu – profesor la UNATC, managing partner al agenției GAV
Alte teme despre care am vorbit:
Colecția Warriors, de lansare a Decorina Hats
Secvența în care calul refuză să meargă până când liderul nu conduce pe același drum.
