Ce m-a definit pe mine în toți acești ani a fost lipsa unei îndârjiri pentru o anumită direcție, ci, mai degrabă, lăsatul în voia recunoașterii celorlalți. Dacă cei din jurul meu mi-au propus un alt rol suplimentar pentru că ei au considerat că m-aș potrivi, am acceptat cu bucurie și am mers mai departe, lăsând viața profesională să mi se dezvăluie în fața ochilor, fără a rămâne cantonat într-o gândire destul de fixă: „Domne’, asta vreau să fac și nimic altceva”.
Andrei conduce departamentul de Inovație al Continental România, unul dintre cele mai mari centre de inovație din țară, în una dintre cele mai mari companii de Automotive.
Ceea ce este interesant este că Andrei și-a creat, pur și simplu, jobul la Continental, acceptând probleme și provocări de care aproape nimeni altcineva nu dorea să se apropie. A convins compania-mamă din Germania să creeze aici un departament de inovare. Este, așa cum spune despre el, un antreprenor într-o multinațională.
Astăzi, provocarea lui este să poziționeze centrul din România pentru următorii ani și următoarele decenii. Să răspundă la întrebări precum „ce ne va diferenția?” sau „din ce vom face profit în următorii zece ani?”.
Am vorbit cu Andrei despre temele importante ale României, despre un moment de cotitură pentru un întreg ecosistem automotive de care depinde o bună parte din economia românească, despre diferența între inovație și cercetare dezvoltare și rolul pe care universitățile îl pot juca în viitor, deși nu și-l asumă azi aproape deloc. Am vorbit despre întrebarea esențială a poziționării într-un mecanism global și, evident, despre cum și-a creat un job care-i place și pentru care este bun.
Idei principale
- Diferența între research&development și inovare. Cercetarea și inventica – ca rezultat – sunt domenii teoretice. Acestea caută să descopere lucruri noi, principii noi, fără a le lega în mod direct de valoare economică sau de crearea de valoare, în general. Orice este nou este inventiv, dar inovația este procesul de a pune în practică și de a valida că o idee teoretică produce o anumită valoare. Dacă o organizație care are misiunea să producă profit e dispusă să plătească bani pentru ideea sau prototipul respectiv, acela e primul semn că acea idee, acel prototip, ar putea să aibă valoare. Astfel are loc procesul de tranziție de la cercetarea fundamentală la cercetarea aplicată și transferul tehnologic către agenții economici.
- Maturitatea tehnologiei și cererea în piață sunt factorii pe care se bazează trecerea unei idei din zona de inventică, în zona de inovație; trecerea de la bugete care se cheltuie pentru a cerceta și a vedea în ce direcție merge lumea la bugete destinate experimentării și căutării următoarei idei care va produce valoarea adăugată mare și profit. Ideea respectivă trebuie să fie suficient de matură și să aibă în spate fundamentarea științifică a faptului că e o tehnologie predictibilă și e validată că produce rezultate sistematice. Iar piața trebuie să fie pregătită să absoarbă acea nouă tehnologie. Să existe posibili cumpărători care să își dorească rezolvarea problemei într-un nou mod.
- 500 de milioane de euro investiție publică. Comisia Europeană a dat recent undă verde proiectului IPCEI ME/CT România, prins în PNRR, prin intermediul căruia trei jucători privați plus un întreg ansamblu de parteneri publici, universități, companii locale, IMM-uri vor putea să realizeze în următorii ani activitățile pe care le-au propus pentru a dezvolta toată industria microelectronicii românești, atât pe orizontală – ca mediu educațional, laboratoare, resurse, cercetare în relația cu mediul economic industrial –, până la first industrial deployment, adică începerea producției unui nou tip de produs care este dezvoltat și cercetat pe tot lanțul acesta în România, nu doar de companiile private, ci și de parteneri publici.
- România low-cost/best-value ca resurse umane sau resurse naturale. Acestea au fost principalele motoare economice ale României în anii post-aderare la Uniunea Europeană. A fost o oportunitate de creștere chiar și în condiții de criză, tocmai pentru că printre măsurile de eficientizare economică a unei corporații s-a numărat și compensarea de resursă umană necesară în locații cu costuri mai scăzute a acesteia sau a costurilor de producție în general. Când vom atinge punctul de inflexiune în care acest model economic de creștere nu va mai fi sustenabil, când vom ajunge să nu mai fim „best value” ca resursă umană calificată, va trebui să trecem la producția de valoare adăugată înaltă.
- Specializarea inteligentă. Europa se află într-o cursă serioasă legată de ideea de specializare inteligentă. Există formal cerința ca fiecare regiune a Europei să-și definească o strategie de specializare inteligentă regională. În cazul țărilor dezvoltate, raportul de forțe în zona de tehnologii noi între state este un subiect de negociere la nivel politic. În cazul României, această strategie e făcută mai degrabă bottom-up, pornind de la domeniile existente, mai puternic dezvoltate economic. Avem cinci domenii în strategia regională de specializare inteligentă: automotive, IT&C, textile, arte creative și agricultură.
- Diferențiatorii ecosistemului automotive din România față de alte locații din Europa. Suntem mai lejeri în legătură cu subiectul GDPR, lucru care ne-ar face o țară bună, propice pentru dezvoltarea și validarea de tehnologii care merg în zona de conectivitate, digitalizare, oameni implicați digital sau funcționalități în mașini care să folosească și alte informații ale șoferului pentru a-i aduce plus valoare. În plus, începem să avem o infrastructură rutieră tot mai bine pusă la punct, atât ca drumuri naționale europene, cât și ca autostrăzi, cu mai puțină încărcare ca trafic decât în țările mai dezvoltate. O putem folosi ca living lab și ca secțiuni de drum în care să se dezvolte, să se testeze și să se valideze tehnologii în mediul în care sunt destinate să funcționeze.
- O fereastră de oportunitate pentru orice idee. Nu există idei proaste, ci doar idei cărora nu le-a venit timpul sau unele cărora le-a trecut deja. Cel mai dificil job al unui manager de inovare nu e să găsească o idee, ci să aleagă dintr-un milion de idei, în care dintre ele să bage bani pentru a produce profit cât mai rapid. În ce idei să investească suficient de devreme astfel încât să nu piardă trenul și să fie printre primii care aduce în piață tehnologia respectivă, dar nici prea devreme cât să ardă foarte mulți bani până când piața va cere și va putea să vândă acea tehnologie.
- Piața decide timpul corect pentru a investi într-un anumit domeniu și de a trece din sfera teoretică sau experimentală în producție mare și în operațional. Ca manager de inovare, pentru a avea șanse cât mai mari de a produce valoare adăugată mare, trebuie ca la început de proces să te focusezi foarte tare, să-ți alegi bătăliile cât mai strâns, cât mai specific, după care să încerci să dezvolți ideile, mediul economic în acel spectru cât mai specific și să-ți găsești nișa în care vrei să excelezi.
- Dezvoltarea ecosistemului prin încurajarea cooperării actorilor din el. Dacă statul ar finanța public colaborarea, în loc să investească doar în anumiți actori, automat i-ar forța pe aceștia să-și caute parteneri. De exemplu, o universitate care vrea să facă un proiect de cercetare aplicată, cu rezultate economice să primească finanțare doar dacă reușește să aducă la masă și un partener economic important care să cofinanțeze, să aibă miză. Finanțările publice către IMM-uri și universități există. Legându-le de companii mari, acestea din urmă ar putea deveni practic o poartă de creștere de competențe din domeniile globale de tehnologii, în IMM-uri și în universități.
Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcrierea conversației
Andreea Roșca: Andrei, mulțumesc pentru timp și pentru că ai acceptat invitația să fii la Vast & Curious!
Andrei Son: Andreea, mulțumesc tare mult pentru invitație! Mă bucur nespus să fiu astăzi, aici, cu tine.
Andreea Roșca: Și eu. Va fi o discuție despre inovație și România. Aș vrea să începem cu povestea ta. Când am vorbit, mi-ai spus că tu ești cineva care și-a creat pur și simplu jobul în acest imens angrenaj care este Continental. Mi s-a părut foarte interesant. Sunt curioasă să aflu mai multe despre cum ai făcut-o. Spui despre tine că ești un antreprenor, dar un antreprenor pentru alții, și că ceea ce te motivează este că ți-ai clădit singur jobul. Aș vrea să începem cu asta.
Andrei Son: Povestea începe în 2013, exact acum 10 ani, când m-am alăturat companiei Continental, după o perioadă de aproape 10 ani în care am lucrat într-un startup „before it was cool”. ☺ Eram o companie mică și doream să ne câștigăm locul pe piața românească de soluții software customizate pentru companii mari din România. A fost practic experiența care mi-a și clădit stilul de a nu gândi șablonat, ci de a gândi antreprenorial. Venind în Continental, spiritul acesta de start-up, de IMM, de firmă mică, m-a făcut ca pe mai departe să nu gândesc în modelul: „Acesta e jobul meu, acesta nu-i jobul meu”, ci să-mi asum, atunci când au fost ocazii, diverse roluri adiționale, temporare sau de termen mai lung, pentru echipa din care făceam parte.
Andreea Roșca: Ai spus: „Dacă e ceva de făcut, dați-mi mie!”.
Andrei Son: Exact. De exemplu, când se punea întrebarea cine ar putea să aibă grijă de subiectul Continuous Improvement și ar vrea să meargă la niște training-uri, să fie vocea echipei pe tema Continuous Improvement in R&D, eu mă ofeream voluntar. Uite așa a început să se îmbogățească portofoliul meu de activități nu doar cu ceea ce aveam de făcut – la început requirement engineering –, ci și cu alte activități care aveau legătură cu îmbunătățirea continuă. După aceea a venit partea de proprietate intelectuală și generală de invenții și brevete din departamentul nostru, lucru care m-a dus mai departe.
Făceam parte dintr-un departament destul de inventiv – departamentul de conducere autonomă –, unde exista o varietate foarte mare de subiecte care necesitau soluții tehnice noi. Ca atare, proprietatea intelectuală generată era destul de mare. Aceasta, combinată și cu proactivitatea, cu spiritul meu antreprenorial de a face reclamă, de a-i împinge pe oameni înainte și de a-i motiva să depună invenții, a dus ca într-un an să fim cel mai productiv departament din Continental România în zona de proprietate intelectuală pe subiectul mașini autonome. Vorbim de ordinul a zeci de dezvăluiri de invenții depuse intern, despre care, mai departe, compania decidea dacă le ducea în sfera publică și aplica pentru brevetare.
Andreea Roșca: Să înțeleg că și acum departamentul de R&D din Continental Timișoara este printre cele mai prolifice la nivel de proprietate intelectuală în compania globală?
Andrei Son: N-aș face o comparație cu globalul. Fiecare locație R&D are activități mai mult sau mai puțin noi, și în funcție de asta, anumite departamente au șansa să fie mai prolifice în producția de proprietate intelectuală sau nu. Ține poate și de noroc – departamente care au avut norocul să localizeze în România anumite activități din sferă mai nouă față de altele, ca tehnologii și dezvoltare de tehnologii. N-aș putea spune că avem o politică anume cu privire la „ce”, „unde” punem. R&D-ul practic se localizează unde găsim competența cea mai apropiată de ce este necesar. Competiția este globală. Dacă vorbim de un subiect nou, se localizează unde găsim oamenii cei mai capabili într-un domeniu tehnic de nișă.
După acest prim succes vizibil, a apărut oportunitatea de a lucra pentru managerul global de inovare al Departamentului de Conducere Autonomă, rol pe care l-am acceptat cu bucurie, adițional. Acea relație cu managerul global de inovare al domeniului Autonomous Mobility m-a făcut ulterior să și preiau echipa de inginerie avansată a acelui departament din Timișoara. După încă doi ani, a apărut nevoia, în România, ca cineva să preia rolul existent de coordonator al rețelei de brevetare de invenții la nivel național. Din nou, pentru că eram vizibil și country head-ul știa că Andrei face lucruri bune pe inovare, a întrebat-o pe șefa departamentului dacă Andrei ar fi interesat să preia rolul adițional de Coordonator de Brevetare Invenții la nivel național.
Am acceptat cu bucurie, iar după încă 2 ani am ajuns la atât de multă activitate pentru Continental Automotive România, în general, în relația România cu Continental Global, încât – pe cifre – ne-am dat seama că ar trebui instalat și creat un rol dedicat, numit Country Innovation Manager, rol pe care și astăzi îl deservesc cu mândrie, cu bucurie și cu motivație în fiecare zi. Acest rol presupune, pe de o parte, promovarea ecosistemului național de valoare adăugată mare – de competență, de cercetare aplicată, de soluții tehnice de nișă – și conectarea resurselor pe care le avem la noi în țară cu teme globale de interes pentru Continental Automotive, într-o evaluare și într-o competiție globală de tipul: „Unde, ce subiecte executăm?”
Andreea Roșca: În momentul acesta, ceea ce tu coordonezi pentru Continental e de fapt cel mai mare ecosistem de R&D din România?
Andrei Son: Mă adresez, nu coordonez tot centrul de R&D. Continental are în momentul de față în România peste 19.000 de angajați, dintre care peste o treime sunt în zona de inginerie, în special pe partea de software și inginerie de sistem, în cele trei mari centre de R&D ale noastre din Timișoara, Sibiu și Iași. Practic suntem în plină creștere. Continental a venit în România în anii 2000. Au găsit aici foarte multă deschidere, resursă umană competentă, multă lume capabilă să vorbească în două limbi străine ș.a.m.d. De atunci și până acum, practic de la câțiva zeci de angajați în primul an, astăzi suntem cel mai mare angajator din zona R&D din România și cifrele sunt în continuare în creștere. Anul trecut am angajat cei mai mulți colegi noi de când există Continental în România, am avut undeva peste 1.000 de angajări.
Andreea Roșca: Ce s-a întâmplat cu inițiativa antreprenorială de dinainte de Continental?
Andrei Son: Compania la care lucram, din păcate, a fost lovită în 2008-2009, ulterior 2010, de acea primă criză economică. Cred că mai există, dar nu mai are un obiect de activitate foarte puternic în zona de soluții software customizate, care a fost motorul principal.
Andreea Roșca: Din toți acești 10 ani în care ți-ai croit cumva acest rol de Innovation Manager pentru o organizație atât de mare, care sunt unul, două, trei lucruri pe care le-ai spune altcuiva despre cum să-și croiască un loc, un job, dacă ar vrea s-o facă?
Andrei Son: Ce m-a definit pe mine în toți acești ani a fost lipsa unei îndârjiri pentru o anumită direcție, ci, mai degrabă, lăsatul în voia recunoașterii celorlalți. Dacă cei din jurul meu mi-au propus un alt rol suplimentar pentru că ei au considerat că m-aș potrivi, am acceptat cu bucurie și am mers mai departe, lăsând viața profesională să mi se dezvăluie în fața ochilor, fără a rămâne cantonat într-o gândire destul de fixă: „Domne’, asta vreau să fac și nimic altceva”.
Dar nu este neapărat o rețetă universal valabilă. Cred că ține foarte mult de personalitatea, stilul, temperamentul fiecărui individ. Cunosc oameni extraordinari, de mare succes, care s-au dus pe o nișă de care erau extrem de pasionați și și-au dezvoltat cariera pornind dintr-o pasiune proprie. Pentru mine, pasiunea e mai degrabă a descoperi ce e complicat în diverse situații. Multitudinea de subiecte pe care le aveam de gestionat au fost practic sursa mea de energie și de motivație, găsind partea complicată din diverse joburi, task-uri pe care le-am avut de-a lungul timpului, roluri, pălării ș.a.m.d.
Andreea Roșca: Ție îți place să rezolvi probleme.
Andrei Son: În general, da. Nu de un anumit tip însă. ☺
Andreea Roșca: Aș vrea să vorbim un pic despre ideea de diferență între research & development și inovare, pentru că ele răspund așa cum spui tu, la întrebări diferite. Vorbește un pic de tema aceasta, care cred că nu e foarte clară, dar cred că e foarte importantă diferența. Pentru oricine, nu doar pentru Continental.
Andrei Son: Așa este. Încă mai am momente când trebuie să explic diferența între inventică și inovare, de exemplu. Mai întâlnesc situații, inclusiv publice, în care diverși oameni cu roluri din care ai zice că ar trebui să știe despre ce vorbesc folosesc interschimbabil cei doi termeni. Cercetarea și inventica – ca rezultat – și proprietatea intelectuală sunt domenii teoretice. Ele caută să descopere lucruri noi, principii noi, fără a le lega în mod direct de valoare economică sau de crearea de valoare în general.
Dacă introducem în ecuație valoarea – în orice formă a ei –, inovarea este aplicarea de noi principii și metode pentru a produce orice fel de valoare în societate, economică sau de orice tip. Câtă vreme nu gândim și în termeni de valoare produsă, nu putem vorbi de inovație. Inovația e mai degrabă procesul de a pune în practică și de a valida că o idee teoretică produce o anumită valoare.
Inventica se referă la lucruri sau idei noi care nu sunt neapărat validate că produc valoare. Orice este nou este inventiv. Dar nu înseamnă că dacă e inventiv este și valoros economic sau în alt context. Sunt atâtea invenții cu valoare zero, pentru că nu produc rezultate mai bune decât starea de fapt. Inventica nu presupune să dovedești că produci o valoare adăugată mai mare decât situația actuală, ci doar că este nou.
Andreea Roșca: Trecerea de la una la alta se face prin produs și faptul că cineva are nevoie de el, are o nevoie practică, îl cumpără.
Andrei Son: Exact. Și skin-in-the-game, și cash. Dacă o organizație care are misiunea să producă profit e dispusă să plătească niște bani pentru ideea sau prototipul tău, abia atunci acela e primul semn că acea idee, acel prototip ar putea să aibă valoare. Cât e ea de mare încă nu ne dăm seama, dar acesta e practic procesul de tranziție de la cercetare fundamentală la cercetare aplicată și transfer tehnologic apoi către agenți economici.
Andreea Roșca: Sunt întrebări importante care conduc procesul acesta între cele două? Apropo de a te gândi la inovație? De exemplu, una dintre ele, despre care am vorbit, este: „Din ce o să facem noi profit în următorii 10 ani?”
Andrei Son: Există o separare. Avem punctul „T0” în care începe businessul, iar momentul de dinainte de acest T0 e mai degrabă în sfera experimentării. Cu cât te duci mai devreme în timp, intri în cercetare fundamentală, care în foarte puține cazuri este apanajul sau obiectivul unei companii private.
Cercetarea fundamentală, în general, se produce din finanțări publice, în medii academice, în încercarea de a identifica noi principii sau lucruri observate din fizică, chimie, materiale ș.a.m.d., pe care nu le-am mai cunoscut până acum. Odată ce am identificat un nou fenomen, un nou mod în care funcționează lumea, începe munca de întrebuințare a acelui nou fenomen în diverse aplicații ale lumii și, mai departe, analiza pentru a vedea dacă acel nou principiu poate schimba modul în care se produce un lucru sau se dezvoltă o anumită tehnologie, soluție pentru o problemă din viața reală. Adică dacă poate crea valoare adăugată.
Punctul T0, în care un business care are obiectivul să facă bani preia o temă dusă de inventicăși o duce în inovare, e momentul în care trebuie să se îmbine două lucruri. Unu, ideea respectivă să fie suficient de matură și să aibă în spate fundamentarea științifică a faptului că e un sistem sau o tehnologie predictibilă și validată că produce rezultate sistematice. Doi, un aspect extrem de important, este maturitatea pieței: este acea temă oportună astăzi, în piața globală?; avem cumpărători sau posibili cumpărători care să își dorească rezolvarea acelei probleme într-un nou mod?
Inovarea, decizia de a trece de la bugete care se cheltuie pentru a cerceta, a investiga, a vedea în ce direcție merge lumea – pentru a analiza diverse viitoruri – la bugete în care experimentăm și căutăm unde e următoarea temă care va produce valoarea adăugată mare și profit ține de acești doi factori: maturitatea tehnologiei și cererea în piață. Chiar discutam cu un român plecat de mult în Franța, care a lucrat la Airbus și care chiar scrisese o lucrare – doctoratul lui cred că a fost pe tema asta: „Technology readiness level versus market readiness level” pe acea tehnologie. Cât e piața de pregătită să absoarbă acea nouă tehnologie.
Andreea Roșca: Înțeleg din tot ce-mi spui și din felul în care ți-ai descris tu jobul că este o legătură fundamentală cu partea academică din România care trebuie să aibă loc.
Andrei Son: Ar trebui să fie dacă am dori, la nivel național, să avem un ecosistem funcțional în care o companie privată este partener. „It takes more than one to tango” ☺ Câtă vreme România a fost pe o pantă de creștere economică orientată în zona de low-cost/best-cost ca resurse umane sau resurse naturale – practic, acestea au fost principalele motoare economice ale României în anii post-aderare la Uniunea Europeană –, rolul academicului, în primul rând, a fost cel de producție.
Andreea Roșca: O forță de muncă.
Andrei Son: Exact. Unde a fost nevoie mai degrabă de cantitate, în principal. Presiunea pe angajări a crescut an de an, iar mediul academic s-a adaptat, lărgindu-și paleta de studenți care le calcă pragul în fiecare an pentru a putea produce mai multă resursă umană. Depinde foarte mult de noi, ca țară, când vom atinge punctul de inflexiune în care acest model economic de creștere nu mai e sustenabil, când vom ajunge să nu mai fim „best value” ca resursă umană calificată și va trebui să trecem la producția de valoare adăugată înaltă, ceea ce implică colaborarea între mai mulți actori și investiții publice în cercetare pentru a-i crește capacitatea. Nu spun că mediul universitar astăzi n-are capacitate, dar uneori este mai degrabă sporadic. Avem multe exemple pe care le putem arăta. Pe de altă parte, nu avem nicio universitate în România în top 100 european. Recent cred că am pierdut-o pe ultima care era în topul universităților la nivel internațional. Ori asta spune foarte mult despre capacitatea unui ecosistem național sau regional de a avea actorii la nivelul corect ca să producă inovare în tandem.
Andreea Roșca: Să ne întoarcem puțin la zona de industrie auto, care mi se pare că e într-un moment foarte interesant și care e o industrie fundamentală în România. Vorbeam un pic înainte despre contribuția ei la PIB – care e oriunde între 12 și aproape 25% –, și reprezintă 30% din exporturi. Pentru noi este sau ar trebui să fie o temă mare de discuție la nivel național, pentru că e un întreg ecosistem cu câteva sute de mii de oameni care în momentul acesta lucrează în tot ce înseamnă industria auto. Din toată experiența pe care o ai în zona asta, spui că ai ajuns la câteva concluzii, apropo de care sunt temele importante despre care ar trebui să discutăm. Prima dintre ele este: „Care este brandul? Pentru ce vom fi recunoscuți?” – o întrebare foarte importantă. Alta este: „Care ar fi motivul pentru a veni în România?”. E o discuție recentă despre faptul că Ungaria tocmai se pregătește să urce, de exemplu, pe locul doi în lume pe harta producătorilor de baterii electrice, chiar dacă investiția e din China – au două capacități la care lucrează acum și care o să-i ducă de pe locul patru pe locul doi. Pare destul de evident răspunsul la întrebarea de ce aș veni în Ungaria, de exemplu, în momentul acesta. O a treia temă la care spui că ai ajuns – ele sunt legate, evident – este: „ Care este locul nostru în acest ecosistem, în acest joc global care este inovația?”. Aș vrea să vorbim puțin despre felul în care privești tu lucrurile, din punctul acesta de vedere, al momentului în care suntem și a ceea ce e important.
Andrei Son: Practic putem să pornim de la situația globală. Industria automotive în ultimii ani buni a trecut printr-o combinație de crize suprapuse: criza sanitară, semiconductorii, declinul producției de mașini din cauza cererii care a ajuns la o saturație globală, războiul din Ucraina ș.a.m.d.
Andreea Roșca: Războiul motorinei.
Andrei Son: Exact. Lucrurile acestea s-au resimțit global printr-o scădere de profitabilitate, de volume. Pentru România, care a fost o țară din categoria „best cost”, a fost o oportunitate de creștere tocmai pentru că printre măsurile de eficientizare economică a unei corporații au fost și compensarea de resursă umană necesară în locații cu costuri mai scăzute a acesteia sau a costurilor de producție în general. Ceea ce pentru noi a fost o gură de aer și poate chiar a contribuit la creșterea destul de galopantă din ultima vreme a salariilor din piața forței de muncă.
Andreea Roșca: Dar înțeleg că asta e pe cale să se schimbe.
Andrei Son: Vom vedea. Încă lucrurile n-arată rău. Avem în planuri să dezvoltăm în continuare centrele noastre din România. Dar dacă vorbim de activități mai specifice – ce anume putem face în țară care să fie mai degrabă un brand de țară –, în momentul de față, datorită inițiativelor, inclusiv private, care au început de acum mai bine de doi ani, putem să ne bucurăm astăzi, atât ca țară cât și ca mediu economic, și ca mediu public, de așa-numitul „IPCEI ME/CT România” (Important Project of Common European Interest – microelectronics and communication technologies), proiect european strategic pentru semiconductori și industria microelectronicii europene în care este parte și România, alături de câteva alte țări.
Toată povestea a început acum doi ani. Am fost unii din puținii care am girat că putem construi o poveste de țară din partea mediului economic. Colegul meu de echipă, Vlad, este vocea industriei românești în proiectul european IPCEI microelectronică și, după mai bine de 2 ani de muncă, atât din partea echipei din Continental, cât și din partea celorlalți parteneri naționali, publici și privați, iată că acum două sau trei săptămâni, Comisia Europeană a dat undă verde proiectului prins în PNRR, de nici mai mult, nici mai puțin de 500 de milioane de euro investiție publică.
Andreea Roșca: Ce înseamnă asta mai precis?
Andrei Son: Asta înseamnă că trei jucători privați plus un întreg ansamblu de parteneri publici, universități, companii locale, IMM-uri, așa-numiții parteneri indirecți în cadrul proiectului asumat de Guvernul României în relația cu Comisia Europeană, practic fiind asigurată finanțarea teoretică prin PNRR, vor putea să realizeze în următorii ani activitățile pe care le-au propus pentru a dezvolta toată industria microelectronicii românești, atât pe orizontală – ca mediu educațional, laboratoare, resurse, cercetare mai fundamentală în relația cu mediul economic industrial –, până la așa-numitul first industrial deployment, adică începerea producției unui nou tip de produs care este dezvoltat și cercetat pe tot lanțul acesta în România, nu doar de companiile private, ci și de parteneri publici sau IMM-uri.
Andreea Roșca: La modul foarte concret, ce înseamnă dezvoltarea acestui ecosistem? Ce vom putea face din ce nu facem încă? Cum ne vom putea integra într-un context mai larg și astăzi n-am putea s-o facem?
Andrei Son: Ceea ce facem astăzi sau ce vom putea face astăzi este mai degrabă cooperarea între mai mulți actori din România, care este practic încurajată și motivată și de elementul finanțării publice. Fără această finanțare publică, cooperarea doar cu finanțare privată, cu actori externi, a unei companii private devine mult mai dificilă, tocmai pentru că nivelul așteptat de la un partener extern este mult mai sus. Validarea unei colaborări externe devine mult mai dificilă atunci când vorbim doar de investiție privată.
Andreea Roșca: Și când spui microelectronică, pentru cineva care habar n-are despre ce e vorba, ce ai spune? Ce înseamnă?
Andrei Son: Microelectronică înseamnă niște microcipuri, niște cutiuțe electronice care au în interiorul lor inteligență, care primesc o serie de informații la intrare și scot pe alte ieșiri, pe alți pini, informația procesată în baza unor algoritmi sau a unor procesări de semnal pentru a calcula mult mai rapid. Am dat rezultate în timp real pe care vreau să le obțin pentru a-mi implementa anumite funcții. De exemplu, vrei să procesezi semnalul de la un dispozitiv radar pentru a detecta unde sunt mașinile în jurul mașinii tale. Într-un astfel de microcip poate sta toată inteligența care să primească semnalul brut de la radar și în partea cealaltă să-mi dea răspunsul că la 5m în față există o mașină care merge cu unghiul acesta și cu viteza respectivă. Lucrul acesta poate să mi-l dea în timp real. Viteza cu care primesc această procesare este mult mai mare decât dacă aș folosi un algoritm care rulează pe un procesor clasic, ca la calculator, un procesor de calculator generic.
Andreea Roșca: Dacă mă întorc la această logică legată de cine suntem noi și unde ne aflăm, care-i miza noastră, care este miza acestui proiect, apropo de ce ar putea deveni, când vorbim de microelectronică, vorbim de mai mult decât de industria auto, nu? Vorbim în general.
Andrei Son: Bineînțeles. Practic, scopul proiectului IPCEI ME/CT la nivel european a fost cel de a crește reziliența economică a Europei în jocul global al microelectronicii și de a atrage și investiții private, posibil inclusiv în producția efectivă de microcipuri în Europa, pentru a mai reduce din riscurile generate de situațiile geopolitice mai instabile.
Andreea Roșca: E o concentrare a producției în Asia, de fapt, în momentul acesta.
Andrei Son: Exact. Rolul României în lanțul economic european pe microelectronică, pe care practic tocmai l-am validat că va fi, ține mai departe de proiectele care au fost propuse în strategia României, de a le implementa și a reuși să și consumăm finanțările prin operaționalizarea acestui proiect european. Astăzi încă nu avem nimic. De acum înainte vorbim de conlucrarea Guvernului, a actorilor indirecți și a celor direcți din acest proiect pentru a operaționaliza tot ceea ce ne-am pus în minte să facem împreună în România.
Andreea Roșca: Dacă ne întoarcem un pic la povestea legată de acest ecosistem care se numește industria auto, și poate la toată schimbarea de politică care se întâmplă în Europa – apropo de brand-ul pentru care vom fi recunoscuți noi ca România –, îmi spuneai că Europa este acum într-o cursă foarte mare și serioasă legat de ideea de specializare inteligentă. Aș vrea să spui câteva cuvinte despre asta. Ce înseamnă specializarea inteligentă? Ce portițe deschide sau ce întrebări importante aduce ea, apropo de ce am putea noi să facem aici? Când spun noi, mă refer și la politica publică, și la investițiile private.
Andrei Son: Pe de o parte, vorbim de contextul european și de modul în care Uniunea Europeană a gândit politicile regionale. Există formal cerința ca fiecare regiune a Europei – Vest, Nord-Est, centru ș.a.m.d. – să-și definească o strategie de specializare inteligentă regională. Trebuie. Există documente, se produc periodic update-uri ale acestei strategii de Regional Intelligence Specialisation (RIS), sunt documente publice ale fiecărei regiuni care trebuie făcute. Modul în care ele sunt făcute poate fi sincronizat cu o politică națională de tip strategie tehnologică a țării.
În cazul țărilor dezvoltate, acest lucru există, iar raportul de forțe în zona de tehnologii noi între state este un subiect de negociere la nivel politic. În cazul României, nu știu cât există și care sunt argumentele pe care le putem avea ca țară pentru a ne negocia astfel de direcții strategice tehnologice, măcar la nivel de lanț de valoare european. Și atunci, strategia de specializare inteligentă regională, trebuind să fie făcută, e făcută uneori mai degrabă bottom-up, adică văzând cam care sunt domeniile dintr-o regiune care sunt puternic dezvoltate economic și punând în acea strategie niște lucruri ceva mai generice.
Dau exemplul pe care îl cunosc destul de bine. Specializarea inteligentă a zonei de vest este în: automotive, IT&C, textile, arte creative și agricultură. Avem cinci domenii în strategia regională de specializare inteligentă. E bine, nu e bine, e prea larg, prea îngust, asta e întotdeauna discutabil. Personal, ca manager de inovare, știu că pentru a avea șanse cât mai mari de a produce valoare adăugată mare, trebuie ca la început de proces să te focusezi foarte tare, să-ți alegi bătăliile cât mai strâns, cât mai specific, după care să încerci să dezvolți ideile, mediul economic în acel spectru cât mai specific și să-ți găsești nișa în care vrei să excelezi.
Sigur, mai departe vine întrebarea cum alegi acea nișă? Iar e o întrebare complicată. Cine ar trebui să o aleagă? În baza a ce criterii? Poate răspunsul la întrebarea aceasta e piața, dacă în loc ca statul să investească doar în anumiți actori, precum IMM-uri, universități ș.a.m.d., oferind finanțări 100% sau 80% doar unuia, politica publică ar fi de încurajare prin finanțare a colaborărilor între mai mulți actori din ecosistem. De exemplu, noi dăm 80% unui IMM, cu condiția ca 10% să pună IMM-ul, cofinanțare, 10% să pună clientul, companie mare a IMM-ului. Sau, în cazul unei universități care vrea să facă un proiect de cercetare aplicată, care să aibă rezultate economice, și primește finanțare dacă reușește să aducă la masă și un partener economic important care să cofinanțeze, să aibă skin in the game, să aibă miză.
Fiindcă miza, banii înseamnă valoarea economică. Dacă eu, în calitate de companie privată, decid să cheltui orice euro în afara companiei pentru ceva, o activitate, indiferent câți bani publici primesc în schimb, înseamnă că deja am decis că acea activitate are sens economic. Sunt cointeresat atât de mult încât plătesc, nu sunt cointeresat doar printr-o semnătură. Așadar, skin in the game și banii publici cheltuiți cu mai mult sau mai puțin cap în direcția creșterii capacității economice a unei regiuni și a coeziunii acelei regiuni. Dacă finanțezi public colaborarea, automat forțezi actorii din ecosistem să-și caute parteneri. Altfel fiecare se descurcă.
Andreea Roșca: Într-un fel, am putea crea un soi de poziționare lăsând realitatea să ne arate încotro se îndreaptă lumea, în mod real.
Andrei Son: Cu siguranță aceasta ar fi varianta bottom-up, în cazul în care nu avem o variantă mai bună top-down, generată dintr-o politică europeană negociată la nivel de state, în care rolul tehnologic al României să fie agreat și negociat de autoritățile publice și de ministerele noastre din relație cu mediul extern.
Andreea Roșca: Vorbește un pic despre cum ați făcut voi, cum ai gândi tu, la un nivel mai mic, poziționarea României în ecosistemul Continental.
Andrei Son: A fost o călătorie de învățare extraordinară. Acum șapte ani, când am avut prima zi cu pălăria aceasta de Country Innovation Manager ca rol adițional, prima misiune pe care am avut-o a fost: „Andrei, du-te și dezvoltă inovarea românească în Continental Internațional. Împrietenește-te, cunoaște oamenii din Internațional, care sunt stakeholderii globali, mergi la conferințe. Work your magic!”
Am plecat la acest drum plin de optimism și de credință că noi aici în România suntem foarte deștepți și adaptabili, și creativi, și inventivi și că sigur, orice subiect putem să-l facem. Anii și experiența mi-au arătat că jocul inovării este unul global. Motivele pentru care se întâmplă activități de inovare, strategic, într-o anumită regiune sunt o rezultantă a mai multor elemente care se combină reciproc, iar aspectul economic este doar unul dintre ele și e insuficient. Doar pentru că e ieftin sau doar pentru că avem finanțare publică parțială sau totală, nu e un argument suficient.
Al doilea element esențial este capacitatea unui ecosistem de a produce sistematic valoare adăugată într-un anumit domeniu de tehnologie. Dă Timișoara tonul în cercetare, și invenții, și produse, și are lucrări scrise și brevete într-un anumit domeniu? Da sau nu? Mai sunt alte centre din lume care sunt în același domeniu? Să luăm 6G în automotive. Cine lucrează astăzi în lume la viitorul standard și aplicații de vehicule conectate peste viitorul standard 6G? Sunt probabil niște centre în lume care lucrează la aceeași temă, la fel ca Timișoara care are acești doi mari jucători internaționali localizați în același oraș. Reușește Timișoara să intre cu ecosistemul local, și cu universitățile, și cu companiile din oraș în acest joc internațional și să conteze, să fie vizibilă? Da și nu, în funcție și de interesul public de a ajuta genul acesta de colaborări.
Altfel, fiecare organizație își are propria agendă și dacă nu are un alt interes de a colabora cu ceilalți – lucru care e mai dificil, fiindcă necesită negocieri, înțelegeri, stabilirea unui raport nou cu un partener cu care n-ai mai avut genul acesta de colaborare –, pentru a face acel efort ai nevoie de stimulare. Care oricum vine, finanțările publice există către anumite sectoare, IMM-uri, universități ș.a.m.d. Legându-le de companii mari, s-ar putea să obținem exact acest efect. Companiile mari să fie practic o poartă de creștere de competențe din domeniile globale de tehnologii, în IMM-uri și în universități. Câtă vreme îi cointeresăm și găsim acel win-win situation atât pentru regiune, cât și pentru o corporație care operează în acea regiune și care, în lipsă de alte motive, stă în zona de confort – astăzi asta însemnând resursa umană best value, adică să producem inginerie de calitate și proiectele să meargă. Dar nu avem neapărat un obiectiv că trebuie să facem inovare în România top down.
Andreea Roșca: Deci acesta a fost un alt criteriu apropo de cum ați creionat rolul vostru în interiorul Continental cu totul. Cum putem să ne diferențiem? Cum putem face aici ceva ce poate că nu se mai întâmplă în altă parte?
Andrei Son: La fel cum a făcut orice alt stat care astăzi dă tonul într-un anumit domeniu. La început au fost investițiile publice. Pe de o parte. Pe de altă parte, ne putem lega de anumite elemente diferențiatoare ale României față de orice alt ecosistem. Ceea ce am reușit să identific ca posibil diferențiatori ai ecosistemului din România față de alte locații din Europa ar putea fi –pentru Continental doar – faptul că aici, în România, suntem cel mai mare angajator din zona R&D (Research & Development), ca atare și deschiderea și interesul, atât al autorităților, cât și al partenerilor publici sunt sporite poate față de cele din alte țări, unde sunt mulți alți jucători care au diverse nevoi.
Doi la mână, faptul că populația României are poate un grad mai redus de repulsie la GDPR, suntem mai lejeri cu subiectul acesta, lucru care ne-ar face o țară bună, propice pentru dezvoltare și validare de tehnologii care merg în zona de conectivitate, digitalizare, oameni implicați digital sau funcționalități în mașini care să folosească și alte informații ale șoferului pentru a-i aduce plus valoare – lui, ca utilizare.
Trei la mână, începem să avem o infrastructură rutieră tot mai bine pusă la punct, atât ca drumuri naționale europene, cât și ca autostrăzi. Cu mici investiții în zona de intelligent transportations systems, această infrastructură destul de nouă și poate cu mai puțină încărcare ca trafic decât în țările mai dezvoltate, am putea-o folosi ca living lab și ca secțiuni de drum în care să se dezvolte, să se testeze și să se valideze tehnologii în target environment, în mediul în care sunt destinate să funcționeze acele tehnologii.
Cam acestea ar putea să fie niște elemente pentru automotive în România, în zona aceasta de cercetare, tehnologii noi, validare, nemaidiscutând de concentrarea eforturilor din academic către acest domeniu, dacă va exista o politică regională măcar sau națională în acest sens. În caz contrar, autonomia universitară și libera operare a mediului academic ne duce în sfera în care nu putem lega sau încuraja specific activitățile din domeniul public cu nevoile din privat. Iar ele ar putea să se lege mult mai bine dacă avem un stimulent. Se întâmplă, dar se întâmplă cu o viteză mult mai redusă. Colaborările între noi și mediul academic există de foarte multă vreme, doar că sunt de mici dimensiuni, punctuale, pe anumite teme specifice, unde avem câte un partener în universitate, cointeresat să lucreze cu o companie privată în cercetare aplicată.
Andreea Roșca: Să văd dacă am înțeles implicațiile a ceea ce spui. În primul rând, voi ați construit aici o temă – vorbesc de rolul tău și de rolul vostru în corporația continentală –, o narațiune care se bazează pe a fi un laborator pentru o grămadă de lucruri care se întâmplă din punctul de vedere al inovării și cercetării în ecosistemul Continental. În sensul de „Noi asta putem să facem aici cel mai bine”.
Andrei Son: Corect. Alte argumente foarte solide pe care nu le-am avut acum 10 ani, de exemplu, sunt: unu – dimensiunea organizației de inginerie din România, doi – maturitatea organizației de inginerie din România, care deja are 20 de ani de existență. Fac o paralelă și vă spun o poveste cu tâlc pe care am trăit-o acum mai bine de 5 ani.
Am organizat la un moment dat în Timișoara un workshop de internaționalizare a inovării din Continental. În acest workshop au fost câțiva lideri globali de inovare și câțiva lideri locali de inginerie. Am făcut o analiză SWAT pe puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări pentru inovare în România. Ne-au împărțit în două echipe: colegii din Internațional – cum văd cei din extern România – și colegii din România – cum văd românii ce se întâmplă în România. Povestea frumoasă este că, fără să știm unii de alții, noi, românii, am scris la puncte tari că avem deja 15 ani de experiență în tehnologie automotive. Colegii din Internațional, au scris la puncte slabe că avem DOAR 15 ani de experiență în tehnologie automotive. Este același adevăr privit prin prisma a două ecosisteme diferite. Noi: „Suntem cei mai tari în România, de când facem automotive și vai câte știm în Continental”. Ceea ce e adevărat. Avem câteva creiere care sunt recunoscute internațional, experți la nivel global care operează din România ș.a.m.d. Dar, ca ecosistem, încă mai avem multe de învățat și de dezvoltat. Spre exemplu, dacă comparăm cu industria germană, acolo lucrurile funcționează foarte bine de decenii în tot lanțul acesta de parteneriat, de la școli profesionale care pregătesc meseriași, universități tehnice care fac dual pregătire de diverse domenii de specializare, colaborări între academic și partenerii economici pentru a-și ține la curent cadrele universitare, pentru a pregăti studenții pentru piața forței de muncă ș.a.m.d. până la cercetare aplicată și cercetare fundamentală, tot în parteneriat. Practic, se completează reciproc.
Andreea Roșca: Aici cred că vine această smerenie de a te poziționa corect, de a înțelege de fapt care ți-e locul. Dacă nu înțelegi care ți-e locul, ce poți și ce nu poți să faci într-un într-un ansamblu, n-ai să înțelegi niciodată unde îți e oportunitatea, de fapt.
Andrei Son: Corect. Dar nu e neapărat despre loc, ci mai degrabă despre nevoia de a ne dezvolta ca țară într-un alt mod. Până acum ne-a fost bine. Încă ne e bine, încă nu există o nevoie de a ne grăbi dezvoltare economică. Aceasta e părerea mea. Poate de aceea lucrurile au mers cu această viteză, fiindcă aceasta e viteza sistemului și ecosistemului românesc, a mediului economic, în relație cu statul și cu partenerii publici. Cu mediul economic avem o relație foarte bună, care a început din zona educației și care a tot evoluat în funcție de universitate, cu o mai mare sau mai mică viteză, și în funcție de activitățile pe care le-am avut în interiorul companiei. Sigur, ele pot fi amplificate ca valoare adăugată a acestei colaborări, în cazul în care există niște politici naționale care să vizeze creșterea sistemică a colaborărilor privat-public.
Andreea Roșca: Un alt lucru pe care vreau să verific că l-am înțeles bine din tot ce ai spus e că o perspectivă posibilă este că ne-am putea da seama ce este valoros dacă învățăm să construim genul acesta de întrebări și de parteneriate în care să existe o colaborare pentru a dezvolta și a aduce în piață diverse lucruri, fără să știm neapărat care este exact poziționarea, punctul forte. Te-am auzit de foarte multe ori accentuând ideea aceasta de colaborare și de a lucra pentru a testa să vedem ce e valoros și ce nu în piață.
Andrei Son: Corect. Pentru că la urma urmei, dacă vorbim de mediul economic – nu de inovare socială, de exemplu, care produce valoare socială, nu bani – acolo piața e cea care e drive-ul și motorul și decide timpul corect pentru a investi într-un anumit domeniu și de a-l trece din sfera teoretică sau experimentală în producție mare și în operațional. Poate cel mai dificil job al unui Chief Technology Officer al unei corporații, este nu să găsească o idee, ci să aleagă dintr-un milion de idei, în care din ele să baga bani astăzi pentru a produce profit cât mai rapid. „În ce idei investesc suficient de devreme încât să nu pierd trenul și să fiu printre primii care aduc în piață tehnologia aia, dar nici prea devreme încât să ard foarte mulți bani până când piața îmi va cere și voi putea să vând acea tehnologie? ” O fereastră de oportunitate practic, pentru orice idee. Nu există idei proaste, ci doar unora nu le-a venit timpul sau unele au trecut deja, e prea târziu.
Andreea Roșca: Dacă ar fi să ne întoarcem puțin la începutul discuției noastre, să ne punem niște întrebări apropo de industria aceasta pe care tu o cunoști atât de bine și care e atât de importantă pentru toată economia, care crezi că sunt una-două întrebări care ar fi teme importante de discuție în momentul acesta?
Andrei Son: La ce nivel?
Andreea Roșca: Nu știu. Poate chiar la nivel de awareness public.
Andrei Son: Una dintre ele este clar: Care este strategia națională economică cu sectorul automotive? – sector care, cum bine ai spus, este unul din cele mai importante sectoare economice ale României. Avem o strategie națională pe automotive?
Andreea Roșca: Ar trebui să avem o strategie?
Andrei Son: Nu este rolul meu să spun dacă ar trebui. Politici publice la nivel național nu știu să fac. Din punctul meu de vedere, cu siguranță sectorul automotive ar fi și mai bine ajutat, dezvoltat în România, cu tot lanțul de valoare implicând companii locale și universități, dacă am avea o strategie. Dacă în economia României, am avea două, trei, patru domenii cheie în care să ne concentrăm eforturile, să le agreăm cu alți actori europeni și să ne găsim locul în lanțul de valoare europeană ca țară.
Altfel, la nivel de companii fiecare s-a dezvoltat în alt ritm în România. Dacă în Continental se întâmplă niște lucruri, în altă companie se întâmplă alte lucruri. S-au dezvoltat practic organic, mai degrabă haotic, cum s-a putut, după priceperea fiecărei organizații și a fiecărui lider local de a-și dezvolta organizația din România. A doua întrebare este: Care e contribuția în societate, pe lângă educație, a mediului academic și cum facem ca acea contribuție să fie tot mai bine conectată cu valoarea adăugată produsă în România?
Andreea Roșca: Dacă ar vrea cineva să înțeleagă mai bine zona aceasta despre cum creezi ceva nou, cum inovezi – la un nivel care nu e neapărat foarte academic –, de exemplu, dacă eu – șef de companie, antreprenor – aș vrea să înțeleg mai bine cum să creez valoare și cum să înțeleg inovarea, ai vreo recomandare de carte?
Andrei Son: Literatura în domeniul inovării este infinită tocmai pentru că inovarea este, cum îi spun eu, procesul cu poate cea mai multă pierdere de informație în timpul procesului. Dacă e s-o gândim filozofic, inovarea este procesul care ia infinitatea ideilor încă neverbalizate – aceasta este partea de intrare – lucruri pe care nu le-am gândit, sau nu le-am spus, sau nu le-am generat, și ar trebui ca în termen cât mai scurt să găsească acele teme din care o să facem bani. Ca atare, sunt foarte multe teorii în spatele innovation managementului. Personal, cred că încă suntem în copilăria dezvoltării acestui model de management al inovării. Există foarte multă teorie în spate, există foarte multe metode de a căuta, de a analiza și de a selecta idei în funcție de care este piața căreia te adresezi – dacă e locală sau globală –, care e valoarea ta adăugată – ești mai degrabă furnizor de servicii, de competențe, de tehnologie nouă? Lucrurile diferă foarte mult în funcție de valoarea adăugată pe care ai vrea s-o produci și ce asset-uri ai, din ce cauți să produci valoare adăugată.
Andreea Roșca: Înțeleg că nu vrei să îndrepți pe nimeni către ceva anume.
Andrei Son: Nu. Pentru că orice literatură care se referă la managementul inovării este foarte bună pentru a învăța despre acest acest pas numit inovare și creare de valoare. Mai departe, odată ce ai început, îți vei găsi nișa de care ai nevoie.
Andreea Roșca: E ceva ce ai vrea să spui pe final, ceva ce n-am întrebat, ceva ce ți se pare important de spus?
Andrei Son: Da. Putem încheia cu o altă poveste de succes, după acești 7 ani de dezvoltare și promovare a ecosistemului românesc și a oportunităților de a dezvolta subiecte inovative în România. Pe lângă narativul „România ca living lab de tehnologii automotive” – care încă nu este unul definit, ci mai degrabă e în continuare un subiect pe care îl promovez atât la nivel național și al autorităților publice, cât și la nivel internațional, în cadrul companiei –, o primă poveste de succes este demararea la nivelul Continental Automotive România, a conceptului de „R&D living lab”. În cele trei centre de inginerie din România, experimentăm, începând cu sfârșitul anului trecut, tehnologii noi care să ajute viața inginerilor folosind Artificial Intelligence. Practic, pilotăm și maturizăm instrumente specifice pentru activitățile de inginerie automotive, împreună cu mulți colegi din inginerie din România, instrumente care îi vor ajuta să devină mai productivi, să-și facă treaba mai repede și să câștige timp pentru activități mai creative și inovative. Acesta este deja, putem spune, un brand de țară în Continental Internațional. România acum începe să fie văzută ca living lab-ul pentru R&D. Aici pilotăm și dacă în România funcționează și e matur, putem să-i facem roll-out internațional.
Andreea Roșca: Minunat! Cred că am putea să mai vorbim mult despre inovare, am întrebări care îmi vin pe parcurs. Dar îți mulțumesc foarte mult pentru timp, pentru etapa aceasta.
Andrei Son: Mulțumesc tare mult, Andreea, și sper să ne revedem oricând cu drag!
Resurse
Află mai multe informații despre Andrei Son:
De pe paginile sale de LinkedIn și Facebook, sau din acest interviu realizat de TeleUniversitatea Timișoara, despre cum se poate ajunge într-o poziție de manager la compania Continental.
Continental, Continental Automotive
Made in România by Continental
Alte mențiuni în conversație
