Opt romani din zece dispretuiesc antreprenorii. Trei sferturi cred ca sunt necinstiti, sase din zece cred ca nu le pasa de lumea din jur.
De ce? De ce este aceasta imaginea despre afaceri, despre cei care apuca drumul initiativei? In mod normal, ar trebui sa ii aplaudam. In final, ei sunt cei care produc valoare, care isi asuma riscuri si care platesc salarii. In loc sa devina modele, in loc ca tinerii sa aspire la propria afacere, antreprenorii sunt o clasa cam dubioasa.
Este, desigur, frustrant. Se vad eroi nerecunoscuti, victime ale unui sistem care ii mulge de bani si ii ignora. Nici macar angajatii nu ii recunosc sau respecta. Firesc, sunt furiosi.
De de?
O posibila explicatie ar fi ca antreprenorii nu sunt ingeri. Un business este, intr-o anumita masura, o dictatura. Oricine a citit biografia lui Jobs a remarcat stilul de conducere deloc democratic are l-a consacrat. Afacerile de succes sunt meritocratii.
Apoi, unii au cadavre prin dulapuri. Altii, au batut palma cu lumea politica pentru a-si pune afacerea la adapost. Altii nu au caracter, iar unii nu sunt decat profitorii unei administratii slabe si corupte.
Dar exista un alt lucru care ii separa: antreprenorii nu au mesaj pentru restul lumii. De multe ori, nu au un mesaj nici pentru propria organizatie.
Nu pot relationa pentru ca nu au avut pana acum preocuparea de a se desprinde din lumea lor. Dincolo de suparare si cifre de afaceri, antreprenorii comunica greu cu lumea de afara, si au putine lucruri importante de spus pentru aceasta lume.
Nici numarul de locuri de munca, nici profitul, nici dimensiunea afacerii nu sunt suficiente pentru a castiga respectul si atentia celor in jur. In final, toate acestea sunt laudabile, dar percepute ca functii normale ale unei afaceri.
Dincolo de asta, oamenii cauta alti oameni, carora sa le pese. Vor sa inteleaga si sa creada mesajul din spatele afacerii, contributia, cum e lumea mai buna datorita acestei afaceri.
Vor sa vada valori. Altfel, orice antreprenor e doar un tip care face bani.
Romania are destui antreprenori valorosi pentru a construi modele demne de urmat. Probabil ca e momentul ca ei sa inceapa sa isi puna problema rolului si contributiei, dincolo de cifre de afaceri si profit.
Ai inceput „comunicarea” aceasta cu niste … ipoteze(ele tin de un studiu, ce imi este cunoscut – totusi …). O sa vin si eu cu cateva.
Prin secolele 15-17 calatorii europeni prin Tara Romaneasca, observau ca oricine vrea sa fie Voda, chiar daca e constient ca aceasta nu va dura, decat pana cand „opozitia” va plati mai mult ca el.
Un fel de placere a … abisului.
Tot cam de atunci, dar mai ales in secolul 18-19 peste 70% din populatie avea „ceva” de a face cu o slujba la biserica, sau ceva legat de asta (tot in Tara Romaneasca), pentru ca slujbele bisericesti (nu cele rituale, cele oficiale) erau scutite de impozite.
Inca o ipoteza.
Citeam zilele astea un fragment dintr-o scrisoare a lui Caragiale (I.L.) catre Vacarescu (I) care zice cam asa: „La noi nu e nici mai multa, nici mai putina stricaciune ca in alte parti ale lumii. Neamul acest nu e unul stricat, e numai nefacut inca. Inca nu crede in dreptate. Inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda. Inca nu stie de cine sa asculte – findca nu are incredere in nimeni. …”
Abrupt, o sa spun si eu ca avem o societate de alienati (nu in sensul definit de Eliade). O societate de oameni „needucati”, si ma refer si la academiciei.
O societate venita abrupt in o era informationala, uneori direct de pe dealuri si dintre vaci.
Nici macar capitala tarii nu are o elita reala si, in lipsa unor elite, nu avem valori si nici promotori ai acestora.
Sarmanul sarpe nu mai ajunge sa isi inghita coada.
Asa se rupe cercul nostru social si, ma tem, o discutie despre imagine , denotare si conotare, nu il va ajuta sa isi revina (asa cum nici gestul soldatului roman nu a ajutat la descoperirea vre-unei relatii geometrice).
Comunitatile romanesti (rumaniile) dau semne ca ar vrea sa isi revina, dar au nevoie de timp pentru asta si, aici apare problema.
Mai are timpul rabdare cu noi ?
Da, e un studiu al Fundatiei Romanian Business Leaders,facut in decembrie 2012.
Eu sunt, in adancul sufletului meu, un jurnalist. Mie imi plac intrebarile si faptele. Si imi place sa cred ca nu am decat foarte putine raspunsuri.
Sa punem intrebarile bune mi se pare una dintre cele mai valoroase scule de schimbat starea de fapt.
Si mie imi place „scula” asta, insa cred, totusi, ca ar trebui macar sa incercam sa depasim etapa intrebarilor.
Ori sa fie urmate de … dialoguri.
Andreea,
E adevarat. Si studiul. Si ce a spus Caragiale. Am simtit-o pe pielea mea in acesti 2 ani.
Concret: acum 6 luni dadeam salarii , prin firmele la care eram asociat sau administrator, de cca 120.000 lei / luna. Cca 140-150 oameni. Cu unele exceptii, fiecare fura si ciupea cum stia . Acum, dupa re-structurari si vanzarea afacerii, lucrurile stau asa: 12 oameni, 15% cifra de afaceri fata de ce era inainte , media salariilor a crescut cu 120% si profit la fel…
Oamenii transferati catre noul angajator regreta fara exceptie situatia de dinainte, in care castigau mai mult, cand nu eram un inger sau ” conducator iubit” dar ma straduiam sa fiu corect fata de toata lumea. Pe langa asta statul castiga sute de mii de lei pe luna… Tva, Cas, etc…
Asta e… Nu regret nicio secunda pentru ca mi-am dat seama ca nu aveam pentru cine sa ma zbat, cu mici excpetii (unii oameni din Oradea, care si acum duc greul…). Da-mi adresa ta de e-mail – mi-ar face placere sa stam de vorba la o cafea buna… Hadrian
Buna Hadrian,
Ma bucur sa te reaud. Am sa iti pot povesti, cand ne revedem, alte povesti asemanatoare cu a ta.
Oamenii spun ca face parte din regulile jocului de antreprenor: nu toate ies, nu toate rezista. Dar fara incercarile care nu reusesc n-ar exista niciun antreprenor.