Asadar, ai facut totul asa cum se presupune ca trebuie facut: ti-ai construit o cariera, pentru care ai lucrat din greu si ai sacrificat diverse placeri personale. Ai pus intotdeauna cariera inainte vietii personale. De parca viata personala e a cuiva si cariera a altcuiva. Ai avansat, ai dus la bun sfarsit proiecte de succes. Ai condus oameni, ai negociat cu clienti.

Ai obtinut masina potrivita pozitiei tale pe scara ierarhica. Ceea ce faci, felul in care te imbraci, principiile pe care ti-au cladit viata si felul in care vorbesti sunt in deplina armonie cu locul in care te afli in societate, in intreprinderea ta si in viata.

Daca toate cele de mai sus sunt la locul lor, asa cum au fost pentru mine si cum sunt pentru multi dintre oamenii pe care ii cunosc, de ce te simti ca si cum ai juca intr-o piesa? De ce ai sentimentul faci parte din jocul altcuiva? De ce ai impresia ca „tu” esti in alta parte?
De fapt, cum ai ajuns sa iti pui toate intrebarile astea? Daca totul este atat de bine asezat, de unde au venit?
Din chiar primele momente ale vietii noastre, intram intr-o lume a regulilor, a alegerilor rezonabile, a limitelor intre ce e posibil si ce nu. Ne conformam, cea mai mare parte. Nu prea investigheaza nimeni ce vrem, pe bune, ce ne atrage, pentru ce suntem daruiti, ce ne face sufletul sa cante. „Ne facem” ceva – ingineri, medici, ziaristi, economisti si bancheri – si asta e. La revedere.

Acea neliniste, vocea mica ce nu inceteaza sa intrebe daca ai de gand sa faci acelasi lucru pana la finalul vietii, e cel mai bun lucru ce ti se poate intampla. De aici incepe drumul tau, cand incetezi sa joci un rol si incepi sa-ti construiesti o piesa.

Lumea de maine va fi mai dependenta de indivizi decat de roluri. Asa cum Tom Peters o spune, asa cum Karaoke Capitalism o demonstreaza, era conformarii s-a sfarsit. Lumea de maine favorizeaza pasiunea, talentul, implicarea si creativitatea. Depinde de noi sa alegem.