Mihai Zânt. Viitorul muncii, succes într-o nouă lume, trei piloni ai unei cariere și ce înveți când trăiești în patru țări într-un an

Aș invita pe toată lumea să exploreze aceste trei dimensiuni – de identitate, contribuție și stare – pentru cariera de acum, și pentru cea din viitor. Să se uite conștient cine sunt, ce vor, cum funcționează cel mai bine. Pentru că fiecare ajungem la succes pe căi diferite, dar ideea este să ni se potrivească, să dea sens – îmi place englezescul making sense: îl faci, îl creezi – să dea sens lucrurilor etapă cu etapă, astfel încât să fie sustenabil. (…) Și să-și găsească rutine, astfel încât să aibă o stare și un ritm cu care să poată funcționa bine, mai ales în perioada asta superaglomerată.

L-am auzit recent pe Mihai Zânt vorbind despre viitorul muncii, la ”Future Summit”. Perspectiva lui despre unde ne aflăm azi și cum vom lucra, probabil, în viitor mi-a atras atenția. De la ideea că vom jongla cu două, trei cariere în același timp – ceea ce numește ”poliamorie a carierelor” – la schimbările importante de mentalitate prin care e nevoie să trecem, la competențele pe care ne vom baza viața profesională.

Mihai are două decenii de experiență în lucrul cu organizații și oameni, în România și dincolo. Este cofondator al Humanistic, o companie de consultanță care asistă organizațiile în procese de schimbare. Și cofondator al Career Shift, o organizație care consiliază oamenii în procese de tranziție de carieră, cu o comunitate de 10.000 de oameni.

De un an și jumătate, Mihai lucrează și călătorește, în același timp: în Asia, în 2022 și în Europa, în acest an.

Am vorbit cu el despre de ce atât de mulți oameni vor să-și schimbe jobul, deși n-au neapărat o direcție de viitor, despre paradoxul că, deși ne simțim deconectați, vrem să lucrăm la distanță, despre ce fac organizațiile înțelepte pentru a reconecta oamenii cu munca lor, despre cei trei piloni personali pe care se va baza succesul profesional, despre relația între creșterea inteligenței artificiale și valoarea conectării umane, despre abilitățile la care e nevoie să lucrăm. Și, desigur, ce l-au învățat aceste luni în care a trăit, ca un adevărat nomad, în câteva țări și câteva zeci de case.

Idei principale

Lucrurile se îndreaptă către o schimbare majoră a felului în care muncim. 75% dintre oameni au intenția de a-și schimba locul de muncă, iar 90% spun că vor o formă hibrid. Companiile se confruntă cu o frică generalizată de a nu-și pierde cultura. Trebuie să găsească modalitatea prin care să păstreze avantajele muncii hibrid, flexibilitatea și libertatea, ajutând, în același timp, oamenii și procesele să se conecteze. E nevoie să creeze contexte în care oamenii să vină, să colaboreze, să se cunoască, să se conecteze, și, astfel, să rămână aproape.
Munca remote se învață. Nu funcționează by default. N-am știut să gestionăm munca remote la nivel de populație, iar cifrele arată că suntem în oboseală generalizată, anxietate, burnout. Majoritatea oamenilor au înlocuit job-ul la birou cu mai multă muncă, cu obiceiuri mai proaste. Odată cu online-ul, totul a devenit mult mai scalabil – putem să facem mai mult, oricât de mult. Dar trebuie să știm să punem stop. Ne poate fi mai bine, dacă învățăm cum să facem asta. Trebuie să ne creăm noi obiceiuri, noi ancore, noi rutine în care să facem tipul acesta de muncă.
Viitorul muncii este uman, cu un twist. Există frica generalizată cum că AI-ul ne va înlocui pe piața muncii. Nu vom fi înlocuiți de AI, cel puțin nu în primă fază, ci vom fi înlocuiți de oameni care folosesc AI. Și trebuie să ne adaptăm. Marea adaptare este mai degrabă înspre umanizare decât înspre orice altceva. Adică înspre a pune accent pe abilitățile pe care noi, oameni, le avem: de a ne conecta, de a empatiza, de a oferi o experiență personală.
Poliamoria în carieră. Mai multe joburi de-a lungul unei cariere sau mai multe cariere de-a lungul unei vieți sunt deja cutumă. Ce se întâmplă acum, și se va întâmpla și mai mult în viitorul muncii, este că vom avea două-trei cariere în același timp. Nu vom mai cere totul de la un singur tip de job sau de carieră. Oamenii de succes ai viitorului vor fi indivizi centrați, cu bune abilități de self-leadership, care vor ști ce li se potrivește și vor funcționa în mai multe cariere simultan.
Modelul ISC – identitate, contribuție, stare – ne ajută să ne autoconducem în munca viitorului și să ne cartografiem transformarea pe care ne-o impune noua paradigmă. Identitatea înseamnă să știm cine suntem, ce valori, preferințe și tipare de gândire avem, cum ajungem la rezultat, ce ni se potrivește, ce nu ni se potrivește la nivel de microcultură, de echipă, de procese. Are legătură cu cine suntem noi în oricare din misiunile în care alegem să contribuim. Contribuția se referă la ce anume vrem să contribum, asupra a ce vrem să avem un impact pozitiv, care e misiunea noastră în muncă care să fie corelată cu felul în care dăm noi sens vieții și muncii. Starea este locul care ne arată că oricare ar fi contribuția, misiunea, acestea nu vin fără să gestionăm o stare sustenabil bună, adică să avem un ritm pe care să-l putem susține la nivel de maraton.
Relaționarea, o abilitate care va deveni relevantă, dacă nu chiar rară. Trebuie să ne-o reamintim și să-i dăm spațiu să se întâmple. A relaționa și a ne conecta profund vor fi diferențiatorii care nu se vor putea face în zona de AI, de social media, funnel-uri de vânzare, și de care va fi întotdeauna nevoie în felul în care luăm decizii. Relaționarea e importantă pentru welbeing, pentru felul în care funcționăm, la nivel de colaborare, inovație, structuri organizaționale, și va fi importantă pentru longevitate și sistemele de muncă ale viitorului.

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii.

****

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Bună, Mihai! Bine te-am găsit la Vast and Curious. Ești în Italia, în Toscana, într-o călătorie prin Europa care durează de cât timp?

Mihai Zânt: După un an de Asia, anul trecut, îmi propun acum opt luni-un an de Europa.

Andreea Roșca: Povesteam înainte să înregistrăm, că sunteți cu o valiză mică pentru sejururile de o noapte și cu două valize mari pentru sejururile mai lungi. Voi practic locuiți în momentul acesta ca nomazii.

Mihai Zânt: Așa este. Niște nomazi mai moderni, fiindcă avem Airbnb. Sunt niște case superbe aici, chiar mai ieftine decât în București, în unele situații. Dar da, avem bagajul de o noapte și bagajele mai mari pentru unde ne așezăm o lună, o lună și jumătate-două.

Andreea Roșca: E foarte revelator că noi vorbim astăzi despre viitorul muncii și încotro se duc lucrurile, iar voi pare că trăiți o fațetă a viitorului muncii – călătorind, în timp ce munciți.

Mihai Zânt: Așa este. Este fațeta pe care am vrut s-o provoc și la nivel personal, nu doar la nivel profesional. Am vrut să provoc niște paradigme în care credeam că munca e într-un fel anume.

Andreea Roșca: Ale tale.

Mihai Zânt: Ale mele și ale tuturor. Fiindcă m-am mai întâlnit cu oameni pe drumul acesta, care fac același lucru. Dacă mă uit în mediul organizațional, sunt din ce în ce mai mulți oameni care pun presiune ca munca să se schimbe.

Andreea Roșca: O să vorbim un pic de experiența ta de călător, de om care-și construiește business-ul și cariera fiind pe drum. Dar, înainte de asta, scopul conversației noastre de astăzi este să vorbim despre cum arată viitorul muncii din perspectiva ta. Vreau să începem cu un pic de background. Vorbește-mi despre experiența ta din ultimele două decenii, care îți susține opinia despre viitorul muncii, ca specialist în domeniu.

Mihai Zânt: Cred că e relevant că de 20 de ani sunt în câmpul muncii de partea baricadei organizaționale, mai degrabă. Am fost în HR, în interiorul organizațiilor, transformându-le și reorganizându-le pentru a deveni mai bune sau pentru a face culturi organizaționale care să funcționeze mai bine. Jumătate din experiența asta este din exterior, văzând și ajutând companii în calitate de consultant, să aibă culturi mai productive, dar și cu un wellbeing mai ridicat –pentru mine asta e important. Pentru că îmi doream să văd mai multă experiență, am lucrat cu multe altele în direcția asta. Am făcut-o pragmatic, într-un fel, fiindcă eu sunt inginer la bază. Al doilea aspect, mai nou, este cel din care oamenii se caută în carieră, unde avem peste 10.000 de oameni în comunitate.

Andreea Roșca: E o formulare la care nu m-am gândit niciodată, ideea de „a te căuta în carieră”.

Mihai Zânt: Îi spun așa pentru că ne dăm seama că e o mare căutare a sensului în momentul acesta. Și în pandemie, dar și pre-pandemie – pandemia doar a accelerat tendința asta. Există zicala: „There’s no work-life balance, there’s only life”. Nici eu nu cred în work-life balance, cred în viață și în faptul că munca e o parte integrată în ea. Nu punem haina emoțională în cui și purtăm o mască 8-10-12 ore, iar după aceea ne întoarcem la viață. Din această perspectivă, e o căutare mare a sensului, a tuturor celor care vin spre noi.

Andreea Roșca: Te-am întrerupt când vorbeai despre partea cealaltă a experienței, cu oameni care vin să se caute în carieră.

Mihai Zânt: Aceasta e comunitatea noastră din Career Shift, care are peste 10.000 de oameni. Sunt mesaje la care ne uităm despre cum cariera poate să fie altfel.

Andreea Roșca: Lucrați și cu organizații din România, dar și dincolo de România. Și la fel și cu oameni, nu?

Mihai Zânt: Așa este, da.

Andreea Roșca: Am pornit conversația care a dus la podcast-ul acesta de la un discurs pe care l-ai avut acum 3 săptămâni-o lună, la evenimentul Future Summit. Ai spus că viitorul muncii este uman, dar cu un clenci, cu un twist. Ce ai vrut să spui cu asta?

Mihai Zânt: Felul în care mă uit eu la viitor e pe două paliere.

E unul mai micro, la nivel de individ și în viitorul imediat, mai degrabă – cum arată viitorul muncii acum, ce are nevoie fiecare individ pentru a se adapta.

Al doilea este mai macro și se referă la frica generalizată cum că AI-ul ne va conduce până la urmă și la unde vedem umanitatea în viitor. Dar aceea mai imediată este cea despre care am vorbit.

Se vorbește mult despre ChatGPT sau despre orice alt tool de inteligență artificială acum. Ce-am zis prin „viitorul este uman, dar un uman mai adaptat” este că nu vom fi înlocuiți de AI, cel puțin nu în primă fază, ci vom fi înlocuiți de oameni care folosesc AI. Și trebuie să ne adaptăm. Marea adaptare este mai degrabă înspre umanizare decât înspre orice altceva.

Andreea Roșca: Poți să detaliezi un pic ce înseamnă că marea adaptare e înspre umanizare?

Mihai Zânt: Adică toate aceste abilități pe care noi le avem: de a ne conecta, de a empatiza, de a oferi o experiență personală, locală. De exemplu, pe unde mă plimb acum, mă uit la toate automatele de pe autostrăzile italiene. Mai sunt rareori niște casierii unde vezi câte un om. Sau restaurantele, care destul de multe au automate pentru comenzi. E o experiență eficientă, dar e dezumanizată.

Nu cred că e o problemă. Cred că este bine că oamenii aceia care lucrau în tipul acesta de joburi pot să facă altceva, poate mai uman acum. Cred că toate experiențele în care vor fi implicați oameni vor fi ceva mai premium și vor da un nivel de experiență mai umană. Ne vor permite să ne conectăm mai bine în timpul pe care îl avem.

Andreea Roșca: Să vorbim un pic despre unde suntem astăzi. E ceva paradoxal pentru mine. Văd în toate cercetările – inclusiv în cea pe care voi ați făcut-o cu comunitatea voastră de 10.000 de oameni care sunt în căutarea unui alt lucru de făcut –, ideea că munca hibridă, cum îi spui tu, e aici și nu mai e negociabilă. Voi, de exemplu, ați pus oamenilor întrebarea dacă ar pleca pentru posibilitatea de a lucra remote și 72% din ei au spus că da.

Mihai Zânt: Așa este. Multiple studii naționale și internaționale confirmă asta. Mulți oameni care își pun problema plecării, în jur de 75% – în mai multe studii – spun că au intenția de a părăsi locul de muncă acum și peste 90% dintre oameni – în alte studii internaționale, inclusiv confirmate – spun că vor o formă hibrid de muncă.

Andreea Roșca: În același timp, dacă ne uităm la starea noastră de spirit, la cercetările care vorbesc despre wellbeing și cum ne simțim, pare că și stresul e mult mai ridicat. Pare că singurătatea e un fenomen din ce în ce mai mai larg. Și deși nu mai suntem dispuși să renunțăm la ideea asta cu munca la distanță, nu e ca și cum e demonstrat că ne face bine. Asta mi se pare paradoxal.

Mihai Zânt: Este. Am și fost în câteva dezbateri intense pe LinkedIn pe subiectul acesta. Ai crede că dacă lucrezi remote sau de la distanță îți este mai bine. Aici vine un mare „dacă”. Îți poate fi mai bine, dacă știi cum să faci asta, dacă știi cum să gestionezi. Cei cărora le este mai bine sunt cei care sunt pe drumul acesta dinainte de pandemie și care au avut niște ani de adaptare în care au putut să-și creeze noi obiceiuri, noi ancore, noi rutine în care să facă tipul acesta de muncă. Ea nu vine așa, by default. Nu vine ca un dat să-ți fie mai bine. Pentru că majoritatea oamenilor au înlocuit asta cu mai multă muncă, cu obiceiuri mai proaste.

Teoretic ai timp. Ai mai mult timp cu familia, poți să faci mai mult sport, poți să gătești mai sănătos, ai mai mult timp pentru tine. În realitate, ce au pățit toți angajații în toată perioada asta a fost un soi de tranziție antreprenorială. E ce pățește fiecare antreprenor când devine antreprenor, fiindcă nu mai are omul de la IT care să-i repare calculatorul, nu-l mai ajută nimeni cu mașina, nu mai are o serie de sisteme puse la punct care să-l ajute. Îi lipsește inclusiv programul, un lucru atât de simplu. Un program de la nouă la cinci sau cât este, după care să meargă acasă. Sau masa cu colegii.

În momentul în care lucrezi remote ca angajat, ești conectat tot timpul la tot felul de sisteme, pe mai multe fusuri orare. Și asta s-a democratizat, lucrăm mai mult internațional decât înainte, au căzut niște bariere odată cu remote-ul. N-am știut să gestionăm munca remote la nivel de populație, iar realitatea este că am obosit. Suntem în oboseală generalizată, anxietate, burnout. Asta se vede în cifre.

Andreea Roșca: Una dintre consecințe, conform unei statistici recente, este că trei sferturi dintre oameni au intenția de a-și schimba locul de muncă.

Mihai Zânt: Așa este. O cifră corelată este că 60 și ceva la sută nici nu știu ce vor facă.

Andreea Roșca: Exact. Nu știu unde duce lucru acesta. Îmi pare că e un moment de transformare și de schimbare. Ce știți voi din date și de la oamenii cu care lucrați? Către ce se îndreaptă lucrurile?

Mihai Zânt: Se îndreaptă către o schimbare majoră a felului în care muncim. În acest moment, în ce se cere în piața muncii, în toate conversațiile pe care le purtăm cu companiile, există o frică generalizată de a nu-și pierde cultura, de a ține oamenii aproape. Și se reinventează felul de a-i ține aproape. Dacă înainte luam asta ca un dat, și în felul în care conduceam oamenii, și în felul în care conduceam organizațiile, acum trebuie să creăm contexte în care ei să vină, să colaboreze, să se cunoască, să se conecteze.

Aceste contexte sunt hibride, pentru că nici cei care vor să facă asta nu-și mai doresc să fie ca înainte. Nimeni nu-și dorește să fie fix ca înainte. Întrebarea este cum facem ca ceea ce ni s-a întâmplat să fie o oportunitate și un cadou, de fapt, păstrând avantajele acestea de flexibilitate și de libertate, dar ajutând oamenii și procesele să se conecteze, să fie mai puțin disruptive, să nu ne obosească la fel de tare.

Andreea Roșca: Din experiența ta de lucru și cu oameni, dar și cu organizații, te poți gândi la câteva bune practici? Este o organizație căreia i-a ieșit?

Mihai Zânt: Cred că bunele practici se regăsesc în câteva dimensiuni.

Unu – în a-i ajuta pe oameni să conștientizeze modul de lucru hibrid; a-i educa și a-i ajuta să creeze rutine wellbeing mai bune, care să fie ceea ce numim people centred, să fie centrate pe individ, să ajutăm indivizii și angajații să navigheze mai bine orice context organizațional.

A doua dimensiune este organizațională și se referă la a găsi contexte prin intermediul cărora oamenii să vină, să se cunoască și să se conecteze. Unele pot fi remote – te poți conecta emoțional, chiar și așa, pe o cameră video, dacă știi cum s-o faci. Dar mai mult decât atât, sunt organizațiile care au reușit să aducă oameni la muncă în situații bine stabilite.

Sunt trei piloni la care ne uităm.
Gradul de stabilitate – oamenii și-au pierdut stabilitatea odată cu schimbarea asta și n-au știut să gestioneze acest lucru. Întrebarea este: ce rămâne la fel? Sunt anumite ședințe, anumite situații în care ne întâlnim.
Apoi este gradul de flexibilitate – cum reușim să le dăm flexibilitate și în ce limite se întâmplă asta. Pentru că libertate fără limite nu există, e haos.
Al treilea pilon este: care sunt situațiile de conectare, de conexiune umană. Cine a reușit să facă asta acum are un avantaj competitiv major.

Andreea Roșca: Îmi pare foarte interesantă ideea referitoare la ce rămâne la fel, care sunt gradele de libertate și cum reușim să conectăm oamenii. Te poți gândi la câteva exemple de decizii înțelepte despre ce rămâne la fel?

Mihai Zânt: Dacă vorbim despre leadership, sunt măcar două-trei lucruri pe care ar trebui să le facă fiecare lider.

Să țină cu regularitate ședințele. Dacă lucrăm în sistem clasic, operaționala săptămânală, sau în agilitate, stand-up-ul de dimineață. Să avem niște rutine care rămân așa, orice s-ar întâmpla, de oriunde am fi.

Să aibă niște situații de „unu la unu” cu oamenii. Chiar dacă se întâmplă pe cameră, să aibă un spațiu în care să discute nu doar despre „To do” și „Ce faci”, pentru că video invită la eficiență, ci și despre partea emoțională – „Cum ești?” „Unde ești cu familia?”. Astea să rămână, să nu le amânăm. Ce se întâmplă deseori este că „one to one” -urile sunt la coada priorităților față de urgențele raționale.

Andreea Roșca: Exact. Sunt primele care dispar. Știu și din experiența mea.

Mihai Zânt: Să rămână niște situații în care luați prânzul împreună, o cină. Sau o zi la muncă care să fie aceeași, de ex. working wenesday, cu diminețile fără ședințe, în care ne conectăm, mai povestim ce ni s-a întâmplat și luăm un prânz. Acestea sunt exemple foarte concrete pe care niște lideri au reușit să le mențină și care fac diferența.

Andreea Roșca: În ceea ce privește ideea de conectare, ce am pierdut cred că este sentimentul că aparținem undeva, că facem parte dintr-un grup, dintr-o misiune care e dincolo de faptul că câștigăm niște bani și că lucrăm la niște produse ș.a.m.d. Cred că am pierdut sentimentul de apartenență la ceva, la un context, la niște oameni, la o echipă. Apropo de muncă și de viitorul muncii, ce ați constatat voi, ce știți sau ce recomandați cu privire la refacerea acestei conexiuni? Se poate face? Sau trebuie să ne obișnuim cu faptul că fiecare dintre noi o să fie un agent independent, și asta e?

Mihai Zânt: Îmi place expresia din engleză: We are wired for connection. Suntem ființe sociale și colaborarea este poate între abilitățile principale care ne-au adus aici ca specie. Da, ne simțim rău psihic dacă nu ne conectăm. De-aici și oboseala. Și mai e un lucru: comoditatea sau libertatea de a intra sau a nu cu camera în ședințele online, de a ne îmbrăca într-un fel, de a nu ne duce la muncă, de a adera la niște norme și la niște rutine nu vine cu lucruri bune.

Ok, ai libertatea să faci ce vrei, dar dacă nu faci sport, nu-ți va fi bine. Dacă mănânci oricât, pentru că poți să mănânci oricât, iarăși nu e un lucru bun. Așa este și cu toate scuzele: n-am net, n-am conexiunea bună… Și brusc, relația de muncă, fiind de la distanță, a devenit mult mai tranzacțională. Știu pe cineva cu care am făcut coaching, care a intrat într-o organizație și timp de șase luni de zile n-am văzut niciun coleg. Le-a văzut doar pozele pe LinkedIn. Au avut multiple ședințe în fiecare zi. Și nu vorbesc despre un executant, era un lider în finanțe. Le-a cerut să deschidă camerele. Răspunsul a fost că politica companiei nu îi obligă să deschidă camerele. Sigur că nu ne obligă, dar este bine. Ar trebui să avem ceea ce se numește net etiquette – reguli de comportament pe internet, care se creează în momentul de față.

Andreea Roșca: Da. E aproape ca și cum ar trebui să ne forțăm să facem lucrurile pe care nu mai vrem să le facem având încredere și știind că de fapt acestea sunt lucrurile care ne fac bine. De exemplu, să nu vorbim la un ecran negru.

Te poți gândi la câteva exemple apropo de zona asta de conectare? Ai spus de trei piloni: pilonul ce rămâne neschimbat; cel unde avem flexibilitate – și aici, evident, fiecare are flexibilitate în alte locuri, poate; și cum conectăm oamenii cu ceea ce fac și cu restul organizației. Ai vreun exemplu de obicei, ritual, bună practică, despre care știi că a funcționat?

Mihai Zânt: Primul lucru pe care l-aș zice aici este că trebuie să dăm jos o preconcepție cum că nu putem să ne conectăm online. Ne putem conecta online. Asta e, de exemplu, o paradigmă care în industria mea de coaching a existat: „Nu poți să faci coaching online la fel cum faci față în față.” Sigur, dar scăderea aia de calitate nu-i de 40%, sau 50%, sau 30%, cât își imaginează oamenii. Poate să fie 3%, 5%, dacă știi să faci asta. Vă mărturisesc că sunt oameni cu care mă conectez puternic emoțional – plâng – și la Singapore, și la Paris, și la Madrid, și la București. Online, exclusiv. Întrebarea este „Cum?”. Trebuie să învățăm oamenii să se poată conecta online, să dea spațiu de cunoaștere, să poți să iei un prânz pe video, la calculator sau să bei o cafea online cu cineva, discutând și despre altceva decât despre muncă.

Un lucru care se întâmplă automat – la fel de automat ca atunci când iei telefonul ca să scrolezi fără să îți dai seama – este că atunci când apare video, acesta vine cu o presiune de eficiență. Începi să vorbești despre task-uri, după care devine foarte tranzacțional totul. Asta ar fi o primă chestie – să învățăm să ne conectăm emoțional online pentru că va trebui. E ca și atunci când suni familia online și aveți o discuție despre nimic, îți vezi nepoțelul… Același lucru ar trebui să se poată întâmpla și în mediul organizațional.

Celelalte sunt – și aș zice că ar fi bine să existe – o zi sau două în care să se vină la birou. Zilele venite la birou sunt contestate ca fiind neeficiente. Dacă oamenii ajung acolo și nu-și găsesc colegii, și se închid într-o sală ca să aibă ședințe, sigur că este trist. Dar dacă aceste zile sunt protejate de lideri – având niște spații comune în care să existe brainstorming, în care să se gândească, în care să fie luată rigoarea asta ședințelor, atunci este iarăși o bună practică. Aș face o dimineață cu un prânz, o situație în care să mănânce împreună. Dacă nu se poate, pentru că sunt angajați remote, să se întâmple cu regularitate – lunar sau altfel, dar să se întâmple.

Andreea Roșca: Da, cred că vom redescoperi cu toții vechea artă și știință a lui „a fi împreună”. De exemplu, să mănânci împreună cu cineva e unul dintre cele mai puternice acte de conectare pe care umanitatea le cunoaște de la începutul ei până acum. Bineînțeles, dacă nu stăm pe telefon și chiar mâncăm împreună.

Mihai Zânt: Exact. Și acesta trebuie folosit. Mi-a mai venit acum în minte unul care este foarte important. Un lucru care s-a întâmplat aproape pe nesimțite este că ne-am aglomerat cu call-uri. Cei mai mulți oameni pe care îi știu sunt în video sau audio call-uri 7-8 ore pe zi. Și mărturisesc că nu mai au momentul acela de cafea – când te duci la cafea și te conectezi emoțional 2 minute, 1 minut cu cineva, vezi că e mai posomorât, îi spui ceva, îi pui mâna pe umăr. Ca lider, nu mai ai acele momente.

Când ești supraaglomerat și un angajat are nevoie de tine, cineva vrea să se conecteze, și tu îi găsești un slot în trei săptămâni, că atunci este singurul liber, s-a dus conectarea emoțională. Așadar, un lucru practic simplu de făcut este să ții niște spații libere, de conectare emoțională just in time, atunci când e nevoie de ea, când omul din echipa ta are nevoie.

Andreea Roșca: Să păstrezi spații pentru neprevăzut.

Mihai Zânt: Înainte exista fizic, dar acum trebuie să o desenăm, trebuie s-o proiectăm ca să existe.

Andreea Roșca: Și eu muncesc de 10 ani la distanță, pe cont propriu. Și e incredibil că te ascult și recunosc în ceea ce spui lucrurile care sunt pentru mine dureroase acum și devin din ce în ce mai apăsătoare. Exact aspectul acesta cu aglomerarea, sentimentul că nu pot să mai respir și că toată agenda mea este plină de-acum în 2-3 săptămâni. Se pare că nu numai oamenii care au lucrat sau care lucrează în organizații, ci noi toți trebuie să reînvățăm niște lucruri despre natura umană. Foarte interesant.

E un segment din gândirea ta care mi se pare foarte interesant și vreau neapărat să vorbim. Ideea de poliamorie în carieră. Explică, te rog, ce vrei să spui. Dincolo de analogia foarte interesantă, și conceptul îmi pare valoros.

Mihai Zânt: Îmi place să provoc lucrurile. La Future Summit am folosit acest termen de poliamorie în carieră, care odată cu pandemia a devenit mult mai practicată, iar termenul este deja mult mai acceptat. Dacă se vorbea înainte că o să avem mai multe joburi de-a lungul unei cariere, asta este istorie demult. Că o să avem mai multe cariere de-a lungul unei vieți, în mai multe domenii devine deja cutumă. Ce se întâmplă acum, și ce se va întâmpla și mai mult, apropo de viitorul muncii, este că o să avem două-trei cariere în același timp. Cel puțin, asta caută oamenii. Cum spunem, referindu-ne la aspectele financiare: „Nu-ți pune ouăle în același coș!”, așa pare că nu mai cerem totul de la un singur tip de job sau carieră.

Dacă vorbim de viitorul muncii, vom avea nevoie de indivizi centrați, care se autoconduc mai bine, au un soi de auto-leadership, self-leadership, vor ști ce li se potrivește și vor funcționa în mai multe cariere. Să zicem că sunt finanțiști într-o companie, dar sunt și DJ-i sau chitariști în alta și fac voluntariat și într-un ONG în educație, de care le pasă. Sunt din ce în ce mai multe exemple. Avem în comunitățile noastre un conducător de companie de IT, care este și pictor, și scriitor, și coach, și care face aceste lucruri în paralel luându-și energie unele din celelalte, folosind această gândire laterală. Poliamoria în carieră a început în IT în pandemie, când IT-știi lucrau în două-trei companii deodată.

Andreea Roșca: Da, dar fiind IT-ști erau în paralel, dar în aceeași lume.

Mihai Zânt: Ce descoperim totuși este că și IT-știi au foarte multe pasiuni, și unele monetizabile. Dacă nu mă înșel, CEO-ul de la Goldman Sachs este și DJ declarat. Este una dintre industriile cel mai bine reglementate. Ai zice că nu se poate, și el arată că se poate. Persoana despre care vorbesc, când a trebuit să fie promovată, compania din care venea i-a spus: „Nu cred că poți să fii și director, și chitarist”. Compania la care a mers a spus: „Păi, ce legătură are una cu alta? Noi chiar ne bucurăm că există talente laterale. Asta trebuie să ajute și-n muncă”.

Andreea Roșca: Cred că sunt două categorii de consecințe aici. Unele sunt legate de oameni. Ce vezi că acești oameni cultivă, ce abilități, ce fel de mentalitate sau ce trebuie să învățăm? Și cealaltă e legată de organizații, care trebuie să-și schimbe un pic felul de a vedea lucrurile.
Să vorbim prima oară despre noi, despre fiecare dintre noi. Ce fel de abilități ne cere asta? Vorbești de trei piloni personali – identitate, contribuție și stare. Aș vrea să punem un pic de narațiune pe ele.

Mihai Zânt: Cred că noi funcționăm cu acest model – identitate, contribuție, stare – și cred că acesta este modelul de care avem nevoie ca să ne autoconducem în munca viitorului.

Andreea Roșca: În a fi antreprenori cu toții.

Mihai Zânt: Da, exact. Suntem soloprenori, PFI, PFA, oricum s-ar numi, dar va trebui să ne conducem. Aș zice că asta e util chiar pentru antreprenori. Lucrez cu antreprenori care se chinuie să-și găsească identitatea în afara firmei lor, cine sunt ei lângă firma lor. Asta apropo și de a gestiona un viitor exit, wellbeing ca antreprenor. Angajații se uită la antreprenoriat ca fiind Sfântul Graal care îi va salva și le va da libertate. Antreprenorii știu deja că s-ar putea să-și construiască o mașinărie mai mare din care n-au cum să scape. Căutarea asta este comună într-un fel sau altul.

Identitate înseamnă a ști cine ești, ce valori ai, ce preferințe ai, ce tipare de gândire ai, cum ajungi tu la rezultat, ce ți se potrivește, ce nu ți se potrivește la nivel de microcultură, de echipă, oamenii din jur, procese, cum să lucrezi. Identitatea are legătură cu cine ești tu în oricare din misiunile în care alegi să contribui. Să zicem că sunt două-trei misiuni în companii diferite sau chiar proiecte antreprenoriale.

Contribuția se referă la ce anume vrei să contribui, care e misiunea ta în muncă care să fie corelată cu felul în care tu dai sens vieții și muncii. Asupra a ce vrei să ai un impact pozitiv? Pentru că sensul îl dăm, nu există din exterior, sensul e intrinsec și-l dăm unor lucruri. Atunci ar fi bine să țesem această misiune sau contribuție.

Starea este fix locul care ne arată că oricare ar fi contribuția, misiunea – să zicem că avem antreprenori sau oameni care conduc ONG-uri, unde ai zice că tot ce fac este cu sens, dar acolo este cea mai mare presiune la nivel de oboseală, burnout – acestea nu vin fără să gestionezi o stare sustenabil bună, adică să ai un ritm pe care poți să-l susții la nivel de maraton. Un lucru care s-a întâmplat în pandemie și de ce oamenii lucrează tot timpul este că totul a devenit mult mai scalabil odată cu online-ul – putem să facem mai mult, oricât de mult. Este un loc în care binele nu mai e bine și în care trebuie să știm să punem stop. Starea este apanajul executivilor, antreprenorilor, care teoretic au toate celelalte lucruri identificate, dar n-au identificat încă un ritm bun. Unde totul e posibil, trebuie să-și identifice un ritm care să fie și sustenabil.

Andreea Roșca: Dacă ne uităm în partea cealaltă, la organizații? Cum lucrezi cu oamenii aceștia? Să presupunem că reușim noi, ca oameni.

Mihai Zânt: Păi n-ai cum să nu lucrezi cu ei în viitor. Dacă vorbim despre cei 75% dintre oamenii care vor să plece de unde sunt, chiar și dacă aleg să nu plece, vorbim de un disengagement, despre o lipsă de angajament foarte mare. La unii este chiar împotriva companiei. De ce? Din stare, din oboseală. Dacă vorbim și de procentul de oameni care vor să plece doar ca să plece, nu pentru că se îndreaptă spre ceva care este identificat – peste 60% vor să plece din oboseală –, atunci e nevoie să le permitem alte ancore din care să-și creeze, să-și ia energie.

În imaginea tuturor oamenilor care lucrează este că dacă scapă de unde le este rău – răul nu este din companie, de la lider, este de la starea de oboseală în care sunt – va veni un Sfânt Graal să le dea răspunsul pe partea cealaltă. Adevărul este că nu va veni. Atunci ar fi bine să le permitem și să-i educăm, și să le creăm aceste ancore în care să facă celelalte lucruri.

Dacă vrei să faci mozaic sau pictură, sau, pur și simplu, vrei să faci voluntariat în educație sau orice altceva căruia îi atribui tu sensul, ar fi frumos să poți să faci asta când ești în continuare angajat. Să zicem că sunt 6 ore pe săptămână, pe care câteodată oamenii sunt gata chiar să le pună peste orele de lucru. Pot să facă asta la vedere, fără să le fie frică, rușine pentru că nu sunt acceptați în companie? Dacă pot, este fix motivul care va întoarce masa și îi va face să fie mai productivi.

Mai mult, din activități laterale ne putem hrăni și inspirația pentru ceea ce facem noi la muncă. Acesta e apanajul pe care trebuie să-l caute orice om care vrea să bată AI-ul. Să vrea să stea în mai multe tipuri de activități, să facă conectări laterale ca să poată să pună întrebări bune, cu gândire critică și să lucreze cu parteneri virtuali.

Andreea Roșca: Îmi pare că e o presiune foarte mare pe noi pentru a face lucrurile diferit. Ideea de identitate – să știi cine ești, cum lucrezi, să-ți iei deciziile, să spui da, să spui nu –, nimic din contextul în care trăim – și nu e vorba doar de România, cred că și în multe alte țări se întâmplă la fel–, cultura, supa în care trăim zi de zi, nu e o supă care să ne încurajeze să rupem lanțul, să ieșim din rând, să încercăm alte lucruri, să renunțăm atunci când nu mai este ceea ce ne trebuie. Dacă mă uit în cercetarea voastră, mulți oameni spun că vor să renunțe, dar îi împiedică lipsa curajului, claritatea. Nu e totuși cam multă presiune pe fiecare dintre noi, pe individ, să își schimbe brusc o mentalitate cu care unii dintre noi am trăit o viață? E fair lucrul acesta?

Mihai Zânt: Nu e fair, dar este nevoia care ne va ține actuali. Să-ți dau un exemplu foarte concret din organizații. Lucrez cu organizații mari din zona de consultanță, în care conversația mi se pare că este aceeași dintotdeauna – lupta sau gap-ul între generații. Vorbesc de generația nouă care vine cu presiune de wellbeing și de work-live balance, care închide laptopul la cinci și zice: „Aia e, se vor rezolva lucrurile într-un fel”. Generația veche contestă foarte tare comportamentul acesta.

Problema este că toate companiile joacă pe același teren, pentru că generația nouă care vine așa este. Putem să judecăm că este un lucru bun sau rău, dar trebuie să nu uităm că acum copiii sunt învățați să se gestioneze emoțional de la grădiniță. Eu am livrat unor studenți în anul întâi de la ONG-uri sau liceeni, traininguri pe care le livrez la nivel de bord. Liceenii și studenții foarte tineri știu mult mai bine lucruri de mindset, despre cum funcționează mintea, cum funcționează emoțional, de ce au nevoie. Se cunosc foarte bine. Într-adevăr, nu au zona tehnică încă acumulată. Noi avem zona tehnică, dar trebuie s-o învățăm pe cealaltă cu care nu am venit.

Cine vine din urmă este direct adaptat umanității ce va prevala. Sunt deja digital ready și sunt foarte conectați cu nevoile lor emoționale. Și asta, pentru mine, a fost o surprindere să observ. Aș zice că nu numai felul în care lucrăm vine cu presiune să ne transformăm, ci și noua generație vine cu presiune de a ne transforma felul în care muncim și de a ține nivelul de stare într-un loc sustenabil, în care conversația este mai mult despre a trăi, a fi. Era întrebarea aceea: „Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?” Pare că paradigma se schimbă și dacă automatizăm cu totul multe lucruri, s-ar putea să avem mai mult timp și ar fi bine să nu ne sperie timpul acela.

Andreea Roșca: Mie epoca asta despre care vorbești îmi dă o stare de încântare, de curiozitate, dar în același timp îmi vine să fug de multe ori. Am sentimentul că nu sunt pregătită, că am învățat atâția ani atâtea lucruri, am muncit atâția ani și acum pare că trebuie să învăț cu totul altceva și să dezvăț multe dintre lucruri.

Dacă ar fi să-mi spui unul-două lucruri care crezi că sunt la nivel de rutină, de practică, care să facă chestia asta mai ușoară, pe care ar trebui să le am în vedere – lucruri pentru cei care se gândesc la tranziția de la oameni cărora organizația și societatea le-au spus ce să facă la oameni care trebuie să-și ia propriile decizii și să se bazeze pe acești trei piloni de identitate, contribuție și stare, ce ai spune despre ce e important ca să facem schimbarea asta, despre ce contează cu adevărat?

Mihai Zânt: Ar trebui să antrenăm o serie de abilități.

Una dintre ele ar fi cea de self awareness sau self leadership – abilitatea de a ne cunoaște.

Doi, ar fi să antrenăm abilitatea de a relaționa, să ne-o reamintim sau să-i dăm spațiu și să putem să relaționăm.

Cred în continuare că asta va deveni relevantă, dacă nu chiar rară și vom avea mare nevoie de ea. Trei este despre a putea să fim autonomi – aici contează foarte mult gândirea critică. Dacă mă gândesc la cum funcționează zona de AI, a pune întrebări, a gândi pe picioarele tale, a putea să emiți niște ipoteze, să le testezi și să le întorci s-ar putea să fie unele dintre abilitățile cele mai importante pentru a putea colabora cu parteneri digitali din această zonă. Vorbim de mult timp că principala constantă este schimbarea. A ne adapta continuu, a învăța continuu sunt corelate.

Andreea Roșca: Asta înseamnă să îți schimbi punctul de vedere, de fapt. E o chestie de flexibilitate și disponibilitate de a te înșela. Sau de a afla altceva.

Mihai Zânt: Exact. Aș zice că pe locul penultim, dar nu neapărat în ordinea în care le-am zis, ar fi responsabilitatea.

Andreea Roșca: În ce sens?

Mihai Zânt: În sensul în care mă uitam chiar pe Job-urile Viitorului, raportul recent scos de World Economic Forum și era unul acolo care e de-a dreptul surprinzător: sustenabilitate. Libertatea vine cu responsabilitate. A putea să ne asumăm responsabilitatea pentru drumul acesta autonom, pentru ceea ce muncim, pentru ceea ce creem este foarte important. Mai ales în ideea în care am creat platforme de social media, am creat platforme de AI. Cred că a munci cu responsabilitate are din ce în ce mai mare importanță. Trebuie să învățăm domeniul de date și de digital. Și, bineînțeles, am zis mai devreme, învățare continuă, care le crește pe toate celelalte. Acestea sunt abilități esențiale.

Andreea Roșca: Ai vorbit mult despre ideea de conectare și despre ideea de umanitate. Ai pomenit relațiile ca zonă la care fiecare dintre noi trebuie să înceapă să se priceapă. La ce te referi?

Mihai Zânt: Mă refer la faptul că suntem foarte conectați acum cu social media, cu legături slabe de conexiune, și foarte puțin conectați la nivel foarte personal și profund. Contra-intuitiv, la fel ca paradoxul de mai devreme, și networking-ul de valoare se face nu alergând într-o seară la un eveniment și împărțind 37 de cărți de vizită, ci mai degrabă purtând două conversații mai adânci cu niște oameni cu care ieși la masă.

Cred că a relaționa și a te conecta profund vor fi iarăși diferențiatori care nu se vor putea face în toată zona de AI, social media, scalare, funnel-uri de vânzare. Vor fi fix diferențiatorii de care va fi întotdeauna nevoie în felul în care luăm decizii. Mai mult decât atât, dacă ne uităm și la longevitate și ne uităm la felul în care trăim, dincolo de nutriție, mișcare și alte elemente care sunt importante, zona asta de apartenență la o comunitate e absolut importantă. Și uităm că contează.

Dacă vorbim de munca viitorului, e o paradigmă foarte importantă. O carte foarte frumoasă este „Lifespan” a lui David Sinclair, pe care o recomand. Speranța medie de viață va crește spre 120 de ani – cercetătorii sunt foarte aproape de a atinge acest număr. Înainte spuneam că vrem să trăim mult, dar că de fapt asta ar însemna că vom fi bătrâni mai mult și ne vom confrunta cu boli. Aparent, creșterea mediei de viață va fi corelată cu starea de sănătate, iar câmpul muncii va fi tras după ea și va trebui să regândim felul în care muncim. Relaționarea are mare legătură cu munca mai multă, poate până la 100 de ani.

E importantă pentru welbeing, e importantă pentru felul în care funcționăm, la nivel de colaborare, inovație, structuri organizaționale, și va fi importantă pentru longevitate și sistemele de muncă ale viitorului.

Andreea Roșca: Spune-mi ce te-a învățat experiența asta de călătorie. Ce paradigme a spulberat sau despre ce ți-ai schimbat părerea? Poți să alegi ce vrei tu.

Mihai Zânt: Am plecat acum un an și ceva, cu o serie de frici, pentru că îmi spuneau oamenii că o să ies din piață, o să pierd clienții, n-o să mă mai contacteze.

Andreea Roșca: Că nu se poate face coaching și consultanță online.

Mihai Zânt: Da. Eu în schimb aveam o idee. Încă din 2019, mi-am propus să fac coaching online din Bali. Pandemia nu a venit decât să ajute și să mute și training-ul în online. După ce mi-am dat seama că doi ani am stat în fața calculatorului, mi-am zis că asta pot să fac de oriunde. Mai mult, poate să fie chiar mai ieftin decât în București. Am digitalizat totul, am delegat o serie de sarcini și am plecat într-un experiment pe care l-am planificat financiar astfel încât și dacă se întâmpla scenariul cel mai rău, în care toate pârghiile pe care le aveam ar fi căzut, să-l declar sabatic și să funcționez măcar pe o perioadă limitată.

Dar nu s-a întâmplat, a mers chiar mai bine. Am avut cea mai mare creștere de cifră de afaceri, cea mai mare creștere de companie. Mi-am făcut un life design care a funcționat o perioadă, până m-am aglomerat cu mai multe proiecte. Conform designului, trebuia să muncesc marțea, miercurea și joia, iar patru zile – de vineri până luni – să pot să învăț, să scriu, să călătoresc, să explorez lucruri noi și să fiu mai creativ. Și asta s-a întâmplat foarte bine. Fiind în Asia, am stat patru luni în Thailanda, cinci în Bali, două în Vietnam și una în Cambodgia.

Ce m-a învățat este că dimineața este extraordinar de importantă. I-am dat un spațiu de planificare și de gândire strategică de care aveam nevoie ca să fiu productiv. Fix spațiile acelea care au dispărut din mediile organizaționale, supraaglomerate de call-uri. Se întâmpla să fac lucruri și vinerea, și lunea. Dar, pentru că aveam spațiul mental să creez, mi-am dat seama că, fără să am o intenție foarte clară, asta mi-a oferit mie abordarea strategică și creativitatea de care aveam nevoie. „Tinker Dabble Doodle Try. Unlock the Power of the Unfocused Mind”, a lui Srini Pillay, mi se pare o carte foarte frumoasă, care vorbește despre ritmul cognitiv. Într-un ritm cognitiv aglomerat pentru a stoarce fiecare oră cu intenția de eficiență, fix oamenii de la nivel mai înalt, cei care ar trebui să fie mai strategici sau să creeze nu au timpul necesar.

Andreea Roșca: Crezi că e o relație între timpul acesta de creativitate și strategie și ceea ce spui despre creșterea businessului, a numărului de clienți, a ceea ce faci cu clienții?

Mihai Zânt: Da, are legătură, inclusiv cu faptul că postând ce fac, a fost și atractiv. S-a creat o curiozitate față de asta. Dar cred că abordarea strategică a rezolvat mai multe probleme deodată decât îmi imaginam.

Un alt lucru e că am schimbat 36 de case. Nu mi-am propus așa. Am stat în unele locuri mai mult, dar am trăit curba schimbării, pe care o învățăm în leadership, de foarte multe ori. Mi-am dat seama că trei-patru zile înainte să mă mut eram nervos, aveam fear of missing out, că n-am trăit tot ce era de trăit acolo. Trei-patru zile după ce mă mutam, eram nervos că nu aveam încă ancore setate, rutinele acelea de care vorbeam, ca să pot să nu consum atât de multă energie.

De fiecare dată când schimbam o insulă, îmi dădeam seama de alte paradigme. Ce consideram eu că e normal să se întâmple așa era imediat provocat de felul în care funcționau oamenii aceia. Cu exemple dintre cele mai simple: nu-mi mergea încărcătorul la laptop, trebuia să găsesc încărcător nou ca să lucrez, iar la cele trei-patru locuri de reparat sau de cumpărat încărcătoare pe care le-am găsit pe Google, când am ajuns, oamenii ori nu erau acasă, ori se rugau, ori erau în altă parte – în România ai considera natural să ai o predictivitate în astfel de cazuri.

Andreea Roșca: Asta apropo de flexibilitate și adaptabilitate, și de capacitatea de a accepta că lucrurile sunt diferite față de ce crezi tu.

Mihai Zânt: Adânc provocată mi-a fost această capacitate.

Andreea Roșca: Dar acum cred că ești mai confortabil cu orice fel de situație de acest tip.

Mihai Zânt: Da. A trebuit să-mi găsesc pârghii centrate pe mine, fără să depind de locație, fără să depind de foarte multe lucruri în jur.

Andreea Roșca: Dacă ar fi ca cineva să fie inspirat de experiența ta – eu sunt, trebuie să recunosc –, și să-i spui două lucruri privind în urmă, lucruri pe care ai fi vrut să le știi la momentul la care ai început să te gândești la călătorie, ce ai spune?

Mihai Zânt: Că aș fi început mai devreme. ☺ Asta mi-aș spune mie de atunci. Ce aș spune tuturor este că orice gând cum că un anumit lucru nu se poate e de fapt o convingere care poate fi lucrată și recadrată.

Andreea Roșca: Și la nivel practic?

Mihai Zânt: Mi-au spus mai mulți oameni că eu pot să merg fiindcă nu am copii, după care am întâlnit cupluri de români cu copii, care circulă acolo. Mi-au spus că sunt într-un domeniu în care se poate, după care am găsit oameni în toate domeniile, care fac asta. În realitate, cu o planificare financiară bună și cu o negociere cu principalii parteneri cu care lucrezi, e o experiență, o călătorie de învățare mai profundă și mai largă decât alte călătorii pe care l-am avut și care au fost la fel de utile, cum ar fi MBA-ul sau alte călătorii de învățare. Aș zice că poți să faci un MBA sau poți să investești în acest tip de călătorie. Sunt două perspective diferite de învățare, dar utile.

Andreea Roșca: Care e definiția ta despre succes? Ce înseamnă pentru tine succesul?

Mihai Zânt: Să am impact în viețile cât mai multor oameni. Mi-am definit eu niște numere care se schimbă de la an la an, ca să fiu ancorat totuși într-o stare, într-un ritm sustenabil. Cred că sunt pe drumul acela, de a găsi ritmul cel mai sustenabil pentru mine.

Andreea Roșca: Unde sustenabil cred că e esența, din punctul meu de vedere.

Mihai Zânt: Da.

Andreea Roșca: Este un mesaj de final pe care ai vrea să-l știe toți cei care care ne ascultă? Ceva ce crezi că e important?

Mihai Zânt: Aș invita pe toată lumea să exploreze aceste trei dimensiuni – de identitate, contribuție și stare – pentru cariera lor de acum, și pentru cea din viitor. Să se uite conștient cine sunt ei, ce vor, cum funcționează cel mai bine. Pentru că fiecare ajungem la succesul acesta pe căi diferite, dar ideea este să ni se potrivească, să dea sens – îmi place englezescul „making sense”: îl faci, îl creezi – să dea sens lucrurilor etapă cu etapă, astfel încât să fie sustenabili – pentru că și aici poate să fie o călătorie care nu se termină niciodată –, și să-și găsească rutine, astfel încât să aibă o stare și un ritm cu care să poată funcționa bine, mai ales în perioada asta superaglomerată.

Andreea Roșca: Ai vorbit de identitate, contribuție și stare. Ca resurse online, apropo de a ne cunoaște mai bine, ai recomanda?

Mihai Zânt: Noi am făcut chiar un template de prime întrebări pe identitate, contribuție, stare. Poate fi găsit pe careershift.ro sau vi-l dau eu direct de pe LinkedIn. Apoi aș face o trimitere la ATI Guide, de care asta poate că se leagă. De asemenea, sunt cărțile pe care le-am recomandat mai devreme: „Tinker Dabble Doodle Try” de Srini Pillay și „Lifespan” de David Sinclair. Mai este „Four Thousand Weeks. Time Management for Mortals”, a lui Oliver Burkeman, pe care am văzut că ai postat-o și tu la un moment dat. Mie mi se pare esențial să ne uităm la stare și din perspectiva lui „Four Thousand Weeks”

Andreea Roșca: Excelent. Mulțumesc foarte mult! M-ai pus pe gânduri inclusiv cu felul în care ai ales să muncești și să-ți trăiești viața, și mă bucură foarte tare. Adică mă și enervezi ☺, dar îți sunt și recunoscătoare.

Mihai Zânt: Sper că challenge-ul acesta sau „bățul ăsta prin gard” ☺ a provocat pe mai mulți oameni să facă asta. Cred că folosește.

Andreea Roșca: Mulțumesc frumos, Mihai! Și călătorie frumoasă!

Mihai Zânt: Cu drag!

Resurse

Află mai multe informații despre Mihai Zânt:

De pe site-ul său, mihaizant.com, de pe paginile sale de LinkedIn, Facebook, Instagram, Twitter sau de pe canalul său de You Tube..