Mi-am petrecut mare parte din viata de pana acum in cautare de argumente pentru a ma justifica si a avea dreptate. E pierdere de vreme. „Interviul nu e chiar ceea ce discutasem” – „Da’, dar n-am avut destul timp”. „Nu ai terminat proiectul la timp” – „Da’, dar nu am avut nu stiu ce informatii de la nu stiu cine”. Si asa mai departe.

Este extrem de simplu sa pierzi jumatate de ora intr-o astfel de discutie. Complet neproductiv, pentru ca proiectul nu a foat, oricum, predat la timp. Iar interviul e, oricum, prost. Faptul ca exista motive foarte bune pentru care lucrurile stau cum stau nu inseamna ca se rezolva ceva. Inseamna doar ca avem motive foarte bune. Atunci cand mizele sunt foarte mari, sa ai motive foarte bune pentru care o dai in bara e chiar dramatic. Nepermis, in anumite situatii.

Guvernul are motive foarte bune (inclusiv vina celor din-nainte, care au avut si ei motive foarte bune), Parlamentul e plin de oameni cu explicatii. Suntem, cu totii, prinsi intr-un joc tembel in care explicam DE CE NU NE FACEM TREABA, de ce nu merge. Cand se trezeste cineva care chiar performeaza, o gramada de oameni incearca sa-l aduca inapoi in turma.

Recent, am descoperit ce pierdere uriasa de timp si energie este acest fel de a privi lumea. Ca sa nu mai vorbim de bani. Nimic nu se schimba. Ceea ce ar putea aduce o schimbare este dorinta de a invata, a-ti asuma si a merge mai departe. Dar e nevoie de multa incredere, practica si onestitate pentru asta.

Cand e mai important sa ai dreptate decat sa faci lucrurile bine de la inceput, sunt multe vorbe si putine rezultate.