PAUL OLTEANU. Sunt antreprenorii născuți sau crescuți?

Un lucru care poate să ajute enorm la avea mai mulți oameni cu mentalitate antreprenorială și mai puțină mentalitate toxică într-o țară: să învățăm copiii să-și construiască stima de sine fără să se compare cu cei din jur. 

Paul Olteanu. Sunt antreprenorii născuți sau crescuți?

Acest timp de mare incertitudine ne pune în situația inconfortabilă de a reimagina și a recrea multe lucruri cu care ne obișnuisem: cariera, viața profesională, viitorul companiilor și organizațiilor. De a adopta mentalitatea unui antreprenor la început de drum, când datele sunt puține și riscul e la tot pasul.

Acest timp de mare incertitudine ne pune în situația inconfortabilă de a reimagina și a recrea multe lucruri cu care ne obișnuisem: cariera, viața profesională, viitorul companiilor și organizațiilor. Mulți ne trezim că avem nevoie de mentalitatea unui antreprenor la început de drum, când datele sunt puține și riscul e la tot pasul.    

Putem face acest lucru? Și dacă da, cum?

Sunt antreprenorii născuți sau crescuți? Putem să ne schimbăm mintea pentru a tolera incertitudine, risc și eșec? Cum funcționează intuiția și când e de folos? Care este legătura între unde și cum creștem și capacitatea de a fi autonomi în viață? 

Această conversație cu Paul Olteanu e o călătorie fascinantă în multe direcții, care aduce la masă neuroștiința pentru a răspunde la întrebări. Pe parcursul ei, mi-am explicat eu mie multe dintre dilemele de care mă lovesc în viața de zi cu zi. Sper că o va face și pentru voi. 

Paul Olteanu a lucrat în ultimii 12 ani cu câteva mii de oameni în programe de training și coaching bazate pe neuroștiință, pe înțelegerea arhitecturii personalității și a emoțiilor și pe tiparele de gândire ce influențează comportamentele umane. 

Este gazdă a podcastului Mindarchitect, alături de Anca Anghel, Dorin Boabeș și Tudor Stoica. Mindarchitect e singurul podcast românesc despre neuroștiință și psihologie aplicate în viața de zi cu zi.

Pe parcursul discuției vorbim despre elefanți și călăreți și felul în care funcționează creierul uman. elefantul e alcătuit din structurile primitive, puternice și instinctuale, în timp ce călărețul e reprezentat de partea recent dezvoltată a creierului, care are capacitatea de a raționa. Situația ideală este cea în care între cele două dimensiuni există un echilibru. Am vorbit cu Paul pe larg despre subiect într-o conversație anterioară. 

Idei principale din discuție:

Este înclinația către antreprenoriat născută sau educată?

Am avut o deziluzie când am luat contact prima oară cu neuroștiința, pentru că am înțeles că genele contează mai mult decât ne-am dori.

Există o componentă genetică a unor trăsături de personalitate importante în antreprenoriat. Capacitatea de a ne reveni după adversitate, înclinația de a vedea partea plină sau goală a paharului, capacitatea de a-ți concentra atenția pe ceva au o componentă cu care ne naștem. 

În The Emotional Life of Your Brain”, Richard Davidson vorbește despre faptul că există o amprentă neuronală a unor trăsături de personalitate: Sunt șase: 

  • Reziliență: cât de încet sau repede ne revenim după adversitate.
  • Outlook: cât de mult ești capabil să susții emoție pozitivă, dacă vezi mai degrabă optimist sau pesimist lumea. 
  • Intuiție socială: cât de abil ești în a recepționa semnale sociale din jur. 
  • Conștiința de sine: cât de capabil ești să-ți percepți stările și senzațiile corporale și cât de conectat ești cu propriile emoții. 
  • Sensibilitate la context: cât de ușor îți este să ții cont de context când e vorba despre o reacție emoțională. De exemplu, când ești într-un mediu cu multă gălăgie, ai capacitatea să înțelegi că e firesc ca oamenii să vorbească mai tare, sau crezi că se răstesc la tine? 
  • Atenție: cât de ascuțită și clară e atenția ta și cât de ușor îți este să-ți canalizezi atenția pe ceva. Ce înseamnă această componentă genetică? Dacă m-am născut cu dimensiunea reziliență cam pe la nota 4 pe o scală de la 1 la 10, înseamnă că un eveniment minor îmi va afecta starea pentru o perioadă lungă. Pot îmbunătăți acest lucru prin diferite tehnici, de la meditație, la antrenarea atenției. Aș putea ajunge de la 4 la 7, dar probabilitatea să ajung la 9 e foarte mică. Invers, dacă ți se întâmplă să fii supus la multă adversitate pe timpul vieții, s-ar putea să cobori de la 9 la 6, dar probabilitatea de a coborî la 4 e foarte mică. 

Experiența de viață și antrenamentul te pot ajuta să te distanțezi de anumiți poli, dar nu vor fi niciodată în celălalt capăt față de punctul genetic. 

Pe de altă parte, poți avea o predispoziție, dar dacă nu o cultivi, nu contează. Dacă o cultivi, poți face performanță. Când cineva are o personalitate care-l predispune la a se descurca bine în mediul antreprenorial și are parte și de încurajare și antrenament, apar oameni care duc maratoane, nu sprinturi. 

 

Cum creștem copii cu o componentă antreprenorială mai puternică?

Aș pleca de la două nevoi pe care le au toate mamiferele – cea de atașament și cea de diferențiere. 

De existența și satisfacere nevoii de atașament depinde supraviețuirea: dacă atunci când venim pe lume nu există o legătură puternică cu o figură de atașament care să ne protejeze și să ne îngrijească, dezvoltarea e incapacitată. Pleci un super-handicap în viață. Și nu vorbim de mâncare și adăpost, ci de atenție și iubire. 

Un exemplu simplu despre ce se întâmplă când nevoia nu e satisfăcută: ca să reușești în antreprenoriat ai nevoie să lucrezi cu alți oameni. Deci îți trebuie încredere. 

La nivelul de bază, primar, în care creierul nostru limbic învață lucruri, dacă atunci când eram foarte mici am țipat și cineva a venit și a avut grijă de noi, se dezvoltă încrederea și sentimentul că e legitim să am încredere și să mă bazez pe oameni. Așa se instalează un stil sigur de atașament. 

Dacă eram lăsat să țip până răgușeam, ce a înțeles creierul meu emoțional este că, indiferent cât te zbați, nimeni nu vine să te ajute. Deci descurcă-te singur. Se instalează un stil de atașament evitant, ceea ce înseamnă că, în viața adultă, nici nu ne trece prin cap ideea să ne bazăm pe oameni. 

S-ar putea să vedem antreprenorii care sunt lupi singuratici, care au relații tranzacționale cu cei din jur. Adică te plătesc și mă aștept să fii la dispoziția mea, dar nu mă aștept să fii alături de mine dacă nu primești ceva la schimb. 

Un om cu stil de atașament sigur a învățat la nivel profund în memoria emoțională e că e legitim să ai nevoi și să primești ajutor când le exprimi. Poate delega, cere ajutor echipei, avea încredere în echipă. 

Creierul nostru se poate recabla. Vestea mai puțin bună este că singurul fel în care partea asta din creier învață e prin repetiție și asociere. Deci dacă am avut îngrijitori timpurii care nu au fost alături de mine când am avut nevoie, ca să îmi rescriu circuitul trebuie să trăiesc relații cu oameni care nu mă lasă la greu și care sunt alături de mine chiar și când am să încerc inconștient  să-i îndepărtez. Nu o poți face citind o carte sau ascultând un podcast. Poți înțelege ce nevoi ai, dar transformarea are loc doar când trăiești alt deznodământ în relații.

A doua nevoie este cea de diferențiere sau autenticitate. O dată ce ai satisfăcută nevoia de atașament și simți că ești într-un trib care te acceptă pentru cum ești ca persoană, devine disponibilă opțiunea de a explora lumea și a testa social roluri pentru a se diferenția. Devii, în mintea ta de copil, asistentă, polițist, spiderman, pompier etc. E esențial să existe spațiu și încurajare pentru explorare și, când o dau în bară, că o vor da, să nu persecutăm persoana, ci să vorbim despre comportament. 

Adică să nu periclităm relația de atașament. Aici apare cea mai mare menghină în dezvoltarea noastră: cei mai mulți părinți atentează la relația de atașament când copilul se poartă într-o manieră pe care nu o acceptă – nu mai vorbesc cu tine, nu te mai iubesc sau altele. Creierul în dezvoltare al copilului înțelege că ”dacă e ca eu să supraviețuiesc și să rămân în acest trib” – și astea nu sunt gânduri raționale, sunt stări emoționale, senzații – ”trebuie să mă sacrific pe mine ca să obțin acceptarea voastră”. 

În viața adultă, așa apar stiluri pasiv defensive, oameni care ezită să deschidă conversația, ca să nu piardă relația cu cei din jur. Țin în mine ca să nu supăr, fac pe plac ca să obțin acceptare și relație. 

Și încă ceva: copiii care primesc iubire doar dacă performează, dacă au 10 pe linie, dacă înving și ies pe primul loc, se dezvoltă în adulți hiper-competitivi și perfecționiști. Acele experiențe timpurii te lasă cu un vid de apreciere pe care nu îl poate umple nici măcar poziția de a fi cel mai puternic om de pe planetă.

 

Un antreprenor bun nu face performanță doar în business

Merită adusă în spațiul public o discuție despre faptul că nu e de ajuns să fii un antreprenor excepțional la nivel de performanță de business. Dacă ieșim din această mentalitate de performanță cu orice preț, de orientare către obiective și sarcini și statut, înțelegem că viața nu e o serie de ținte de bifat.  Dacă ne mutăm focusul de pe a face performanță profesională pe a face performanță în viață, e interesant să începem să ne educăm copiii și cu gândul la a obține mai mult decât un salariu bun sau un venit sigur. 

Asta e treaba cu creierul nostru: el e de 250 de milioane de ani emoție și de doar 250.000 de ani rațiune. Întrebarea fundamentală e care este efectul pe termen lung din momentul în care am scris liniile acelea de cod timpurii în memoria emoțională care spun că ”trebuie să fiu mereu primul”. Memoria emoțională timpurie învață o dată și nu uită niciodată. S-ar putea să ajung între primii cei mai bogați oameni din țară și să mă simt mic și neimportant. Pentru că n-am cea mai mare casă sau cel mai bun scor la golf.

 

Criterii sănătoase de performanță și evaluare

Un lucru care poate să ajute enorm la avea mai mulți oameni cu mentalitate antreprenorială și mai puțină mentalitate toxică într-o țară: să învățăm copiii să-și construiască stima de sine fără să se compare cu cei din jur. 

Un exemplu: copilul vine acasă cu nota 7 după o lucrare la matematică. Tatăl întreabă: ”Cât ți-ai propus să iei la lucrare la matematică?”  ”8” spune copilul. ”Ce poți să înveți de aici, ce poți face data viitoare mai bine” întreabă tatăl.  Nu întrebi ”Cât a luat colegul?”. Pentru că dacă faci asta 12 ani, mintea copilului învață în primul rând să aibă obiective impuse, nu alese. 

Un alt exemplu: Dacă regula era ”Nu mergi în tabără dacă nu ești premiant”, ce transmite asta? Eu, copil, vreau să merg în tabără, nu ma interesează de obiectivele voastre. Dacă dispare tabăra, dispare și motivația să învăț. 

Ideea de a stabili propriile obiective e foarte importantă în antreprenoriat. Acolo, cei care fac performanță pe termen lung sunt motivați de ceea ce vor să creeze. Când creștem copii care se raportează mai mult la obiective alese de ei, probabilitatea să aibă impulsuri antreprenoriale poate fi mai mare.

 

Capacitatea de a-ți asuma riscuri e un mușchi

Noi avem două sisteme de gândire: le putem spune și călăreț și elefant.  Elefantul e reprezentat de partea din creier care s-a dezvoltat prima; învață prin asociere și repetiție și are cele mai profunde linii de cod; este fundația vieții psihice, aici rezidă emoția și intuiția. Sistemul mai recent e neocortextul, care permite funcții superioare; aici se află capacitatea de a ne regla emoțional. 

Antreprenoriatul e o altă activitate a vieții care se sprijină la nivel neuroștiințific pe aceeași aparatură: pentru creierul nostru. Dacă riscăm 100.000 de euro sau riscăm jucăria preferată la groapa cu nisip, pentru el este exact același lucru. Doar călărețul înțelege diferența, că are discernământ. Emoțional, e același lucru simplu. 

În esență, lucrul pe aceste componente de risc care definesc mentalitatea antreprenorială are doi piloni: 

  • fie antrenezi călărețul să aibă un dialog eficient cu elefantul. Prin focalizarea atenției și schimbarea de perspectivă poți liniști impulsurile emoționale brute ale unui elefant care antrenat sute de milioane de ani pentru supraviețuire și care va reacționa emoționa la risc. 
  • fie, mai ales în lucrul în incertitudine, îi demonstrezi elefantului că și dacă se întâmplă lucruri rele nu moare. ”Am mai trecut prin asta”, ”Dacă nu iese putem facem planul B”, ”Vom învăța ceva important”. 

E ca la vorbitul în public: după ce ai supraviețuit de zece ori riscului, s-ar putea să trăiești entuziasm când te afli în fața lui. 

În cartea Antifragil, Nassim Taleb vorbește despre faptul că oamenii care sunt expuși zilnic unor riscuri și stresori au o mai mare capacitate de a trece prin adversitate decât, paradoxal, un angajat al unei companii care n-a suferit șocuri majore, dar care poate ușor fi destabilizat de unul. 

 

Eșecul și satisfacția depind de cum îți antrenezi atenția

Să zicem că erai pe val, în industria de restaurante și a venit pandemia. Asta e o realitate: că au dispărut clienții. Dar suferința nu vine din realitatea asta, ci din ceea ce îmi spun eu despre realitate: că ”am muncit atâția ani pentru nimic”, ”nu mai are sens să trăiesc”, ” e nedrept”, că ”totul s-a dus de râpă”. Sau, dimpotrivă, îți spui că ”e rău că m-a prins povestea asta, dar, din fericire, mai am niște resurse, hai să vedem cum pivotăm: poate fac catering, poate vând restaurantul, poate găsim o soluție cu echipa” etc. 

La nivelul creierului, realitatea nu există. Există niște evenimente exterioare care contează în proporție de 10% în a construi ceea ce numim realitate. 90% din reprezentarea noastră interioară are legătură cu valorile noastre, cu moștenirea genetică de care vorbeam înainte, cu educația, cu credințele. 

Există un studiu care vorbește despre cum e alcătuită fericirea. În The How of Happiness, Sonja Lyubomirsky spune că sunt trei componente care dau un nivel de fericire care poate fi susținut: genetica, circumstanțele, alegerile. Datele arată că 50% din nivelul de fericire pe care suntem capabili să-l întreținem constant e genetic. Vestea faină e că circumstanțele contează 10%. Alegerile contează în proporție de 40%. Ceea ce înseamnă că starea de fericire e în mare parte o consecință a ceea ce alegem ca punct al atenției: dacă atunci când ajung acasă mă concentrez în continuare pe faptul că am de plătit salarii și n-am încasat banii, sau mă concentrez pe familie și copil. Dacă aleg să îmi concentrez atenția pe a învăța ceva din eșec, sau să văd doar dezastrul. 

Antreprenorii au o mare capacitate de a alege să interpreteze eșecul și adversitatea astfel încât să îi ajute, atunci când vorbesc despre ce au învățat, despre oportunitate în criză. 

Vestea bună este că avem foarte mare control asupra lucrurilor cărora decidem să le dăm atenție. Cea mai probată și demonstrată științific metodă de a-ți întări focusul atenției este meditația: dacă dai la o parte dimensiunea spirituală a meditației și o iei ca antrenament mental, înțelegi că atunci când meditezi îți focalizezi atenția pe un singur lucru, ceea ce-ți antrenează partea din creier însărcinată cu controlul atenției. Când zboară gândul la altele în timpul meditației, îl observi zburând și îl aduci înapoi la concentrarea pe respirație. Fiecare fugă și readucere înapoi e ca o repetiție cu o ganteră la sală. 

 

Decizii în incertitudine

Un lucru important de știut e acesta: neocortexul știe să ia decizii complexe, care țin cont de lucruri abstracte. În momente de incertitudine și schimbare, primul impuls e emoțional, nu rațional. 

De exemplu: Dacă eu am pus niște bani la bursă, într-un moment de genul ăsta primul impuls emoțional va fi să retrag banii, dacă scade piața. Dacă neocortextul meu e activ – nu mă simt amenințat – pot să îmi aduc aminte că am făcut o investiție gândită să dea rezultat pe termen lung și că nu e cazul să iau o deiczie de moment.  

Deciziile emoționale, din impuls, sunt salvatoare în situații simple, de risc fizic, de exemplu: dacă cineva strănută lângă mine la magazin, să mă dau un pas în spate. Creierul ancestral s-a antrenat pentru decizii care vizează viteză, nu precizie. 

Dacă trebuie să iau decizii complexe, am nevoie să funcționeze partea rațională a creierului. Înseamnă să nu spui da sau nu unei oportunități pentru că te-ai entuziasmat sau te-ai speriat. E foarte posibil ca elefantul tău să fi mirosit ceva bun (câștig) sau să se fi speriat de respingere (rușine dacă nu mă bag) și să îți transmită un impuls emoțional puternic. 

La chestiuni complexe, cu informație incompletă, mai ales în condiții de incertitudine, doar călărețul știe să ia decizii. E bine să medităm, să dormim, să ne odihnim înainte de o decizie importantă pe termen lung. 

 

Ce e intuiția, când e valabilă și când nu

La nivel neuroștiințific, intuiția este impulsul emoțional pe care îl transmite elefantul în baza experiențelor anterioare stocate în memoria inconștientă. Intuiția e înțelepciunea trecutului.

Adică, dacă eu sunt antreprenor în serie și trebuie să evaluez o investiție într-un start-up, nu am nevoie de multe întrebări ca să știu dacă echipa se înțelege și cum vor merge lucrurile, pentru că am văzut zeci de fondatori până acum. Mi-am putut forma scurtături mentale care se traduc în intuiție: voi avea foarte repede o ”senzație” despre acel lucru care îmi va spune ceea ce trebuie să știu. 

Cartea Blink, scrisă de Malcolm Gladwell, este un studiu minunat a ceea ce înseamnă intuiția și cum funcționează. 

Întrebarea este care sunt limitele intuiției. Dacă depind de intuiție pentru ceva ce elefantul meu n-a mai trăit, cum e situația curentă de incertitudine, e neindicat să iei decizii în baza intuiției. Pentru că e un context despre care nu avem experiență din trecut. Deci îți folosești călărețul, iar asta înseamnă să aduni date, să creezi scenarii, să iei în considerare alternative. 

Apoi iei ce decizie poți mai bună cu ceea ce ai, până când apar noi date.

 

Antreprenoriatul se învață și făcând și studiind

Performanța în antreprenoriat e un mix. E foarte valoros și adevărat emoțional că trebuie să încerci și să simți lucrurile pe pielea ta. 

Perspectiva lui Nassim Taleb în Skin in the Game e foarte bună: altfel reacționezi când ai ceva concret de pierdut, când ”pielea ta e în joc”, când ești activat emoțional, decât când ai o discuție intelectuală. 

Dar motivul pentru care podcasturile, cărțile, cursurille, conversațiile contează enorm e că atunci când te duci la război, adică te duci și te apuci de treabă, e foarte util să te duci cu arme după tine. E mult mai bine să faci un curs de product design și să înțelegi conceptul de MVP (minimum viable product) în loc să îți bagi toate economiile într-o idee și să te prinzi apoi că ai pierdut toți banii pe ceva ce putea fi evitat dacă investeai în puțină educație anterior. 

Expunerea intelectuală la cunoaștere nu va fi niciodată suficientă. Conceptele nu devin utile decât dacă le repetăm practic destul cât să devină abilitate pentru elefant. 

 

Un lucru esențial: să ne cunoaștem mai bine

Dacă am putea să ne înțelegem mai bine creierul și arhitectura formată în copilăria timpurie, am lua decizii mult mai înțelepte și în companii și în viață.

Contextul în care trăim e important: e o lume care pune preț pe statut și pe a acumula și a performa. Dacă în lumea ta asta contează, te va afecta mult mai puțin dacă ai o referință puternică internă. Și asta îți dă reziliență. Capacitatea de a ne reveni repede după adversitate va conta enorm, pentru că vom trăi multă adversitate de acum încolo. 

Și cred că trebuie să învățăm să ne cunoaștem și să ne putem verbaliza nevoile, mai ales în România. Suntem, din punctul acesta de vedere, într-o gaură pe care nu o vezi în alte culturi: nu ne punem întrebarea ce e important pentru noi sau ce vrem. 

Un exemplu: am o discuție cu doi oameni apropiați să pornim o afacere. Vorbim despre public țintă și produse, dar când i-am întrebat de ce vreți să facem asta, nu au putut răspunde. Pentru că nu avem reflexul să ne întrebăm ce e important pentru noi și să comunicăm acest lucru. 

În antreprenoriat, unde echipa e esențială ca să reușești, a ne ști nevoile și a comunica transparent și deschis este aptitudine esențială. 

Ultima idee: noi de 250 de milioane de ani emoție și relație și de 250.000 de ani suntem obiective, performanță și măsurătoate la centimetru pe probleme complexe. Fără relație și atașament și siguranță psihologică nu se poate construi ceva sustenabil. Se poate construi ceva excepțional, dar e mereu pe costul unor oameni. Dacă vrem o lume mai sustenabilă acasă și la birou trebuie să ne amintim de asta.

Resurse despre care am discutat:

The Emotional Life of Your Brain, Richard Davidson. Fiecare dintre noi avem o ”amprentă” emoțională care determină stiluri individuale legate de conștiința de sine, răspunsul la adversitate, optimism versus pesimism, comportament social.  

Filmul The Last Dance, despre Michael Jordan și cariera lui la Chicago Bulls (Netflix). O ilustrare a influenței pe care mediul în care creștem o are asupra performanței la maturitate. 

Stiluri pasiv-defensive: instrumentul dezvoltat de Human Synegistics e un ghid util. 

Gândire rapidă, gândire lentă, Daniel Kahneman. Carte de referință pentru a înțelege cum funcționează sistemul intuitiv și cel rațional din creier, cum luăm decizii în incertitudine și ce erori comitem. 

Antifragile, Nassim Taleb. O carte despre sisteme care trec bine prin șocuri și dezordine. 

The How of Happiness, Sonja Lyubomirsky. O carte despre cum e construită fericirea. 

Blink, Malcolm Gladwell. O carte despre intuiție și valoarea ei în viața reală. 

The Rise of Superman, Steven Kotler. O carte despre alinierea intuiției cu rațiunea și performanță înaltă. 

Skin in the Game, Nassim Taleb. O carte despre cum ceea ce facem, credem, decidem se schimbă în funcție de cât de mult trebuie să suportăm consecințele propriilor decizii. 

Conceptul de minimum viable product ca prim pas pentru testarea unui produs, unei idei, unui serviciu. 

Manfred Kets de Vries, profesor de leadership la INSEAD. 

Metafora călărețului și elefantului: Jonathan Haidt, The Happiness Hypotesis. 


Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 


Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

avatar