Mihai Jurca. Strategia și oamenii care au făcut Oradea cel mai bun oraș din România

Noi ne tratăm cetățenii – noi ca instituție sau cultură organizațională – ca pe niște clienți. La fel cum băncile au grijă de proprii clienți, și noi încercăm să avem grijă de proprii cetățeni.

Mihai este City Manager al orașului Oradea. Iar motivul discuției mele cu el este că, în ultimii trei ani, am văzut Oradea pe primele locuri în diferite clasamente: cel mai bun oraș în care să trăiești, cea mai bună administrație, cel mai eficient oraș, cel mai sigur, cu cei mai fericiți oameni.

M-am întrebat ce se întâmplă, ce face posibile toate aceste performanțe? Am vorbit cu Mihai mai ales despre mentalitate: cum se gândesc oamenii care administrează orașul la relația cu companiile, cu cetățenii și la cultura internă din primărie? Un răspuns scurt este că Oradea e administrată după principii pe care le veți regăsi în companii private cu creștere rapidă: oamenii își asumă riscuri, fac uneori pariuri imposibile, conduc prin exemplu, sunt conduși de viziune, vânează oportunitatea fără nicio jenă, știu arta de a construi parteneriate, au focus, se concentrează pe proiecte esențiale, nu pe bani. A durat, însă, mai mult de o decadă: Mihai vorbește despre începuturile poveștii cu cuvintele ”a fost un proces brutal” de realiniere și construcție de încredere.

Oradea nu e cel mai ieftin oraș din România: taxele aici sunt mai mari decât media. Dar, într-o decadă, produsul intern brut pe locuitor a crescut de la 6.000 de euro, la 14.000 de euro, cu o rată de două cifre anual. De la 20 de milioane de euro investiții străine, astăzi sunt 600 de milioane. Au fost ani în care primăria din Oradea a adus în oraș fonduri europene de câteva ori mai mari decât bugetul primăriei.

Mihai vorbește despre principii simple: onestitate, transparență, asumare. Și despre cum totul a început de la nevoile esențiale: căldură pentru oameni, curățenie în oraș, infrastructură care să susțină viitoarele proiecte.

Pentru mine, această conversație arată nu doar că e posibil, ci și cum e posibil. E, cred, o binevenită alternativă la cinismul și dezamăgirea noastră legată de instituții. Și un îndemn de a învăța din și a privi către ce funcționează.

Idei principale

Schimbări de anvergură în Oradea ultimilor ani. Din 2020 încoace, Oradea este constant în clasamente ca „cel mai bun oraș în care să trăiești”. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut la 14.000 de euro de la 6.000. De la 90-100.000 de turiști, s-a ajuns la 220.000 de turiști. De la 20.000.000 de euro investiții străine, nivelul acestora este acum de peste 60-70.000.000 de euro într-o singură companie. Peste 50.000.000 de euro sunt investiți anual din bugetul local. În plus, Oradea este singurul oraș din România care plănuiește să-și facă o companie aeriană.
Nevoile orașului sunt tratate prin prisma Piramidei lui Maslow. Stabilirea priorităților și a planului de dezvoltare pornesc de la identificarea nevoilor. Strategia și viziunea Primăriei Oradea a tratat orașul din perspectiva Piramidei lui Maslow, punând nevoile cetățenilor în centrul preocupărilor sale. Începând de la nevoile primare – infrastructură, accesibilitate, reabilitări, drumuri, piețe publice noi, spații pietonale –, și evoluând către nevoile de pe treptele superioare, care s-au concretizat prin punerea în valoare a patrimoniului istoric și cultural al orașului.
La Oradea, cetățenii sunt clienții Primăriei. La fel cum băncile au grijă de proprii clienți, și Primăria trebuie să aibă grijă de proprii cetățeni. O bancă nu poate să-și primească clienții decât pe cea mai frumoasă intrare și în cel mai bun context posibil. Accesul cetățenilor pe ușa principală – și nu prin lateral, ca înainte – a fost primul semnal pe care Primăria Oradea l-a dat, în sensul în care și-a înțeles menirea de instituție în folosul oamenilor, nu care stă deasupra acestora. Valorile aflate la baza acestei relații sunt respectul și onestitatea transpuse în transparență – momentul în care cetățeanul înțelege și vede că Primăria îi spune unde se duc banii pe care el îi plătește, vede că impozitul lui se transformă într-un pod, într-un drum, într-o clădire reabilitată, într-o cetate nouă, în apă caldă iarna, care nu mai se întrerupe.
Încrederea comunității în Primărie e esențială pentru dezvoltare. Despre zona publică există o serie de prejudecăți care nu pot fi depășite și nu pot fi acoperite de încredere decât cu extraefort. Trebuie să fii foarte activ și trebuie să fii proactiv, adică să faci mai mult decât poate ar aștepta oamenii de la tine. Să faci acel extra-efort pentru a-i convinge că ți-ai înțeles menirea, îți înțelegi misiunea și ești dedicat acesteia.
Să existe o viziune, un plan, și fiecare să-și înțeleagă rolul sunt aspecte cruciale. În momentul în care asta devine regulă universal valabilă în comunitate, de foarte multe ori, instituția, Primăria, trebuie să se asigure că există niște condiții, iar restul e făcut de comunitate – de companii, de oameni. Instituția devine din ce în ce mai mult un facilitator, și nu un pion activ. Un oraș nu se dezvoltă datorită primăriei, un oraș se dezvoltă datorită oamenilor și companiilor din oraș.
Dacă faci ceva, vei supăra poate mulți oameni. Dacă nu faci nimic, îi superi pe toți. Să dărâmi case pentru un proiect de importanță publică nu este o decizie ușor de luat, dar când criteriul de decizie este legat de binele orașului, și este parte dintr-un plan verificat, știi că este decizia corectă, chiar dacă asta nu te ajută la nivel personal. Multe decizii nepopulare sunt decizii bune, care trebuie luate. În momentul în care ai un mecanism de verificare, nu le iei mai ușor sau nu le iei impasibil, nu le iei pentru că nu te interesează sau pentru că pe tine nu te afectează, dar le iei educat, în cunoștință de cauză.
Accesibilitatea – un element primordial pentru dezvoltarea unui oraș. Un oraș nu se poate dezvolta dacă nu este accesibil. Fără o infrastructură bine pusă la punct, un oraș se sufocă, și când un oraș se sufocă, moare economic. Investitorii ocolesc un oraș fără drumuri suficiente și bine făcute, fiindcă nimeni nu vrea să vină și să piardă ore întregi dintr-un capăt în altul al orașului. De asemenea, serviciile publice trebuie să fie rapide și corecte. Iar curățenia în oraș este absolut obligatorie.
Relația cu investitorii. Respectul pentru orice investiție e principalul ingredient. Indiferent că e o investiție mică, indiferent că e o companie mică sau mare, orice investitor trebuie respectat. S-ar putea să nu i se poată oferi ceea ce își dorește, s-ar putea să nu poată fi făcută investiția pe care o propune, dar respectul de a discuta e principiul de bază. „Dacă nu vă putem ajuta, sigur n-o să vă încurcăm” este motto-ul după care se ghidează Primăria Oradea în relația cu investitorii. Asta se materializează prin proceduri cât mai rapide pentru ca investițiile să se întâmple sau răspunsuri clare, dacă investiția nu se poate realiza.
Modelele de dezvoltare urbană nu trebuie inventate neapărat, ele pot fi, și ar trebui să fie copiate de la cei care le aplică deja cu succes. Identificarea modelelor, adaptarea lor la nivel local și implementarea cu rapiditate reprezintă, de cele mai multe ori, cel mai scurt drum spre soluția unei probleme urbanistice.
Nu poți să faci investiții fără buget. Oradea nu este un oraș ieftin din perspectiva impozitelor plătite de cetățenii săi. Regulile dezvoltării impun însă și măsuri de acest fel. Nu poți să faci investiții, nu poți să te dezvolți fără să ai o masă monetară suficientă. Dar atâta timp cât asta se translatează în ceva bun – în servicii, drumuri, poduri, clădiri abilitate, centru istoric reabilitat, spații pietonale –, oamenii sunt mulțumiți.
Puterea exemplului în Primăria Oradea. Când leadership-ul e acolo și este implicat sută la sută, și este cel care duce poate greul cel mai mult, se creează o obligație în organizație de a urmări și de a urma acel exemplu. Când primarul își oferă sprijinul pentru a duce la îndeplinire obiectivele echipei, oamenii se simt parte din echipa respectivă și încep să se gândească cu mai multă atenție la munca și misiunea pe care le au de îndeplinit. Modul în care angajații au fost tratați, faptul că li se respectă munca, că există un plan și că există niște reguli la care fiecare raliază sau nu – și dacă nu, există consecințe – a schimbat total dinamica instituției Primăriei Oradea în ultimii ani.

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.

Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

Transcriere

Andreea Roșca: Bună dimineața, Mihai! Bine, te-am regăsit și mulțumesc că ai acceptat să facem această discuție.

Mihai Jurca: Bună dimineața, Andreea! Mulțumesc pentru invitație și mă bucur tare mult să fiu aici, să discutăm, să fim împreună.

Andreea Roșca: Am început să am o grămadă de curiozități despre Oradea, și cum funcționează lucrurile, și cum vă gândiți voi la oraș, în momentul în care v-am văzut în diverse clasamente legate de mulțumirea oamenilor, precum „cel mai bun oraș în care să trăiești”. Din 2020 încoace, v-am văzut constant în clasamente. Dintr-o cercetare făcută de Banca Mondială, pe care am citit-o chiar în septembrie, acum o lună și ceva, reiese că Oradea are gradul cel mai mare de „foarte mulțumit” când întrebi oamenii: „Cât de mulțumit sunteți să trăiți în acest oraș?”. Și am început să am curiozități. Deci, despre asta o să vorbim astăzi, despre de ce e Oradea cel mai bun oraș în care să trăiești.

Mihai Jurca: E cel mai bun oraș în care să trăiești pentru cei care au fost întrebați, cu siguranță, sau, dacă ne uităm la niște date sau indicatori statistici. Cred că răspunsul este foarte simplu. O să-l spun și după aia putem dezvolta. Am răspuns unor nevoi. Dacă ne uităm la Piramida lui Maslow, am tratat orașul din perspectiva unei astfel de piramide. Și evident că în momentul în care și reușești să îndeplinești parte din treptele acelei piramide, oamenii vor spune că sunt mulțumiți. Eu cred că ăsta e răspunsul, pe scurt. Am răspuns nevoilor comunității de aici, care – întâmplarea face – sunt nevoile multora din România, dar nu numai.

Andreea Roșca: O să vorbim despre felul în care ați privit voi dezvoltarea orașului, dar aș vrea să începem cu ceva care-i legat de tine. Îmi povesteai că la început… Când s-a întâmplat asta?

Mihai Jurca: 2007, la final, – 2008.

Andreea Roșca: Atunci tu ai pus în așteptare o slujbă în industria financiară, pentru că așteptai să vezi dacă o să poți să lucrezi la primărie, în administrație. Scuză-mă că pun întrebarea așa, dar ce a fost în capul tău?

Mihai Jurca: Atunci erau niște idei îmbrăcate în haine frumoase, idei boeme, dar care s-au dovedit a fi extrem de realiste și pragmatice. Privind retrospectiv, pot să spun asta cu toată tăria. De ce? Pentru că eu am renunțat la oferta unei bănci. Gândiți-vă, și o să intru foarte scurt în niște detalii, că oferta financiară era atunci de un salariu de 1.500 de lei plus niște bonusuri, iar salariul pe care îl puteam avea la primărie era de 530 de lei. Evident, și diferența asta trebuia să conteze. Am tras de timp cât am putut cu privire la oferta pe care mi-a făcut-o acea bancă, dar la un moment dat, am dat un răspuns fără să știu dacă eu voi intra în primărie. Și am refuzat oferta, mergând cu încredere spre drumul în administrație. Am crezut foarte tare în chestiunea asta. Am crezut, pentru că doream să schimb și să contribui la niște decizii și proiecte care mi-au afectat tinerețea, care mi-au afectat viața într-un mod pozitiv, într-un mod negativ. Eram copil sau, în liceu, eram tânăr și mergeam la evenimentele din oraș – erau lucruri care îmi plăceau, erau lucruri care nu-mi plăceau. Dar mă gândeam: oare cum e să faci asta? Și, cred că la 15 ani după, am început să fac asta. Și cumva, dorința asta a fost drive-ul cel mai mare pentru mine și am avut o mare șansă. Am intrat în administrația publică, în Oradea, cu 6 luni sau cu vreo 8 luni înainte ca Primăria Oradea, ca instituție, să se schimbe radical în bine. Și după ce am văzut procesul ăsta, care la început a fost extrem de brutal – oameni dați afară, reguli noi, reguli foarte clare – și nu îți crea neapărat senzația de confort, dar imediat după și la câțiva ani după, mi-am dat seama că acea perspectivă boemă sau ideile mele, felul în care le gândeam eu, nu erau foarte bine legate de realitate. Viitoarea strategie a Primăriei se baza, de fapt, pe niște principii foarte simple: de a crede cu tărie în ceea ce faci, de a schimba lucruri, de a-ți face treaba cât de bine poți. Și toată strategia, toate activitățile, toate acțiunile, toate proiectele pe care Primăria le-a făcut de atunci încolo au fost o mănușă de realitate, de lucruri aplicate, care a îmbrăcat acel crez boem pe care l-am avut eu la început. Dar m-am simțit în largul meu văzând asta și am simțit că mi-am găsit menirea în viață – la modul foarte onest. De asta am putut și pot să dau mai mult decât poate aș fi crezut vreodată pentru ce fac sau ce am făcut acolo.

Andreea Roșca: Spune-mi câteva lucruri care îți par relevante și pe care le putem compara cumva cu ce e azi, despre ce era atunci Oradea.

Mihai Jurca: Oradea era atunci un oraș cu aceeași istorie, cu același patrimoniu, desigur, într-un într-un stadiu total diferit, într-un stadiu de degradare. Oradea de astăzi este un oraș cu un patrimoniu pus în valoare. Oradea era într-o situație în care instituția nu trata corect clienții, cetățenii ei. Gândiți-vă că orădenii nu intrau pe poarta principală în clădirea primăriei, ci pe poarta din lateral. Pe poarta principală intra doar elita funcționărimii. Lucrurile astea s-au schimbat, și au fost primele lucruri care s-au schimbat acolo. A fost primul semnal pe care instituția l-a dat, în sensul în care și-a înțeles menirea de instituție în folosul oamenilor, nu care stă deasupra oamenilor. Și sunt multe exemple ca cel pe care vi l-am spus, care s-au întâmplat din perspectiva Primăriei în relația cu cetățenii, companiile din oraș, activitatea economică, cu rolul și menirea pe care Primăria le are într-un context normal. Și și-a înțeles foarte bine menirea asta și a început să și-o exercite.

Andreea Roșca: Deci ați început cumva de la lucrurile astea simbolice, înțeleg. Adică de la relația între administrație și cetățean, de la lucrul care semnalizează cumva schimbarea, dar o semnalizează pentru lumea de afară.

Mihai Jurca: Dacă o spunem așa, poate părea că e doar un stunt de PR, dar e mai mult de atât. O bancă nu poate să-și primească clienții decât pe cea mai frumoasă intrare și în cel mai bun context posibil. Am făcut și noi același lucru. Intrarea pe partea principală e o figură de stil, dar, pe lângă asta, noi am creat o zonă pentru cetățeni, un punct de oprire – orice ai nevoie în primărie, orice ai de făcut în primărie, ajungi în acel punct și acolo îți rezolvi toate problemele. Deci ușa este doar un simbol pentru ceea ce a urmat după în servicii publice, în modul în care tratăm clienții noștri, în a le oferi și lor, și colegilor noștri un mediu cât mai bun pentru a-și face fiecare treaba – cetățeanul să-și achite obligațiile față de noi, noi să oferim niște servicii de calitate. E un exemplu care prezintă perspectiva unor acțiuni și proiecte foarte clare, cu beneficii foarte clare și de o parte, și de alta. Nu e doar un simbol.

Andreea Roșca: Care e primul lucru pe care te-au pus să-l faci când ai ajuns acolo?

Mihai Jurca: Eu am ajuns în ianuarie, chiar în 3 ianuarie a fost prima mea zi de muncă. Pe lângă partea administrativă, pentru că se pregăteau finanțările europene, mi-au dat să citesc documente ce țin de viitoarele finanțări europene care urmau să fie baza de dezvoltare a României. La modul foarte onest, am citit și am fost foarte riguros. Gândiți-vă că în primul an și jumătate, dacă nu chiar doi, eu veneam în costum la serviciu. Era forma mea de respect pentru ceea ce făceam. Și consideram nu doar că instituția merită respect, ci că eu arăt respectul ăsta și pentru poziția mea și consider că e o responsabilitate să fac asta. Era destul de ciudat în peisajul colegilor de atunci, țin minte că primeam remarcile astea. Era și dificil – nu aveam decât două costume: cel de la absolvirea liceului și încă unul. Dar pe parcurs m-am adaptat. A fost o formă care pentru mine însemna respectul față de responsabilitatea pe care am primit-o și încrederea pe care am primit-o. Am considerat că ăsta e un act de încredere din partea unei comunități. Chiar dacă nu era un post ales, era un post care venea cu o responsabilitate. Eu, angajatul Primăriei, nu puteam să arăt oricum pe stradă. Eu nu mai puteam să circul și nu mai era doar despre mine, era și despre instituția pe care o reprezentam. Și am crezut, și cred și astăzi cu mare sinceritate în valoarea asta. Și cred că asta ajută, influențează modul în care gândești, faci unele lucruri, chiar și în viața privată, atâta timp cât ești acolo sau cât timp ești într-o poziție de acest fel.

Andreea Roșca: Cred că sunt niște povești care mie în par simbolice și relevante pentru tipul de gândire care s-a dezvoltat la Oradea. Una dintre ele, dacă nu mă înșel, este legată de faptul că ați desființat parcările pentru funcționarii primăriei. În zona centrală, erau parcate, mai degrabă, mașini ale administrației. Sau că orice cetățean care nu-și renovează fațada, care nu-și repară casa plătește impozit cu 500% mai mult. Îmi par decizii și pragmatice, dar care și semnalizează ceva.

Mihai Jurca: Ele merg mână în mână. În momentul în care faci ceva care e cu adevărat relevant pentru nevoile comunității, o dată, oferi, chiar dacă inițial sau în prima etapă, poate nu-i atât de evident, dar oferi niște servicii mai bune, sau niște servicii noi, sau niște beneficii comunității, dar în același timp, evident, dai semnalul. De ce e important semnalul? Pentru că semnalul acesta poate crea – și creează –, încredere, în timp. Când comunitatea are încredere – pentru că un oraș nu se dezvoltă datorită primăriei, un oraș se dezvoltă datorită oamenilor și companiilor din oraș – aceste semnale sunt critice și importante pentru a încetățeni, dacă pot spune așa, sau pentru a transmite acest mesaj comunității într-o manieră cât mai onestă, cât mai transparentă și cât mai credibilă, pentru ca după aia, ei să devină actorii care dezvoltă. Nu se întâmplă altfel. Toate semnalele astea au nevoie de timp pentru a se așeza și au nevoie de confirmare. Multă, multă, multă, muncă. Și n-am spus-o degeaba, pentru că e chiar așa. Foarte multă muncă și mult extraefort. Și eu am considerat asta, și consider și acum. Dacă ești acolo, te lupți cu un set de prejudecăți care este bazat pe realitate. Din păcate, despre zona publică există o serie de prejudecăți. Ele nu pot fi depășite și nu pot fi acoperite de încredere decât cu un extraefort. Poți să-ți faci foarte bine treaba de la 8 la 4, dar dacă nu faci mai mult decât atât, nu vei câștiga respectul și încrederea oamenilor. Și dacă nu câștigi asta, orașul nu poate să se dezvolte. Pentru că el nu se dezvoltă datorită primăriei, se dezvoltă datorită oamenilor. Că sunt companii sau că sunt cetățeni, nu contează. Dar asta dezvoltă cu adevărat un oraș.

Andreea Roșca: Care este mesajul? Spui că trebuie să trebuie să transmiți un mesaj și că e multă muncă să-l susții și să-l întărești în timp. Care e mesajul care a stat, de fapt, în spatele deciziilor voastre? Ce ați vrut să transmiteți?

Mihai Jurca: Faptul că avem o viziune clară, și că ne vom concentra pe domeniile prioritare, în contextul dat – raportându-ne, din nou, la piramida nevoilor –, și că suntem dispuși să ne facem treaba și să ne îndeplinim misiunea pentru că ne-am înțeles-o. Faptul că avem o viziune, un plan, și faptul că ne-am înțeles rolul sunt aspecte cruciale. În momentul în care asta devine regulă universal valabilă în comunitate, de foarte multe ori, instituția, primăria, trebuie să se asigure că există niște condiții, și restul e făcut de comunitate – de companii, de oameni. Devii din ce în ce mai mult un facilitator, și nu un pion activ. Dar până să ajungi acolo – și noi încă mai avem până să ajungem acolo –, trebuie să fii foarte activ și trebuie să fii proactiv, adică să faci mai mult decât poate ar aștepta oamenii de la tine. Să faci acel extra-efort pentru a-i convinge că ți-ai înțeles menirea, îți înțelegi misiunea și pentru a le transmite că ai un plan, și că înțelegi niște priorități, și că vei livra, construi, pe acele nevoi, priorități.

Andreea Roșca: O să mai vorbim despre cum ați gândit voi în termeni de Piramida lui Maslow, dar mă întorc un pic la ideea de muncă și vreau să te rog să spui câteva cuvinte despre experiența ta la UNTOLD.

Mihai Jurca: A fost o experiență extraordinară. În 2016 am primit responsabilitatea de a mă ocupa de agenda culturală a orașului. Asta însemna să organizez evenimentele, de la Ziua orașului până la orice alt eveniment, și, mai mult decât atât, important era – sau eu așa mi-am înțeles menirea – să aduc ceva în plus. Toată lumea, evident, se uita la ce se întâmplă în jur. Orădenii, și nu numai, se uitau la ce se întâmplă la Cluj, la ce se întâmplă acolo și ce frumos e, că au festival și așa mai departe. Nu aveam experiență. Apropo de ce am făcut în primele luni cât am fost la primărie, aceasta m-a trimis la un curs de formare în zona de calculator, ECDL, și un curs de project management. Simple, dar foarte importante pentru mine. Și evenimentele sunt project management, dar, evident, au o specificitate. Iar eu nu știam specificitatea organizării evenimentelor. Și atunci, printr-o persoană, Constantin Covaliu, căruia îi mulțumesc pentru faptul că a acceptat să mă ia ca asistent manager, el fiind managerul de producție de la Untold. I-am spus că aș vrea să văd ce înseamnă un eveniment cu adevărat serios în Europa, nu doar în România. Și să-l văd din perspectiva celui care îl organizează. Am fost voluntar în două ani consecutiv, 2017-2018. În afară de Constantin, ceilalți nu știau că eu sunt angajat al primăriei. Nu că fi ascuns asta, ci pentru că nu era important, am considerat eu. Au aflat după și cei din conducerea UNTOLD, asta în al doilea an. Timp de 10 zile am făcut toată munca de producție – de la cărat garduri la verificat, inclusiv dimineața, cât de mult s-a curățat parcul, cât de multă curățenie există la toalete. Eram responsabil de stadion. Asta însemna că în fiecare dimineață sau în fiecare noapte, în funcție de când se terminau concertele, trebuia să mă asigur că se face curățenie. Există o protecție care se pune pe gazon, ea este luată și pe urmă pusă înapoi. Sunt multe exemple, multe lucruri, dar ce vreau să vă spun este că am stat acolo 10 zile și media de somn pe noapte era de trei ore, plus-minus. E un extraefort. Mi-a plăcut foarte mult. În prima zi am avut 43 de kilometri parcurși și după cinci zile a trebuit să îmi iau niște medicamente pentru articulații – neumblând atât de mult, mi s-au inflamat articulațiile și aveam o problemă reală în a umbla. Dar am trecut de momentul ăsta și momentele astea mai grele și m-am bucurat foarte mult că am reușit să fiu parte dintr-o astfel de construcție. Cel mai mult a contat faptul că am învățat. Și am învățat enorm, enorm. Tot ce știu eu legat de evenimente am învățat acolo, și nu numai, evident. Am făcut networking, am cunoscut oameni, am cunoscut potențiali furnizori pe care după aia i-am adus în tot felul de evenimente în Oradea. Și am reușit să aduc un mare plus la responsabilitatea pe care o primisem, spun eu. Evident, asta este de verificat sau de întrebat.

Dar evenimentele din Oradea au început să arate altfel, și-au schimbat dinamica și au început să atragă oameni care înainte ar fi spus: „Domnule, eu la Zilele orașului nu ies în oraș”. Și întâmplarea face că – în acest weekend, eu nu sunt în țară, sunt plecat –, dar în weekend-ul trecut, colegii mei de la Visit Oradea au făcut Oradea Festifall. Ziua Orașului a devenit un festival urban, de trei zile, și a fost un eveniment cu foarte mare succes. S-a oprit traficul în tot centrul orașului. Mi-a spus cineva și asta mi-a rămas în minte: „M-am simțit în centrul orașului ca și în apartamentul meu. Mergeam în piața de la teatru și era bucătăria” – acolo fiind zona de food. „Și mergeam în living să ascult muzică sau să văd spectacole” – asta fiind Piața Unirii, undeva peste Criș, peste pod. Când reușești să ajungi aici, înseamnă că totuși ceva s-a întâmplat bine și câteva lucruri s-a gândit bine la un moment dat.

Andreea Roșca: Aș vrea să presupunem că e cineva care nu știe absolut nimic despre bucătăria voastră, ca să preiau ideea de apartament, nu știe absolut nimic despre gândirea voastră. Tu vorbești de faptul că v-ați orientat în funcție de nevoi și ați luat-o, progresiv, pe piramida lui Maslow. Dacă n-aș ști absolut nimic, poți să sumarizezi în câteva cuvinte ce vrei să spui cu asta? Adică de unde ați început și care-i progresia? Cum ați avansat și cum avansați?

Mihai Jurca: Am început de la a face un plan, ca să nu-i spun viziune, de la a analiza rapid care sunt lucrurile prioritare sau de maximă prioritate. Și în momentul în care ai un plan și o viziune, deja lucrurile sunt foarte simple. După care, la asta se adaugă focus, atenție multă, și pe câteva domenii. Nu putem să le facem pe toate odată, nu putem să rezolvăm toate problemele odată. Și atunci stabilim acel plan.

Andreea Roșca: Vreau să te rog să specifici, când vorbești de nevoi, despre ce nevoi vorbești? Și ale cui? Poate poți să treci, foarte pe scurt, prin partea concretă. Adică: așa am gândit, de acolo am luat-o, aia era important, și pentru diverse categorii.

Mihai Jurca: Stabilești planul, stabilești care sunt prioritățile, răspunzând unor nevoi. La început, Oradea avea o problemă cu rețeaua de încălzire a orașului, termoficarea. Clar, pentru noi a fost o prioritate 0 la început, pentru că nu se mai investise în acest sistem de 60-70 de ani. Drumurile, centura orașului. Noi aveam un trafic deja sufocant și s-a construit o centură în jurul orașului, dar era cu o singură bandă pe sens. Și atunci prioritatea a fost să dezvoltăm această centură la un sistem de patru benzi, două benzi pe sens. De acolo, mergând spre nevoia imediată de a crea locuri de muncă, de a dezvolta orașul prin investiții și companii, nu prin eforturile Primăriei. Și atunci am creat parcuri industriale. Planul a fost acesta. Aș mai adăuga serviciile publice pe care le ofeream noi și curățenia din oraș. Astea cred că au fost primele șase focus-uri principale în primii ani. Asta nu înseamnă că n-am făcut și alte lucruri. Dar înseamnă că 80% din timp l-am acordat acestor probleme. Și e nevoie de focus, e nevoie de atenția asta dedicată. Pentru că un proiect de reabilitare a sistemului de termoficare dintr-un oraș nu se face într-o perioadă scurtă, se face, cred că, în 10 ani. Încă mai avem de muncă și au trecut deja mai mult de 10 ani de atunci. Centura s-a făcut pe patru benzi, dar nu e suficient. Au trebuit și pasaje, pentru că la un moment dat ea își face treaba, dar a adunat foarte mult trafic și niște sensuri giratorii creau mai multe probleme decât soluții. Și atunci accesibilitatea – că de fapt vorbim despre această nevoie – materializată, în primă fază, în centură; după aia, în drumuri de legătură cu comunele și cu comunitățile din apropierea orașului; după aia, în drumul de legătură cu autostrada; în reabilitarea pistei aeroportului. Toate sunt chestiuni de accesibilitate. Un oraș nu se poate dezvolta dacă nu este accesibil, din multe puncte de vedere. Serviciile publice trebuie să fie bune sau corecte. Curățenia în oraș, absolut obligatorie.

În a doua parte, după 2014 încolo, am văzut că lucrurile de primă necesitate erau deja în curs de rezolvare sau unele rezolvate, și am mers mai departe, apropo de nevoi, și am identificat câteva noi direcții de dezvoltare: patrimoniul. Suntem un oraș istoric minunat. Avem o istorie bogată, avem o comunitate multiculturală, multietnică, multireligioasă și a trebuit să fim atenți la asta. Am început să reabilităm Cetatea Oradea. Primul focus pe zona de patrimoniu a fost Cetatea Oradea, în care am investit douăzeci de milioane de euro din fonduri europene. Evident, după aia, această concentrare s-a dus și spre zona centrală – crearea de noi spații publice pietonale, reabilitarea clădirilor monument sau istorice din centrul orașului. De acolo încolo, mergem spre crearea de ancore culturale – muzee noi, expoziții noi, activități culturale care depășesc partea de patrimoniu și care deja dau conținut unui patrimoniu deja reabilitat sau frumos. Asta înțeleg eu sau asta înțelegem noi prin nevoi, asta înțelegem prin plan. Revin, e nevoie de foarte multă muncă. În foarte multe situații, chiar de la nivelul cel mai jos – și asta vorbesc de mine în 2008- 2012, după 2012 încolo –, ziua de muncă nu era de 8 ore, și asta a fost alegerea mea, eu așa mi-am înțeles misiunea. Dar ce m-a bucurat cel mai mult și ce m-a motivat cel mai mult este faptul că managementul, leadership-ul, primăriei era cel care investea cel mai mult, din punctul ăsta de vedere. În momentul în care treci pe lângă primărie seara la ora 9 și există câteva birouri în care vezi lumina aprinsă, și e foarte clar că nu stă lumina aprinsă doar așa că am uitat lumina aprinsă, ci se muncește, pentru mine a fost un semnal foarte important și un mesaj foarte clar, subliminal. Nu se poate foarte multă, multă muncă.

Andreea Roșca: Sunt multe lucruri care îmi vin în minte, de la felul în care lucrați cu companiile – cum vă poziționați față de ele, ce le spuneți, cum îi ascultați – la de unde vă luați modelele. Dar o să le luăm pe rând. Dacă ar fi să te gândești la principiile pe care funcționați voi ca organizație, care ai spune că sunt normele voastre de comportament, de performanță, ca echipă a administrației publice, ca echipă a Primăriei? Care-i cultura internă în administrația publică din Oradea?

Mihai Jurca: E o cultură care se duce foarte mult înspre onestitate, transparență, care de foarte multe ori, la început, a fost impusă.

Andreea Roșca: Adică?

Mihai Jurca: Au fost niște reguli foarte clare în a fi transparenți, în a publica tot ceea ce făceam. Chiar la început, în 2009, au venit în primărie o serie de reguli – asta spun prin „impusă” – de transparență: ce apare pe site, tot ceea ce cheltuim apare în fiecare lună pe site. Transparența e un lucru foarte important. Ne-am dus tot spre niște obiective foarte clare. E mult mai simplu să muncești când știi pentru ce tragi, știi care e rezultatul. Deci planul este crucial. Doi, un leadership care folosește sistemul de management al puterii exemplului, care conduce prin puterea exemplului, cred că generează suficientă emoție sau suficientă energie în jur, astfel încât toată lumea să înceapă să urmeze același tipar. Nu poți, și asta am testat-o eu făcând evenimente, când eu sunt cel care mută gardurile, niciunul dintre colegii mei nu pot spune că nu vor face sau că nu pot face asta. Și extrapolând asta, când leadership-ul e acolo și este implicat sută la sută, și este cel care duce poate greu cel mai mult, e o obligație și creează o obligație în organizație de a urmări și de a urma acel exemplu. Și de multe ori trebuie să lucrezi cu oamenii pe care îi ai. Așa spus: trebuie să lucrezi cu ce ai în parohie. Da, multe, aproape toate lucrurile bune care s-au făcut la Oradea nu s-au făcut cu niște importuri masive de oameni, s-au făcut cu aceiași oameni care erau și înainte în primărie. Doar că modul în care ei au fost tratați, faptul că li se respectă munca, că există un plan și că există niște reguli la care fiecare raliază sau nu – și dacă nu, există consecințe – a schimbat total dinamica instituției. Acelorași oameni.

Andreea Roșca: Te poți gândi la un exemplu legat de cum anume mobilizezi oameni care sunt cei pe care îi ai? Adică la o întâmplare concretă sau la un exemplu din viața ta?

Mihai Jurca: Am avut exemple din momentul când eram în Departamentul de Finanțări Europene. În momentul în care primarul vine în departament, și face o ședință cu departamentul, și spune: „Oameni buni, există aceste oportunități, acestea sunt prioritățile noastre. Voi sunteți experții care știți să faceți asta, nevoile sunt astea. Începeți să munciți la asta și eu sunt aici ca să vă sprijin și ca să vă ofer tot concursul pentru a duce la îndeplinire ceea ce vă spun ca obiectiv”. Există și niște termene și repercursiuni dacă nu se întâmplă asta. E la fel de important să se transmită și bucata asta, dar în momentul în care – și asta a fost o experiență pe care am trăit-o – primarul face chestiunea asta, o mare parte din oameni, de obicei peste 80%, doar prin simplu fapt că se întâmplă asta, deja se simt parte a unei echipe și încep să se gândească mult mai serios la ce au de făcut, și cu mai multă sârguință, cu mai multă respect, cu mai multă atenție la munca și misiunea pe care le au de îndeplinit. Evident, în momentul în care dai de greu și te împotmolești – pentru că se întâmplă – și există acel suport, acel back up, atunci începi să zici: da, deja chiar putem să facem, chiar putem să schimbăm. Nu se întâmplă cu toată lumea, evident, dar ăsta e un exemplu. Al doilea exemplu este din momentul în care am început eu să fac lucruri, și în care aveam eu în responsabilitate echipe, și de cele mai multe ori, când stabileam la o ședință ceea ce trebuie să facem pentru anumit eveniment, cele mai grele lucruri le luam eu, și la toate celelalte spuneam: „Domne, dacă vă încurcați, vă împotmoliți, nu știți, mă întrebați, și găsim împreună niște soluții”. Când toți sunt parte din procesul ăsta de decizie, creezi energia unei culturi organizaționale, baza unei culturi organizaționale. Evident că decizia îmi aparținea, dar oamenii au început să respecte, chiar dacă ei propuneau altceva și eu decideam poate exact opusul. Îmi argumentam deciziile. Este un alt lucru pe care noi l-am văzut – chiar și la nivelul Primăriei, deciziile sunt argumentate. Ăsta e respectul pentru fiecare lucrător din primărie. Ok, am înțeles, nu vom face așa, facem așa pentru că… Și, de obicei, oameni înțeleg. Da, omul ăsta lucrează cu un set mai mare de date și are o imagine de ansamblu mai bună, dar a avut respectul să-mi explice de ce nu se întâmplă cum am propus eu, noi, în fine, departamente, oameni, echipe.

Andreea Roșca: Vorbește puțin despre felul în care lucrați cu companiile, pentru că știu că uneori vă duceți voi după ele, adică găsiți ceva care vi se pare că se potrivește, organizați un profil și mergeți voi la ei. Știu că tu te-ai dus și ai bătut la ușa Anetei Bogdan, de la Brandient, spunându-i: noi vrem să facem brandul de oraș. Spune-mi un pic, cum v-ați gândit? Deci ați început cu aceste parcuri industriale. Cum v-ați gândit la relația între voi și business, companii?

Mihai Jurca: Nu am foarte multe date legat de ceea ce era cultura organizațională înainte de a ajunge eu în primărie și, evident, cum s-au sincronizat lucrurile înainte de schimbările din primărie. Cel mai important lucru pe care pot să-l spun legat de modul în care tratăm și privim noi companiile este respectul. Indiferent că e o investiție mică, indiferent că e o companie mică sau mare, asta s-a transferat și e transpirată în toți porii instituției sau culturii organizaționale: orice investitor trebuie respectat. S-ar putea să nu putem să-i oferim ceea ce își dorește, s-ar putea să nu poată fi făcută investiția în Oradea, dar respectul de a discuta, care se materializează printr-o discuție simplă, printr-o ușă deschisă, e principiul de bază.

Referitor la exemplul dinamicii proactive pe care l-ai dat, trecând de nevoile primare – infrastructură, accesibilitate, reabilitări, drumuri, piețe publice noi, spații pietonale –, toate astea sunt niște ingrediente foarte grele, fără astea nu poți face branduri. Deci noi aveam ingredientele, dar n-aveam carapacea, n-aveam îmbrăcămintea acestor ingrediente. Și am citit și am aflat că Brandient este una dintre cele mai mari companii din zona asta Europei, și chiar activează și în Asia, și am găsit contactul Anetei și, pur și simplu, am sunat-o, i-am spus cine sunt și i-am spus că vin la ea pentru 15 minute pentru a pleda cazul orașului Oradea. De ce cred eu că orașul are nevoie de un brand. Și discuția asta a fost crucială pentru decizia de a face brandul de oraș cu Aneta.

Dar mergând în alte exemple, faptul că noi mergem și, în orice mediu, încercăm să vedem oportunități. Orice mediu, orice întâlnire, orice oportunitate nu trebuie ratată. Faptul că mă întâlnesc la o conferință cu o companie care are un business de producție sau care are un business de servicii care cred eu că se pot face și în Oradea, nu ezit să spun, chiar dacă întâlnirea nu e pentru așa ceva. Nu ezit să spun că îi invităm la Oradea, îi așteptăm, poate iau în calcul să investească în Oradea. E o atitudine, dar respectul pentru orice investiție e principalul ingredient. Pe urmă, noi trebuie să facem proceduri cât mai rapide pentru ca aceste investiții să se întâmple. Și asta înseamnă că, la început, pentru că am stabilit că vrem să atragem investiții, asta a însemnat că trebuie să vedem care sunt zonele în care investitori interacționează cu primăria și să vedem cât de mult le putem eficientiza – autorizații de construcții, certificat de urbanism. Am instituit reguli pentru emiterea unor certificate de urbanism sau autorizație de construcții în regim de urgență, Dacă documentația e completă și tu investești, sigur nu vrem să te încurcăm. E un motto pe care îl prețuiesc sincer și pe care îl spunem companiilor este următorul: „Dacă nu vă putem ajuta, sigur n-o să vă încurcăm.” Și de multe ori, a doua parte este mai importantă decât orice ajutor. Faptul că reușești să ai niște reguli, mecanisme în cadrul instituției, care să livreze ceea ce e obligatoriu să livreze ca instituție către investiții e crucial. Și atunci am făcut niște proceduri simple pentru cei care investesc în Oradea, indiferent de domeniu, indiferent de valoare. Emiterea autorizației de construcție în 15 zile, în regim de urgență, dacă e documentația corectă. Certificatul de urbanism, în cinci zile dacă documentația e corectă.

Sinceritatea nu poți să – adică, sigur, poți să nu fii sincer cu primul, al doilea, al treilea investitor, dar n-o să mai apară al patrulea, al cincilea. În comunitatea de investiții, în momentul în care o instituție sau autoritate nu este onestă în abordarea cu investitorii, lucru ăsta transpiră extrem de rapid și mesajul către potențiali investitori este: „Domne, nu veni, pentru că ăștia o să-ți vândă gogoși, o să te mintă, dar nu o să se întâmple ceea ce ai tu nevoie.” Și asta e o problemă mai mare. Îi încurci mai rău decât dacă le spui sincer că nu poți sau nu ai. S-ar putea să aprecieze faptul că ești sincer. Și încă un lucru important este relația de după. Relația cu investitorul nu este doar atunci când investește, și construiește, și vrea să facă. E important pentru că problemele sunt și după, în timpul în care fabrica e acolo sau investiția este deja acolo. Și faptul că menții un dialog deschis, onest și odată la ceva timp te întâlnești cu cei mai importanți investitori din oraș, chiar dacă au trecut 10 ani de la momentul investiției, e iarăși un lucru extraordinar de important.

Andreea Roșca: Cât de multe companii sunt astăzi? În 2008 nu era niciun parc industrial, astăzi sunt patru.

Mihai Jurca: Da. Astăzi avem patru parcuri industriale, avem peste 600.000.000 de euro investiții din bani privați. Companiile care au venit în parcurile industriale – și nu sunt doar companii străine, sunt și companii locale care și-au mutat activitatea, și-au dezvoltat activitatea – toate au investit peste 600.000.000 de euro, au creat peste 7.500 de locuri de muncă noi în oraș. Cei mai mari angajatori și companiile cu cel mai mare cu cea mai mare contribuție la bugetul local – deja în primii cinci, în primii aproape 10 – sunt majoritatea companii de pe platforma industrială, de pe noile platforme industriale, sau sunt companii care au un istoric important în oraș, chiar dacă nu sunt în platforma industrială. Dar evoluția orașului Oradea din perspectiva investițiilor a fost fabuloasă. Dacă orașul a reușit în două cicluri de finanțări europene să atragă peste 625.000.000 de euro din finanțări europene, gândiți-vă când ai încă atât din bani privați care vin în oraș să dubleze. Asta este fabulos. Și ceea ce ne dăm seama acum este că în momentul în care faci asta și climatul este bun pentru investiții, foarte rapid, investițiile private vor depăși orice efort pe care primăria poate să-l facă. Ultimul exemplu este simplu: o singură companie, compania Stihl, un investitor german, a venit în Oradea și a investit dintr-un foc 125 milioane de euro. Dacă ni s-ar fi spus acum 12 ani, în 2009: „venim să facem asta”, cred că am fi dat orice, la modul foarte onest. În momentul în care se construiește în felul ăsta, apar genul ăsta de oportunități. Și lucrăm la câteva proiecte care eu cred că vor vor dubla sau vor adăuga, poate încă 6000000 de euro investiții în oraș, din zona privată, într-un timp mult mai scurt. Cel mai greu e începutul. În momentul în care acest bulgăre s-a rostogolit, trebuie doar să ții regulile clare, să ai respectul și să fii sincer ca autoritate, și bulgărele ăsta se rostogolește, se face din ce în ce mai mare.

Andreea Roșca: Mi se pare că sunt două sau chiar trei lucruri foarte important de vorbit, aici. Primul este de unde învățați, cum alegeți modelele – modelul de administrare a locurilor de parcare, modelul de dezvoltare urbană? De unde învățați și cum alegeți pe ce rută să mergeți cu diverse dezvoltări?

Mihai Jurca: Nu există, de multe ori, un singur model. Există mai multe modele care se contopesc într-o soluție care este adaptată la nivel local. Dacă vorbim de parcări, noi am mers la Graz. Întrebarea e de ce la Graz și nu altundeva? Pentru că Graz e un oraș de dimensiunea orașului Oradea. Ne-am uitat în zona de parcări, care sunt cei mai mari jucători din zona asta, în Europa. Pentru că în foarte multe orașe din Europa, parcările nu sunt administrate de municipalități, sunt administrate de companii, n-o să le dau numele. Există câteva companii mari în Europa care acoperă o mare parte din piața de parcări. Și atunci, am văzut că în Graz, eficiența parcărilor și serviciul de parcări este extrem de bun. Am mers acolo, am studiat și am venit și l-am implementat acasă. Ce am învățat din asta este că parcarea este un serviciu. Tu trebuie să găsești un loc de parcare atunci când ai nevoie. Și asta înseamnă că în zona centrală noi avem trei reguli sau trei culori: zona roșie, unde nu poți să stai mai mult de o oră și unde este cel mai scump; zona galbenă, unde poți să stai maximum două ore și, de obicei, asta este construită în inima orașului, în centrul orașului – dacă depășești acele două ore poți să plătești abonamentul de parcare sau taxa de parcare, oricum vei primi amendă; și construcția de parcări compacte, supraterane sau subterane. E foarte scump în zona roșie sau în zona galbenă, dar avem câteva alternative, avem parcările compacte. E adevărat, poate va trebui să mergi pe jos 10 minute de la parcare până la locul în care ai treabă în centru. Am văzut lucrurile astea în Graz, și le-am adaptat orașului, și am creat acest set de reguli. Un lucru foarte important la parcări este faptul că trebuie să ai oameni care verifică asta. Poți să ai regulile foarte bine scrise și foarte bine afișate, dacă nu există oamenii și colegii… Mult din succesul parcărilor nu este dat de strategia asta, ci de colegii care sunt cei care verifică. Avem o armată de oameni care, în fiecare dimineață de la ora 7 până la ora 7 seara, circulă pe străzi și verifică dacă oamenii își plătesc. În momentul în care tu vii – și am avut oaspeți care au venit la primărie și au parcat, au uitat să plătească și după 15 minute mi-au scris sau m-au sunat și mi-au spus: „să știi că aveți un serviciu de parcări foarte bun, am deja amenda pe parbriz” – în momentul în care se întâmplă asta, regulile sau aceste strategii devin realitate și devin palpabile. Sunt parte din modul normal de a face lucruri.

Andreea Roșca: Deci căutați modele.

Mihai Jurca: Căutăm modele tot timpul și ne mândrim să spunem că le și furăm de acolo de unde le găsim. Și nu ne referim doar la modele din vest. Sigur, acolo sunt poate cele mai multe și de acolo ne-am inspirat cel mai mult, dar ne uităm și spre ce fac alte orașe din România și niciodată nu vom ezita să spunem că am împrumutat câteva din principiile bune din transportul în comun din Cluj; sau principiile legate de comunitatea de tech din Timișoara sau chiar Cluj, sau București. Sau din modul în care s-au dezvoltat anumite lucruri în alte orașe din România. E cel mai scurt drum spre soluție și poate spre succes – poate, spun. Exemplele, adaptarea lor și implementarea cu rapiditate. Ai exemplul cu parcările. E minunat, dar dacă nu se întâmplă de mâine – sigur, din prima n-o să fie perfect, îl adaptezi –, dar el trebuie să întâmple imediat. Și atunci ne mândrim cu faptul că tot ceea ce facem noi nu este inventat de noi, este luat de altundeva, inspirat de altundeva.

Uneori nu sunt exemple pe care le vedem într-un oraș, sunt lucruri pe care le citim, apropo de a documenta. Citim niște principii de business, de management. În 2010 sau 2011, toți directorii din primărie au primit o temă de casă din partea primarului – toți au primit o carte, Gemba Kaizen, și au avut trei săptămâni la dispoziție, s-o citească. Evident, nu s-a dat extemporal din cartea respectivă, dar a fost un exercițiu ca oamenilor din conducerea primăriei să li se deschidă perspectivele. Și unii dintre ei au citit. Probabil unii n-au citit, dar nici nu contează asta. Contează că ai reușit să oferi la 10 oameni din 30 o nouă perspectivă și o nouă dorință de a face ceva mai mult decât făceau până acum.

Andreea Roșca: Gemba Kaizen este despre management-ul calității, cred. Nu? Pentru cine nu știe.

Mihai Jurca: Da, este o carte scrisă în Japonia, despre cum se face managementul calități, în special în zona de producție. Este o carte mai mult pentru fabrici, dar multe din principii se pot aplica și într-o primărie.

Andreea Roșca: Aș vrea să vorbim puțin despre o zonă extrem de importantă în discuția noastră, despre relația cu cetățenii orașului. Cum lucrați cu ei, cum îi consultați, cum știți ce au nevoie? Sau țineți cont de ce au nevoie? Care-i filozofia relației dintre voi și cetățenii orașului? Că până la urmă ei spun dacă e bine sau nu să trăiești în Oradea.

Mihai Jurca: Corect. O să spun în termeni de filozofie, după aia o să încerc să dau câteva exemple. Filozofia este bazată pe respect și onestitate transpuse în transparență – momentul în care cetățeanul înțelege și vede că Primăria îi spune unde se duc banii pe care el îi depune acolo. Mai mult de atât, vede că impozitul lui se transformă într-un pod, într-un drum, într-o clădire reabilitată, într-o cetate nouă, în apă caldă iarna, care nu mai se întrerupe. Deja creezi premisele acelei relații bazate pe respect. Noi ne tratăm cetățenii – noi ca instituție sau cultură organizațională – ca pe niște clienți. La fel cum băncile au grijă de proprii clienți, și noi încercăm să avem grijă de proprii cetățeni. O dată – în relația directă, oferindu-le zone și servicii cât de bune putem. Și aici vorbim de acea zonă, noi îi spunem piramidă, e o curte interioară a primăriei care a fost acoperită cu un acoperiș de sticlă, și unde este zona ghișeelor. E zona în care dacă ai ceva cu primăria, acolo rezolvi totul. Pe lângă asta, ce am mai făcut? Pe toate holurile de la parterul primăriei sunt diferite companii – salubritate, energie electrică, telecomunicații, poștă, bancă. Dacă ajungi în primărie – ok, plătești primăriei ceva –, dar poate-ți rezolvi și alte probleme. E un mall de servicii. Parcarea din spatele primăriei are o regulă foarte simplă pe care am văzut-o tot afară. 30 de minute e gratis dacă vii la primărie. În principiu, în 30 de minute îți poți rezolva problemele cu primăria. Și atunci parcarea e gratuită. Dacă depășește asta, devine cea mai scumpă parcare din oraș.

Andreea Roșca: Țin eu bine minte că Oradea nu este totuși cel mai ieftin oraș, în termeni de taxele locale?

Mihai Jurca: Sigur nu este.

Andreea Roșca: Cred că e la un 10-15 % mai mult decât media?

Mihai Jurca: Nu vreau să spun sigur 10 sau 15. Sigur suntem peste media națională, dacă e să ne referim strict la parcări. După București – mai recent București –, avem cele mai scumpe parcări. Oamenii au început să înțeleagă și să accepte asta. De ce? Pentru că văd rezultatele. În centrul orașului avem deja trei parcări compacte, undeva la 1.000 de locuri de parcare în parcări compacte. În tot centrul orașului există undeva la 6.500 de parcări pe marginea drumului. Dacă noi reușim să le punem pe majoritatea în parcări compacte, vom putea să creăm spații pietonale care sunt, iarăși, în beneficiul cetățeanului. Impozitele la noi au crescut. Am să mă refer la București, pentru că e, poate, cel mai bun exemplu. Gigacaloria în București este puternic subvenționată. În Oradea, nu. În Oradea este, cred că cea mai scumpă din țară sau printre cele mai scumpe, pentru că noi nu subvenționăm gigacaloria, costul apei calde și încălzirii iarna, ci investim în schimbarea conductelor. Banii în loc să îi ducem acolo, îi ducem în infrastructura necesară a acestui serviciu. Și nu e normal ca în orașul cu cele mai mare venituri pe cap de locuitor să existe cea mai mare subvenție la încălzire. E un singur exemplu, dar el este bun pentru a argumenta de ce Oradea poate nu este ieftină din perspectiva impozitelor. Un studiu al Băncii Mondiale spunea că România are o problemă pentru că are impozite prea mici. Regulile dezvoltării impun și niște măsuri de acest fel. Nu poți să faci investiții, nu poți să dezvolți fără să ai o masă monetară suficientă. Fondurile europene ajută și pentru noi au fost fundația și au fost principalul mod de a aborda lucrurile, dar din investițiile din bugetul local am reabilitat, asfalt străzi noi, am construit străzi noi, care nu erau eligibile prin fonduri europene. Evident că nu poți să faci asta fără să ai bani la bugetul local. Un alt lucru care ne-a adus bani la bugetul local au fost locurile de muncă. Cu cât mai multe locuri de muncă, cu atât mai mult din impozitul pe venitul global se transferă în bugetul local. Deci nu suntem orașul ieftin, dar cât timp asta se translatează în ceva bun – în servicii, drumuri, poduri, clădiri abilitate, centru istoric reabilitat, spații pietonale –, oamenii zic da. E un oraș în care poate e mai scump, dar se și înțelege de ce, se și vede pentru ce.

Andreea Roșca: Dacă te-ai gândi în urmă, în toți anii ăștia, care a fost cel mai greu lucru până acum, pentru tine?

Mihai Jurca: E o întrebare foarte complicată. Au fost foarte multe lucruri grele, depinde care e nuanța întrebării. Care a fost cel mai greu moment din perspectiva personală sau care este cel mai greu lucru pe care l-am făcut profesional? Am să presupun că te referi la ambele. Din perspectivă personală, cele mai grele momente au fost câteva din momentele în care am avut niște conflicte cu o parte din colegi și mi-au creat niște sentimente nu foarte plăcute, dar am reușit să trecem peste ele – mai greu, dar am reușit. Deci nu toate lucrurile sunt perfecte. Sunt multe momente în care nu avem aceleași idei, nu avem aceleași viziuni. Ceea ce este important, în schimb, este de unde pornesc astea. Dacă pornesc dintr-o credință și dintr-o convingere sinceră, de obicei acestea sunt cele care, într-un context normal și sub un leadership normal, prevalează. Și ăsta a fost cazul meu. Din perspectivă profesională, au fost și sunt foarte multe momente în care trebuie să iei decizii și, deși știi care e decizia perfectă, știi că nu poți lua decizia respectivă pentru că nu ai toate ingredientele, nu ai contextul. Și cred că luatul deciziilor la nivelul unui oraș îți aduce foarte multe provocări, foarte multe momente grele, în care trebuie să zici: ok, vom crește amenzile, vom da mai multe amenzi, îi vom sancționa. Nu sunt decizii ușoare, nu e ușor să mergi să le spui cetățenilor: vom crește impozitele. Înțelegem foarte clar ceea ce poate crea o astfel de decizie în multe din familiile din Oradea. Sunt multe din familii care sunt la nivelul mediu sau chiar sub nivelul respectiv de venit și asta nu e o chestiune bună. Și atunci astea sunt decizii grele, profesional, sunt momente grele. Dar dacă ele sunt parte dintr-un plan care nu este doar făcut de noi, este verificat și are o bază în mai multe zone din Europa sau din alte țări ale ale lumii, deci sunt reguli pe care noi le aplicăm pentru că e documentat științific ca fiind reguli care funcționează, deci momentul în care iei decizii grele, dar ele fac parte dintr-un mecanism de acest fel, nu neapărat te ajută la nivel personal, dar știi că e o decizie corectă. Și atunci, multe decizii nepopulare, dacă le pot spune așa, sunt decizii bune, care trebuie luate. Și în momentul în care ai acest mecanism de verificare, nu le iei mai ușor sau nu le iei impasibil, nu le iei pentru că nu te interesează sau pentru că pe tine nu te afectează, dar le iei educat, în cunoștință de cauză. Și asta se translatează că, în momentul în care mergi și discuți cu cetățenii care vin și spun: „Domne, mi-ai crescut impozitul, mi-ai dărâmat casa”… Se întâmplă asta, facem exproprieri pentru proiecte publice și dărâmăm casele unor oameni, nu sunt lucruri ușoare, nu sunt lucruri care se întâmplă ușor, dar când te uiți la perspectiva de ansamblu, îți dai seama că fără acel drum, zona, în ansamblu, nu se va dezvolta. Evident că afectezi niște vieți, oamenii ăia s-ar putea să nu te ierte toată viața și poate pe bună dreptate. Dar când te întâlnești cu ei, ai tăria și ai capacitatea de a privi în față această problemă sau de a-i asculta, crezând că ceea ce ai făcut este corect, prin mecanismul de verificare de care vorbeam. Asta nu înseamnă că oamenii vor fi de acord, că oamenii nu sunt îndreptățiți să fie nemulțumiți sau nu sunt îndreptățiți să-și caute dreptatea. Dar cel puțin, la un moment dat, cineva sau unii dintre ei vor aprecia onestitatea discuției și faptul că ai niște argumente – nu i-ai dărâmat casa doar pentru că ți-a trecut ție prin cap și ai zis: hai, să facem un drum. Drumul ăla leagă poate Oradea de o comunitate rurală și creează niște beneficii și niște oportunități pentru acea comunitate. Și doi, aduce forță de muncă în oraș. E un exemplu, sunt multe exemple de acest fel. Sigur, pentru acei oameni nu este important. Faptul că au trăit o viață întreagă în acea casă nu poate fi recompensat cu niciun ban. Dar astea sunt decizii grele și trebuie să le iei pentru că fac parte din mecanismul de dezvoltare. Și mai e un lucru important. Dacă faci ceva, vei supăra poate mulți oameni. Dacă nu faci nimic, îi superi pe toți. Asta e o chestiune simplă. Și pornind de la principiul ăsta, și fiind conștient că asta se întâmplă, reușești să gestionezi poate mai bine și la nivel personal, dar și profesional, instituțional, astfel de situații. Nu există proiect pe care să îl generezi sau pe care să-l faci și să fie cu aplauze sută la sută. Sigur există un număr mai mic sau mai mare de oameni care nu vor fi mulțumiți.

Andreea Roșca: Dacă înțeleg bine ce spui, criteriul de decizie este legat de binele orașului, așa cum se vede el din strategia pe care o aveți.

Mihai Jurca: Da, dar în același timp, ne uităm atunci când se face acea strategie, și la nevoile orașului sau la nevoile comunității. Am cumpărat 30 de tramvaie noi, am cumpărat 30 de autobuze noi pentru că oamenii ne-au transmis. Gândiți-vă că există o regulă simplă la nivelul executivului sau politicului Primăriei. Din anul doi de mandat se reîncep întâlnirile cu cetățenii în cartiere și de acolo deja începi să vezi niște probleme. Vezi dacă ceea ce ai gândit și strategia pe care ai gândit-o poate fi adaptată, poate fi modificată. Pentru că strategiile astea nu sunt bătute în cuie, nu sunt chestiuni turnate în beton și total inflexibile. Sunt niște nevoi care apar, dar în același timp sunt proiecte sau lucruri pe care le faci în strategie, care știi sigur că în acea comunitate nu vor fi bine primite, dar ele, în ansamblu, aduc mult mai multă valoare orașului. Deci ne ascultăm cetățenii, prin întâlniri directe și asta e de multe ori cel mai important. Dar cred că cea mai mare voce o au cetățeni în momentul alegerilor. Și în Oradea, lucru ăsta s-a văzut în anii trecuți. S-a văzut că noi am reușit să punem nevoile cetățenilor în strategia și în viziunea noastră. Asta s-a văzut. Și cât timp reușești să faci asta, oamenii raliază, se simt reprezentați.

Andreea Roșca: Dacă ar fi să vorbești în cifre despre prosperitatea orașului – pentru că cred că e important să punem niște repere, apropo de cât de prosperi sunt oamenii, cât de prosper e orașul – spune-mi 3, 4, 5 cifre, care crezi tu că-s reprezentative.

Mihai Jurca: Noi suntem astăzi la un PIB pe cap de locuitor de 14.000 de euro, și am pornit cred că undeva de la 6.000. Dacă mă refer la turiști, am pornit de la un număr de 90-100.000 de turiști și am ajuns la 220.000 de turiști. Investiții străine – de la poate 20.000.000 de euro investiții străine până la investiții de peste 60-70.000.000 de milioane într-o singură companie. De la bugetul de investiții al Primăriei, care în foarte mulți ani s-a dublat față de anul precedent, peste 50.000.000 de euro investiții din bugetul local – asta fără fonduri europene –, la care dacă adaugi 100-200-300.000.000, în funcție de an, deja lucrurile astea capătă o amploare care aproape nu se putea imagina înainte. Dacă mă refer la drumuri, nu pot să-mi imaginez cum ar fi arătat Oradea de astăzi fără centură și fără pasajele pe care le avem peste centură sau peste intersecțiile importante ale centurii orașului. Cred că ar fi fost un oraș sufocat și când un oraș se sufocă, moare economic. Dacă nu aveam asta, am fi murit economic. N-ar mai fi venit investitori, pentru că nimeni nu vrea să vină și să piardă trei ore dintr-un capăt în altul al orașului. Cum, de altfel, noi o să avem un drum de legătură, în regim de autostradă, cu autostrada Transilvania. Nu ne dăm acum seama care va fi impactul, dar sigur, poate dacă mai discutăm în 10 ani, o să spun că nu mi-aș fi putut imagina Oradea fără acel drum expres. Sunt câteva lucruri care ne spun anvergura schimbărilor.

Andreea Roșca: Cred că sunteți singurul oraș din România care are companie sau plănuiește să-și facă o companie aeriană.

Mihai Jurca: Sigur suntem singurul. Și pentru că nici la noi nu toate lucrurile sau toate proiectele sunt perfecte, aici avem o restanță, din păcate, din cauza contextului european. Noi am vrut să facem acest proiect din două motive. Unu, pentru că suntem o piață secundară în zona aviației între Debrețin Cluj, Timișoara. Iar companiile mari, sigur când zic că se dezvoltă nu iau în calcul în primul rând piețele secundare. Și atunci, pentru a avea accesibilitate, pentru a avea infrastructură – că până la urmă zborurile sunt o infrastructură – pentru investiții, și turiști, și pentru comunitate, am decis să o facem noi, la fel ca și în cazul altor proiecte. Am făcut noi parcurile industriale, deși poate era apanajul unor privați să dezvolte așa ceva. Vom face noi operațiuni care să creeze acel bulgăre, care odată rostogolit de noi, doi, trei, cinci ani, după aia, el poate fi preluat și îl duce privatul mai departe. Dar noi nu ne putem dezvolta dacă nu vom face asta. De aici a fost ideea companiei aeriene publice, care încă n-a început din cauza faptului că acum, după COVID, nimeni nu are oameni, nimeni nu are piloți. Sunt niște perturbații masive în domeniu și ne-am fi anihilat obiectivul companiei dacă l-am fi început în niște perioade turbulente.

Andreea Roșca: Apropo de noi le construim, chiar dacă costă și n-ar fi neapărat treaba noastră să de ocupăm de asta, cred că în aceeași zonă este și școala profesională, nu? Investiția voastră directă în educație pentru oraș, care e, de fapt, un liant între oraș și investitori, că fără educație n-ai investiții.

Mihai Jurca: Absolut, e soluția noastră pentru problema pe care ne-o spuneau în diferite ședințe investitorii: „ne trebuie oameni cu o calificare minimă; noi putem să le oferim training-uri, suntem dispuși să investim, vă rog, faceți ceva”. Și atunci, noi am construit o entitate juridică distinctă, care e Școală Profesională din Oradea, care e așezată în niște licee tehnice din Oradea și în care sunt clase pe care fiecare companie le păstorește, dacă pot spune așa. Noi am investit în infrastructură – am creat laboratoare, am cumpărat pe fonduri europene sau din bugetul local, am creat condițiile tehnice –, iar companiile vin și stabilesc împreună cu școala domeniile pe care să le studieze și modul în care studiază elevii, acele clase de practică și așa mai departe. Astfel încât, peste doi, trei, cinci ani, acei copii să poată fi viitori angajați ai companiilor, să aibă posibilitatea de a intra într-o companie care să le permită și creștere profesională. Copiii primesc o bursă din partea Primărie – e un program național – și companiile mai adaugă și ele încă atât, iar copiii din Școala Profesională primesc o bursă. Ăsta este un tip.

Mai există o altă abordare. Noi acum ne lovim de lumea digitală, a tehnologiei. Dacă Oradea, ca instituție publică, comunitate publică, nu va crea niște premise, nu va investi mai mult decât alte orașe în niște condiții pentru investiții în acest domeniu, ele nu vor veni. Și atunci noi am creat un program, se numește Make «IT» în Oradea sau Make IT în Oradea, prin care finanțăm startup-uri. Oferim scutiri de impozite pentru companiile din domeniul tehnologiei care vin și-și relochează activitatea, și își creează birouri în Oradea. Licităm terenuri publice în care să vină investitori să construiască clădiri de birouri. Noi și eu am crescut în această cheie profesională: instituția trebuie să amorseze unele zone pentru ca ele să devină o realitate economică. Și acest lucru a fost confirmat foarte clar și e o strategie națională în Israel. Când a venit ambasadorul Israel la Oradea cu o echipă de experți, pentru că avem o colaborare, și au analizat comunitatea de inovație din Oradea, ei au spus în felul următor: în Israel, noi investim în domenii care nu sunt viabile din punct de vedere economic. Deci noi investim bani foarte mulți publici în domenii tehnologice care astăzi nu sunt viabile pentru un investitor privat, dar o facem noi. Investind noi, ele devin viabile. Și sunt foarte multe exemple. Acum mergem spre o zonă în care încercăm să realizăm următoarea etapă de dezvoltare economică a orașului, și anume atragerea unor tipuri de activități, investiții, companii care au valoare adăugată foarte mare. Asta nu înseamnă că îi neglijăm pe cei pe care îi avem și nu înseamnă că nu dorim să mai avem investiții în producție. Dimpotrivă, cu cât mai multe, cu atât mai bine. Dar trebuie să ne gândim și la orașul viitorului, la comunitatea viitorului. Iar comunitatea viitorului, că ne place sau nu, va fi tehnologică, va fi tehnologizată foarte mult. Evident că, pentru a ajunge acolo, există foarte multe companii care lucrează în direcția asta. Noi trebuie să fim un satelit mai mic sau mai mare – ne dorim să fim unul mai mare – al comunității tech, care dezvoltă orașele de mâine cu beneficii evidente pentru comunitate. Pentru că oferind asta, vor fi oameni ce au studiat, orădeni care au studiat în Cluj, Timișoara sau altundeva, care vor dori să vină acasă pentru că au o companie multinațională la fel de performantă ca și în Germania, care le oferă același loc de muncă, același salariu, dar în Oradea. Și Oradea are parcuri, are zone pietonale, are transport în comun, are infrastructură, deci e un oraș cu un nivel acceptabil al calității vieții.

Andreea Roșca: Mihai, îți mulțumesc foarte mult! Dacă ar fi să mă mut undeva, m-am gândit de mult timp, la Oradea m-aș muta. Îți foarte mulțumesc și îți doresc baftă la Berlin, la master-ul pe care îl faci pentru administrație publică. Mersi mult!

Mihai Jurca: Mulțumesc de invitație! Am fi bucuroși să te avem în Oradea. Și dacă vreodată vei dori să faci asta, eu personal aș vrea să te ajut să faci pasul ăsta, chiar dacă o faci doar pentru o anumită perioadă a anului. Ne-am bucura să fii orădeancă, să știi. Îți mulțumesc încă o dată pentru invitație și felicitări pentru munca pe care o faci!

Andreea Roșca: Mulțumesc foarte mult!

Resurse

Află mai multe informații despre Mihai Jurca:

Pe LinkedIn, pe Facebook, pe Instagram, din descrierea de pe site-ul Primăriei Oradea, din acest interviu realizat cu ocazia organizării Festivalului Medieval Oradea 2019.