In fiecare luna, primesc cam trei epistole de la Fisc, pe diverse teme. Ma bucura, de fiecare data, sa vad cum banii mei se duc pe comunicarea stransa cu contribuabilul. Sunt anuntata ca au distribuit banii platiti de mine cu destinatie fixa in alte conturi, sunt somata sa platesc, desi termenul legal nu s-a implinit inca, ma anunta ca au de gand sa inceapa o executare silita pentru cativa lei.
Daca Ministerul de Finante se poarta la fel de bine cu toti, avem cam trei scrisori pe luna la cateva sute de mii de firme. Fiind recomandate, sunt destul de scumpe. Un calcul simplu ar duce costul lunar al operatiunii – luand in calcul ca Fiscul beneficiaza, probabil, de un discount semnificativ la serviciile Postei Romane – la peste 5.000.000 lei lunar. Sa zicem ca sunt mai putine firme, cu mai putina comunicare. Sa zicem ca sunt 3.000.000 lei risipiti – cum gradul de colectare scade, ii putem considera risipiti.
A stat, oare, cineva sa se intrebe daca asta este cea mai buna cale? Daca nu cumva exista metode de a reduce aceasta risipa? Daca Fiscul ar fi o companie, nu vad cum ar fi aprobata o astfel de operatiune. Ma indoiesc, de asemenea, ca oamenii ar primi bonusuri in functie de numarul de scrisori trimise, asa cum inteleg ca se intampla cu functionarii de la Finante.
Marea Britanie a gasit o metoda eficienta de a rezolva dilema colectarii, folosind puterea normei sociale – comportamentul oamenilor este, in mare masura, modelat de cei din jur. Tema este detaliata in Harvard Business Review.
Pe scurt, in 2009, Serviciul de taxe al Majestatii Sale a facut un test si a trimis urmatorul mesaj catre contribuabili: „noua din zece oameni din Marea Britanie isi platesc taxele la timp”.
In 2008, gradul de colectare era de 58%. In 2009, folosind noul mesaj, gradul de colectare a crecut la 86%. Noile scrisori, combinatre cu aplicarea unor bune practici de colectare imprumiutate de la sectorul privat, au adus un plus de peste cinci miliarde de lire intr-un an.
Evident, Serviciul de taxe nu avea cunostintele pentru a intelege problema (care tine de comportament uman, nu de fiscalitate), deci nu o putea rezolva. Solutia a venit din colaborarea cu companiile private care aveau competenta de a diagnostica si trata problema.
Din fericire, acum e disponibil tot knowhow-ul necesar pentru a replica experiementul. Si este foarte probabil ca, undeva, in lumea larga, exista deja raspunsuri pentru majoritatea temelor similare din Romania.
Trebuie doar sa incetam sa mai spunem ca nu se poate altfel si sa aplicam principiul gandirii antreprenoriale care se concentreaza catre rezolvare, nu catre problema.
