Cred că, cu mici excepții, tot ce se întâmplă în jurul nostru depinde de noi. Dacă ajungem să înțelegem aspectul ăsta, ajungem să ne înțelegem și aproapele. Dacă ajungem să ne privim interlocutorul ca pe un om cu foarte multe resurse – să înțelegem că nimeni nu este lipsit de defecte, dar că fiecare are o calitate sau mai multe calități –, și că rolul nostru, ca oameni, e să găsim calitatea, s-o punem în valoare, atunci cred că viața noastră va fi mai simplă.
Gheorghe Damian este primarul comunei Ciugud din Alba. În 2000, Ciugud era o comună săracă oarecare, cu un buget anual de 15.000 de euro și speranțe care nu depășeau nivelul ”măcar de am avea acces decent la apă.”
Gheorghe Damian a candidat de supărare și a rămas pentru că și-a dat seama ce e posibil. E primar de 23 de ani, timp în care Ciugud a devenit studiu de caz în România și în Europa. Deviza ”Ciugud to be true” ilustrează destul de bine transformarea: într-o comunitate de 3.600 de oameni, au fost investite 35 de milioane de euro din proiecte europene. Ciugud ocupă azi primul loc în rândul comunelor inteligente, are un buget anual de 2 milioane de euro și o listă lungă cu oameni care vor să se mute aici din alte zone ale României sau din străinătate.
Am vorbit cu Gheorghe Damian despre cum a gândit toată această transformare, despre principiile personale care stau la baza strategiei, despre de ce trebuie să fii blând cu cetățenii unui loc, dar și să-i forțezi să se schimbe și să vrea mai mult, despre viziune pe termen lung și progres pe termen scurt, despre visul de a face un campus de educație la Ciugud și ideea de a te apuca să faci lucruri chiar și când nu ai bani, despre de ce independența este cea mai bună strategie de dezvoltare a unui loc și de ce a ales investițiile în educație și digitalizare înaintea altora.
Idei principale
- Educația este temelia societății. Investind în educație, vom avea un viitor frumos, un mediu curat, oameni frumoși, oameni fericiți. Stabilirea și respectarea unor criterii de performanță în pas cu vremurile, ale învățătorilor, educatorilor și profesorilor, precum și investiții constante pentru asigurarea unui standard ridicat al bazei materiale din școli sunt două dintre premisele unei educații de calitate.
- E foarte important să investim în oameni. Să le dăm curaj să crească, să le dăm aripi să zboare și, în același timp, să îi învățăm să creadă în visele noastre. Când ne apucăm de un proiect, trebuie să ne adunăm în jur oameni care să creadă în visul nostru. Doar o echipă puternică poate să facă minuni.
- Cea mai bună măsură de dezvoltare e independența. Cu cât suntem mai bine pregătiți, cu atât putem deveni mai independenți. Iar independența ne dă aripi să explorăm noi planuri de dezvoltare. În același timp, e foarte important să înțelegem că suntem parte dintr-un tot, că fiecare avem un rol determinant în acel tot, și că acel rol determinant ni-l putem exercita doar dacă avem o oarecare independență.
- Democrația înseamnă libertate în interiorul unor reguli stabilite de comun acord. Unii înțeleg, în mod greșit, că democrația înseamnă să facă ce vor, unde vor, cum vor, când vor. Făcând însă o paralelă cu a circula de-a lungul unui coridor îngust, delimitat de margini clare, democrația înseamnă să facem ce vrem, cum vrem, fără a-i deranja pe ceilalți și respectând legea.
- Să învățăm să apreciem valoarea lucrurilor simple. Să înțelegem că ne putem bucura de fiecare răsărit de soare, de fiecare fir de iarbă, de fiecare zi în care venim la muncă. Și să înțelegem că venirea noastră la muncă nu este despre a pleca de acasă ca să avem unde să stăm, ci despre a aduce plus valoare acolo unde suntem.
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
****
Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify
O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Transcriere
Andreea Roșca: Gheorghe Damian, bine ai venit la Vast and Curious! Mulțumesc!
Gheorghe Damian: Mulțumesc de invitație! Bine te-am găsit!
Andreea Roșca: Mă bucur să fiu aici. Am făcut un drum până la Ciugud pentru discuția asta, pentru că eram curioasă să văd locul. Am citit atât de multe despre tine și despre locul ăsta miraculos, pe care l-ați transformat în ultimii aproape 23 de ani.
Gheorghe Damian: Da, 23. În 20 iunie, voi avea 23 de ani de când sunt primar.
Andreea Roșca: Aș vrea să începem de la evenimentul care te-a adus în Ciugud. Cum s-a întâmplat? Pentru că ești din altă parte – de peste deal, cum ar veni. Cum ai ajuns în Ciugud?
Gheorghe Damian: Exact aici, în spatele Primăriei, era locul unde se montau corturile de nunți. Părinții mei aveau programat într-o sâmbătă, într-o vară, să vină la o nuntă, la o rudă de-a noastră stabilită aici. Cum nu aveau cu ce să vină, m-au rugat să-i aduc eu. Am venit împreună cu mașina – eu, fără gândul de a rămâne la nunta respectivă. Intrând în cort să salut mirele, am văzut multe fete frumoase și am zis: „Wow! Aici e de mine, trebuie să rămân la nunta asta”. Aveam 23 de ani și în noaptea aceea am cunoscut-o pe femeia visurilor mele, pe actuala mea soție, Mariana. Așa am ajuns eu în Ciugud – am trecut dealul la mândre ☺. Am rămas aici și mi-am întemeiat o familie frumoasă. Ne-am căsătorit în ’92. Visul soției – ca de altfel al majorității tinerilor de-atunci – era să se mute la bloc în oraș.
Andreea Roșca: Unde voia să meargă? La Cluj?
Gheorghe Damian: Nu, la Alba, că era aici, aproape de noi. Însă eu nu prea iubesc viața la bloc. N-am absolut nimic cu cei care sunt obișnuiți să trăiască acolo, însă iubesc foarte mult viața la țară. Cred că prin educație, prin experiența pe care am avut-o în copilăria mea, în satul meu natal, în Daia Română, cumva am făcut un pariu cu mine că o să îmi duc restul vieții la țară, indiferent unde va fi, și o să-mi dedic viața schimbând în bine viața de la țară. Am venit în ‘92 și am tot sperat că viața se va schimba. Am tot încercat să ne implicăm și noi în viața comunității.
Andreea Roșca: Sunt curioasă cum a decurs discuția. Imediat după ce v-ați căsătorit, Mariana a spus: „Eu vreau să mă mut la oraș”. Tu ai spus: „Nu, eu vreau să rămân aici”. Ce a convins-o? Că e o discuție grea pentru cineva de-abia căsătorit.
Gheorghe Damian: Știu că eram la un eveniment în sat și m-a întrebat: „Tu vrei să rămânem aici?”. Eram vreo cinci-șase familii de tineri în tot satul. „Ăsta vrei să fie viitorul nostru?” I-am spus că viitorul stă mâinile noastre, depinde de noi cum îl schimbăm. Și atunci am început să ne creăm acasă condiții de trai decente. Apoi, odată cu trecerea timpului, așteptam ca și în spațiul public să se întâmple lucrul acesta. Din păcate, nu s-a prea întâmplat.
Andreea Roșca: Și apoi ați avut o pană de apă. A fost evenimentul care ți-a schimbat istoria și viața.
Gheorghe Damian: Exact. Noi aveam o rețea de apă proprie aici în sat, cu niște pompe în malul Mureșului. Pompam apa într-un rezervor și de acolo ne venea prin cădere. O chestie foarte faină, de altfel, la vremea respectivă. Să ai apă curentă era un lucru fain. De Crăciunul din ’99, după-masă, am rămas fără apă. Îți dai seama ce însemna pentru soția mea, după masa de Ajun de Crăciun, cu vase murdare, așteptând colindătorii? Și noi, fără apă. În fine, a trecut Crăciunul, iar după Sărbători, ne-am strâns într-o ședință. Cei din conducerea Primăriei ne-au spus: „Ne pare rău, rețeaua nu este a Primăriei, este a voastră, n-aveți decât să v-o reparați. Noi ne-am ocupat de ea până acum pro-bono”. Deși ne luau bani pentru toată treaba asta.
Și atunci am zis: „Bun, dacă nu e a Primăriei și este a noastră, va trebui să ne organizăm s-o reparăm”. Am luat decizia, eu împreună cu vreo patru, să luăm problema în mână, să strângem bani de la oameni, să cumpărăm niște pompe noi și s-o refacem. Sigur că majoritatea a spus: „Dar nu o să reușiți voi. Dacă nu a reușit o primărie, voi n-o să reușiți lucrul ăsta”.
În două zile am strâns toți banii de la oameni, apoi am dat telefoane la producători. Erau doi – unul la București, unul la Botoșani. Am convenit cu cei de la Botoșani, pentru că ne-au dat un preț mai bun la grupul de pompe de care aveam noi nevoie. Trebuia să trimitem un fax. Din păcate, la vremea respectivă, nu erau mail-uri, nici acasă nu dispuneai de faxuri. Primăria nu ne-a lăsat nici măcar să trimitem un fax de la ei, a trebuit să mergem în oraș să ne rugăm de cineva. Apoi am mers cu mașina mea proprie până la Botoșani, fără să realizez cât de grele sunt pompele respective. Mi-am făcut praf cauciucurile de la mașină, dar am venit cu grupurile de pompe și într-o săptămână am avut apă.
Andreea Roșca: Dar e interesant că ați putut să lucrați la stația asta de pompare atâta vreme cât era a Primăriei.
Gheorghe Damian: Păi erau vremurile alea când nimeni nu știa cine, ce trebuie să facă.
Andreea Roșca: Și cum te-ai decis? Ăla a fost momentul în care te-ai decis să candidezi?
Gheorghe Damian: Nu, eu n-am visat niciodată să fiu primar. Momentul în care am decis să candidez a fost la ziua uneia dintre fetițele din sat. Eram strânși toți tinerii din sat acolo și iar a venit în discuție: „Ce facem cu satul nostru? Încotro ne îndreptăm? Am rezolvat noi problema asta cu apa, dar mai sunt atâtea probleme de rezolvat”. Am spus: „Dacă putem noi să rezolvăm pe banii noștri, cu munca noastră, atâtea lucruri, ce-am face dacă am face din banii publici?” Și atunci, cineva a zis: „Tu ai fi potrivit să candidezi. Noi te susținem. Hai să vedem cum facem”. Și acela a fost momentul să mergem la o ședință, să le spunem oamenilor că o să candidez. Habar n-aveam ce e aia o campanie electorală, habar nu aveam cu ce se mănâncă administrația. Eram venit în satul ăsta, într-o comună cu șase sate. Neamul soției nu-i un neam foarte mare, iar la țară, candidații se bazează foarte mult pe rude. Nimeni nu mă credita. Am fost, cred, vreo 11 sau 12 candidați.
Andreea Roșca: Erau două mii și ceva de oameni atunci, în toată comuna.
Gheorghe Damian: Da. 2.600 de oameni. Nimeni nu mă credita. Eram considerat candidatul cu cele mai mici șanse. Însă eu lucram la Sebeș, la ambulanță. Acolo candida independent un profesor de matematică al Liceului Industrial, profesorul Cârcoană, care avea un program electoral foarte fain și m-am inspirat foarte mult din platforma lui. Chiar am ajuns să discut cu el, să-i spun ce vreau să fac. Cu un prieten de-al meu, mi-am conceput flyer-ele. Le-am printat la un copiator în oraș și am început să mergem din poartă în poartă, să discutăm cu oamenii, să văd care sunt problemele lor, ca să știu ce soluții sau ce program electoral să-mi fac.
Andreea Roșca: A fost ca la carte, deși nu știai că asta faci.
Gheorghe Damian: Da. Și cred că șansa mea a fost că în vremea respectivă erau două tururi de scrutin. Îmi aduc aminte că la întâlnirile electorale de la căminele culturale, eu, de obicei, fiind creditat cu cele mai mici șanse, eram lăsat la urmă. Mergeam după alți candidați. Îmi ziceau oameni: „Ăștia ne-au dat mici și bere, tu ce ne dai?” Eu le răspundeam că nu știu, iar ei spuneau că nu-i diplomatic ce-am spus. Și le ziceam: „Eu nu candidez ca să vă dau mici și bere. Eu candidez să rezolvăm problemele”. Și i-am surprins pe foarte mulți oameni că, deși eram tânăr, deși eram venit în comună, știam foarte bine problemele cu care se confruntau, pentru că am discutat aproape cu fiecare în parte. Și venisem și cu soluții la multe dintre ele. Cerul a vrut să ies în turul doi. Pe primul loc se situase fosta primăriță, cu mult în fața mea. Avea vreo 80 de voturi în fața mea. Dar în turul doi, fiind o dorință majoră de schimbare, am câștigat cu 400 de voturi înaintea ei. Și așa am ajuns eu primar.
Andreea Roșca: Care erau atunci aspirațiile tale? Care era strategia, dacă îți amintești, în linii mari? Seamănă cu cum arată astăzi locul?
Gheorghe Damian: Nu seamănă absolut deloc cu cum arată astăzi locul, pentru că la vremea respectivă Ciugud era un sat ca toate satele de pe vremea aceea: fără apă, fără canalizare, școlile praf, căminele culturale stăteau să se dărâme, infrastructură zero, probleme cu Fondul Funciar.
Andreea Roșca: Aveați un buget de 15.000 de euro pe an?
Gheorghe Damian: Da, și datorii de 3 miliarde la vremea respectivă. Și o echipă de oameni care spuneau: „În trei luni de zile, ăsta pleacă de aici”. Nu eram dorit deloc acolo.
Care era viziunea mea atunci? Era să reușim cumva ca oamenii să nu mai meargă prin noroaie – să le punem niște piatră pe drumuri, să aibă apă, să reparăm școlile, să fie căldură în școli. Erau vremuri foarte complicate. Când am ajuns în Primărie, fără experiență, cu atâtea probleme, cu o echipă care nu-mi era prietenoasă, mi-am zis: „Ce trebuie să fac?”.
Andreea Roșca: Și ce-ai făcut? Care a fost primul lucru? De unde ai apucat-o?
Gheorghe Damian: Am impus disciplină, însemnând că programul începe la ora 8:00 și se termină la ora 4:00, iar dacă vor pauză de masă trebuie să stăm până la 4:30. Am stabilit niște reguli: nimeni nu ridică tonul în Primărie, comportamentul nostru cu oamenii trebuie să fie unul civilizat. Când am ajuns în Primărie, exista un singur calculator pus sub formă de bibelou în biroul primarului. Actele se scriau cu o mașină de scris – nici măcar electrică, o mașină mecanică. Am apelat la un prieten din Alba, care mi-a dat un Pentium 286 – nici măcar 686, dar era foarte bun – și o imprimantă cu ace. Le-am dat termen o lună de zile tuturor să învețe word-ul. Le-am spus: „Peste o lună de zile, nicio hârtie nu va mai ieși tipărită la mașină, totul trebuie să iasă de pe calculator, la imprimată”. O parte din ei au spus că nu pot să facă așa ceva și au plecat, o parte au învățat și lucrurile au început să se schimbe.
Andreea Roșca: Am sentimentul că există un fir roșu al principiilor și al gândirii pe care s-a transformat locul ăsta, care e legat de tehnologie – toată lumea învață să lucreze în word, învață să tipărească un document. Astăzi –, evident că ambițiile și realizările voastre sunt complet altele –, cred că sunteți prima comună din România unde toată lumea plătește taxele digital și aveți o grămadă de proiecte de digitalizare. Sunteți prima comună smart din România.
Gheorghe Damian: Practic, conceptul ăsta de sat inteligent, de comună smart, l-am lansat supărat fiind că, în urmă cu ceva ani buni, se vorbea doar despre orașe inteligente, despre smart city, fără să ținem cont că totuși România este o țară eminamente rurală, adică 87% din teritoriul nostru este în rural, vreo 45% din populație încă trăiește în mediul rural. Ca atare, nu putem să discutăm despre România inteligentă doar prin prisma orașelor, trebuie să discutăm și despre mediul rural. Și atunci, noi am avut curajul ăsta de a lansa conceptul de sat inteligent.
Andreea Roșca: Când a fost asta?
Gheorghe Damian: În urmă cu vreo 5 ani, am lansat conceptul de smart village. Apoi am avut bucuria ca ministrul Boloș să vină la noi să îi prezentăm conceptul. L-a preluat, l-a și pus în noul PNRR – avem acolo măsuri. Ciugud a devenit studiu de caz pentru Guvernul României. În felul acesta, pandemia pe care nu ne-am dorit-o, ne-a picat ca o mănușă, pentru că ne-a dat voie să mergem mai departe cu toată viziunea noastră. Sigur că nu acolo unde ne-am dorit, dar având un minister al digitalizării și un ministru destupat la minte, pot spune, fără să-i jignesc pe alții, am apăsat mult de tot pedala de accelerație. Gândiți-vă că de ani de zile, noi, toți angajații acestei instituții, avem semnătură digitală. De vreo 3 ani de zile, am lansat conceptul de „primărie fără hârtii”. Consilierii locali au semnătură digitală. Noi am putea să nu mai producem nicio hârtie, dar ne lovim mereu de instituții care nu recunosc documentul digital ca document original. În continuare avem instituții ale statului care ne obligă să listăm documente, să le arhivăm în felul ăsta, deși de 12 ani și jumătate, tot ce intră și iese din instituția aceasta este scanat și este păstrat într-o arhivă digitală. Aproape toate actele produse de colegii mei, exceptând actele de stare civilă și parte din actele care ne vin la urbanism, sunt în format digital.
Revenind la plata impozitelor și taxelor locale, noi am început lucrul acesta în 2011, când am fost prima comună din România care a implementat un soft de plată de la distanță a impozitelor și taxelor locale. Am mers mai departe și am dezvoltat soluțiile inteligente și am pus în fiecare magazin din satele noastre un automat de plată unde pot să plătească oamenii și cash, și cu cardul. Ca să nu aibă probleme de logare la sistemul nostru, le-am dat și un card al cetățeanului, care are un cod de bare și care îi duce direct în platformă. De anul trecut, efectiv ne-am demolat caseria, adică nu mai încasăm cash nimic – am demolat-o ca să dispară acea tentație, barieră. Oricum, de când am pus automatele, le-am pus și în sediul Primăriei. La început, erau persoane care nu aveau încredere în automate și veneau până la sediul nostru, și noi tot la automat îi duceam să plătească. Le spuneam: „Plătiți-vă acasă. Nu mai cheltuiți banii, nu mai pierdeți timpul să veniți până aici. Ne ocupați și nouă timpul și nu este productiv deloc”.
Andreea Roșca: Erați 2.600, acum sunteți 3.600. Un loc mic în care prioritățile sunt diferite de nevoile unei economii digitale, așa ar putea părea. De ce e atât de importantă digitalizarea pentru un loc precum acesta? De ce e așa important ca fiecare dintre cei 3.600 de cetățeni – din care nu toți plătesc taxe, dar cei care o fac – să plătească digital? De ce e așa important să aveți o grădiniță inteligentă? Care e raționalul din spate, temelia acestor decizii?
Gheorghe Damian: Am început să înțeleg lucrul ăsta prin 2004, cred, când am semnat un acord de înfrățire cu o comună din Spania și am putut să văd cum funcționează o primărie de comună de la ei. Am putut să văd atunci cât de important e un pachet integrat de softuri și cât de importantă este baza de date pe care tu o ai într-o instituție, ca pornind de la această bază de date, să le oferi soluții inteligente cetățenilor. Apoi am înțeles cât de fericiți sunt oamenii să nu mai stea la cozi, la ghișee, să nu mai vină să meargă de la un ghișeu la altul pentru rezolvarea unei probleme, să aibă relația cu primăria la două clickuri distanță. Și am început să implementăm lucrurile astea.
De ce e importantă educația? Pentru noi, la Ciugud, educația este temelia, fundația societății. Noi, la Ciugud, niciodată nu considerăm că investim prea mulți bani în educație. Investind în educație, ai viitor. Investind în educație ai o comună tânără. Investind în educație, ai un viitor frumos.
Andreea Roșca: Spui că între asfalt și școală, alegi școala.
Gheorghe Damian: Categoric. Investind în educație, ai un mediu curat, ai oameni frumoși, ai oameni fericiți. De aceea am ales să facem școala inteligentă, grădinița inteligentă. Sigur, și pentru a demonstra că și la țară se poate face școală. Chiar când am inaugurat școala de la Ciugud, am lansat și un manifest, un strigăt: „Nu lăsa să moară școala de la țară!”. Finanțarea pe care o avem noi în România pentru educație mi se pare „de noaptea minții”. Aia per capita. Ca pe vremea lui Ceaușescu la CAP, în funcție de câte capete, scuzați-mi comparația exagerată. Dar nu putem vorbi în educație de finanțare per capita. Nu putem vorbi despre așa ceva.
Andreea Roșca: Dar? Despre ce ar trebui să vorbim?
Gheorghe Damian: Ar trebui să vorbim, în educație, despre un minimum standard în investițiile din școli, despre criterii de performanță ale învățătorilor, educatorilor, profesorilor.
Andreea Roșca: Ai spus că ai fost în 2004 în Spania și ai văzut ce înseamnă să ai o bază de date, soluții inteligente, integrate pentru cetățeni. Te poți gândi la un exemplu? Ce vă permite astăzi vouă să faceți digitalizare? Ce înseamnă această bază de date și cum o folosiți? Dă-mi unul-două exemple, te rog, pentru oricine care nu locuiește aici și nu experimentează direct.
Gheorghe Damian: Dacă vorbim de plata impozitelor și taxelor locale, avem patru soluții inteligente puse la dispoziție. Unu – sunt aceste automate pe care cetățenii mai vârstnici, care nu folosesc tehnologie avansată, le găsesc în fiecare sat; doi – este Mobile Pay, o aplicație dedicată, de pe telefonul mobil; trei – Global Pay, o aplicație pe care o găsim pe calculator și patru – ghișeul.ro. Dacă vrei un certificat fiscal sau o adeverință de buletin, le obții direct din platformă. Dacă vrei să-ți vezi masa impozabilă, intri direct în platformă. Dacă vrei să obții un certificat de urbanism sau o autorizație de construcție, îți încarci documentele direct pe platformă și în momentul în care colegul meu a semnat documentul, vine un mesaj prin SMS, pe telefon, că documentul este gata și l-ai primit fie pe mail, fie pe ce ai optat. La început de an, noi nu mai trimitem hârtii cu înștiințări de plată, trimitem doar mesaje telefonice. Dacă avem, de exemplu, executări silite sau somații, titluri executorii, le trimitem la fel.
Andreea Roșca: La nivel de decizie economică în Primărie, ce vă permite să faceți acest sistem de baze de date, această tehnologie pe care ați pus-o în fundament?
Gheorghe Damian: Pachetul acesta integrat de softuri îți permite ca, după ce ți-ai aprobat bugetul, să vezi exact care sunt planurile tale de investiții pentru anul acesta, care sunt banii tăi alocați, care este fluxul de numerar și unde te situezi.
Andreea Roșca: Deci este un fel de tablou în timp real al întregii stări a comunității și a Primăriei.
Gheorghe Damian: Exact.
Andreea Roșca: Mă întorc un pic la grădiniță și la școală. Aspirația voastră a fost să aduceți copiii înapoi în comună. Copiii oamenilor din comună, care se duceau în școli în Alba sau în împrejurimi, pentru că aici nu aveau, au venit înapoi? Înțeleg că acum școala e neîncăpătoare.
Gheorghe Damian: Da. Noi aveam școală aproape în fiecare sat, era învățământ simultan. Ideea de învățământ simultan fiind perimată, și părinții dorind să-și ducă copiii în școli unde se învăța normal, îi duceau la școli din Alba. Și ne-am gândit ce putem face ca să aducem copiii înapoi. Am luat o decizie dură: să desființăm școlile din celelalte sate, să ne aducem copiii la școala de centru. Am prezentat proiectul părinților și profesorilor. La început au fost neîncrezători și unii, și alții. Pentru a-l face mai atractiv, le-am spus ce punem în loc: o să facem o școală inteligentă, o să aibă laboratoare virtuale, laptopuri, table inteligente, o să aibă nivelul oxigenului măsurat în școală, lumina controlată automat, căldura, la fel. Le-a spus că le asigurăm transport gratuit de acasă și înapoi în familie, că le punem la dispoziție masă gratuită și afterschool. Și atunci, lucrurile au funcționat. Au crezut în proiectul nostru și s-a întâmplat. Care a fost efectul? Dacă aveam 60 de copii atunci când am luat decizia asta în școlile noastre, acum avem 200 de copii în doar 3 ani și un pic, cred, de când am început în noua școală.
Andreea Roșca: A crescut populația sau erau deja toți acești copii și s-au reîntors?
Gheorghe Damian: O parte din ei s-au reîntors, o parte din ei vin din comune învecinate, chiar și din municipiul Alba – i-am primit într-o primă fază, dar de vreo 2 ani nu mai putem să îi primim, fiindcă prioritari sunt copiii din comuna noastră. Dar fenomenul cel mai frumos și mai înălțător pe care l-a produs această școală e că avem familii de tineri care vin din diverse părți ale țării – și nu doar din diverse părți ale țării: avem belgieni, avem italieni –, și români care s-au întors, n-au absolut nimic cu Ciugud, dar s-au stabilit aici pentru a-și da copiii la școala noastră. Și cred că nu poate fi nimic mai înălțător pentru mine, ca primar. Nu poate fi nimic mai frumos pentru mine, ca primar, să mă duc la școală și să văd că toți copiii îmi sar în brațe, că vin la școală fericiți, să-i văd îmbrăcați în uniforme, mândri de uniforma școlii lor. Cred că despre asta este vorba.
Andreea Roșca: Vreau să te întreb despre pariurile financiare. Pentru că toate lucrurile care s-au întâmplat au în spate o strategie bazată pe fonduri europene, dacă am citit bine – sunteți unul dintre campionii naționali la atragerea și implementarea fondurilor europene. Și mi-ai spus că, nu o dată, Primăria a fost în pragul falimentului. Vreau să întreb despre aceste momente de cumpănă, despre cum vă gândiți voi. Dacă așteptați să aveți banii ca să faceți proiectele? Dacă faceți proiectele cu încrederea că o să găsiți banii? Vorbește un pic despre filozofia financiară.
Gheorghe Damian: Toată povestea a început în primul mandat, când am cunoscut un om minunat, doctorul Iacob, un angajat al guvernului german, de fapt al unui ONG al guvernului german – GTZ, Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică –, venit în județul Alba să facă dezvoltare rurală. Împreună cu el puneam de un eveniment în comuna Ciugud. Eram săraci, aveam idei multe, voiam să facem multe, dar n-aveam cu ce. Când am început discuția, i-am prezentat planul proiectului, dar i-am zis că n-avem bani.
Andreea Roșca: Ce voiați să faceți?
Gheorghe Damian: Un târg de animale, un târg cu expoziție – Ziua crescătorului de animale. Eram o comună cu mulți crescători de animale la vremea respectivă, nu eram atât de urbanizați, și am vrut cumva să naștem în oameni mândria că au această activitate și că chiar fac un lucru extraordinar. Doctorul Iacob mi-a zis atunci o vorbă mare: „Când te apuci de un lucru, partea financiară o pui întotdeauna pe ultimul loc. Trebuie să știi exact ce vrei, trebuie să-ți aduni în jurul tău oameni care să creadă în visul tău și apoi, de acolo, totul devine poezie. Lucrurile se vor așeza”. Și de-atunci am înțeles eu mai bine că investiția în oameni este cea mai importantă.
Andreea Roșca: Vorbește-mi de una dintre cumpenele financiare prin care ați trecut. Ai spus că sunteți constant în pragul falimentului.
Gheorghe Damian: Cea mai recentă a fost construcția podului peste râul Mureș, cu bretelele de legătură, în paralel cu construcția drumului comunal ce ne leagă de Daia Română, de satul meu natal, în paralel cu construcția grădiniței. Venirea pandemiei și apoi creșterile de prețuri la materialele de construcție a făcut ca bugetele să ni se dea peste cap într-un hal fără de hal. Acum 2 ani credeam că o să intrăm în faliment contabil. Contabila tot asta îmi spunea: „Domnule Primar, ce facem, că avem o factură de peste 1.000.000 de euro neachitată de anul trecut și ne mai așteaptă investiții de milioane de euro. Ce facem? Trebuie să punem bani de la noi și nu avem de unde”. Eu, ca să n-o dezamăgesc, îi spuneam: „Aveți răbdare”. Sigur că în sine mea mă uitam spre cer, zicând: „Sigur, acolo cineva mă iubește”. Și așa s-a și întâmplat.
Cu sprijinul Consiliului Județean și al unor oameni deosebiți, Mircea Hava și Florin Roman, s-a întâmplat să se promoveze un proiect de hotărâre de guvern, și să primesc niște bani din fondul de rezervă. Dar mai mult decât atât, s-a întâmplat ca Guvernul să înțeleagă problemele prin care treceam – și nu doar Ciugud, era o problemă la nivel național atunci, cu proiectele de investiții – și ne-au dat sumele respective. Am încheiat anul, culmea, pe plus, cu bani în conturi. Nu suntem o comună săracă pentru că ne-am creat, din 2005, un motor financiar, o zonă de dezvoltare economică.
Andreea Roșca: Care este, de fapt, o platformă industrială.
Gheorghe Damian: Da, unde avem vreo 30 de companii, peste 1.000 de locuri de muncă și de unde ne vin 80% din veniturile proprii.
Andreea Roșca: Cât e bugetul Primăriei în momentul de față?
Gheorghe Damian: Undeva la aproape 2 milioane de euro, venituri proprii. Dacă e să adunăm toate fondurile pe care le derulăm, n-aș putea să vi le spun acum din cap, dar știu că anul acesta, 76% din bugetul propriu se duce pe investiții, pe dezvoltare, ceea ce este foarte important. Încercăm să ne menținem acolo, în jur de 70% buget de investiții, pentru că, până la urmă, un rol important al nostru este să și creăm investiții care să aducă plus valoare.
Andreea Roșca: Vorbește-mi un pic despre oameni și educație, și felul în care lucrați voi, ca echipă, în Primărie.
Gheorghe Damian: Spuneam că investim foarte mult în oameni aici și credem că doar o echipă puternică poate să facă minuni. Îmi aduc aminte – și mereu dau exemplu ăsta – că am participat în primul sau al doilea mandat al meu la un curs de resurse umane. Atunci am învățat cum se recrutează. Habar n-aveam cum stau lucrurile cu HR-ul. Era în 2006, ne pregăteam de aderarea la Uniunea Europeană. Văzusem în Germania, la diverse cursuri, ce înseamnă fonduri europene, înțelesesem că trebuie să ai oameni pregătiți pentru scriere de proiecte, pentru managementul proiectului, și am zis să angajez un om, un tânăr sau o tânără, pe care să-l instruiesc, ca să fim pregătiți pentru când intrăm în Uniunea Europeană.
Am avut inspirația să o invit în comisia de recrutare pe doamna sociolog care ne-a predat cursul acesta de resurse umane. La concurs au venit trei persoane: o doamnă care terminase managementul proiectelor, care și lucrase în implementare de proiecte și pe care o vedeam potențialul nostru angajat; o altă doamnă care era la master în managementul proiectelor și un tânăr care terminase administrație publică. Nu profesase deloc pentru că avea o mătușă foarte bogată prin Târgu Mureș, fără copii, și mătușa l-a adus acolo cu speranța că o va moșteni – se ocupa de internet la o cafenea a dânsei. Acest tânăr, fiind din Aiud, dintr-un oraș situat la 30km de aici, văzând anunț în ziar că la Ciugud se angajează un om pe managementul proiectelor, crezând că e vorba de Ciugudul de lângă Aiud, s-a înscris la concurs. Apoi a văzut că e mai departe, dar a zis: „Totuși, am făcut facultatea asta, trebuie să mă duc la concurs să văd despre ce e vorba”. A venit la concurs. Parcă a fost ieri, îmi aduc aminte că eram în vechiul sediu, în vechea sală de ședințe. Secretarul a venit la întâlnire și a zis: „Asta e legislația pe care trebuie s-o știe concurenții”. Doamna a luat-o, a aruncat-o de-o parte și a zis: „Nu. Aveți fiecare câte un test psihologic, vă rog să-l completați, aveți la dispoziție 30 de minute”. Eu m-am retras. După aceea le-a dat să creeze un text pe calculator și să-l trimită pe un alt calculator. După vreo oră, vine doamna la mine în birou și zice: „Domnule primar, de departe, băiatul ăsta ce a terminat administrația este cel mai bun”. „Fugi, doamnă, de aici! Cum să fie? Nu se poate. N-are habar”. „Nu, nu. Vă rog, luați-l, investiți în el și o să vedeți că așa este”.
Acest om a ajuns unul dintre cei mai buni consultanți în fonduri europene din județul Alba. Lucrăm împreună. El conduce acum Grupul de acțiune locală, o microregiune formată din 27 de UAT-uri din județul Alba și județul Sibiu. Conduce și un FLAG – Fisheries Local Action Group – o microregiune formată din toate UAT-urile din stânga și dreapta Mureșului, unde dezvoltăm proiecte pentru toate teritoriile astea. Face și consultanță pentru alte primării. De atunci am învățat că e important ca omul pe care îl recrutăm să se plieze el, ca profil, pe fișa postului pe care eu i-o pregătesc, că e foarte important să fie aluatul bun și nu neapărat să știe o sută de legi pe care să le recite. Am învățat că e foarte important să investești în oameni. Să le dai curaj să crească, să le dai aripi să zboare și, în același timp, să îi înveți să creadă în visele tale.
Discutând cu un sociolog despre cum ar trebui să-mi întăresc și mai mult echipa, și încrederea între oamenii din echipă, și cum aș putea să dezvolt acest spirit, am primit sugestia organizării unor întâlniri de grup. În fiecare vineri, de la ora 14:00 până la ora 16:00 – de multe ori nu ne terminăm poveștile sau discuțiile și ne întindem și mai mult –, discutăm aspecte din viața echipei. Am început prima dată spunând fiecare despre noi ce credem, care sunt plusurile noastre ca om de echipă și care sunt minusurile, ce ar trebui să ne îmbunătățim, iar apoi spunând aceste lucruri și despre fiecare membru al echipei.
Ăsta a fost un pas foarte important, în care i-am învățat să-și deschidă sufletul unul către celălalt – sigur, prin prisma serviciului –, și să vorbească despre ce nu merge. Pentru că, de obicei, noi venim cu educația de a spune doar despre cât de frumoși și de deștepți suntem. Ori nu este chiar așa. Nimic nu este perfect, totul este perfectibil și depinde de noi. Și, de atunci, lucrurile s-au schimbat foarte de mult. Am avut șansa și bucuria să descopăr că am niște oameni deosebiți. Despre unii, nu știam, de exemplu, că sunt atât de buni comunicatori, sau nu știam că au anumite pasiuni. De acolo, am intrat tot mai mult în fondul problemelor, să găsim ce nu funcționează bine și cum putem să îmbunătățim aspectele.
Andreea Roșca: Ce înseamnă „cea mai bună măsură de dezvoltare e independența”?
Gheorghe Damian: Este povestea aceea cu a-i da omului peștele gata prins sau a-l învăța să-și construiască undița și cum se pescuiește. Cred cu tărie că, cu cât suntem, fiecare dintre noi, mai bine pregătiți, cu atât putem deveni mai independenți. Și independența asta îți dă aripi să zbori.
Andreea Roșca: E vorba de noi ca oameni, de noi ca administratori ai unui bun public, noi ca comunități?
Gheorghe Damian: Mereu spun cum calitatea unei organizații e dată de calitatea oamenilor ei. Și atunci, da, e vorba de noi ca oameni, ca administratori, comunități. E foarte important să înțelegem că suntem parte dintr-un tot, că avem fiecare un rol determinant în acel tot, și că acel rol determinant poți să ți-l exerciți dacă ai o oarecare independență. Mă refer la independență financiară, la independența deciziei. N-aș zice că la independența politică, pentru că eu sunt independent, dar într-o democrație sănătoasă, nu e normal să fii independent. E un principiu al democrației. Poate par lipsit de modestie, eu îmi permit luxul ăsta să fiu independent, după atâția ani. Însă, niciodată nu am sfătuit pe cineva să fie independent – pe aici trec mulți colegi primari, în perioada campaniilor electorale vin foarte mulți candidați.
Andreea Roșca: Este ceva care ți-a rămas ca lecție importantă, lucruri care n-au ieșit, dar care s-au dovedit a fi esențiale pentru următoarele decizii bune? Ai vreo greșeală favorită? ☺
Gheorghe Damian: M-am gândit mult la întrebarea asta și la aspectul ăsta. Sigur că greșim, pentru că doar dacă nu muncești, nu greșești. Dacă e să regret ceva, e că poate am stat prea puțin cu fetița mea în perioada când avea nevoie de mine și când aici erau foarte multe probleme. Asta e o chestiune personală. Apoi ar mai fi perioada aceea în care am fost exclus din partid. Eram în PSD, la un moment dat am fost singurul primar PSD reales, din județul Alba. Mereu am crezut că putem schimba ceva acolo. Și când m-au exclus, regretul a fost enorm. Sigur că timpul îți vindecă rănile și, cumva, am înțeles că mi-au făcut un mare bine la vremea respectivă, pentru că am ajuns să înțeleg că e mai important în România de astăzi să susții oameni decât partide. Mi-aș dori să ajungem acolo încât să susținem partide și să avem lideri valoroși, dar, din păcate, lucrurile nu merg așa cum aș vrea eu.
Andreea Roșca: Privind în urmă, uitându-te unde ați ajuns astăzi, ai spune că tot drumul vostru este parte dintr-o viziune sau e ceva mai degrabă mai antreprenorial? Respectiv: am descoperit următorul pas pe măsură ce l-am făcut pe cel prezent.
Gheorghe Damian: Sunt excepții în lumea asta, oamenii care au o viziune atât de puternică. Nu mă consider a fi printre ei. Mereu am spus că e important să ai viziune ca primar, însă cred în politica pașilor mărunți. Cred că viziunea ți se schimbă. Îți dau un exemplu. În 2000, să fi crezut eu că voi desființa școlile din Ciugud și voi crea o școală de centru? Era imposibil atunci. Sau visam eu în 2000, să construiesc un pod peste râul Mureș, cu bretele de legătură, când nu eram în stare să schimb un cablu la o punte pietonală peste râul Mureș? Nu. Sau visam în 2000, să ajungem acum ca totul să fie la două clickuri distanță? Nu. De aceea, cred cu tărie în această politică a pașilor mărunți.
Și mai cred o chestiune care a fost demonstrată de-a lungul vieții mele ca primar. Deși cărțile de administrație, teoriile, spun că noi, ca administrații publice locale, ar trebui să facem ceea ce ne spune comunitatea, sunt momente în viața unei administrații în care trebuie să iei decizii radicale, să-ți asumi acea decizie. Dar asta înseamnă că tu ai viziunea și crezi cu tărie că, peste ani și ani, efectul produs va fi benefic pentru întreaga comunitate. Trebuie să iei astfel de decizii, pentru că sunt momente în viața unei comunități în care nu-ți mai permiți să faci ceea ce spune teoria, adică să faci dezbatere publică, să pregătești comunitatea. Este cazul în care noi, în 2005, am luat decizia să luăm 30 de hectare din fosta pajiște comunală, s-o facem zonă de dezvoltare economică. În vremea respectivă, chiar dacă declinul numărului de animale era major, nimeni n-a fost de acord cu asta, nu mă înțelegeau. Mi-am asumat. Toți amicii mei și sfătuitorii mei mi-au spus: „Ești un nebun, o să pierzi alegerile”. Le-am spus că n-am venit primar, să mor primar. Fac ceea ce cred că e bine pentru comunitatea mea, iar istoria va demonstra că am avut sau nu dreptate. Și s-a dovedit că ne-am creat în timp motorul nostru financiar. Este una dintre deciziile pe care le-am luat, și pot să vă mai dau astfel de exemple. Sigur că ideal ar fi să ai timpul necesar să faci educație în comunitate, pentru că facem și lucrul ăsta, să schimbi mentalitățile în educație, dar astea sunt procese lungi, care durează ani.
Pe de altă parte, noi, ca nație, am înțeles foarte greșit democrația. Noi nu înțelegem ce înseamnă democrația. Unii înțeleg că democrația înseamnă să fac ce vreau, unde vreau, cum vreau, când vreau. Ori nu este adevărat așa ceva.
Andreea Roșca: Ce înseamnă pentru tine? Unde crezi că am înțeles-o greșit și care e pentru tine un înțeles bun al democrației?
Gheorghe Damian: Am citit o carte iarna aceasta, „Coridorul îngust”, care redă istoria democrațiilor din antichitate până astăzi, de la apariția democrației în Atena, î.d.Hr., până astăzi. Și îmi place definiția asta de coridor îngust. Adică poți face pe coridorul ăla aproape orice, de aia îi și zice îngust, că nu poți să sari din schemă. Practic, pentru mine, o definiție mai simplă a democrației este să faci ce vrei, unde vrei, fără a-l deranja pe celălalt și respectând legea.
Andreea Roșca: Este libertate în interiorul unor reguli de comun acord stabilite.
Gheorghe Damian: Exact.
Andreea Roșca: Care e ambiția actuală pentru Ciugud? Cât de departe în viitor puteți să vedeți acum?
Gheorghe Damian: Cea mai mare provocare a noastră este construcția noii școli, pentru că această școală a devenit neîncăpătoare. Din fericire pentru noi, deși am inaugurat grădinița de o lună-două, se vor anunța aglomerări și acolo, chiar dacă acum nu e, pentru că acum nu este cu program prelungit. De la anul, dacă va fi cu program prelungit, din estimările noastre, va deveni neîncăpătoare. Asta înseamnă că vom avea și mai mulți copii în școală.
Cea mai mare provocare a noastră este să construim școala cea nouă, pe care noi o numim școala viitorului. De ce școala viitorului? Pentru că vrem să fie mai smart decât ce am construit până acum. Dar, mai ales, pentru că acolo vor crește copiii care vor prelua frâiele acestei comune, frâiele acestui județ și, poate, de ce nu, frâiele acestei țări. Ei sunt viitorul nostru. Aceea școală ne-o dorim în relație cu natura, pe un teren de 15 hectare în mijlocul unui parc, cu o bază sportivă. O investiție foarte mare, pentru care nu avem bani și nici nu vedem o finanțare atât de mare, dar suntem încrezători.
Apropo de a crede în vise, permite-mi să fac o paranteză. Eram în primul meu mandat, mergeam la București cu un coleg primar care are în comuna lui două mănăstiri și îmi povestea cât de frumos e acolo, loc de rugăciune permanentă. Și am zis: „ce binecuvântat ești tu și comunitatea ta!” Și mă gândeam ce frumos ar fi să fie și la noi așa ceva. Dar, unde? Noi suntem aproape de Alba, n-o să se întâmple. În 2003, mă sună părintele protopop de atunci și zice: „Domnule primar, puteți veni până la Înalt Preasfințitul Andrei? Că vrem să avem o discuție”. Mă duc acolo, unde erau Înalt Prea Sfințitul, cu părintele protopop și cu un călugăr. „Uite, e părintele Andrei, responsabilul mănăstirilor din județul Alba și județul Mureș, din parohia noastră și ne-am gândit că ar fi bine să construim o mănăstire aici, aproape, și pentru dânsul, ca să fie mai aproape de episcopie. Și s-a plimbat dânsul pe dealuri, și a identificat un loc în comuna Ciugud”. Cum vă explicați dumneavoastră că acel loc era pe teritoriul comunei Ciugud, în proprietatea privată a comunei Ciugud și am putut face transferul de proprietate în două luni de zile? Nimic nu e întâmplător.
Sau, când ne-am înfrățit cu orașul din Spania. Comuna respectivă, care e la 35 km de Madrid, s-a dezvoltat foarte mult pe două investiții: un teren de golf și o universitate privată. Am venit acasă și am zis că aia cu universitatea n-o să ne prea iasă nouă, că e mai complicat și n-avem cum. Dar, facem teren de golf. Și când m-am apucat să studiez cât costă terenul de golf, m-am desumflat repede. Că noi n-aveam la vremea respectivă canalizare, n-aveam drumuri, n-aveam altele. Dar niciodată n-am încetat să cred în acel teren de golf. Drept pentru care, în urmă cu vreo 6 ani de zile, m-a sunat domnul Ioan Popa, fondatorul companiei Transavia, și a zis: „Vreau să construiesc un teren de golf, te bagi?”. „De când v-a aștept!” ☺ Și așa avem și teren de golf, unul dintre cele mai moderne din sud-estul Europei, care este pe teritoriul comunei Ciugud.
Și ca să vedeți ce înseamnă încrederea în administrația publică locală: dacă în 2005, când am luat decizia să facem zona industrială, am luat 30 de hectare din 100 de hectare de pajiște comunală și am avut un „război” cu cele două comunități, în care oamenii nu mi-au înțeles ideea, când am luat decizia să luăm aproape 60 de hectare, toată pajiștea comunală a satului Teleac, s-o transformăm în teren de golf, să i-o dăm companiei private Transavia și să construim acest teren de golf, oamenii au crezut în proiect și acum sunt mândri că-l au.
Andreea Roșca: Și unde își pășunează vitele?
Gheorghe Damian: Avem undeva la 800 de hectare de pășune în comună. Avem suficient. Oricum, numărul animalelor a scăzut drastic. S-au dezvoltat ferme care de obicei nu au nevoie să le scoată, le țin în grajduri, nu le pasc pe pășune.
Andreea Roșca: Te trezești la cinci dimineața ca să citești o oră, în fiecare zi?
Gheorghe Damian: Da, e o plăcere.
Andreea Roșca: Ai vreo recomandare, în afară de „Coridorul îngust”? E vreo altă carte care ți-a schimbat felul de a vedea lucrurile sau pe care ai recomanda-o?
Gheorghe Damian: Da. Am plăcerea să mai cumpăr din când în când cărți multe să le dăruiesc. După ce am primit și eu o carte, „Gândește ca un călugăr”, am cumpărat-o și am dat-o tuturor colegilor. Pentru că cred că despre asta e vorba. Cred că, cu mici excepții, tot ce se întâmplă în jurul nostru depinde de noi. Dacă ajungem să înțelegem aspectul ăsta, ajungem să ne înțelegem și aproapele. Dacă ajungem să ne privim interlocutorul ca pe un om cu foarte multe resurse – să înțelegem că nimeni nu este lipsit de defecte, dar că fiecare are o calitate sau mai multe calități –, și că rolul nostru, ca oameni, e să găsim calitatea, s-o punem în valoare, atunci cred că viața noastră va fi mai simplă. Dacă ajungem să înțelegem că ne putem bucura de fiecare răsărit de soare, de fiecare fir de iarbă, de fiecare zi în care venim la muncă, și că venirea noastră la muncă nu este despre a pleca de acasă ca să am unde să stau, ci despre a aduce plus valoare acolo unde stau, și că în fiecare dimineață când sunt la birou trebuie să mă guverneze gândul: „Ce fac astăzi mai bine decât ieri, pentru ca mâine să fiu mai fericit?”, cred că lucrurile și lumea se vor schimba mult. Și cred că asta facem noi la Ciugud.
Andreea Roșca: Îți mulțumesc foarte mult pentru o conversație foarte frumoasă. Am învățat multe din ea.
Gheorghe Damian: Eu mulțumesc! A fost o bucurie.
Resurse
Află mai multe informații despre Gheorghe Damian:
Din prezentarea de pe site-ul Primăriei Ciugud, din acest interviu video, realizat de spotmedia.ro, precum și din prezentarea susținută în cadrul conferinței TEDxAlbaIulia, despre viața la țară… ca afară.
În 2022, Primăria Ciugud a primit Premiul Digital Transformation for Smart Village.
Cărți recomandate de Gheorghe Damian
Coridorul îngust. State, societăți și soarta libertății – Daron Acemoglu, James A. Robinson
Gândește ca un călugăr – Jay Shetty
Mențiuni în conversație
