Felul în care poți să-ți educi intuiția e să te uiți în spate, la eșecuri, și la ce ai învățat din ele. De obicei, învățăm doar la un timp după ce am trecut prin acel eșec. . E un framework simplu, care se articulează așa: înainte credeam că…, dar după aceea mi-am dat seama că…, de-atunci eu fac asta diferit sau noi facem asta diferit.

Radu studiază de ani de zile știința luării deciziilor și erorile pe care le facem adesea, în viață și în business. Am vorbit cu el despre experiența lui cu multiple cariere și alegeri de viață și ce l-a învățat despre decizii. 

De la faptul că luăm în considerare o singură variantă, la cum rămânem consecvenți cu o decizie luată acum ani de zile. De la cum să alegi ”trenurile” în care să te urci, la valoarea practică de a avea un ideal. De la cum să iei deciziile care îți deschid noi oportunități, la cum să testezi și să îți faci mâna pentru cariere viitoare. De la cum să ne creștem toleranța la risc, la o metodă de a ne rafina intuiția. Am vorbit despre când e bine să renunți și despre ”valea plângerii” – de ce, atunci când căutăm îmbunătățire, ne va fi mai rău înainte să ne fie mai bine. 

E o conversație foarte personală, plină de umor, lecții practice și unghiuri neașteptate. Iar Radu e un partener de conversație generos și neobișnuit de deschis cu propriile eșecuri și greșeli. Am vorbit cu el la Tetrul Apollo111, în ultimul episod al acestui sezon de conversații live. 

Radu predă Gândire și Decizii pentru Business la Bucharest International School of Managment, unde este decan asociat și partener. Colaborează cu universități din Olanda și este autorul a două cărți despre decizii, una publicată în Germania, alta în curs de apariție în Olanda. A lucrat cu zeci de companii românești și europene, iar cursurile lui online au zeci de mii de studenți din întreaga lume. Este angel investor și aleargă maratoane costumat în Mickey Mouse.

Idei principale

1. Suntem făcuți să nu ne răzgândim. Deciziile, mai ales cele grele, cu miză mare și cu incertitudine mare, sunt dureroase. Ne „muncesc” și ne fac să nu dormim bine noaptea. Astfel că, odată luate, nu vrem să ne mai întoarcem asupra lor, chiar dacă nu sunt, poate, cele mai potrivite. Sau ne obișnuim cu situația, ne place așa cum e, oricum ar fi, față de perspectiva de a ne confrunta cu o situație nouă, necunoscută: better the devil you know. Apoi este eternul sunk-cost – capcana costurilor nerecuperabile, când am investit deja mult într-o direcție anume, iar răzgânditul poate fi resimțit ca o pierdere. Sau nu ne răzgândim, fiindcă, dacă o facem, înseamnă că am luat o hotărâre proastă în trecut, ceea ce ar putea însemna că suntem proști. Și nu ne răzgândim în interiorul grupului, din cauza presiunii fenomenului de groupthink. Primul care strică armonia grupului își asumă un risc foarte mare, fiindcă nu trăim într-o societate care să tolereze ideea că cineva renunță. 
2. Curajul de a ne răzgândi! Învățați-vă copiii că e ok să se răzgândească. E ok și ca voi să vă răzgândiți. Nu e rușine. Abilitatea de chestionare a deciziilor pe care de-abia le-am luat, atunci când apare altceva pe drum, ar trebui educată din copilărie. Dacă nu ne răzgândim, n-avem oportunitatea să evaluăm alte drumuri. Este un cost de oportunitate pe care nu îl luăm în calcul aproape niciodată. 
3. E de șase ori mai bine să avem cel puțin două opțiuni. O spune chiar rezultatul unui studiu. Trei opțiuni e și mai bine. Nu mai mult de trei, că ne încurcăm în ele. Aproximativ 70% din deciziile strategice importante luate de board-urile de management sunt luate după evaluarea unei singure opțiuni. Se alege, în general, între a face sau a nu face ceva. Perspectiva aceasta se aplică, din păcate, și în viață. Avem impresia că suntem raționali, dar, legat de deciziile importante – job, facultate, țara sau orașul în care să trăim etc. –, de obicei, „alegem” doar dintr-o singură opțiune, ceea ce e o decizie incompletă. Trebuie să ne forțăm să vedem și alte opțiuni.
4. Să ne antrenăm mentalitatea de testare. Lumea nu știe ce înseamnă testare, lumea încearcă. Când încerci, încerci ca să reușești. Mindset-ul este: încerc, am reușit; n-a mers, lasă că poate învăț ceva. Dar e eșec. Dacă mentalitatea ar fi de „avem niște ipoteze pe care le testăm și dacă pică, e valoros”, ne-am da seama că o ipoteză nu e singură, ci are niște ipoteze concurente. Lumea, în general, se gândește la posibilități care se exclud reciproc. Când o facem secvențial, încercăm ceva, nu merge, încercăm altceva. Pe când, dacă o facem ca testare, putem încerca mai multe proiecte în același timp. E important să nu luăm decizia ca și cum e bătută în cuie, ci să testăm. Mai ales tinerii aflați la început de viață profesională ar trebui să testeze ce presupune în viața reală meseria pe care o au în vedere.
5. Cum știm în care „tren” să ne suim? Prin „gara” fiecăruia dintre noi trec foarte multe „trenuri” în fiecare zi. De ce ne-am sui într-unul și nu în altul? Un criteriu ar fi să ne placă ceea ce urmează să facem, odată urcați. Să ne vedem făcând asta un timp mai îndelungat. Lucrurile pot fi și sinergice. Putem merge pe mai multe „trenuri”  deodată. Sau același „tren” ne poate duce în mai multe locuri.
6. „The second leg”. Cei care conduc companii de vârf din America excelează și în alte domenii, motivând că dacă își construiesc totul pe „eu sunt ăsta”, nu e destul pentru ei și n-au stabilitate. Și atunci, fiind buni și la altceva, își dezvoltă acest „second leg”. Ideea e să nu ne oprim doar la a face ce facem bine, ci să încercăm lucruri noi, și să le încercăm mai mult decât la nivel de hobby. De exemplu, dacă avem o pasiune pentru gătit și suntem buni la asta, în loc să gătim pentru trei prieteni, să facem un eveniment la care lumea să își plătească masa. Nu înseamnă să avem două joburi. Înseamnă să avem un job și un hobby pe care să îl ducem la nivelul următor.
7. Ca să meargă mai bine, trebuie să meargă un pic mai prost. Dacă credem că lucrurile o s-o ia în sus imediat ce facem o schimbare – atunci când ceva stagnează sau merge prost – ne înșelăm. Trebuie să ne acomodăm cu faptul că, pentru a merge mai bine, lucrurile trebuie să meargă mai prost la început. Cel puțin un timp. Să facem provizioane pentru asta, măcar mentale, și să muncim cât mai tare să diminuăm scăderea. Să ne pregătim, să ne facem cât mai flexibili. Și să încercăm mereu să găsim soluții și strategii pentru a ne face mai ușor procesul de schimbare data viitoare. 

---

Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia.  AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii. 

****

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify

O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.

---

Transcrierea conversației

Andreea Roșca: Bună seara, Radu! Bine ai venit! Îți mulțumesc foarte mult! 

Radu Atanasiu: Îți mulțumesc mult de tot!

Andreea Roșca: Să începem cu începutul. ☺ În 1988, te-ai hotărât să dai la stomatologie. De ce?

Radu Atanasiu: M-am hotărât să dau la stomatologie pentru că era foarte prestigios să fii medic pe vremea aceea. Erau niște profesii care la mine în bloc erau foarte prețuite: medic, arhitect, inginer. Nu prea mă pricepeam să desenez ☺. De asemenea, dacă te uitai la profesia medicală, vedeai că sunt destul de asupriți – trebuiau să meargă dimineață la raportul de gardă, să stea mult. Era nebunie în spital. Dar exista o specie aparte, și anume cei care stăteau singuri într-un cabinet – aceia erau propriii lor șefi. Atunci m-am hotărât. Aveam și niște exemple personale în familie, în cercul alor mei de prieteni. Mi s-a părut că e exact ce trebuie. Nu m-am gândit și la ce trebuie să faci ca să fii stomatolog, cum e să trăiești o viață de stomatolog. Nu mi-a trecut prin cap. Și nu doar asta, dar nu mi-am pus niciodată problema că e o alegere. Eu m-am dus la stomatologie, n-am pus pe hârtie niște variante.

Și s-a întâmplat ceva și mai rău. La Bucharest International School of Management (BISM), unde noi, de obicei, pregătim manageri pentru a fi manageri mai buni – practic, o școală de management de business pentru manageri – de anul trecut ne-am apucat să pregătim studenți ca să avem impact mai de durată, mai de la începuturi. Pentru asta am vorbit cu foarte mulți liceeni. Foarte mulți sunt ca mine, n-au avut de ales – au ales să dea la o anume facultate. I-am întrebat între câte facultăți au ales și foarte mulți au ales „între una”, au avut o singură opțiune. 

Și eu la fel, nu mi-am pus problema că aș mai putea sa dau și la alta. Pe vremea aceea, nici nu se punea problema dacă să dai sau nu la facultate. Normal că dădeai, că altfel te luau în armată. Și s-a întâmplat ceva mai rău. În afară de faptul că am ales „între una” – lucru care, apropo, se întâmplă și în management, lumea în general alege „între una”, între să facă sau să nu facă ceva, ceea ce e o decizie incompletă –, la mine a venit Revoluția în mijlocul liceului. Revoluția înseamnă că s-a schimbat tot. E clar că s-a schimbat toată viața mea, dar nici nu mi-a trecut prin cap să mă răzgândesc. Nu mi-a trecut prin cap vreodată să zic: „Ok, jumătate din clasa mea pare că dă la cu totul altceva…” Nu. Mă pregătisem până atunci pentru ceva.

Andreea Roșca: În ce an ai dat la facultate?

Radu Atanasiu: În ‘91. 

Andreea Roșca: Deci ai luat decizia în ‘88 și ai dat în ‘91 la facultate. Și între ‘88 și ‘91 n-ai avut niciun fel de niciun dubiu. 

Radu Atanasiu: Zero. Lipsa de dubii este ceva ce nu încurajez deloc. Aveam 16-17 ani, poate scuzabil. Deși altora le-a venit prin cap să se schimbe și au avut succes în afaceri. Prietenii mei sunt foarte bogați acum. Vorbesc serios. Colegii mei de clasă. 

Andreea Roșca: Dacă te-ai duce în urmă și ai fi din nou Radu în 1988, cu ceea ce știi astăzi, cum te-ai gândi la această decizie? 

Radu Atanasiu: Am mai avut un șoc. În afară de faptul că a venit Revoluția, un prieten bun de-al meu, prieten din pruncie, care a urmat cam aceeași traiectorie ca mine: liceu de mate-fizică, meditații la chimie, biologie și dat la medicină, pe la jumătatea clasei a 12-a – ‘90 toamna sau ‘91 primăvara – zice: „Pe mine nici nu prea mă mai interesează examenul ăsta, pentru că eu am fost deja admis în Franța, la medicină”. Zic: „Ce? Nu se poate așa ceva? Cum?” Mi-a spus cum să fac și eu: „Dacă te duci la ambasadă și…” Crezi că mi-a trecut prin cap să mă duc și eu? Absolut deloc. 

Mi se pare că există o plajă atât de largă, încât dacă ar fi să mă duc atunci, în spate, cred că cel mai bine ar fi fost să mă fi luat în armată, să stau un an să mă gândesc ce vreau să fac. Și să experimentez. Pentru că asta n-am făcut absolut deloc. Nu am fost într-un cabinet, să merg să văd ce înseamnă să fii stomatolog. Nu. În schimb am fost foarte bun la a deveni un stomatolog. Am intrat primul la facultate. A fost vârtej în Pitești. ☺

Andreea Roșca: Dar ai și fost un foarte bun stomatolog.

Radu Atanasiu: Da. Mi-a plăcut, dar nu m-aș fi văzut făcând toată viața chestia asta și nu-mi lipsește, din păcate. Dar mi-a plăcut. Am făcut chirurgie, am făcut niște chestii deosebite. 

Andreea Roșca: Dacă vorbim de decizii – fiindcă tu acum cu asta te ocupi, cu felul în care oamenii iau decizii și cu erorile de gândire –, te-ai sfătui, tu pe tine, ca înainte să iei o decizie de genul acesta să experimentezi și să încerci să vezi ce înseamnă stomatologia sau orice ai alege în lumea reală. 

Radu Atanasiu: Cei care nu știu predau – apropo de faptul că eu mă ocup cu deciziile ☺. Da, am făcut asta – e prima oară când le pun cap la cap –, mi s-a întâmplat și mie și i s-a întâmplat și fiică-mii exact același lucru. Mi se părea pe atunci că știu să vorbesc sau să am o argumentație bună. Și m-am dus – întâmplător, nu să testez – să o vizitez mama mea care e avocat. Am fost să îi duc ceva. Am intrat într-o sală de judecată – nu știu cum mai arată acum, dar în ‘88-‘89 era un haos total la Pitești – și am zis: „Uite, dacă ar fi ca în filmele americane, poate, dar așa ceva sigur nu-mi doresc”. Deci mi-am validat, dar n-a fost o testare. 

Fiică-mea, în schimb, pentru că era campioană de debate, prin clasa a 10-a a zis că vrea să dea la drept. De data asta, predând la școală și știind că trebuie să-ți testezi căile, mi-am rugat un prieten avocat să o primească să facă un intership de o săptămână. S-a întors foarte încântată și mi-a zis: „Foarte, foarte interesant. Never in my life!” ☺ 

Andreea Roșca: Ah, deci nu s-a dus la drept.

Radu Atanasiu: Nu. A testat, dar nu era pentru ea. A făcut English literature. Tocmai ce-a dat, acum 3 zile, ultimul examen din facultate. 

Andreea Roșca: Uau! De la drept la literatură engleză… 

Radu Atanasiu: Dreptul a fost un gând într-a zecea. De atunci a mai trecut prin vreo trei – matematică, filosofie… 

Andreea Roșca: Vorbește un pic despre ideea asta, cum că s-a mai întâmplat ceva – chiar și când prietenul tău ți-a zis că să duce în Franța, tu nici măcar n-ai admis să iei în calcul această variantă. 

Radu Atanasiu: Nu. Și mă fascinează asta acum. Mi-a zis și cum să fac. 

Andreea Roșca: Am mai vorbit despre asta și ai spus că ți-ai explicat-o prin ideea că deciziile sunt dureroase și că, de fapt, odată ce am luat o decizie, nu vrem să mai trecem pe acolo. De aceea nu ne răzgândim. 

Radu Atanasiu: Absolut. Noi avem programele împreună cu un partener din Marea Britanie – ca la Miley Cyrus/Hannah Montana, „you get the best of both worlds”: ai diplomă din UK, dar faci facultatea în România, cu niște oameni care știu să facă business în România. Ca să mă pun în picioarele unui elev de-acum, dacă îi vorbesc unui elev din clasa a 11-a despre faptul că noi avem o facultate cu diplomă din UK, pe care poate să o facă la București, îmi spune: „Ce mișto! Dacă aș fi aflat acum câteva luni… Dar am luat deja decizia”. „În ce clasă ești?” „A 11-a.” „Mai poți să te răzgândești.” „Ah, nu. Că am vorbit cu tata și e 99% stabilit. E complicat.” Pentru că deciziile grele, cu miză mare și cu incertitudine mare te muncesc, te fac să nu dormi bine noaptea. Ori odată ce ai luat-o, ai cam scăpat. Cum ai scăpat? Nu știu. Adică nu se știe cum iese operația, dar măcar m-a tăiat. Măcar știm o treabă! 

 Andreea Roșca: Și nu vrem să ne mai întoarcem. 

Radu Atanasiu: Da, nu vrem să ne întoarcem.

Andreea Roșca: Ai vreun sfat sau vreun fel de a face lucrurile, care să facă mai ușoară această chestionare a deciziilor pe care de-abia le-am luat, atunci când apare altceva pe drum? Ce-ai sfătui pe cineva?

Radu Atanasiu: Vine „din ficat”, din comoditate și din faptul că – interlocutorul tău de la Decoder, Adi Stanciu ne-a învățat pe toți că – avem un creier leneș, căruia nu-i place să se gândească mai mult decât e cazul. Dacă s-a gândit o dată zice: „Lasă-mă în pace, m-am mai gândit. Nu mă trezi. Trezește-mă când e ceva nou”. Drept pentru care, dacă e „din ficat”, cred că ar trebui făcută „cu ficatul”. Cred că asta ar trebui educată din copilărie. Dacă sunteți părinți, învățați-vă copiii că e ok să se răzgândească. E ok și ca voi să vă răzgândiți. Nu e rușine. 

În al doilea rând, e amuzant că dăm adesea sfaturi mai bune altora decât nouă înșine. Ai putea să te întrebi: „Dacă ar fi prietenul meu și ar avea ocazia să plece în Franța, ce i-aș zice?” I-aș zice: „Du-te, frate, în Franța, că e mișto acolo”. Bine, unii dintre oamenii care au avut curajul să plece s-au întors din Franța și au făcut o facultate foarte bună la București. Dar nu înseamnă să nu încerci. Mie nici nu mi-a trecut prin cap să încerc altceva. Nu mi-a trecut prin cap nimic. Eram pe o cale bătută, am dus calea la capăt și am dus-o bine. Mi-am făcut rezidențiatul, am avut un început de carieră frumos. Dar imediat ce am intrat, am cotit-o și am făcut ziaristică 4 ani de zile, în timpul facultății. Așa că am mai încercat încă ceva și ziaristica poate că mi-a destupat mintea și mi-a arătat că nu e o singură cale. Sunt multe trenuri. 

Andreea Roșca: Mă întorc la liceenii tăi și la discuțiile pe care le faceți cu ei. Faci cu ei un proces care se numește: „Decide ca un CEO”. Ce înseamnă asta? 

Radu Atanasiu: Eu știu să predau. Am o serie de module despre cum trebuie să ia managerii decizii. La un moment dat, colegii mei mi-au zis – a început, ca o testare –: „Hai să mergem într-un liceu să le vorbim despre școala noastră, despre faptul că avem un program nou de business pe care poți să-l faci în România, cu UK etc.” Am zis: „Da, dar mi-ar plăcea foarte tare decât să mă duc să le vorbesc despre școală, mai bine să le vorbesc despre ceva ce le-ar folosi, iar în ultimele 5 minute să le vorbesc despre școală.” A fost foarte bine primită ideea. 

Am făcut asta în foarte multe licee, împreună cu colegii mei – în vreo 10-12 orașe mari, cu niște mii de liceeni. Apropo, avem o colegă aici, Teo, pe care o felicit și îi mulțumesc că ne-a trimis în toate liceele astea – e colega noastră și tocmai a terminat clasa a 12-a.

Am adaptat etapele pe care un manager știe că ar trebui să le facă, dar nu le face, și cum am putea să-l determinăm să le facă, le-am adaptat la deciziile importante ale elevilor – de exemplu, unde să dea la facultate.

Andreea Roșca: Trece-ne un pic prin cum decide un CEO. Sau cum ar trebui să decidă.

Radu Atanasiu: Așa și încep cursul: „Voi credeți că CEO-ul, dacă este plătit mult, înseamnă că decide întotdeauna corect? Sau decide bine? Sau decide cum ar trebui să decidă? Nu se întâmplă chestia asta.” 

Andreea Roșca: Ai spus mai devreme că și ei aleg, în general, între a face sau a nu face ceva. 

Radu Atanasiu: Da, vreo 70 și ceva %. Dar nu din studiul acela pe care-l citam eu, de Paul Natt. Nu de CEOs, ci mai rău, de board-uri – oameni care vorbesc între ei. 70 și ceva % din deciziile strategic importante luate de board-uri sunt luate după evaluarea unei opțiuni. 

Ce le zic elevilor este că, în primul rând, ar trebui să aibă mai multe opțiuni. Chiar e studiat că este de șase ori mai bine dacă ai cel puțin două opțiuni. 

Andreea Roșca: Ce înseamnă de șase ori mai bine? 

Radu Atanasiu: Tot Paul Nutt, într-un alt studiu, s-a dus la o companie nemțească – că ei documentează tot – și a luat 10 ani de decizii. Era o companie medie tehnologică, deci avea multe decizii. Într-adevăr, respectivii luaseră decizii după ce cântăriseră o opțiune, două, trei ș.a.m.d. S-a uitat la rezultat și a concluzionat că e de șase ori mai bine să ai cel puțin două opțiuni.

Andreea Roșca: Deci asta e prima parte. 

Radu Atanasiu: Da. Merge și în viață. Avem impresia că suntem raționali, dar, legat de decizii importante, de genul să ajungeți în job-ul pe care îl aveți, ați avut două opțiuni pe masă? În afară de cea unde erați și v-a sunat cineva de la recruitment. Și dacă tot v-a sunat, dacă toți sunteți pe piață, mai căutați două să le puneți una lângă alta. 

Ideea e că trebuie să te forțezi să faci asta. Mă uit și la manageri. Ei înțeleg conceptual, dar când le spun: „Mai pune ceva lângă”, îmi răspund: „N-am ce să mai pun. E bine așa. Lasă așa”. 

Andreea Roșca: Și, în afară de a avea cel puțin două opțiuni? 

Radu Atanasiu: Să ai o metodă structurată, niște criterii, să pui greutăți diferite asupra lor. Măcar să scrii pe o foaie de hârtie cum iei decizia. O să vezi că e greu. Oamenii nu reușesc nici măcar să scrie problema. Am un modul de Problem solving și am manageri care știu exact ce problemă au. Adică au probleme. Și îi întreb: „Care e problema care te arde cel mai tare?” „Cu retenția.” „Scrie pe hârtie.” E greu să ne structurăm în cap și care e problema, darămite care sunt opțiunile, care sunt criteriile după care alegem. Aceștia sunt niște pași clari. 

Andreea Roșca: Am făcut exercițiul acela cu definirea problemei pe care tu l-ai pus online, cu guidelines. Mi-a fost foarte greu. Mi-am dat seama că, de fapt, ce credeam eu că e o problemă nu era absolut deloc o problemă. Era ceva foarte vag, care n-ar fi putut fi rezolvat niciodată. 

Radu Atanasiu: Te-a ajutat în vreun fel? 

Andreea Roșca: M-a ajutat foarte mult.

Radu Atanasiu: Sunt tentat acum să-ți cer 5 lei pe Revolut ori procent din cât te-a ajutat. ☺ 

Andreea Roșca: Cere-mi 5 lei pe Revolut, fiindcă a fost un exercițiu. ☺ 

Radu Atanasiu: Trebuie să-ți dau eu 5 lei pe Revolut că ai testat unealta noastră. ☺

Andreea Roșca: Dacă sunt în grupul select de Beta ☺.

Radu Atanasiu: Mulțumesc frumos că te-ai jucat! 

Andreea Roșca: Da, e foarte bună unealta. Unde se află această serie de întrebări de definire a problemei?

Radu Atanasiu: Am o platformă care se numește „Thinking in business”. În meniul Tools, cred că e penultima de la sfârșit. Se numește „Define”. Încă nu e beta, e înainte de beta. E fără GDPR, puteți să nu vă dați numele, să ziceți că vă cheamă Kermit pe toți. 

Andreea Roșca: Deci două opțiuni, criterii.

Radu Atanasiu: Trei opțiuni, și mai bine. Nu mai mult de trei că te încurci – the paradox of choice. Să nu o iei ca și cum e bătută în cuie și să testezi. Să testezi repede, ieftin. 

Mă amuză că în cazul unor companii mari, care au departamente de testing, cel mai des încearcă prin trial and error, care e o metodă secvențială. Ce fac ei cu un proiect e să-l înceapă. Companiile testează proiectele începându-le. Dacă tu, de exemplu, vrei să faci o serie de evenimente care se numesc „The Vast and the Curious”, te apuci și faci o serie de evenimente și vezi dacă merge sau nu? Nu. Vorbește cu unul, cu trei oameni sau fă un studiu, pune un semn cu „The Vast and the Curious”, fără să fie înăuntru nimic, vezi câți intră. Există o grămadă de feluri de a testa ideile. Lumea nu face asta. Și asta e nasol, că o faci secvențial: încerci ceva, nu merge, încerci altceva. Pe când, dacă faci testare, poți să faci mai multe în același timp – să încerci mai multe prețuri în același timp, să încerci mai multe proiecte în același timp. 

Dar îți trebuie niște creier care să funcționeze în paralel și e greu. Nu știu dacă vi se întâmplă vreodată să nu puteți să planificați vacanța. Adică: „Aș vrea să merg la vară undeva, dar stai să terminăm cu Paștele”. Dar se termină biletele…. 

Andreea Roșca: Asta e pentru că nu putem procesa în paralel?

Radu Atanasiu: Nu ni se pare că e în paralel, ni se pare că e secvențial, sărind niște pași. Și e aiurea să sari pași. Cum adică să sari pași? 

Andreea Roșca: Există vreun fel în care putem să ne păcălim ca să testăm trei variante în același timp? Să zicem, trei feluri de comunicare sau trei prețuri. 

Radu Atanasiu: Să ai mentalitatea de testare, să înțelegi științific sau pragmatic ce înseamnă testare. Lumea nu știe ce înseamnă testare, lumea încearcă. Când încerci, încerci ca să reușești. Mindset-ul este: încerc, am reușit; n-a mers, lasă că poate învăț ceva. Dar e eșec. Pe când dacă mentalitatea este de „avem niște ipoteze pe care le testăm și dacă pică, e valoros”, ne dăm seama că o ipoteză nu e singură, ci are niște ipoteze concurente. Poate să fie, de exemplu, un preț mic, mare sau mediu. Sau pot să fac cafeneaua mea acolo sau acolo. Sau să fac o vinărie, cafenea cu vinărie. 

Asta e o altă problemă, fiindcă lumea în general se gândește la posibilități care se exclud reciproc. Aș vrea să fac ceva de business. Dar mi-ar plăcea să fac și ceva în Horeca. Păi, poți să faci un business în Horeca. Pot să fac cafenea sau vinărie, sau pot să plec pe Il Camino. Ok, și cum testezi? Păi încearcă, du-te două zile să fii barista undeva, vezi ce înseamnă. Du-te până în Făgăraș sau până la Snagov pe jos. Sau pe Via Transilvanica. 

Andreea Roșca: Vreau să vorbim un pic despre altă temă. Sunt curioasă cum ai luat deciziile. Spui: „M-am suit în «trenurile» care au trecut pe lângă mine, așa am ajuns aici și așa mi-am construit norocul”. Aici e vorba de momentul în care te-ai dus la MBA, la Maastricht School of Management, despre felul în care ai ales să faci un doctorat în Olanda, că ai fost de acord să te ocupi de acel exit din afacerea de familie când familia te-a rugat. Curiozitatea mea este: Cum spui „Da” și „Nu”. Prin „gara” fiecăruia dintre noi trec foarte multe „trenuri” în fiecare zi. De ce te-ai sui într-unul și nu în altul? Ai vreun set de „Da”/„Nu” pentru asta? Ce e pentru tine o oportunitate?

Radu Atanasiu: În primul rând aș vrea să te contrazic. Înțeleg ce vrei să spui, pentru că îmi văd și eu viața acum, e plină de oportunități și mai greu să refuz. Dar mă văd și pe mine de acum 10 ani, de exemplu, când n-aveam, era pustiu și mă întrebam ce fac cu viața mea. Eram confortabil financiar, n-aveam absolut nimic de făcut. Tocmai terminasem un MBA, încă nu se întâmplase nimic cu MBA-ul acela și dădusem chix cu niște investiții imobiliare – le-am făcut, a venit criza, am pierdut banii. Nu toți. Și mă întrebam: „Acum ce fac? ”

Făceam terapie de grup pe vremea aia – jucam tenis și beam bere dup-aia ☺. Prietenii mei din grup aveau niște niște business-uri pe care le făceau din suflet. Erau amândoi antreprenori, făceau ceva cu comunicare și erau bine. Le ziceam: „Ajutați-mă și pe mine să găsesc ceva care îmi place”. Lumea nu se află la intersecții mari de oportunități, de obicei. Eu sunt norocos că acum mi se întâmplă. Tu ești norocoasă că ți se arată – eu cred că atragi lucruri mișto spre tine, mi se pare că și le structurezi bine –, dar lumea nu face chestia asta. 

Cum știi în care „tren” să te sui? Nu știu exact. Dacă vrei, îți spun cum aș sfătui pe cineva să facă, dar, dacă te uiți în spate, eu n-am făcut așa. Mie „mi s-a părut sexy trenul”. Mi s-a părut că pot „să mă dau”. Acesta e un motto pe care mi l-am descoperit recent: „să te dai”. Ca la schi.

Andreea Roșca: Ce înseamnă asta? 

Radu Atanasiu: Să închizi ochii și să te lași să aluneci. Poate e periculos, dar ideea e că dacă faci primii 10 m, după aceea e mai simplu. 

Andreea Roșca: Deci prima e să ți se pară „sexy” și a doua este ca dacă ți se pare „sexy”, să zici: „Hai!”.

Radu Atanasiu: Da, să te dai. Norocul meu, în toate „trenurile” în care m-am suit, este că nu m-am dat jos să rămân pe un peron sau în câmp și după aceea să mă sui în alt „tren” care trece pe acolo. Cumva am reușit să le împletesc. Adică am mai practicat un pic până m-am lăsat de tot și am început chestia asta cu business-ul. Am și predat un pic – eram gata să mă înscriu la un doctorat când a venit oportunitatea cu doctoratul din Amsterdam. Țin minte că ai râs de mine când ți-am spus că mi se părea că sunt ca Van Damme care merge cu picioarele în șpagat. ☺ Oricât de bine aș face eu șpagatul – nu-l fac foarte bine ☺ –, la un moment dat trebuie să te hotărăști. Atunci e mai ușor, dar dacă trebuie să te dai jos și după aceea să aștepți să vină altul, probabil că e mai greu. 

Andreea Roșca: Ce e „un tren sexy”?

Radu Atanasiu: Să-ți placă ce faci. E foarte mișto. Am încercat. Mă trezeam – și mă trezesc – de dimineață bine cu chestia asta. „Să-mi placă în ficat”, să mă văd făcând chestia aceea un timp de acum încolo. 

Andreea Roșca: Și ce ai sfătuit pe cineva, apropo de oportunitate?

Radu Atanasiu: I-aș sfătui să-și găsească „De ce-ul”. Dar un „De ce”mare: Despre ce sunt eu? Să-și găsească un scop înalt. De exemplu, când m-am apucat eu de chestia asta – care, iarăși, mi s-a întâmplat –, am avut niște profesori, citeam, eram destul de pasionat, dar nu eram un specialist.

Andreea Roșca: Vorbești de Gândire Critică.

Radu Atanasiu: Da. Când am început MBA-ul, încă eram implicat în școală, dar nu predam nimic. Eram în board, scrisesem planul de afaceri ca să mergem la Maastricht, am făcut exercițiul cu Mission, Vision… Sunt scrise de mine, un dentist ☺. La un moment dat, am avut o serie de profesori care au avut feedback nesatisfăcător. Avem un mecanism de feedback foarte clar.

Andreea Roșca: Față de tine?

Radu Atanasiu: Nu. E vorba de feedback-ul studenților. 

Andreea Roșca: Ah, deci au fost niște profesori de Critical Thinking care au luat niște calificative nu foarte bune de la studenți. 

Radu Atanasiu: Da. Am încercat și eu și m-am chinuit un an. Am făcut un curs, mi-a plăcut la nebunie. Am transpirat trei tricouri în prima oră. Am scris cu cariocă permanentă pe tablă. Am vorbit ca un tâmpit, nu mai fac chestia asta. Asta se întâmpla acum 10 ani. Am avut un curs care jumătate era filosofic: ce este adevărul, cum structurăm un argument, cum e cu concluzia și premisele. Acum e ceva mai ceva aplicat. 

Andreea Roșca: Mircea Miclea spunea – când am stat de vorbă la Vast and Curious – că pentru el cea mai bună metodă de a înțelege ce vrea să spună este să le predea studenților. Le spune să-l lase în pace, că el tocmai își rafinează, tocmai sculptează o idee. Când o să fie rotundă, pot să dea cu el de pereți, dar nu până atunci. 

Radu Atanasiu: Asta e o teorie în management care se numește sense-making, despre cum te prinzi de chestii. Te prinzi de chestii nu la tine în cap. Te prinzi ori zicându-le, ori făcându-le, ori muncindu-te, vorbind cu ceilalți. Dar nu la tine în cap. Sau rar la tine în cap. Poate la duș. De la asta mi s-a tras. ☺

Andreea Roșca: Să vorbim puțin despre partea de imobiliare, pentru că mi se pare importantă ca experiență a ta. Când te-am întrebat ce a fost în mintea ta cu imobiliare, mi-ai spus: „Nu știam ce să fac cu timpul și cu banii. Când mă întrebam de ce fac asta, nici măcar nu puteam să-mi dau un răspuns.” 

Radu Atanasiu: Absolut deloc. Dar nu m-am întrebat. M-am întrebat acum când am vorbit cu tine. De fapt, efortul meu de sense-making asupra perioadei mele de atunci a început când am vorbit cu tine premergător întâlnirii noastre. 

Andreea Roșca: Sunt și eu de folos la ceva. ☺

Da, ești foarte de folos. Cum ți-am scris pe carte, scoți ce-i mai bun din mine. 

Andreea Roșca: Deci ai început cu casa ta. 

Radu Atanasiu: Da, am început cu casa mea și cu o relație bună cu un constructor. M-am prins că e un constructor bun – suntem și acum prieteni, și avem un parteneriat. Mă țin departe de orice fel de investiție. Mi s-a părut că e serios, că face bine ce face. La un moment dat, a venit o oportunitate – toată lumea făcea chestia asta – „Hai să facem niște case «la roșu»”. Am făcut case „la roșu” și am făcut și niște clădiri mai mari pentru birouri. 

„De ce nu?”, după părerea mea, e un argument prost când vorbim de decizii. Am muncit mult la chestia asta, eram acolo în fiecare zi. N-a fost bine, dar nu pentru că a venit criza, ci pentru că nu mi-a plăcut deloc. Mi-a plăcut să construiesc case, mi-a făcut să le văd crescând. Am făcut și niște case mai mari. Să fii pe fiecare placă, să stai cu muncitorii când plouă și cade șanțul e interesant. Dar, după aceea, mai ales dacă vrei să vinzi în perioada aceea tulbure în care lumea te considera rechin imobiliar… Eu chiar am făcut case mișto și oamenii sunt fericiți în ele, dar e oribil să te ia lumea de așa ceva. Nu știu ce căutam acolo. Doar că „de ce-ul” înalt nu era mici măcar un „de ce” mic.

Andreea Roșca: A fost un „de ce nu?”

Radu Atanasiu: Da. Că toată lumea făcea. Părea cool. 

Andreea Roșca: Zici că „de ce nu?” nu este este un criteriu.

Radu Atanasiu: Absolut deloc. Trebuie să-ți găsești un „de ce da?”.

Andreea Roșca: De ce „de ce nu?” nu e un criteriu bun atunci când ne gândim să luăm o decizie? 

Radu Atanasiu: Pentru că nu te duce nicăieri. E o jumătate de decizie. În primul rând nu restrânge destul de mult. La întrebarea „de ce nu?”, trei sferturi de opțiuni probabil că se califică. Nu discriminează între mai multe opțiuni. Și în al doilea rând, nu te aliniază pe tine cu chestia respectivă. Dacă e „de ce nu?”, tu despre ce ești? În ce măsură viața ta ți-o trăiești tu sau dai cu banu’? „De ce nu?” e dat cu banu’ – „Hai să-mi urmez o pasiune nouă! Care ar fi aia? Actoria sau să mă apuc să fac fotografie. De ce? De ce nu?” Păi nu. Trebuie să-mi placă, trebuie să mă ducă acolo. 

Cu „trenurile” trebuie să-ți cauți „de ce-ul”. Îți povesteam că poate am avut noroc că m-am suit în „trenul” acesta. Mi-am dat seama că, probabil, pot să schimb niște mentalități. Am vorbit cu niște studenți, după care am făcut cursurile acelea online și am avut feedback incredibil. Era moda cu MOOC-urile (Massive online open courses). Erau foarte mulți studenți din toată lumea. Mi-am dat seama că e de folos chestia asta și mi-am luat un „de ce” mai mare. Să apuc să dau la cât mai multă lume ce am studiat. 

Asta îți folosește la dileme. E ca Mission, Vision, Values în companie. În momentul care ai o misiune sau o viziune – noi vrem să facem asta cu asta – îți folosește la dileme mici. Îți folosește și la dileme mari, evident, dar îți folosește la dileme mici. „Să fac cu ăsta sau cu ăsta?” Cum spuneai tu mai devreme: dacă sunt Dedeman, să lucrez cu multinaționale sau cu antreprenori români? Multinaționala e mai predictibilă. Da, dar eu nu sunt despre asta. Dacă „de ce-ul” meu e mai mare decât cash flow-ul sau decât predictibilitatea, sau decât bonitatea, atunci… Am întâlnit mulți antreprenori care au valori care par de fraieri. 

Andreea Roșca: Cum ar fi integritate.

Radu Atanasiu: Da. Cum ar fi să lucrezi cu oameni care-ți sunt aproape, adică oameni din România, să încurajezi antreprenoriatul. La mine a fost să dau mai departe ce am studiat, cât mai des și cât mai mult. 

Andreea Roșca: Pare că în momentul în care te-ai prins că asta vrei, că asta îți place și asta te animă, pare că ți-a aliniat după aceea toate deciziile, nu? 

Radu Atanasiu: Absolut. Și mai am o chestie cu „trenurile” – în ultimul timp m-am prins de asta –, și anume să fie sinergic. M-am prins că poți să mergi mai bine decât Van Damme ☺, ca un fel de caracatiță, pe mai multe „trenuri” deodată. De fapt, același „tren” te poate duce în mai multe locuri. Îți dau exemplul cu ce m-am apucat să fac – o suită de tool-uri de decision making. Mi-am dat seama că e un „tren” bun pentru că mă ajută la școală, le folosesc ca unelte în timpul cursurilor. Oamenii zic: „Uau, ce mișto e chestia asta!” și peste două săptămâni au uitat. Ori dacă e tool-ul digital acolo, îl folosesc. Mă ajută să scriu, în ultimul articol pe care l-am scris în Revista Biz, am băgat un QR code: „Folosiți chestia asta!” – am scris totul despre cum îți definești o problemă. Îmi folosește să cercetez, am niște idei despre cum pot să folosesc asta ca să cercetez, și îmi folosește la urge-ul meu antreprenorial. Am fost cumva pe dos. Am fost angel investor în momentul în care piața era mai favorabilă cu fondatorii. Și nu mi-a trecut prin în cap să fac ceva în direcția asta. 

Andreea Roșca: Ai intrat când era piața sus, când era favorabilă fondatorilor, nu angel investor-ilor? 

Radu Atanasiu: Exact. Așadar, dacă „trenul” în care te sui îți face o sinergie măcar de două, îți răspunde la două „de ce-uri” din două direcții diferite, atunci s-ar putea să fie bine. Asta e la mine acum. Mai întreabă-mă peste două luni, poate mă răzgândesc ☺.

Andreea Roșca: Vrei să vorbim despre răzgândire? Că suntem amândoi fani ai acestei idei în ultimul timp. 

Radu Atanasiu: Sigur. Articolul din Revista Jandarmeriei este un prim articol pe care l-am scris în revista Biz – „Curajul de a te răzgândi”. M-a sunat un locotenent-colonel – m-am și speriat ☺ –, și mi-a zis că e foarte interesant, și dacă am și o poză la cravată. De atunci am tot început să mă interesez de chestia asta. Sunt o grămadă de mecanisme psihologice sau sociale despre cum sunt eu sau cum suntem noi care ne împiedică să ne răzgândim. Noi suntem făcuți să nu ne răzgândim, e foarte bine să nu te răzgândești. 

Andreea Roșca: În ce sens suntem făcuți să nu ne răzgândim? 

Radu Atanasiu: Ne place așa cum e, oricum ar fi. În engleză se spune: better the devil you know. De exemplu, ne place apartamentul nostru, cu manele o dată la două zile și gândaci. „Sunt gândacii noștri, cine știe ce gândaci uriași or fi în altă parte?” 

Andreea Roșca: Ne obișnuim cu situația.

Radu Atanasiu: Da, ne obișnuim cu situația și atunci de ce să schimbăm? Nu schimbăm pentru că am investit mult aici. E eternul și fascinantul sunk-cost. E cartea pe care împreună o admirăm de la Annie Duke, „Quit”, pe care într-un fel foarte amuzant m-am hotărât s-o ascult astă-toamnă în timp ce alergam un maraton și mă dureau toate. Dădea exemple cu maraton, cu oameni din maraton care au alergat ca tâmpiții cu fractură. Am zis că mai bine pun niște muzică.

Andreea Roșca: Și nu te-ai oprit din alergat.

Radu Atanasiu: Doamne ferește! ☺

Andreea Roșca: Deși o ascultai pe Annie Duke.

Radu Atanasiu: Care îmi explica clar de ce să mă opresc. Am oprit-o și am pus muzică. Negarea evidenței e un fel foarte bun de a da ceea ce e bine de făcut la o parte. 

Și mai e situația când vine lumea să te răzgândească – „Ce? Sunt prostul tău?” E nasol să fii prost. Și mai nasol e să fii prostul cuiva. Dacă mă răzgândesc, înseamnă că am luat o hotărâre proastă în trecut și sunt prost. Nu ne răzgândim în grupuri pentru că exită groupthink, e armonie. 

Andreea Roșca: Și primul care strică armonia își asumă un risc foarte mare. Nu ne răzgândim, nu renunțăm, pentru că, din păcate, nu trăim într-o societate care să tolereze ideea că cineva renunță. 

Radu Atanasiu: John Kerry, care a contracandidat cu Bush Junior la președinție, se pare că a pierdut din cauză că atunci când era parlamentar a avut o poziție clară despre ceva anume, după care au venit unii cu niște rapoarte, iar el a zis că s-a răzgândit. Nu mai putea să iasă la speech-uri oficiale, că lumea începea să cânte: flip-flop, flip-flop. În engleză asta înseamnă: care e în bătaia vântului, când e stânga, când e dreapta. Au făcut flip-flopși cu el. Evident, partea cealaltă a utilizat faptul că acesta se răzgândește: „Îl vezi pe ăsta președinte? Ăsta se răzgândește!”. Chiar și bazat pe niște date, lumea – nu societatea românească, ci societatea din altă țară – l-a dat afară.

Andreea Roșca: Cred că mai e ceva interesant cu răzgândirea, apropo de decizii care închid sau care deschid lumi. Dacă nu te răzgândești, n-ai oportunitatea să evaluezi alte drumuri. Este un cost de oportunitate pe care nu îl luăm în calcul aproape niciodată. 

Radu Atanasiu: Absolut. Atunci când nu testezi în paralel, cum ziceam eu. Vezi, și tu gândești tot așa. Că ori o faci pe asta, ori o faci pe cealaltă. Dar se poate să le faci în paralel. Poți să testezi mai multe lucruri deodată. 

Andreea Roșca: Nu ne gândim niciodată că, de exemplu, dacă eu aleg să stau aici cu tine de vorbă, în această sală, și să fac aceste evenimente, oportunitatea de a face altceva cu resursele și cu timpul acesta este sacrificată. Mie îmi face plăcere, dar alegând asta… 

Radu Atanasiu: Mă întreb care este costul de oportunitate al oamenilor care sunt în sală? Frumos afară, terasele sunt pline, ce căutați aici? ☺ 

Mai e ceva. Asta nu o știu din cărți, mi-a venit mie. Rar, dar sunt unele lucruri pe care le predau și care mi-au venit mie în cap. ☺ Și anume: n-avem ocazia. În general te răzgândești când vezi un contra-exemplu: când mergi la școală, când ți se întâmplă o tragedie, când îți schimbi perspectiva major, când treci într-o altă etapă din viață, dar nu ți se întâmplă într-o joi. Nu ți se întâmplă să te răzgândești într-o joi. De ce? Pentru că n-ai niciun fel de prilej. Și-atunci, cum faci să te răzgândești când e joi? Că majoritatea zilelor din săptămână sunt joi. Să-ți creezi singur prilejul de a te răzgândi. M-am tot gândit la asta. 

Cred că poate să se întâmple dacă ai o minte ascuțită și puțin cârcotașă care te tot întreabă: „De ce faci asta?” De ce faci, nu de ce gândești. De ce te dai jos din pat și te duci acolo? De ce răspunzi acelui email și nu celuilalt? De ce alegi asta și nu asta? De ce pui benzină de acolo? De ce alegi să nu te duci acolo?

Andreea Roșca: Să nu intri pe pilot automat.

Radu Atanasiu: Exact. Nici măcar nu-i metathinking, e metadoing. Știu că sună dubios dar cred că e mindfulness, în accepțiunea estică – să fii deplin acolo, conștient despre ce faci. Și atunci, poate câteodată îți dai seama: „Ah, stai, că nu așa mă vedeam eu acum 2 ani. Ia să mă dau jos din tren”. Dar că e greu, pentru că nu te gândești. Intri în vârtej, ai deadline-uri, la 7 începe chestia aia cu Rada Atanasiu ☺, profesorii au făcut grevă… De ce să ne gândim la chestiile astea mari, de genul carieră, viață?

Andreea Roșca: Să vorbim un pic despre cariere multiple, apropo de carieră și despre experiența ta cu oamenii care lucrează în corporații. Cred că sunt mulți și dintre invitații noștri din această seară care au conceptul de cariere multiple. În paralel, nu în serie. Vorbește-ne un pic despre asta și despre ideea de cariere paralele în corelație cu idea de explorare versus exploatare.  

Radu Atanasiu: Teoria respectivă, care se numește ambidexteritate – cred eu, ca să fugă lumea de ea ☺ –, e o teorie de management care zice că pentru a avea succes de lungă durată, o companie trebuie să-și pună atenția și resursele ca să facă în continuare bine sau din ce în ce mai bine ceea ce face bine și, în același timp, să nu se oprească niciodată din a explora lucruri noi. „Exploit what you do best and explore new paths”. Asta înseamnă să exploreze produse noi, piețe noi, businessuri noi, industrii noi sau orice altceva nou. E o teorie foarte bine studiată, cu clasamente. 

În general, cine ajunge sus în topuri și și stă – habar n-am ce topuri sunt acolo – sunt cei care le îmbină. E foarte greu de îmbinat. La nivel de corporații, se fac alternativ. Ori vine un CEO care e pe explore, urmat de un CEO care e pe exploit – la BMW s-a întâmplat asta. CEO pe exploit înseamnă: „Vindem să fim din nou cea mai bine vândută mașină din Germania”; pe explore – „Facem mașini electrice, și de Formula unu ș.a.m.d”. 

Sau îi duci în două companii și orașe diferite, ca la research and development – asta a făcut, de exemplu, Nestlé. A zis: „Noi vindem toate nesquik-urile ș.a.m.d, hai să ne ducem pe health, pe sport”. Au făcut două companii separate, și pe una au dus-o în alt oraș ca să le facă în paralel.

Andreea Roșca: Să le dea voie să exploreze.

 Radu Atanasiu: La nivel individual, cred că e foarte cunoscută faza cu cei de la Google care au 20% din timp să exploreze chestii noi. Știu că se face și în unele companii din România. Dar e foarte greu să le faci în același timp. Și atunci, și la nivel individual, ideea e să nu te oprești doar la a face ce faci tu bine, ci să încerci lucruri noi și să le încerci mai mult decât la nivel de hobby. 

Am o prietenă bună, Emilia Bunea, care a fost CEO. A terminat PHD-ul acesta la Amsterdam, și ea m-a sfătuit să merg. Teoria ei e foarte mișto, e despre oameni care conduc companii de vârf din America – a făcut interviuri cu ei –, care excelează în alte domenii: cântă jazz în concerte cu multă lume, sau fac Ironman și sunt competitivi, sau urcă pe Himalaya. I-a întrebat de ce fac asta, iar ei au răspuns că e un fel de „second leg”. Pentru că dacă își construiesc totul pe „eu sunt ăsta”, nu sunt destul pentru ei și n-au stabilitate. Și atunci, mai sunt buni la ceva. Fiindcă ei sunt perfecționiști, probabil, și atunci când sunt buni, sunt buni – „M-am apucat de spălat vase?! O să fie cele mai cele mai spălate vase din lume”. ☺ Dacă tot o fac, măcar să o fac bine. 

Mi se pare că asta nu este doar despre CEOs sau despre lucrurile astea, mai degrabă extremiste. Mi se pare că dacă te preocupă ceva, în primul rând apucă-te și fă-o, și, în al doilea rând, în loc să gătești pentru trei prieteni, fă un eveniment la care lumea să și plătească cina, dacă ești chiar bun la gătit.

Andreea Roșca: Asta apropo de a avea o parte de exploatare – job-ul meu de zi –, și o parte de explorare. 

Radu Atanasiu: Da, nu înseamnă să ai două joburi. Înseamnă să ai un job și un hobby pe care să-l duci la nivelul următor. De exemplu, în faptul că te laudă lumea că gătești bine, să încerci să vezi cum ar putea să fie asta ceva pe care să-l faci în paralel cu job-ul. De acolo ies oportunitățile, de acolo ies lucruri la care nici nu te-ai gândit. Căile care o iau la dreapta sau la stânga te duc în orașe, sau în munți, sau în Narnia… În locuri la care nici nu te așteptai. Dar ideea e să mergi trei pași. 

Andreea Roșca: Pentru că drumul acesta pe care îl știm e predictibil. Probabilitatea să apară ceva neobișnuit, o oportunitate care nu ți-a trecut prin cap, se află pe aceste drumuri paralele, drumuri secundare, pe care le explorăm. 

Radu Atanasiu: De exemplu asta cu școala, în cazul meu. Am predat un curs de critical thinking acum 11 ani și mi s-a schimbat toată lumea. 

Andreea Roșca: Zi-mi câteva exemple din lucru tău cu companiile, apropo de ideea de cariere multiple.

Radu Atanasiu: Ce ți-am spus adineauri e de la cineva cu care tocmai am lucrat, cineva din BT. Mi-a zis că el nu mănâncă paste în oraș pentru că cele mai bune paste din lume le face el. Așa trebuie să pleci, cu încrederea asta. Și, împreună cu un grup de prieteni, a pus de un butic italienesc de mâncare, după care s-a retras fiindcă e director de bancă și îi e destul de greu. Apoi a zis: „N-o să las să moară. Acela e mini-copilul meu în care nu m-am mai băgat, dar n-o s-o las să moară”. 

Mi se pare că până și cariere multiple e mult spus, pentru că se întâmplă tot felul de lucruri în peisajul acesta – cariere, job, muncă – încât cred că o să fie foarte nestructurat. Spațiul între cariere, între viața privată și viața de la job, între companie și echipă începe să se încețoșeze destul de mult. Chestia cu free lancing-ul, echipe adunate ad-hoc per proiect și „Hai să mai încerc două-trei lucruri”… Eu nu cred că, de exemplu, copiii mei – care sunt adulți și de-abia încep acum viața profesională – pot să conceapă că ar putea să facă un singur lucru toată viața. Sau cei de vârsta asta.

Andreea Roșca: Apropo de incertitudine, e foarte logic și la îndemână să exploatezi ceva atunci când lumea e predictibilă. Poți să zici că intri într-o carieră și, probabil, că o faci timp de nu știu câți ani… Nu e 100%, dar e mai probabil. Dar în momentul în care trăiești o realitate care se schimbă atât de repede, cum se schimbă realitatea noastră de azi, ideea de a explora tot timpul noi cărări mi se pare cu atât mai valoroasă. Ideea de explorare și exploatare.

Radu Atanasiu: Este. Și câteodată vine și te împinge viața. Îți dau un exemplu personal. N-am niciun fel de tangență cu AI-ul. Mă rog, am citit o carte, dar nu se pune. O carte e ca nicio carte. ☺ De când a început să disrupă, mie mi se pare că e o disrupție mai mare în comparație cu multe alte lucruri. Mai mare ca internetul și telefonul mobil la un loc. Mi-am dat seama că dacă nu te joci acolo, trece „trenul” pe lângă tine. Acesta e un „tren” în care m-am luat de păr și m-am suit, deși nu era „sexy”. M-am apucat să lucrez, m-am apucat să mă uit la webinarii. M-am speriat îngrozitor pentru că eu mă chinui să scriu un studiu de caz în vreo două-trei zile, și când l-am întrebat: „Cum ai preda tu chestia asta?”, mi-a răspuns: „Aș preda așa și așa, și aș face un studiu de caz”. „Studiu de caz, zici? Please, say more.” …. Nu era perfect, dar, frate!

Andreea Roșca: Ți-a creat un studiu de caz în 5 secunde.

Radu Atanasiu: Da. Dacă nu ești acolo, trece pe lângă tine și devii irelevant. Trebuie să înveți să lucrezi cu asta. Mi-am luat abonament de 20 dolari, dar nu se pune doar dacă îți iei abonament. E ca și cum îți iei abonament la sală și nu te duci. Trebuie chiar să lucrezi cu el. Folosiți-l la job, că e mișto, e amuzant. 

Andreea Roșca: Aș vrea să vorbim puțin de startup-uri. Ai spus că ești investitor în 12-15 companii? 

Radu Atanasiu: Nu le-am numărat. Sunt 10 mari, să zicem. Am făcut și investiții mici în companii, acelea sunt mai multe. 

Andreea Roșca: Vreau să vorbim puțin despre cariera ta de investitor, apropo de cariere multiple. Povestește cum ai ratat povestea cu Clever Taxi. 

Radu Atanasiu: Am vorbit azi cu Mălin Ștefănescu, care e un investitor mai mult experimentat decât mine – este președintele TechAngels, un club de investiții din România, unde am și eu o treabă de făcut. Tocmai îmi zicea că facem 10 ani și că o să apar și eu acolo. O să scoatem o cărticică, de când eram 11 – am fost al 11-lea în TechAngels. Eram foarte la început și citisem o carte în care scria că trebuie să faci due diligence. Trecusem printr-un exit, știam ce înseamnă due diligence. Tot trăgeam de Mihai Rotaru, care a făcut Clever Taxi, o companie cu care îmi plăcea „să mă dau”. Foloseam Clever Taxi, mi se părea ingenios, și mi se părea omul foarte mișto. Eram pe listă să investesc și tot îi ceream chestii: „Mai vino cu o proiecție financiară. Nu mi-ai zis exact care-s planurile tale de expansiune internațională…”. Și omul a zis: „Scuze, eu trebuie să ridic runda asta, să știi că am făcut-o ieri”. Cam așa a fost, pentru că l-am bătut la cap atât de mult. Mi-am dat seama că, de fapt, încercam să îmi împac frica. Ar fi fost a doua investiție pe care aș fi făcut-o și prima din TechAngels.

Andreea Roșca: Căutai certitudinea.

Radu Atanasiu: Da, căutam să-mi scad frica de incertitudine, să-mi cresc siguranța. 

Andreea Roșca: Și ce ai învățat de atunci? Se spune că decizia trebuie luată la 80%, că dacă o iei la 100% e prea târziu. 

Radu Atanasiu: Jeff Bezos zicea chestia asta. E foarte amuzant că, dacă ți-a plăcut matematica în școală, te face să întrebi: „Bine, și când știi că e 70% sau 80%?” Pentru că trebuie să știi cât e 100%. Întrebarea este: într-o lume VUCA de business (Volatility, Uncertainty, Complexity, Ambiguity), ce înseamnă 100% din informații? Știi vreodată tot? Știi ce înseamnă tot? Ce face unul în India pe sectorul tău? Ce am învățat atunci este să iau deciziile mai repede.

Andreea Roșca: Cum compensezi pentru nevoia asta de certitudine care nu dispare, că e în natura umană?

Radu Atanasiu: Eu, ca angel investor, m-am obișnuit cu ea. E inconfortabil, dar te obișnuiești. 

Andreea Roșca: Vorbește puțin de momentul în care te-ai antrenat pentru povestea asta pe AngelList. 

Radu Atanasiu: AngelList e un fel de SeedBlink avant la lettre. SeedBlink e o platformă de investiții online. Cu sume de genul 2.000 dolari, 3.000 dolari poți urmezi pe cineva. Sunt și companii care se auto-pun acolo. N-am făcut asta niciodată. Am investit în haită, un grup de investitori – se numesc sindicate. Sindicating în investment înseamnă că tu ai o anume sumă pe care o împarți între mai mulți angels. Asta puteai să faci și mai poți să o faci și acum pe AngelList. Te joci cu sume mai mici și înțelegi mai bine. Eu am învățat lecții pe pielea mea. Am învățat, de exemplu, că foarte des oamenii sunt foarte buni la marketing sau apelează la servicii profesionale de marketing și, de foarte multe ori, investițiile inițiale de succes nu sunt de bun- augur. Dacă e moda prea mare, ține-te deoparte. Am mai învățat, de exemplu, că produsul e riscant, serviciul e mai bun. M-am oprit din a investi în produse când s-au închis primele două companii de produs din America în care am investit – încă o dată, sume mici. Am văzut și ce s-a întâmplat în pandemie. Astea le înveți, dar mai bine să le înveți pe sume mici decât pe sume mari. Din nou, testare. 

Andreea Roșca: Ai spus că te-ai obișnuit cu frica. Vorbește un pic despre conceptul acesta, că expunerea scade aversiunea la risc. Cum funcționează?

Radu Atanasiu: E ca la schi. Dacă ești la șaptea tură în jos, pe ceață, în care nu vezi nimic și știi că sunt hopuri pe undeva, începe să nu-ți mai pese la fel de tare: „Am mai fost pe aici, am mai trecut, nu mi-am rupt gâtul…”. E o păcăleală, că evident că și a șaptea oară ai șanse să ți se întâmple. Mai puține, e drept. Și mai e ceva: prima oară ți-e frică. Când ți-e frică, cazi mai des. Dacă nu ți-e frică ești mai fluent.

Andreea Roșca: Deci ideea este că indiferent ce ai vrea să faci și ți-e teamă, trebuie să te expui la poveste? 

Radu Atanasiu: Da, dă-te cu schiurile. 

Andreea Roșca: Aș vreau să vorbim puțin despre intuiție și felul în care îți rafinezi intuiția. Când te-am întrebat despre asta, mi-ai trimis ceva care se numește „Arbore simplu decizional”. 

Radu Atanasiu: „Fast-and-frugal Decision Tree”. Arborii decizionali pleacă dintr-un loc și au împărțeli cu puterea lui doi la sfârșit. Ai de ales între un miliard jumate de chestii. Mă rog, nu un miliard jumate, ci 1.024. În schimb, în „Fast-and-frugal Decision Tree”, la fiecare cotitură ai un exit, o decizie: ieși sau continui. Dacă vezi o serie de 20 de pitch-uri, de start-ups, asta e propria mea schemă: apar pe scenă, e unul singur – nu. Am învățat asta de la VC-uri: să nu investești în solo founders. Nu le zic „nu”, ci să-și mai ia un co-founder, pe cineva care să-i completeze. 

Îmi închipui că m-aș duce cu ei la bere – asta ar fi a doua. Dacă nici măcar nu îmi închipui că aș putea să beau o bere cu ei… O să avem multe discuții și ar fi preferabil să fie oameni cu care pare că rezonez. După care, mă uit să văd dacă au MVP – în ultimul timp nu s-a mai întâmplat asta, dar la început venea lumea cu idei și slide-uri. Trebuie să vii cu un minimum viable product, după care să vezi dacă piața pe care este e scalabilă, dacă nu cumva e doar pentru București. Atunci n-are cum să crească, îl ajuți să crească până undeva, după aceea se oprește și nu mai vine investiția ulterioară. Apoi, îți arată niște cifre, iar cifrele respective trebuie să le împarți la 10. Toată lumea e Google. ☺ Nu știu dacă v-ați uitat vreodată pe un plan de afaceri de start-up-uri: azi am doi utilizatori, la anul 24.000 și peste 2 ani 9 miliarde. ☺ Dacă împarți la 10, la 100 și poate să aibă sens, let’s talk. 

Andreea Roșca: Și cum funcționează asta? 

Radu Atanasiu: La mine în cap, în primele două minute de pitch. E simplu. Mai mult am stat să vorbesc, dar funcționează simplu. Nu e ceva ce am inventat eu. S-a inventat în camerele de gardă din Statele Unite, după care a preluat-o armata. 

Andreea Roșca: Când fac triaj.

Radu Atanasiu: Exact.

Andreea Roșca: Asta îți ajută intuiția, o înlocuiește sau o educă?

Radu Atanasiu: Toate trei. În primul rând te face să o chemi. Dacă nu scrii asta, nu îți dai seama care sunt. Articulându-ți intuiția, începi s-o și testezi și cu ocazia asta ți-o validezi, și data viitoare te prinzi că e ceva acolo, si încerci să o faci conștient. După aceea, dacă ai scris-o, o rafinezi. Dacă aveți o chestie repetitivă, în general într-un mediu care nu se schimbă foarte tare – de exemplu, dacă faceți angajări sau dacă aveți niște clienți cam la fel –, puteți să vă desenați chestia asta. Dacă o puneți pe dulap, puteți să vă dați seama unde nu e bine și s-o rafinați. O tot antrenați, dar trebuie să aveți un cadru în care să faceți asta. 

Andreea Roșca: Pentru că am vorbit mai devreme despre schimbare și despre a te răzgândi, vreau să merg la un subiect care are legătură cu schimbarea, dar nu chiar din prima. Aș vrea să povestești un pic despre cum a fost cu lecțiile tale de tenis. 

Radu Atanasiu: Așa am început să scriu despre un obstacol major în schimbare, din Change management. Am jucat tenis de la 5 ani fără să am vreodată o profesoară de tenis, pentru că sunt special. ☺ Mi-a adus mătușa mea din Franța o rachetă de tenis. M-am ofticat foarte tare pentru că era Dunlop – pe vremea aceea să ai un Dunlop era foarte mișto; era cea după care s-a făcut și Reghin – și nimeni nu mă credea că am Dunlop. Credeau că mi-am luat un sticker cu Dunlop și l-am pus pe Reghin. Pentru că aveam rachetă de tenis, am jucat. Am jucat mult și am cam învățat. Jucam destul de bine. N-am fost la niciun campionat, dar jucam tenis des – o dată pe săptămână, cred că toată copilăria, adolescența. 

Ajuns la „bătrânețe” m-am dus să iau lecții pentru că mi-am dat seama că pot să mă îmbunătățesc. A fost una dintre cele mai proaste decizii, analizată la momentul respectiv. Jucam cam la fel cu prietenul cu care mă analizam reciproc la berea de după. ☺ Vreo doi ani la rând, m-a bătut de m-a stricat. Pentru că eu cu profesoara de tenis am învățat că nu țineam racheta bine, că la rever trebuie s-o ții altfel. De ce s-o ții altfel? Ține-o la fel, ca pe măciucă. ☺ Că trebuie să te tragi în spate, să dai cu două mâini. În orice caz, am fost foarte rezistent, dar am încercat să mă duc acolo și mi-am stricat total stilul. Nu că aș fi avut vreun stil, dar l-am stricat total și am pierdut. Am mers foarte, foarte prost. După vreo doi ani, probabil pe baze noi sau poate de oftică, nu știu, am mers mai bine. 

Andreea Roșca: Ce te-a făcut să nu renunți? 

Radu Atanasiu: Plătisem abonament. ☺ Nu știu. Mi-am dat seama că e ceva acolo. O să mă duc la terapie să aflu de ce n-am renunțat atunci. ☺ Dar mi-a folosit. 

Andreea Roșca: Asta e o poveste mișto pentru ideea de schimbare. 

Radu Atanasiu: Dacă credem vreodată că atunci când merge ceva prost, sau stagnează, sau are o creștere prea mică – folosesc exemple din management –, și facem o schimbare: schimbăm software-ul, sau schimbăm omul, sau schimbăm abordarea și credem că o s-o ia în sus, nu se întâmplă asta. De asta majoritatea oamenilor care au mai trecut pe acolo nu o fac deloc. Pentru că la început o iei în jos.

Andreea Roșca: Valea plângerii. 

Radu Atanasiu: Da. Productivity dip. Ca să zbori în sus, trebuie să cazi un pic. Ca să meargă mai bine, trebuie un pic să meargă mai prost. Dacă știi chestia asta, îți asumi. Dacă vreți să faceți o schimbare, să știți că o să meargă mai prost la început. Dar e ok. Și lumea o să te urască. Mai ales, dacă vrei să schimbi software-ul. ☺

Andreea Roșca: Asta e valabil și la noi? La noi cu noi? 

Radu Atanasiu: Absolut. 

Andreea Roșca: Mă refer dacă ai schimbat tu ceva în ce făceai. Nu e legat de ceilalți. 

Radu Atanasiu: Depinde ce mă întrebi. Dacă mă întrebi de satisfacția mea sau de cât de bine fac lucrurile. N-am cum, atunci când mă apuc să fac ceva nou, să fac bine. După cum ți-am spus, primul meu curs, dacă l-aș face acum, mi-ar fi rușine. Am făcut foarte prost în standardele mele de-acum. Dar dacă nu făceam asta, n-aveam cum să știu ce e prost. Și apropo, întreabă-i pe oameni ce e prost, că afli?

Andreea Roșca: Care e alternativa? Să presupunem că nu vrem să ne supunem la genul acesta de disconfort. Eu pe mine, eu pe ceilalți, noi pe noi.

Radu Atanasiu: Nu cred că există. Tocmai acum mă gândeam. Ia pe cineva care deja e pe traiectorie ascendentă. Dar nu e la tine. Nu e la tine în organizație, nu e la tine în familie, nu e la tine în suflet, nu ești tu. E foarte simplu. Vrei să înveți tu să faci ceva? Ți se spune: „Mai bine ia un expert”. Dar până învață expertul, va merge mai prost. Cred că răspunsul este să te acomodezi cu faptul că pentru a merge mai bine trebuie să meargă mai prost la început. Cel puțin un timp. Să faci provizioane pentru chestia asta, măcar mentale, și să muncești cât mai tare, să diminuezi și în timp, și în intensitate asta. Să te pregătești, să te faci cât mai flexibil. Dacă vorbim de organizații, să le faci flexibile. De exemplu, un tool pentru a le face flexibile este ca, după ce trec printr-un astfel de proces de schimbare, să faci o ședință în care să anunți încă o schimbare peste câteva luni. Oamenii vor spune că nu mai vor nicio schimbare, niciodată. Răspunsul către ei e să vedeți ce puteți face ca să vă schimbați mai bine, mai ușor. Nu e despre ce facem, ci despre cum să facem să ne fie mai ușoară schimbarea data viitoare. 

Andreea Roșca: Asta cred că e legat și de explorare-exploatare. Cred că alternativa e stagnarea. 

Radu Atanasiu: Nu. Stagnarea, în momentul în care toată lumea o ia în sus, înseamnă că te duci naibii. E nasol asta despre economie, dar e filosofic. Dacă te uiți la start-upuri, de exemplu, mom-and-pop shops, adică cineva care are o cifră de afaceri și un profit stabile în timp, moare. Ceea ce e aiurea. Nu mai poți să trăiești din dividende, pentru că vin unii pe lângă tine care au niște investitori care se așteaptă la creștere anuală, iar pentru asta fac creștere accelerată. Adică bagă mai mult decât câștigă, cât să crească continuu. Și atunci, tu, în termeni relativi, scazi. Nu ai cum să ai stagnare într-o lume în care restul cresc, au trei motoare de rachetă. Merge aiurea lumea și îmi pare rău pentru mom-and-pop shops.

Andreea Roșca: Asta numai dacă nu cumva faci ceva care e chiar unic sau ceva care e diferit. 

Radu Atanasiu: Nu cred că poți să faci ceva unic, pentru că – apropo de ceea ce ziceam noi de exploatare și explorare – explorarea este ceea ce duce inovația mai departe. Ori inovația este despre a face ceva unic. Și nu cred că stau ăia ca fraieri, se uită la tine cum faci ceva unic și nu fac nimic. Vor spune: „Ce face Andreea acolo? Nu facem și noi de 10 ori mai bine?!” 

Andreea Roșca: Da, știu că așa e. Nu știu cine mi-a zis la un moment dat, cred că Radu Georgescu, că antreprenorii caută idei, se apucă să facă ceva, funcționează, oamenii își dau seama și încep să facă și ei acel ceva. Te apuci și faci altceva, funcționează și tot așa. 

Mi-am adus aminte de povestea ta cu schiul în care tu refuzi să te duci în altă parte – apropo de renunțare și de ce și când ar trebui să renunțăm. Vrei, te rog, s-o spui? 

Radu Atanasiu: Am niște prieteni cu care merg de mult timp la schi. Eu sunt mai conservator din fire, nu mă răzgândesc. ☺ Mergeam într-un loc din Austria unde ne plăcea, după care nu ne mai plăcea, iar ne plăcea, iar nu ne mai plăcea, mie îmi plăcea… și tot așa. ☺ Cum eu eram motorul organizator, îi chemam pe toți la bere să vorbim despre unde mergem la toamnă. Toată lumea zicea: „Iar ne întâlnim să aflăm că mergem la Sölden”. Am fost la Sölden de 20 și ceva de ori, până când mi-au zis: „Noi nu mai mergem cu tine.” Am vrut să merg singur. Le-am zis: „Bine, mergeți unde vreți voi, vă ocupați”. Până la urmă tot eu m-am ocupat și au zis că mergem undeva, la Sella Ronda. Am zis: „Ce tâmpenie! La italieni? Ăia nu știu nimic. Ce ski e ăla?” Mi-a plăcut la nebunie. E cel mai frumos loc din lume. M-am mai întors acolo. N-am făcut o obsesie și pentru Sella Ronda, dar mi-am dat seama că e bine câteodată să te schimbi, oricât de bine ți-ar fi.

Vreau să mai zic un lucru, pentru că mi-am dat seama de ceva. Mulțumesc mult! Mă faci să-mi dau seama de chestii! Felul în care poți să-ți educi intuiția e să te uiți în spate la eșecuri și la ce ai învățat din ele, articulându-ți intuiția. Pentru că de obicei lumea învață din eșec nu la început, ci după un timp după ce l-a dus. Asta vine dintr-o cercetare de-a mea, e un framework simplu. Puteți să vă duceți în spate la eșecurile voastre, să vi le articulați în trei chestii: înainte credeam că…, dar după aceea mi-am dat seama că…, de-atunci eu fac asta diferit sau noi facem asta diferit.

O să dau exemple de la prietenii tăi de la Autonom, care ziceau: „Înainte de criza financiară credeam că putem să evaluăm businessurile după numere. După aceea ne-am dat seama că nu poți să evaluezi un business după numere, ci după a privi în ochi omul respectiv. De-atunci, we don’t send offers, we meet people face to face. Nu trimitem oferte pe e-mail, ci mergem să vorbim cu oamenii”. Astfel de chestii le iei de obicei din bușituri și te fac să-ți scoți intuiția la iveală. Înainte credeam că…, după aceea mi-am dat seama că… – e revelator –, de atunci – dacă poți s-o și operaționalizezi cumva, s-o aplici –, facem așa. Am tone de exemple din acestea, cu asta mă joc eu la cercetare. Tone de astfel de „aha moments” pe care lumea le-a avut. E la fel de valoros și să-ți dai seama ce nu e așa. Toate acestea sunt articularea intuiției, care te face să te uiți mai des după ce astfel de chestii poți să înveți. 

Andreea Roșca: E foarte interesant să te gândești în felul acesta, pentru că practic aduci ceva ce era necunoscut, nevăzut, nearticulat, îl aduci în față și poți să lucrezi cu el. 

Radu Atanasiu: Am vorbit asta cu zeci de conducători de organizații din România, care îmi ziceau: „Eu fac chestia asta. Nu m-a întrebat nimeni până acum și îmi place că e ca terapia. Mi se articulează chestii în cap. Mai vorbește puțin cu mine”. 5 lei pe Revolut ☺. Am un tarif fix. 

Andreea Roșca: În această notă, vreau să te întreb dacă este vreun mesaj cu care vrei să plecăm în seara asta de aici, apropo de decizii?

Radu Atanasiu: Două. Un ceva și un mulțumesc. E cineva care are o dilemă care îl „freacă” rău de tot și nu doarme noaptea? Da? O să fie ok. Pe cuvânt. O să vedeți, o să vorbim și o să fie ok. E bazat pe știință asta, vă arăt și studiile. O să fie ok. 

Al doilea lucru este că m-am simțit foarte bine aici. Îți mulțumesc mult de tot că vorbim, că mă faci să make sense. Dacă vreți să dați ceva mai departe, ajutați oamenii să-și pună întrebările care contează. Puneți-le întrebări, fiindcă îi ajutați foarte tare. Îți mulțumesc, Andreea! 

Andreea Roșca: Mulțumesc mult, Radu!

Acest text a fost transcris folosind soluția furnizată de Vatis Tech. 

Resurse

Află mai multe informații despre Radu Atanasiu:

De pe paginile sale de LinkedIn și Facebook, și din acest articol realizat de forbes.ro.

Citește seriile de articole publicate în Revista Biz și pe platforma republica.ro.

Articole din Revista Biz menționate în conversație: O problemă bine înțeleasă este pe jumătate rezolvată; Curajul de a te răzgândi

Critical Thinking for Managers

Thinking in Business – Tools – Define

Bucharest International School of Management (BISM)

Cărți recomandate de Radu Atanasiu

Annie Duke – Quit

Christopher McDougall – Born to Run, Născuți pentru a alerga

Mențiuni în conversație

Hannah Montana – The Best Of Both Worlds

Paul C. Nutt – Making Tough Decisions

The Paradox of Choice

Trial and error

Via Transilvanica

Maastricht School of Management

Massive online open courses

Better the devil you know

The Sunk Cost Fallacy

Groupthink

Flip-flop (politics), flip-flops cu John Kerry

Metathinking, Mindfulness

The Ambidextrous Organization

Emilia Bunea

TechAngels, Mălin Ștefănescu

Due diligence

Jeff Bezos

Lumea VUCA

AngelList, SeedBlink

Decision Tree, Fast-and-frugal Decision Tree

Dunlop

Mom-and-pop shop

Sölden

Sella Ronda