Google, consultantul credincios al oricărei cercetări fără pretenții științifice, declară că există aproape 2 milioane de asocieri între cuvântul “antreprenor” și “perseverență”.
Este, evident, o asociere complicată, într-o lume plină de rețete rapide. Avem mâncare la minut și manageri la minut. Avem rețete ale succesului în trei pași simpli și o întreagă cultură ce etalează la vedere exemple ale reușitei peste noapte. Perseverența e opusul rețetelor rapide. Și este, într-un fel, împotriva naturii umane.
Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, scrie în “Gândire rapidă, gândire lentă” că
“o lege generală a efortului minim se aplică atât în cazul efortului fizic, cât și al efortului mental. Legea spune că, dacă există mai multe căi pentru a atinge același obiectiv, oamenii vor gravita, de regulă, către căi de acțiune care presupun cel mai mic efort. În economia acțiunii, efortul este un cost, iar acumularea de abilități este dată de raportul între beneficii și cost. Lenea face parte integrantă din natura umană.”
E normal, așadar, să căutăm calea efortului minim, ceea ce explică succesul rețetelor rapide. Dar nu le face valabile în orice împrejurare. În antreprenoriat, cel puțin, nu sunt.
Acum 100 de ani, unul dintre cei mai interesanți antreprenori din istorie – mult mai cunoscut pentru reputația sa de inventator – , spunea că “a renunța este cea mai mare slăbiciune a noastră. Cea mai sigură cale către reușită este să încerci întotdeauna încă o dată.” . Îndemnul lui Thomas Edison nu e gratuit: înainte de a inventa becul ca produs viabil din punct de vedere comercial, a creat 10.000 de prototipuri care nu au funcționat.
La rândul lor, antreprenorii ale căror povești sunt cuprinse în “Cei care schimbă jocul” au avut nevoie de zece ani sau chiar mai mult pentru a-și valida modelul, ideile și succesul. O lecție de perseverență care confirmă filozofia lui Edison și preface soluțiile rapide în simple mituri.
Demolarea unui mit e, totuși, lipsită de sens, dacă se oprește la “așa nu”. Dacă nu așa, atunci cum? Care este sistemul după care gândesc și acționează antreprenorii cu experiență atunci când perseverează pe parcursul unui drum atât de lung? Cu riscul ca cele ce urmează să pară a fi exact alte rețete simpliste, am extras din experiența lor două idei de bază.
- ANTRENEAZĂ-TE PENTRU EȘEC
“Nu poți [fi pe cont propriu] dacă nu ai toleranță la risc și capacitatea de a persevera și a digera eșecuri”, spune Dragoș Roșca într-un interviu pentru “Cei care schimbă jocul”.
Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, povestește la rândul lui despre efortul de luni sau ani de zile ce duce, în final, la crearea oricărui produs. În ultimii trei ani, Armenean a eșuat în mod repetat în încercarea de a descoperi rețeta perfectă pentru o nouă înghețată de fistic și, de fiecare dată, a reluat procesul învățând din erorile trecute.
Un stomac antrenat pentru eșec nu se creează, însă, peste noapte. Și, asemenea oricărui stomac, cel de antreprenor poate face rapid indigestie la greșeli în doze mari sau la risc exagerat.
Toleranța, spun antreprenorii, se formează în primul rând din convingerea că eșecul e parte din drum, nu un accident de evitat, ci o condiție a înaintării. “Trebuie să începi de undeva, și vei începe prost” crede Vasile Armenean, după peste 20 de ani de antreprenoriat.
În al doilea rând, e de preferat să eșuezi devreme și cu un cost mic. De aceea, antreprenorii cu experiență testează în permanență idei noi și o fac înainte de a investi o cantitate prea mare de efort, resurse sau timp în planificarea proiect. Esențial este să minimizeze costul greșelii.
Și, contrar unei credințe foarte răspândite, antreprenorii nu pornesc la drum cu imaginea câștigului fabulos în minte, ci cu claritate în legătură cu pierderea pe care și-o pot permite.
O rețetă rapidă, așadar, ar suna în felul următor: “decide cât îți permiți să pierzi, greșește rapid și ieftin și încearcă din nou”.
- NU PERSEVERA ORBEȘTE PE DRUMURI ÎNFUNDATE
Atașamentul emoțional este un fel de produs secundar al pasiunii care mână antreprenorii mai departe. Uneori, raportul între pasiune și rațiune se înclină periculos înspre prima, cu atât mai mult cu cât efortul depus deja și investiția deja făcută sunt mai mari.
“Câteodată”, recunoaște Dragoș Roșca, “m-am implicat prea mult emoțional și a fost o greșeală. Trebuie să ai reguli, să poți să spui “stop”. Am bușit-o exact acolo unde nu am respectat regulile”.
Regulile trebuie să fie, fără nicio îndoială, clare. Fundătura trebuie să fie simplu de recunoscut, iar mecanismul de acțiune rapid. Și, asemenea oricărui joc cu o oarecare logică, regulile trebuie scrise înainte, nu în timpul sau după ce pasiunea, emoția, eroarea de judecată sau speranța au împins proiectul pe un drum fără ieșire.
Dragoș Petrescu, fondatorul rețelei City Grill, a clădit în ultimii 15 ani cea mai mare rețea de resturante deținută de un proprietar român. Dar a avut partea lui de eșecuri: printe altele, a închis două afaceri care păreau idei geniale, Bundetot și Backwerk. Iată ce spune despre propriul său mecanism de protecție:
“În momentul în care văd că am făcut tot ceea ce am putut pentru un proiect, iar el nu a reușit, acționez foarte pragmatic. Mi-e foarte drag, dar dacă pierde 1.000 euro lună, privesc închiderea lui ca pe salvarea unor mii de euro. Mă uit întotdeauna la partea plină a paharului.”
Aceasta este calea lui Petrescu, iar fiecare afacere va avea propriul sistem de protecție. Nu există soluții universal valabile, dar aceste reguli feresc cu siguranță antreprenorii de propriul optimism (exagerat, câteodată) și, mai important, îi ajută să meargă mai departe.
Iată, așadar, și a doua rețetă rapidă: “separă rațiunea de emoție și învață să recunoști un drum înfundat”.
