„Eu am încredere în ființa umană când e legată de divinitate. Când nu e legată divinitate, încrederea în ființa umană, pentru mine, apropo de spiritualitate, se reduce mult. Pentru că atunci omul este o mașinărie, un creier care are niște sinapse, neuroni, niște reacții neuroumorale, niște hormoni. Acesta e omul, căruia nici nu poți să-i mai spui că are o vină în ce face – e creierul care a făcut niște legături – și intrăm într-un subiect foarte sensibil și periculos. Cred că, fundamental, în toate abordările noastre, în tot ceea ce facem – în familie, în business, în politică, în orice domeniu – dacă nu ajungem la concluzia că omul e o ființă spirituală, o dăm în bară.”
Wargha este fondatorul Enayati Medical City, cel mai mare centru medical privat construit în România ultimilor ani. A fondat și condus Rețeaua de sănătate Regina Maria timp de două decenii, până la vânzarea către un fond de investiții, în 2015. E considerat un inovator în industria medicală.
Oamenii spun despre el că este un partener inconfortabil de negociere, pentru că se poate detașa. Crede că o decizie unanimă, chiar dacă nu e optimă, e mult mai bună decât una optimă, luată în dezbinare. Spune că a învățat să-și asume riscuri mari atunci când s-a scos pe el din miezul lucrurilor și e convins că încrederea face organizațiile mult mai eficiente. E un adept al căutării adevărului, ca misiune de viață.
Am vorbit cu el despre spiritualitate și rolul și locul ei în viață și în business, despre convingerile lui personale, principiile pe care își bazează deciziile și felul în care își îmbină credința cu parcursul de antreprenor și lider de organizație.
Conversația noastră a avut loc live, la Teatrul Apollo111, în noiembrie 2023.
Idei principale:
- „Tatăl meu m-a învățat să investesc zilnic în partea spirituală, pe lângă disciplina în business”, spune Wargha Enayati. Dacă nu ne hrănim și sufletul, nu e de mirare că avem o lipsă de sens sau mergem într-o direcție total dezechilibrată. Spiritualitatea înseamnă să nu credem numai în ce vedem, să nu ne considerăm ca niște furnici care cred că asta e viața și nu există altceva decât asta. Să gândim un pic la un alt nivel.
- Căutarea constantă a adevărului este unul dintre principiile din spiritualitate pe care le urmează Wargha Enayati și mărturisește că asta l-a ajutat foarte mult în business. Credința Bahá’í spune că trebuie să fim căutători în orice, inclusiv în religie. Isus spune: „Cine are ochi va vedea și cine are urechi va auzi”. Și: „Bateți ca să vă deschid!”. Deci trebuie să fim într-o constantă căutare a adevărului. În orice se întâmplă, trebuie să punem întrebări: „De ce este așa?”.
- Principiul consultării. În context profesional, consultarea cu alți oameni înainte de a lua o decizie poate părea că e investiție de timp prea mare, dar are multe beneficii. Pe de-o parte, cei cu care ne consultăm se vor simți valorizați și vor deveni mai deschiși către noi. De cealaltă parte, diversitatea de opinie ne poate ajuta să vedem lucruri pe care altfel n-avem cum să le vedem și ne poate salva de foarte multe obstacole pe parcursul drumului. Cu cât e mai diversă perspectiva, cu atât e mai multă valoare în a o afla.
- Principiul unității spune că nu contează majoritatea, contează să mergem înainte ca o unitate. Când suntem într-un grup în cadrul căruia ne consultăm, este indicat să ne punem părerea în mijloc și să ne detașăm de ea. Dacă ceilalți vor să spună ceva despre părerea respectivă, nu vor spune: „Nu sunt de acord cu ce zice X”. Vor spune: „Cu privire la părerea aceasta care a fost pusă pe masă, eu am de zis asta și asta”. Când vine momentul de a lua o hotărâre, contează în ce spirit se ia. E mai important să fie luată o hotărâre în unanimitate sau în unitate, decât o hotărâre corectă.
- Educația este alfa și omega. Există trei feluri de educație: educația materială – cum ne îmbrăcăm, cum facem sport; educația intelectuală – să cântăm la pian, să mergem la o piesă de teatru, să citim o carte; și educația spirituală. Dacă rămânem doar cu primele două, riscăm să fim dezechilibrați. Pentru cineva cu criterii intelectuale, dacă e foarte deștept, în ochii săi se vedea ca fiind CINEVA. Dacă toate valorile noastre sunt legate de partea intelectuală și de lucruri materiale, dacă le avem, n-avem cum să nu fim îngâmfați. Numai educația spirituală ne ajută să fim smeriți.
- „Omul a fost creat pentru a duce o civilizație în continuu progres.” E un citat al lui Baháʼu’lláh, despre care Wargha Enayati spune că l-a călăuzit de-a lungul carierei. În orice domeniu, la orice nivel lucrăm, orice muncă pe care o facem, care e făcută cu dragoste față de semenii noștri are aceeași valoare ca și o rugăciune. Fie că e cineva care face curățenie, fie că e un neurochirurg, dacă o face din dragoste, e ca o rugăciune pentru semeni. Pentru o civilizație în continuu progres, fiecare dintre noi poate să fie o parte din misiunea aceasta dacă ne vedem ca un tot întreg.
- Negocierea este o artă care se cultivă. Dacă toată viața noastră e numai despre partea materială, situația va deveni prea serioasă pentru noi, iar cel cu care suntem în negociere va simți. Când avem un echilibru, chiar dacă se întâmplă ceva neplăcut, sigur că ne atinge, dar nu ne dărâmă. Toată multiculturalitatea la care a fost expus – până la 19 ani a vizitat peste 40 de țări, pentru părinții săi, și mai ales pentru tatăl său, fiind foarte important ca el să vadă lumea – îl ajută foarte mult pe Wargha Enayati în negocieri. Venind în contact cu o mare varietate de oameni, învățăm cum să relaționăm cu aceștia și ce flexibilitate trebuie să avem.
Conversațiile noaste live sunt susținute de BCR. BCR construiește mecanisme și produse pentru o Românie mai inteligentă financiar. Și, pentru că totul pleacă de la oameni și nevoile lor, soluțiile BCR se bazează pe sute de mii de conversații cu companii și oameni obișnuiți.
Iar sistemul lor gratuit de consiliere financiară a contribuit deja la o viață mai bună pentru 200.000 de oameni care au beneficiat de un plan financiar personalizat.
****
Partenerul nostru este de asemenea MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România. O organizație construită cu pasiune și îndrăzneală de către un grup de antreprenori români, dar și de medici buni, care cred că împreună putem să facem România bine.
****
Evenimentele live vă sunt prezentate și de Autonom. O companie de familie, fondată de Dan și Marius Ștefan în 2006, la Piatra Neamț, Autonom este acel gen de succes rapid care a rezultat după 20 de ani de muncă susținută. Azi, conduc cel mai mare grup de produse și servicii de mobilitate din România.
De la o simplă închiriere de mașină, la soluții complexe pentru flote sau soluții de finanțare, soluțiile Autonom susțin companiile, în orice moment s-ar afla pe drum.
Pentru conversații cu antreprenori, sociologi, psihologi și alți oameni destoinici și interesanți despre business, leadership, performanță și natura umană, abonați-vă la podcastul Vast and Curious în Soundcloud, Apple, Stitcher, Spotify. O dată la două săptămâni, punem la un loc câteva texte, idei, cărți atent selectate despre antreprenoriat, leadership, business și natura umană. Abonați-vă la newsletter pentru a le primi, aici.
Această conversație a fost transcrisă folosind platforma Vatis Tech
Transcrierea conversației
Andreea Roșca: Wargha Enayati, bine ai venit! Aș vrea să începem cu o întrebare care mi se pare importantă și este legată de lumea spirituală în care ai crescut. Să ne facem o imagine a lumii în care ai crescut și a vieții tale spirituale.
Wargha Enayati: În plan spiritual, eu am încredere în ființa umană când e legată de divinitate. Când nu e legată divinitate, încrederea în ființa umană, pentru mine, apropo de spiritualitate, se reduce mult, pentru că atunci omul este o mașinărie, un creier care are niște sinapse, neuroni, niște reacții neuroumorale, niște hormoni. Acesta e omul, căruia nici nu poți să-i mai spui că are o vină în ce face – e creierul care a făcut niște legături – și intrăm într-un subiect foarte sensibil și periculos. Cred că, fundamental, în toate abordările noastre, în tot ceea ce facem – în familie, în business, în politică, în orice domeniu – dacă nu ajungem la concluzia că omul e o ființă spirituală, o dăm în bară.
Tatăl meu a murit acum 4 ani. Mama mea era filoloagă, una dintre puținii care au făcut facultate în Iran după Al Doilea Război Mondial. Tatăl meu a făcut medicină în Germania după al Al Doilea Război Mondial. Ca să vă dau un exemplu de spiritualitate, pentru că și ca baha’i, religia și știința trebuie să meargă mână-n mână, am fost educat de tatăl meu să am disciplină în business, dar și în partea spirituală. Dacă nu ne hrănim și sufletul, atunci nu e de mirare că avem o lipsă de sens sau mergem într-o direcție total dezechilibrată. Tatăl meu m-a învățat să investesc zilnic în partea asta spirituală.
La sfârșitul vieții, tatăl meu avea 88 de ani și era super fit. Mergea cu mașina din sudul până în nordul Germaniei cu proiecte diferite – și sociale, dar și de business, împreună cu fratele meu. Cu trei luni înainte de moartea sa, fratele meu – care e tot cardiolog în Germania – mi-a zis: „Wargha ceva nu e în regulă”. A făcut ecografie, nu arăta bine. Pe scurt, a făcut un cancer de pancreas, care, probabil știți și voi, că are o viață destul de scurtă. Tatăl meu și-a dat seama imediat ce este. Ne-a luat pe toți cei trei frați și ne-a zis: „Nu vreau să aud pe nimeni plângând. Hai să vedem ce avem de făcut, cum ne organizăm. Avem timp să ne organizăm”. Până și poza cu el, pe care să o punem la înmormântare, el a ales-o. O mătușă de-ale mele, când i-am zis că tata e foarte relaxat – lucru care ne-a ajutat într-adevăr și pe noi foarte mult – mi-a zis: „Wargha, tatăl vostru face așa, dar sigur nu îi e ușor, chiar dacă crede că există și altceva, nu doar viața asta. Totuși nu e ușor să pleci. E ca atunci când cineva își ia valiza și merge într-o altă țară în care nu știe ce se întâmplă”. M-am dus la tata și l-am întrebat: „Tată, tu într-adevăr nu ești supărat?” Tata mi-a spus exact așa: „Wargha, nu numai că nu sunt supărat, sunt fericit”.
Vedea viața asta ca pe o trecere într-o altă etapă, ca pe un copil în pântecele mamei care își dezvoltă niște abilități pentru o altă etapă a vieții. Asta e spiritualitatea. Să nu credem numai în ce vedem, să nu ne considerăm ca niște furnici care cred că asta e viața și nu există altceva decât asta. Să gândim un pic la un alt nivel.
Andreea Roșca: În același timp mi se pare că e ceva foarte pragmatic în spiritualitatea ta și în spiritualitatea voastră. Vorbești la un moment dat despre ideea de adevăr. Căutarea constantă a adevărului este unul dintre principiile din spiritualitate pe care tu le urmezi și asta te-a ajutat foarte mult în business. Poți să spui câteva cuvinte, poate cu un exemplu, despre ce înseamnă căutarea adevărului și cum aplici asta?
Wargha Enayati: Da. Sper să nu vă supărați dacă aduc multe exemple din credința Bahá’í. Eu sunt fascinat de mesajul lui Bahá’u’lláh și mi se pare că e foarte actual în ziua de astăzi. Apropo de căutare, noi facem niște cercuri de studiu, în cadrul cărora există un capitol despre sinceritate. Termenul este truthfulness, în engleză, dar s-a tradus sinceritate. Vi se pare ok?
Andreea Roșca: Nu e sinceritate. E un fel de atașament față de adevăr.
Wargha Enayati: Da. S-a tradus apoi ca „dragostea de adevăr”. E o mare diferență între sinceritate și dragoste de adevăr. Poți să zici: „Sincer nu-mi plac evreii. Cu toată sinceritatea vă spun asta. E credința mea și sincer așa cred”. Dar asta nu e dragoste de adevăr, nu ești un căutător. Iar din mesajul lui Bahá’u’lláh am învățat că trebuie să fim căutători în orice, inclusiv în religie. Isus spune: „Cine are ochi va vedea și cine are urechi va auzi”. Și: „Bateți ca să vă deschid!”. Deci trebuie să fim într-o constantă căutare a adevărului.
Eu, ca bahá’í, în continuare caut adevărul. Acest lucru m-a ajutat și în business. În orice se întâmplă, trebuie să pui întrebări: „Dar de ce este așa?”. Eu vin dintr-o familie de evrei, soția mea vine dintr-o familie de musulmani – dacă nu era credința Bahá’í care ne învață că de fapt toate religiile vin de la aceeași sursă, această combinație oricum nu se putea face. Dacă bunicul meu spunea că eu de 6.000 de ani sunt evreu și așa am fost, și așa voi rămâne, și nu se schimbă nimic, asta e tradiția noastră, vă dați seama unde eram acum?
Andreea Roșca: Mi se pare că există o latură practică, niște principii din care cu toții putem învăța cum să punem întrebări mai bune și cum să luăm decizii mai bune, să găsim răspunsuri mai bune.
Wargha Enayati: În business, de multe ori, chiar și azi, oamenii zic: „Vai, uite ce naiv e Wargha că nu ia hotărâri, durează prea mult sau se consultă de 50 de ori cu toată lumea până când ia o hotărâre”. Probabil au și ei dreptate… ☺ Dar în căutarea adevărului e de ajutor un alt principiu care se leagă foarte mult de ce vorbim, și anume: principiul de a te consulta. Tot din credința Bahá’í l-am învățat. Nu există preoți, predicatori și fiecare bahá’í trebuie să-și câștige singur banii, prin munca lui. Există însă niște instituții consultative, care se aleg în fiecare an și care se ocupă de treburile administrative. Acolo am învățat acest principiu care m-a ajutat în business, de a mă consulta.
Asta e o problemă des întâlnită România – și voi sunteți conștienți că o aveți. Vine din comunism, dar nu numai – și înainte de comunism a fost așa. Este un soi de supunere în fața autorității ierarhice superioare.
Andreea Roșca: Unii comandă și alții execută.
Wargha Enayati: Da. Abia acum începe să se vadă o creștere a egalității între oameni, principiul de consultare la același nivel apare mai mult. Consultarea din care să iasă scânteia adevărului are mai multe principii pentru mine. Când, de exemplu, suntem într-un grup în cadrul căruia ne consultăm, ne punem părerea în mijloc și ne detașăm de ea. Dacă ceilalți vor să spună ceva despre părerea aceasta, nu vor spune: „Nu sunt de acord cu ce zice Wargha”. Vor spune: „Cu privire la părerea aceasta care a fost pusă pe masă, eu am de zis asta și asta”. După aceea, când vine momentul de a lua o hotărâre (tot din credința Baháʼí vine acest principiu), e mai important să fie luată o hotărâre în unanimitate sau în unitate, decât o hotărâre corectă. Nu contează hotărârea în sine, dacă e corectă, contează în ce spirit a fost luată această hotărâre.
Să vă dau exemplu din business. În 2007, a venit primul fond de investiții care a investit în clinica mea. Am avut prima dată un consiliu de administrație format din cinci persoane: trei din partea mea – pentru că eu eram majoritar – și doi din partea fondului. Aveam diverse consultări în grupul nostru. La un moment dat, i-am văzut că sunt foarte nelămuriți. Au venit și mi-au spus: „Wargha, au fost mai multe hotărâri care, fie au fost în dezavantajul tău, fie tu aveai o altă părere despre subiect, dar nu ne-ai spus: «Nu. Așa trebuie să facem»”. Am spus: „Pentru mine e foarte normal. Nu contează aici majoritatea, contează să mergem ca o unitate”. Acesta este principiul unității. Legate de asta – iarăși, toate sunt aspecte spirituale ale omului – altă virtute e încrederea.
Îmi amintesc că în 2007 sau 2008 – nu știu dacă ați auzit –, o fată de la Ernst & Young a venit la noi și după 24-48 de ore a murit. A ieșit un mare scandal în toată media, ne-au făcut în toate felurile – nu intru în detaliile cazului. Gândiți-vă că fondul acesta intrase de câteva luni și dintr-odată a fost expus la așa o chestie. Un fond englezesc, care habar n-avea ce se întâmpla în țara asta, vedea tot acest proces de inchiziție și nu știa dacă să mai aibă încredere în mine. A fost foarte dramatic. L-am sunat pe șeful fondului și i-am zis: „Situația e în felul următor, nu avem ce să ne reproșăm, dar dacă vrem să fim și mai siguri, noi avem hârtii pe care le putem arăta – nu trebuie să le arătăm, nu facem ceva ilegal. Tu ce zici? Să arătăm sau nu aceste hârtii autorităților?” El m-a-ntrebat: „Wargha, TU ce zici?” Eu i-am spus: „Sunt de părere să le arătăm, cu orice risc”. A zis: „Ok, atunci sunt și eu de acord”. Când a văzut că eu încerc să fiu corect, m-a ajutat. El știe că mă duc până în pânzele albe dacă cred în ceva.
Andreea Roșca: Ce spui este că asta construiește încredere, de fapt.
Wargha Enayati: Da. E foarte ușor – acum vă provoc pe voi – să avem misiune, viziune, valori, pe care să le ținem afișate la recepțiile companiilor noastre, însă în momentul în care apare o problemă dintr-odată pare că le uităm. Am și experiențe de genul acesta cu alt fond de investiții, care era fix invers. Ziceau: „Wargha ești super tare, te iubim foarte mult, te ajutăm, ești carismatic”. Dar când cifrele au mers un pic greșit, dintr-odată n-a mai contat nimic, nici valori, nici Wargha, nici nimic.
Puteți să vă identificați un pic cu ce spun. Probabil unii dintre voi umblați cu sutele de milioane în dreapta și-n stânga, dar nu toți. ☺ Probabil fiecare dintre antreprenorii cu care ați vorbit au fost în situații financiare foarte nasoale când au început. La mine a fost un pic diferit, fiindcă am avut o situație financiară foarte bună și în Germania, și apoi și în România încet-încet. De ce aș vrea să puteți să vă identificați este că, legat de toate aceste lucruri pe care le auziți acum despre mine, fie că sunt lucruri legate de activități sociale, de activități spirituale, de idei despre cum schimbăm lumea, eu așa sunt din copilărie. Am fost crescut și educat așa. De aceea educația este alfa și omega.
Există trei feluri de educație: educația materială – cum ne îmbrăcăm, cum facem sport; educația intelectuală – parțial înseamnă și ce facem acum sau să cântăm la pian, să mergem la o piesă de teatru, să citim o carte; și educația spirituală. Dacă rămânem doar cu primele două, riscăm să fim dezechilibrați. Vă dau exemplu de acum șase luni, o discuție între doi profesori de medicină, care lucrau în aceeași instituție medicală. S-au enervat unul pe celălalt și la un moment dat unul i-a zis celuilalt: „Tu nici nu poți să visezi câți bani am eu în cont”. Se poate întâmpla și la stat, și la privat, oriunde poți auzi niște chestii „de-ți fac părul măciucă”.
Andreea Roșca: Apropo de valori și de criterii.
Wargha Enayati: Da. Dacă ai criterii intelectuale, dacă ești foarte deștept, pentru tine înseamnă că ești cineva. Dacă toate valorile tale sunt legate de partea intelectuală și de lucruri materiale, dacă le ai, n-ai cum să nu fii îngâmfat. Dacă toate valorile tale vin din educația fizică și intelectuală, n-ai cum să nu fii îngâmfat. Numai educația spirituală te ajută să fii smerit. Pentru că tu știi că tot ce ai nu e de la tine, tu ești numai un transmițător. Dacă ai ceva, D-zeu ți-a dat, nu este meritul tău. E total altă abordare. Suntem într-un film total greșit azi.
Andreea Roșca: Vreau să vorbim un pic despre o altă idee care ție ți-e dragă – ideea de progres ca criteriu de decizie. Povestește-ne despre momentul în care ezitai dacă să te apuci sau nu de Enayati Medical City și de prietenul tău care te-a ajutat să te hotărăști. A fost o decizie foarte grea, fiindcă modelul de business nu era bine conturat. Era o grămadă de investit, practic aproape toți banii din tranzacția cu Regina Maria.
Wargha Enayati: Un citat care m-a călăuzit de-a lungul carierei mele (e al lui Baháʼu’lláh) spune: „Omul a fost creat pentru a duce o civilizație în continuu progres”. Deci eu, Wargha, și voi, fiecare dintre voi, în orice domeniu, la orice nivel lucrați – nu vreau să sune ca o chestie de idolatrizare – orice muncă pe care o facem, care e făcută cu dragoste față de semenii noștri are aceeași valoare ca și o rugăciune. Fie că e cineva care face curățenie, fie că e un neurochirurg, dacă o face din dragoste, pentru mine e indiferent. E ca o rugăciune, dacă o faci pentru semeni tăi. Pentru o civilizație în continuu progres, fiecare dintre noi poate să fie o parte din misiunea asta dacă ne vedem ca un tot întreg. Dar n-avem cum să ne vedem ca un tot întreg, dacă credem despre noi că existăm aici întâmplător, dacă suntem – cum zice Ludwig Feuerbach, un filozof german – o întâmplare a naturii. Dacă suntem o întâmplare a naturii, ce facem și ce nu facem nu contează, că oricum se termină. Motivația noastră – our higher purpose – trebuie să fie mult mai puternică.
Am vândut cu greu după 20 de ani Regina Maria. Ce face un om care, să zicem, are de toate – financiar, cel puțin? M-am gândit că – dacă merg pe principiul acesta – cunoaștere și posibilități financiare am. Deci am o responsabilitate. Aceasta a fost abordarea mea. Acesta a fost trigger-ul să continuu în activitate. Aveam 50 de ani atunci și am zis că vreau să mă îmbarc într-un proiect care să dureze 10 ani de când îl încep și până când îl termin. Mă gândeam dacă e ok să mă mai bag într-o chestie la 50 de ani. Atunci l-am sunat pe unul dintre mentorii mei – un partener de la McKinsey, din Berlin – și l-am întrebat: „Tu știi ce am făcut eu până acum. Ce să fac? Totuși nu mai sunt așa de tânăr”. El mi-a zis – era de origine protestantă: „Wargha, tu de la 20 la 50 de ani ai produs și ai făcut. De la 50 la 80 de ani, în continuare o să produci. Ce vrei să faci 30 de ani?” Acesta a fost într-adevăr încă un argument în plus în decizia mea.
Andreea Roșca: Mă întorc un pic la ideea de consultare. Dincolo de principiu și de ideea că trebuie să ne consultăm, din nou eu cred că ea are și o rădăcină foarte pragmatică. Există un beneficiu pentru toată lumea atunci când întrebi mai mulți oameni. Mi-aduc aminte că am vorbit cu cineva – nu mai știu cu cine, poate cu Sergiu Neguț, cu care ai lucrat împreună ani de zile –, care îmi spunea de momentele când simțea că îl înnebuneai cu faptul că invitai la masa la care se luau decizii oameni care aparent n-aveau absolut niciun fel de legătură cu decizia care trebuia să fie luată. Cum ar fi doamna pe care ai întâlnit-o mai devreme și care se ocupă aici de curățenie. Tu întrebai toți oamenii. De ce făceai/faci asta? Care-i valoarea pe care o obții din asta?
Wargha Enayati: Da, cred că iar apare ideea de smerenie. Foarte ușor, când nu ai partea spirituală, restul ți se urcă la cap. Și atunci crezi că tu ești inteligent, tu ai făcut MBA, tu ai făcut INSEAD. Atunci pe cine să mai întreb? Eu încerc să implic de la prim-ministru până la femeia de serviciu.
Andreea Roșca: Dar ce ce afli nou? Ce câștigi făcând asta?
[00:36:51]
Wargha Enayati: Aici e un cuvânt despre care nu știu dacă ai auzit. Dragoste. ☺ Ai rămas un pic șocată se pare. ☺
Andreea Roșca: Am auzit vag. ☺
Wargha Enayati: Dragostea e o afinitate față de ființele umane, pe care eu o am. Iubesc oamenii mult. La noi, în Frankfurt, este Zeil – ați auzit poate de Zeil ca fiind cea mai importantă stradă de comerț din Europa. Când eram tânăr, stăteam acolo ore întregi și mă uitam la oameni cum treceau și mă bucuram că văd ființe umane. Așa mă uitam la ei și aici. Când știi că de fapt în fiecare dintre noi e această scânteie a lui D-zeu trebuie să fii foarte fericit. Și vrei să fii în legătură cu toată lumea.
Andreea Roșca: Ok. Dar într-un context profesional, în care trebuie luată o decizie? Eu pot să presupun ce valoare aduce ideea de a întreba mai mulți oameni, dar e doar presupunerea mea. De ce ai face asta într-un context profesional în care e o foarte mare investiție de timp?
Wargha Enayati: Vă dați seama, după ce am vândut, pentru un om pe care-l aveam înainte, acum trebuia să avem trei-patru oameni angajați. Pentru că nu mai era atașamentul așa mare, sentimentul de a aparține unui grup nu mai era mare. Fiecare făcea ce avea de făcut. Iar sistemul de control trebuia să fie mult mai mare. Parțial – nu intru acum în amănunte –, e normal să se întâmple asta, pentru că cu cât crește o organizație trebuie să devină din ce în ce mai independentă de o persoană sau alta. Dar, parțial e adevărat. Hai să zic că în loc de patru persoane, probabil era bine să fie două în locul uneia de dinainte.
De exemplu, astăzi m-am întâlnit cu infirmieră. Au trecut 2-3 ani și abia acum infirmierele au curaj să mi se adreseze. Era o infirmieră căreia îi lipseau dinți. M-am bucurat că a avut curajul să vorbească cu mine, să-mi spună ce a avut de zis,știind cât de inferioară se simte. Am ascultat-o până la capăt și după aceea am dus-o la persoana care urma să se ocupe de problema ei. Așadar, câștigi această deschidere pe care o vrei s-o aibă oamenii, de a veni către tine.
Apropo de iubire, când eram tânăr, când ajungeam la birou – era open space – le ziceam tuturor: „Vă iubesc!”. Pur și simplu. Angajații mei care nu mă cunoșteau foarte bine se gândeau că ori sunt nebun ori am vreun interes ca să spun asta – ca să-i țin la mine, să-i plăteasc mai puțin. Eu știam că gândesc așa, dar în ziua următoare le spuneam din nou „Vă iubesc!”, cu același entuziasm. La un moment dat, oamenii vor zice: „Poate că într-adevăr ne iubește”.
Andreea Roșca: Pentru mine, ideea de diversitate de opinie – să te uiți și la perspectiva cuiva care vine din cu totul și cu totul altă lume decât cea din care vii tu – e folositoare și eu mă străduiesc să o aplic, dar nu-mi iese tot timpul. Cu ideea asta cu iubirea mi-ai dat de gândit. ☺ E folositoare pentru că pot să văd lucruri pe care altfel n-am cum să le văd. Pot să înțeleg înainte să fac o greșeală că urmează să fac o greșeală. Când îmi iese, mă salvează de foarte multe obstacole pe parcurs. De aceea eu îi văd valoarea. Cu cât e mai diversă perspectiva, cu atât mi se pare că e mai multă valoare în a o afla.
Wargha Enayati: Da. A auzi păreri multe nu poate să strice. Businessul este un sistem care totuși, deocamdată, încă e arhaic – un CEO sau un patron se află deasupra. Cred că în viitor se va schimba și acest sistem. Dar e bine să asculți toate părerile. Arta unui conducător, a unui lider e să sintetizeze tot ce vine, să aleagă ideile valoroase. După care, are posibilitatea să le și pună în aplicare.
Andreea Roșca: Vreau să te întreb despre negociere și despre de ce spun oamenii despre tine că ești un negociator foarte dificil dacă ești de partea cealaltă a mesei. Îmi aduc aminte de o poveste legată tot de vânzarea rețelei Regina Maria, cu privire la prețul pe care ai reușit să-l obții, care cred că la final a fost cu 20% sau cu 10% mai mult decât ar fi fost dispuși să plătească inițial.
Wargha Enayati: Crezi că trebuie să îmi fie milă de un fond de investiții? ☺
Andreea Roșca: Nu, nu mă gândeam la milă, ci la de ce spun oamenii asta despre tine. Spuneai că unii oamenii te consideră naiv și că tu ești bine să rămâi așa naiv, n-ai nicio problemă. Pe de altă parte, oamenii vorbesc despre tine ca despre un negociator foarte aprig. Cum vezi tu negocierea?
Wargha Enayati: Știu să negociez, e adevărat. Dar nu știu dacă e o chestie brutală sau nu. Se datorează probabil faptului că am și sânge de evreu în mine, și din Orient. Germania cred că m-a influențat cel mai mult. Acum am și România în mine. Și toată multiculturalitatea la care am fost expus. Până la 19 ani am vizitat peste 40 de țări – vorbesc de anul ’83. Pentru părinții mei, și mai ales pentru tatăl meu, era foarte important să văd lumea. Am ajuns până în Fiji, Samoa. Venind în contact cu mulți oameni, știi și cum să relaționezi cu aceștia, și ce flexibilitate trebuie să ai.
Am văzut cum se negociază în Orient, într-adevăr. Îmi amintesc că atunci când eram mic, mergeam vara în Iran la familie și vedeam cum se negociază. Sau mergeam cu unchiul meu în India, să cumpărăm covoare din India pentru Germania. Și vedeam cum negocia unchiul meu. Credeți-mă că erau momente în care îmi venea să plâng de mila celui care trebuia să-i vândă unchiului meu. Respectivul aproape plângea, eu plângeam, dar după aceea, după ce se înțelegeau cu prețul, își dădeau mâna de parcă nu s-a întâmplat nimic și toată lumea era fericită. În sensul acesta, negocierea este o adevărată artă, dar nu cred că e o chestie greșită.
Andreea Roșca: Nu zic că e greșită. Vreau să învățăm de la tine. Dacă ai niște principii.
Wargha Enayati: Nu pot să vă zic, că poate sunt și câțiva dintre furnizorii mei aici. ☺ Spre exemplu, trebuie să facem o mare investiție de aparatură medicală în perioada următoare. E ceva sub 1.000.000 euro ce trebuie cumpărat pentru partea de recuperare. Sunt doi competitori, unul nou în piață și unul vechi. Cel vechi e foarte liniștit – „Oricum va cumpăra de la mine”. Pe mine mă enervează groaznic o astfel de abordare. Amândoi se joacă cu mine și negociem de două luni deja. Ultima dată când am vorbit cu unul dintre ei, i-am zis că nu-i accept oferta și a zis că atunci pică deal-ul. Seara ne-am întâlnit în același avion, stăteam lângă el, în drum spre Cluj. A zis că trebuie că vine de undeva faptul că ne-am întâlnit acolo, și am mai scos 50.000 de euro de la el. ☺ Și eu cred că nu ne-am întâlnit întâmplător.
Andreea Roșca: E ceva ce ai spus mai devreme și mi se pare importantă treaba asta, și anume disponibilitatea ta de a renunța oricând. Ideea că poți oricând să te ridici de la masă, detașarea asta.
Wargha Enayati: Da. Nu sunt chiar așa de detașat. Dar pot să-ți spun că, în general, dacă toată viața ta e numai partea materială, devine prea serioasă treaba pentru tine și celălalt simte. Dar când ai acest echilibru, pe care sper că-l am – avem toată viața să ne cunoaștem noi pe noi înșine; D-zeu ne cunoaște, dar e vorba să ne cunoaștem noi –, dacă se întâmplă ceva nasol în business sigur că te atinge, dar nu te dărâmă cât să te arunci din balcon. Parțial devine ca un joc. Pentru că știi că sunt lucruri care oricum vin și pleacă, și n-au o importanță așa de mare. Asta nu înseamnă că nu am nopți nedormite. Să nu credeți că sunt foarte relaxat. Nu sunt. Am perioade, destul de multe, în care sunt foarte încrâncenat. Pentru că și afacerile pe care le fac sunt majoritatea lucruri care nu s-au făcut, vin cu ceva nou. Perioada până când se creează un vad durează. E o naștere dureroasă.
Andreea Roșca: Care e ultimul lucru care nu te-a lăsat să dormi?
Wargha Enayati: De exemplu, 1 decembrie este un lucru care nu mă lasă să dorm. Fiind închiși trei-patru zile, fără venituri și cu costuri fixe enorme… Angajații, medicii nu-și dau seama și merg în concediu. Dar pe noi ne afectează și după aceea trebuie să facem planuri cum recuperăm banii.
Andreea Roșca: Vorbeai mai devreme de ideea de iubire față de oameni. Știu că am mai vorbit despre lucrul acesta, dar mi se pare important pentru că e un echilibru aici, pe care nu știu cum îl faci tu și asta vreau să te întreb. Există, evident, și o doză foarte mare de pragmatism, așa cum ai spus. Există oameni care nu performează. Există decizii complicate pe care trebuie să le iei. Cu toată iubirea, cu toată aplecarea, cu toată dragostea, există momente în care trebuie să iei decizii. Cum îmbini în decizii, zona asta care e foarte pragmatică și rațională cu partea cealaltă?
Wargha Enayati: Pot să-ți dau un exemplu. Am și unul recent, dar nu vorbesc despre el că poate să lezeze pe cineva. Însă am unul mai vechi. Am luat acum 10 ani, de la un concurent, directorul medical pe care pusesem ochii de ani de zile și nu venea la mine. În sfârșit s-a hotărât să vină la mine. Eram super fericit. Aveam un director medical care, pe deasupra, era și o doctoriță super tare, cu mare experiență. Am început să lucrăm și lumea o iubea. Dar încet-încet, am văzut că deși stătea 12 ore la serviciu, deși mă iubea extrem de mult pe mine și businessul, și vedea sensul, nu veneau rezultate. Nu ducea lucrurile până la capăt, de exemplu. Nu știu cum era unde lucra înainte, dar ritmul la noi era diferit, era foarte alert. Poate era prea rapid pentru ea – poate că greșesc, dar oricum nu contează. Era și un om foarte scump din punct de vedere financiar. Nu mergea. Am încercat să îmbin iubirea cu oprirea colaborării. Puteam să deleg încetarea contractului către departamentul de resurse umane, dar asta ar fi fost o abordare fără suflet. Pe care însă puteam să o fac și nu pierdeam absolut nimic.
Ce am făcut eu a fost că am pregătit-o. Mi-a luat trei-patru luni – primeam presiune și de la fond să fac ceva, să rezolv. Am luat-o cu mine în această călătorie, în care încet-încet să vadă și ea că aici nu merge, acolo nu merge. Am luat-o și am vorbit cu ea. Am făcut tot posibilul să nu-i rănesc demnitatea. Asta e cea mai mare problemă, pentru că în cazurile de genul acesta nu e vorba de faptul că îți pierzi job-ul și rămâi pe drumuri, ci în 80% din cazuri când se întâmplă așa, demnitatea are de suferit. Dar cred că ea a simțit că o iubeam sincer – și azi suntem prieteni –, doar că pur și simplu această legătură dintre noi nu funcționa. Când am anunțat-o, ne-am luat în brațe după aceea. Vă dați seama cât de greu e când cineva e dedicat, iubește locul, te iubește și pe tine, dar trebuie să faci asta. Apropo de pragmatism, n-ai încotro, trebuie să o faci, dar depinde cum faci.
Andreea Roșca: Spui foarte des că problema ta este că trebuie să înveți diplomație. Cum ai ajuns la această concluzie?
Wargha Enayati: Zic că vreau să învăț diplomație, dar diplomația e și foarte periculoasă. Am avut curajul să le spun unor colegi că diferența dintre diplomație și minciună nu e foarte mare.
Andreea Roșca: Dar ce situații ai trăit care te-au dus la concluzia că trebuie să înveți diplomație? Că nu mi te imaginez țipând la oameni.
Wargha Enayati: Ba da.
Andreea Roșca: Eh! Pe bune?
Wargha Enayati: Chiar astăzi. Am primit dintr-odată, din trei locuri diferite, trei plângeri referitoare la serviciile noastre. Când se întâmplă asta, eu devin ca un taur care vede roșu. Nu mai pot să mă stăpânesc. După astfel de ieșiri, îmi ia o jumătate de zi ca să repar prostia pe care am făcut-o, reacția mea care nu a fost foarte diplomată. Din păcate, fiecare are slăbiciunile lui. Eu trebuie să învăț să mă controlez mai bine din punctul acesta de vedere, pentru că pot să rănesc oameni. Mie mi se pare foarte normal, adică în două minute am uitat. Dar se pare că ceilalți nu uită așa de repede.
Andreea Roșca: De câte ori vorbesc cu tine, de câte ori ne întâlnim – de foarte multe ori te văd și în poze –, ești întotdeauna înconjurat de copii cărora le predai ceva, cu care cânți, pe care îi inviți la Enayati Medical City.
Wargha Enayati: Da. După primul an la Imperiul leilor, am zis că nu mă mai duc, dar m-am răzgândit după ce am văzut ce impact are la tineri și juniori între 11 și 16 ani.
Andreea Roșca: Surprinzător!
Wargha Enayati: Asta a fost pentru mine încurajator să continui. Nu e ușor și e foarte time consuming. Dar știind că educația este așa de importantă, m-am răzgândit. În cadrul Fundației Regina Maria, avem trei-patru proiecte de afterschool, avem și multe programe pentru juniori, și pentru tineri, și pentru adulți. De exemplu, în zona Băneasa s-a creat o adevărată comunitate, de probabil 400-500 de oameni, și totul a început prin educația copiilor. Soția mea, Mitra, a început acum 20 de ani, cu doi copii care au avut nevoie și nu au avut posibilități financiare. Acum are 50 de copii și voluntari din zonă care ajută, și oameni angajați care ajută. Ne ocupăm și de educația intelectuală, de școală, dar și de partea morală, spirituală. Nu facem asta dacă părinții nu fac parte și ei din programe.
De exemplu, juniorii sunt formați să devină învățători pentru lecții pentru copii, tinerii sunt formați să devină animatori pentru juniori. Pentru că eu, apropo de a te identifica, nu pot să iau rolul lor, dar ei fiind apropiați de vârstă au impact asupra copiilor. Asta a fost baza pentru a crea o „vecinătate”. În Băneasa avem o super vecinătate, avem de la afterschool-uri până la un loc închiriat pentru un fel de casă de cultură care e accesibilă pentru toată lumea, o cafenea, un centru educațional. Sunt mai multe proiecte, iar participarea a devenit acum universală. E mai mult decât „Am nevoie de un ciocan.” sau „Cine știe un instalator?”. E un pic mai profund și lumea simte asta, simte acest vibe diferit.
Andreea Roșca: Ne spui ceva ce nu știe nimeni din experiența de la Imperiul leilor? Ceva ce nu vedem pe ecran, din culise?
Wargha Enayati: La început, apropo de lei, e și o chestie legată de cum îți vinzi imaginea. Eu am încercat să fiu pisică între lei. Îmi spuneam: „Wargha, nu de-aia ești aici. Scopul tău e altul”. Încet-încet am avut impact, cred, asupra întregului, și asupra celorlalți lei. Și toți am devenit niște pisici. Adică mai „down to earth”. În general e o experiență foarte frumoasă pentru că într-adevăr sunt uimit de câți oameni cu intenții bune vin și vor să facă bine. Statistic, sper să nu se supere cei de la Pro TV, din zece afaceri pentru care batem palma, probabil două sau trei ies, se finalizează. O treime vin doar ca să-și facă reclamă, iar la o treime cifrele nu se potrivesc – ce-au spus în emisiune cu realitatea. Mai rămâne o treime la care sunt șanse mari ca lucrurile să iasă.
Andreea Roșca: Știi că noi avem de mult timp un partener cu care am început și cu care am continuat și în sezonul trecut, și în sezonul acesta – Pain Plaisir. Voi ați făcut cu toții o coaliție în cazul lor.
Wargha Enayati: De exemplu, cu Pain Plaisir încă nu am terminat pentru că acolo am intrat toți cinci și e greu când ai cinci oameni încăpățânați, fiecare cu felul lui de a vedea businessul. Acolo mai lucrăm cum să facem s-o ducem la bun sfârșit.
Andreea Roșca: Toate discuțiile acelea în care Dan Șucu vine și vă strică tuturor deal-urile sau discuțiile în care vă coalizați cu toții și el nu, toate acestea sunt spontane?
Wargha Enayati: Spontane 100%. Ca să fie clar pentru toată lumea, nu știm nimic despre cine vine. Dar e și foarte stresant.
Andreea Roșca: Tu cânți la chitară și știu că și copiii tăi cântă.
Wargha Enayati: Doar doi dintre ei.
Andreea Roșca: Mai cânți?
Wargha Enayati: Da. Am șase luni în care nu cânt, și după aceea, o lună-două în care cânt.
Andreea Roșca: Trebuia să te chemăm cu chitara.
Wargha Enayati: Sigur veneam ca să mă fac de râs. ☺
Andreea Roșca: ☺ Spuneai că citești istorie.
Wargha Enayati: Da, istoria îmi place mult. Eu voiam să devin pilot de avion în Germania, dar atunci, fiind de origine persană, nu era așa ușor. În afară de asta, singurul lucru pe care mai puteam să-l fac era medicina. ☺ Dar istoria mă pasionează mult. Și istoria României mă pasionează mult.
Andreea Roșca: E un mesaj pe care vrei să-l transmiți? Fie ceva pentru anul viitor, fie ceva cu care ai vrea să plece oamenii dacă e să plece de aici cu o singură idee.
Wargha Enayati: M-aș bucura dacă am reuși ca în orice facem să vedem întregul. Și să vedem că suntem oameni. Mulțumesc!
Andreea Roșca: Îți mulțumesc și eu că ai venit!
Resurse
Află mai multe despre Wargha Enayati
De pe paginile sale de LinkedIn, Facebook, Instagram, de pe Wikipedia sau din descrierea de pe enayatimedicalcity.ro.
Proiecte create și dezvoltate de Wargha Enayati
Rețeaua de sănătate Regina Maria
Citește și articolele semnate de Wargha Enayati, de pe republica.ro.
Cărți recomandate de Wargha Enayati
Ține-mă strâns și lasă-mă liber – Fari Khabirpour și Nadi Hofmann
(ediția în germană)
Sub semnul armoniei – Ion Popescu (fost director al director al Băncii Internaționale a Religiilor) – o culegere cu citate despre virtuți, din multe religii
Her Eternal Crown, Queen Marie Of Romania And The Baha’i Faith – Della L. Marcus
Regina Maria. Un instrument în mâinile divinității – Della L. Marcus
Află mai multe despre credința Baha’i, care a impresionat-o și pe Regina Maria, de pe site-ul oficial Bahá’í România, din acest articol de pe historia.ro, precum și cine sunt membrii Bahá’í din București, din acest articol publicat de b365.ro.
Alte mențiuni în conversație
