vizitează și ANDREEA ROȘCA PLAYGROUND sau ANDREEA ROȘCA FACEBOOK

Radu Georgescu a creat în 1994 o companie și patru produse software. Trei au eșuat. Nouă ani mai târziu, antivirusul RAV, cel de-al patrulea era un nume global. L-a vândut către Microsoft în 2003, într-una dintre cele mai spectaculoase tranzacți ale vremii.

În aproape trei decenii de antreprenoriat în tehnologie, a fondat 36 de companii. Doar șase au fost un succes. Alte șase ”nu mi-au pierdut toți banii”. Restul? ”Experiențe minunate”. Crede că măsura succesului e dată de capacitatea antreprenorului de a evolua: a fondat companii, a fost angel investor, iar azi conduce GECAD Ventures, un fond de investiții în companii software. A ales să lase Statele Unite în favoarea României, unde e mult mai multă treabă interesantă de făcut. Continuă să citească 50 de cărți pe an, să colinde țara pentru a vorbi liceenilor și să cânte la pian. O conversație despre cum alegi ideile, cum pui eșecul la treabă și ce înseamnă să creezi valoare. 

Oricât de antreprenor ești, oricât de mult muncești… Dacă muncesc 23 de ore din 24, vreau ca în a 24-a oră să fiu complet deconectat. Și cred că nimeni nu este de neînlocuit. Dacă îți impui să lucrezi 23 de ore, vei lucra 23 de ore. Dacă îți impui să lucrezi 20 ore, vei lucra 20 ore. Dacă îți impui să lucrezi 8 ore, vei lucra 8 ore și vei găsi cum să rezolvi problemele celelalte. Asta mi se pare cel mai important.

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

Radu Georgescu, Gecad Ventures. Cele mai bune momente

mai multe pe

RADU GEORGESCU. DESPRE CUM SĂ PRIVEȘTI EȘECURILE ȘI SECRETUL ECHILIBRULUI

Citește mai mult

O să fii surprinsă, poate, că 80% din elevii pe care eu îi văd spun că banii sunt răi. Banii sunt de fapt doar o unealtă, nu sunt nici buni, nici răi. Cred că răspunsul ascunde o percepție interesantă despre oamenii bogați. Oamenii fără bani consideră să oamenii cu bani au furat așa, implicit. Iar oamenii cu bani nu știu să se poarte.

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

Credem că idei avem cu toții. În fiecare dimineață, de la pat până la baie, ne vin câte zece idei și toate sunt excepționale. Unele dintre ele chiar sunt bune. Șmecheria este cine mama naibii le execută?

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

La un moment dat, am zis ”toate aceste investiții trebuiesc decise nu doar de mine, pentru că eu sunt foarte emoțional, foarte antreprenor și încep să investesc greșit”. Ok, nu mai investim banii mei. Investim banii altora. Și am ridicat acest fond, GECAD Ventures, de 100 de milioane, în care suntem patru parteneri egali. Este absolut spectaculoasă diferența. Nu am reușit până nu am mutat intenția mea de a avea o discuție adevărată într-o egalitate reală, între parteneri.

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

”Toate astea non tehnologie s-au dus 100% în pământ, evident. Ce am învățat atunci? Că, frățioare, ocupă-te de ce știi. Ocupă-te matale de ce te pricepi, investește în ce te pricepi, și atât.”

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

Dacă am fi continuat să lucrăm la sistemul de operare și ceasul ar fi rămas doar un demo…Compania ar fi cheltuit mai puțin și ar fi putut trăi mult mai mult. Nu știu încotro s-ar fi dus, asta e o carte nescrisă.

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

Ce probleme am eu, pe care cumva mă aștept că le aveți și voi? Ce m-ar da jos de pe piedestal, într-un fel sau altul? Am îndoieli foarte multe, mă întreb întotdeauna dacă este bine să deschid gura, dacă este bine să fac, dacă este bine să facem, dacă este bine să investim, dacă este bine să angajăm. Am îndoieli despre absolut orice. Doar că eu cred că îndoielile sunt bune. Și într-o foarte mare măsură, de foarte multe ori, mult mai mult decât mi-aș dori, sunt puturos. Avantajul puturoșeniei este că este mult mai ușoară delegarea.

*selecteaza textul pe care doresti sa il distribui

APOLLO111 • 28 Mai 2024

DIANA VASILE
Cum să ai o viață mai bună

Rezervă un loc în sală
Join the tribe of curious. sau