În toamna anului 2015, Radu (îi vom spune Radu. Povestea e adevărată, deși am schimbat identitatea protagonistului) s-a trezit bântuit de o idee de business. Nu era rea: o companie care să vândă supă pentru toți acei oameni grăbiți, care n-au timp de prânz, dar nici n-ar vrea să mănânce porcării. Nu făcea nimeni așa ceva. Nu încă. Doi ani mai târziu, o grămadă de lume făcea așa ceva. Nu Radu: ”n-am văzut oportunitatea și nu știam de unde s-o apuc” mi-a spus. 

Nu e singurul. Maria are în computer o prezentare despre o idee la care s-a gândit prima oară acum trei ani. ”Nu e perfectă încă” mi-a spus. ”Mai adun materiale, mai modific părți din ea”. 

Asemenea lor, mii de oameni amână, ezită, regândesc și demolează azi ideile care le-au venit ieri, într-un exercțiu de dat la perete demn de o cauză mai bună. 

Dar e mult mai mult de atât: din zece oameni pe care îi întrebăm, șase vor spune că antreprenoriatul este o bună alegere de carieră. Și, totuși, doar unul dintre ei încearcă. Evident, nu toate ideile sunt bune. Evident, nici cele bune nu reușesc mereu. Evident, e nevoie de mai mult decât o idee. Evident, nu toată lumea e făcută pentru a fi pe cont propriu. Sigur că da.

Totuși, pentru toți cei care au dorința de a încerca, lucrurile n-ar trebui să fie atât de complicate. Dar sunt. Din multe motive (legi aiurea, lipsă de bani, un mediu neprietenos…). Însă unul dintre cele mai importante nu este acolo, afară, ci aici, înăuntru: în capul nostru. În toate credințele și conceptele pe care le-am adunat laolaltă în minte din școală, de la prieteni, din media sau de cine știe unde. 

După șase ani de explorare a lumii antreprenorilor și după zeci de discuții cu mine însămi și cu oameni care nu se încumetă să-și pună ideile în practică, aici sunt șapte dintre credințele pe care am putea să le punem sub semnul întrebării, ca să ne fim nouă înșine de ajutor. 

1. ”Oportunitățile sunt descoperite”.

Dacă ați citit suficiente povești cu oameni care au reușit, probabil că ați remarcat formularea ”a descoperit oportunitatea de a…”. Ceea ce presupune că, undeva, există aceste entități care așteaptă să dea cineva peste ele, așa cum dai peste o pereche de pantofi într-un magazin. De cele mai multe ori, nu e adevărat. Poate unul dintre cele mai bune exemple este cel al companiei Autonom: Marius Ștefan, fondatorul ei, spune despre ideea de început că ”oportunitatea era zero”. 

În realitate, oportunitatea e creată din câteva ingrediente: trebuie să faci ceva, un pas concret în lumea reală (e valabil chiar și în cazul pantofilor: trebuie să mergi la magazin sau să faci efortul unei căutări online, nu?); e nevoie să rezolvi o problemă reală, a unor oameni reali; ideeal ar fi să o rezolvi într-un mod în care nu o fac ceilalți. 

2. ”Încep de la rezultatul final”.

Această credință este una dintre cele mai mari piedici care ne stau în față. E educată în gândirea noastră de mici, când ni se spune ”trebuie să știi ce vrei să faci” înainte să ne apucăm de ceva. Nu, nu e necesar să știi cum va arăta povestea în cinci ani sau 15 ani ca să te apuci de ea azi. Una dintre cele mai interesante povești, cea a companiei Betty Ice și a întemeietorului ei, Vasile Armenean, e despre un chioșc de înghețată care s-a transformat în una dintre cele mai spectaculoase achiziții din ultimii ani: a trecut printr-o scalare eșuată, două modele greșite de producție, câteva tentative de extindere în afara granițelor și a sfârșit prin a fi integrată în Unilever. ”Dacă m-aș fi gândit la început unde vreau să ajung, n-aș mai fi făcut nimic” spune Vasile în cartea Cei care schimbă jocul. 

Planurile despre ”obiectivul final” au marele defect de a nu-ți da nicio indicație despre ce ai de făcut azi. Dar poate că o analogie cu viața reală e mai bună: când vrei să gătești și n-ai timp sau bani sau chef să mergi la magazin, deschizi frigiderul și cămara și te uiți ce ai pe acolo. Folosești ce știi deja să gătești și mai completezi cu o rețetă online sau un sfat prietenesc. Te ajută foarte puțin să îți pui în minte ”beef bourguignon” când nici nu știi și nici nu ai. 

E mai înțelept să începi cu ce ai: ce știi, pe cine știi, experiența ta, valorile și dorințele. Nu de alta dar, la început, antreprenorul este întreprinderea. 

3. ”Îmi trebuie business plan beton”.

Ce e un business plan, până la urmă? E ficțiune (știu că am enervat câțiva oamei cu asta). O ficțiune-beton poate fi de folos, dar nu în antrepenoriat. 

E ficțiune pentru că e integral bazat pe viitor: pe cum va fi piața, ce vor face oamenii, cum se va vinde produsul și așa mai departe. Iar viitorul nu poate fi controlat cu scheme pe hârtie. Cheltuim șase luni sau mai mult scriind un text de ficțiune și apoi ne așteptăm ca realitateqa să ne dea dreptate. 

De câte ori am studiat cu atenție parcursul unui antreprenor, am descoperit că business planul n-a fost mai mult decât o schiță a unui posibil model de business, în date esențiale. Ceva ce încape pe un A4: câteva ipoteze, un calcul sumar de costuri și unul de venituri. În realitate, niciun business plan nu supraviețuiește întâlnirii cu clienții. 

Ceea ce avem nevoie nu sunt calcule precise despre următorii cinci ani, ci niște date credibile, pe care să ne putem baza deciziile. De aceea începutul – veți constata, vorbind cu antreprenori cu experiență – e un proiect pilot. Ceea ce avem nevoie nu e un business plan, ci un test cu resurse minime care să confirme că ce-am imaginat are legătură cu realitatea. 

Când am început The Vast&The Curious, am calculat doar trei lucruri: cum ar arăta un dezastru, care e un model financiar minim de pornire, ce ar fi un succes. Abia după primul episod am avut date reale. 

4. ”Trebuie să suport un risc enorm”.

Nu, nu trebuie. Când întreb despre începuturi, cei mai mulți din antreprenori spun ceva de genul ”m-am gândit la ce puteam pierde. În cel mai rău caz…”. E ciudat, nu? În loc de business planul perfect, să-ți faci scenariul perfect de eșec. Dar are sens: pentru că începuturile sunt adesea un șir de încercări și erori, e mai înțelept să înțelegi cât de mult ai putea pierde, decât cât de mult ai putea câștiga. Și nu e un exercițiu intelectual, ci unul foarte practic: orice idee are nevoie de un premortem. Știind două lucruri – că nu totul iese și că trebuie să o luăm adesea de la capăt – să ne imaginăm cum vom trece peste ce nu merge e o formă înțeleaptă de a ne asigura că va exista un ”mâine” în care mai avem o șansă. 

Pe de altă parte, petrecem mult prea mult timp încercând să izolăm ideile împotriva riscurilor. Așa cum Nassim Taleb scrie în Antifragile, sistemele sunt fragile exact pentru încercăm să le ferim de riscuri. Ideile, de asemenea: ”evitarea micilor greșeli le face pe cele mari mult mai severe”. 

În loc de idei mari, obiective mari și riscuri mari, ar putea fi mai productiv să ne gândim la a risca, de fiecare dată, atât cât ne permitem să pierdem. 

5. ”Trebuie să fiu perseverent”.

Da și nu. Pentru oricine l-a citit pe Daniel Kahneman, un lucru este clar: oamenii se cred mai raționali decât sunt de fapt. Gândirea noastră suferă de o groază de erori (bias): continuăm să investim resurse chiar când lucrurile nu mai merg nicăieri (sunk cost bias), ne îndrăgostim de propriile idei (authorship bias), adunăm doar informație care ne confirmă punctul de vedere (confirmation bias). Deci perseverența ar putea fi doar rezultatul unor erori…

Pe cât de important este să nu abandonăm, pe atât de important este să știm când să punem capăt rapid la ceva ce nu merge. Dacă îl întrebați pe Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill, va vorbi despre cât este de greu și de necesar să abandonezi uneori. Sau discutați cu Simona Baciu, fondator al Transylvania College, despre cum a închis unul dintre cele mai mari proiecte – liceul – la nici un an după ce l-a deschis. 

Uneori, secretul reușitei este să fim capabili să ne despărțim de propriile noastre idei. Rapid. 

6. ”Oamenii trebuie să se potrivească”.

Unul dintre marile dezavantaje ale gândirii de tip ”plan” e că tinde să pună totul în pătrățelele potrivite, inclusiv oamenii. Când cauți ”un om de marketing”, ar putea da peste tine pe stradă un om foarte potrivit, dar care nu e ”de marketing” și n-ai să-l vezi. Ceva ce am învățat de-a lungul timpului este că, pentru că începutul este dificil și pentru că nu avem niciodată tot ceea ce ne trebuie (cunoștințe, bani, timp, capacitate) e mai important să găsim oameni împreună cu care să construim, decât oameni care să intre în pătrățele. 

Filozofia lui Dan Isai, fondator al SaladBox, mi-a confirmat: ”Mi-am dat seama că nu e vorba despre ce vrei să faci, ci cu cine. După ce ți-ai dat seama cu cine, găsești ce să faci, cu fiecare acel cineva.

Există un criteriu, adesea poate mai important decât cel de competență sau performanță: la început, sunt esențiale angajamentul și implicarea în a construi ceva împreună. Un mentor care ne acordă o oră dintr-un timp prețios poate fi mai valoros decât un angajat pentru care ideea noastră ”e doar un job”. Așa cum un client care crede și plătește în avans poate fi mai important decât o bancă pentru care nu reprezentăm decât o cifră în tabele. Primul partener reușește împreună cu noi, al doilea reușește indiferent de noi. 

7. ”Viitorul e o extensie a trecutului”.

Poate că nu credem asta. Dar este exact ceea ce gândim când încercăm să adunăm prea multe date și cifre și argumente pe care să ne bazăm ideile. Când citim analizele de piață, ele sunt trecut. Când încercăm să luăm o decizie pe baza consumului de săpun din ultimii trei ani, acela e trecutul. Sigur, putem presupune că un produs ca săpunul nu se schimbă prea mult… Dar altele, precum avocado, se schimbă enorm. 

Pretenția că viitorul este cunoscut sau ”cunoscubil” pe baza analizelor de trend, a istoricului unei piețe sau a statisticii de orice fel, e, probabil, una dintre cele mai importante erori. Când cumpărăm o casă, presupunem că nimic nu se va schimba și rata nu va fi o problemă (întrebați pe oricine a luat un credit în 2007-2008), de exemplu. 

Dar viitorul este, indiferent ce am face, o mare de incertitudine. Când ne antrenăm mintea să lucreze mai mult cu conceptele din antreprenoriat, o antrenămn să lucreze cu incertitudinea, pentru că, de fapt, asta este principala abilitate a antreprenorilor – să gestioneze un viitor incert. 

Deși credințele de mai sus sunt legate de idei antreprenoriale, nu sunt rezevate pentru antreprenori. Orice proiect nou poate fi tratat – măcar ca experiement – în acest fel.