Dacă e un secret pe care aș vrea să-l spun tuturor antreprenorilor, e acesta: dați acțiuni gratuite oamenilor de bază. Din colegi, devin coproprietari, care trag căruța în aceeași direcție cu dumneavoastră. De ce am distribuit opt milioane de dolari când am vândut Dorna către Coca Cola? Pentru că fără ei nu făceam acea companie care să valoreze 40 de milioane. Eu singur nu făceam 40. Când am venit în România, eram singur. Eram străin, nu vorbeam limba, n-am avut relații cu instituțiile mari sau cu vreun sistem de putere. Eram singurel. Și am găsit această strategie – care are în ea și ceva ce ține de iubire – de a ceda 20% către oamenii cu care lucram.”

 

 

În august 2022, Jean Valvis a vândut către Pepsi 20% din Aqua Carpatica. E una dintre cele mai spectaculoase tranzacții încheiate vreodată în România. Și momentul în care își poate împlini aspirația la care lucrează de ani de zile: de a face din apa românească un brand global. 

Am vorbit cu el despre cum a ajuns în România și a descoperit apa minerală, despre ce înseamnă un brand, cum a construit o echipă care e alături de el de trei decenii, dezamăgirea care a urmat după ce a vândut Dorna, promisiunea sacră de a păstra Aqua Carpatica si vinurile de la Sâmburești în familie și multe altele. 

Jean Valvis a venit pentru prima oară în România în noiembrie 1992, acum 30 de ani. S-a stabilit aici în 1993. Familia Valvis vine din Santorini. Bunicul, Iannis Valvis, ajunge în Egipt, la Alexandria, în căutare de oportunități și, apoi, în ființează o firmă de pompe de irigații în Sudan, care ajunge una dintre cele mai cunoscute întreprinderi din acea parte a Africii.

Jean Valvis a studiat arhitectura la Atena și are studii aprofundate de estetică și un doctorat la Sorbona. A venit în România drept consultant pentru un proiect de investiții și a descoperit întâmplător apa minerală Poiana Negri. Fascinat de gustul ei și de ceea ce ar putea deveni, a decis să rămână în România și, în 1994, a preluat fabrica ce îmbutelia apa. Au apărut apoi Dorna, Izvorul Alb.

În 2002, a vândut către Coca Cola, într-un contract de 40 de milioane de dolari, cu gândul că Dorna va ajunge astfel un brand mai mare și din nevoia de a finanța dezvoltarea companiei de lactate LaDorna. Primul lucru nu s-a întâmplat: apele îmbuteliate la Dorna nu au ajuns niciodată vedete în afara țării.

O a doua tranzacție remarcabilă are loc câțiva ani mai târziu, când lactatele LaDorna intră în portofoliul Lactalis.

În 2005, Jean Valvis descoperă izvorul ce avea să devină Aqua Carpatica, dovadă că ceva bun se poate naște din dezamăgirea legată de tranzacția cu Coca Cola. Îi va lua cinci ani până la momentul îmbutelierii primei sticle de Aqua Carpatica, timp în care a făcut toate testele posibile pentru a se convinge pe sine și a-i convinge pe ceilalți că a descoperit cea mai pură apă din lume.

În 2006 investește în vinuri, la Sâmburești.

---

Conversațiile live The Vast&The Curious sunt susținute de BCR. BCR e alături de antreprenori la fiecare pas de la idee la un business inteligent, pentru a obține finanțarea de care au nevoie. În ultimul an și jumătate, a consiliat, mentorat și finanțat 10.000 de companii, care creează 600.000 de locuri de muncă.”

Partenerul nostru este de asemenea MedLife, cel mai mare sistem medical privat din România. O organizație construită cu pasiune și îndrăzneală de către un grup de antreprenori români care cred că împreună putem să facem România bine.

Evenimentele live vă sunt prezentate și de Autonom, o companie de familie, cu o experiență de peste 16 ani în furnizarea de soluții de mobilitate „ca la carte”. Autonom crede în impactul pozitiv pe care îl poate avea prin învățare continuă și implicarea directă în comunitate, prin susținerea educației și a antreprenorilor cu viziune.

---

Idei principale

1. România, patria apelor minerale. Cu peste 2.000 de izvoare de apă minerală și având peste 40% din rezervele europene de apă minerală naturală, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă, un atu strategic extraordinar pentru țara noastră. Acestea sunt protejate de poluare în mod natural de cei peste 110.000 km² de pădure, un garant al purității apelor care ajung în subteran.
2. Izvorul Alb, prima apă plată care a avut succes pe piața din România. În 1992, când Jean Valvis a ajuns în România, nu exista apă plată îmbuteliată, românii beau apă de la chiuvetă. Decoperirea calității deosebite a apelor minerale românești, ascunse sub un ambalaj de proastă calitate, l-a determinat să rămână și să facă muncă de pionerat pentru putea îmbutelia și vinde apă plată românilor, nu însă fără piedici din partea autorităților abia ieșite din comunism. Câțiva ani mai târziu, Jean Valvis lansa și primul lapte UHT din țară, La Dorna. 
3. Atât de adevărat că era de necrezut. Cinci ani de teste și studii s-au scurs de la descoperirea izvorului de Aqua Carpatica, în 2005, până la decizia de a investi în construirea fabricii de îmbuteliere, în 2010. Lipsa completă a nitraților a fost privită cu suspiciune chiar de Jean Valvis, iar apa testată la cele mai performante laboratoare din Germania, în diverse momente ale anului, pentru a se convinge de puritatea sa. Chiar și așa, competitorii și diverse instituții publice l-au acuzat că afirmația cum că e singura apă din lume cu zero nitrați e doar o strategie de marketing.
4. ”The perfect bottle for the perfect water”. Forma sticlei de Aqua Carpatica are la bază iconica french bottle derivată din french square (pătratul cu colțurile teșite) și brevetată în 1866 de un industriaș în farmaceutică, din Statele Unite. Dincolo de aspectul estetic interesant care scoate în evidență Aqua Carpatica printre sticlele clasice de pe piață, introducerea formei pătrate s-a reflectat și într-o economie de 40% la costurile de transport pentru că au fost eliminate golurile care se fac între sticlele curbate. În căutarea sticlei perfecte, destinate să conțină apa perfectă, Jean Valvis a provocat designerii din lumea întreagă la un concurs în urma căruia au apărut literele „AC” poziționate sub forma unei picături și motivul romboidal de pe ambalajul sticlei de Aqua Carpatica, ambele creația unui designer bulgar.
5. Oamenii competenți și motivați sunt cheia succesului. Unul dintre secretele care au stat la baza reușitei lui Jean Valvis a fost faptul că, indiferent ce companie a construit, și-a transformat angajații de bază în coproprietari, dându-le acțiuni gratuite. Ca atare, aceștia primesc parte din profit sau din banii obținuți din tranzacții, cum a fost în cazul vânzării Dorna către Coca-Cola. Astfel i-a făcut să simtă că muncesc pentru propria lor firmă, ceea ce i-a determinat să se implice la maximum și să depună toate eforturile pentru dezvoltarea companiei.
6. Sfaturi de la un făuritor de branduri. Totul începe de la fond, de la conținut. Produsul trebuie să fie de calitate și să îi ofere viitorului consumator ceva util, să îi satisfacă o nevoie adevărată, nu una artificial construită. Apoi, e important ca piața să nu fie prea saturată – un brand nou de ceasuri va fi dificil de dezvoltat în Elveția. Ai grijă și la felul în care te prezinți – e ca atunci când vrei să cucerești pe cineva – te duci la coafor, îți calci hainele, faci un efort și de aspect, care să atragă astfel atenția, înlesnind descoperirea conținutului. 
7. Promisiunea pentru următoarele generații Valvis. După vinderea Dorna către Coca-Cola, din 2002, care n-a fost prea bine primită de cei doi băieți ai lui Jean Valvis, aceștia și-au exprimat, încă din adolescență, dorința ca Aqua Carpatica să rămână în familie. Ca atare, prima condiție a tranzacției prin care Pepsi a preluat 20% din acțiunile companiei a fost că gigantul american va rămâne tot timpul minoritar. Totodată, Jean Valvis e decis să păstreze pentru următoarele generații și vinurile Chateau Valvis, ce poartă numele familiei pe etichete.
8. Numărul 1 mondial în următorii 4-5 ani este ținta pe care își dorește Jean Valvis s-o atingă cu Aqua Carpatica. E un obiectiv rațional și realizabil, ținând cont de resursele de apă care se află în Carpați; de faptul că Evian – care este astăzi numărul 1 – are 4 mg de nitrați, iar Aqua Carpatica are 0,7 mg la apa plată și 0,0 mg la apa minerală; dar și de gustul bun pe care îl are această apă.

Transcriere

Andreea Roșca: Bună seara, bine v-am găsit! Sper să fie o seară frumoasă, să învățăm lucruri, să ne bucurăm, poate să și râdem atunci când e cazul. Fără niciun fel de altă introducere: Jean Valvis! Bună seara, bine ai venit! Îți mulțumesc!

Jean Valvis: Bună seara!

Andreea Roșca: Vreau să începem dintr-un punct de acum 30 de ani, probabil exact din noiembrie 1992, cu prima picătură de apă românească pe care ați gustat-o.

Jean Valvis: Da, eram aici pentru cu totul altceva, venisem ca ceea ce francezii numesc ingénieur-conseil, adică inginer consultant. Și un mare grup de comercianți de cereale au vrut să facă achiziții de uleiurile comestibile, să cumpere fabrici care au suprafețe agricole corespunzătoare, pentru că aveau experiență în comerțul cu ulei comestibil, adică de floarea soarelui și de porumb. Fiind inginer consultant din Geneva, am venit aici să fac un studiu de fezabilitate. Asta însemna să determin dacă era rentabil, dacă erau materii prime, dacă era posibil să fie făcut un joint-venture. Să nu uităm că România din ‘92 era o altă Românie, era România post sau meta-comunistă, structurile de putere nu erau schimbate – societatea făcuse o revoluție, dar erau tot aceeași oameni în structurile de stat și la nivelurile de decizie. Era foarte dificil. Și, într-o noapte, având poftă de apă, cer un pahar de apă plată. Chelnerul și-a bătut puțin joc de mine și mi-a spus: „Noi aici nu bem apă chioară, domnu Valvis. Dacă vreți, apă minerală.”

Andreea Roșca: Nu exista apă plată îmbuteliată în România, în momentul ăla.

Jean Valvis: Zero.

Andreea Roșca: În 1992, beam apă de la chiuvetă, ca să zic așa.

Jean Valvis: Prima apă plată care a avut succes pe piață a fost Izvorul Alb, în ‘97-‘98, după o mare bătalie cu autoritățile. Pe vremuri, reprezentanții statului considerau rezervele de apă minerală ca fiind strategice. Strategice înseamnă că dacă începe un război, trebuie să pună mâna imediat pe ele pentru a alimenta populația. N-au fost condițiile propice pentru investiții, mai ales la concesiune.
Și, întorcându-mă la ce povesteam, chelnerul mi-aduce o sticlă micuță, obscură, murdară, cu eticheta strâmbă, o sticluță care mie-mi-amintea de produsele de curățare toxice, pentru toaletă. Primul gând a fost: „Bună seara, intoxicație!” Vorbesc serios. Vezi produsul așa de murdar, așa de prăfuit, cu eticheta strâmbă – cineva o lipise fără nicio grijă –, cu capac de tablă, nebranduit… Și totuși, după ce mi-a vărsat în pahar apa cristalină, superbă, o degust și zic: „Hopa, cum se poate?!”. Deci acest sentiment, între vizual – estetic – și senzorial – de degustare… Am un simț acut al gustului, puteam să fiu un somelier de apă.
Știți, fiind la Geneva, ieși la un Carrefour unde vin italieni, francezi, germani, elvețieni. Geneva are un caracter multicultural, multinațional. Acolo se află și unul dintre cele patru mari sedii ale Organizației Națiunilor Unite – Biroul Națiunilor Unite de la Geneva. 
Mi-a făcut o impresie extraordinară acest contrast între vizualul de evitat, de fugit, și senzorialul care mă făcea să spun că apa pare o verișoară a lui Badoit, o altă apă renumită franțuzească. Natural acidulată și puțin sărată, cum este și Poiana Negri. Și mi-a venit ideea automat: e ceva de făcut aici, acești oameni au un produs de calitate din punctul de vedere al conținutului, pe care habar nu au cum să-l prezinte. Era prima dată când m-am gândit că merită să prospectez apele minerale din România. 

Andreea Roșca: Ok. Și ce ați făcut prima oară? Că înțeleg că erați un inginer foarte bine plătit. Cât câștigați atunci? 

Jean Valvis: Mi-e rușine să spun. Aveam salariul în jur de 8.000 de euro la valoarea de astăzi, dar cu vacanță de o lună. Acum nu mai am vacanță, să știți. Era mai bine. Copiii mei, care se află aici în sală, știu câte presiuni îmi fac ca să plecăm în vacanță.

Andreea Roșca: Adică nu era atât de simplu de luat decizia de a rămâne în România.

Jean Valvis: Totuși, simțeam o plafonare. Pentru că ok, să fii la Geneva, cât să faci economie din opt mii? Să pui trei-patru la colț, ori 12, însemnau 50.000 pe an. 

Andreea Roșca: Era foarte bine.

Jean Valvis: Eram puțin mai ambițios. 

Andreea Roșca: Care a fost primul lucru care s-a întâmplat după acea surpriză cu apa?

Jean Valvis: Aici intervine inginerul din mine. Să știți că îmi place foarte mult că am făcut arhitectura. Avem arhitecți în sală? 1, 2, 3, 4 – patru arhitecți. Așadar, școala mea de arhitectură e școala germană. Nu este arhitectură de decor, cum se face la École des Beaux–Arts de Paris. Te duci acolo, îți face scenografia, ca și cum face o scenă de teatru. E tot vizual, fără să fie constructiv sau structural. Școala germană te învață structură, te învață momentul, seismele, forțele, la o grindă – care e momentul, cât fier pui. Când formăm spațiul, când îl propunem, el are acest vector și constructiv, și funcțional, mult mai pronunțat. Deci să facem ceva baroc, decorativ nu e în mentalitatea noastră.
Revenind la surpriza cu apa, a intervenit inginerul din mine. Și, vă spun sincer, dacă există un succes în acest parcurs al meu de 30 de ani în România, este că întotdeauna am abordat lucrurile cu o matriță de criterii exigente de calitate. Eu sunt puțin bolnav cu exigența de calitate. Deci n-am încercat să găsesc orice izvoare. Primele comentarii au fost: „domnul Valvis, în România izvoarele sunt cele care încep cu «b»”. Asta spunea poporul pe vremuri – Borsec, Biborțeni, Bodoc. Bodoc nu mai există, Biborțeni nu mai există, Borsec încă rezistă. Eu m-am dus cu lista de criterii. Și criteriile astea erau multiple și funcționale, de pe vremuri. Unu – să fie cu Natriu (sodiu) scăzut – nu pot să-mi satisfac setea dacă beau apă sărată. Sunt grec de la Santorini, dar nu beau de la mare, nu-mi place. Satisfacția – le plaisir, the pleasure – de a bea apă și să-ți potolești setea e legată de sare, care există sau nu. Vă dau un exemplu: San Pellegrino are 40 mg de sare; Aqua Carpatica are 0,8, adică nici 1, deci de 40 de ori mai puțină sare. Doi – proporția dintre magneziu și calciu. Există o anumită proporție între calciu și magneziu într-o apă: dacă are prea mult calciu, devine ca creta; dacă are prea mult magneziu, devine dulceagă puțin, ca Evian. Putem pronunța branduri, nu?

Andreea Roșca: Da, absolut.

Jean Valvis: Am stabilit că e o discuție adevărată, liberă și neformală, deci mergem până la capăt. Să nu spun că Evian are 4 mg de nitrați și noi avem aproape 0 nitrați la plată și deloc la minerală. Deci m-am dus cu o matriță de criterii, nu m-am dus la întâmplare. Ok, vreau să găsesc, vreau să prospectez, și această dorință o susțin cu două-trei criterii logice și raționale. Eu nu vin dintr-o familie de industriași. Eu n-am găsit nimic, familia mea n-avea laboratoare de apă minerală, nici un inginer chimist care să mă îndrume.

Andreea Roșca: Deci nu știați nimic, de fapt, despre povestea asta cu apele.

Jean Valvis: Nu. Și chiar la Politehnică, la chimie mă descurcam cel mai rău. Eram cu desenele, cu armonia, cu construcția, cu formele. N-am fost bun la chimie. Acum învață fiul meu chimie.
În plus, n-aveam încredere în nimeni aici. Și mi-a fost frică când mă duceam în sate, la vreun izvor, pentru a prospecta. Știi ce înseamnă a prospecta? Te duci cu sticluțele sterile, ca cele medicale, iei puțină apă din izvor, închizi sticla, scrii pe ea de unde provine și o duci la laborator. Mie mi-a fost frică că dacă mă duc undeva, vine cineva, ia un Perrier pe la spatele meu, pune în sticluță și îmi dă un Perrier. Deci am avut o neîncredere totală. Și mergeam eu personal cu sticluțele sterilizate, luam eu apă și făceam drumul dus-întors. Și când mergeam la Geneva – asta se făcea la fiecare 15 zile – domnul Pauly, le chimiste cantonal de Geneve, adică chimistul acreditat al cantonului Geneva, când mă vedea, spunea: „aoleu, iar a venit Valvis cu sa flotte”. Asta în franceză înseamnă „cu ploaia lui”, cum s-ar spune că apa nu e bună față de vin, că ruginești dacă o bei. Dar îmi făcea analizele. Și astfel am identificat niște izvoare care erau mai apropiate de matrița mea de criterii calitative de selecție. Era un procedeu care, cu cât trece timpul și mă uit mai mult în spate, la ce am făcut, era unul din pașii extraordinari. Pentru că trebuie să amintesc că Nestlé, în același timp în care încercam eu să construiesc Dorna Poiana Vinului, ei au cumpărat o operațiune la Miercurea Ciuc. Și au ales așa de bine că după doi ani au închis operațiunea. Nestlé, numărul 1 mondial, o sută de miliarde de euro pe an vânzări – o treime din PIB-ul României. Au ales prost, au ales un izvor care este pentru tratament extern. Erau ca niște fulgii de zăpadă prin apă – se făcea separația de metale și de ioni. Mă rog, n-are importanță, rămâne totuși o compania respectabilă, tot din Elveția.

Andreea Roșca: Deci ați găsit izvoarele de la Dorna.

Jean Valvis: Am identificat acest izvor și l-am rebotezat. Vă imaginați să mergi la export și să spui Poiana Vinului… nu poți-l să vinzi. 

Andreea Roșca: Deci a fost din primul moment ideea asta cu exportul.

Jean Valvis: Da. Și l-am numit Dorna, care este râul care trece prin Vatra Dornei – e superbă această denumire, cu genitivul. Am descoperit apoi că în latină Dorna înseamnă vârtejul pe care-l face apa la robinet. Din păcate, denumirea e înregistrată ca brand, de un circuit de motociclete din Spania. 

Andreea Roșca: Ok, și ați găsit deci Dorna. Înțeleg că erau în proces de privatizare prin metoda MEBO, deci erau angajații care se pregăteau să cumpere.

Jean Valvis: Nu, a fost mai complicat. Așadar, găsesc acest izvor și mă duc la Ministerul Industriilor, pe Calea Victoriei. Găsesc acolo un director general și declar dorința mea de a investi. „Foarte bine, domnul Valvis! Să ne spuneți ce scule aduceți, ce capacitate, ce piețe intenționați să luați, câți bani vreți să puneți. Ne dați tot dumneavoastră studiul de fezabilitate, și noi vă asigurăm că vom cere o licitație publică europeană, și cine câștigă izvorul câștigă.”

Andreea Roșca: Ah, înțeleg.

Jean Valvis: Eu față de Nestlé să am vreo șansă? Zero șanse. Și am avut în viața mea norocul, mare noroc, să dau de un director nou pus pe poziție. Săracul, avea 360 de oameni cărora nu putea să le plătească salariile, care lucrau în niște fabrici al căror acoperiș era spart, ieșeau stalagmite. În Vatra Dornei, iarna, sunt -20°C, nu e de glumă – în Bazinul Dornelor. Și de ce spun că am avut noroc? Că am dat peste acest om, din întâmplare, și era un om bun, cu principii, un om vertical. Dumnezeu să-l ierte! L-am pierdut acum doi ani. Numele lui este Stelian Chiforescu.

Andreea Roșca: Ați fost împreună în tot parcursul ăsta, de atunci, nu? 

Jean Valvis: Da. Și-mi spune: „Domnu’ Valvis, eu prefer să fac cu tine deal-ul, nu cu multinaționala. Că pe tine te văd în ochi. În multinațională, vin corporatiști, pleacă corporatiștii, habar nu ai dacă te regăsești. Hai să-ți spun eu metoda, cum să facem. Că dacă te duci la licitație, matematic ai pierdut vizavi de gigantul.” Nu uitați că eu eram un inginer-arhitect, inginer-consultant, cu banii pe care i-am declarat mai devreme. Cu Nestlé, nicio șansă să câștig. Și el a folosit o metodă unde, conform legislației, absolut legal, absolut cum trebuie, dacă colectivul vrea să devină patronul unei societății de stat, metoda MEBO, atunci nu se mai invitau multinaționale, și nici nu se făceau licitații publice.

Andreea Roșca: Pentru că avea întâietate la privatizare, oricine care dorea să cumpere împreună cu angajații.

Jean Valvis: Era o lege care favoriza personalul unei entității de producție față de agresivitatea multinaționalelor. Era o lege bună. Și mi-a spus: „Jeane, o privatizez eu, și după, cu acești termeni, mă asociez cu tine.” Așa că am scurtcircuitat gigantul foarte respectabil Nestlé, și Nestlé n-a reușit. Nestlé venea și cu consilieri, nume cunoscute – cu consilieri ai președinției, cu miniștri, cu mașinile negre mari. Ei veneau, vizitau, făceau presiune. Domnul Chiforescu a ales să facă cu mine și așa a fost posibil. Iar în martie 1994, la prima adunarea generală a lui Apemin Vatra Dornei, s-a hotărât, am fost ales președinte-director general. Vreau să subliniez că populația din Bazinul Dornelor e o populație total aparte în România. Au cultură, sunt pioși, sunt respectabili, sunt gospodari, se țin de cuvânt, au puțin din elementele bune din cultura austro-austro-ungară – Ferdinand Întâiul era un adept al surselor minerale din Vatra Dornei –, și sunt creștini ortodoxi cum sunt eu, fiind grec. E și peisajul ăsta frumos ca în Elveția. Deci oamenii frumoși, morali, verticali, cu mentalitate low-profile, își văd de treaba lor, creștini ortodocși. Eram foarte departe și de Elveția și de Santorini-ul meu de origine, dar îmi amintesc acest gând pe care îl faci și cu inteligența sentimentală, să spunem – nu numai cu creierul, dar și cu inima: „măi, Jeane, poți să lucrezi cu ei, poți să stai aici.” Nu vă imaginați cum era România anului 1992.

Andreea Roșca: Ce a fost cel mai complicat de învățat?

Jean Valvis: Ce de învățat, de comunicat era complicat. Vă duceți prea departe. Sincer, în ‘92-‘93, când erai la Vatra Dornei pentru a vorbi cu partenerul tău din Geneva, faceai cu telefonul „z-z-z-z-z-z,” depuneai o cerere cu număr de telefon și așteptai 24 de ore Suceava cu telefonul atomat, să îți dea legătura. Deci așteptai 24 de ore să se facă o comunicare telefonică.

Andreea Roșca: De neimaginat azi.

Jean Valvis: Iar eu să investesc în Vatra Dornei în ‘92? Eu, cetățean din Elveția, știți ce însemna nivelul elvețian. Material, intelectual, legislativ. Pentru mine, Geneva este un model absolut. Nu cred că altă țară are o asemenea evoluție materială, etică, legală.

Andreea Roșca: Și atunci care a fost elementul care a făcut posibil lucrul ăsta? Că era aproape de neimaginat. Adică undeva, în fundul țării, unde e frig, unde oamenii nu vorbesc, probabil…

Jean Valvis: Domnul Ion Ghica, de la BCR. Aveți pe cineva aici care reprezintă BCR-ul?

Andreea Roșca: Da, suntem parteneri cu BCR-ul.

Jean Valvis: Domnul Ion Ghica mi-a spus după 2-3 sau 4-5 ani – am avut o colaborare cu el, cu BCR: „Știți, domnul Valvis, de ce v-am dat primul milion?” Împrumut, nu mi l-a dat. Mi-a spus: „că v-ați dus unde noi românii punem cuiul la harta României. Ați avut curajul să vă duceți acolo.” Și întrebarea e: de ce m-am dus. De când eram la Geneva și citeam puțină geopolitică, și conflictele, și cum merge omenirea în general, ce este important, ce nu este, știam că a trecut epoca cu diamantele, o altă epocă cu aur, după aur, țiței. Și de atunci am certitudinea că omenirea, activitatea umană, în general, e o activitatea poluantă. Nu există un om care să meargă undeva și să curățe. Un om merge undeva și murdărește. Prin definiție, generează deșeuri. Chimice sau materiale. Credeam foarte mult în această perspectivă, că să controlezi niște rezerve pure, va deveni ceva extrem de strategic. Lasă faptul că suntem 70% apă – water is not just water, apa nu e ceva secundar. Apa îți dă electroliți, îți dă calciu, îți dă magneziu și la sfârșitul sfârșitului îți da și plăcerea de a o bea. Eu am descoperit acest concept și voi reuși să găsesc acele adjective care să poată descrie ce plăcere îmi dă când beau Aqua Carpatica, în special, Aqua Carpatica plată. Îmi dă o plăcere pe care n-o poate descrie nici cristalin, nici pură, nici extraordinar. Gustul, găsiți-mi un adjectiv pentru gust și vă dau un premiu uriaș. Ce adjectiv descrie placerea gustativă când îți potolești setea? 

Andreea Roșca: Am vorbit despre asta, dar nu adjectiv, e un verb.

Jean Valvis: Și pentru sănătatea omului, și pentru viitor, și ca aport pozitiv din punct de vedere medical, și ca plăcere de a o consuma, cred că, cu cât trece timpul, cu atât mai strategică devine apa. Și de aceea, nu e o glumă sloganul pe care l-am depus și vreau să-l dau gratuit statului român: „România, patria apelor minerale”. Patria mondială. Este un atu strategic extraordinar, care din punctul meu de vedere, nu ca grec, nu ca elvețian, ca bucovinean prin adopție, spun ce binecuvântată e România, care dispune de 110.000 km² de pădure. Știți câtă ploaie primește această suprafață? Și este o ploaie fără fertilizanții și pesticidele Ungariei, Belgiei, Germaniei – Grecia, saraca, nu are chestia asta. Deci o dimensiune a binecuvântarii României e această padure care primește apa, care e un garant al purității apelor care vor merge subteran, are vulcani extincți. Acest dioxid de carbon nu-l sifonează fabrica, o dă pământul. De unde? Dintr-o veche activitate organică. Emanația de CO₂ se numește mofetic. Acest CO₂ mofetic e un fenomen hidrogeologic natural și provine de la vechii vulcani. E o dimensiunea binecuvântată care răspunde și la întrebarea dumneavoastră. Ce m-a determinat așa tare către ape? Știam caracterul strategic al apelor minerale pure. Îl știam, îl simțeam.

Andreea Roșca: Aș vrea să ajungem să vorbim de Aqua Carpatica, dar nu ne putem apropia de Aqua Carpatica fără să vorbim despre momentul în care ați vândut către Coca-Cola, în 2002. Că de fapt ăla a fost generatorul care a dus la Aqua Carpatica. 

Jean Valvis: Colegii mei, inginerii-arhitecți, vor înțelege ce înseamnă să fii inginer-arhitect și să vină o companie și să-ți pună pe masă 40.000.000 de dolari. Patruzeci de milioane de dolari în 2002. Ei au vrut, cu orice preț, pentru că aveau o apă procesată – poate vă amintiți de ea, că eu am urât-o atunci –, BonAqua. Era o apă procesată și sifonată după. Procesată însemnă că o tratez cu reverse osmosis, adică scot murdăria, ionii care nu sunt benefici sănătății și după, adaugă acid carbonic.

Andreea Roșca: Deci au venit și au oferit patruzeci de milioane de dolari pentru Dorna.

Jean Valvis: Da, e o informație publică, de aceea o repet. Cu puțină rușine, dar, mă rog, încă este o sumă mare. Eram un inginer-arhitect care niciodată nu-mi imaginasem că voi atinge asemenea sume. Era de nerefuzat. Unu, am și o altă justificare, mai pozitivă și creativă. La Bazinul Dornelor, știți, era o tradiție cu Dorna, produsele lactate? Erau chiar niște tipuri de McDonald’s al laptelui peste tot în România, pe vremuri. Existau magazinele unde se vindeau smântână, mamaligă și produse lactate. Un fel de lactobar, dar se numeau Dorna. Dorna era o denumire de origine consacrată în concepția consumatorului român pentru produsele lactate.

Andreea Roșca: E adevărat. Era unul pe Magheru când am crescut eu. 

Jean Valvis: Pe Magheru, unde e clădirea asta rotundă. Strada Rosetti cu Magheru.

Andreea Roșca: Exact. Acolo unde e un Vodafone acum. Dorna Lacto-Bar.

Jean Valvis: Și cum am și exprimat public atunci, eu nu vând să consum, eu vând pentru a investi în viitorul meu. Eu nu știu să consum prea bine. Dar vreau să fac proiecte care să reziste pentru un orizont destul de îndepărtat, vreau să fie sustenabile. Istoria va dovedi dacă am dreptate. Am vrut să construiesc ce ați cunoscut mai târziu, primul lapte UHT La Dorna, care era primul lapte UHT din țară.

Andreea Roșca: Dar totuși a fost cumva o dezamăgire. Știu că ați spus atunci de multe ori că a fost ceva dezamăgitor în vânzarea către Coca-Cola. Cred că avem și o poză din momentul ăla cu o primă pagină de Ziarul Financiar care vorbea despre tranzacție. Deci de ce a fost o dezamăgire? 

Jean Valvis: Pentru că m-au aburit. Mi-au spus: „hai, domnul Valvis, să tăiați puțin din preț și să vă păstram o mică bucată”. Deal-ul era că Dorna va merge peste hotare. Și eu chiar țineam să-l fac. Două luni după deal, m-au anunțat că s-a schimbat strategia lor și că Dorna nu mai va fi în Grecia și în alte țări, ci va merge exclusiv pe piața internă. Între timp, era construit cu succes de Dorna în piața greacă un market share de 18%.

Andreea Roșca: Era a doua apă, cred. Nu?

Jean Valvis: Era a doua apă după cea tradițională a lor, de 100 de ani, și peste Perrier. Adică doi ani am depășit vânzările de Perrier în Grecia cu acest brand, Dorna. Și mă anunță așa, subit: „știi, acum nu mai facem.” Ok, nu mai facem. De acord. Am fost prost, nu am pus în scris.

Andreea Roșca: Dar a fost ceva care v-a dat un avantaj în toată negocierea asta, și anume că clauza de non-competiție a avut doar 3 ani. Deci în 2005 a expirat clauza de non-compete din contractul cu Dorna. 

Jean Valvis: Foarte corect. Ei ceruseră 10 ani. Eu am spus dacă vreți Dorna, vă dau maximum trei. Ăsta a fost un instinct de grec, să știți. Când l-am negociat, nu era o motivație. Doar nu voiam să fiu limitat 10 ani să nu pot să fac ceva, în general, în principiu.

Andreea Roșca: Și a mai fost ceva interesant. Lucrați și astăzi cu oameni cu care ați început în 1994. Și e ceva ce ați făcut constant și anume că indiferent ce companie ați construit, oamenii cu care ați lucrat au fost parte din companie. Asta s-a întâmplat și la începutul începutului La Dorna. Și ăsta a fost un avantaj foarte important.

Jean Valvis: Asta fac până astăzi. Am un secret, cum să construim un colectiv. Noi care suntem patroni. Avem antreprenori în sala? Uau! Mai mulți decât arhitecți. Deci, Andreea, eram străin aici, nu vorbeam nici limba, n-am avut relații nici cu instituțiile mari, nici cu o dogmă religioasă, nici cu un sistem de putere „x”, pe față sau în secret. Eram singurel. Și am găsit ceva, dar asta e și puțin creștin ce spun, adică e din domeniul iubirii. Să construiești un colectiv și să reușești după 30 de ani – vă imaginați, am avut și 1.600 de persoane; astăzi avem în jur de 750 –, până astăzi colaboratorii mei – și am 3 în sală – n-au simțit nevoia să îmi facă un sindicat. Sunt o societate care permite – peste 20 de oameni ai dreptul să ceri constituirea sindicatului, așa spune legea.

Andreea Roșca: Cum vă gândiți atunci când faceți acest lucru?

Jean Valvis: Prima chestie pe care am făcut-o într-un mod, să spunem așa, de iubire față de semeni a fost: „Bine, băieți, n-aveți capital să facem o societate, nu face nimic. Aveți 20% din acțiuni.” Deci dacă am un secret pe care să-l transmit astăzi antreprenorilor: oamenilor dumneavoastră de bază dați-le acțiunile gratuite, îi transformați din colegi în coproprietari, care trag căruța spre aceeași direcție cu dumneavoastră. Îi faceți patroni. Le dați nu puterea – că 20% împărțit la 300 e puțin, sau 20% împărțit la 14, cum a fost la Aqua Carpatica, acolo a fost mai semnificativ. Dar celălalt nu se luptă pentru șeful său, ci se luptă pentru el, în calitate de co-acționar. Și poate spune: sunt și eu participant la acest efort. Deci, acestă chestie este un alt moment-cheie din prezența mea în acești 30 de ani. Orice am făcut, orice – apa Dorna, lactatele La Dorna, Aqua Carpatica, Sâmburești cu Chateau Valvis și Domeniile Sâmbureștii, Dorna Agri la Călărași, agricultură mare – orice am făcut, am un principiu, în capul meu și în inima mea: 20% luați-i!

Andreea Roșca: Să vorbim puțin despre cum a apărut Aqua Carpatica, pentru că se leagă de oamenii care au venit apoi alături.

Jean Valvis: Având această structură de solidaritate, când am vândut către Coca Cola 20% din patruzeci de milioane s-au dus la ei. Înseamnă opt milioane de dolari. I-am distribuit pentru acțiuni neplătite. Și mă mândresc să spun până astăzi – că nici măcar nu știu cum pot să distribui opt milioane pentru cineva care n-a plătit acțiunile. Vă imaginați? Opt milioane în 2002? E undeva la treizeci de milioane de astăzi. Euro, nu vorbim în lei. Știți de ce i-am distribuit? Fără ei nu făceam patruzeci. E simplu. Eu singur nu făceam patruzeci. Vorbim de 2002. Adică de acum douăzeci de ani. Am zis: „Luați-i! E și meritul vostru. Fără voi nu făceam”. 

Andreea Roșca: Vreau să vorbim puțin despre 2005 și cum au venit oamenii ăștia.

Jean Valvis: Când era vorba să fie pusă la punct o altă fabrică Aqua Carpatica, să vedeți cei mai competenți, cei mai superbi profesioniști. Să știți că avem niște mașini germane. Adică avem Mercedes sau Rolls-Royce ale industriei de îmbuteliere, la Vatra Dornei. Vorbesc serios. Avem cele mai bune scule pe care vi le puteți imagina? Super PLC, automatizat, nu se opresc deloc. Trebuie să știi să le gestionezi. Deci am avut nevoie de omeni foarte calificați. Și când am dat semnalul: „Băieți, avem un izvor deosebit. Hai, reluam!”, toată a lumea a venit. Și din Dorna, și din Dorna Lactate, și din toate: „Hai, Jean Vlavis reîncepe, mergem cu el”.

Andreea Roșca: Cum a apărut izvorul? Pentru că e un izvor totuși unic.

Jean Valvis: Mi-a luat 5 ani să cred că e unic. Fabrica am construit-o în 2010. L-am descoperit în 2005 și am decis investiția în 2010. De ce? E foarte simplu. Și iar facem chimie. Așadar, vă duceți în stepa siberiană, unde nu există niciun om, vă duceți în bazinul Amazonului, în jungla africană, fără prezență umană. Luați puțină apă de la râul cel mai curat – apa are nitrați. De ce are nitrați? Că o frunză, când se descompune toamna, dă naturii elementele constitutive ale ei. Nitrații sunt cea mai bună hrană pentru plante. Atenție! Pentru plante, nu pentru noi. De aceea îi folosim în agricultură. De aceea punem îngrășăminte pe baza azotaților. Nitrați, azotați înseamnă același lucru – NO₃. Când am vrut să aleg un izvor, am spus echipei mele: mi-aduceți 12, 14, 16 izvoare la masă. Era o casuță într-o poiană, cu pădurea în față, cu o masă de lemn superbă. M-au pus să mă așez și mi-au dat 14 sticle din 14 izvoare diferite – din miile alea care curg pe apa sâmbetei. Am această capacitate a gustului, așa puțin metafizică, de la mama-mea, de la Dumnezeu, nu știu de unde. Și acuitatea organoleptică mă face să spun: ăla, ăla și ala. Trei din paisprezece la laborator, vă rog. Să vedem ce au în burtă, ce constituente, care este analiza lor fizico-chimică. Și vin rezultatele: unul dintre ele are zero nitrați. Ei, lasă-mă în pace, nu există zero nitrați, am spus. În Siberia, Amazon și Africa, unde nu sunt oameni, frunzele, când se descompun, dau nitrați apei. Refacem analizelele. Tot 0 nitrați, au spus. Așteptați până în aprilie când se topește zăpada, se vor trage din zăpada topită îngrășăminte, vor apărea nitrați. Zero nitrați. Bun, lăsați-mă cu România, mă duc în Germania, la Fresenius, cel mai prestigios laborator din Europa. Și Fresenius zice: zero nitrați. Am început să am o problemă. Inginerul din mine, rațional, logic a început să aibă o problemă. Ce se întâmplă aici? De ce aici? 

Andreea Roșca: Da, cum e posibil așa ceva?

Jean Valvis: Și de ce nicio altă etichetă din lume nu are un conținut de zero nitrați. Ce se întâmplă aici? E meta-fizic? Și încep să mă duc la profesori. Primul profesor îmi spune: sub această pădure de 110.000 de km², există un strat de argilă, care, faptic, nu lasă să treacă apele să polueze subsolul bun. Al doilea îmi spune: știți, la subsol sunt niște microbacterii aerobe care au nevoie să mănânce oxigenul, și negăsind oxigen, lângă vulcanii stinși, mănâncă oxigen de la NO_3. Bacteriile subcarpatice curăță apa de nitrați. ☺ 

Andreea Roșca: Neutralizează practic nitrații.

Jean Valvis: Da. Și al treilea mi-a spus: cu izotopi, am dovedit științiific că apa plată a dumneavoastră se filtrează timp de 20 de ani. Fiecare apă minerală înainte să fie apă minerală e o picătură de ploaie. E ciclul: evaporare, ploi, în lac, iar evaporare, sus-jos, e un ciclu. Și chiar s-a dovedit științific că avem 20 de ani de parcurs subteran. Asta se dovedește cu izotopi. 

Trei teorii diferite, niciuna nu mă satisface. Probabil că toate trei sunt valabile simultan. Doamnelor și domnilor, până astăzi, după atâtea tribunale, la ANPC, la Procurorul general, la unul la altul, încă niciun competitor din România n-a fost capabil să pună pe masa o sticlă care să aibă și ea zero nitrați. Mi-au spus că înșel, că este o teorie de marketing a lui Valvis, făuritor de branduri și probabil ne aburește cu marketing. E atât de adevărat că este de necrezut. Și când am scos singura apa minerală din lume, cea mai pură apă minerală din lume, fără nitrații, am avut nenumărate, și tribunale, au încercat și la CNA. Am devenit un cunoscator al coridoarelor de la CNA. Adică m-am dus cel puțin 5-6 ori. Dar, vă asigur că până astăzi acest slogan este încă valabil. 

Să vă spun o poveste frumoasă. Vine Consiliul Național pentru Protecția Consumatorilor (n.e. ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) la noi: „Domnule Valvis, trebuie să opriți acest slogan care apare pe sticlă.” Zic: „de ce, ați găsit o alta?” „Nu, dar n-ați dovedit că sunteți singura.” I-am spus: „tu ai dovedit că nu ești asasin?”. Probatio diabolica se numește asta pentru cine are legătură cu avocații și cu legile. Nu ai cum să dovedești ceva negativ pentru tine. Domnule, ești asasin? Ești! Că n-ai dovedit că nu ești. Asta mă pune ANPC să fac. N-ai dovedit că ești singura din lume. Păi și cum se dovedesc că eu că sunt sigura din lume? Ia o bază de date europeană, ia 5.000 de izvoare, uită-te la analizele din Uniunea Europeană, pentru că Uniunea Europeană e gospodară și a pus toate analizele într-o bază de date – 5.000 de izvore din Europa, toate au nitrați. 

Andreea Roșca: Și totuși, legat de ideea de făuritor de brand-uri: e mai mult în a crea un brand decât să ai un izvor bun care nu are nitrați. Și știu că în continuare faceți aproape tot ce ține de partea de mesaj, de branding, de comunicare, de slogan și așa mai departe, de design, copy-uri. Și chiar e o sticlă pe care ați desenat-o. 

Jean Valvis: Da. La apa minerală.

Andreea Roșca: Când vă gândiți la un brand, la crearea unui brand, care sunt lucrurile importante care fac dintr-un produs oarecare un brand? Cum vă gândiți la asta și ce e important?

Jean Valvis: E ca la arhitectură, să știți. Începi de la interior, de la conținut. În primul rând, în relația de respect față de orice cetățean sau viitor consumator, primul demers este să te întrebi dacă îi dai ceva util, sau dacă îi satisface o nevoie adevărată, sau îi face bine. Nu mă veți vedea să produc niciodată ceva care este futil, nenecesar sau creat pentru o nevoie artificial construită. Ați observat, am făcut apă, lapte, vin. Deci începem cu conținutul. Să fie o nevoie adevărată. După, să nu fie prea saturată piața. Pentru că dacă Jean Valvis înnebunește și mâine vrea să facă un ceas în Elveția, are puține șanse să reușească pentru că e super aglomerat, super saturat. Când am făcut apa plată, Izvorul alb, și-a bătut joc de mine ministrul din acele vremuri. Mi-a spus: „cum se vede că dumneata nu ne știi pe noi, românii. Cum te poți gândi tu să vinzi apa chioară românilor?”. Apa plată era apă chioară pentru el. Dar, când am decis să îmbuteliem apă plată, nu exista nicio apă plată pe piață. Când am decis să facem lapte UHT, se spunea că ce nu se strică în 24 de ore e chimical, nu e bun. Și laptele UHT fără frigider stă 6 luni, și e cel mai bun lapte din punct de vedere nutrițional. 

Andreea Roșca: Dar lucruri precum forma asta pătrată, sau capacul negru, sau simbolistica – coloana infinitului…

Jean Valvis: Forma se numește French square, adică pătratul cu colțurile teșite. Dacă ai două dimensiuni și faci izometria, generezi french bottle. A avut inteligența un industriaș în farmaceutică, din Statele Unite, la Pittsburgh, în 1866, și a depus un brevet pentru o sticlă care este o izometrie de french square. Și această formă s-a numit french bottle în industria farmaceutică. Se foloseau aceste sticluțe din sticlă pentru medicamente. Mie mi-a plăcut, și nu vă ascund, că îmi place pentru că este abstractă, îmi place că e nu e rotundă, dar mai mult îmi place că-mi face economie la stocare. Astăzi, este foarte ieftin să transporți apă. Știți diferența între apă și piper? Apa e grea, voluminoasă și ieftină. Piperul e mic, ușor și extrem de scump. Deci este apă versus piper. Nu vă imaginați cât câștigam la același palet. Acum vindem la Los Angeles, la Tokyo, la Dubai, la Tesco din Londra. Deci apa călătorește, nu e numai pentru aici și…  

Andreea Roșca: Și trebuie să călătorească eficient. 

Jean Valvis: Mai ales, dacă este Rolls Royce-ul apelor minerale, merită să călătorească. Și este extrem de important, vă declar cifra, câștig 40% la costurile de transport datorită formei sticlei. Pentru că nu am golurile care se fac între sticlele curbate și nu plătesc container ca să transporte aer.

Andreea Roșca: Coloana infinitului?

Jean Valvis: Desenul nu e inventat de mine. Am făcut un concurs în 2010-2011: The Perfect Bottle. Asta înseamnă să ai pasiune și să vrei să faci creație. Bun, am descoperit o apă cu zero nitrați, singura din lume, ce fac cu ea? O fac The Perfect Water! Ok, dar unde pui The Perfect Water? Avem nevoie de o perfect bottle. Și, cu ajutorul advertiser-ului meu, domnul Andrei Cohn de la Cohn and Jansen, am făcut un teaser pe care l-am promovat la nivel mondial, prin care provocam designerii din lumea întreagă la un concurs: What is the perfect bottle for the perfect water? Ce formă are o sticlă perfectă care e destinată să conțină apa perfectă?

Andreea Roșca: E o sticlă foarte frumoasă cea care a rezultat în urma concursului. Cu o formă ca un semicerc. O sticlă care înțeleg că e aproape imposibil de produs la un cost rezonabil. 

Jean Valvis: Nu, se produce, dar nu poate ține presiunea apei minerale, e numai pentru plată. De ce vorbesc de acest Perfect Bottle? Am primit 500 de proiecte din toată lumea. Până și din America Latină, din Japonia, din Coreea. Și era un designer din Bulgaria pentru care vreau să-mi declar respectul, pentru că acestui băiat îi aparține invenția creativă cu literele „AC” poziționate sub forma unei picături. Tot el a făcut și această coloană a infinitului, cum o numiți dumneavoastră. Adică el a îmbracat propunerea lui de sticlă și cu „AC”-ul și cu Coloana Infinitului. Nu cred că a furat de la Brâncuși. E vorba de un romb. Știți cum spuneau sârbii (n.e. proprietarii mărcii VodaVoda, ce au reclamat ca li s-a copiat forma sticlei), că creația french bottle le aparține, și ne-au tras la tribunal 7 ani. Așa că nu putem să spunem că rombul e proprietatea intelectuală a cuiva. Geometria aparține umanității, nu unui om. Eu am inventat cercul sau tu pătratul. Deci, e o poveste frumoasă acest Perfect Bottle. Înca nu am realizat-o până astăzi, dar concursul ne-a alimentat cu niște elemente superbe. Apropo, am făcut contract cu bulgarul și am cumpărat dreptul intelectual pentru desenul lui. 

Andreea Roșca: Evident că vreau să vorbim despre Pepsi, despre tranzacția prin care ați vândut 20%. Și aș vrea să intrăm în discuția asta, dar prin promisiunea, momentul în care a existat această promisiune de a lăsa vinurile Sâmburești și apa minerală Aqua Carpatica pentru următoarele generații ale familiei. Care a fost momentul în care a apărut această decizie și de unde a venit decizia de a nu mai vinde și promisiunea? 

Jean Valvis: Istoric a început sentimental pentru mine. Făcusem deal-ul cu Coca-Cola și copiii mei erau la British School Bucharest, în 2002. Hristos avea 4 ani. Bineînțeles că nu ții un copil de 4 ani la curent cu negocierea, nici soției măcar nu-i spuneam. Deci nimănui până nu era semnat și plătit. Și se duce la un moment dat un coleg de al lui de la British School, îi arată Dorna și îi spune: „Acum, Dorna nu mai e a ta. Acum Dorna e a tatălui meu”. Era fiul celui de la Coca-Cola. L-a emoționat cu lacrimi. A venit acasă super supărat: „Vrei să spui că e adevărat că ai dat Dorna la altcineva?”. Avea 4 ani. Astăzi este inginer la Școala Politehnică și se ocupă de DornaAgri, și îi mulțumesc că e alături de mine! Fiecare tată vrea de la copiii lui să fie fericiți. Sunt directori sau nu la Aqua Carpatica, je m’en fous totalement. Să fie bine. Dar și-au exprimat dorința legată de Aqua Carpatica, să rămână în familie, pe la vârsta de 14-15-16 ani. Ei au vrut Aqua Carpatica. De vinuri am spus eu, pentru că m-am angajat cu Chateau Valvis, mi-am pus numele de familie pe etichete. Cum să fie Chateau Valvis și să aparțină nu știu cui? Nu, e o chestie de respect. 

Andreea Roșca: Și deci asta a fost pentru că ei au vrut.

Jean Valvis: Prea cool e discuția cu dumneavoastră, mă faceți să vorbesc prea mult, să știți. E un truc psihologic, ăsta. Prea multe spun, pe care nu mă gândeam să le spun. Da, e pentru că copiii mei au vrut. Pe mine mă costă ceva această promisiune, nu pot să cheltuiesc eu banii ☺. Adică, ești la vâsle, construiești, construiești, după îmbărânești, te doare mijlocul, nu poți să mergi nici să călătorești. De ce ai făcut toate asta?

Andreea Roșca: Păi, nu știu. Fiecare dintre noi are alt răspuns? Dar ați spus tot timpul că nu cheltuiți. De când ne cunoaștem, din 90 și ceva, ăsta e un lucru pe care îl aud constant, din nou și din nou: „eu nu cheltuiesc, eu nu-mi cumpăr, eu n-am aia, n-am ailaltă”. Sediul este același în care eu am intrat prima oară, când nu eram încă redactor-șef la revista Capital. Cred că era ‘96- ‘97. Adică m-am întors în timp.

Jean Valvis: Eh, sediul trebuie să-l schimbăm acum. 

Andreea Roșca: Și atunci pe ce să cheltuiți banii? Deci, nu cred că e valabil asta. 

Jean Valvis: Eu n-am avut un parcurs de viață de mare consum. Fiind arhitect, de la început e the path, parcursul spre creație care e interesant, nu destinația. Pe mine mă interesează – și ăsta este un lucru foarte frumos care se întâmplă în branding, și un mesaj către prietenii noștri, antreprenorii – trebuie să faci un brand în care să aibă încredere consumatorii. Mi s-a întâmplat să fiu la supermarket, să vină o doamnă necunoscută, să-mi spună: „Domnu’ Valvis, trebuie să-mi dați acțiuni că l-am crescut pe fiul meu cu laptele dumneavoastră.” Trăim o epocă foarte complicată – cu multă informație, și fake-news, și bombardamente, și diverse surse. Într-un context cultural cum este al nostru astăzi, încrederea e o valoare absolută încă în societatea civilă, pe care o respect foarte mult, pentru că eu vând în ea. Să faci un produs despre care cineva spune „l-a făcut Valvis, e bun, îl consum” e o relație care durează foarte mult. Am văzut președinți de țară venind și plecând, șefi de partid venind și plecând, corporații mari, cu mulți bani, venind și plecând. Observăm această perenitate, continuitate, a încrederii… Iar tu livrezi o muncă cu niște criterii de calitate recunoscute, te cunoaște celălalt cum ești – ești așa de 30 de ani – și continuă să te cumpere. E un sentiment de o satisfacție morală pe care cu ce am putea să-l comparăm? Mi-am cumpărat un avion, m-am dus la Saint-Tropez, am fost la Mykonos? Cu ce să-l comparăm? Nu se compară! Cele de consumism sunt superficiale. Cele de creație adevărată la o nevoie adevărată, la ceva sănătos, pe care încercăm să îl facem și frumos… Că e frumos! E un ambalaj care are 12 ani astăzi. Vi se pare învechit? 

Andreea Roșca: Nu, nu. 

Jean Valvis: E frumos. Și pentru colegii mei arhitecți spun ceva. Eu am o durere intelectuală uriașă, mă chinuie foarte mult, să ajung la un frumos clasic. Adică un frumos care nu e trecător, nu e de moda ieftină – în 3 luni, nu mai este asta culoarea, nu mai e ăsta motivul, nu mai este această grafică. Ce încerc să scot din mâna mea și din ochiul meu – și de aceea în societatea noastră avem un departament de creație in house: am trei art directori și patru persoane pe social media – e ca și cum vrei să farmeci pe cineva, se cucerești. Te duci la coafor, te speli, îți calci hainele, faci un efort și de aspect. Conținutul l-am rezolvat când vorbeam de matrița de criterii. 

Andreea Roșca: Un singur lucru vreau să mai întreb. Există aceste două condiții care au stat la baza deal-ului cu Pepsi. Una că vor fi întotdeauna minoritari și doi… 

Jean Valvis: La vârsta de 16 ani s-au exprimat, cu inteligență, că vor să continue. Am spus: „măi, chiar o vreți?” „Da, tata, vrem.” Ok, gata. Eu n-am găsit nimic făcut. Ei mi-au promis că dacă au primit 100 vor livra 300 în câțiva ani. I-am crezut.

Andreea Roșca: Deci asta a fost prima condiție, că va rămâne cumva tot timpul Aqua Carpatica în familie. A doua condiție a fost ca Pepsi să facă din Aqua Carpatica Rolls Royce-ul portofoliului lor.

Jean Valvis: Nu. Rolls Royce-ul l-am făcut eu. Ei să-l ducă în portofoliul lor cu top premium positioning. Adică se reprezinte Rolls Royce-ul lor. 

Andreea Roșca: Care e visul, care e aspirația pentru Aqua Carpatica acum de acum încolo? 

Jean Valvis: În 4-5 ani suntem numărul 1 mondial. 

Andreea Roșca: Și asta este o chestie rațională, care ține de… 

Jean Valvis: Ține de cantitatea de apă pe care o avem în Carpați, la 110.000 de km². Și de faptul că Evian, care este astăzi numărul 1, are 4 mg de nitrați, și noi suntem la 0,7 la plată și la 0,0 la minerală. Deci avem și cantitate mai multă în România, unde se pare că avem 40% din rezervele europene de apă minerală pură, naturală. Condițiile cantitative sunt aici. Condițiile chimice, de calitate, sunt aici. Și n-ați menționat o altă dimensiune – plăcerea de a o bea. Ia beți puțin Evian, vă rog. Și lângă, imediat, Aqua Carpatica. Pe care o preferați? Nu veniți să mi-o spuneți mie, răspundeți-vă dumneavoastră. Eu vă spun o chestie: apa îți oferă o plăcere să o consumi. La americani, dacă mă duc și țin acest concurs, mă vor califica drept nebun. Și eu, conștient fiind că mă vor califica drept nebun, vă repet: apa plată sau minerală băută din Carpații noștri este o plăcere, o plăcere. În cazul meu, personal, am observat că am triplat consumul de apă zilnică de când l-am descoperit.

Andreea Roșca: Dacă ați putea schimba o decizie pe care ați luat-o oricând, care ar fi aceasta?

Jean Valvis: Nu. Am găsit-o. M-am lăsat de fumat între 1993 și 2011. Și am crezut că sunt așa de puternic ce pot să trag dintr-un trabuc fără să reîncep să fumez. O decizie proastă, fiindcă nu am fost așa de puternic. La un botez cu colectivul, mi-am spus: Valvis e puternic, de optișpe anii nu fumează, ce e un trabuc… Am crezut că pot să-mi permit un trabuc. Eh, m-am dus în iad, după. Pentru mâncare nu spun nimic, dar pentru fumat… 

Andreea Roșca: Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru seara asta. 

Jean Valvis: Să știți că eram foarte încordat înainte să vin aici, mă gândeam cum mă voi descurca. Andreea, vreau să îți mulțumesc pentru că m-am simțit foarte bine!

Andreea Roșca: Cu mare plăcere!

Jean Valvis: Am avut un moment plăcut și mulțumesc mult pentru invitație!

Andreea Roșca: Mulțumesc și eu că ați venit! A fost o bucurie să vă avem!

Resurse 

Află mai multe informații despre Jean Valvis:

Pe LinkedIn, pe Instagram sau pe Wikipedia.

Branduri create de Jean Valvis

Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Chateau Valvis, apa Dorna, lactatele La Dorna

Cărți/albume recomandate de Jean Valvis

Platon – Republica

Bauhaus. Updated Edition – Magdalena Droste

Moebius și Alejandro Jodorowsky – The Incal

Alte ape minerale menționate în conversație

Borsec, Biborțeni, Bodoc, Badoit, San Pellegrino, Evian, Perrier, BonAqua

Noțiuni menționate în conversație

nitriți, nitrați/azotați

reverse osmosis

Probatio diabolica

metoda MEBO

PLC

Lacto-Bar Dorna – București, Bulevardul Magheru cu Strada C.A. Rosetti